FAMILIA, CASATORIA SI VIATA PERSONALA

FAMILIA, CASATORIA SI VIATA PERSONALA

CONCEPTE DE BAZA CONCEPTE CHEIE

FAMILIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

Evolutia vietii de familie

SCHIMBARI IN TRASATURILE FAMILIEI IN LUME

Directiile schimbarii

FAMILIA SI CASATORIA IN MAREA BRITANIE

Caracteristici generale . Tendinte ale evolutiei

DIVORTUL SI SEPARAREA IN OCCIDENT

Cresterea ratei divorturilor. Experienta divortului . Schimbarea de atitudine . Divortul si copiii . Familiile cu un singur parinte . "Tatal absent'

SOTI RECASATORITI SI PARINTI VITREGI

Recasatorirea . Familii vitrege . "Adio' copiilor?

FATA NEVAZUTA A FAMILIEI

Abuzul sexual asupra copiilor si incestul . Violenta in familie

ALTERNATIVE LA CASATORIE SI FAMILIE

Comunitatea . Combinajul . Familiile cu parinti homosexuali . Celibatul

DEZBATEREA DESPRE "VALORILE FAMILIALE'

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

CONCEPTE DE BAZA

familie . rudenie . casatorie

O tema reprezentativa a acestei carti este schimbarea. Traim intr-o lume intr-o continua schimbare, ce intampina mari dificultati si careia adesea pare ca nu-i' apartinem. Ne place sau nu, toti trebuie sa ne impacam cu diversitatea de oportunitati si riscuri pe care-1 contine o astfel de lume. Nicaieri nu este mai valabila aceasta! observatie decat in viata noastra personala si emotionala.

in viata noastra personala avem de-a face acum cu "relatii'. Cand cineva v$l intreaba: "Cum mai merge relatia ta?', se refera de obicei la o relatie sexuala. Dar! suntem din ce in ce mai preocupati de relatiile cu parintii, cu prietenii si cu altii, i Termenul "relatie', aplicat vietii personale, a inceput sa fie folosit pe scara larga] abia acum vreo 20-30 de ani, la fel ca si ideea de-a avea nevoie de "intimitate' si] "legaturi' in viata personala.

Faptul ca multi dintre noi, fie ca ne impotrivim sau nu acestor schimbari, ne'l preocupa in prezent si este reprezentativ pentru transformarile profunde care ne-aul afectat viata personala si emotionala de cateva decenii. O relatie este ceva activ-i trebuie sa o intretii. Ea depinde de cucerirea increderii celeilalte persoane pentru al se mentine in timp. Majoritatea tipurilor de relatii sexuale au devenit astfel, in prezent, < asemeni casatoriei.

Astazi, putem intelege ceea ce se petrece in viata noastra intima doar daca stirril cate ceva despre felul in care traiau inaintasii nostri, in acest capitol ne vom ocupai deci mai intai de evolutia familiei si a casatoriei in vremurile trecute, inainte de a ; analiza consecintele schimbarilor actuale.

CONCEPTE CHEIE

O Trebuie nevoie sa definim mai intai cateva concepte de baza, mai ales acelea de familie, rudenie si casatorie. O FAMILIE este un grup de persoane legate direct l prin relatii de rudenie, ai carei adulti isi asuma responsabilitatea pentru cresterea copiilor. Legaturile de RUDENIE sunt relatii intre indivizi, stabilite fie prin casatorie, fie prin descendenta, care intemeiaza legaturi de sange (mama, tata, copii, bunici etc). CASATORIA poate fi definita ca o recunoastere sociala si o uniune sexuala aprobata intre doi indivizi adulti. Cand doi oameni se casatoresc, ei devin rude; legatura casatoriei largeste aria relatiilor de rudenie. Parinti, frati, surori si alte rude. de sange devin si aide ale partenerului, dupa casatorie.

Relatiile de familie sunt intotdeauna recunoscute in cadrul mai larg al gradelor de rudenie. Putem identifica practic in toate societatile, ceea ce sociologii si

antropologii numesc nucleu] familial, adica doi adulti care locuiesc impreuna cu _oropriii i_{or CO}pii sau adoptati, in multe societati traditionale, nucleul familial a fost o parte a unei retele mai largi de rudenie de un tip sau altul. Atunci cand rude apropiate, altele decat perechea de soti si copiii lor, locuiesc in aceeasi gospodarie u _{se a}fla intr-o relatie apropiata si continua, putem vorbi despre familia largita. n familie largita poate include bunicii, fratii si sotiile lor, surorile si sotii lor, matusile

si nepotii.

in societatile occidentale casatoria, si deci si familia, este asociata cu rnonogamia. Este ilegal ca un barbat sau o femeie sa fie casatorit cu mai mult de o nersoana in acelasi timp. Monogamia nu este tipul de casatorie cel mai obisnuit in lume. intr-o comparatie faimoasa a mai multor societati din zilele noastre, George Murdock a evidentiat capoligamia, care permite unui sot sau unei sotii sa aiba mai mult de un partener, era acceptata in peste 80% din cazuri (Murdock, 1949). Exista doua tipuri de poligamie: poliginia, in care un barbat poate fi casatorit cu mai mult de o femeie in acelasi timp si poliandria, mai rar intalnita, in care o femeie poate avea doi sau mai multi soti simultan.

FAMILIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

Sociologii credeau odinioara ca inaintea perioadei moderne, forma predominanta de familie in vestul Europei era cea de tip largit. Cercetarile au demonstrat ca aceasta conceptie era gresita. Se pare ca familia nucleara are o intindere mai mare in timp. Gospodaria premoderna era mai cuprinzatoare decat in prezent, dar diferenta nu este remarcabila, in Anglia, de exemplu, de-a lungul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea si al XlX-lea, o familie avea in medie 4,75 persoane. Media actuala in Marea Britanic este de 3,04. intrucat cifrele vechi includ si servitorii, diferenta intre dimensiunile familiei este nesemnificativa. Grupurile de familii largite erau mai importante in estul Europei si in Asia.

in Europa premoderna copiii munceau adesea, ajutandu-si parintii in gospodarie, inca de la varsta de 7-8 ani. Cei care nu ramaneau la ocupatiile familiei paraseau de regula de timpuriu casa parinteasca, pentru a lucra in casele altora sau a face ucenicie. Cei care plecau sa lucreze pentru altii isi revedeau arareori parintii.

Mai erau si alti factori care faceau ca grupurile familiale sa fie chiar mai temporare decat sunt in prezent, in ciuda ratelor ridicate ale divorturilor din zilele noastre. Rata mortalitatii (numarul de morti la mia de locuitori intr-un an) era mult mai ridicata, la toate grupele de varsta. Cel putin un sfert dintre copiii mici, la inceputurile epocii moderne in Europa, nu supravietuiau dupa primul an de viata (fata de 1% azi), iar femeile decedau frecvent atunci cand nasteau .

Decesul copiilor sau a unuia sau a ambilor soti ducea adesea la destramarea relatiilor de familie.

Evolutia vietii de familie

Lawrence Stone, care s-a ocupat de istoria sociologiei a inregistrat unele dintre schimbarile care au dus de la formele premoderne la cele modeme de viata de familie in Europa. Stone distinge trei faze in evolutia familiei intre 1500 si 1800. La inceputul acestei perioade, principala forma de familie era cea de tip nuclear, care locuia in gospodarii destul de mici, dar cultiva relatiile puternice in interiorul comunitatii, inclusiv cu alte rude. Aceasta structura familiala nu era clar separata de comunitate. Dupa parerea lui Stone (desi unii istorici 1-au contrazis), pe vremea aceea familia nu era un centru major de atasament emotional sau de dependenta pentru membrii ci. Oamenii nu traiau si nu cautau intimitatea emotionala pe care o asociem azi cu viata de familie. Sexul in cadrul casatoriei nu era privit ca o sursa de placere, ci ca o necesitate, in vederea procrearii.

Libertatea individuala de alegere in casatorie si in alte aspecte ale vietii de familie era subordonata intereselor parintilor, ale altor rude sau ale comunitatii, in afara cercurilor aristocrate, unde era uneori incurajata, dragostea erotica sau romantica era privita de catre moralisti si teologi ca fiind o boala. Asa cum spune Stone, in aceasta perioada familia era "o institutitie deschisa, fara repere, neemotionala si autoritarista Ea avea de altfel si o durata destul de scurta, fiind adesea dizolvata prin decesul sotului sau a sotiei sau prin decesul sau plecarea timpurie de-acasa a copiilor' (Stone, 1977).

Acestui tip de familie i-a urmat o forma de tranzitie, care a durat de la inceputul secolului al XVII-lea pana la inceputul secolului al XVlII-lea. Acest tip era raspandit mai ales in randul paturilor sociale superioare, dar era totusi foarte important, deoarece din ele au derivat atitudini care au devenit de atunci relativ universale. Familia nucleara a devenit o entitate distincta, aparte de alte legaturi de rudenie si de comunitatea locala. Se punea tot mai mult accentul pe importanta dragostei parintesti si maritale, desi se manifesta totodata o crestere a puterii autoritatii din partea tatilor.

in cea de-a treia faza, a evoluat treptat tipul de sistem de familie cu care suntem obisnuiti azi in Occident. Aceasta familie este un grup in care functioneaza legaturi emotionale puternice, care se bucura de un grad sporit de intimitate si se preocupa de cresterea copiilor. Ea este marcata de sporirea individualismului afectiv, formarea legaturilor maritale pe baza selectiei personale, condusa de atractia sexuala sau dragostea romantica. Aspectele sexuale ale dragostei au inceput sa fie valorificate in interiorul casatoriei in locul relatiilor extramaritale. Familia se orienta spre consum, mai degraba decat spre productie, ca rezultat al raspandirii crescande a locurilor de munca departe de propria gospodarie.

Asa cum observa John Boswell, la care ne-am referit in capitolul l:

In Europa premoderna, casatoria incepea de regula ca un aranjament in privinta proprietatii, continua cu cresterea copiilor si se termina cu dragostea. Putine cupluri se casatoreau in realitate "din dragoste', dar multe ajungeau sa se iubeasca in timp, in vreme ce conduceau impreuna gospodaria, cresteau copiii si imparteau experientele vietii. Aproape toate epitafurile pastrate dovedesc o profunda afectiune

fata de sotul decedat. Prin contrast, in cea mai mare parte a Occidentului modern, casatoria incepe din dragoste, continua cu cresterea copiilor (acolo unde ei exista) si se termina - adesea - cu probleme referitoare la proprietate, punct in care dragostea este absenta sau doar o amintire indepartata (Boswell, 1975, p. XXI).

SCHIMBARI IN TRASATURILE FAMILIEI IN LUME

O mare diversitate de forme familiale continua sa existe in diferitele societati din lume. in unele zone, cum ar fi cele mai indepartate regiuni din Asia, Africa si Oceanul Pacific, sistemele familiale traditionale au suferit mici schimbari. Dar in majoritatea tarilor au loc schimbari ample. Originile lor sunt complexe, dar pot fi evidentiati cativa factori ca fiind deosebit de importanti; unul dintre ei este raspandirea culturii occidentale. Idealurile occidentale de dragoste romantica, de exemplu, s-au raspandit si in societati in ca,re inainte erau necunoscute. Un alt factor este dezvoltarea guvernelor centralizate in zone alcatuite pana atunci din mici societati autonome. Viata oamenilor a fost influentata de implicarea lor inti-un sistem politic national; in plus, guvernele incearca in mod activ sa modifice tipurile de comportament traditionale, in China sau Mongolia, datorita problemei cresterii rapide a populatiei, statele introduc adesea programe care sustin familiile mai putin numeroase, folosirea contraceptivelor etc.

Aceste schimbari creeaza o miscare mondiala catre mentinerea familiei nucleare, desfiintand sistemele de familie largita sau alte tipuri de grupuri bazate pe grade de rudenie. Primul care a inregistrat acest fapt acum 30 de ani a fost William J. Goode in cartea sa World Revolution in Family Pattems (1963), care a fost continuata de cercetari ulterioare.

Directiile schimbarii

Cele mai importante schimbari care au loc in lume sunt urmatoarele:

Influenta familiilor largite si a altor grupuri bazate pe relatiile de rudenie este in curs de scadere.

Se manifesta o tendinta generala de libera alegere a partenerului marital.

Drepturile femeilor recunoscute au o deschidere tot mai mare, atat in privinta initierii mariajului cat si in cea a luarii de decizii in interiorul familiei.

Casatoriile intre rude sunt tot mai putin frecvente.

in societatile care erau altadata foarte restrictive se observa o mai mare libertate sexuala.

Se manifesta o tendinta generala de extindere a drepturilor copiilor.

Ar fi o mare greseala sa exageram cu aceste curente sau sa ne inchipuim ca familia nucleara a devenit peste tot o forma dominanta, in majoritatea societatilor de ^azi, exemplul il constituie tot familia largita, iar practicile familiale traditionale continua.

mult, exista diferente in privinta vitezei cu care are loc.schifnbarea, existand

rasturnari si contracurente. De exemplu, un studiu efectuat in Filipine a scos la: iveala un mai mare procent de familii largite in zonele urbane decat in regiunile rurale dimprejur. Acestea nu numai ca evoluasera de la traditionala familie largita, dar reprezentau chiar un element de noutate. Parasind zonele rurale, verii si nepotii colaterali se duceau sa locuiasca cu rudele lor de la oras pentru a profita de avantajele locurilor de munca existente acolo.

FAMILIA SI CASATORIA IN MAREA BRITANIE

Avand in vedere caracterul de diversitate culturala al Marii Britanii de azi, exista variatii considerabile in interiorul tarii in ce priveste casatoria si familia. Printre cele mai frapante se pot numara diferentele dintre trasaturile familiilor albe si celelalte si este necesar sa luam in consideratie cauzele acestui fapt. Apoi vom examina divortul, recasatorirea si cresterea copiilor vitregi, in raport cu trasaturile vietii de familie contemporane.

Dar mai intai sa descriem cateva dintre caracteristicile de baza comune majoritatii familiilor din Marea Britanic,

Caracteristici generale

Trasaturile comune ale familiei in Marea Britanic sunt urmatoarele:

1. Ca si alte familii occidentale, familia britanica este monogama, monogamia fiind consfintita prin lege. Datorita ratei inalte a divorturilor existenta in prezent, unii observatori au sugerat totusi ca trasatura definitorie pentru casatoria britanica ar trebui numita monogamic seriala. Ceea ce inseamna ca indivizilor le este permis sa detina un numar de parteneri matrimoniali consecutivi, desi nimeni nu poate avea mai mult de o sotie sau un sot in acelasi timp. Ar fi gresit sa confundam totusi monogamia cu practica sexuala. Este evident ca o mare parte dintre britanici au relatii sexuale si cu alte persoane, in afara propriilor soti.

Casatoria britanica se bazeaza pe ideea de dragoste romantica. Individualismul afectiv a devenit influenta majora. Se presupune ca perechile resimt o afectiune reciproca, bazata pe atractia personala si compatibilitate, ca baza pentru contractarea relatiilor matrimoniale. Dragostea romantica ca parte a casatoriei a devenit "fireasca' in Anglia contemporana; ea pare sa fie mai curand o parte normala a existentei umane decat o trasatura distinctiva a culturii

Daca cineva din incapere cunoaste vreun motiv pentru care acesti doi oameni nu-sipot muta lucrurile in acelasi apartament

Daily Telegraph, The Best of Matt, Orion, 1995

moderne. Desigur, realitatea difera de ideologie. Accentul pus pe satisfactia personala in casatorie a dat nastere unor asteptari uneori superioare posibilitatilor de infaptuire, iar acesta este unul din factorii responsabili de rata crescuta a divorturilor.

Familia britanica este patrilineara si neo-locala. Mostenirea patrilineara priveste copiii care poarta numele de familie al tatalui lor, iar proprietatea este mostenita de regula pe linie descendenta masculina. (Multe societati din lume sunt patrilineare, adica numele de familie, si chiar proprietatea, se mostenesc prin descendenta materna). Trasatura de rezidenta neo-locala se refera la cuplul casatorit care se muta intr-o locuinta separata de ambele lor familii. Totusi neo-localismul nu este o caracteristica obligatorie a familiei britanice. Multe familii, mai ales din cartierele modeste, sunt matrilocale - tinerii casatoriti se muta in apropierea parintilor sotiei.

4. Familia britanica este nucleara, constand din unul sau doi parinti care locuiesc

laolalta cu copiii lor. Dar familiile nucleare nu sunt nicidecum complet izolate de celelalte legaturi de rudenie.

Tendinte ale evolutiei

Variatii ale structurii familiei

Dupa Rapoport, "familiile din Marea Britanic de azi se afla in tranzitie, de la a se conforma unei societati in care exista o singura norma despre ceea ce ar trebui sa fie viata de familie, catre o societate in care este recunoscuta o pluralitate de norme ca fiind legitime si chiar dezirabile.' (Rapoport si Rapoport, 1982, p. 476). Argumentandu-si asertiunea, Rapoport identifica cinci tipuri de diversitate: organizationala, culturala, de clasa, de etapa de viata si cohorta.

Familiile isi organizeaza indatoriri domestice individuale si legaturile cu mediul social inconjurator intr-o multitudine de moduri. Contrastul intre familiile "ortodoxe' -femeia "casnica', sotul "stalpul familiei' care aduce banii in casa - si cariera ambilor sau familiile cu un singur parinte, ilustreaza aceasta diversitate. Din punct de vedere cultural, se observa o si mai mare diversitate de credinte familiale si valori, decat inainte. Prezenta minoritatilor etnice (indieni, asiatici, greci si italieni) si influenta unor miscari precum feminismul, au produs o considerabila varietate culturala in formele familiale. Diviziunile constante de clasa intre cei saraci, clasa muncitoare specializata si diferitele grupari din interiorul clasei mijlocii si superioare, mentin mari variatii in structura familiei. Variatiile experientei de familie in timpul diferitelor etape de viata sunt de asemenea evidente. De exemplu, un individ poate proveni dintr-o familie in care amandoi parintii au locuit impreuna, in timp ce el insusi se poate casatori si divorta. Altcineva poate proveni dintr-o familie cu un singur parinte, se poate casatori de mai multe ori si poate avea copii din fiecare mariaj.

Termenul cohorta se refera la generatiile din cadrul aceleiasi familii. Legaturile dintre parinti si bunici, de exemplu, au devenit probabil mai slabe decat inainte. Pe de alta parte, mai multi oameni ating azi o varsta inaintata, iar trei familii "simultane' Pot exista intr-o stransa relatie: nepotii casatoriti, parintii si bunicii lor.

Familiile sud-asiatice

in diversitatea de tipuri de familie britanica, unul dintre ele se distinge de celelalte - cel asociat grupurilor sud-asiatice. Populatia sud-asiatica din Marea Britanic numara peste un milion de persoane. Migratia a inceput prin anii 1950 din trei mari zone ale sub continentului indian: Punjab, Gujarat si Bengal, in Anglia, acesti emigranti au format comunitati bazate pe religie, zona de provenienta, casta si, cel mai important, pe legatura de rudenie. Multi imigranti au descoperit ca ideile lor despre onoare si familie erau aproape absente la populatia indigena britanica. Ei au incercat sa-si mentina unitatea de familie, dar spatiul de locuit s-a dovedit a constitui o problema. Case mari si vechi erau disponibile in cartierele marginase; mutarea in zone mai centrale insemna adesea mutarea in case mai mici si renuntarea la familia largita.

Copiii sud-asiatici nascuti in Marea Britanic de azi, se confrunta cu doua culturi foarte diferite. Acasa, parintii lor pretind si se asteapta la conformism fata de normele de cooperare, respect si loialitate fata de familie. La scoala li se cere sa urmareasca succesul scolar intr-un mediu social competitiv si individualizat. Cei mai multi prefera sa-si organizeze viata domestica si personala dupa trasaturile subculturii lor, intrucat pretuiesc relatiile apropiate, asociate cu viata de familie traditionala. Dar contactul cu cultura britanica a produs si schimbari. Tinerii de ambele sexe cer tot mai mult sa fie consultati in privinta aranjamentului casatoriei lor.

Coeziunea familiei asiatice, atat in interiorul grupurilor asiatice din Marea Britanic cat si in tarile asiatice de origine, constituie inca subiectul unor ample discutii. Francis Fukuyama (1994) a sustinut ideea de "capital social' creat de familia asiatica -forme de intrajutorare mutuala functionale intre familiile din tarile asiatice, in opinia sa, un asemenea capital social este unul dintre factorii principali in promovarea dezvoltarii economice rapide in societatile asiatice cum ar fi Taiwan, Hong Kong si Singapore. Cu toate acestea, asa cum formele traditionale de familie asiatica sunt puse la incercare in Anglia, la fel se intampla si in statele asiatice insele. Rata divorturilor este in curs de crestere in tarile sus-mentionate, in timp ce cea a natalitatii scade (vezi fig. 7.1.) Dezvoltarea economica, plus democratizarea crescanda, incep sa genereze un inalt grad de individualism si exercita presiuni in sensul unei pronuntate egalitati intre sexe.

Familiile de negri

Familiile de antilezi din Anglia au la randul lor o structura diferita. Exista mult mai putine femei de rasa neagra intre 20 si 44 de ani, care locuiesc cu un sot, decat femei albe din aceleasi grupe de varsta. Acelasi lucru se intampla cu femeile afro-americane din Statele Unite, unde acest fapt a dus la dezbateri aprige. Cu 30 de ani in urma, senatorul Daniel Patrick Moynihan descria familiile de negri ca fiind "dezorganizate' si prinse intr-o "incurcatura patologica' (Moynihan, 1965).

Diferentele dintre trasaturile familiilor albe si negre din Statele Unite au devenit mai pronuntate la inceputul anilor '60, cand. a fost intreprins stadiul lui Moynihan. in 1960,21% dintre familiile afro-americane erau conduse de femei; printre familiile de albi, proportia era de doar 8%. in 1993 aceasta proportie crescuse la peste 58% pentru familiile de negri, in timp ce la familiile de albi ajunsese la 26%. Familiile conduse de femei, sunt reprezentate de cele din in randul negrilor saraci. Americanii de origine africana din cartierele orasenesti nu au cunoscut indeajuns imbunatatirea conditiilor de viata de-a lungul ultimelor doua decenii: majoritatea trebuie sa se multumeasca cu slujbe slab platite sau sunt in somaj mai mult sau mai putin permanent, in aceste imprejurari, sansele de a mentine continuitatea in relatiile maritale sunt mici. Aceiasi factori par sa actioneze si in cazul familiilor de negri din cartierele sarace ale Londrei si in alte orase din Marea Britanic.

Nu trebuie sa vedem situatia familiilor de negri doar intr-o lumina negativa. Relatiile largite de rudenie sunt importante in interiorul grupurilor de amerindieni -mult mai importante fata de legaturile maritale decat in majoritatea comunitatilor de albi. O mama care conduce singura o familie este foarte probabil ca are mai multe rude pe care se bazeaza. Aceasta contrazice ideea ca parintii negri singuri si copiii lor formeaza in mod necesar familii instabile. O proportie mult mai mare de familii afro-americane conduse de femei au si alte rude cu care locuiesc impreuna, decat in cazul familiilor de albi conduse de femei.

in cartea ei Lifelines (1983), Joyce Aschenbrenner a oferit o imagine repre-j zentativa a relatiilor de rudenie extinse din familiile afro-americane. Aschenbrenner a dat o noua perspectiva atat asupra tipurilor de familie de albi cat si de negri din Statele Unite, ca urmare a muncii de teren pe care o desfasurase mai inainte in i Pakistan. Din punctul de vedere al pakistanezilor, familia alba din Statele Unite parea slaba si "dezorganizata'. Ei nu intelegeau cum un singur cuplu, cu atat mai ^:' putin un singur parinte, putea sa creasca copii. Priveau cu neincredere practica de a plati o baby-sitter straina in timp ce parintii erau plecati de acasa. Unde erau unchii l si bunicii? De ce nu erau fratii femeii la indemana ca sa o ajute daca ramanea sa-si | creasca copii singura? Modul in care ei concepeau familia era mai aproape de f situatia familiilor afro-americane decat de structura obisnuita a familiei albilor.

Aschenbrenner sugereaza ca discutiile despre familiile de negri s-au concentrat prea mult asupra relatiei de casatorie. Accentul corespunde importantei primordiale ' a casatoriei in societatea moderna, dar aceasta relatie nu formeaza in mod necesar '-si structura familiei de negri, in majoritatea societatilor care includ familii largite, | relatii ca aceea intre mama si fiica, tata si fiu, frate si sora, pot avea mai multa j importanta sociala decat cea dintre sot si sotie. l

DIVORTUL SI SEPARAREA IN OCCIDENT

Cresterea ratei divorturilor

Timp de secole, in Occident casatoria a fost privita ca fiind practic indisolubila. Divorturile erau pronuntate doar in cazuri foarte rare, cum ar fi neconsumarea casatoriei. Mai exista insa tari industrializate care nu recunosc divortul nici in prezent. Dar acestea sunt exemple izolate. Majoritatea tarilor au evoluat rapid in directia facilitarii obtinerii divortului. Asanumitul sistem adversarial a caracterizat de fapt toate tarile industrializate. Pentru a obtine divortul, unul dintre soti trebuie sa aduca acuzatii (de exemplu, violenta, parasirea domiciliului sau adulter) celuilalt. Prima lege a divortului "din vina ambelor parti' a fost introdusa in unele tari pe la mijlocul anilor '60. De atunci, multe state occidentale au procedat la fel, desi detaliile variaza j in functie de natura fiecareia, in Marea Britanie, Legea de reforma a divortului, 1 care facea ca divortul sa poata fi obtinut mai usor si continea prevederi "din vina ambilor soti', a fost adoptata in 1969 si a devenit efectiva in 1971. Principiul "din vina ambilor soti' a fost intarit printr-un nou amendament adoptat in 1996.

intre 1960 si 1970, rata divortului in Marea Britanie a crescut constant cu 9% pe an, dublandu-se practic la fiecare decada. Prin 1972, se dublase din nou, in parte ca rezultat al legii din 1969, care permitea divortul multor persoane a caror casatorie era de mult "stinsa'. Din 19&Q rata divorturilor s-a stabilizat intru-catva, ramanand totusi foarte ridicata fata de orice perioada precedenta (Clark si Haldane, 1990; vezi

tabelul 7.1.).

Divortul are un impact tot mai puternic asupra vietii copiilor. S-a estimat ca aproape 40% dintre copiii nascuti in Marea Britanie in anii '80 vor fi la un moment

Sursa: Eurostat, dupa Social Trends, 1996, p. 57.

dat, inainte de maturitate, membrii unei familii cu un singur parinte. Desi 75% dintre femeile si 83% dintre barbatii divortati se recasatoresc in mai putin de trei ani, ei vor fi crescut totusi intr-un mediu familial.

Rata divortului nu este, in mod evident, un indiciu direct al nefericirii conjugale. Pe de-o parte, rata divortului nu include persoanele care traiesc separat, dar nu au divortat legal, in plus, oamenii nefericiti in casatorie pot prefera sa locuiasca impreuna, deoarece cred in valoarea casatoriei sau isi fac probleme legate de consecintele emotionale sau financiare ale unei eventuale despartiri, sau vor sa ramana impreuna ca sa ofere copiilor un "camin' familial. De ce devine divortul un lucru atat de obisnuit? Mai multi factori sunt in cauza, legati de schimbarile sociale semnificative. Cu exceptia unei mici proportii de oameni instariti, casatoria azi nu este legata de dorinta de a perpetua proprietatea si statutul din generatie-in-generatie. Pe masura ce femeile au devenit independente economic, casatoria a capatat tot mai putin decat inainte forma unui partenerrat economic necesar. Prosperitatea generala sporita inseamna ca este mai usor sa-ti faci o gospodarie separata, in caz de esec matrimonial, decat se credea in trecut; faptul ca acum nu mai este atasat un stigmat divortului, este in parte urmare a acestor evolutii, dar le confera si un nou impuls. Un alt factor important este cresterea accentuata a tendintei de a evalua casatoria prin prisma nivelului de satisfactie personala pe care-1 ofera. Rata in crestere a divortului nu pare sa indice o profunda insatisfactie in cadrul casatoriei ca atare, ci o hotarare sporita de a o transforma intr-o relatie compensatorie si satisfacatoare.

Aicis-a incheiat casatoria mea?

Experienta divortului

Este extrem de dificil de trasat o linie de demarcatie intre avantajele sociale si| costurile nivelului ridicat al divorturilor. Atitudinile mai tolerante inseamna ca unele i cupluri pot pune capat unei relatii nesatisfacatoare fara sa infrunte ostracizarea j sociala. Pe de alta parte, destramarea casatoriei este aproape intotdeauna insotita! de un stres emotional si poate crea dificultati financiare pentru una sau ambele parti.

Despartirea

Diana Vaughan a analizat relatiile dintre parteneri in cursul separatiei sauj divortului lor (Vaughan, 1986). Ea a intreprins o serie de interviuri cu peste 100 de] persoane separate sau divortate de curand (in special din mediile burgheze), pentru j a descrie trecerea de la locuitul impreuna la locuitul separat. Notiunea de despartire} se refera la desprinderea dintr-o relatie intima de durata. Ea a descoperit ca in multe | cazuri, inaintea instrainarii fizice avusese loc o separare sociala - cel putin unul j dintre parteneri pornise pe un drum nou in viata, devenind interesat de obiective noi^ si facandu-si prieteni noi intr-un context in care celalalt nu era prezent. Aceasta' implica de obicei mai multe lucruri, cum ar fi a avea secrete fata de celalalt - maij ales, atunci cand era vorba si despre o relatie sentimentala.

Dupa cercetarile lui Vaughan, despartirea este adesea neintentionala in faza de inceput. Un individ - pe care il numeste initiator - devine mai putin satisfacut de relatia existenta decat celalalt si-si creeaza un "teritoriu' independent de activitatile pe care cuplul le desfasoara impreuna. Cu catva timp inainte de aceasta, initiatorul poate sa fi incercat fara succes sa-1 schimbe pe partenerul sau, sa-1 faca sa se comporte intr-un mod considerat acceptabil, sa-si creeze interese comune etc. La un moment dat, initiatorul simte ca incercarea sa a esuat si ca relatia este fundamental ratata. Din acest moment, acesta devin preocupat de felul in care relatia sau partenerul se dovedesc a fi nesatisfacatoare. Vaughan sugera ca acesta este procesul opus "indragostirii' de la inceputul relatiei, cand individul se concentra asupra trasaturilor atractive ale celuilalt, ignorandu-le pe acelea care ar fi putut parea mai putin atractive.

Initiatorii care se gandesc serios la despartire discuta de regula pe larg relatia lor cu ceilalti "facand comparatii'. Prin aceasta ei cantaresc costurile si beneficiile separarii. Pot sa supravietuiasca pe cont propriu? Cum vor actiona prietenii si familia? Vor suferi copiii? Va fi independcnt(a) financiar? Dupa ce s-au gandit la toate acestea si la multe altele, unii hotarasc sa mai acorde o sansa relatiei lor. Pentru cei care recurg la separare, aceste discutii si cautari ii ajuta sa fie mai putin intimidati de ideea despartirii, sa se convinga ca fac ceea ce trebuie. Majoritatea initiatorilor se conving ca responsabilitatea fata de sine insusi este mai importanta decat devotiunea fata de celalalt.

Desigur, despartirea nu este intotdeauna provocata de unul dintre parteneri. Celalalt partener s-ar putea sa fi decis si el ca relatia nu mai putea fi salvata, in unele situatii are brusc loc o inversare de roluri. Persoana care voise la inceput sa salveze relatia devine hotarata sa-i puna capat, in timp ce initiatorul doreste s-o continue.

Schimbarea de atitudine

Diferentele substantiale de clasa par sa existe in reactiile fata de schimbarea caracterului vietii de familie si rata ridicata a divortului, in cartea ei Families on the Fault Line (1994), Lillian Rubin a intervievat, in profunzime, membrii a 32 de familii apartinand clasei muncitoare. Fata de familiile din clasa mijlocie, a observat ca, parintii din clasa muncitoare tindeau sa fie mai traditionali. Normele acceptate de parintii din clasa mijlocie, cum ar fi exprimarea dragostei sexuale premaritale, sunt dezaprobate pe scara larga de familiile de muncitori, chiar daca acestia nu sunt religiosi. In familiile de muncitori exista de aceea un conflict acut intre generatii.

Tinerii din studiul lui Rubin au fost de acord ca atitudinea lor fata de comportamentul sexual, casatorie si diferentele de gen sunt deosebite de cele ale Parintilor lor. Dar ei au insistat pe ideea ca nu sunt preocupati doar de cautarea placerii. Pur si simplu se disociaza de valorile generatiei varstnice.

Rubin a descoperit ca tinerele femei pe care le-a intervievat nu-si exprimau dar parerile in legatura cu casatoria lor asa cum se intamplase cu generatia parintilor lor. Ele erau perfect constiente de lipsurile barbatilor si vorbeau despre optiunile < care dispun, cat si despre posibilitatea de a-si trai viata din plin si mai deschis deca o facusera mamele lor. Progresul general al atitudinilor barbatilor nu era insa la fe] de mare.

Cercetarea lui Rubin s-a desfasurat in Statele Unite, dar concluziile ei coincid! si cu cele ale cercetatorilor din Marea Britanie si din alte tari europene. Helenj Wilkinson si Geoff Mulgan au desfasurat doua studii extinse asupra barbatilor si j femeilor cu varste intre 18 si 34 de ani din Marea Britanie (Wilkinson, 1994; Wilkinson j si Mulgan, 1995). Ei au descoperit ca aveau loc schimbari majore in opiniile femeilor = indeosebi, si ca valorile generatiei 18-34 de ani contrastau in general, cu cele ale'! generatiei varstnice din Anglia, in randul femeilor se manifesta o "dorinta de autonomie si afirmare personala, prin intermediul muncii ca si al familiei, cat si cultivarea riscului, interesului pentru aventura si al schimbarii.' in acest sens exista o convergenta sporita intre valorile traditionale ale barbatilor si valorilor relativ noi ale femeilor. Valorile generatiei tinere, sugerau Wilkinson si Mulgan, au fost determinate de mostenirea libertatilor lor, interzisa in buna masura generatiilor anterioare -libertatea femeilor de a lucra, de a decide in legatura cu propria lor reproducere, libertatea de miscare pentru ambele sexe si cea de a-si defini propriul stil de viata.

Aceste libertati duc la o mai mare deschidere, generozitate si toleranta; dar ele pot produce si un individualism exprimat, egoist si lipsa de incredere fata de ceilalti. Dintre cei inclusi in esantion, 29% dintre femei si 51% dintre barbati doreau "sa amane cat mai mult posibil sa aiba copii'. Dintre femeile din grupa de varsta 16-24 de ani, 75% credeau ca parintii singuri pot creste copii la fel de bine ca si un cuplu. Studiul conchidea ca, atat pentru femei cat si pentru barbati, casatoria isi pierdea din atractivitate in acesta grupa de varsta.

Divortul si copiii

Efectele divortului parintilor asupra copiilor sunt greu de estimat. Daca exista un conflict intre parinti inaintea separarii, varsta copiilor in acel moment, daca au sau nu frati si surori, disponibilitatea bunicilor si a altor rude, relatiile copiilor in cauza cu fiecare parinte in parte, cat de frecvent continua sa-si vada ambii parinti, toate acestea si inca alte influente pot afecta procesul de adaptare, intrucat copii ai caror parinti au o casatorie nefericita dar stau impreuna pot fi afectati de tensiunea care rezulta din aceasta situatie, afirmarea consecintelor divortului asupra copiilor poate fi de doua ori mai dificila.

Cercetarile indica faptul ca, adesea copiii sufera pronuntate anxietati emotionale dupa separarea parintilor lor. Judith Wallersteein si Joan Kelly au studiat copiii 60 de cupluri separate din Marin County, California (Wallerstein si Kelly, 1980). Ele i-au contactat pe copii in momentul in care divortul era pe rol la tribunal, un an si jumatate mai tarziu si dupa alti cinci ani. Conform afirmatiilor autoarelor, aproape toti cei 131 copii implicati suferisera puternice tulburari emotionale in perioada

_rjntilor. Copiii de varsta prescolara erau confuzi si speriati si aveau tendinta sa se invinuiasca de despartirea parintilor. Copiii cu varste mai mari erau capabili sa inteleaga _m0tivele divortului parintilor lor, dar de cele mai multe ori erau profund ingrijorati in legatura cu efectele acestuia asupra viitorului lor si-si exprimau adesea sentimentele He furie. La sfarsitul perioadei de cinci ani, cercetatoarele au descoperit ca doua treimi dintre copii acceptau viata lor de-acasa si obligatiile lor extradomestice. O treime ramaneau evident nemultumiti de viata lor, erau victime ale depresiilor si ale sentimentului de singuratate.

Wallerstein si-a continuat studiul asupra aceluiasi grup de copii urmarind 116 dintre cei 131 de la inceput pana la adolescenta, prin interviuri dupa 10-15 ani. Interviurile au demonstrat ca acesti copii mentionau amintiri si sentimente legate de divortul parintilor lor in propriile lor relatii sentimentale. Aproape toti simteau ca suferisera intr-un fel sau altul de pe urma greselilor parintilor lor. Majoritatea isi exprimau speranta de a obtine rezultate pe care parintii lor nu Ic atinsese: anumite bunuri materiale, o casatorie solida, bazata pe dragoste si fidelitate. Aproape jumatate din grup au pasit in maturitate ca "tineri barbati si femei ingrijorati, nerealizati, suferind de subestimare de sine,.uneori chiar furiosi'. Desi multi dintre ci s-au casatorit la randul lor, amprenta divortului parintilor lor i-a insotit in viata. Cei care pareau sa se descurce cel mai bine erau ajutati adesea de relatiile lor cu unul sau ambii parinti (Wallerstein si Blakeslee, 1989).

Martin Richards (1995) a analizat o larga gama de materiale de cercetare, provenind din Marea Britanie, Statele Unite, Australia, Noua Zeelanda si alte tari, privitoare la impactul separarii parintilor si al divortului asupra copiilor. Aceste cercetari, sustinea el, au produs un ansamblu de concluzii convingatoare. Copiii din medii sociale asemanatoare, ai caror parinti sunt separati sau divortati, prezinta diferente mici dar constante in viata lor ulterioara, fata de copiii ai caror parinti raman impreuna, in medie, ci au un nivel de autoapreciere si de rezultate scolare mai scazute ca adulti, schimba slujbele mai des si au o inclinare mai mare catre divort.

Oricat de consistente ar fi, aceste concluzii sunt departe de a fi usor de interpretat. Unii copii ai caror parinti au divortat au succese scolare si nu prezentau semne distincte de autosubapreciere. Dimpotriva, multi copii ai caror parinti raman impreuna au copilarii nefericite, se descurca cu greu la scoala si sunt lipsiti de realizari in viata profesionala.

O dificultate de baza in interpretarea rezultatelor cercetarii este data de faptul ca urmarirea pe termen lung a unor asemenea studii se refera prin definitie la trecut. Atitudinile fata de divort se schimba rapid. Cu cativa ani in urma divortului ii era atasat urmari mai grave decat a capatat astazi. Ca si atitudinile fata de divort, chestiuni precum bunastarea si asigurarea locuintei, posibilitatea de a ingriji copiii cat si alti factori pot avea efecte importante. Exista oarecare dovezi - desigur, departe de a fi concludente - care sugereaza ca separarea si divortul au mult mai putine efecte negative in Peninsula Scandinava, care arc un sistem bine stabilit de asistenta sociala, decat oriunde in alta parte.

Figura 7.2. Familiile conduse de un singur parinte, ca procent din toate familiile cuf copii dependenti, in Marea Britanic

aflat in spital inainte de a deceda. Aproximativ 60% dintre familiile cu un singur parinte, in prezent, s-au format totusi in urma separarii sau a divortului, in asemenea cazuri, indivizii pot locui impreuna sporadic inca o perioada destul de indelungata. Sursa: General Household Survey, Biroul Recensamintelor si Statisticilor populatiei, dupa Social Trends, 1996, p. 54.

Decat sa intrebam pur si simplu, daca separarea si divortul au afectat copiii, ar trebui sa surprindem probabil natura schimbatoare a familiei, in functie de balanta nesigura a costurilor si beneficiilor. Probabil ca nu doar prezenta sau absenta celor doi parinti in viata copilului este importanta, ci si stilul si continutul atitudinii parintesti. Copiii par sa creasca mai bine atunci cand sunt iubiti, cand parintii au autoritate, dar nu par a fi autoritari si cand parintii sunt sensibili la nevoile lor (Amato, 1993). Divortul, desigur, poate face dificila mentinerea unui astfel de mod de educatie, dar si neintelegerile dintre parintii care raman impreuna pot avea consecinte nefaste pentru copii.

Familiile cu un singur parinte

Familiile cu un singur parinte devin din ce in ce mai obisnuite. Marea majoritate sunt conduse de femei, intrucat sotia c cea care obtine, de regula, custodia copii lor in urma divortului (intr-o mica proportie de familii cu un singur parinte, individul, care se pare femeia, nu a fost casatorita niciodata), in Marea Britanic exista azi, peste un milion de familii cu un singur parinte si numarul lor continua sa creasca (vezi fig. 7.2.). j Asemenea familii cuprind cam o cincime din totalul familiilor cu copii dependenti. In general ele se numara printre cele mai sarace grupuri din societatea contemporana. Multi parinti singuri, fie ca au fost casatoriti vreodata sau nu, inca mai trebuie sa infrunte dezaprobarea societatii sau nesiguranta economica. Termenii mai vechi si mai sententiosi cum ar fi "sotie parasita' sau "familie fara tata' sau "casa destramata' tind totusi sa dispara.

Categoria familiilor cu un singur parinte prezinta o mare diversitate interna. De exemplu, mai mult de jumatate dintre mamele vaduve sunt proprietarele unei locuinte, dar marea majoritate a mamelor necasatorite locuiesc cu chirie. A fi parinte singur este un statut in curs de schimbare, ale carui granite nu sunt tocmai clare, in cazul unei persoane care a ramas vaduva, schimbarea este clara - desi chiar si aici cineva poate sa fi trait in realitate pe cont propriu catva timp, in cazul in care partenerul s-a

cum remarca o mama singura:

Cred ca e nevoie de ceva timp ca sa te impaci cu ideea de a fi o mama singura, in cazul meu, am acceptat ceea ce sunt abia in ultimul an. Cred ca mai inainte mi-am inchipuit mereu ca ne-am putea impaca, dar apoi el s-a recasatorit si eu a trebuit sa renunt. M-am simtit groaznic atunci, dar acum cred ca a fost cel mai bun lucru care se putea intampla, deoarece m-a facut sa ma impac cu propria mea viata. (Citat din Crow si Hardey, 1992, p. 149).

Cei mai multi nu doresc sa devina parinti singuri, dar exista si o minoritate tot mai numeroasa care opteaza pentru aceasta si care se hotarasc sa aiba unul sau mai multi copii fara ajutorul unui sot sau partener. "Mamele singure prin optiune' este o descriere corecta pentru unii parinti singuri, de regula cei care poseda suficiente resurse pentru a se descurca favorabil intr-o familie cu un singur parinte. Dar pentru majoritatea mamelor celibatare sau necasatorite, realitatea este diferita: exista o stransa corelatie intre rata nasterilor in afara casatoriei si indicatorii de saracie si lipsuri sociale. Asa cum am vazut mai sus, aceste influente sunt foarte importante pentru explicarea procentului ridicat de familii cu un singur parinte in randul familiilor provenite din medii amerindiene in Marea Britanic.

"Tatal absent'

Perioada dintre sfarsitul anilor '30 si anii '70 a fost numita uneori ca fiind cea a "tatalui absent', in timpul celui de-al doilea razboi mondial, multi tati isi vedeau rar copiii din cauza serviciului lor militar, in perioada de dupa razboi, intr-un mare procentaj de familii, majoritatea femeilor nu erau salariate si stateau acasa ocupandu-se de copii. Tatal era cel care castiga painea zilnica, asa ca era plecat la munca toata ziua; prin urmare isi vedea copiii doar seara si la sfarsitul saptamanii.

O data cu cresterea recenta a ratei divorturilor si a numarului de parinti singuri, tema "tatal absent' a ajuns sa capete alt sens. Acum se refera la tatii care, in urma separarii sau divortului, fie ca au contacte rare cu copiii lor, fie ca pierd definitiv legatura. Atat in Marea Britanic, cat si in Statele Unite, care detin unele dintre cele mai inalte rate ale divortului din lume, aceasta situatie a produs discutii aprinse.

Proportia in crestere a familiilor fara tata a fost considerata ca fiind la originea unor diversitati de probleme sociale, de la cresterea criminalitatii la amplificarea galopanta a pensiei alimentare. Autorii americani care au luat parte activa la aceasta dezbatere au avut o mare influenta asupra discutiilor in aceeasi problema in Marea Britanic, in cartea sa Faiherless America (1995), David Blakenhorn sustine ca societatile cu o inalta rata a divortului se confrunta nu doar cu pierderea tatalui, ci cu erodarea notiunii insasi de paternitate, cu consecinte dezastruoase, deoarece multi copii cresc astazi fara o prezenta de autoritate, careia sa i se adreseze in momentele dificile. Casatoria si paternitatea in toate societatile pana in prezent, asigura o^ modalitate de canalizare a energiilor sexuale si agresivitatii barbatilor, in lipsa lor ' aceste energii se pot exprima prin criminalitate si violenta. Asa cum se exprima autorul unei recenzii a cartii lui Blakenhorn, "e mai bine sa ai un tata care vine acasa' de la o slujba nu tocmai placuta si bea o bere in fata televizorului, decat sa nu ai un tata deloc' (The Economist, 6.04.1995, p. 121).

Asa sa fie oare? Problema tatalui absent se suprapune peste cea, a efectelor divortului asupra copiilor - iar aici, dupa cum am vazut, implicatiile dovezilor disponibile sunt departe de a fi clare. Asa cum acelasi autor spunea, "Oare un tata huligan nu produce fii huligani? Nu fac unii tati mai mult rau familiei lor?'

Argumente relevante in aceasta controversa ne parvin din Suedia, (practic singura tara din Europa occidentala in care rata natalitatii a crescut incepand cu 1970). Aproximativ jumatate din copiii care se nasc in Suedia au mame necasatorite (vezi tabelul 7,2.).

Procentajul nasterilor femeilor necasatorite

Procentajul familiilor conduse de un singur parinte

Sursa: Biroul Statelor Unite pentru Recensamant, Statistica/ Abstract of the United States, 1993; l Constance sorentino, "The Changing Family in International Perspective', Monthly Labour Reviewt (Martie 1990), pp. 41-58. Din Sara McLanahan si Gary Sandefur, Gruwing Up with a Singlc Parent: ] What Hitrts. What Helpa' (Harvard University Press, 1994).

Dintre acestia, 19 copii din 20 se nasc in familii cu tata, dar multi vor creste fara J tatii lor intrucat jumatate dintre casatoriile suedeze se termina cu un divort, iar parintii f necasatoriti se despart mult mai usor decat cei casatoriti, in 1994, 20% dintre copiii| suedezi se aflau in familii cu un singur parinte. Cercetarile in Suedia acorda preaj putina importanta problemelor sociale carora se presupune ca le produce lipsa tatalui, j S-ar putea ca aceasta sa se datoreze faptului ca, in societati precum Marea Britanic 1 sau Statele Unite, saracia mai curand decat familia se afla cu adevarat, la originea,! criminalitatii si violentei; de exemplu in Suedia, ajutoarele sociale consistente fac cal familiile cu un singur parinte sa nu cada de indata in saracie, in 1994 doar 6,8% dintre copiii suedezi traiau in familii cu salariul sub venitul mediu, adica o proportie mult mai scazuta decat in Marea Britanic sau Statele Unite (The Economist, 9.09.1995).

SOTI RECASATORITI SI PARINTI VITREGI

Recasatorirea

Recasatorirea poate avea loc in imprejurari diferite. Unele cupluri recasatorite au sub 30 de ani si se poate ca nici unul sa nu aduca vreun copil in noua relatie. Doi parteneri care se recasatoresc catre 30 de ani, 40 sau 50, pot aduce unul sau mai multi copii din prima casatorie, care sa locuiasca impreuna cu noul sau noua partenera. Cei care se recasatoresc si mai tarziu pot avea copii adulti, care nu mai vin sa locuiasca cu parintii in noua familie. Pot apare si copii in cadrul noii casatori. Fiecare dintre partenerii noului cuplu pot sa fi fost mai inainte singuri, divortati sau vaduvi, putandu-se ajunge pana la opt combinatii posibile. De aceea, referirile cu privire la recasatorire se pot face doar cu mare grija, desi este utila formularea unor observatii generale.

in 1900, aproximativ noua zecimi din toate casatoriile din Marea Britanie erau incheiate pentru prima data. Majoritatea recasatoriilor implicau cel putin un partener vaduv. O data cu cresterea ratei divorturilor, nivelul recasatoriilor a inceput sa creasca, iar un procent tot mai mare de recasatorii sa afecteze persoane divortate, in anii '60, rata recasatoriilor a crescut rapid, prelungindu-se catre sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90.

Azi, in 28% dintre casatorii exista cel putin o persoana care a mai fost casatorita. Pana la varsta de 35 de ani, majoritatea recasatoriilor afecteaza persoane divortate. Mai tarziu, creste proportia de casatorii cu vaduvi sau vaduve, iar pe la 55 de ani procentul acestor recasatorii este mult mai mare decat cel care urmeaza divorturilor.

Oricat ar parea de ciudat, cel mai bun mod pentru a-si spori sansele de a se casatori, pentru ambele sexe, este de a mai fi fost casatorit inainte! Persoanele care au mai fost casatorite si au divortat au mai multe sanse sa se recasatoreasca decat cele singure din grupurile respective de varsta care doresc sa se casatoreasca pentru prima data. La toate nivelele de varsta, barbatii divortati se recasatoresc mai usor decat femeile divortate; se recasatoresc trei din patru femei divortate si cinci din Sase barbati divortati. Statistic vorbind, cel putin, recasatoria are mai putin succes decat prima casatorie. Rata divorturilor in urma celei de-a doua casatorii este mai inalta decat cea de dupa prima casatorie.

Aceasta nu inseamna insa ca recasatorirea este sortita esecului. Cei care au fost divortati pot avea mai mari asteptari de la casatorie decat cei care nu au fost deloc. De aceea, ei pot fi mai curand gata sa renunte la o casatorie noua decat cei care s-au casatorit pentru prima data. Este posibil ca rccasatoriile care rezista sa fie

satisfacatoare, in medie, decat primele.

Familiile vitrege

Familia vitrega poate fi definita ca o familie in care cel putin unul dintre partene este parinte vitreg. Avand in vedere aceasta definitie, numarul de familii vitregul devine mult mai mare decat reiese din statisticile publice, intrucat acestea se referai de regula doar la familiile cu care locuiesc copiii vitregi. Multe persoane recasatorite! devin parinti vitregi ai caror copii ii viziteaza cu regularitate, dar cu care nu locuiesc^ impreuna permanent. O trasatura suplimentara este adoptia. Brenda Maddox a estimat^ ca mai bine de o treime din toate adoptiile din Statele Unite au ca obiect copiii i vitregi, in Marea Britanic proportia este mai mica, dar continua sa creasca. Adoptia . este o metoda prin care un parinte nebiologic compenseaza intr-un fel legatura genetica: printr-o declaratie publica de inrudire cu copilul. Parintii adoptivi atat au drepturi legale, cat si obligatii fata de copiii lor. in cazul altor parinti adoptivi acestea lipsesc, iar relatia lor cu copiii vitregi dureaza atat cat dureaza si casatoria, in functie de legile din fiecare tara, daca parintele biologic dintr-o familie vitrega decedeaza sau divorteaza de parintele vitreg, acesta nu capata drepturi legale sau custodia copilului. Chiar daca un copil a locuit cu un parinte vitreg mai multi ani, daca parintele natural decedeaza, cel vitreg are putine sanse in fata legii, daca celalalt parinte natural ramas doreste sa obtina custodia lui.

in familiile vitrege tind sa apara anumite dificultati, in primul rand, mai exista de obicei un parinte natural, care locuieste in alta parte si a carui influenta asupra copilului sau a copiilor poate ramane puternica, in al doilea rand, relatiile de cooperare intre indivizi divortati se tensioneaza adesea, in cazul cand unul sau amandoi se recasatoresc. Sa luam cazul unei femei cu doi copii care se recasatoreste cu un barbat, care la randul lui are doi copii si locuiesc cu totii impreuna. Daca parintii "din afara' insista sa fie vizitati de copiii lor la fel ca si mai inainte, vor fi exacerbate tensiunile majore aparute in cursul stabilirii unei astfel de familii noi. De exemplu, se poate dovedi imposibil ca familia noua sa se intalneasca in plen la sfarsitul saptamanii.

in al treilea rand, familiile vitrege unesc copii provenind din medii diferite, care pot avea asteptari diferite asupra comportarii potrivite in interiorul familiei, intrucat majoritatea copiilor vitregi "apartin' de doua familii, probabilitatea conflictelor dintre obiceiurile si conceptiile lor este considerabila.

Iata cum isi descrie o mama propria experienta, dupa problemele pe care le-a infruntat in urma separarii:

Sentimentul de vinovatie este dominant. Nu poti face ceea ce ai fi tacut in mod normal cu copilul tau, asa ca te simti vinovat, dar daca ai o reactie normala si te infurii, te simti vinovat si pentru asta. Te temi intotdeauna ca esti nedrept. Tatal fiicei ei vitrege in opozitie cu mine nu eram de acord, iar el spunea ca o ci'calesc daca incercam sa o disciplinez. Cu cat el parea sa nu faca nimic ca sa o modeleze, cu atat mai cicaiitoare paream eu imi doream sa-i pot oferi ceva, sa fiu in viata ei acel element care lipsea, dar probabil ca nu eram destul de flexibila (Smith, 1990, p. 42).

Exista putine norme stabilite care sa defineasca relatia dintre parintele vitreg si copilul vitreg. Copilul ar trebui sa-1 strige pe parintele vitreg pe nume, sau ar fi mai potrivit sa-i spuna "mama' sau "tata'? Ar trebui parintele vitreg sa-si disciplineze copii vitregi asa cum ar face-o un parinte natural? Cum ar trebui un parinte vitreg _sa-l trateze pe partenerul nou al fostului sau sot/sotie in cazul cand preia copiii?

Aceasta scrisoare si raspunsul de mai jos sau aparut in DearAbbie, o "rubrica de probleme' existenta in multe ziare americane.

Draga Abbie,

Acum un an m-am casatorit cu Ted. Sotia lui (Maxine) a murit si 1-a lasat cu doi copii, in varsta de sase si respectiv opt ani. Aceasta este pentru mine prima casatorie. Eu sustin ca avand in vedere ca Maxine e moarta, Ted sa nu mai aiba legaturi cu rudele lui Maxine. Ted sustine ca parintii lui Maxine vor fi totdeauna socrii lui. Ei bine, si eu am parinti, cu ei cum ramane? Nu poti avea decat un rand de socri o data, iar parintii mei ar trebui sa fie tratati cu bunici si ei, dar nu sunt. "Bunic' si "bunica' li se spune parintilor lui Maxine. Parintii mei sunt "papa Pete' si "mama Mary'. Credeti ca e corect? Si eu ce pot sa fac? (semnat o persoana cu probleme de socri)

Draga persoana cu probleme de socri,

Chiar daca in principiu Ted nu mai este ginerele parintilor lui Maxine, te sfatuiesc sa nu te cramponezi de aceste aspecte. Exista inca o legatura puternica intre fostii socri ai lui Ted si nepotii lor, asa ca daca esti inteleapta nu o sa te amesteci in ele, deoarece au fost stabilite inainte ca tu sa intri in familie. Bunicii sunt bunici pentru totdeauna. (Citat din Vischer si Vischer, 1979, p. 132).

Familiile vitrege isi dezvolta tipuri de legaturi de rudenie care sunt noi in societatile occidentale, desi problema prin care trece "persoana cu probleme de socri' ar fi fost comuna si in Europa medievala si in alte societati traditionale. Dificultatile create prin recasatorirea dupa divort sunt intr-adevar noi. Membrii acestor familii isi creeaza propriile lor moduri de adaptare la relativ neincadratele circumstante in care se gasesc. Unii autori vorbesc azi despre familia bimicleara, intelegand prin aceasta ca cele doua familii care se formeaza dupa divort cuprind totusi, un singur sistem familial in care sunt inclusi copiii.

Posibila varietate de legaturi familiale cu diferite moduri de organizare, asa cum a fost mentionata mai sus, este foarte raspandita. Sa ne inchipuim, de exemplu, ca un sot si o sotie cu doi copii divorteaza, apoi fiecare se recasatoreste, in noua familie a sotiei pot exista propriii ei doi copii, plus probabil unul sau mai multi copii ai noului sot. Fostul sot se casatoreste de asemenea, cu o femeie cu copii, care vin sa locuiasca cu ei. Fiecare dintre soti pot continua sa-si vada copiii cu regularitate, cat si copiii-vitregi, indiferent cine cu cine locuieste. Asemenea legaturi pot aduce cu ele alte inrudiri, cu parintii fostului sot, de exemplu, in plus, fiecare dintre casatoriile noi pot produce alti copii. Poate ca cea mai potrivita concluzie care Poate fi trasa este aceea ca, in timp ce casatoriile sunt destramate prin divort, familiile in intregul lor nu sunt. Mai ales acolo unde sunt si copii, multe legaturi Persista in ciuda reconstructiei legaturilor de familie, produse in urma recasatoririi.

"Adio' copiilor?

Un studiu realizat de British Family Formation Survey in 1976 a descoperit) numai 1% dintre femeile casatorite la vremea aceea nu doreau sa aiba copii. t_,, raport recent al Biroului pentru Recensamantul Populatiei si Statistica, dimpotriva j prezis ca 20% dintre femeile nascute intre 1960 si 1990 nu vor avea copii, din pio^. pria lor hotarare. Femeile din Marea Britanie, de azi, abordeaza decizia de a avea! copii in contextul altor motivatii pe care le au in viata, printre care si succesul ut munca si autonomia in viata privata. Rata fertilitatii scade practic in toate tarile vest-: europene de asemenea (fig. 7.3.).

Femeia fara copii nu mai e fata batrana si trista de odinioara. Fie ca e casatorital sau nu, ea poate sa fi luat hotararea de a nu avea copii, ca o afirmare a libertatii de. a alege. Dar exista si motive negative. Posibilitatile noi de a face cariera in Marea! Britanie nu au fost dublate de asistenta sociala corespunzatoare pe timpul concediului f de maternitate si de ingrijire a copilului. Unele pot fi reticente in a avea copii pentru 1 ca sunt ingrijorate de posibilitatea de a divorta si de a recadea in saracie.

Fie ca sunteti barbat sau femeie, ar trebui sa va ganditi la aceste posibile evolutii: in legatura cu propriul dvs. viitor. Veti fi unul dintre cei care sustin ca nu-si doresc sa; aiba copii niciodata? Veti mai gandi la fel peste 10-15 ani?

FATA NEVAZUTA A FAMILIEI

intrucat relatiile de familie si de rudenie formeaza o parte din viata noastra a tuturor, viata de familie cuprinde practic intreaga gama a experientelor emotionale. Relatiile de familie- cele intre sot si sotie, parinti si copii, frati si surori sau intre rude mai indepartate- pot fi cordiale si presarate cu impliniri. Dar ele pot fi la fel de bine incarcate cu cele mai grave tensiuni, ducand oamenii la disperare si supunandu-i unui profund sentiment de teama si vinovatie. "Fata nevazuta' a vietii de familie este profunda si adesea nu se potriveste cu imaginea ideala evidentiata adesea in reclamele televizate si in mediile populare, in general. Exista multe aspecte ale laturii oprimante a familiei, printre care conflictele si ostilitatile care duc la separare si divort, pe care tocmai le-am mentionat, precum si asocierea relatiilor de familie cu instalarea unor boli mentale. Dar unele dintre cele mai distructive, prin consecintele lor, sunt abuzul incestuos asupra copiilor si violenta domestica.

Abuzul sexual asupra copiilor si incestul

Abuzul sexual asupra copiilor este un fenomen raspandit si care se manifesta de multe ori in contextul familiei. Abuzul sexual asupra copiilor poate fi cel mai usor definit drept desfasurarea de acte sexuale de catre adulti cu copii sub varsta majoratului (l 6 ani in Marea Britanie). Incestul se refera la relatiile sexuale practicate intre rude apropiate. Nu orice forma incest este si un abuz sexual asupra unui copil. De exemplu, relatiile sexuale dintre frate si sora sunt incestuoase, dar nu se conformeaza definitiei abuzului, in cazul abuzului sexual asupra unui copil, adultul exploateaza copilul in scopuri sexuale (Ennew, 1986). Cu toate acestea, cea mai comuna forma de incest este una care se incadreaza tot la abuzul sexual asupra copiilor, anume relatia incestuoasa dintre tati si tinerele fiice. Incestul si abuzul sexual asupra copiilor in general, sunt fenomene "descoperite' abia in ultimii 10-20 de ani. Desigur, se stia de multa vreme ca au loc asemenea acte sexuale, dar majoritatea observatorilor sociali au presupus ca tabuurile puternice care se mentineau impotriva acestui comportament faceau ca ele sa aiba loc extrem de rar. Adevarul insa este altul. Abuzul sexual asupra copiilor s-a dovedit a fi ingrijorator de obisnuit. El se manifesta probabil mai des in randul familiilor din clasele de jos, dar exista la toate nivelele ierarhiei sociale.

Este aproape sigur ca cresterea acestora rezulta ca urmare a atentiei directe acordate problemei de catre agentiile de asistenta sociala si de politie. Este la fel de sigur ca asemenea statistici reprezinta doar varful aisbergului, in unele studii mtreprinse in Marea Britanie si in Statele Unite in anii 1980, s-a descoperit ca mai mult de o treime dintre femei fusesera victimele ale abuzului sexual in copilarie, adica suportasera atingeri sexuale ncdorite. in cazul barbatilor, cifra era de 10% (Russell, 1984).

Desi, exista in cele mai vizibile versiuni caracterul lui este limpede, adevarat intindere a abuzului sexual asupra copiilor este greu, daca nu imposibil de calculat; din cauza nenumaratelor forme pe care le poate imbraca. Poate fi oferita o definit^ generala, dar ea poate fi si supusa unor interpretari variabile. Astfel, dupa o formularj intens utilizata, abuzul sexual asupra unui copil exista atunci cand "o alta persoana i matura din punct de vedere sexual, implica copilul in orice activitate care ar putea-oi conduce la excitatie sexuala. Aceasta poate implica atingerea, copulatia, expunerea] organelor sexuale, oferirea de materiale pornografice si discutiile erotice' (citat din l Taylor, 1992, pp. 26-27).

Pana acum nu s-a ajuns totusi la o definitie general acceptata de cercetatori i sau judecatori, nici in privinta abuzului asupra copiilor in general, si nici a abuzului sexual in particular. Un articol din Drepturile Copiilor, act adoptat in 1989, vorbeste | despre "raul semnificativ' cauzat de lipsa ingrijirii adecvate, dar ce inseamna "semnificativ' ramane neprecizat. Societatea nationala pentru Protectia Copiilor defineste patru categorii de abuzuri: "neglijarea', "abuzul fizic', "abuzul emotional'^ si "abuzul sexual'. Abuzul sexual este definit drept "contactul sexual dintre un copil si un adult, in scopul obtinerii de satisfactii sexuale de catre adult' (Lyon si de Cruz, 1993).

in Marea Britanic au avut loc aproximativ 40 de anchete legate de abuzurile suportate de copii, la inceputul anilor '80 si mijlocul anilor '90. Cea mai controversata a fost ancheta din Cleaveland in 1987. in cazul din Cleveland erau implicati doi doctori, Marietta Higgz si Geoffrey Wyat. Ei identificasera un numar de copii din cartierul in care locuiau, care fusesera abuzati sexual in familie. Parintii carora li s-au luat copiii, de catre asistentii sociali, ca urmare a acestei anchete, au protestat vehement, sustinandu-si nevinovatia.

Doctorii politiei s-au opus diagnosticului si s-a starnit o adevarata dezbatere la nivel national, insotita de numeroase articole din presa despre acest caz. Directorul serviciului social din Cleveland a recunoscut mai tarziu ca 12 familii, avand 26 de copii, fusesera acuzate pe nedrept. Putine probleme creasera asemenea emotii puternice, iar practicantii abuzului sexual impotriva copiilor, de regula neaga cu tarie acest delict. Pe de alta parte, acolo unde parintii sau membrii de familie sunt acuzati pe nedrept, se produce o mare suferinta emotionala.

De ce au intrat in centrul atentiei publice atat de brusc incestul si abuzul sexual asupra copiilor? in parte, raspunsul pare sa fie acela ca tabuurile impotriva acestei activitati au facut ca lucratorii sociali si cercetatorii speciali sa fi fost reticenti in trecut sa puna intrebari in legatura cu aceasta parintilor si copiilor. Miscarea feminista a jucat un rol important in atragerea atentiei publice, initial asupra abuzului sexual ale carui victime sunt copiii, ca element important in campaniile impotriva hartuirii sexuale si a exploatarii. O data ce cercetatorii au inceput sa patrunda in cazurile suspecte de abuz sexual asupra unor copii, au aparut la lumina inca multe altele. "Descoperirea' abuzului sexual asupra copiilor, inceputa in Statele Unite, a devenit un fenomen international (LaFontaine, 1990).

Nu stim exact cate dintre abuzurile sexuale asupra copiilor sunt incestuoase, dar este probabil ca majoritatea au loc intr-un context familial. Atat natura relatiei incestuoase cat si actele sexuale comise sunt extrem de variate. Majoritatea studiilor indica faptul ca 70-80% dintre cazurile de incest sunt relatii tata-fiica sau tata vitreg-fiica. Dar se intampla si relatii de tip unchi-nepoata, frate-sora, tata-fiu, mama-copil si chiar bunic-nepot. Unele contacte incestuoase sunt trecatoare si nu depasesc joaca cu organele sexuale ale copilului practicata de catre adult sau incurajarea copilului de a atinge organele genitale ale adultului. Altele sunt mult mai complexe si pot avea loc de-a lungul mai multor ani. Copiii in cauza sunt de regula mai mari de doi ani, dar au fost inregistrate si cazuri de abuzuri sexuale cu bebelusi.

Uneori in acelasi grup familial exista relatii incestuoase multiple. De exemplu, intr-un studiu a fost prezentat un caz in care tatal avusese relatii sexuale complete cu fiica sa in varsta de 14 ani si comisese si sodomie asupra fiului sau in varsta de 13 ani, care la randul lui avusese relatii sexuale cu sora sa, la fel ca si un alt frate. Mama stia despre aceste activitati, dar era prea speriata de sotul ei, ca sa povesteasca ceva autoritatilor, intreaga intindere a abuzurilor a iesit la iveala abia atunci cand tatal a fost arestat pentru molestarea fiicei sale (CIBA Foundation, 1984, p. 128).

in multe cazuri de incest se recurge la forta sau la amenintarea cu forta. Uneori copiii pot fi cooperanti, dar se pare ca acest lucru se intampla destul de rar. Copiii sunt si ei fiinte sexuale, desigur, si adesea incearca jocuri sexuale nevinovate sau explorari intre ei. Dar marea majoritate a copiilor supusi contactelor sexuale cu membrii adulti ai familiilor lor gasesc aceasta experienta respingatoare, rusinoasa sau neplacuta.

in prezent, exista suficiente materiale care sa indice ca abuzul sexual asupra copiilor poate avea consecinte pe termen lung in ce-1 priveste pe cel care il suporta. Studiile asupra prostitutiei, a delincventei juvenile, a vagabondajului juvenil si a narcomaniei arata ca un mare procent dintre tinerii implicati au suferit in copilarie abuzuri sexuale. Desigur, corelatia nu inseamna neaparat cauzalitate. A demonstra ca oamenii din aceste categorii au fost abuzati sexual pe cand erau copii nu demonstreaza neaparat ca aceste abuzuri au fost cauza comportamentului lor de mai tarziu. Probabil ca este implicata o intreaga gama de factori, cum ar fi conflictele familiale, neglijarea de catre parinti si violenta fizica.

Explicatii

Pentru a explica de ce au loc incestul si, intr-un sens mai larg, abuzul sexual asupra copiilor, trebuie sa tinem seama de doua lucruri. Mai intai, de ce sunt atrasi adultii de activitati sexuale in care sunt implicati copiii si, in al doilea rand, de ce majoritatea abuzurilor sexuale sunt comise de barbati. Fiecare dintre acestea ridica Probleme complexe, datorita naturii variabile a actelor si a relatiilor desfasurate. Putem afirma cu oarecare siguranta ca doar o mica proportie dintre cei care abuzeaza sexual de copii sufera de tulburari mentale. Cu alte cuvinte, nu putem explica atractia! adultilor fata de relatiile sexuale cu copii prin prisma dereglarilor psihice.

Majoritatea celor care abuzeaza de copii nu par sa aiba vreo preferinta pentru'l relatiile sexuale cu copii, in dauna celor cu alti adulti. Este mai degraba vorba despre l disponibilitatea lor, imbinata cu exercitarea puterii. Copiii care cresc in familie sunt l fiinte dependente si extrem de vulnerabile la cerintele parintilor sau la alte presiuni. Adultii care comit incest cu propriii lor copii par sa fie adesea timizi, stanjeniti si stangaci in relatiile lor cu alti adulti. Multi par sa nu-si satisfaca doar impulsurile sexuale, ci sa caute afectiunea pe care nu o pot gasi in alta parte. Aici putem face o legatura cu faptul ca marea majoritate a celor care comit abuzuri sunt barbati, in capitolul 5, "Genul si sexualitatea', am discutat despre "inexpresivitatea masculina', adica dificultatea pe care o au barbatii in exprimarea propriilor sentimente, un fenomen care are probabil adanci origini psihologice. Barbatii ajung sa asocieze exprimarea sentimentelor direct cu sexualitatea, in timp ce femeile se concentreaza mai mult asupra relatiilor in ansamblul lor. Barbatii asociaza de asemenea sexualitatea cu Jj afirmarea puterii si cu supunerea partenerilor lor. De aceea, pentru ei diferenta intre ; sexualitatea adulta si atractia sexuala fata de copii este mai mica decat in cazul femeilor.

Asa cum sustinea David Finkelhor, unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta care au studiat abuzul la care sunt supusi copiii, o astfel de interpretare ofera explicatii clare despre unele schimbari sociale si psihologice, care ar putea ajuta la reducerea exploatarii sexuale a copiilor:

Mai intai, barbatii ar putea beneficia de ocazia de a-si exercita afectiunea si dependenta in relatii care nu implica sexul, cum ar fi prietenia intre barbati si mangaierile reciproce dintre copii. Apoi, implinirea sexualitatii heterosexuale si-ar putea pierde sensul de, criteriu definitoriu al masculinitatii, in al treilea rand, barbatii ar putea invata sa se bucure de relatii sexuale bazate pe egalitate. Cei care se simt confortabil si priceputi in relatii cu femei la acelasi nivel de maturitate, este foarte putin probabil sa exploateze sexualitatea copiilor. Pe masura ce se schimba relatiile barbatilor cu femeile, se vor schimba si relatiile lor cu copiii. (Finkelhor, 1984, p. 13).

Violenta in familie

Violenta in decorul familial reprezinta un domeniu prin excelenta masculin. Putem defini violenta domestica drept abuzul fizic exercitat de unul dintre membrii familiei asupra altuia sau si a celorlalti. Studiile arata ca, din nou, primele victime ale abuzului fizic sunt copiii, in special cei mici, in varsta de sub sase ani. Al doilea tip de violenta in ordinea obisnuintei, este cel exercitat de soti impotriva sotiilor. Dar si femeile pot fi cele care practica violenta in familie, indreptata impotriva copiilor mici si a sotilor.

In fapt, casa este locul cel mai periculos din societatea moderna, in termeni statistici, o persoana de orice varsta sau sex poate fi mult mai usor supusa unei agresiuni fizice in propria casa decat noaptea pe strada. Una din patru crime in Marea Britanic este comisa de un membru de familie asupra altui membru.

Uneori se sustine ca femeile sunt aproape la fel de violente acasa, atat fata de soti cat si fata de copii. Unele studii arata ca sotiile isi lovesc sotii aproape tot atat de des asa cum se intampla si invers. Totusi, violenta femeilor este mai restransa si episodica, fata de cea a barbatilor si este mult mai putin probabil sa produca un rau fizic de durata. "Bataia nevestei' - brutalizarea fizica cu regularitate a sotiilor de catre soti - nu are in realitate o echivalenta reciproca. Iar barbatii care abuzeaza fizic de copii este foarte probabil ca o fac mai des decat femeile, producand rani mai mari.

De ce este violenta domestica atat de comuna? O serie de factori sunt implicati. Unul este combinatia intre intensitatea emotionala si intimitatea personala caracteristica vietii de familie. Legaturile de familie sunt in mod normal incarcate puternic afectiv, adesea amestecand dragostea cu ura. Certurile care izbucnesc in cadrul domestic pot sa elibereze antagonisme insensibile in acelasi mod in alte contexte sociale. Ceea ce pare doar un incident minor poate precipita ostilitati generalizate intre soti sau intre parinti si copii. Un barbat tolerant cu excentricitatile altor femei poate deveni furibund daca sotia sa vorbeste prea mult la o petrecere sau dezvaluie intimitati pe care el ar dori sa le pastreze secrete.

O a doua influenta este faptul ca o buna parte a violentei manifestate din sanul familiei este de fapt toleranta si chiar acceptata. Desi sanctionata social, violenta familiala are o natura relativ restransa, putandu-se revarsa cu usurinta in cele mai severe forme de agresiune. Putini copii din Marca Britanic au fost vreodata palmuiti sau loviti, chiar si usor, de catre unul dintre parintii lor. Aceste gesturi sunt in general aprobate de catre ceilalti si nici macar nu sunt considerate drept "violenta'. Daca un strain ar palmui un copil intr-un magazin pentru ca nu i-a placut ceva ce acesta a spus sau a facut, ar fi cu totul altceva. Totusi, nu exista nici o diferenta in agresiunea in sine.

Desi nu este la fel de bine circumscrisa, se manifesta, sau s-a manifestat in trecut, aprobarea sociala a violentei intre soti. Acceptabilitatea sociala a acestei forme de violenta domestica este exprimata in vechiul cantec:

O femeie, un cal si un lemn de alun,

Cu cat ii bati mai mult, cu-atat va fi mai bun.

La locul de munca si in alte locuri publice, regula generala este ca nimeni nu are dreptul sa loveasca pe altcineva, oricat de antipatic si de enervant ar fi acela. Nu la fel se intampla si in familie. Multe studii a demonstrat ca o proportie substantiala dintre cupluri considera ca in anumite circumstante este legitim ca unul din soti sa-1 loveasca pe celalalt. Aproximativ unul din patru adulti americani apartinand ambelor sexe considera ca exista justificari solide pentru ca un sot sa-si loveasca sotia. Un procent mai mic cred ca si reciproca este valabila (Greenblat, 1983).

Totusi, violenta in interiorul familiei reflecta si trasaturi mai largi ale comportamentului violent. Multi soti care abuzeaza fizic de sotiile si copiii lor se comporta violent si in alte imprejurari. Un studiu efectuat de Jeffrey Pagan si colectivul sau asupra unui esantion de sotii batute, a aratat ca mai mult de jumatate

dintre soti erau violenti atat fata de altii, cat si fata de partenerele lor. Peste 80/J dintre acestia fusesera chiar arestati macar o data pentru episoade de violenta non-domestica (Fagan, s.a.; 1983).

ALTERNATIVE LA CASATORIE SI FAMILIE Comunitatea

Institutia familiei a fost multa vreme criticata, in secolul al XlX-lea, numerosi ganditori propuneau ca viata de familie sa fie inlocuita cu forme comunitare de convietuire. Unele dintre aceste idei au fost puse in practica, printre cele mai cunoscute exemple fiind Comunitatea Oneida, din Noua Anglie, in Statele Unite, infiintata la mijlocul secolului al XlX-lea. Aceasta era bazata pe convingerile religioase ale lui John Humphrey Noyem. Fiecare barbat din comunitate era casatorit cu fiecare femeie si toti se ingrijeau parinteste de copiii comunitatii. Dupa diferite greutati in perioada de inceput, grupul s-a extins pana la a cuprinde aproximativ 300 de persoane si a rezistat cam 30 de ani inainte de a se destrama. De atunci s-au mai infiintat multe alte comunitati, atat in Anglia cat si in alte tari occidentale. O larga varietate de grupuri comunitare a luat fiinta in anii '60, adesea implicand relatii sexuale libere, in interiorul grupului si responsabilitatea colectiva pentru cresterea copiilor. Cateva dintre ele exista si azi.

Cel mai important exemplu actual de viata domestica comunitara este cel al kibbulz-urilor in Israel. Un kibbulz este o comunitate de familii si de indivizi care coopereaza in vederea cresterii copiilor. Cele mai multe kibbutz-uri au fost la inceput forme colective, dar azi multe s-au orientat catre productia industriala, in Israel exista peste 240 de kibbiitz-un, cuprinzand aproape 100.000 membri. Cele mai mici nu depasesc 50 de membri, in timp ce cele mai mari includ pana la 2.000 de oameni. Fiecare kibbulz se comporta ca si cum ar fi o singura familie, ingrijirea copiilor fiind considerata responsabilitatea intregii comunitati si nu a familiei, in unele dintre ele, copiii locuiesc in "case ale copiilor' construite special si nu cu parintii lor, desi isi petrec de regula sfarsitul de saptamana in familie.

Kibbittz-unc au fost infiintate la inceput cu o intentie stricta. Proprietatea comuna, alaturi de cresterea in grup a copiilor erau menite sa permita membrilor kibbutz-urilor sa se desparta de natura individualista, competitiva, a vietii in societatea moderna. Aceste idealuri nu au fost nicidecum abandonate, dar de-a lungul anilor, majoritatea kibbutz-unlor au optat pentru aranjamente de viata mai conventionale decat cele din etapele de inceput. De exemplu, este mai obisnuit pentru copii sa doarma impreuna cu parintii lor, decat era mai inainte. Casele copiilor din kibbiitz-une, de azi, pot fi descrise mai curand ca locuri in care sunt asigurate servicii de supraveghere completa a copiilor, decat ca exprimand responsabilitatea comunala pentru cresterea lor.

Concubinajul

Concubinajul - situatia in care un cuplu care are o relatie sexuala locuieste fara sa fie casatorit - a devenit tot mai raspandit in societatile occidentale. Marea Britanic, pana de curand, concubinajul era privit ca fiind imoral. Totusi, prin anii 1980 numarul de barbati si femei care imparteau aceeasi locuinta a crescut brusc. Concubinajul s-a raspandit in randul studentilor de colegiu si facultate. Studiile din Statele Unite arata ca aproximativ unul din patru studenti locuieste in perioada studentiei impreuna cu partenerul sau, cu care are o relatie sexuala.

Concubinajul in Marea Britanic azi pare sa fie in majoritatea cazurilor o etapa experimentala inaintea casatoriei. Tinerii ajung sa locuiasca impreuna de regula aflandu-se in aceasta situatie, fara ca aceasta sa fi fost planificata. Un cuplu care are deja o relatie sexuala petrece tot mai mult timp impreuna cu partenerul, renuntand pana la urma la una sau cealalta locuinta individuala. Tinerii care locuiesc impreuna aproape intotdeauna anticipeaza ca se vor casatori candva, dar nu in mod necesar, cu partenerii din momentul respectiv. Doar o mica parte dintre acestia isi folosesc resursele financiare in comun.

De-a lungul ultimilor 40 de ani, s-a constatat o crestere cu 400% a numarului de persoane din Marea Britanic care locuiesc in concubinaj inaintea casatoriei. Doar 4% dintre femeile nascute in anii '20 si 19% dintre cele nascute in anii '40 traiau in concubinaj - dar aproape jumatate din cele nascute in anii '60. Se prevede ca patru din cinci cupluri casatorite vor fi trait impreuna inaintea casatoriei in anul 2000 (WilkinsonsiMulgan, 1995).

Legatura stransa dintre concubinaj si casatorie este indicata in figura 7.4. care reflecta cercetarea intreprinsa la Universitatea din Essex. Majoritatea cuplurilor vor fi probabil impreuna dupa zece ani si aproape doua treimi se vor casatori cu partenerii respectivi. Acest lucru nu e deloc surprinzator, intrucat cercetarile indica faptul ca majoritatea tinerilor concep concubinajul ca pe o "casatorie de proba'.

in alte tari europene, mai ales in zonele rurale, concubinajul are o lunga iste ca practica legitima. Asa se intampla in tarile nordice, care au in realitate cele ; inalte rate ale concubinajului in prezent. Totusi, nu exista o stransa legatura cu trecutul in Suedia in anii '60, de exemplu, doar 1% dintre cupluri traiau in concubinaj; aceasta cifra se ridica cu aproximatie la 40%. Ca si in alte tari europene, majoritate celor care au trait in concubinaj se casatoresc dupa catva timp sau atunci cand ; copii. Concubinajul a primit adesea un statut legal, astfel incat, daca o relatie intrerupe, indivizii pot pretinde prin lege impartirea bunurilor si pensia alimentara,

Familiile cu parinti homosexuali

Multi barbati si femei homosexuali traiesc in prezent, in cupluri in care relatiile! sunt stabile, dintre care unele s-au "casatorit' formal, chiar daca aceste ceremonii mw au relevanta in fata legii. Toleranta fata de homosexualitate a fost insotita de o tendinta! crescanda a tribunalelor de a acorda custodia copiilor unor mame care traiau in relatii] homosexuale. Tehnicile de inseminare artificiala scorda femeilor homosexuale sansaf de a putea avea copii si de a-si forma familii cu parinti homosexuali fara sa aibel relatii heterosexuale. in timp ce practic toate familiile homosexuale cu copiii din Mareai Britanic sunt compuse din doua femei, a existat o perioada, catre sfarsitul anilor '60 sil inceputul anilor '70 cand agentiile de plasament social din mai multe orase din Statele i Unite plasau adolescenti abandonati apartinand familiilor de homosexuali in custodia i unor cupluri masculine de homosexuali. Practica a fost intrerupta si datorita reactiilor! adverse ale publicului (vezi si cap. 5 "Genul si sexualitatea').

Celibatul

Mai multi factori au concurat la cresterea numarului de persoane care prefera sa traiasca singure, in societatile occidentale modeme. Unul este tendinta de a se casatori cat mai tarziu - in prezent, oamenii se casatoresc cam cu trei ani mai tarziu i decat in anii '60; altul este rata ascendenta a divorturilor. Alt motiv il constituie f numarul tot mai mare de persoane in varsta din randul populatiei, ale caror parteneri au murit. Celibatul inseamna lucruri diferite in perioade distincte ale ciclului vietii, in | ziua de azi, o mai marc proportie de tineri intre 20 si 30 de ani sunt actualmente necasatoriti fata de ce se intampla inainte, intre 30 si 40 de ani, doar un mic numar de persoane nu au mai fost casatorite niciodata. Majoritatea celor singuri in varsta de 30-50 de ani sunt divortati si se afla "intre' casatorii. Cei mai multi oameni singuri de peste 50 de ani sunt vaduvi.

Peter Stein a intervievat 60 de celibatari intre 25 si 45 de ani (Stein, 1980). Majoritatea erau nehotarati in privinta starii lor. Ei recunosteau ca celibatul le era adesea de folos in cariera profesionala, deoarece se puteau concentra cu totul asupra muncii; el facea posibila o mai mare varietate de experiente sexuale, permitand totodata libertate totala si autonomie. Pe de alta parte, ei recunosteau dificultatea de a fi singuri, intr-o lume in care majoritatea celor de aceeasi varsta erau casatoriti si

sufereau de izolare si singuratate, in total, cei mai multi gaseau ca argumentele in favoarea casatoriei erau mai mari decat motivele pentru a ramane singuri.

DEZBATEREA DESPRE "VALORILE FAMILIALE'

"Familia este pe cale de disparitie' sunt de parere avocatii ce se ocupa de valorile familiale, observand schimbarile din ultimele decenii - o atitudine mai liberala si mai deschisa fata de sexualitate, o rata a divorturilor exploziva si o cautare generala fericirii personale in dauna vechilor conceptii despre datoria fata de familie. Trebuie sa recastigam sensul moral al vietii de familie, sustin ei. Trebuie sa reinstalam familia traditionala, care era mult mai stabila si mai ordonata decat incalcitul mod de relatii in care ne gasim azi fiecare din noi.

"Ba nu, raspund criticii. Va inchipuiti doar ca familia este pe cale de disparitie. De fapt, ea se diversifica. Ar trebui sa incurajam activ o varietate de forme de familie si de viata sexuala, in loc sa ne straduim sa comprimam pe toata lumea in aceleasi tipare.'

De partea cui se afla oare dreptatea? Probabil ca ar trebui sa fim circumspecti cu ambele opinii. O intoarcere la familia traditionala nu este posibila. Si nu numai pentru ca, dupa cum am explicat mai devreme, familia traditionala asa cum era ea considerata de obicei, nu a existat niciodata, sau pentru ca familiile din trecut aveau prea multe fatete opresive ca sa mai poata fi un model in prezent. Ci si pentru ca schimbarile sociale care au transformat formele mai vechi de casatorie si familie sunt ireversibile. Femeile intr-un numar din ce in ce mai mare nu se mai intorc la viata domestica pe care au parasit-o cu atata greutate. Parteneriatul sexual si casatoria de azi, "la bine si la rau', nu mai sunt ce-au fost odata. Comunicarea emotionala, mai precis crearea activa si mentinerea unor relatii, a devenit centrala in viata noastra, in domeniul personal si familial.

Care va fi rezultatul? Rata divorturilor se poate sa se fi echilibrat dupa acea crestere brusca, dar nu sa scada. Toate datele legate de divort sunt in oarecare masura estimative, dar pe baza tendintelor din trecut putem banui ca aproximativ 60% dintre casatoriile contractate in prezent s-ar putea termina cu un divort in urmatorii zece ani.

Divortul, dupa cum am vazut, nu este totdeauna o rezultanta a nefericirii. Cei care s-ar fi putut simti odinioara constransi sa ramana in casatorii insuportabile pot porni o viata noua. Dar nu e nici o indoiala ca tendintele care afecteaza sexualitatea, casatoria si familia creeaza tensiuni profunde pentru unii, in timp ce pentru altii genereaza noi posibilitati de satisfactie si implinire personala.

Cei care sustin ca marea diversitate de forme de familie existenta azi trebuie privita cu bucurie, intrucat ne elibereaza de limitarile si suferintele trecutului, au cu siguranta intrucatva dreptate. Barbatii si femeile pot ramane necasatoriti daca doresc, fara sa trebuiasca sa infrunte dezaprobarea sociala ce deriva candva, din a fi celibatar sau si mai rau, fata de batrana. Cuplurile care traiesc impreuna nu mai sunt respinse socialmente de prietenii lor mai "responsabili', casatoriti. Cuplurile de homosexuali pot locui impreuna si chiar creste copii fara a avea de-a face cu acelasi nivel de ostilitate pe care 1-ar fi intampinat in trecut.

O data spuse aceste lucruri, este greu de contestat concluzia ca ne aflam la o raspantie. Va aduce viitorul in continuare decaderea casatoriilor sau a parteneriatului de lunga durata? Vom popula din ce in ce mai mult un peisaj emotional si sexual brazdat de amaraciune si violenta? Nu se poate afirma nimic cu siguranta. Dar o asemenea analiza sociologica a casatoriei si familiei asa cum tocmai am intreprins aici sugereaza cu fermitate ca nu ne vom rezolva problemele privind catre trecut. Trebuie sa incercam sa impacam libertatile individuale pe care am ajuns sa le pretuim in viata noastra personala cu nevoia de a forma relatii stabile si de durata cu alti oameni.

REZUMAT

O Rudenia, familia si casatoria sunt termeni indeaproape legati, cu o semnificatie centrala pentru sociologie si antropologie. Rudenia cuprinde atat legaturi genetice cat si unele initiate prin casatorie. Familia este un grup de persoane constituit, care au responsabilitatea cresterii copiilor. Casatoria reprezinta o legatura acceptata social intre doua persoane care locuiesc impreuna, avand o relatie sexuala.

O familie nucleara este o familie in care un cuplu casatorit (sau un parinte singur) traieste impreuna cu copiii, proprii sau adoptati. Acolo unde alte rude in afara cuplului casatorit si a copiilor locuiesc in aceeasi familie sau sunt intr-o relatie apropiata si continua cu acestia, vorbim despre familia largita.

in societatile occidentale casatoria, si deci si familia, sunt asociate cu monogamia (o relatie sexuala acceptata social, intre un barbat si o femeie). Multe alte culturi tolereaza sau incurajeaza poligamia, situatie in care un individ poate fi casatorit cu doua sau mai multe persoane simultan. Poligamia, situatia in care un barbat se poate casatori cu mai mult de o sotie, este mult mai obisnuita decat poliandria, in care o femeie poate avea mai mult de un sot.

O in Europa occidentala si Statele Unite, trasaturile familiei nucleare au fost puternic implantate cu mult inaintea dezvoltarii industrializarii, desi au fost profund influentate de aceasta. Schimbarile trasaturilor familiei au fost determinate de factori precum dezvoltarea guvernarii centralizate, expansiunea oraselor si metropolelor, si serviciul in cadrul unor organizatii din afara sferei de influenta a familiei. Aceste schimbari tind sa produca o evolutie pe plan mondial catre sistemele nucleare familiale, evadand formele de familie largita si alte tipuri de grupuri constituite pe relatii de rudenie.