EVOLUTIA NATIUNILOR. SFIDARI SI PERSPECTIVE

a) Genealogia natiunilor

In situatia cind este declarat in mod oficial proiectul "Republica Moldova" de edificare a statului independent al natiunii moldovenesti - "produs istoric al tuturor nationalitatilor conlocuitoare", merita sa se faca o incercare de elucidare a notiunii de natie si a rolului ei din perspectiva proceselor globaliste care se desfasoara pe continentul European. Acest lucru merita facut si din alte motive. Auitoritatile moldovenesti considera ca in cadrul proiectului se va putea atinge si solutionarea conflictelor cu caracter etnic. Am vazut ca este foarte dificil ca in Republica Moldova sa fie aplicate niste instrumente de solutionare a conflictelor etnice din motivul ca minoritatile practic beneficiaza de intreg arsenalul de drepturi. Adevarata problema este ca reprezentantii minoritatilor nu cunosc limba populatiei bastinase, majoritare. Pe de alta parte populatia bastinasa se confrunta cu problema autoidentificarii etnice, problema activ discutata si de liderii minoritatilor care au anumite interese pentru ca bastinasii sa se identifice intr-un anumit mod.

Este o realitate ca in prezent nu exista o definitie general acceptata de catre experti a ceea ce numim - natie (natiune). Aici apar unsir de alte intrebari. Care este relatia dintre natie si popor? Intrebarea ne readuce de fapt la cunoscuta disputa de drept international - si disputa teoretica in acelasi timp -, si anume: ce fel de comunitate umana poate fi considerata popor distinct? Care este factorul determinant: convietuirea pe un anumit teritoriu, soarta istorica comuna, limba comuna, comunitatea religioasa? Dupa cum am vazut mai sus nu exista un raspuns univoc la aceasta intrebare, dupa cum nu exista unanimitate nici la definirea comunitatii numita "natiune'. (Cercetatorii problemei nationale afirma ca natiunile lumii, mai exact, comunitatile recunoscute astfel, nu pot fi puse pe un singur calapod: cite natiuni, atitea definitii.)

Primul punct de referinta are un caracter politic. Putem vorbi despre un popor de sine statator doar in cazul unei comunitati umane ajunse la un nivel de organizare politica si de constiinta de sine, datorita carora se poate trezi la constiinta colectiva a comunitatii - nu doar in presimtirile unor profeti -, cu individualitatea si unicitatea sa colectiva de natura nationala sau teritoriala sau de orice fel.

Al doilea punct de referinta este acela ca specificitatea de grup poate determina definitia de popor doar prin invocarea apartenentei individuale ca factor determinant. Este adevarat, nu toate trasaturile distinctive ofera o baza suficienta pentru aceasta. In definitiv, in sinul tuturor natiunilor existente vom gasi subdiziuni bazate pe deosebiri regionale, sociale sau culturale. Chiar si in cazul natiunilor considerate cele mai unitare. Populatia unei tari, de exemplu, este compusa din credinciosi si necredinciosi, in cadrul credinciosilor din catolici, protestanti, evrei etc., ceea ce nu inseamna - si nici nu a insemnat vreodata in istorie - ca, sa zicem, catolicii sau protestantii sau evreii alcatuiesc un "popor' distinct in cadrul natiunii, sau o "natiune' distincta in cadrul statului.

Doar daca constiinta individualitatii distincte precede orice diferenta atunci aceasta contribuie in mod determinant la constituirea comunitatii ca popor. In aceasta situatie deosebirea poate sa fie si religioasa (un exemplu concludent este Bosnia cu cele trei comunitati religioase), dupa cum poate fi lingvistica, teritoriala, istorica sau altcumva, dupa caz. Se considera ca practic comunitatea autodeterminata mai poseda un dublu criteriu: vointa si puterea.

In istorie si politica acesti factori nu pot fi neglijati niciodata. De aceea, nu este suficient pentru declararea dreptului la autodeterminare ca respectiva comunitate sa-si afirme individualitatea politica distincta, mai e nevoie s-o faca cu o anumita pondere, adica sa fie in posesia unor mijloace care sa dea continut pretentiei de autodeterminare. Aceasta nu este doar o chestiune cantitativa, ci si o problema de organizare practica si de capacitate de actiune politica.

Sa incercam sa vedem, totusi, cum este definita "natia". In teoria marxist-leninista care a dominat spatiul postsovietic, spre exemplu, notiunea de natie este definita in felul urmator: natia este o comunitate istorica de oameni care s-a constituit pe un teritoriu comun in perioada depasirii relatiile feudale in virtutea unor legaturi economice stinse, poseda o limba literara, cultura si caracter de comportament comune.

O alta abordare, care exclude determinismul cronologic legat de dainuirea formatiunilor politico-economice, a fost propusa de savantul rus Lev Gumeliov. In opinia sa identitatea nationala este determinata de comunitatea particularitatilor psihologice si a modalitatii de afirmare ale acestora in procesul de supravietuire a membrilor comunitatii. O natiune, in opinia lui Gumeliov, dainuie atita, cit dainuie etnia care serveste drept matrice pentru reproducerea natiei respective. Aceasta abordarea exclude astfel de factori importanti cum ar fi limba, confesiunea, etc. Criticii lui Gumeliov scot in evidenta ca definitia sa poate servi drept argument pentru a declara ca pungasii si borfasii formeaza o natiune distincta din simplul motiv ca acestia au foarte mult in comun atunci cind isi manifesta obiceiurile si deprinderile in procesul de supravietuire.

Abordarea de mai sus arata ca atunci cind se vorbeste despre natie de cele mai multe ori sunt confundate notiunile de nationalitate si de etnicitate. Incercarile de a codifica notiunile respective au urmat doua scenarii. Scenariul numit evolutionist pretinde ca are loc o evolutie aproape liniara si monotona a natiei care cuprinde: familia, grupul de familii, tribul, care evoluind se incununeaza cu ceea ce numim natie. Acesta este spatiul conceptual in care se insereaza si notiunea de etnie. Se presupune ca aceasta abordare a problemei are o nuanta de gindire coloniala care rezerva pentru natie un rol de evolutie comunitara civilizata ajunsa la o institutionalizare juridico-etatista. Pe cind celelalte notiuni din sirul mentionat mai sus scot in evidenta inapoierea comunitatilor lipsite de factorul etatist si fata de care popoarele civilizate au misiunea de a le civiliza. Se presupune ca tocmai aici este ascunsa o capcana. Abordarea evolutionista are potentialul de a invita popoarele care inca nu au o constructie statala sa depuna eforturi pentru a se civiliza, adica sa capete forme juridico-statale. Acesta pentru ca Declaratia Natiunilor Unite din 1946 prevede in mod expres dreptul popoarelor la autodeterminare. Problema este ca de cele mai multe ori notiunea de popor este inteleasa ca o comunitate cu trasaturi etnice distincte, ci nu ca o comunitate a cetatenilor. Acest lucru este folosit din plin mai ales de persoanele care au ambitia de a deveni lideri politici.

De aceea, merita ca notiunile respective sa fie elucidate mai plenar. Genealogia notiunii de natia se trage inca din secolul XVII. Un suveran din acele timpuri, referindu-se la "poporul sau" avea in vedere totalitatea supusilor sai, fara deosebire de apartenenta etnica. Deci, deja atunci, notiunea de popor avea conotatie juridica, ci nu etnica. Monarhia era determinata ca o entitate de ordin juridic, desi se pretindea ca puterea monarhului emana de la providenta divina. Idea de "drept" se referea la codificarea si observarea relatiilor ierarhice intre diferite grupari sociale si a privilegiilor acestora. Atunci, cind a fost nevoie de a face o delimitare clara intre suveran si toti supusii sai a aparut necesitatea de a avea o notiune precum este - societatea.

Insa, revolutia franceza de la sfirsitul secolului XVIII a schimbat lozincile. Puterea nu mai emana de la Dumnezeu, ci de la poporul suveran, iar legea este cea care guverneaza in numele poporului. Russo si alti filosofi marcanti ai timpului au avut nevoie sa inventeze "contractul social" pentru a asigura liantul necesar intre indivizi, subiecti. Astfel, apare individul social, cetateanul, care tinde sa incheie contracte cu toti ceilalti, formind un popor. Din aceasta perspectiva poporul nu mai este o simpla suma a indivizilor, ci o colectivitate integra marcata de acordul de a observa relatiile contractuale. Deci, apare si un important factor moral, care impune observarea obligatiilor contractuale asumate.

"Declaratia drepturilor omului si cetateanului" adoptata la 26 august 1789 afirma "Suveranitatea emana de la natie. Nici o corporatie, nici un individ nu pot dispune de puterea care nu decurge din acest izvor". Astfel, a avut loc substituirea suveranitatii monarhului cu cea a suveranitatii poporului, natiunii. Aici este foarte important sa se inteleaga relatia dintre notiunile "popor" si "natie". Se cunoaste ca forta motrice a revolutiei franceze a fost burghezia. Deputatii burghezi s-au declarat Adunare Nationala, si pretindea sa moduleze viziunile tuturor indivizilor in conformitate cu perceptiile sale ale acestei lumi. Astfel, natia transpare ca o viziune a clasei burgheze indreptate spre omogenizarea si legiferarea relatiilor juridico-statale de pe pozitiile si interesele sale. Natia devine o instanta care incarneaza constiinta colectiva, profund marcata de perceptiile burgheze. Din acest punct de vedere, atunci cind au loc referiri la notiunea "natie" se are in vedere, intr-o masura mai mare sau mai mica, intreg spectrul genealogic care o alimenteaza sau au alimentat-o in trecut: drept, societate, suveranitate, corp social, populatie, viata sociala, relatii transindividuale, popor, etc. Imediat dupa revolutia franceza, notiunea de natie nu avea o conotatie etnica pronuntata. Dar, cu timpul elementul etnic a inceput sa devina mai semnificativ.

Merita sa fie remarcat faptul ca exista o diferenta si intre notiunile: popor si populatie. Populatia este privita ca un corp cu caracteristici socio-biologice. De obicei, principalii indicatori care caracterizeaza populatia sunt: natalitatea, mortalitatea, PIB pe cap de locuitor, etc) . Guvernantii au de a face cu populatia atunci cind ii ofera servicii si masoara indicatorii socio-demografici. Se presupune ca guvernantii au de a face cu poporul atunci cind ii adreseaza populatiei un discurs politic. De aceea, pentru a forma din populatie un popor este necesar ca in corpul socio-biologic sa fie inserat "spiritul". Acesta este diferenta dintre explicatia franceza si cea germana a formarii poporului. Fichte spunea ca ceea ce in Franta a facut revolutia in Germania trebuie sa faca educatia. Ceea ce a obtinut Franta relativ repede, Germania trebuia sa obtina gradual, fara socuri, prin educatia populatiei. Aceasta abordare a modalitatii de formare a popoarelor moderne se resimte si astazi. Pentru francezi nu exista vreo deosebire mare intre notiunea de natie si popor. Important este aspectul juridico-etatist, alte aspecte nu prea valoreaza. Pentru germani notiunea de popor pare a fi o treapta extrem de importanta intre populatie si natie. Este vorba despre treapta pe care paseste populatia atunci cind capata ceea ce se numeste "spirit national" si care poate fi cultivat, inclusiv, si prin programele educationale respective. Din acest proces nu au fost excluse si mijloacele lui Bismark, care a folosit in acest proces "fierul si singele". Astfel, dupa cum s-a mentionat, populatia ne apare ca un corp biologic in care a fost iserat "spiritul national", adica, o noua entitate cu corp si suflet care se formateaza si se reproduce atit biologic cit si spiritual prin educatie. Fiecare individ trebuie sa parcurga calea de la intelegere spre acceptarea voluntara de a face parte din acest organism national. Deci, natiunea apare ca o proiectie a vointei spiritului. Tocmai, de aceea, Fichte insista ca invatamintul privat sa fie inlocuit cu cel statal care, fiind codificat ar fi trebuit sa asigure uniformitatea educatiei spirituale. Din acest punct de vedere, statul si spiritul popular se raporteaza dupa cum se raporteaza mijloacele si scopurile. Statul functioneaza ca o masina ce impune imperative la care individul poate raspunde doar "da" sau "nu". De asemenea, statul national se identifica cu structurile sale care discern intre "adevar" si "fals", deci, formeaza "normalitatea". Doar trecind prin institutiile respective ale statului individul obtine capacitatea identificarii cuvenite si loialitatea fata de stat.

Vedem ca asigurarea unitatii nationale ofera un fundal solid sub regimul politic al statului. In situatia in care suveranitatea emana de la cetateni acest fundal este natiunea care se manifesta activ prin ceea ce numim, de obicei, societate civila. Acesta fiindca intr-un stat al cetatenilor exista conducatori si condusi, lideri de opinie, activisti etc. Deci, apare un nou tip de relatie - a statului cu societatea civila. Setul de valori al societatii civile este individualismul, piata libera si pluralismul. Dar o preconditie a societatii civile devine consensul normativ al cetatenilor. Fiind un antimonarhist, Fichte a avut nevoie de societatea civila pentru a substitui rolul monarhului. Atunci, cind se fac apeluri la spiritul national se pretinde ca acesta este un operator de integrare si asigurarea a consensului mentionat. El ofera mecanismul menit sa asigure indivizilor atit o retrospectiva cit si o perspectiva relativ uniforma a perceptiei istoriei dezvoltarii statului. Astfel, se obtine senzatia ca tot mersul istoriei a avut scopul instituirii statului national respectiv. Ceea ce este departe de adevar. Exaltarea spiritului national in conditiile eliminarii societatii civile duce inevitabil la tragedii prin care Germania a tracut in anii '30 - 40 ai secolului trecut. Daca ne referim la experienta statelor post sovietice ne putem lesne da seama ca in ele nu poate exista o societate civila care sa asigure acel consens normativ al cetatenilor. Se pare ca pana nu va fi edificata pas cu pas societatea civila va fi extrem de greu sa se vorbeasca despre armonie intre-etnica. Am vazut, insa, ca societatea civila presupune liberalizarea politica pentru manifestarea individualismului si pluralismului.

Observam ca abordarea evolutionista a fenomenului national ne sugereaza ca natiunea apare pe un teren al cetateniei. Cel putin, examinarea experiente Frantei si a Statelor Unite ale Americii demonstreaza ca in primele decenii ale secolului XIX natiunile respective s-au manifestat drept comunitati cetatenesti.

Pe de alta parte, abordarea notiunii respective de pe pozitiile lui Fichte scoate in evidenta un sir de probleme. In prezent, cind vorbim despre identificarea nationala a unui individ avem in vedere setul valoric care-l caracterizeaza: stereotipurile, ideile, obiceiurile, credinta, prejudecatile, cultura, etc. Toate aceste lucruri au contribuit enorm la intarirea factorului etnic in perceperea notiunii de "natie". Oricum, rolul natiunii este unul de omogenizarea a acestor caracteristici. Pe de o parte matricea ideologica a natiunii a fost fabricata la sfirsitul secolului VIII, iar atragerea indivizilor sub acoperirea nationala se produce in permanenta , in conditii care se schimba dramatic, datorita dezvoltarii societatilor, care, de asemenea, uniformizeaza valorile si comportamentele cetatenilor.

Daca luam in consideratie ca natia si identitatea nationala sunt in esenta teleologice atunci uniformizarea perceptiilor individuale produc o ruptura in relatia cu "trecut glorios", lucruri ce pot produce frustratii in schemele identificatoare. Tocmai aici apare necesitatea "revenirii la origini", lucru care se produce mai ales in situatiile de criza (vezi tipologia conflictelor etnice de mai sus). Acest lucru se intimpla fiindca intreg aparatul de notiuni pe care-l foloseste stiinta moderna despre stat este produsul secularizarii unor notiuni teleologice, lucru care iese in evidenta din lozinca "Le roi est mort! Vive la nation"! Adica se pretinde ca natia are menirea sa asigure unitatea oamenilor fara a apela direct la divinitate. Cum atunci? Pentru asigurarea unei unitati a cetatenilor era inimaginabil sa se renunte la instanta absoluta de la care emana garantiile Adevarului, Binelui si a Dreptatii.

Revolutia franceza a proclamat lozinca: Libertate, Egalitate, Fraternitate! Scopul a fost de a seculariza notiunea "putere" care emana de la "omul" vazut prin prisma iluministilor francezi. Pentru aceasta transformare este nevoie de a forma o istorie a natiei care se identifica cu o memorie comuna. Constituirea istoriei-memorie se sincronizeaza cu nasterea fenomenului de Patrie si deci, patriotismul. Este curios, dar aceasta logica a condus la refuzul de a inrola in armata republicana franceza a mercenarilor straini care n-aveau aceiasi Identitate nationala, Memorie, deci, nu puteau fi considerati patrioti. Paralel, a urmat constituirea "Limbii nationale", care era privita ca o entitate ce depaseste un simplu mijloc de comunicare. Limba nationala se transforma intr-un mijloc de reprezentare, a unei realitati care releva Adevarul, Ratiunea si Vointa natiei, deci devine o expresie a esteticii sublimului.

Se considera ca este aproape inevitabil ca in perioadele de criza revenirea la origini sa aiba loc in baza "naturalitatii", adica revenirea la o ordine ireductibila a factorilor integratori a societatii, ratiunii si sentimentelor. In apatiul in care se afla si Republica Moldova, de obicei, in astfel de situatii de criza natiunea se rezuma la relatia "Dumnezeu, Singe, Pamint". Acest gen de ordine devine aproape un imperativ categoric. Dar in diferite locuri constituirea natiunilor a avut specificul lor. Spre exemplu exista o diferenta imensa intre SUA si Rusia, in acest sens, insa exista si spatii izomorfe de constituirea a natiei.

Cel mai interesant este ca acest arsenal de notiuni si institutii care au fost elaborate pentru a construi si deservi Memoria, Limba si Natiunea in calitate de entitati sociale, cetatenesti, au fost preluate ulterior si utilizate cu succes de catre comunitatile cu caracteristici arhaice, preponderent etnice. Se considera ca anume asa a inceput procesul de etnizare a notiunii de natie. Asa a fost acum 100 - 200 de ani in urma. Cit de oportune sunt aceste instrumente la inceputul secolului XXI?

Am aratat deja ca unul din exponentii de baza a acestei miscari a fost filozoful german Fichte. In "Adresare catre natiunea germana" Fichte in prima decada a secolului XIX prezinta de fapt un program-conceptie de edificare a natiunii germane sau a natiei in Germania, dar pe baze etnice. Aici apar cele mai spinoase probleme. Natiunea perceputa ca o entitate civila se bazeaza mai mult pe principii rationale care consolideaza cetatenii: sistem de drept, institutii statale si culturale, etc. Natiunea perceputa ca o entitate preponderent etnica pune accentul mai mult pe perceptii irationale, exploatarea unor sentimente subconstiente.

Termenul "etnie" are o istorie conceptuala si una "coloniala". Fenomenul etnicitatii este unul foarte dificil, care nu se lasa usor explicabil in termeni rationali. De cele mai multe ori expertii sunt dispusi sa vorbeasca despre angrenajul diferitor forme de interactiuni transindividuale. Astfel, se vorbeste despre sentimente de solidaritate cu ai "sai" impotriva "strainilor" care conduc la stabilirea unor principii de manifestare a etnicitatii. Specific pentru astfel de manifestari este ca rationamentele se fac nu in baza unor notiuni clare, ci a unora foarte confuze, care duc mai degraba la simularea rationamentelor. Cred ca Republica Moldova a cunoscut astfel de experiente . Ne amintim cit de dezbatute au fost aceste probleme la inceputul deceniului trecut. Recent am fost martorii unor manifestatii maraton al caror subiecte de disputa au fost limba, istoria, identitatea nationala.

Lucrurile evolueaza totusi odata cu dezvoltarea stiintifico-tehnica. Ernst Gheller califica societatea postindustriala ca pe o societate a cresterii permanente. Revolutiile tehnologice influenteaza schimbarea setului valoric si constiinta membrilor societatii. Astfel, apare problema crizei de identitate. Individul este nevoit sa se adapteze la anumite conditii sociale si aceasta impune alegerea unei noi identitati. Dar in momentele de criza, cum ar fi ruinarea sistemului colonial, dezintegrarea unor state federale, etc. problemele etnice ies in prim plan. Republica Moldova nu este o exceptie in acest sens, problema identitatii etnice iesind in prin plan odata cu ruinarea imperiului sovietic.

Si stiinta etnosociologica moderna opereaza cu notiuni precum: etnie, etnicitate, natie. Exista doua curente de baza in aceasta stiinta - primordialismul si constructivismul. Primordialismul defineste etnia ca pe o comunitate istorica care s-a constituit pe un anumit teritoriu si poseda trasaturi comune stabile din punct de vedere cultural si psihologic. Aceasta abordare sugereaza ca etnia este o realitate istorico-biologica bazata pe o afectiune inconstienta a indivizilor pentru comunitatea din care fac parte. Adeptii aceste conceptii pretind ca intre etnie si natie nu exista practic nici o diferenta. Etnia este o ipostaza a natiunii, dar ea apare in mod natural, inconstient si, deci, este primordiala, in sensul ca anticipeaza intelegerea acestui lucru de catre individ.

In cadrul curentului primordialist exista si abordarea istorico - evolutionista. Pentru acest subcurent legatura afectiva se realizeaza in cadrul etniei nu atit datorita factorului biologic cit celui socio-istoric. Pentru primordialisti etnia reprezinta un grup social cu trasaturi comune - limba, cultura, identificare care-i deosebeste de altii. Unul din parintii curentului primordialist, Antony Smith, defineste etnia drept o comunitate de oameni care are un nume, impartaseste aceleasi mituri despre predecesori, au o istorie si cultura comuna care se asociaza cu un anumit teritoriu, si membrii carui manifesta un sentiment de solidaritate cu ceilalti.     

b) Constructivismul

Ideile primordialiste au dominat in stiinta etnosociologica pina in anii '70 ai secolului XX si este considerata primara fata de curentul rival - constructivismul, care a aparut odata cu lucrarea lui Ernst Gellner "Natii si nationalism" . In conformitate cu abordarea lui Gellner comunitatile etnice se constituie in baza diferentierilor care conduc la formarea unor doctrine in cadrul etnoculturilor. Aceste doctrine nu sunt altceva decit elaborari ale elitelor intelectuale - scriitori, savanti, plasticieni, politicieni capabili sa enunte in mod concis scopuri precise pentru comunitate. Adica, etnia este o constructie intelectualista. Aceasta constructie este socializata, apoi, prin tirajarea sa in mass media, alti purtatori care o fac accesibila indivizilor carora le este adresata. Astfel are loc mobilizarea sociala a cetatenilor, lucru atit de des exploatat de catre politicieni in atingerea scopurilor lor. Afara de Gellner, adepti remarcabili ai constructivismului sunt considerati Benedict Anderson si, Eric Hobsbowm. Pentru ca in interesele acestor cercetatori intra mai mult examinarea societatii postindustriale, ei examineaza mai mult manifestarile nationaliste in comunitatile in care natia este inteleasa in sens juridico-etatist. Gellner vorbeste despre natie ca despre o realitate a societatilor industriale in care principiul etatist cere ca hotarele etnice sa coincida cu cele politice.

Gellner a elaborat doua criterii pentru identificarea socio-culturala a natiei. Doi oameni apartin aceleiasi natii daca:

ei recunosc aceasta apartenenta la natia respectiva; si

ii uneste aceiasi cultura inteleasa ca un sistem de idei, semne simbolice, relatii, modalitati de comportament, etc.

Constructivistii descopera o relatie foarte strinsa intre natie si stat. Societatea industriala are nevoie de o crestere permanenta care poate fi obtinuta doar datorita unei educatii adecvate si acesta devine o prioritate a statului. Aceasta este considerata diferenta esentiala intre societatea industriala si cea agrara. Astfel, iese in evidenta primordialiatea cetateniei fata de relatia afectiva.

c) Sistemul valoric in constructivism

Din perspectiva constructivista devine absolut necesara orientarea valorica a noilor membri ai societatii. Se cunoaste ca la cea mai frageda virsta copii sunt extrem de perceptibili la orientarea valorica fiindca atunci se formeaza personalitatea lor in plan socio-cultural, profesional, etc. Intr-o societatea supusa schimbarilor tehnologice permanente apar noi sfidari si necesitatea de ale infrunta. Aceasta creaza asa numita "predispozitie psihologica" de a actiona intr-un anumit mod. Se presupune ca predispozitia este anterioara motivatiei care se bazeaza pe constientizare. Orientarea, din acest punct de vedere, ne apare ca o focalizare a predispozitiilor care sunt bazate si orientate asupra anumitor valori culturale. Astfel, orientarea valorica apare ca o componenta interioara a individului, care-l mobilizeaza sa actioneze intr-o anumita directie, in conformitate cu anumite reguli, explicind propriile actiuni bazindu-se pe valorile si regulile mentionate. Deci, orientarea valorica este o dominanta strategica a comportamentului.

Pentru societate in ansamblu sistemul valoric de orientare a indivizilor semnifica orientarea strategica a societatii, adica a ceea ce numim asteptari de dezvoltarea a societatii. Poate ca aceasta explicatie ne apropie cel mai mult de intelegerea faptului de ce se cauta cu atita insistenta o idea nationala in Republica Moldova.

d) Structurizarea etnica

Teoria structuralizarii elaborata de Antony Giddens contesta atit abordarea naturalista, cit si cea evolutionista. Giddens considera ca sunt elemente rationale in ambele abordari insa pacatul lor esential este pretentia ca au fost gasite legitati universale de constituire a natiilor . Ca urmarea exista riscul ca toate fenomenele legate de manifestarea natiilor sa fie interpretate in conformitate cu teoriile respective, chiar si atunci cind realitatile vin in contradictie vadita cu principiile teoretice. El presupune ca nu exista legitati absolute care sa explice fenomenele sociale. Toate conceptele teoretice sunt doar modalitati de a intelege o realitate. Schimbarea semnificativa a realitatii atrage dupa sine necesitatea revizuirii teoretice si adaptarea aparatului teoretic pentru descrierea adecvata a fenomenelor. Adica, realitatea schimba si formeaza capacitatea de reflectie. Al doilea postulat al lui Giddens se refera la faptul ca este inadmisibil ca in stiintele sociale subiectul sa fie contrapus structurii pe care o examineaza. Subiectul intra in contact cu structura pe care o examineaza pentru a utiliza resursele ei, dar si cu scopul de a o reproduce intr-o noua ipostaza.

Baza structurii sociale se constituie din reguli si resurse. Regulile sunt izvoarele care dau nastere procedurilor, algoritmilor ai actiunilor. Ele determina comportamentul. Resursele sunt forta motrice a actiunilor, ele sunt izvorul puterii. In sfirsit, puterea este modalitatea de a actiona in conformitate cu regulile, mobilizind in acest sens intreaga structura. Este evident ca regulile si resursele sufera modificari in tendinta lor de adaptare maxima la conditiile externe. Astfel, structura este folosita de individul activ in cunostinta de cauza, in spatiu si timp, reproducindu-se prin activitatea individului.

Resursele le asigura posesorilor o suprematie, regulile le ofera legitimitate prin instaurarea unui set de simboluri. Toate aceste luate impreuna constituie ceea ce Giddens numeste - sistem. Teoria lui Giddens incearca sa defineasca si notiunea de institutie sociala, care este privita ca un sistem de interactiuni ce dureaza in timp si se desfasoara spatiu.

Toate aceste notiuni au fost elaborate pentru a gasi o explicatie referitoare la formarea identitatii. Giddens ilustreaza functionarea teoriei sale in felul urmator: individul se naste in familie, el este inconjurat de obiecte care au o valoare pentru reprezentantii etniei din care fac parte parintii sai, el are acces la aceste valori si invata anumite lucruri despre univers, insuseste notiuni si percepe fenomene care sunt articulate folosind limba etniei respective. Devenind matur, individul observa cum cimpul valoric se extinde cuprinzind noi institutii care pretind ca au un rol de socializare (scoala, biserica, armata, biserica, etc). Acesta vrea sa spuna ca anume institutiile promoveaza valorile care formeaza baza normativa pentru identitatea etnica. Nu toti indivizii accepta acest gen de socializare si atunci apare instrainarea. Ulterior aceasta instrainare poate duce la conflicte legate de problema identificarii, inclusiv celei etnice. Din acest punct de vedere etnicitatea este considerata drept o identificare colectiva formata in limitele unei anumite culturi. In relatiile sale cu structurile etnice indivizii trebuie sa constientizeze ca aceste structuri exista a priori, de aceea, intentia de a modifica ceva in ea se va ciocni de fidelitatea altor indivizi fata de structura respectiva, adica de conservatismul lor.

Aici merita sa revenim din nou la conceptele: primordialist si constructivist de explicare a fenomenului natiei si etnicitatii. Giddens ajunge la concluzia ca etnicitatea are natura dubla - primordiala si constructivista. El crede ca natia moderna este o primordialitate construita. Astfel, intelectualul constructor al etnicitatii vine in mediu etnic in mod natural, acceptind simbolurile si valorile etniei respective. Apoi, in procesul de producere a noilor valori el modifica continutul valorilor, atribuind dimensiuni noi cimpului valoric al etnicitatii.

Aceste abordari teoretice au meritat atentie in virtutea faptului ca incepind cu 9 ianuarie 2002 in Republica Moldova s-au desfasurat timp de mai bine de 3 luni actiuni de protest (la momentul scrierii acestui studiu manifestarile nu erau inca terminate) subiectul carora tine de identitate nationala, limba, istorie, etc. Arsenalul de argumente folosite atit de protestatari, cit si de reprezentantii si sustinatorii autoritatilor se inscriu relativ bine in cel descris mai sus. Din acest punct de vedere observam ca autoritatile s-au inarmat cu tot arsenalul modern necesar pentru construirea natiunii moldovenesti. In primul rind, observam ca problema edificarii natiunii moldovenesti emana de la o structura statala - presedintia tarii. In al doilea rind, presedintele se adreseaza dupa asistenta unei personalitati faimoase din domeniul culturii cum este scriitorul Ion Druta, invocind necesitatea desfasurarii unor actiuni de natura sa faca ca idee nationala moldoveneasca "sa incolteasca, in primul rind, in sufletele intelectualilor" . Drept raspuns la apelul presedintelui tarii, un alt grup de intelectuali au tinut sa scoata in evidenta riscurile pe care le provoaca insotesc mesajul prezidential . Pe de alta parte, am vazut ca cetatenii protestatarii veneau tocmai din "structurile reproductive ale etnicitatii", cum este scoala , biserica (Mitropolia Basarabiei), televiziunea, etc.

Cert este ca in confruntarea structurilor respective asistenta intelectualilor va fi determinanta. Acea grupare care va oferi o perspectiva a dezvoltarii setului valoric va deveni invingatoare, daca in general pot exista invingatori in astfel de cazuri. In primul rind, fortele implicate in conflict dispun de resurse diferite. Autoritatile beneficiaza de resursele statului si sustinerea unui important masiv electoral pe care in virtutea anumitor parametri demografici (virsta) nu-i prea intereseaza problemele limbii, istoriei, identificari, cit ii intereseaza problema supravietiurii fizice. Este vorba despre cei 730000 de pensionari. Ar fi o greseala sa se presupuna ca toti ei nu sunt preocupati de problemele identitatii etnice, totusi cea mai mare parte a acestui masiv este usor manipulabil prin promisiuni de ordin material. In plus, se pare ca 25% din cetatenii care fac parte din minoritatile nationale ai caror Patrii de origine sunt tarile care sunt declarate parteneri strategici ai Republicii Moldova si vad Moldova intr-o comunitate cu Rusia si Ucraina. Pe de alta parte, opozantii actualelor autoritati nu pot propune alte seturi de valori decit cele ce pot apropia Republica Moldova de comunitatea europeana, oferindu-i o sansa pentru integrarea in Uniunea Europeana.