etnometodologie

V etichetare sociala, interactionism, sociologie fenomenologica

Orientare in sociologia contemporana, care vizeaza studierea metodelor, a strategiilor subiective (impartasite) pe baza carora membrii colectivitatilor umane actioneaza si interactioneaza in desfasurarea (producerea si reproducerea) contextelor si activitatilor cotidiene. E. s-a desprins din curentul mai larg al interactiona-lismului simbolic, a avut ca sursa nemijlocita de inspiratie etnostlinta (directie - clar conturata in deceniul al saptelea al secolului nostru-in antropologia culturala), care se ocupa de modalitatile si continuturile ideatice prin care grupurile etnice descriu si interpreteaza realitatea inconjuratoare, viata lor socio-culturala in general. Avind ca exemplu cercetarile clasice de etnobotanica, etnomuzicologie, de relatii si denumiri de rudenie, reprezentantii etnostiintei au ca program epistemic - utilizind in principal o metoda de imprumut din lingvistica, analiza componentiala - descoperirea metodelor de organizare a materialului cognitiv la nivelul diverselor colectivitati culturale. Descrierile si teoriile etnologului (antropologului) nu vizeaza acum numai datele, faptele ce privesc grupul, ci si descrierile si "teoriile' grupului referitoare la acele fapte si date.

Etnostiinta este deci "stiinta' grupurilor etnice, spre deosebire de etnologie, care este stiinta despre grupurile etnice. Accentul este pus in e. pe aspectele de psihologie sociala, pe reconstructia metodelor prin care omul in activitatea sa zilnica descrie, explica si interpreteaza.propria sa lume, subliniindu-se caracterul dinamic al acestor constructii. E., fiind fundata in particular pe fenomenologie (in special Schutz), este mult mai profund interesata in dezvaluirea sensurilor, semnificatiilor de baza pe care le profeseaza actorul uman in viata cotidiana. Urmarind asemenea scopuri, conceptele utilizate si datele obtinute sint mai nuantate, dar si mai putin controlabile. Datele sint mai vagi deoarece intra in joc nu atit fundalul metafizic in sine (fenomenologic), cit faptul ca se vizeaza o realitate variata si fluida.

H. Garfinkel, parintele e., ii da acesteia, printre altele, definitia: "Eu folosesc termenul "etnometodologie' pentru a ma referi la investigarea proprietatilor rationale ale expresiilor indexicale si ale altor actiuni practice ca realizari contingente si in continua devenire sau practici competent (abil) organizate ale vietii de zi cu zi' (Studies in Ethnolomethodology, 1967). Limbajul e. - in speta, cel al lui Garfinkel - este ezoteric, uneori metaforic, alambicat si relativ greu de patruns. Evident este ca e. exploreaza deliberat palierul simbolic in versiunile lui subiective, neinteresindu-se de datul obiectiv ca atare. Conceptele cheie ale orientarii e. si, in parte, ale interactionismului simbolic in general, sint: supozitiile luate ca de la sine intelese, codurile interactiunii, expresiile indexicale, tipificarea, reflexivitatea, intersubiectivitatea si procesualitatea (realitatea in devenire).

Condensat, tabloul comportamental uman preconizat de etnometolologi s-ar prezenta astfel: oamenii actioneaza interdependent (interactioneaza) pe baza unei strategii ce implica un sistem de coduri de actiune bazat pe citeva "axiome' de conduita, nascute, cristalizate si sedimentate in practica rutiniera. Ele sint, in cele mai multe cazuri, netransparente pentru actorii actiunii, dar permanent profesate, luate ca subintelese printr-un acord tacit. Respectivele supozitii, impreuna cu regulile mai de detaliu (coduri) nu sint insa niste principii abstracte, imuabile, ci au o valoare indexicala, adica se adecveaza contextului (partenerii interactiunii tin seama atent de biografia, statutul, cunostintele, scopurile, intentiile reciproce).

La nivelul cunoasterii comune opereaza deci reflexivitatea, ceea ce ar reprezenta corespondentul empiric al rationalitatii stiintifice. Reflexivitatea vizeaza strategiile cognitive angajate in practicile curente, inclusiv prezumtia ca pentru aceleasi date indivizi diferiti acorda aceleasi intelesuri (principiul intersubiectivitatii). Important este de retinut ca pentru etnometodologi realitatea fundamentala este tocmai cea rezultata din desfasurarea supozitiilor, codurilor si reflexivitatii. Realul este construit mereu de actorii sociali in procesul interactiunii la nivel simbolic. Miza etnometodologica pe emergenta realului (social) din situatii interactionale particulare, sublinierea rolului contextului determinat si in acelasi timp construit de subiecti, nu inseamna negarea existentei structurilor stabile. Garfinkel vorbeste de invarianta si independenta structurilor (fata de cohortele specifice de subiecti), dar el arata totodata ca structurile nu au o existenta apriori, ci fiinteaza si subzista in masura in care sint create si recunoscute de oameni in derularea activitatilor practice. Exista, asadar, o gramatica generativa a cotidianului, care este totdeauna locala.

E. deplaseaza structurile in microsocial si in primul rind pe planul subiectivitatii. Ea nazueste la descrierea si explicarea unor microculturi si institutii concrete. Metodologia e. consta in a provoca situatii care scot indivizii din fluxul normal, rutinier, al vietii. Studentii, de exemplu, au fost solicitati sa se poarte cu parintii lor, acasa, ca si cum ar fi fost oaspeti. In felul acesta, supozitiile acordului tacit din relatia parinti-copii au fost determinate sa iasa la lumina. Tot pentru a evidentia "luatul de la sine inteles', s-a recurs la intervievarea intensiva pe teme ce presupun consensul microsocial sau intersubiectiv: "de ce saluti?', "ce intelegi cind spui ca esti obosit?' etc. Raspunsurile subiectilor la conditiile sau intrebarile provocatoare sint inregistrate pe pelicula, pe benzi de magnetofon, sau in scris, obtinindu-se astfel un "document etnometodologic', care va fi analizat si interpretat intr-o maniera cit mai comprehensiva. Unii cercetatori pretind chiar ca acela care abordeaza etnometodologic realitatea sa fie in stare sa poata reproduce scene din fragmentul de viata studiat, jucind, rind pe rind, rolul agentilor actionali.

Pretentiile unor reprezentanti ai e. de a o echivala unei sociologii propriu-zise sint evident, abuzive, pentru ca ea nu ia in considerare factorii economici si politici, structurile sociale obiective, lipsindu-i perspectiva macrosociala si istorica. De asemenea sint problematice: gradul de universalitate al mecanismelor descrise de e., adica in ce masura sint ele afectate de etno-centpsm, iar din punct de vedere metodologic, este de relevat insuficienta validitatii procedeelor puse in joc. Este vorba de faptul ca, in acord cu normele de cercetare statuate in aceasta orientare, se ajunge la indecibilitatea de principiu in legatura cu validitatea si autenticitatea enunturilor, si anume: in conceptia e., subiectii isi citesc reciproc codurile, valorile, normele, intentiile din documentele produse de ei in timpul interactiunii (replici verbale, gesturi, secvente de conduita si altele) prin reflexivitate. Reflexivitatea generata si conditionata de situatia interactionala determina, la rindul ei, desfasurarea interactiunii; intrucit e. pretinde ca utilizeaza si ea documentarea si reflexivitatea de acelasi tip ca agentul cotidian, inseamna ca aceasta documentare (reflexivitate) este in functie de interactiunea specifica dintre subiect si cercetator. Se ajunge astfel la o documentare despre documentare, sau la o reflexivitate a reflexivitatii, potential la o regresie la infinit.

Dincolo de unele exagerari fenomenalist-subiectiviste, prin sondarea concreta si rafinata a cimpului constiintei comune, in organizarea si functionarea ei vie, in practica cotidiana, prin sublinierea de multe ori cu argumente statistice a importantei perspectivei actorilor, a opticii "de interior' in intelegerea fenomenelor sociale si psiho-sociale, e. a reprezentat si reprezinta o directie fertila.  I.P.