INTERACTIUNEA SOCIALA SI VIATA COTIDIANA

INTERACTIUNEA SOCIALA SI VIATA COTIDIANA

interactiune sociala . intalnire . rol social . pozitie sociala

Doua persoane trec una pe langa alta pe o strada din oras. De la distanta, ele se privesc, fiecare cercetand rapid fata si stilul de vestimentatie ale celuilalt. Cand se apropie si trec una pe langa cealalta, ele privesc in alta parte, evitand ochii celuilalt. Acest lucru se petrece de milioane de ori pe zi, in orasele lumii.

Atunci cand trecatorii isi arunca o privire rapida unul altuia, privind apoi in alta parte, ei demonstreaza ceea ce Erving Goffman (1969, 1971) denumeste neatentia civila sau politicoasa, de care avem nevoie - unii de la altii - in cele mai i multe situatii. Neatentia civila nu este identica cu simpla ignorare a celeilalte i persoane. Fiecare individ indica recunoasterea prezentei celeilalte persoane, dar evita orice gest care ar putea fi considerat indraznet. Neatentia politicoasa este ceva in care ne implicam, mai mult sau mai putin inconstient, dar are o importanta fundamentala in vietile noastre de zi cu zi.

Cea mai buna modalitate a unei persoane de a vedea ce reprezinta, e aceea de a gandi exemple in care acest lucru nu se aplica. Atunci cand o persoana se uita fix la o alta, lasandu-si fata sa exprime in mod deschis o emotie anume, de obicei se intampla cu iubitul, iubita, un membru al familiei sau un prieten apropiat. Strainii sau cunostintele intamplatoare, indiferent daca se intalnesc pe strada, la serviciu sau la o petrecere, practic nu se uita insistent in ochii celuilalt, intr-o asemenea maniera. A face acest lucru poate fi considerat ca fiind manifestarea unei intentii ostile. Doar intre doua grupuri puternic antagoniste, strainii se pot deda la aceasta practica. Astfel, se stie ca in trecut albii din Statele Unite aruncau o "privire furioasa' negrilor, care treceau pe langa ei.

Chiar si prietenii, aflati intr-o conversatie aprinsa, trebuie sa fie atenti la modul in care se privesc. Fiecare individ demonstreaza atentie si implicare in conversatie privind in mod regulat in ochii celuilalt, dar ncuitandu-se fix la el. A privi prea staruitor ar putea fi considerat un semn de neincredere sau in cel mai bun caz, de neputinta de a intelege ceea ce spune celalalt. Cineva care nu priveste insa deloc in ochii celuilalt poate fi considerat ca fiind evaziv, nesincer sau ciudat.

STUDIUL VIETII COTIDIENE

O De ce trebuie sa ne preocupam de aspecte, in aparenta atat de banale, ale comportamentului social? A trece pe langa cineva pe strada si a schimba cateva cuvinte cu un prieten par activitati minore si neinteresante, lucruri pe care le facem de nenumarate ori pe zi tara a ne gandi la ele. De fapt, studiul unor forme, in aparenta nesemnificative, de INTERACTIUNE SOCIALA are o importanta majora in sociologie si, fara a fi lipsite de interes, reprezinta una dintre cele mai captivante zone de investigatie sociologica. Exista doua motive pentru aceasta. in primul rand, rutina noastra zilnica, cu interactiunile aproape constante cu altii, confera structura si forma faptelor noastre. Studiindu-le, putem invata foarte rnult despre noi insine in calitate de fiinte sociale si despre si viata sociala insasi. Vietile noastre sunt organizate in jurul repetitiei unor scheme similare de comportament de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, de la o luna la alta, de la un an la altul. De exemplu, ganditi-va la ceea ce ati facut ieri si alaltaieri. Daca au fost zile lucratoare, dupa toate probabilitatile v-ati trezit in fiecare zi la aceeasi ora (o rutina importanta in sine). E posibil sa fi mers la cursuri la scoala sau la universitate, dimineata devreme, facand o deplasare de acasa pe care o efectuati practic in fiecare zi lucratoare. Probabil ca v-ati intalnit cu niste prieteni pentru a lua masa de pranz, reintorcandu-va la ore sau la studiul individual dupa amiaza. Ulterior, ati revenit acasa, iesind mai tarziu, seara, cu alti prieteni.

Viata obisnuita ar fi imposibila daca ar trebui sa ne gandim in mod constient la fiecare rutina zilnica The Far Side 1992, Farworks Inc. Dist. by Universal Press Syndicate. Reprodusa cu permisiune. Toate drepturile rezervate.

Desigur, lucrurile obisnuite pe care le urmam de la o zi la alta nu sunt identice, iar schemele noastre de activitate dcla sfarsitul saptamanii, de obicei sunt in contrast cu cele din zilele lucratoare. Daca facem o schimbare majora in viata noastra cum ar fi abandonarea facultatii pentru a ne angaja undeva asta ar fi si o modificare a rutinei; schimbarile sunt de obicei necesare in cadrul rutinelor noastre zilnice, dar stabilim apoi din nou un set precis de obiceiuri.

In al doilea rand, studierea interactiunii sociale din viata cotidiana face lumina asupra sistemelor sociale si institutiilor. Toate sistemele sociale la scara mare, de fapt, depind de schemele de interactiune sociala, in care ne implicam zilnic. Acest lucru este usor de demonstrat. Sa luam din nou cazul a doi straini care trec pe stradal unul pe langa altul. Un astfel de eveniment ar putea parea ca are, intr-o mica masura! relevanta directa pentru formele la scara mare, permanente, ale organizarii socialei Dar atunci cand luam in considerare multe astfel de interactiuni, situatia se schimba.1 in societatile modeme, majoritatea oamenilor traiesc in orase si interactioneaza inf mod constant cu altii, pe care nu ii cunosc personal. Neatentia civila este unul dintre] mecanismele care confera vietii orasului, cu multimile sale agitate si contactele! pasagere impersonale, caracterul pe care il are.

In acest capitol, vom lua mai intai cunostinta de indicatiile non-verbalef (expresiile faciale si gesturile corporale), pe care le folosim toti atunci cand] interactionam unii cu altii. Apoi vom analiza vorbirea curenta - felul in care folosim] limbajul pentru a comunica altora, intelesurile pe care dorim sa le transmitem, inl sfarsit, ne concentram asupra modalitatilor in care sunt structurate vietile in functiei de rutinele zilnice, acordand o atentie speciala felului in care ne coordonam actiunile,| in spatiu si timp.

COMUNICAREA NON-VERBALA

Interactiunea sociala necesita numeroase forme de comunicare non-verbala -^;! schimbul de informatii si de intelesuri prin expresii faciale (mimica), gesturi si] miscari ale corpului. Comunicarea non-verbala este uneori denumita "limbajul! trupului', dar acest termen poate induce in eroare, pentru ca in mod caracteristic noi folosim atari indicatii non-verbale pentru a elimina sau a dezvolta ceea ce este; spus in cuvinte.

Fata, gesturile si emotia

Un aspect major al comunicarii non-verbale il constituie expresia faciala a emotiei -mimica. Paul Ekman si colegii sai au dezvoltat c&ea ce ei denumesc, Sistemul de Codare a Actiunii Faciale (SCAF)*, pentru a descrie miscarile muschilor faciali care dau nastere anumitor expresii (Ekman si Friesen 1978). Prin aceasta, ei au incercat precizeze intr-o zona cunoscuta ca fiind deschisa interpretarilor disonante sau contradictorii - ca nu exista deplin acord asupra modului in care trebuie identificate si clasificate emotiile. Charles Darwin, initiatorul teoriei evolutioniste, era de parere ca, modalitatile fundamentale de exprimare faciala sunt aceleasi la toate fiintele umane. Cu toate ca unii au contestat aceasta opinie, cercetarile lui Ekman in privinta oamenilor, provenind din medii culturale extrem de diferite, par

* in original, Facial Action Coding System (FACS) (n.t.).

confirma acest lucru. Ekman si Friesen au intreprins un studiu asupra unei comunitati izolate din Noua Guinee, ai carei membri nu avusesera practic nici un contact cu cei din exterior. Atunci cand li s-au aratat fotografii cu expresii faciale, care exprimau sase emotii (fericire, tristete, furie, .dezgust, frica, uimire), locuitorii din Noua Guinee au fost capabili sa identifice aceste emotii.

Dupa Ekman, rezultatele studiului sau si ale altora similare, despre populatii diferite, sprijina opinia ca exprimarea faciala a emotiei si interpretarea ei sunt innascute la fiintele umane. El recunoaste ca dovezile sale nu demonstreaza in mod decisiv acest lucru si s-ar putea sa fie implicate experiente de deprindere culturala comune; totusi, concluziile sale sunt sprijinite de alte tipuri de cercetare. I. Eibesfeldt a studiat sase copii nascuti surzi si orbi, pentru a vedea in ce masura mimica lor corespunde - in situatii emotionale particulare - cu cea a celor dotati cu vaz si auz (1973). El a descoperit ca acestia zambesc - atunci cand se implica in activitati, in mod evident placute, ridica din sprancene cand exprima uimirea - atunci cand miros un obiect cu un miros specific si se incrunta - cand li se ofera in mod repetat un obiect antipatic. Avand in vedere faptul ca nu exista posibilitatea sa fi vazut alte persoane comportandu-se astfel, se pare ca aceste reactii sunt innascute.

Folosind SCAF, Ekman si Friesen au identificat mai multe actiuni ale muschilor faciali, discrete la bebelusi, care exista de asemeni, in expresiile de emotie ale adultilor. De exemplu, bebelusii par a avea o mimica similara cu expresia de dezgust a adultului (strangand din buze si incruntandu-se), ca reactie la gustul de acru. Dar cu toate ca expresia faciala de emotie pare a fi partial innascuta, factorii individuali si culturali influenteaza modul exact de producere a mimicii si contextele in care este considerata a fi potrivita. Felul in care zambesc oamenii, de exemplu, miscarile precise ale buzelor si ale altor muschi faciali si durata zambetului difera de la o cultura la alta.

Nu exista gesturi sau pozitii ale trupului care sa se fi demonstrat ca ar caracteriza toate culturile sau majoritatea lor. in anumite societati, de exemplu, oamenii dau din cap, cand vor sa spuna "nu', contrar practicii anglo-saxone. Gesturi pe care europenii si americanii au tendinta de a le folosi extrem de mult, cum ar fi aratatul cu degetul, nu exista la alte popoare (Bull 1983). in mod asemanator, un deget index intins, pus in centrul obrazului si descriind o rotatie, este folosit in anumite regiuni din Italia drept gest de lauda, dar pare a fi necunoscut in alte parti.

Ca si expresiile faciale, gesturile si pozitiile trupului sunt folosite continuu pentru a completa exprimari, ca si pentru a transmite intelesuri atunci cand nu se rosteste vreun cuvant. Toate trei formele de exprimare prin gesturi, pot fi folosite pentru a glumi, pentru a dovedi ironie sau scepticism. Impresiile non-verbale pe care le transmitem, din inadvertenta deseori, indica faptul ca ceea ce rostim nu este exact ceea ce vrem sa spunem. "Rositul la fata' este poate cel mai clar exemplu, dar exista nenumarati alti indicatori subtili, care pot fi selectati de alte persoane. Expresiile faciale au tendinta de a disparea, dupa patru sau cinci secunde. Un zambet care dureaza mai mult poate indica inselatorie. O expresie de uimire care dureaza prea mult poate fi folosita in mod deliberat drept parodie - pentru a arata ca individul nu este deloc surprins, chiar daca are motive sa fie.

"Fata' si cultura

Cuvantul "fata' se poate referi, de asemeni, la stima de care se bucura cinev in ochii celorlalti, in viata sociala cotidiana, in mod normal dam foarte multa atent] faptului de a iesi "cu fata curata'. O mare parte din ceea ce numim politete sa eticheta, in structurile sociale, consta in neglijarea aspectelor de comportamer care altminteri ar conduce la umilire. Nu facem referire la episoade din trecuti cuiva sau la caracteristici care ar putea produce stanjeneala, daca sunt mentionatt Ne abtinem sa facem glume despre chelie, daca ne dam seama ca cineva poarta j peruca - cu exceptia cazului in care suntem intre prieteni apropiati. Tactul este i mecanism de protectie, pe care fiecare persoana il intrebuinteaza asteptand ca, ii schimb, propriile slabiciunii sa nu fie expuse in mod public. De aceea, in viat noastra cotidiana, nu se intampla acest lucru. Fara a ne da seama, in cea mai maii parte a timpului pastram cu abilitate un control strans si continuu asupra expresij faciale, a pozitiei trupului in cadrul interactiunii noastre cu ceilalti.

Unii oameni sunt specialisti in controlul inimicii si in relatiile bazate pe respeq fata de altii. De exemplu, un bun diplomat trebuie sa fie capabil sa interactionezei prestand o aparenta lejeritate si confort - cu altii, cu ale caror pareri s-ar putea sa n| fie de acord sau pe care le-ar putea considera chiar respingatoare. Proportia in car^ acest lucru este realizat, cu succes, poate afecta soarta unor natiuni intregi. Astfejj diplomatia abila poate detensiona relatiile dintre tari si poate preveni razboiul.

REGULILE SOCIALE SI VORBIREA

Cu toate ca in mod obisnuit folosim indicatii non-verbale in comportamentul^ nostru si pentru a intelege pe al celorlalti, o mare parte din interactiunea noastra are loc prin vorbire- schimb verbal normal - care se obtine prin conversatii informate cu ceilalti. Sociologii au fost intotdeauna de acord ca limbajul este fundamental pentru viata sociala. Recent, insa, a fost dezvoltata o abordare, care se preocupa, in mod specific, de felul in care oamenii folosesc limbajul, in contextele normale ale vietii lor. Studiul conversatiilor a fost puternic influentat de opera lui Erving Goffman. Dar cea mai importanta influenta, in cadrul acestui tip de cercetare, a exercitat-o Harold Garfinkel intemeietorul etnometodologiei (Garfinkel, 1984).

Etnometodologia este studiul "etnometodelor' - metodele populare sau l neprofesionale - pe care oamenii le folosesc pentru a intelege ce anume fac ceilalti si indeosebi ce anume spun. Noi aplicam cu totii aceste metode, in mod normal fara sa le acordam atentie constienta. Deseori putem intelege ceea ce se spune in' conversatie doar in momentul in care cunoastem contextul social, care nu este exprimat prin cuvinte. Sa luam ca exemplu urmatoarea conversatie (Heritage, 1984):

A: Am un baiat de 14 ani.

B: Ei, nu-i nimic.

A: Am si un caine.

B: O, imi pare rau.

Ce credeti ca se intampla aici? Care este relatia dintre vorbitori? Daca stim ca este vorba despre o conversatie intre un eventual chirias si un proprietar, conversatia

inteligibila. Unii proprietari accepta copii, dar nu le permit chiriasilor sa tina animal⁶ de casa. Totusi, daca nu cunoastem contextul social, raspunsurile individului B par a nu avea relatie cu afirmatiile lui A. O parte a sensului se afla in cuvinte, iar

p_arte in felul in care contextul social structureaza ceea ce se spune.

intelegeri impartasite

Cele mai lipsite de insemnatate forme de convorbiri zilnice presupun intelegeri impartasite complicate si cunoasterea adusa in joc de catre cei implicati. De fapt, conversatiile noastre banale sunt atat de complexe, incat pana acum s-a dovedit imposibila, programarea chiar si a celui mai sofisticat computer, pentru a conversa cu fiinte umane. Cuvintele folosite in vorbirea obisnuita nu au intotdeauna intelesuri precise si "stabilim' ceea ce vrem sa spunem prin presupunerile mentionate, care constituie un sprijin. Daca Maria il intreaba pe Tom: "Ce ai facut ieri?', nu exista un raspuns clar sugerat de aceste cuvintele. O zi reprezinta o perioada lunga de timp, iar Tom ar putea raspunde in mod logic: "Pai, la ora 7.15 m-am trezit. La 7.18 minute m-am dat jos din pat, m-am dus la baie si am inceput sa ma spal pe dinti. La 7.19, am intrat sub dus' intelegem tipul de raspuns pe care-1 solicita intrebarea, cunoscand-o pe Maria, ce tip de activitati realizeaza Tom in mod normal si ce anume face Tom de obicei intr-o anumita zi a saptamanii, printre altele.

Experimentele lui Garfinkel

"Asteptarile de ambianta', cu care ne organizam conversatiile obisnuite, au fost puse in lumina de cateva experimente, intreprinse cu voluntari din randul studentilor. Acestora li s-a cerut sa inceapa o conversatie, cu un prieten sau cu o cunostinta, si sa insiste ca remarcile indiferente sau comentariile generale sa fie continuate, pentru a li se preciza intelesul. Daca cineva spune: "iti doresc o zi buna', studentul trebuie sa raspunda: "Buna in ce sens?', "La care parte a zilei te referi?' si asa mai departe. Iata unul dintre schimburile de cuvinte (Garfinkel, 1963):

S: Ce mai faci?

E: Ce mai fac din ce punct de vedere? Te referi la sanatate, la bani, la cum imi

merge la facultate, la pacea mea sufleteasca, la

S: (rosu la fata si pierzandu-si brusc controlul): Uite ce e! Nu faceam altceva

decat sa fiu politicos. Nu ma intereseaza deloc ce mai faci.

De ce sunt oamenii suparati, atunci cand conversatii in aparenta minore nu sunt duse pana la capat? Raspunsul este acela ca stabilitatea si semnificatia vietii noastre sociale depinde de participarea la prespuneri culturale nementionate si legatura cu ceea ce se spune si de ce. Daca nu am fi capabili sa consideram aceste lucruri ca fiind de la sine intelese, comunicarea cu sens ar fi imposibila. Orice intrebare sau contributie la o conversatie ar trebui urmata de o masiva "procedura de cautare', de felul celei pe care subiectii lui Garfmkel au fost instruiti s-o initieze, iar interactiunea s-ar distruge pur si simplu. Prin unnare, ceea ce la prima vedere par a fi doar conversatii neimportante, se dovedesc a fi fundamentale pentru insasi alcatuirea vietii sociale, motiv pentru care intreruperea lor constituie un lucru serios.

Se poate trage concluzia ca, in viata de zi cu zi, ocazional oamenii se prefac in mod deliberat ca nu sunt la curent cu cunoasterea nementionata. Acest lucru poate fi facut pentru a-i refuza pe ceilalti, pentru a-i umili, a produce stinghereala sau a atrage atentia asupra dublului inteles continut in cele spuse. Ca exemplu, iata acest schimb de cuvinte clasic intre parinte si adolescent:

P: Unde te duci? A: Afara. P: Ce vrei sa faci? A: Nimic.

Raspunsurile adolescentului sunt efectiv opusul celor ale voluntarilor din experimentele lui Garfmkel. in loc sa-si continue cautarile, acolo unde nu se face in mod normal acest lucru, adolescentul refuza sa ofere raspunsurile cuvenite - spunand de fapt: "Vezi-ti de treaba ta!'

Prima intrebare ar putea obtine un raspuns diferit, de la o alta persoana, in alt context:

A: Unde te duci?

B: Ma duc linistit, dracului.

in mod deliberat B interpreteaza gresit intrebarea lui A, pentru a-i comunica in mod ironic ingrijorare sau frustrare. Umorul si gluma provin din astfel de neintelegeri, deliberat gresite, ale presupunerilor nementionate care sunt implicate in conversatie. Acest lucru nu are nimic amenintator, atata vreme cat partile implicate isi dau seama de intentia de a provoca rasul.

Forme de conversatie

A asculta o inregistrare pe banda sau a citi transcrierea unei conversatii la care ai participat - este o experienta care te poate face sa-ti dai seama de anumite lucruri. Conversatiile sunt mult mai intrerupte, mai ezitante si negramaticale decat cred majoritatea oamenilor. Atunci cand luam parte la conversatiile cotidiene, suntem inclinati sa credem ca ceea ce spunem este destul de inteligibil, pentru ca, in mod inconstient, noi umplem fondul cuvintelor pronuntate; dar conversatiile reale sunt foarte diferite de cele din romane, unde personajele vorbesc in propozitii bine construite gramatical.

Ca si in cazul activitatii lui Goffman despre neatentia civila, s-ar putea presupune ca analiza conversatiilor obisnuite este de un interes periferic pentru sociologie; intr-adevar, multi sociologi au criticat cercetarea etnometodologica chiar din acest motiv. Totusi, anumite argumente - folosite pentru a arata de ce este atat de importanta pentru sociologie activitatea lui Goffman - se aplica totodata etnometodologiei. Studierea conversatiei de zi cu zi a aratat cat de complicata este stapanirea limbajului de catre oamenii obisnuiti. O dovada a acestei complexitati o constituie dificultatile imense, pe care le implica programarea computerelor pentru a executa ceea ce vorbitorii umani sunt capabili sa realizeze fara efort, in plus, vorbirea reprezinta un element esential al fiecarui domeniu al vietii sociale, inregistrarile de la Watergate ale presedintelui Nixon si ale consilierilor sai, nu erau nimic altceva decat, transcrierea unei conversatii, dar ele au oferit o imagine a exercitarii puterii politice la cele mai inalte niveluri (Molotch si Boden, 1985).

Strigate de raspuns

Anumite forme de exprimare nu reprezinta vorbirea, ci constau din exclamatii . mormaite sau din ceea ce Goffman a denumit strigate de raspuns (Goffman, 1981). Sa luam drept exemplu pe cineva care spune "Opa!'*, dupa ce rastoarna sau scapa ceva pe jos. "Opa!' pare a fi doar o reactie reflexa neinteresanta la o intamplare nefericita, la fel ca si clipitul din pleoape, atunci cand o persoana isi apropie cu repeziciune mana de fata ta. Totusi, nu e o reactie involuntara, lucru demonstrat de faptul ca, oamenii nu exclama in acest fel, atunci cand sunt singuri. "Opa!' in mod normal este directional catre cei de fata. Exclamatia demonstreaza martorilor ca greseala nu e decat minora si de moment, nefiind ceva care sa presupuna indoieli asupra felului in care respectiva persoana isi coordoneaza actiunile.

"Opa!' este folosit doar in situatii de esec minor, nu cu ocazia unor accidente majore sau calamitati - ceea ce demonstreaza ca exclamatia face parte din gestionarea noastra controlata asupra vietii sociale. Mai mult, cuvantul poate fi folosit de catre cineva care observa o alta persoana; sau poate fi intrebuintata pentru avertizarea altcuiva. "Opa!' este de obicei un sunet scurt, dar "o'-ul poate fi prelungit in anumite situatii. Astfel, cineva poate prelungi sunetul pentru a masca un moment critic, in cadrul executarii unei sarcini. De exemplu, un parinte poate exclama un "Opa!' prelung, atunci cand se joaca cu copilul aruncandu-1 in sus. Sunetul acopera scurta faza, in care copilul poate simti o pierdere a controlului, linistindu-1 pe micut si probabil, in acelasi timp, dezvoltand intelegerea reactiei la strigatele copilului. Termenul "Opa!' este el insusi definit in mod cultural. Atunci cand, de exemplu, rusii scapa un obiect pe jos ei nu spun "Opa', ci exclama ceva care seamana cu "Ai'. Acestea pot parea inventate si exagerate. De ce ne-am obosi sa analizam atat de detaliat o exclamatie asa de lipsita de insemnatate? Oare acordam atata atentie la ceea ce spuneam, cum sugereaza acest exemplu? Bineinteles ca nu acordam interes - la nivel constient. Totusi aspectul crucial este acela ca luam de la sine inteles un control extrem de complicat, continuu, al aparentei actiunilor noastre. Ceilalti asteapta de la noi, asa dupa cum noi asteptam de la ei, sa dam dovada de ceea ce Goffman denumeste "vigilenta controlata.' O caracteristica fundamentala a fiintei umane demonstreaza necontenit celorlalti competenta noastra in rutinele vietii cotidiene. Un echivalent aproximativ al exclamatiei "Oops!' din textul original (n.t.).

Greselile de vorbire

"Opa!' este o reactie fata de un accident minor. Se fac greseli de vorbire si i pronuntare, in cadrul conversatiilor, conferintelor si a altor situatii de vorbire, cadrul investigatiilor sale in "psihopatologia vietii cotidiene,' Sigmund Freu<j intemeietorul psihanalizei, a analizat numeroase exemple de greseli de vorbire (Freu 1975). Dupa Freud, greselile de vorbire - inclusiv cuvintele pronuntate gresit sa intrebuintate gresit ori balbaielile nu sunt de fapt niciodata intamplatoare. Ele su motivate in mod inconstient de senzatii care sunt reprimate de constient sau pe car incercam in mod constient, dar lipsit de succes, sa le suprimam. Deseori, ace senzatii implica asocieri sexuale. Astfel, cineva poate dori sa spuna "organism'' dar rosteste in schimb "orgasm', intr-un exemplu dat de Freud, cand o femeie a fos intrebata: "in ce regiment se afla fiul dumneavoastra?', ea a raspuns in "in regiment 42, Ucigasi' (Morder, in germana, in locul cuvantului pe care vroia sa-1 pronunti Mor ser sau Mortiere).

Deseori greselile de vorbire sunt ilare si pot trece drept glume. Deosebire consta pur si simplu in faptul ca vorbitorul constient a intentionat, ca respectivei! cuvinte sa fie pronuntate asa cum a facut-o. Greselile de vorbire se invecineaza i alte tipuri de vorbire "nepotrivita', pe care Freud le considera, de asemenea, cJ fiind motivate in mod inconstient - cum se intampla in cazul cand o persoana nj realizeaza ca ceea ce spune, are in mod limpede, dublu inteles. Si acestea pot luate drept glume, daca a existat o intentie deliberata, dar altminteri reprezinta erorj in productia controlata a vorbirii - proprie oamenilor.

Una dintre cele mai potrivite modalitati de a ilustra atari aspecte, este aceea < a urmari greselile de vorbire ale prezentatorilor de radio si televiziune. Vorbire acestora nu este asemenea vorbirii obisnuite, pentru ca este citita, nu spontana. Nej asteptam ca ea sa fie mai aproape de perfectiune, decat vorbirea obisnuita; sa fiel realizata cu mai putine ezitari si sa fie mai clar articulata. Din acest motiv, balbele sf greselile facute de prezentatorii stirilor sunt mult mai evidente, decat cele facute in conversatiile obisnuite. Cei care prezinta stirile, comit desigur greseli de vorbire, iarj multe sunt amuzante sau au caracterul "extrem de adevarat' - asupra caruia atragea! atentia Freud. Suntem inclinati sa radem mai mult de greselile verbale, facute def prezentatori (sau profesori in timpul prelegerilor), decat atunci cand apar in cadrul! unei conversatii obisnuite. Umorul rezida nu numai in ceea ce s-a exprimat in modf eronat, ci si in stinghereala pe care prezentatorul sau profesorul o dovedeste, datoritaf faptului ca a realizat o prestatie sub asteptari, in mod frecvent vedem, sub masca dej profesionalism rece, individul obisnuit care se ascunde.

FATA, CORPUL SI VORBIREA IN INTERACTIUNE

l

Sa rezumam in acest moment ceea ce am aflat pana acum. Interactiunea zilnica j depinde de relatia subtila dintre ceea ce transmitem prin intermediul fetei si al corpului nostru si ceea ce exprimam prin cuvinte. Folosim expresiile faciale si corporale ale l

altora pentru a completa ceea ce comunica in mod verbal si pentru a controla gradul de sinceritate in ceea ce spun. in cea mai mare parte fara a realiza acest lucru, fiecare dintre noi pastreaza un control strans si continuu asupra expresiei faciale, a pozitiei mipului si a miscarii, in decursul interactiunii noastre zilnice cu ceilalti.

Cateodata, insa, comitem greseli verbale, care - dupa cum arata exemplul lui Freud cu "ucigasii' - dezvaluie pentru scurt timp ceea ce dorim sa pastram ascuns, in mod constient sau inconstient. Multe greseli de vorbire demonstreaza din inadvertenta adevaratele noastre sentimente. Prin urmare, fata, gestica fizica si vorbirea sunt folosite pentru a transmite anumite intelesuri si pentru a le ascunde pe altele. De asemeni, ne organizam activitatile in contextele vietii sociale pentru a atinge anumite scopuri.

intalnirile

in multe situatii sociale, ne implicam in, ceea ce Goffman denumeste, interactiune nefocalizata cu ceilalti. Aceasta are loc atunci cand indivizii dovedesc constientizarea, reciproca, a prezentei celuilalt. De obicei multimi de oameni sunt adunate la un loc, pe o strada aglomerata, intr-un teatru sau la o petrecere. Atunci cand oamenii se afla in prezenta altora, chiar daca vorbesc in mod direct cu ei, se implica in comunicarea non-verbala prin postura lor si prin gestica fizica.. O Interactiunea focalizata are loc atunci cand indivizii iau parte la ceea ce spun sau fac ceilalti. Cu exceptia cuiva care sta izolat, sa zicem, la o petrecere, interactiunea implica atat schimburi focalizate, cat si nefocalizate. Goffman denumeste un caz de interactiune focalizata INTALNIRE, iar o mare parte din viata noastra zilnica consta in intalniri cu alte persoane - familie, prieteni, colegi de serviciu - care se petrec in mod frecvent pe fundalul unei interactiuni nefocalizate cu altii, care sunt prezenti la locul respectiv. Conversatiile banale, discutiile de seminar, jocurile si contactele de tip "fata-in-fata' obisnuite (cu controlori de bilete, ospatari, vanzatori etc.) reprezinta exemple de intalniri.

intalnirile au intotdeauna nevoie de "deschideri', care indica faptul ca s-a renuntat la neatentia civila. Atunci cand strainii se intalnesc si incep sa vorbeasca - cum ar fi la o petrecere - momentul incetarii neatentiei civile este intotdeauna riscant, avand in vedere ca pot aparea cu usurinta neintelegeri, referitoare la natura intalnirii care se stabileste (Goffman, 1971). De aceea realizarea contactului vizual poate fi ambigua si experimentala. Dupa aceea o persoana se poate comporta ca si cum nu ar fi facut o miscare directa, in cazul in care initiativa nu poate fi acceptata. Goffman distinge intre expresiile pe care indivizii le "dau' si cele pe care le "emit'. Primele reprezinta cuvintele si expresiile faciale, pe care oamenii le folosesc pentru ^a produce anumite impresii asupra altora. Cele din a doua categorie reprezinta indicatii pentru controlarea sinceritatii si exactitatii lor. De exemplu, proprietarul unui restaurant asculta cu un zambet politicos declaratiile clientilor, care spun ^cat de mult le-au placut mancarurile - remarcand in acelasi timp cat de incantati pareau in timp ce mancau, daca au lasat mancare in farfurie, precum si tonul vocii folosit pentru a-si exprima satisfactia.

Markerii

Majoritatea dintre noi ne intalnim si vorbim cu diferite tipuri de oameni pe parcursul unei zile. De exemplu, Catherine se trezeste, ia micul dejun familia ei,i si isi poate insoti copiii la scoala, facand o pauza scurta pentru a schimba cateva cuvinte (glume) cu o prietena, la portile scolii. Ea merge la serviciu, probabi| ascultand radioul. Pe parcursul zilei, ea participa la schimburi de cuvinte cu colegi si vizitatori - de la conversatii trecatoare pana la intruniri formale. Este probabil ca fiecare din aceste intalniri sa fie separata prin markeri sau prin ceea ce Goffman denumeste paranteze, care disting fiecare episod de interactiune focalizata de cel de dinainte si de interactiunea nefocalizata care are loc in fundal (Goffman, 1974).

De exemplu, la o petrecere, oamenii care converseaza vor avea tendinta sa i aseze si sa-si controleze nivelul vocilor, pentru a crea o "consfatuire', separat de ceilalti. Ei pot sta in picioare unul in fata celuilalt, facand dificila patrunderea altor pana cand iau hotararea de a se desparti sau pana cand incep sa dispara granitele interactiunii lor focalizate, deplasandu-se in diverse locuri din incapere, in ocazii ma formale, procedee recunoscute sunt deseori folosite pentru a semnaliza deschiderea si sfarsitul unei anumite intalniri. Pentru a indica inceputul unei piese de teatru, i exemplu, se sting luminile si se ridica cortina. La sfarsitul spectacolului, se aprind din nou luminile din plafon si cade cortina.

Markerii sunt deosebit de importanti, fie atunci cand o intalnire este neobisnuita! fie cand ar putea exista incertitudine in privinta a ceea ce se petrece. De exemplu,] atunci cand un model pozeaza gol in fata unei clase de artisti plastici, de obicei el nu se dezbraca sau nu se imbraca in fata grupului. Dezbracatul si imbracatul in particu-J Iar da posibilitatea ca trupul sa fie brusc dat la iveala si ascuns. Acest lucru marcheaz limitele episodului si transmite ca este lipsit de semnificatiile sexuale, pe care le-a putea transmite altminteri.

In spatii foarte stramte, cum sunt lifturile, este dificil de marcat o zona del interactiune focalizata. Pe de alta parte, nu le este usor nici celorlalti de fatal sa indice, asa cum fac in alte situatii, ca nu asculta conversatiile care se poarta.i De asemeni, este dificil pentru straini sa nu fie vazuti uitandu-s^p unii la altii, in| mod direct decat permit normele de neatentie civila. Astfel, in lifturi, oamenii'] deseori adopta o atitudine exagerata de tip "nu ascult' si "nu ma uit', privind! fix panoul cu butoane sau oriunde in alta parte, numai la ceilalti nu. De obicei,| conversatia este suspendata sau limitata la remarci scurte, in mod asemanator, intr-un birou sau acasa, daca mai multe persoane converseaza, iar una estel intrerupta fiind chemata la telefon, ceilalti nu pot arata imediat o neatentiei completa si e posibil sa poarte un fel de conversatie sovaielnica si lipsita de| vlaga.

PE STRADA

in orasele americane, unde rata criminalitatii este deseori mare, iar locuitorii orasului traiesc cu precautie si frica; diverse populatii trebuie sa-si cunoasca unele altora teritoriul si strazile. Atat afro-americanii, cat si albii au aceleasi pareri despre siguranta publica, incluzand o anumita prudenta in a se aventura in oras dupa lasarea intunericului.

Elijah Anderson, un sociolog care se ocupa de mediul urban de la Universitatea din Pennsylvania, a studiat tipurile de interactiune sociala, pe strazile a doua cartiere urbane alaturate. Cartea sa Streetwise' (1990) ia in considerare felul in care interactioneaza pe strada albii si negrii "cu risc minim si cu respect reciproc maxim, intr-o lume plina de nesiguranta si de pericole.' Asa dupa cum au conchis si alti sociologi care au studiat interactiunea sociala, Anderson a descoperit ca cercetarea vietii cotidiene arunca lumina asupra felului in care este creata ordinea sociala de catre interactiunile individuale. Pe el il interesa indeosebi sa inteleaga interactiunea, atunci cand cel putin o parte este considerata ca fiind amenintatoare. Cum se intampla ca strainii devin mai putin straini unii fala de altii intr-un interval scurt de timp?

inainte de a studia strazile pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare, Anderson si-a amintit cum descria Erving Goffman felul in care se nasc definitiile sociale, in anumite contexte sau locuri: "Atunci cand un individ ajunge in prezenta altora, in mod normal ei

cauta sa dobandeasca informatii despre el sau sa puna in circulatie informatii deja existente Informatiile despre individ ajuta la definirea situatiei, dandu-le celorlalti posibilitatea de a sti dinainte ce anume asteapta el de la ei si ce anume pot astepta ei de la el.'

Ghidandu-se dupa ideea lui Goffman, Anderson s-a intrebat ce tipuri de indicii si semne comportamentale alcatuiesc vocabularul interactiunii publice. El a ajuns la concluzia ca:

genul, culoarea pielii, varsta, prietenii, imbracamintea, bijuteriile si obiectele pe care Ic poarta oamenii ajuta la identificarea lor, in asa fel incat se formeaza presupuneri si poate avea loc comunicarea. Miscarile (incete sau rapide, false sau sincere, clare sau neclare) limpezesc si mai mult aceasta comunicare publica. Factori precum momentul zilei sau o activitate care "explica' prezenta unei persoane pot, de asemenea, sa influenteze maniera si rapiditatea cu care este neutralizata imaginea "strainului'. Daca un strain nu poate trece de inspectie, spre a fi socotit drept "sigur', poate aparea imaginea pradatorului, iar ceilalti pietoni s-ar putea sa mentina o distanta constanta tata de aceasta imagine.

Ce gen de oameni trec de inspectie pe strada? Dupa Anderson, "copiii trec usor de inspectie, femeile albe si barbatii albi fac acest lucru mai incet, negresele, negrii si adolescentii negri cel mai greu dintre toti.' Doar prin experienta invata locuitorii oraselor sa faca distinctie intre pericolul adevarat si falsele alarme.

Managementul impresiei

O Goffman si alti cercetatori, care s-au ocupat de interactiunea sociala, deseori folosesc notiuni din teatru in analizarea acesteia. Conceptul de ROL SOCIAL, de exemplu, isi are originea in montarea teatrala.

Rolurile sunt asteptari definite din punct de vedere social, pe care le urmeaza o persoana intr-o POZITIE SOCIALA data. A fi invatatoare inseamna a detine o pozitie specifica; rolul invatatoarei consta in a actiona in maniere specifice fata de

* Adjectiv care defineste persoana experimentata, cunoscatoare sau indrazneata in relatiile cu oamenii din zonele sarace ale unui oras, mai ales din zonele unde rata criminalitatii este mare. elevii ei. Goffman considera ca viata sociala e ca si cum ar fi interpretata viata, actori pe o scena - sau pe mai multe scene, pentru ca modul in care actiona depinde de rolurile pe care le interpretam intr-un anumit moment. Aceasta abordar este cateodata denumita model dramaturgie - viata sociala asemenea unei pies de teatru. Oamenii sunt sensibili la modul in care sunt vazuti de altii si intrebuintea? multe forme de management al impresiei, pentru a-i obliga pe ceilalti sa le raspund in manierele dorite. Cu toate ca e posibil sa facem acest lucru intr-o maniera calculata de obicei se numara printre lucrurile pe care le facem fara a avea o atentie constienta.| Atunci cand Philip ia parte la o intrunire de afaceri, el poarta costum si cravata si se' comporta cat mai bine cu putinta; seara - atunci cand se relaxeaza impreuna cu prietenii urmarind un meci de fotbal - el poarta blugi si pulover si spune o multime <' bancuri. Acesta reprezinta managementul impresiei.

Regiunile din fata si din spate

Goffman sugera ca o mare parte a vietii sociale poate fi impartita in regiunii^ "din fata' si cele "din spate'. Regiunile din fata sunt ocazii sau intalniri sociale, iij cadrul carora indivizii interpreteaza roluri formale; acestea sunt "interpretari scenice'' Munca in echipa este deseori implicata in crearea unor interpretari in regiunea diij fata. Doi politicieni de frunte din acelasi partid pot inscena un spectacol elaborat, d| unitate si prietenie, in fata camerelor de filmare ale televiziunii, chiar daca fiecare f detesta pe celalalt. Un sot si o sotie se pot stradui sa-si ascunda problemele fata ' copiii lor, pastrand o armonie de fatada, dar vor reincepe sa se certe cu furie dupa i copiii au fost culcati.

Regiunile din spate sunt acolo unde oamenii isi aduna recuzita si se pregatesc pentru interactiuni in cadre mai formale. Regiunile din spate seamana cu culisele unui teatru sau cu activitatile din spatele aparatului de filmare. Atunci cand se afla is siguranta in culise, oamenii se pot relaxa si isi pot exprima sentimentele si stilurile lol de comportament, pe care le tin sub control atunci cand se afla pe scena. Regiunile* din spate permit "blasfemie, remarci sexuale deschise o vestimentatie neprotocolar? indecenta, o pozitie neingrijita a trupului, sezand sau stand in picioare, folosire vorbirii dialectice sau neconforme cu normele, mormaitul si strigatul, agresivitatea in joaca, lipsa de atentie fata de celalalt in cadrul unor acte minore dar potential! simbolice, participari minore precum murmuratul, suieratul, mestecarul, clefaitulj ragaitul si flatulenta' (Goffman, 1969). Astfel, un chelner poate sa fie simbolul politetii! tacute, atunci cand serveste un client, dar devine zgomotos si agresiv in momentul W care se afla in spatele usilor de la bucatarie. Probabil ca, putine ar fi restaurantele pe care le-ar frecventa clientii, daca ar avea posibilitatea de a vedea tot ceea ce sef petrece la bucatarie.

Adoptarea unor roluri: examinari intime

Pentru un exemplu de colaborare in managementul impresiei, care imprumuta cate ceva din teatru, sa privim un anumit studiu in detaliu. James Henslin si Ma6

g_rigs au studiat un tip de intalnire specific, extrem de delicat: vizita unei femei la jnedicul ginecolog (Henslin si Briggs, 1971). in timpul cand a fost realizat studiul, jnajoritatea examinarilor pelviene erau efectuate de medici barbati, iar din acest motiv experienta era (iar cateodata este) plina de incertitudini si stanjeneala, potentiale pentru ambele parti. Barbatii si femeile din Occident sunt educati sa considere organele genitale drept cea mai intima parte a corpului, iar vederea si pipairea acestor organe de catre o alta persoana este de obicei asociata cu relatiile sexuale. Unele femei sunt atat de controversate de perspectiva unei examinari pelviene, incat refuza sa mearga la medic, fie barbat sau femeie, chiar si atunci cand suspecteaza un motiv medical intemeiat pentru a face acest lucru.

Henslin si Briggs au analizat materialul strans, dintr-un foarte mare numar de examinari medicale de catre aceasta din urma, care avea pregatire de sora medicala. Ei au interpretat ceea ce au descoperit ca avand mai multe stadii tipice. Adoptand o metafora din dramaturgie, ei au sugerat ca fiecare faza poate fi tratata ca o scena distincta, in care rolurile pe care le interpreteaza actorii se schimba pe parcursul desfasurarii episodului, in prolog, femeia intra in sala de asteptare pregatindu-se sa-si asume rolul de pacienta - dandu-si la o parte temporar identitatea exterioara. Poftita in sala de consultatie, ea adopta rolul "pacientei' si se deschide prima scena. Medicul isi asuma o maniera profesionala si se comporta fata de pacienta ca o persoana competenta, pastrand contactul vizual si ascultand politicos ceea ce are de spus aceasta. Daca el considera ca e nevoie de o examinare, ii comunica acest lucru si pleaca din incapere; scena intai s-a terminat.

in momentul in care pleaca el, intra sora. Ea este persoana care schimba recuzita in scena principala, care e pe punctul de a incepe. Ea calmeaza temerile pe care le-ar putea avea pacienta, comportandu-se atat ca o confidenta - cunoscand unele dintre "lucrurile cu care se confrunta femeile' - cat si ca un colaborator la ceea ce urmeaza. Lucru de o importanta cruciala - sora ajuta la schimbarea pacientei dintr-o persoana intr-o "non-persoana' pentru scena esentiala - infatisand un trup, din care doar o parte va fi examinata, in studiul lui Henslin si Briggs, sora nu numai ca supravegheaza dezbracarea pacientei, ci si preia aspecte pe care in mod normal le-ar controla pacienta. Astfel, ea ia hainele pacientei si le impatureste. Majoritatea femeilor doresc ca lenjeria lor de corp sa nu fie la vedere in momentul in care se intoarce medicul, iar sora are grija de acest lucru. Ea o conduce pe pacienta la masa de examinare si acopera cea mai mare parte a trupului pacientei cu un cearsaf, inainte de venirea medicului.

incepe acum scena centrala, la care iau parte atat sora, cat si doctorul. Prezenta sorei ajuta ca interactiunea dintre medic si pacienta sa fie lipsita de nuante sexuale Si ofera totodata un martor legal, in cazul in care medicul ar fi acuzat de comportament neprofesional. Examinarea incepe ca si cum personalitatea pacientei ar fi absenta; cearsaful de pe ea separa zona genitala de restul trupului ei, iar pozitia nu-i permite sa urmareasca cum este examinata. Cu exceptia unor intrebari profesionale specifice, doctorul o ignora, sezand pe un taburet jos, in afara unghiului ei de vedere. Pacienta colaboreaza pentru a deveni o non-persoana temporara, neinitiind vreo conversatie Si reducandu-si la minim miscarile. .

in intervalul dintre aceasta scena si cea finala, sora joaca din nou rolul celei ci schimba recuzita, ajutand-o pe pacienta sa redevina persoana dinainte, in acest rn ment, cele doua pot din nou sa converseze, pacienta exprimandu-si satisfactia ca i terminat consultatia. Dupa ce s-a imbracat si s-a aranjat, pacienta este pregatita faca fata scenei finale. Medicul isi face din nou aparitia si, discutand rezultate consultatiei, o trateaza din nou pe pacienta ca pe o persoana integra si responsabil Reluandu-si maniera politicoasa si profesionala, el ii comunica faptul ca reactiile' fata de ea nu sunt schimbate in nici un fel de contactul intim cu corpul ei. Epilogul; loc atunci cand ea paraseste biroul medicului, reluandu-si identitatea in lumea exteric Pacienta si medicul au colaborat astfel incat sa poata manevra interactiunea si impre pe care fiecare participant si-o formeaza despre celalalt.

Spatiul personal

in definitia spatiului personal exista anumite diferente culturale, in cult occidentala, oamenii pastreaza de obicei o distanta de cel putin un metru, atunci ca sunt implicati in interactiune focalizata cu ceilalti; atunci cand se afla in picioare uni langa altul, ei pot sta mai apropiati, in Orientul Mijlociu, oamenii stau deseori mai aproa^ unii de altii, decat este socotit ca fiind acceptabil in Occident. Occidentalii care vizitea acea parte a lumii, pot fi deconectati de aceasta neasteptata apropiere fizica.

Edward T. Hali, care a lucrat timp indelungat in domeniul comunicarii non-ver distinge patru zone de spatiu personal. Distanta intima, pana la jumatate de meti este rezervata la foarte putine contacte sociale. Doar cei implicati in relatii permita atingerea corpului, precum iubitii sau parintii si copiii, opereaza in aceasta zona l spatiu privat. Distanta personala (de la 0,50 metri la 1,20 metri) este spatiul nornp pentru intalniri cu prieteni si cunostinte apropiate. Este permisa o anumita intimitate) contactului, dar acest lucru tinde sa fie strict limitat. Distanta sociala, de la l ,20 md la 3,50 metri, este de obicei zona pentru imprejurari formale precum interviurile. C de-a patra zona este cea a distantei publice, dincolo de 3,50 metri, mentinuta de dl care se afla in fata unui public.

in cadrul interactiunii obisnuite, cele mai incarcate zone sunt cele de dist intima si personala. Daca aceste zone sunt invadate, oamenii incearca sa-l recucereasca spatiul. E posibil sa ne uitam lung la intrus ca si cum i-am spune: "Du- mai incolo!' sau sa-l dam fortat la o parte. Atunci cand oamenii sunt obligati sa i apropie mai mult decat doresc, pot crea un fel de granita fizica: un cititor aflat lai masa aglomerata de biblioteca ar putea demarca la modul fizic un spatiu privat, stivuiiF carti pe marginile acestuia (Hali, 1959,1966).

INTERACTIUNEA IN TIMP SI SPATIU

intelegerea modului in care sunt distribuite in timp si spatiu activitatile, es fundamentala pentru analizarea intalnirilor si pentru intelegerea vietii sociale -:

Eeneral. Toate interactiunile sunt situate - se petrec intr-un anumit loc si au o a de timp specifica. Actiunile noastre pe parcursul unei zile tind sa fie impartite zone' in timp si spatiu. Astfel, de exemplu, majoritatea oamenilor petrec o zona -- zicem de la 9 a.m. la 5 a.m. - din timpul lor zilnic muncind. Si timpul lor saptamanal ste impartit: ei lucreaza in zilele lucratoare si isi petrec acasa sfarsitul de saptamana, edificand schema activitatilor lor in zilele sfarsitului de saptamana. Pe masura ce arcurgem zonele temporale ale zilei, parcurgem totodata si spatiul: pentru a ajunge la serviciu e posibil sa luam un autobuz, dintr-o parte a orasului in alta sau sa facem naveta din suburbii. Prin urmare, arunci cand analizam contextele interactiunii sociale, deseori este util sa observam miscarile oamenilor si sa recunoastem aceasta convergenta timp-spatiu.

Conceptul de regionalizare ne va ajuta sa intelegem felul in care viata sociala este despartita in zone de timp-spatiu. Sa luam exemplul unei locuinte particulare. O casa moderna este impartita in incaperi, coridoare si etaje - daca exista mai mult decat parterul. Aceste spatii nu sunt doar arii separate din punct de vedere fizic, ci sunt zonate de asemenea, in timp. Camerele de zi si bucataria sunt cele mai folosite in timpul zilei, iar dormitoarele noaptea. Interactiunea dintre aceste regiuni este legata atat de diviziunile spatiale, cat si de cele temporale. Anumite parti ale casei formeaza regiunile din spate, "spectacolele' avand loc in celelalte. Cateodata, intreaga casa poate deveni o regiune din spate. Si de aceasta data ideea este exprimata de Goffman:

intr-p duminica dimineata, o intreaga familie poate folosi zidul din jurul locuintei, pentru a ascunde o relaxanta neglijenta din punctul de vedere al vestimentatiei si al comportarii civice, extinzand catre toate incaperile lipsa de formalism care de obicei este circumscrisa bucatariilor si dormitoarelor. Tot asa, in cartierele americane locuite de cetateni din clasa de mijloc, dupa-amiezile linia dintre terenul dejoaca al copiilor si casa poate fi definita drept culise de catre mame, care trec pe acolo in blugi, pantofi lejeri si un machiaj minim Si, desigur, o regiune care este stabilita in mod amanuntit ca fiind una de fata, pentru spectacolul normal al unei anumite obisnuinte deseori functioneaza ca regiune de spate inainte si dupa fiecare spectacol, caci in aceste perioade ceea ce este fix poate suferi reparatii, restauratii si rearanjari, iar interpretii pot avea repetitii de vestimentatie. Pentru a vedea acest lucru e nevoie doar sa aruncam o privire intr-un restaurant - magazin sau locuinta - cu cateva minute inainte ca aceste incinte sa se deschida de dimineata (Goffman, 1969).

Masurarea timpului

In societatile moderne, zonarea activitatilor umane este puternic influentata de Masurarea timpului. Fara ceasuri sau cronometrarea precisa a activitatilor (si prin ^aceasta coordonarea lor in spatiu) societatile industrializate nu ar putea exista (Mumford, 1973). Masurarea timpului cu ajutorul ceasurilor este in prezent standardizata pe tot globul, facand posibile comunicatiile complexele si sistemele de transport international de care depindem. Timpul standard al lumii a fost introdus in 4, la o conferinta a natiunilor tinuta la Washington. Atunci globul a fost impartit in

24 de zone temporale, aflate la distanta de o ora una de alta, si a fost fixat inceputulj exact al zilei universale.

Manastirile din secolul al XVI-lea au fost primele organizatii care au incercat sai planifice activitatile membrilor lor in mod precis, pe parcursul zilei si al saptamanii, l Astazi, practic nu exista grup sau organizare care sa nu faca acest lucru - cu cat estej mai mare numarul de oameni si de resurse implicat, cu atat mai precisa trebuie sa fief planificarea. Evitar Zerubarel a demonstrat acest lucru in studiul sau despre structural temporala a unui mare spital modern (l 979,1982). Un spital trebuie sa functioneze 24I de ore pe zi, iar coordonarea personalului si a resurselor reprezinta o problema extremi de complexa. De exemplu, infirmierele lucreaza o anumita perioada de timp in pavilionul J A, o alta perioada de timp in pavilionul B si asa mai departe, si de asemenea intra in J schimburi de zi si de noapte. Infirmierele, medicii si restul personalului, plus resursele f de care au nevoie, trebuie integrati atat in timp cat si in spatiu.

VIATA COTIDIANA DIN PERSPECTIVA CULTURALA SI ISTORICA

Unele dintre mecanismele de interactiune sociala - analizate de Goffmari,.] Garfinkel si altii par a fi universale. Folosirea markerilor pentru a semnala inceputul] si sfarsitul intalnirilor- de exemplu, este caracteristica interactiunii umane pretutindeni. . Modalitati de organizare a intalnirilor, cum ar fi tinerea trupului intors de la ceilalti i pentru a forma un nod conversational, sunt gasite de asemeni, in toate intrunirile! umane. Dar o mare parte din dezbaterea lui Goffman, despre neatentia civila si alte l feluri de interactiune, are legatura cu societatile in care contactul cu strainii este l ceva extrem de obisnuit. Ce putem spune despre societatile traditionale extrem de J mici, in care nu sunt straini si exista doar cateva locuri, in care cateva zeci de oameni se afla impreuna tot timpul?

Pentru a descoperi unele contraste dintre interactiunea sociala, in societatile moderne si cele traditionale, sa luam ca exemplu una dintre culturile cel mai putin dezvoltate din punct de vedere al tehnologiei, care au ramas pe pamant: !Kung-ii (cunoscuti si sub numele de bosimani), care traiesc in regiunile din Botswana si Namibia din Desertul Kalahari, din partea de sud a Africii (Lee, 1968,1969; semnul de exclamare dinaintea numelui face referire la zgomotul ca un pocnet fa^ut atunci cand se pronunta numele). Cu toate ca felul lor de viata se schimba din pricina influentelor exterioare, formele lor traditionale de viata sociala sunt inca evidente.

!Kung-ii traiesc in grupuri de cate 30-40 de oameni, in locuinte temporare, lan|a izvoare de apa. Hrana e destul de saraca in mediul lor, iar ei trebuie sa parcurga uneori distante mari ca sa o gaseasca. Aceasta preumblare le ocupa cea mai mare parte a unei zile obisnuite. Femeile si copiii raman in tabara deseori, dar la fel de des intregul grup isi petrece ziua mergand. Membrii comunitatii se raspandesc pe o arie de pana la 150 km pe parcursul unei zile, intorcandu-se seara in tabara pentru a manca si a dormi. Barbatii pot fi singuri sau in grupuri de cate doi sau trei, in cea mai

mare parte a zilei. Totusi, exista o singura perioada pe an, cand obisnuitele activitati zilnice se schimba: sezonul ploios de iarna, cand apa se gaseste din abundenta, iar hrana este mult mai usor de procurat. Viata cotidiana a !Kung-ilor in timpul acestei rioade _{este centra}ta pe activitatile rituale si ceremoniale si majoritatea timpului este petrecut cu pregatirea si derularea lor.

Membrii majoritatii grupurilor de !Kung-i nu vad niciodata pe cineva pe care sa _nu-l cunoasca destul de bine. Pana cand contactele cu exteriorul au devenit obisnuite in ultimii ani, ei nu aveau un termen echivalent pentru "strain'. Desi !Kung-ii, indeosebi barbatii, pot petrece lungi perioade din zi fara a se afla in contact cu altii, in comunitatea lor exista putine ocazii pentru viata privata. Familiile dorm in locuinte deschise, cu pereti extrem de subtiri si practic toate activitatile sunt accesibile vederii publice. Nimeni nu a studiat !Kung-ii avand in minte observatiile lui Goffman despre viata cotidiana, dar este usor de vazut ca anumite aspecte ale activitatii sale au o aplicare limitata la viata sociala a !Kung-ilor. Exista putine oportunitati, de exemplu, de creare a unor regiuni din fata si din spate, inchiderea diferitelor reuniuni si intalniri prin intermediul peretilor camerelor, al cladirilor separate si a diferitelor cartiere ale oraselor, obisnuite in societatile moderne, este departe de activitatile !Kung-ilor.

Constrangerea proximitatii

in complet contrast cu !Kung-ii - asa cum se va arata in capitolele care urmeaza -in societatile modeme, noi interactionam in mod constant cu alte persoane, pe care e posibil sa nu le mai intalnim sau sa le mai vedem niciodata. Aproape toate tranzactiile noastre zilnice - cum ar fi cumpararea articolelor de bacanie sau deschiderea unui cont bancar - ne aduc in contact - indirect - cu oameni care pot trai la mii de kilometri distanta. Sistemul bancar, de exemplu, este international. Orice suma de bani depusa este o mica'parte din investitiile financiare pe care banca le face in intreaga lume.

Avand in vedere ca este un lucru relativ usor, de ce oare nu sunt mai multe interactiuni indirecte de-ale noastre cu altii? De ce oare nu folosim intotdeauna telefonul, faxul sau alte mijloace de comunicare la distanta, atunci cand contactam prieteni sau colegi? De exemplu, oamenii care se ocupa de afaceri continua sa ia parte la sedinte, zburand cu avionul cateodata peste jumatate de glob pentru a face acest lucru, desi ar fi mult mai simplu si mai eficient sa tranzactionam afaceri prin intermediul unui computer sau al unei linii telefonice cu mai multi participanti.

Deirdre Boden si Harvey Molotch au studiat ceea ce ei numesc constrangerea proximitatii: nevoia indivizilor de a se intalni unii cu altii in situatii de co-prezenta-sau interactiune fata-in-fata. Boden si Molotch sugereaza ca oamenii ies din casa pentru a lua parte la intruniri, din cauza ca situatiile de co-prezenta pentru motive documentate de catre Goffman in studiile sale despre interactiune - ofera informatii mult mai bogate - despre felul in care gandesc si simt altii, despre sinceritatea lor, decat orice forma de comunicare electronica. Doar fiind efectiv in prezenta oamenilor care iau hotarari, ce ne afecteaza in modalitati importante, ne simtim capabili sa aflam ce se petrece si avem convingerea ca ii putem impresiona cu parerile sinceritatea noastra. Boden si Molotch afirma ca aceasta "co-prezenta' are ace la partea din trup care "nu minte niciodata', adica ochii - "fereastra sufletului¹] Contactul vizual insusi semnaleaza un grad de intimitate si incredere; interavtiv coprezenti tin sub observatie continuu miscarile subtile ale celei mai subtile partiij trupului' (1994).

MICROSOCIOLOGIA SI MACROSOCIOLOGIA

Studiul comportamentului cotidian in situatii de interactiune de tip fata-in-fatj este de obicei denumit microsociologie. Macrosociologia este analiza sistemelo sociale la scara mare, cum ar fi sistemul politic sau ordinea economica. Totodata include analize ale proceselor de schimbare pe termen lung, cum ar fi dezvoltari industriala. La prima vedere, ar putea parea ca analiza micro si macro sunt distincfj una de alta. in realitate, cele doua sunt strans legate (Knorr-Cetina si Cicourel 1981 Giddens 1984), asa dupa cum am vazut pe parcursul acestui capitol.

Analiza macro este esentiala, daca vrem sa intelegem mediul institutional i vietii cotidiene. Modalitatile in care oamenii isi traiesc vietile de zi cu zi sunt puterni| afectate de cadrul institutional mai larg, asa dupa cum este clar atunci cand ciclu zilnic al activitatilor unei culturi precum cea a !Kung-ilor este comparat cu viata intr-u mediu urban industrializat. Asa dupa cum s-a subliniat, in societatile moderne i aflam in mod constant in contact cu straini. Acest contact poate fi indirect si impe sonal. Totusi, indiferent in cat de multe relatii indirecte sau electronice intram asta chiar si in cele mai complexe societati prezenta celorlalti ramane cruciala. Cu toaW ca putem prefera sa trimitem unei cunostinte un mesaj pe e-mail prin Internet, pute alege totodata sa zburam cu avionul mii de kilometri, pentru a petrece sfarsitul i saptamana cu un prieten.

La nyadul lor, studiile micro sunt necesare pentru a face lumina asupra uno scheme institutionale de ansamblu. Interactiunea de tip fata-in-fata este in mod cla baza principala a tuturor formelor de organizare sociala, indiferent de marimea sca lor. Sa presupunem ca studiem o corporatie. Am avea posibilitatea de a inteleg mult despre activitatile sale, pur si simplu studiind comportamentul de tip fata-in-fati Am putea, de exemplu, analiza interactiunea directorilor in sala de sedinte, oameni| care lucreaza in diverse birouri, precum si muncitorii de la etajul magazinului. Nu ne-a putea face o imagine a intregii corporatii in acest fel, avand in vedere ca o parte din afacerile sale sunt tranzactionale prin materiale tiparite, scrisori, telefon si computer Cu toate acestea, am putea contribui cu siguranta la intelegerea modului in cari lucreaza organizatia.

in capitolele urmatoare, vom vedea si alte exemple, ale felului in car interactiunea din contexte micro afecteaza procesele sociale mai ample, si modul in care sistemele macro influenteaza la randul lor situatii restranse ale vieti| sociale.