POLITICA SI VIOLENTA

POLITICA SI VIOLENTA

Statul apare ca "instanta organizatoare care sa protejeze si sa apere regulile de convietuire sociala" . Mecanismul structurant si ordonator nu mai este violenta colectiva, unanima a membrilor, ci violenta fizica si coercitia exercitata prin intermediul unui intreg aparat specializat si institutionalizat - aparatul de stat.

Rationalizarea violentei colective este, in fapt, institutionalizarea ei, statalizarea -proces ce determina inegalitate la nivelul gestionarii violentei sociale.

Weber definea statul ca forma de organizare sociala in care locuitorii unei arii determinate recunosc legitimitatea fortei realizata si transmisa printr-un aparat specializat, iar cei care-si asuma controlul asupra aparatului de stat sunt recunoscuti ca guvernanti.

"In calitate de detinator al monopolului legitim asupra violentei intr-un teritoriu determinat, statul confisca violenta" . Se contureaza "o minoritate privilegiata, avand acces la controlul mijloacelor de exercitare a violentei". P. Bandry observa ca aceasta interzice accesul grupului la locurile si simbolurile prin care altadata se constituia. Indiferent de principiul de instituire a puterii (charisma, drept divin, traditie, rationalitate - legalitate) statul detine dreptul de a stabili care violenta este justificata.

Exista un consens intre teoreticienii fenomenului politic, care "recunosc ca violenta nu reprezinta nimic mai mult decat cea mai evidenta manifestare a puterii". C. Wright Mills spunea "orice politica este o lupta pentru putere; ori, forma ultima de putere este violenta" , aceasta fiind o prelungire a definitiei statului data de Max Weber - "raport de dominatie a omului asupra omului intemeiat pe mijloacele violentei legitime" (cea care este considerata astfel).

Punand semnul egal intre politica si "organizarea violentei", definim statul ca instrument de o presiune aflat in mainile claselor conducatoare.

Jouvenel afirma ca "lucrul fara de care puterea nu poate exista, esenta ei, este comanda, iar Alexander Passerin d'Entrèves va face distinctia intre violenta si putere: "trebuie [.] sa stabilim daca faptul de a folosi forta, respectand legile, modifica natura fortei insesi, oferindu-ne cu totul alt tablou al relatiilor umane, pentru ca forta, datorita faptului ca admite o calificare, inceteaza sa mai fie forta". Astfel inteleasa, puterea este o forta calificata, institutionalizata, un fel de violenta moderata, asa cum interpreteaza Hannah Arendt.

Intrucat violenta cere intotdeauna instrumente, actiunea violenta este inseparabila de complexul de mijloace si de scopuri, cu mijloace care tind sa aiba o importanta mai mare fata de scopul ce trebuie sa le justifice si care nu ar putea fi atins in lipsa lor.

Elementul esential al unei guvernari este puterea si nu violenta, aceasta fiind instrumentala, necesita in permanenta sa fie condusa si justificata de scopurile pe care le serveste. In comunitatile organizate, puterea institutionalizata se propune ca autoritate, necesitand recunoasterea imediata. (De altfel, fara aceasta putere nu poate functiona nici o societate).

"Forma externa a puterii este "Toti contra Unul", in timp ce aceea specifica violentei este "Unul contra Tuturor" (posibila numai prin folosirea instrumentelor). Cea de-a doua formula a violentei este specifica statului. Intre violenta statului si a cetateanului exista o mare diferenta. Cat timp structura puterii guvernamentale ramane intacta, guvernul va avea superioritatea absoluta in acest raport al justificarii dreptului la violenta.