FAMILIA - Rudenia, familia, casatoria

FAMILIA

Rudenia, familia, casatoria

Rolul pe care rudenia l-a jucat in viata actorilor sociali nu a fost mereu acelasi. Daca in societatile preindustriale relatiile de rudenie influentau intr-o masura foarte mare intreg itinerariul parcurs de individ de-a lungul vietii sale, in societatile industriale si postindustriale, rolul lor tinde sa scada. Studiile sociologice dovedesc ca in aceste societati, relatiile de munca tind sa fie mai importante pentru individ decat relatiile de rudenie. Totusi, relatiile de rudenie ocupa si astazi un rol semnificativ in ansamblul relatiilor sociale.

Rudenia este apropierea biologica sau spirituala, socialmente recunoscuta intre individzii umani.

Rudenia biologica poate fi consancvina, avand la baza legaturi de sange sau afina, avand la baza casatoria.

Rudenia spirituala (nasia, fratii de cruce) este o relatie de tip conventional, dar ea poate reglementa atat raporturile sociale cat si raporturile biologice. De exemplu, ea poate interzice casatoria cu o persoana din linia nasilor. Rudenia reflecta adesea viziunea despre lume a unui grup uman, caracterul sau social, mai degraba decat cel biologic constituind trasatura sa esentiala (Anthony Good, Alan Barnard).

Elementul cheie al rudeniei este familia.

Familia este un grup relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptie.

Murdock, in 1949, facea distinctia intre familia nucleu si familia extinsa. El preciza ca familia nucleu este compusa din adulti de sex opus impreuna cu copiii lor naturali - sau adoptati. Astazi, existenta familiilor monogame, de homosexuali pune in discutie pertinenta acestei definitii.

Familia nucleara poate imbraca doua forme :

a) familia de orientare (in care ne nastem si avem statutul de copil, frate etc.) ;

b) familia de procreere (pe care o creem prin casatorie, in care avem statutul de sot, parinte etc.). Ea se mai numeste si familie conjugala.

Cei mai multi oameni sunt, in acelasi timp, si membrii ai familiei de orientare si membrii ai familiei conjugale. Datorita acestui fapt ei sunt expusi la experiente, mentalitati, indatoriri, perspective diferite, uneori chiar opuse. Uneori, adultii se simt striviti de povara multiplelor si concomitentelor indatoriri ce deriva din dubla lor calitate de copii ai batranilor lor parinti si parinti ai copiilor lor (minori). Cresterea longevitatii populatiei fac ca echilibrarea acestor indatoriri sa devina o problema sciala tot mai mare, determinandu-i pe sociologi sa catalogheze actuala generatie adulta ca "generatie sandvis".

Familia extinsa este numita deseori si consancvina, datorita legaturilor de sange care exista intre membrii ei. Ea este alcatuita din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura dintre parinti si copil (de exemplu, parintii, copiii si bunicii acestora alcatuiesc o familie extinsa).

Familia nucleara conjugala se creeaza prin casatorie. Casatoria este o modalitate      - acceptata social - prin care doua sau mai multe persoane constituie o familie. Ea poate comporta un aspect juridic (recunoasterea formala de catre o institutie legitima a uniunii maritale) si un aspect religios (recunoastere formala, prin sacralizare, de catre o institutie religioasa legitima a uniunii maritale).

Mult timp unirea maritala a fost recunoscuta, legitimata doar din punct de vedere religios, casatoria civila (sanctionarea juridica constituind o aparitie relativ recenta).

O viziune multiculturala asupra familiei

Reguli de constituire a cuplurilor familiale si practici de alegere a partenerului

Familia este o institutie sociala universala, insa regulile de constituire a familiei si de alegere a partenerului difera de la o societate la alta. Exista doua tipuri de reglementare maritala : endogamie si exogamie.

Endogamia stabileste alegerea partenerului din interiorul aceluiasi grup; oamenii se pot casatori intre ei numai daca apartin aceleiasi rase, religii, caste, etncii. Ea stabileste deci, clasa de persoane cu care este permisa si incurajata casatoria. Roul ei este de a creste solidaritatea de grup. Astazi asistam la o crestere tot mai mare a ratei casatoriilor intre grupuri diferite. In acelasi context, constatam ca, in multe societati granita endogama se confunda cu granita societatii.

Exogamia stabileste alegerea partenerului din afara grupului, respectiv din afara familiei nucleare, a clanului, tribului sau comunitatii locale. Ea stabileste, cu alte cuvinte, clasa de indivizi innacceptabili ca parteneri conjugali, interzicand relatiile sexuale intre rude de sange proclamand tabuul incestului. Exceptie de la aceasta regula au facut familiile regale din Hawaii, dinastiile egiptene, familiile imperiale Inca. De regula, in toata lumea, prohibitia incestului este insotita si de reactii de aversiune, dispret, dezgust. In viziunea lui Claude Levy Strauss, afirmarea incestului drept tabuu intareste interdependentele sociale, dezvolta aliantele intre familii, incurajeaza diversitatea culturala si sociala.

Practicile de alegere a partenerului variaza si ele de la o societate la alta. Putem, totusi, reduce multimea metodelor utilizate pentru castigarea partenerului marital la urmatoarele patru :

a)      casatoria prin rapt consta, asa cum se subintelege si din denumirea ei in rapirea stiei si este utilizata in acele societati in care femeile sunt in numar mai mic decat barbatii. Este o practica mai putin obisnuita ce urmareste corectarea dezechilibrului numeric care exista intre cele doua genuri ;

b) casatoria prin cumparare este o practica mai frecventa. In societatile care practica aceasta metoda de alegere a partenerului, cumpararea poate fi facuta fie de barbati, fie de femeie. In unele cazuri, se stabileste un "pret" pentru mireasa (sau un serviciu), in altele, dimpotriva, barbatul este cel care primeste o "zestre" din partea femeii sau a familiei ei.

c) casatoria prin aranjament este o metoda de alegere a partenerului destul de raspandita in lume. Multe societati considera casatoria o institutie sociala extrem de importanta atat pentru individ, cat si pentru societate si de aceea considera ca ea trebuie "aranjata" si nu lasata la discretia tinerilor lipsiti de experienta si de maturitate.

In lucrarea "Din tainele Indiei", Mircea Eliadene povesteste ca "fecioarele indiene nu au nici o initiativa in faptul casatorei . Intr-o familie traditionala, fecioara este vestita cu cateva zile inainte de nunta, iar pe sot nu il vede decat in mijlocul ceremoniei, dupa ce casatoria a fost legata si juruita".

d) casatoria prin consensul partilor este cea mai cunoscuta practica de realizare a casatorei. Conform acestei metode, optiunea maritala este facuta in mod exclusiv de catre cei doi tineri, care urmeaza sa se casatoreasca. Astazi, in Romania, ca si in foarte multe alte state se considera ca acesta este singurul mijloc legitim, singurul mijloc care se cuvine pentru alegerea partenerului marital.

2.2. Tipuri de casatorie

Casatoria poate avea multe forme :

a)      monogamia, respectiv casatoria unui sot cu o singura sotie. Din punct de vedere statistic este cea mai raspandita forma la nivelul mondial, fiind practicata in toate societatile;

a)               poligamia, respectiv casatoria unui sot cu doua sau mai multe stoii. Ea a fost raspandita in societatile traditionale in 83% din cele 862 de societati analizate de Murdock (1967);

c) poliandria, care consta in casatoria a doi sau mai multi barbati cu o singura sotie. Ea este o forma de casatorie relativ rara si, de regula, se concretizeaza in dreptul fratelui mai mic de a intretine relatii sexuale cu sotia fratelui mai mare, in cazul in care nu se pot asigura sotii pentru toti fratii;

d) casatoria in grup. Aceasta este considerata de majoritatea specialistilor ca un mod de casatorie marginal. In legatura cu acest tip de casatorie (ce consta in casatoria a doi trei barbati cu doua trei femei), trebuie sa precizam ca cercetarea domeniului nu a furnizat dovezi concludente privind practicarea ei ca norma sociala. Murdock (1949) arata ca, desi monogamia este forma de casatorie cea mai frecventa din lume, ea nu este si cea mai preferata, aceasta din urma fiind poligama. E drept insa ca restrictiile economice au mai temperat inclinatiile frenetice catre poligamie : un numar relativ mic de barbati pot intretine mai multe femei, gospodarii etc.

2.3. Modele de descendenta, de resedinta si autoritate in familie

Societatile raspund diferit la interogatii de genul : cum ne determinam genealogia? Cum stabilim care ne sunt udele? Care ne este originea? Exista mai multe modalitati prin care poate fi stabilita descendenta si anume :

a) Descendenta uniliniara, care ia in considerare doar o linie parinteasca, fie ea masculina, si atunci vorbim de descendenta patriliniara, fie pe cea feminina, si atunci vorbim de descendenta matriliniara. Cea mai raspandita forma in lume este descendenta patriliniara si ea stabileste ca numele, proprietatile, bunurile sunt transmise de la tata la fiu.

Tipul de descendenta a fost impus de marimea contributiei economice a celor doi membrii ai cuplului. In societatile horticole, in care femeile asigurau o mai mare parte din bunurile economice necesare familiei, cel mai frecvent intalnim descendenta matriliniara. In societatile agrare si pastorale, barbatii erau cei care contribuiau mai mult la asigurarea bunurilor necesare familiei si, ca atare, s-a impus descendenta patriliniara.

b) Descendenta bilaterala, care stabileste descendenta (mostenirea) in mod egal atat pe linia masculina a familie cat si pe cea feminina. Acest tip de descendenta il intalnim in majoritatea societatilor industriale ce au permis schimbarea rolurilor genurilor si cresterea contributiei femeii in realizarea veniturilor familiei.

Resedinta familiei nou create se stabileste in mod diferit de la o societate la alta, in functie de modul in care este repartizata puterea intre barbati si femei. Normele privind stabilirea resedintei au in vedere asigurarea securitatii economice si protectia membrilor noii familii (in special a copiilor).

Cercetarile antropologice au evidentiat existenta a patru modele de resedinta. Cel mai obisnuit model il constituie resedinta patrilocala, atunci cand cuplul isi stabileste resedinta langa sau in interiorul resedintei barbatului. Resedinta matrilocala stabileste ca tinerii casatoriti sa locuiasca langa familia femeii sau impreuna cu aceasta. Resedinta bilocala permite noului cuplu sa aleaga intre a locui ori cu/sau lana familia barbatului ori cu/sau langa familia femeii. Astazi, cel mai raspandit model este resedinta neolocala, in care, noul cuplu isi intemeiaza propriul camin, castigand astfel un mai mare grad de independenta fata de familiile de orientare.

Societatile se deosebesc nu numai in privinta normelor care stabilesc resedinta noului cuplu ci si in pivinta modului in care puterea si autoritatea sunt repartizate in familie. Patriarhatul este cel mai frecvent model ; el consfinteste autoritatea barbatului in familie. In opozitie cu el, se afla matriarhatul, sistem in cadrul caruia autoritatea in familie ii revine femii. Il intalnim in mai putine societati comparativ cu patriarhatul. Sistemul egalitar consfinteste faptul ca autoritatea in familie apartine deopotriva femeii si barbatului.

Cu privire la modelele de casatorie, resedinta si autoritate analizate pana acum se cuvine sa tragem urmatoarea concluzie : pe de o parte, ele fac parte din cultura unei societati iar pe de alta parte, ele influenteaza valorile si normele respectivei societati.

Functiile familiei

In linii mari, majoritatea sociologilor converg catre recunoasterea acelorasi functii ale familiei ca grup social. Trebuie sa remacam, totusi, ca intre opiniile lor exista si diferente semnificative de accente.

In viziunea antropologului francez Claude Levy-Strauss, familia prezinta urmatoarele atribute principale :

a)      isi are originea in casatorie ;

b) consta din sot, sotie si copiii nascuti din uniunea lor, cu toate ca, uneori, acestui grup restrans i se mai alatura si alte rude ;

c) grupul familial este unit prin drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale.

Deducem de aici ca principalele functii ale familiei sunt functiile biologica, economica, de solidaritate si morala.

G. P. Murdock apreciaza ca familia nucleara (ce se caracterizeaza prin universalitate) indeplineste in esenta patru functii : sexuala, reproductiva, economica si socializatoare. In acelasi context, W.F. Ogburn precizeaza ca principalele functii ale familiei traditionale sunt : functia de reproducere, economica, educationala, recreationala, religioasa si social psihologica.

Functia biologica se refera in special la satisfacerea cerintelor sexuale ale partenerilor si procreeare a copiilor. Ea trebuie sa asigure mecanismul inlocuirii membrilor societatii de la o generatie la alta. Familia si societatea reglementeaza activitatea sexuala, impunand anumite restrictii. Restrictiile se refera, de regula, la limitarea activitatii sexuale la sistemul marital si la tabuul incestului.

Functia socializatoare consta in "reproducerea" mostenirii sociale si culturale. Familia asigura educatia copiilor, ii invata limba, c) valorile, normele. Procesul socializarii copiilor incepe in familie continuand, mai apoi, in scoala, grupul de prieteni etc.

Functia de plasare sociala se refera la faptul ca pentru fiecare individ, familia constituie contextul social initial si ii asigura o identitate sociala initiala. Pozitia, statutul derivat din familie ii influenteaza in mod semnificativ viitoarele experiente de viata. Nu este totuna sa te nasti intr-o familie bogata sau saraca, intr-o familie de intelectuali sau analfabeti etc.

In literatura sociologica, exista numeroase controverse privind caracterul pozitiv sau negativ al efectelor acestor functii asupra indivizilor si societatii. Teoria functionalista (Murdock 1949, Parsons si Bales, 1955) evidentiaza functiile pozitive ale familiei. Ei considera ca familia este o institutie sociala principala, care ofera societatii posibilitatea de a isi rezolva problemele importante.

Teoria conflictualista sustine ca prin functiile ei, familia asigura perpetuarea sistemului existent, limiteaza mobilitatea sociala. Din aceasta cauza, familiile din clasa de sus si cea mijlocie tind sa obtina mai multa educatie, slujbe mai bune, standarde de viata mai inalte decat copiii din familiile clasei muncitoare.

Functia economica consta in acumularea unor venituri suficiente pentru toti membrii familiei si alcatuirea unui buget comun.

Functia de solidaritate se refera la rolul familie in statisfacerea nevoilor de afectiune, caldura, respect si ajutor reciproc intre cei doi parteneri si intre toti membrii familiei (parinti, copii, frati, surori).

In sociologia romaneasca, Henri H. Stahl surprinde complexitatea functiilor familiei clasificandu-le in doua mari categorii : functii interne si functii externe. Dupa spusele sale, in prima categorie sunt incluse urmatoarele functii : a) biologica si sanitara ; b) economica ; de solidaritate familiala ; d) pedagogico-educativa si morala.

Functiile externe asigura socializarea si integrarea sociala precum si dezvoltarea individualitatii, a personalitatii fiecarui membru al familiei.

Distinctia intre functiile interne si externe nu este absoluta. Intre ele exista conexiuni, interferente, determinari.

Caracteristicile societatii (regimul politic, legislatia, standardele educationale generale, politicile sociale, nivelul dezvoltarii economice ) isi pun amprenta asupra modului in care familiile isi exercita respectivele functii.

In literatura de specialitate intalnim si teorii care sustin ca sunt mai semnificative disfunctiile decat functiile familiei. Includem aici, in primul rand, teoria conflictualista. In conceptia reprezentantilor acestei teorii, familia este o unitate sociala ce reproduce la scara redusa conflictele interclasiale (K. Marx, Fr. Engels ). Randall Collins (1975) considera ca in raporturile de familie, sotul se comporta ca un proprietar, ca un gangster, in timp ce femeia este victima permanenta. In aceeasi ordine de idei, Jetse Sprey (1979) sustine ca membrii familiei se confrunta cu doua solicitari conflictuale : sotii concureaza intre ei pentru autonomie, autoritate si privilegii si, in acelasi timp, coopereaza pentru a putea supravietui.

In opozitie cu teoria conflictualista, viziunea interactionista accentueaza asupra efortului realizat de membri familie in vederea construirii unei existente de grup, a unei sub-lumi a cuplului. Pentru aceasta, ei isi remodeleaza definitiile despre ei insisi si despre ceilalti, despre viata cotidiana, despre experienta trecuta si viitor. Raporturile cu rudele si prietenii sunt redefinite in consens cu asteptarile partenerului. Fiecare isi modeleaza actiunile in raport cu celalalt. Astfel, cuplul construieste o biografie comuna, o memorie coordonata in comun. Nasterea copiilor va impune o noua remodelare a relatiilor dintre parteneri.

Familia contemporana

In cadrul familiei nucleare traditionale, sotul este principala sursa de venituri si autoritate a familiei. Sotia se ocupa de problemele gospodaresti si de cresterea copiilor depinzand din punct de vedere economic de sot. Varsta partenerilor la casatorie era relativ scazuta, numarul de copii asigura cresterea demografica iar rata divorturilor era relativ redusa. Acestea au fost, in linii mari, caracteristicile familiei nucleare din secolul XIX si pana in deceniul 7 al secolului XX. Dupa aceasta data, acest tip de familie a cunoscut un continuu si rapid declin. In multe din societatile occidentale ea nu mai reprezinta azi decat 7-10% din totalul grupurilor familiale. Principala cauza a acestui regres se presupune a fi cresterea ponderii femeilor ocupate profesional. Acest fapt a dus la cresterea independentei economice a femeilor, a satisfactiei lor psiho-sociale si a posibilitatii de egalizare in raport cu partenerul - a pozitiilor sale de autoritate si putere.

Pe de alta parte, insa, se presupune ca ocuparea femeilor in activitati extrafamiliale a dus la diminuarea functiilor familiei, ingrijirii si supravegherii copiilor.

Cercetarile sociologice dovedesc ca rata casatoriilor (sanctionate legal) a scazut dupa 1970 si mai drastic dupa 1990 (tarile scandinavice, SUA etc.). Romania prezinta una dintre cele mai inalte rate ale casatoriilor legale din Europa cu oate ca ea a scazut comparativ cu anii '70-'80. Varsta la prima casatorie a crescut concomitent cu cresterea ratei divorturilor. Casatoriile se incheie deci, mai tarziu si se destrama mai repede. Ne indreptateste acest lucru sa spunem ca familia este o institutie sociala pe cale de disparitie? Consideram ca ingrijorarea celor care cred acest lucru este neindreptatita pentru ca odata cu cresterea ratei divorturilor, creste si rata casatoriilor.

Alte caracteristici ale familiei contemporane ar mai fi scaderea ratei natalitatii si a numarului de copii, cresterea ponderii nasterilor in afara casatoriilor legale, amanarea fertilitatii cuplului pana la demararea activitatii profesionale, cresterea ponderii cuplurilor in care partenerii au relatii extraconjugale si cresterea gradului de acceptanta fata de aceste comportamente si schimbarea diviziunii rolurilor in cadrul familiei.

Ne intrebam daca astazi iubirea romantica mai reprezinta un criteriu esential in luarea deciziei de a se casatori a tinerilor? Studiile realizate de Turner si Helms in SUA (1988) confirma acest lucru. Ei sustin ca iubirea romantica se concretizeaza in pasiune si o anumita forma a grijii. Pasiunea se refera la "fascinatia", sentimentul de exclusivitate pe care indragostitii il au unul fata de celaalt, precum si la dorinta intimitatii in doi. Grija se refera la puterea de sacrificiu a unuia fata de celalalt si la ocrotirea celuilalt.

Goode (1959) preciza ca iubirea romantica este foarte importanta, atat pentru ca asigura sprijinul afectiv, cat si pentru ca ajuta cuplurile tinere sa slabeasca legaturile cu parintii.

Cu privire la rata inalta a divorturilor, numeroase studii realizate de sociologi americani evidentiaza faptul ca ea nu afecteaza in aceeasi masura toate categoriile socio-profesionale. S-a constata ca cei care se casatoresc mai devreme in adolescenta divorteaza intr-un procent mai mare decat cei care se casatoresc mai tarziu. De asemenea, rata divorturilor este mai ridicata in randul clasei muncitoare decat al clasei de mijloc, probabil si datorita tensiunilor financiare care o macina.      doi parteneri sunt mai mari, cu atat creste rata divorturilor.

Aceleasi studii evidentiaza o mai mare vulnerabilitate la divort a celor care sunt mai mobili din punct de vedere geografic.

In concluzie, principalele cauze care provoaca destramarea familiilor contemporane sunt :

a)               Cresterea mobilitatii geografice si sociale ce au determinat slabirea legaturilor comunitare si au contribuit la schimbarea mentalitatilor privind familia si casatoria. Reticenta si stigmatul social legate de divort au scazut semnificativ.

b) In multe din societatile contemporane au fost simplificate legile privind divortul si a fost instituit divortul "fara vina", fapt ce a jucat si el un rol important in cresterea divorturilor.

Relativ la consecintele divorturilor, Spanier, Thompson si Weitzman (1984, 1985) sustin ca acesta poate genera sentimente de esec personal, singuratate si dificultati de ordin economic-financiar.

Divorturile in familiile cu copii sunt mai complicate, ridicand problema evaluarii corecte a situatiei, astfel incat decizia privind ingrijirea ulterioara a copiilor, fie de catre unul dintre parinti, fie de catre ambii, sa fie favorabila celor dintai.

In trecut, se considera ca divorturile erau foarte nocive pentru copii, ducand la insuccese scolare si cresterea delincventei. Cercetarile actuale realizate de Spanier si Thompson par sa indice ca este preferabil un divort, atunci cand atmosfera in familie devine insuportabila, se caracterizeaza prin ura, violenta verbala, fizica, psihologica.

Cu privire la violenta in familie, se constata ca aceasta este in crestere in multe din societatile contemporane. Initial s-a considerat ca violenta este un fenomen tipic clasei muncitoare. In realitate insa, ea apare in toate clasele sociale, dar posibilitatea ei creste in conditii de somaj si dificultati financiare.

Victimele violentei in familie sunt (de regula) femeile si copii. Multe dintre femei se complac in situatii si nu divorteaza pentru ca nu au nici o alternativa economica, nu-si pot intertine singure copiii.

Agresivitatea fata de copii creeaza conditiile perpetuarii ciclului de violente : in multe cazuri cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie.

In SUA in fiecare an sunt maltratate doua milioane de femei si cam tot pe atat copii. Astazi, exista multe organizatii care au ca obiect de activitate, monitorizarea, preintampinarea actelor de violenta in familie si ocrotirea victimelor mentalitatilor privind familia si casatoria. Reticenta si stigmatul social legate de divort au scazut semnificativ.

Viitorul familiei. Forme alternative la casatorie

Cele mai raspandite modele alternative de viata care s-au raspandit mai ales dupa anii '70 sunt : coabitarea consensuala, celibatul, casatoriile fara copii si menajele monoparentale.

Coabitarea consensuala este o forma de cuplu familial care seamana cu familia nucleara avand aceleasi functii si confruntandu-se cu aceleasi probleme, diferentiindu-se doar prin faptul ca nu si-au oficializat casatoria. Este o forma de cuplu intalnita mai frecvent printre tineri si printre cei care nu au copii.

In ultimii '30 de ani, concubinajul a crescut de aproximativ cinci ori, cu toate ca azi el nu reprezinta mai mult de 5% din familiile americane. A crescut totodata si acceptanta sociala fata de cuplurile consensuale. Tinerele generatii le percep ca pe o posibilitate care le ofera sanse mai mari de alegere a partenerului potrivit. Aceasta alternativa poate constitui, deci, o etapa premergatoare casatoriei. Deseori, insa, concubinajul reprezinta o forma alternativa la casatorie, un stil de viata adoptat pentru o lunga perioada de timp sau definitiv.

Studiile de sociologie au aratat ca in SUA concubinajul este mai frecvent printre studenti, printre cei care locuiesc in zonele metropolitane importante si mai putin frecvent printre cei care se declara profund religiosi.

Celibatul. Jean Bacher constata ca celibatul se refera atat la persoanele care nu au relatii intime cu alte persoane, cat si la partenerii care locuiesc in menaje separate. El a devenit astazi o optiune de viata sau o perioada de asteptare intre doua legaturi sau o adevarata sihastrie. O alta categorie de celibatari o constituie vaduvele/vaduvii sau persoanele divortate, care nu se mai casatoresc.

Celibatul apare fie ca rezultat al optiunii personale, fie ca rezultat al unor constrangeri extraindividuale, ca de exemplu, din cauza factorilor demografici : numarul mic al partenerilor din categoria de varsta socialmente adecvata. Astazi, optiunea personala are o frecventa mai mare in determinarea celibatului comparativ cu celelalte cauze.

Toleranta sociala fata de celibatari este in continua crestere. Aproximativ 25% din americani locuiesc singuri.

Ca si cuplul consensual, celibatul poate fi o etapa temporara in viata indivizilor sau poate fi stilul de viata preferat.

Deoarece celibatul constituie un factor care determina scaderea natalitatii, in majoritatea societatilor se incearca descurajarea lui prin impunerea unor taxe pe celibat, impozite mai mari decat ale celor casatoriti, restrictii in obtinerea de credite pentr locuinte etc.

Menajele monoparentale. Cresterea frecventei familiilor cu un singur parinte este evidenta in toate societatile dar mai ales in SUA si Europa de Vest. Norman Goodman precizeaza ca in timp ce in 1960 doar 8% din familiile americane erau compuse dintr-un singur parinte si copii, astazi 20% se afla in aceasta situatie.

Majoritatea acestor familii sunt fomate din mama si copii minori. Menajele alcatuite din tata si copii detin o pondere relativ mica, ele reprezentind doar 10% din totalul menajelor monoparentale in Europa de Vest si SUA.

Majoritatea menajelor monoparentale sunt rezultatul divorturilor si doar un numar mic sunt cauzate de decesul unuia dintre soti sau de nasterea copiilor in afara casatoriei. Standardele lor de viata sunt mai scazute si dificultatile cu care se confrunta sunt mai mari decat in cazul familei nucleare. Se constata, de asemenea, gradul scazut de satisfactie al parintilor singuri in raport cu viata de familie comparativ cu cel al cuplurilor.

Familiile fara copii Numarul familiilor fara copii a crescut in a doua jumatate a secolului XX. In unele cazuri, este vorba de infertilitate sau doar de amanarea fertilitatii ; in altele este vorba de optiunea definitiva de a nu avea copii. Aproximativ 5% din femeile casatorite din SUA nu doresc sa aibe copii. Tehnologia contraceptiva este utilizata pe scara din ce in ce mai larga in majoritatea societatilor de aceasta categorie de femei.

Cercetarile actuale (desi insuficiente) evidentiaza ca familiile care nu doresc copii sunt preocupate mai mult de cariera lor profesionala si au un nivel superior de educatie. O parte semnificativa din aceste cupluri sunt formate din primii nascuti ai familiilor de orientare (originare).

Pe langa dorinta de a se afirma profesional in general, argumentele invocate de cei care nu-si doresc copii sunt : nepriceperea de a fi parinti, lipsa vocatiei parentale, preferinta pentru un mod de viata, caracterizat prin mai multa libertate, intimitate, loisir.

In tarile cu o economie slab dezvoltata, unul din principalele argumente ale dorintei de a nu avea copii a familiilor ce apartin clasei de jos, il constituie absenta posibilitatii materiale (este si cazul Romaniei).

Cei care nu-si doresc copii pot apela la mijloace contraceptive sau, in ultima instanta, la avort.

Daca utilizarea mijloacelor contraceptive se bucura de o larga acceptanta sociala, problema avortului a nascut serioase controverse.

Cu mici exceptii (de exemplu starea de sanatate extrem de precara a mamei) avortul a fost ilegal in Romania pana in 1990 si in SUA pana in 1973.

In SUA, gruparile care sustin dreptul femeii la avort au incheiat o alianta autointitulandu-se miscarea "pro-choice". In opozitie cu acestea, exista grupari care se opun avortului, considerandu-l un act imoral si inuman si care, la randul lor, s-au organizat in ceea ce ei numesc miscarea "pro-life".

Cuplurile de homosexuali si lesbiene. Cu unele exceptii (de ex., San Francisco) cuplurile de homosexuali si lesbiene au o frecventa relativ scazuta in majoritatea societatilor. Asistam azi la o crestere temperata a tolerantei sociale vis a vis de aceste forme alternative de viata.

Studiile lui Blumstein si Schwartz (1983) au evidentiat multe asemanari intre aceste cupluri si cele de heterosexuali : impartasesc notiunea de iubire romantica, sunt preocupati de situatia lor economico-financiara etc.

Unele din aceste cupluri, prin adoptie sau fecundare artificiala, devin parinti, experimentand toate satisfactiile si responsabilitatile ce deriva din aceasta calitate. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca un numar mare de actori sociali manifesta repulsie fata de aceste cupluri percepandu-le ca pericole iminente la adresa casatoriei si echilibruui social si incercand sa le marginalizeze.

Note:

C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, 1993, p. 519.

N. Goodman, Inroducere in sociologie, Ed. Lider, Buc., p. 243.

Ibid., p. 245.