FENOMENE ANOMICE

FENOMENE ANOMICE

1.Starea de anomie si tipuri de adaptare comportamentala

Notiunea de devianta se refera la orice conduita sociala si la orice act social care sunt diferite de comportamentele si actiunile generale ale membrilor unei societati si care risca prin aceasta diferenta sa provoace reactii ostile sau sanctiuni din partea colectivitatii.

Din punct de vedere atimologic, termenul 'anomie' provne din limba greaca ( a nomos - fara norme) semnificand la origine starea de dezordine, nedreptate sau abuz.

Sociologul francez Emile Durkheim a fost cel care a intrebuintat pentru prima data acest concept , in lucrarea 'Diviziunea muncii sociale'. Pentru el notiunea de anomie semnifica :

-o stare de dereglare normativa ;

-incapacitatea de dirijare adecvata si a moralitatii ;

-dislocarea constiintei colective si a moralitatii .

Pentru Durkheim conceptul de moralitate implica mai mult decat simplul simt al moralitatii fiecarui individ in parte. Moralitatea semnificand atat o sursa a solidaritatii sociale, cat si un important factor de reglare , de limitare reciproca a intereselor, inevitabil egoiste, ale indivizilor.

Este moral afirma durkheim,tot ceea ce leasga indivizii intre ei, tot ceea ce-i limiteaza in libertatea lor absoluta pentru a-i face dependenti unul de celalt in cadrul aceleasi forme de asociere umana. Este normal asadar tot ceea ce contibuie la asigurarea solidaritatii sociale, asa cum este cazul religiei sau al dreptului. Dimpotriva sunt imorale toate acele conduite prohibite sau ilicite, care deviaza de la exigentele intaririi constiintei colective si de la similitudinea cu conduitele celorlalti. In viziunea lui Durkheim libertatea individului poate fi realizata numai prin dependenta stransa fata de societate - numai interferanta partilor asigura functionarea adecvata a sistemului social. Acesta este si sensul diviziunii sociale : datorita ei indivizii actioneaza in mod convergent in interesul solidaritatii sociale. Trasatura definitorie a societatilor moderne - spre deosebire de cele traditionale - o constituie starea de anomie, respectiv acea stare patologica se impiedica diviziunea muncii sociale sa produca solidaritatea partilor, acest lucru avandu-si explicatia in faptul ca fiecare functie specializata a societatii actioneaza in mod separat fata de celelalte.Nu este vorba de inexistenta unei reglementari externe ci de lipsa unei reglementari interne care sa permita existenta unei constiinte comune a scopurilor indivizilor. Ca stare de dereglare normativa, genrata de incapacitatea societatii de a produce o constiinta colectiva, anomia are o serie de efecte negative asupra modului de functionare a societatii moderne. Ea implica destramarea solidaritatii si coeziunii sociale, disolutia vietii morale, scaderea rolului normelor si valorilor sociale in definirea comportamentului individual, izolarea indivizilor unii fata de ceilalti, afirmarea unor conduite egoiste care atomizeaza si fragmenteaza actiunea sociala.

Conceptia despre anomie este reluata de Durkheim in lucrarea 'Sinuciderea' (1897) in care autorul isi propune sa ofere o interpretare unitara a fenomenului sinuciderilor. El sustine faptul ca rata sinuciderilor in cadrul populatiei nu poate fi explicata pornind de la trasaturile de personalitate ale indivizilor, ci numai prin evocarea influentelor si a presiunilor exercitate de catre societate asupra indivizilor - cauze care determina ceea ce Durkheim a numit 'curente suicidogene'. Variatiile sinuciderilor nu pot fi evaluate prin intermediul unour variabile extrasociale precum starile psihice ale indivizilor, ci numai prin analiza tendintelor existente la un moment dat in societate. Un argument principal in acest sens acela ca numarul total de sinucideri in cadrul unei populatii este constant an de an. Cauza acestei constante o reprezinta curentele suicidogene carea se manifesta in societate si care nu sunt comportamente ci curente de opinie sau stari morale cu caracter social, care apar ori-de-cate-ori echilibrul unei societati este amenintat. Sinuciderile se produc atat in starea de saracie cat si starea de posperitate si bunastare - si anume situatii in care are loc o ' zdruncinare a echilibrului'. Durkheim opineaza ca numai acele schimbari (sociale) bruste afecteaza 'sanatatea medie' a unei societati, ele constituindu-se in surse de anomie. La fel ca in lucrarea 'Diviziunea muncii sociale' Durkheim identifica drept cauza a anomiei absenta reglementarii juridice, in 'Sinuciderea' el sew refera la absenta unei reglementari de tip economic.

In concluzie, in viziunea lui Durkheim orice perturbare a normelor implica o subminare a aspiratiilor si recompenselor legitime, care exista in perioadele de stabilitate sociala. De aceea anomia nu se manifesta exclusiv in perioade de penurie , ci si in epoci de abundenta materiala - si anume atunci cand se schimba scara de valori care regleaza nevoile indivizilor in asa mod incat exista indivizi ale caror aspiratii sunt imposibil de satisfacut de catre societate.

Conceptia despre anomie este analizata si de catre o suma de sociologi americani. Ei dezvolta semnificatiile subiective ale acestei notiuni. Starea de enomie este asociata perioadelor de schimbare si de criza sociala : in aceste prioade normele nu mai functioneaza optim, avand ca efect disparitita reperelor care ghideaza activitatea indivizilor. In asemenea conditii indivizii opteaza pentru o serie de forme de comportament adaptiv care pot avea un caracter deviant (in sensul ca se abat de la exigenta respectarii normelor si valorilor).

In conceptia sociologului american Robert Merton notiunea de anomie este corelata cu cea de devianta. El a definit anomia ca fiind o stare de 'dezinstitutionalizare' determinata ca ruptura dintre scopuri (individuale) si mijloacele institutionale. In dezvoltarea teoriei sale Merton porneste de la premisa ca in orice societate functioneaza doua componente de baza ale structurii sociale si culturale :

a)un set de scopuri si interese culturale considerate de catre toti membrii societyatii ca fiind obiective legitime catre care pot aspira fiecare dintre ei si care merita a fi realizate ;

b)un set de mijloace sau procedee acceptate, permise sau institutionalizate cu caracter scris sau nescris, prescriptiv sau proscriptiv.

Cele doua componente se conjuga pentru a permite dezvoltarea unor actiuni sociale legitime. Un echilibru efectiv intre scopurile asumate de indivizi si mijloacele instituionalizate exista atat timp cat conformarea indivizilor la ele le permite realizarea intereselr personale. 'Sacrificiul' impus de conformare trebuie insotit de recompense socializate. Starea de anomie rezulta atunci cand scopurile (personale) propuse nu sunt in concordanta cu idealurile sociale. In absenta motivatiilor pozitive indivizii vor dezvolta conduite aberante sau deviante.

Merton considera ca societatile contemporane sunt lipsite de o asemenea ordine distributiva cu caracter echitabil, astfel ca intre aspiratiile culturale ale indivizilor si cailor sociale permise pentru realizarea lor exista o disociere sau ruptura. Simptomul specific al acestei disocieri il reprezinta comportamentul deviant sau aberant.

Starea caracterizata de disocierea dintre scopurile indivizilor si mijloacelor institutionalizate care permit atingerea acestor scopuri este denumita de catre Merton anomie. Anomia, ca stare de dez-institutionalizare ( sau de-moralizare) se manifesta cu prioritate in azul acelor grupuri sociale in care cele 2 componente ale structurii sociale (scopurile individuale si mijloacele institutionalizate pentru realizarea lor) nu sunt integrate intre ele. De ex. societatea americana pune un mare accent pe scopuri culturale, printre carew bogatia, succesul, prestigiul, fara a pune in acelasi timp accent pe mijloacele legitime de realizare a acestor scopuri.

In viziunea lui Merton exista mai multe tipuri de adaptare a comportamentului individual la starea anomica, in functie de scopurile valorizate social si mijloacele institutionalizate :

1.Conformitatea mod ideal de adaptare a conduitei. Presupune atat acceptarea scopurilor cat si acceptarea mijloacelor. Este forma de adaptare cea mai raspandita, de ea depinzand stabilitatea si continuitatea societatii. Aspiratiile care stau la baza ordinii sociale sunt sustinute de conformitatea indivizilor - element principal al functionarii vietii sociale.

2.Inovatia presupune un accent cultural pus pe scopurile care permit puterea si succesul dar, in acelasi timp reclama utilizarea unor mijloace proscrise (ilegale) care sunt mult mai eficiente. Aceasta forma de adaptare apare atunci cand individul a internalizat ( a asimilat ) scopurile fara a internaliza si normele institutionalizate de realizare a acestor scopuri.

3.Ritualismul presupune abandonarea scopurilor culturale ale succesului si realizarii - datorita constientizarii faptului ca este imposibila realizarea scopurilor acceptate de societate - si concentrarea atentiei asupra realizarii mijloacelor institutionalizate. Aceasta forma de adaptare este o hotarare intima a individului, care alege o conduita conforma cadrului institutional, dar care este considerata a fi devianta de catre ceilalti indivizi. Caracterul deviant al acestei forme de adaptare rezulta din abaterea sa de modelul cultural dominant. Ritualismul este des intalnit in acele societati in care statusul social depinde de realizarile publice si de succes. Nerealizarea si insuccesul cauzeaza frustrarea si, ca reactie de autoaparare, coborarea nivelului de aspiratii, inactivitatea si rutina, 'Sindromul' ritualismului este reprezentat de comportamentele care pun accent pe securitate si satisfactie.

4.Retragerea(evaziunea) : reprezinta forma de adaptare la anomie cea mai rara. Ea implicita atat respingerea scopurilor culturale, cat si a mijloacelor institutionalizate. Cei care aleg aceasta forma de adaptare nu impartasesc sistemul de valori al majoritatii, prezentandu-se ca indivizi alienati. Din aceasta categorie fac parte psihoticii, autistii, paria societatii ,vagabonzii, hoinarii, alcoolicii si dependentii de droguri. Ei sunt taxati de catre ceilalti indivzi drept persoane - problema sociala.

5.Razvratirea tip de comportament care neaga prin respingere atat scopurile propuse de societate, cat si mijloacele institutionalizate, Presupune inlocuirea sopurilor si mijloacelor propuse de societate cu altele noi. Aceasta forma de adaptare implica o existenta in afara structurii sociale, structura pe care indvizii incerca sa o modifice sau sa o schimbe. Implica de asemenea alienarea fata de scopurile si standardele dominante, apreciate ca fiind arbitrare sau ilegitime intrucat nu permit concordanta intre merit, efort si recompensa. Este sustinuta necesitatea schimbarii registrului axiologic.

Concluzie : toate aceste forme de adaptare la anomie sunt determinate de presiunile structutii sociale, iar nu de impulsurile indivizilor. Aceste presiuni sunt diferite, in functie de categoria sau clasa sociala careia ii apartine individul. Indivizii devianti se conformeaza presiunilor de a alege o anumita forma de devianta.

2.Coruptia

Coruptia-onis : termen latinesc ce semnifica o stare de abatere de la moralitate, datorie, lege.

Coruptia : actiune de incalcare sistematica si nesanctionata a normelor unei organizatii sau institutii de catre unii membrii care sunt in structuri de conducere sau de decizie si care utilizeaza resursele grupului respectiv catre destinatii care nu corespund intereselor acelui grup.

Continutul notiunii de coruptie :

acte sau fapte ilicite de utilizare frauduloasa a puterii (politice, administrative, judecatoresti) ;

-obtinerea de avantaje personale necuvenite de catre functionarii publici( manageri, administratori, judecatori, directori si alte persoane cu functii publice) ;

-modalitati de obtinere a unor foloase personale necuvenite (imorale, ilegale, ilicite) precum : furt din avutul public, evaziune fiscala, abuz in serviciu, falsificare de valori.

Coruptia implica doua tipuri de relatii de complicitate :

-persoana sau grupul care corupe;

-persoana sau grupul care se lasa corupt;

Tipologia: coruptie economica;politica; administrativa;profesionala.

3.Delicventa juvenila.Copii strazii

Delicventa juvenila: notiune care desemneaza conduitele morale ilegale ale tinerilor care nu au implinit varsta majoratului. Declivienta juvenila este cauzata de ruperea legaturii dintre copil (tanar0 si societate.

Componentele acestei legaturi sunt:

a)atasamentul copilului (adolescentului) de o persoana care il motiveaza sa tina seama de asteptarile sale;

b)angajarea adolescentului intr-un proiect profesional sau academic ;

c)implicarea in activitati consumatoare de timp si energie ;

d)convingerea personala ca legile trebuie respectate.

Comportamentele antisociale apar in absenta sprijinului moral oferit de adulti, a lipsei de protectie in familie, a esecului in educatia institutionalizata. In categoria copiilor sau adolescentilor delicventi intra acele persoane care manifgesta tulburari de comportament ca urmare a :

-abandonarii de catre parinti sau educatori si afilierii unor grupuri sau anturaje delicvente ;

-abandonului scolar sau parasirii domiciliului ca urmare a conflictelor cu parintii.

Anumite acte de devianta ale adolescentilor pot fi considerate fapte predelicvente : indisciplina, atitudinea negativa fata de scoala manifestata prin absenteism, randament scolar scazut sau/si nerespectarea regulamentului scolar. Delicventa juvenila nu are un caracter penal datorita iresponsabilitatii (dovedita medical) sau varstei (minorii nu raspund penal pentru faptele lor contraventionale).

Copii strazii : concept care include minorii care au abandonat (sau au fost abandonati de ) familia sau institutii de plasament si care traiesc pe strazi,in gari, saub poduri, la subsolul blocurilor, in canalizari si in alte spatii improprii pentru locuire. De obicei acesti copii provin din familii dezorganizate sau cu un nivel economic scazut sau din csele de copii. Traiesc de regula in grupuri, in conditii neigienice, castigandu-si existenta din cersit sau din prestarea unor munci sporadice.

VII.INTERACTIUNE SI COMUNICARE

1.Relatiile interpersonale si sociale

Comunicare:process de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar in vederea receptarii.

Nevoia intrinseca omului de a comunica il determina sa interactioneze cu ceilalti indivizi.

Interactiunea sociala:actiune reciproca sau rezultanta a interferentei actiunilor initiate de persoane,grupuri sau colectivitati prin intermediul careia se influenteaza conditiile de manifestare si performantele obtinute de catre acestea.

Interactiunea sociala poate fi interpersonala sau intergrupala,situationala sau de lunga durata.

In functie de modurile de influentare reciproca a agentilor implicate,se disting trei forme de interactiune sociala:cooperarea,opozitia si acomodarea.

Cooperarea:are loc atunci cand interesele si orientarile actiunilor individuale sunt similare sau commune.

Opozitia:apare in conditii de diferentiere si divergenta intre interesele si orientarile actiunilor individuale.

Acomodarea:rezulta din modificarea sau ajustarea actiunilor individuale in vederea cresterii gradului lorde compatibilitate.Se datoreaza unui proces de negociere inre indivizi.

In genere,interactiunea sociala presupune existenta unui consens tacit sau explicit al actorilor sociali cu privire la regulile care reglementeaza raporturile interpersonale sau intergrupale.Capacitatea de interactiune depinde de personalitatea fiecarui individ,de abilitatea sa sociala.Abilitatea sociala este conditionata atat de cunoasterea intereselor de grup,a mediului de provenienta si a statutului socio-economic propriu,cat si de capacitatea de anticipare a reactiilor interlocutorului(interlocutorilor).Ea se formeaza prin educatie si autoeducatie si se constituie intr-o adevarata strategie comportamentala a indivizilor.

Rolul individului in relatia de comunicare:

-subiect cunoscator:prin comunicare el afla care sunt gandurile si atitudinile celorlalti;

-obiect al cunoasterii:ceilalti isi formeaza o parere despre personalitatea sa prin intermediul actului de comunicare.

Comportamentul interpersonal reprezinta un indicator al maturizarii sociale:el include,alaturi de dimensiunea interpersonala,capacitatea individului de a cunoaste,de a actiona si de a influenta prin decizii personale mediul in care traieste.

2.Criterii de clasificare a comunicarii si tipuri de comunicare

Sursa de presiune in a comunica (criteriu):in functie de motivatia actului de comunicare,Leon Festinger distinge trei tipuri de presiuni:

a)presiuni spre uniformitate in grup:motivate individual(dorinta de identificare cu grupulsi posibilitatea de a comunica in interiorul grupului)sau social(presiunea grupului-pentru asigurarea coeziunii si continuitatii sale grupul impune membrilor sa intrein relatie unii cu ceilalti,prin mijlocirea procesului de comunicare).

b)presiuni pentru schimbarea pozitiei individului in grup sau migrarea de la un grup la altul,in functie de interesele individuale.

c)presiuni datorate unor stari emotionale:sentimentele care declanseaza comunicarea(confesiune,impartasire,etc.).

caracterul comunicarii(criteriu):

a)formala:comunicarea oficiala intre indivizi aflati on pozitii ierarhice diferite sau intre individ si institutie.

b)comunicarea informala:comunicarea intre indivizi care au acelasi statut social.

Obstacole in calea comunicarii:prejudecati si trasaturi de personalitate.

Dialogul:modalitatea optima de a cauta un compromise intre opinii si atitudini divergente.

3.Interactiunea ca process de comunicare

Ca process care implica o relatie sociala,prin comunicarer se exercita o dubla influenta:a celui acre transmite un mesaj si a celui care recaptioneaza mesajul.

Elementele acestei influente sunt:

-emitatorul sau persoana care transmite mesajul;

-contextul comunicarii;

-caracteristicile mesajului;

-atentia si modul in care mesajul este inteles de catre receptor;

Tipuri de asteptari in cadrul relatiei de comunicare:

-ale comunicatorului:incearca sa influenteze comportamentul auditoriului;

-ale receptorului:accepta sau nu influenta;

In relatia de comunicare pot fi intalnite doua tipuri de comportament:

-de identificare:fundamentata pe identitatea doctrina sau ideatica dintre emitator si receptor.Receptorul accepta influenta cu scopul obtineri unor recompense sau a evitarii unor sanctiuni.

-de internalizare:prin comunicare are loc asimilarea(integrarea in propriul sistem axiologic)unor idei,valori,atitudini.

4.Comunicarea de massa si spatiul public

Studiul comunicarii de masa poate fi sintetizat prin formula lui H.D.Lasswell:

"cine spune ce,prin ce canale(medii)de comunicare,cui si cu ce efecte".

Mass-media(sau mijloacele de comunicare in massa)au ca functii:

-informarea in timp util a cetatenilor asupra problemelor de interes public;

-diseminarea in spatiul public al ideilor;

-facilitatea dreptului cetatenilorde a-si exercita libertatea de exprimare si opinie.

VIII.ORDINE SI CONTROL SOCIAL

1.Ordine si control.Legile sociale si legile juridice

Ordinea sociala:ansamblul institutiilor si relatiilor institutionale din societate.

Din punctul dee vedere al sursei si modul de instruire ordinea sociala poate fi conceputa:

A.ca emanatie a autoritatii ce exercita controlul social din exterior:

Autoritatea este un concept care desemneaza relatia prin care o persoana sau un grupaccepta ca legitim faptul ca deciziile si actiunile sale sunt coordonate de catre o instanta exterioara.Autoritatea reprezinta o "putere legitima".Ea se deosebeste atat de puterea care esteimpusa prin constrangere,cat si de puterea acceptata exclusiv pe baza convingerii intime a indivizilor asupra oportunitatii ei.

a.Unii dintre reprezentantii acestei orientari considera ca in absenta legii si a puterii politice(a statului)oamenii ar trai intr-un conflictpermanent.Conform folozofului englez Thomas Hobbes inaintea aparitiei statului(in asa-numita stare naturala)oamenii se aflau intr-un razboi permanent unii cu ceilalti.Numai prin instruirea corpului politic(prin aparitia statului)datorita unui pact semant de oameni("contractul social")relatii interumane se pacifica;acest fapt se datoreaza constrangerii legitime impuse comportamentului indivizilor de catre normele socio-juridice.Contractul social semnifica decizia indivizilor de a renunta la libertetea absoluta din starea de natura,in schimbul protectiei oferite de stat persoanei si proprietatilor acestora.

b.Paradiga marxista propune o "imagine coercitiva" in care ordinae sociala este bazata pe constreangere si forta.Conform teoriei marxiste,in societatile structurate

Pe baza de clase,ordinea sociala intruchipeaza sistemul institutional care asigura dominatia economica,politiccaideologica si cuturala a clasei care este proprietaraa mijloacelor de productie.Modelul marxist propune anularea acestei stari fe fapt prin intermediul revolutiei.Revolutia comunista disrugee ordinea sociala bazata pe constrangere si instaureaza o societtate fara clase si fundamentata pe principiul proprietatii comune asupra mijloacelor de productie.

B.ca produs al actiunii sociale in care prioritar este autocontrolul:

Aceasta teza se bazeaza pe "postulatul internationist" care presupune ca societatile sunt sisteme integrate functional,mentinute in echilibrudatorita unor mecanisme reglatoare cu actiune recerenta.Ordinea sociala este un efect al procesului de internalizare (insusire) de catre individ a normelor si valorilor grupului social de apartenenta(endogrupul).Aceste norme si valori nu ii sunt impuse prin constrangere de catre o autoritate externa,ci sunt "invatate" de catre individ datorita procesului de socializare.

Talcott Parson sustine aceasta teorie:ordinea sociala se bazaeaza pe un sistem congruent de norme sociale generale unanim acceptate de catre o anumita comunitate.El explica actiunea si integrarea individului in societate prin trecerea de la internationalitate intrinseca a actiunilor umane(idee potrivit careia actiunea individului isi are originea si motivatia exclusiv in propria sa vointa,independent de influentele sociale)la intentionalitatea simbolica a actelor umane-acte care sunt influentate de valori,norme si simboluri societale.Astfel ordinea sociala este generate exclusiv de acele modele de actiune si interactiune umana care sunt fundamentate pe aceste norme si valori si pe consimtamantul indivizilor.

Legea

Din punct de vedere juridic legea capata caracteristica unui ordin al autoritatii care recomanda anumite comportamente si prevede sanctiuni in cazul nesupunerii.

Legea sociala se manifesta prin intermediul actiunii subiective a oamenilor,avand totusi o existenta obiectiva.

Legea sociologica are un caracter stiintific si reprezinta un enunt cu privire la regularitatile din viata sociala.Spre deosebire de legile sociale care au un caracter obiectiv,impersonal,legile sociale care au un caracter obiectiv,impersonal,legile sociologice sunt subiective,fiind elaborate de o anumita comunitate stiintifica.

Legile juridice orienteaza comportamentul uman atat in sfera publica,cat si in cea privata.Legea juridica sanctioneaza comportamentele sociale.Aceasta sanctiune poate fi pozitiva-in sensul incurajarii comportamentelor socialmente dezirabile sau negativa-descurajarea prin pedeapsa a comportamentelor antisociale.

2.Valorile si normele sociale

Societatea isi fundamenteaza existenta pe o suma de valori comune indivizilor ce o compun.

Valoarea este definita ca aprecierea pe care un subiect o are fata de un obiect(lucru,idee,atribut,relatie)prin raportare la un criteriu social al satisfacerii unei nevoi sau unui ideal.Valorile reprezinta idei si aspiratii ale societatii care se manifesta diferit in cultura popoarelor sau populatiilor.Valorile pot fi de ordin moral,politic,economic,etic,estetic,religios,juridic.

Normele sociale:deriva din valorile impartasite de o

Societate.Norma constituie un model,o regula sau o prescritie care reglementeaza comportamentul indivizilor,grupurilor,organizatiilor,colectivitatilor.

Tipuri de norme

-interdictii;

-recomandari(comportamente dezirabile din punct de vedere social).

In functie de influenta pe care o exercita asupra comportamentului,exista mai multe tipuri de norme sociale:

-cutumele sau obiceiurile traditionale:sunt mostenite de la generatiile anterioare.Cutuma este o norma de drept nescrisa,adoptata prin traditie.

-moravurile:obiceiurile si deprinderile de comportare morala ale unui popor sau ale unei comunitati umane.Moravurile vizeaza componenta etica a comportamentului.Regulile comportamentale sunt fundamentate pe ideile de bine,rau,drept,nedrept ale societati.

-norme juridice:ansamblu de reguli,prescriptii,constrangeri,obligatii si indatoriri.Ele alcatuiesc sistemul de drept al unei comunitati.Au menirea de a proteja valorile sociale prin instruirea unui sistem de drepturi si obligatii care se aplica in relatiile dintre indivizi,grupuri,institutii si organizatii.