ABANDONUL SI DELINCVENTA JUVENILA

ABANDONUL SI DELINCVENTA JUVENILA

Din punct de vedere juridic abandonul reprezinta "fapta celui care, avand obligatia legala de intretinere fata de o persoana, o paraseste, o alunga sau o lasa fara ajutor, expunand-o la suferinte fizice sau morale, sau nu asigura, cu rea credinta, timp de doua luni, o pensie de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca"¹⁾ . O asemenea fapta, conform art. 305 din Codul Penal, constituie infractiune si se pedepseste cu amenda sau inchisoare. Totusi, chiar daca cel care a comis aceasta fapta este tras la raspundere penala prin actiunea judecatoreasca, urmarile deosebit de nocive asupra personalitatii abandonatului nu vor fi inlaturate asa de usor.

Alaturi de pruncucidere, abandonul constituie cea mai reprobabila fapta a unui parinte. Nimic nu poate justifica acest gest, mai ales daca luam in considerare faptul ca cel ce este abandonat face parte din familia care i-a dat viata si care reprezinta, inainte de toate, cel mai prielnic mediu pentru cresterea si dezvoltarea, in bune conditii, a copilului.

Familia reprezinta pentru copil, problema de a fi sau a nu fi, prin faptul de a se gasi asezat, prin nasterea sa, intr-un grup destinat sa-i asigure alimentatia, intretinerea, securitatea si prima educatie"²⁾ .

In mod normal parintii trebuie sa-i asigure copilului un mediu propice de dezvoltare, sa-i daruiasca afectiune, confort si securitate si sa puna pe primul plan, in toate actiunile lor, satisfacerea nevoilor si aspiratiilor copilului. Exista insa si situatii in care parintii nu pot sau nu vor sa-si asume aceste responsabilitati si recurg la solutia extrema a separarii copilului de familie, ignorand efectele puternic traumatizante pe care le produce acest act asupra copilului. Aceste efecte, precum au demonstrat numeroase studii efectuate in domeniu, difera in functie de varsta copilului in momentul in care intervine abandonul.

"Astfel, daca abandonul survine inainte de implinirea varstei de un an, copilul respectiv se va caracteriza prin apatie, tristete, lipsa dorintei de comunicare cu cei din jurul sau. Starea sa fizica generala va fi foarte precara, manifestand intarzieri in dezvoltarea limbajului si a psihomotricitatii. In aceasta situatie frecventa cazurilor letale este foarte ridicata. Daca totusi copilul supravietuieste, in perspectiva au loc urmatoarele fenomene: pseudo-deficienta mintala, o insuficienta structurare a personalitatii, lipsa controlului comportamental, instabilitate psihomotorie si afectiva, agresivitate, delincventa si conturarea unor personalitati psihopatice"³⁾ .

In cazul in care varsta copilului, in momentul abandonului sau de catre parinti, nu depaseste trei ani, la efectele negative ale abandonului (prezentate mai sus), se mai adauga si existenta unor acte autoagresive si a unei conduite de evaziune datorata inadaptarii socio - afective a copilului.

Pe masura ce varsta copilului creste, consecintele negative ale abandonului se diversifica, se intensifica, afecteaza grav echilibrul psihosomatic al copilului, mai ales ca acesta se afla in plina perioada de conturare si stabilizare a deferitelor dimensiuni ale personalitatii sale.

Abandonul reprezinta, pentru copil, "un moment crucial in care viata sa, la inceputurile ei, este impinsa spre o cale la care exista putine alternative"⁴⁾ . Lipsit de prezenta unui cadru familial adecvat si cu slabe sperante in directia gasirii altuia asemanator, care sa-i poata oferi conditiile (materiale si spirituale) propice dezvoltarii sale armonioase ca viitor adult, copilul este profund traumatizat. "Starea de abandonat se poate asocia cu instalarea unor stari depresive, a unor atitudini de autoizolare, autodepreciere

si autodevalorizare"⁵⁾ , cu aparitia sentimentului de incompetenta si de inutilitate.

Un efect deosebit de grav al abandonului este aparitia "complexului de provenienta" exprimat printr-un fel de jena de apartenenta familiala, combinata cu aparitia unor stari conflictuale in psihicul copilului si a unui sentiment de inferioritate. Acest "complex de provenienta" se transforma treptat, o data cu inaintarea in varsta a copilului, intr-o structura psihica ce efecte negative asupra dezvoltarii armonioase a personalitatii viitorului adult.

O alta consecinta negativa a abandonului o reprezinta asocierea copilului abandonat (datorita nevoii firesti de afiliere si securitate) cu alti minori si tineri aflati in situatii de viata similare si constituirea, pe aceasta cale, a unor grupuri mai mult sau mai putin organizate si stabile, dar care au ca scop savarsirea unor fapte delincvente.

Abandonul cuprinde mai multe forme, in functie de conditiile in care s-a produs, de durata sa si de modul de supraveghere si ingrijire a copilului in perioada urmatoare separarii de familie:

1) Abandonul total. Acesta constituie forma cea mai grava a abandonului producand in sufletul copilului traume profunde ce vor avea consecinte grave pentru intreaga sa viata. Aceasta forma de abandon se manifesta prin parasirea in maternitati, leagane de copiii, spitale, case de copiii sau pur si simplu pe strada. Este practicat indeosebi de mamele celibatare, cele care traiesc in concubinaj, tinerele fete necasatorite, prostituatele.

2) Semiabandonul. Acesta se manifesta prin incredintarea copilului, pentru o perioada de timp nedeterminata, rudelor, cunostintelor sau unor institutii specializate.

3) Abandonul criptic. Acesta consta in neglijarea permanenta a copilului de catre unul sau de catre ambii parinti. Copilul este lasat sa vagabondeze, sa fuga des de acasa, iar parintii nu manifesta nici cel mai mic interes pentru starea sa fiziologica si psihica, pentru satisfacerea nevoilor, aspiratiilor, dorintelor sale. Aceasta forma de abandon este caracteristica atat familiilor organizate juridic, cat si celor ilegal constituite.

Cauzele abandonarii copiilor de catre parintii lor sunt multiple: conditiile materiale precare, numarul prea mare al copiilor in raport cu situatia economica a familiei, lipsa unuia sau a ambilor parinti (datorita divortului, decesului, detentiei etc.), concubinajul parintilor, existenta mamelor foarte tinere si necasatorite, neacceptarea copilului de catre parintele vitreg, handicapul copilului etc. Se observa deci ca, in majoritatea cazurilor, cauza abandonului o constituie existenta, in familie, a unor carente de ordin afectiv, educativ si a unor probleme sociale multiple. De multe ori copiii sunt cei care abandoneaza familia tocmai datorita climatului nociv ce o caracterizeaza si, in aceasta situatie, abandonul poate aparea chiar ca o solutie salvatoare pentru copil. In acest caz, copilul nu va mai fi nevoit sa suporte influentele negative ale climatului familial, insa va fi totusi marcat de lipsa unei adevarate familii.

Avand in vedere consecintele extrem de grave pe care le produce abandonul asupra dezvoltarii armonioase, din toate punctele de vedere, a copiilor, trebuie luate o serie de masuri de prevenire si chiar de eradicare a acestui fenomen. Dintre masurile adoptate in acest sens, cele mai importante sunt:

1) adoptia;

2) reintegrarea familiala;

3) plasamentul familial;

4) acordarea, pentru familiile aflate in dificultate, sau pentru mamele singure a unui suport material si financiar substantial;

infiintarea unor institutii specializate pentru ocrotirea

6) dezvoltarea unui sistem de servicii sociale inalt profesionalizate;

7) acordarea, in cadrul familiilor adoptive sau in cadrul institutiilor specializate, a unei educatii eficiente, compensatorii, care sa inlature traumele psihice provocate de abandon.

O categorie aparte a copiilor abandonati, care prezinta un interes sporit din punctul de vedere al legaturii sale cu delincventa juvenila, o constituie "copiii strazii".

Desi, dupa Revolutia din '89, "copiii strazii" au inceput sa devina o realitate sociala din ce in ce mai vizibila si mai grava, ei n-au constituit inca obiectul unor cercetari temeinice. Situatia lor a fost insufucient studiata, fiind abordata doar ocazional de catre unele publicatii sau posturi de radio si televiziune. In consecinta, despre acesti copiii se cunosc doar cateva aspecte: ca locuiesc in grupuri, in canalele de termoficare, in salile de asteptare din gari sau din metrou, ca se drogheaza cu "aurolac" si ca traiesc din mila publica sau de pe urma unor activitati ilicite. Dar de unde provin acesti copii? Unii au fugit de acasa pentru a scapa de un climat familial viciat, altii au fugit din institutiile de ocrotire pentru minori. Unii au fost alungati de catre parintii lor, altii s-au nascut direct pe strada.

"Desi multi dintre acesti copii nu au comis inca infractiuni sau faptele savarsite de ei sunt lipsite de un pericol social real, viata pe care o duc ii va determina, in mod obiectiv, ca mai devreme sau mai tarziu sa comita infractiuni tocmai pentru a supravietui. Viata lor se scurge inevitabil spre autodistrugere, fara tentativa temerara de a fi salvati de institutiile specializate sau de alti membrii ai societatii"⁶⁾ . "Copiii strazii" tind, in mod firesc, sa se organizeze in grupuri care sa le ofere un sentiment de siguranta datorita sprijinului material si moral acordat de ceilalti. In general aceste grupuri sunt organizate in mod spontan, iar numarul si structura membrilor variaza in functie de locurile in care vagabondeaza sau isi stabilesc "locuinta". Faptele antisociale comise de catre aceste grupuri cuprind o gama larga de manifestare, mergand de la consumul de substante halucinogene (in special "aurolac") si de alcool, pana la tulburarea linistii si ordinii publice, la prostitutie, talharii si furturi marunte.

In vederea prevenirii si eradicarii acestui fenomen, pana in prezent, s-au luat o serie de masuri (in special de catre Politie), care insa s-au dovedit, in mare parte, ineficiente. Resursele materiale, financiare si umane utilizate pentru ameliorarea acestei plagi a societatii au fost insuficiente, nu exista o legislatie clara in acest domeniu, nu exista un numar suficient de lucratori sociali cu experienta in acest sens, nu au fost stabilite niste instante ferme de coordonare si conducere a activitatilor derulate in aceasta directie, nu s-au elaborat planuri concrete de supraveghere si reevaluare a minorilor asupra carora s-a aplicat o masura de ocrotire etc. De aceea se impune cu necesitate elaborarea unui "program national de recuperare si reintegrare a minorilor vagabonzi, program care sa se fundamenteze pe efortul conjugat al unui intreg sistem de institutii prin care sa se poata diminua acest fenomen social ce genereaza, tot mai mult, delincventa juvenila"⁷⁾

NOTE BIBLIOGRAFICE

1) I. P. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL, Bucuresti, 1993, p. 520.

2) H. WALLON, Familia si copilul in sociologia franceza contemporana ( antologie de I.DRAGAN, I.ALMAS), Editura Politica, 1971, p. 651.

3) C. PAUNESCU, Agresivitatea si conditia umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994, p. 96.

4) C. ZAMFIR Coord., Pentru o societate centrata pe copil, Editura Alternative, Bucuresti, 1997, p. 86

5) I. MITROFAN, N. MITROFAN, Familia de la A.. la Z, Mic dictionar al vietii de familie, editura Stiintifica, Bucuresti, 1991, p. 8.

6) I. PITULESCU, Delincventa juvenila, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1995, p. 148.

7) Ibidem, p.148-149