Multimile si fenomenele de multime (multimile sociale)

Multimile si fenomenele de multime

Introducere

Aceasta a treia prelegere initiaza asupra problematicii multumilor si a fenomenelor de multime, dificultatile in abordarea multimilor, clasificarea si caracterizarea lor, aspecte ale dinamicii multimilor.

Obiective

La sfarsitul acestei prelegeri, studentul va putea :

sa aiba o intelegere mai larga a diferitelor aspecte ale problematicii multimilor si a fenomenelor de multime, si a specificului abordarii psihosociologice a acestora;

sa dobandeasca abilitatea de a folosi din punct de vedere teoretic concepte si rationamente ce tin de psihologia sociala pentru tematica specificata

sa coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale psihologiei sociale

Continut si tematizare

1. Generalitati privind multimile sociale

Multimile constituie unele dintre cele mai complexe si mai fascinante ipostaze ale realitatii sociale, intrigandu-i in egala masura pe filosofi, istorici, scriitori, psihologi, sociologi sau politologi. Aici se manifesta numeroase fenomene psihosociale care presupun puternice interferente intre constient si inconstient, intre pulsiunile cele mai primitive si pornirile cele mai nobile, sub incidenta carora individul uman isi descopera noi fatete ale sufletului sau.

Delimitari conceptuale

Multimile si fenomenele de multime reprezinta una dintre dimensiunile esentiale ale realitatii si vietii sociale, fara de care intelegerea si interpretarea unora dintre cele mai importante si interesante aspecte ale acestora nu ar fi posibile. Dupa cum nu ar fi posibila nici elaborarea unei teorii coerente asupra actiunii sociale, sau asupra transformarilor sistemelor sociale. Punand bazele unei teorii psihologice asupra multimilor, Le Bon caracteriza perioada moderna din istoria umanitatii drept o "era a multimilor", subliniind prin aceasta rolul considerabil pe care aceste entitati sociale 1-au avut si il au in marile transformari sociale care au marcat ultimele doua secole. Intr-adevar, se poate aprecia ca odata cu constituirea marilor aglomerari urbane, multimile gregare si cele psihologice devin o componenta esentiala a vietii sociale; dupa cum, odata cu dezvoltarea considerabila a mijloacelor de comunicare in masa, multimile virtuale capata o importanta tot mai mare in fenomenologia psihosociala specifica epocii contemporane. Ca o reflexie directa a acestor multiple implicatii, in cadrul sociologiei si psihosociologiei moderne se fac eforturi deosebite pentru a fundamenta o teorie coerenta si unitara asupra grupurilor umane, printre care multimile ar reprezenta o specie.

Dificultati :

q       o prima dificultate care trebuie depasita este legata de existenta unei terminologii ambigui, incomplete si cu multiple interferente cu limbajul comun: termenii specifici acestui domeniu sunt uzitati frecvent, cel mai adesea cu semnificatii foarte vagi.

q       Implicatiile ideologice ale acestei dimensiuni ale vietii sociale nu sunt nici ele de neglijat, politica fiind in mare masura legata de fenomenele de multime. Acest fapt impune o incercare de delimitare conceptuala foarte clara a raporturilor dintre acesti termeni care cel mai adesea acopera aspecte diferite ale realitatii sociale. Acumularile teoretice si metodologice cele mai recente, in special cele tinand de cercetarea operationala, coroborate cu incercarile de a modela multimile sociale prin intermediul teoriei matematice a grupurilor si a multimilor vagi, au creat premisele unui asemenea tip de abordare, care fundamenteaza in mare masura si conceptia noastra in acest domeniu. Desi literatura stiintifica dedicata multimilor este mult mai restransa decat cea care vizeaza microgrupurile sociale, terminologia intalnita este extrem de variata, insa insuficient delimitata; notiuni precum cele de grup social, gloata, gramada, colectivitate, multime, aglomeratie, clasa sociala, casta s.a. sunt folosite fara o specificare clara a semnificatiei lor (118; 164; 171 s.a.). Vor intalni si tendinte de a delimita net notiunea de multime de cea de grup social, pe criterii mai degraba ideologice sau empirice, fara o fundamentare teoretica serioasa .

Dupa opinia noastra, sustinuta de numeroase observatii si cercetari asupra fenomenelor de multime, conceptul fundamental de la care trebuie sa se plece in abordarea realitatii sociale trebuie sa fie cel de grup social, definit ca gen proxim pentru notiunile de microgrup (grupuri primare), sisteme grupale conexe (grupuri secundare) si multimi (grupuri tertiare). Abordarea unitara a tuturor entitatilor sociale multiindividuale ofera substantiale avantaje teoretice, metodologice si practice, printre care si posibilitatea racordarii la teoria matematica a grupurilor si -implicit- circumscrierea unui nou domeniu al realitatii sociale in care se pot aplica principiile de baza ale cercetarii operationale, ale teoriei multimilor vagi si teoriei jocurilor, cu rezultate extrem de spectaculoase din perspectiva modelarii informationale (computerizate) a fenomenelor psihosociale aferente.

Definitie

Din aceasta perspectiva, vom defini multimile sociale ca ansambluri reale sau virtuale de indivizi, intre care exista similitudini sau raporturi care le orienteaza relativ convergent sentimentele, credintele, atitudinile sau comportamentele.

In acest context teoretic, distinctia dintre grupurile primare, secundare si tertiare se face prin introducerea unor atribute care sa le diferentieze dupa o serie de parametri: marime, modul de constituire, tipul si caracteristicile legaturilor dintre membri, raportarea constienta si explicita la un scop comun, durata de existenta, gradul de organizare interna, cadrul axiologic, normativ si fizic in care actioneaza, relatiile cu alte structuri sociale constituite (grupuri, organizatii, institutii), precum si caracteristicile proceselor psihosociale care le fundamenteaza existenta (impulsuri instinctuale, consonante afective sau cognitive, coeziune si solidaritate, sustinere motivationala etc,).

Impunand aceste distinctii conceptuale, trebuie remarcata si dialectica raporturilor dintre cele trei tipuri de grupuri sociale: in cadrul grupurilor tertiare se dezvolta spontan atat structuri relationale interpersonale, cat si structuri de grupuri primare si secundare, cu toate caracteristicile psihologice analizate in capitolele anterioare. De asemenea, este foarte interesant de observa si relevat conditiile in care grupurile primare, dar mai ales cele secundare, incep sa se manifeste ca grupuri tertiare, dezvoltand sentimente, atitudini, comportamente si actiuni specifice multimilor. La nivelul celor trei tipuri de grupuri se pot identifica o serie de procese, fenomene si mecanisme psihosociale care le sunt comune, cu anumite diferente functionale si in modul de manifestare. Insa, la nivelul fiecarui tip de grup actioneaza si o alta serie de factori psihosociali care ii sunt specifici si care interactioneaza dinamic cu prima categorie mentionata.

Clasificarea si caracterizarea generala a multimilor

Pentru o mai buna circumscriere conceptuala este necesar sa identificam principalele tipuri de multimi intalnite in viata sociala. Astfel, pe baza teoriei si practicii sociale propunem urmatoarea clasificare:

(1). In functie de participarea constientizata in timp si spatiu la desfasurarea unor evenimente, vom face distinctia intre: a) Multimile reale, fizic constituite pe o anumita perioada si intr-un anumit loc, datorita unor circumstante determinate; este cazul intrunirilor publice, mitingurilor, participantilor la un spectacol sportiv sau aglomeratiile umane determinate spontan de o anumita cauza; b) Multimile virtuale, dispersate fizic in spatiu si timp, dar ai caror membri sunt legati prin anumite caracteristici comune, care ii fac sa dezvolte sentimente, atitudini sau comportamente similare, in raport cu anumiti factori sociali; membrii unor asemenea multimi nu isi constientizeaza reciproc prezenta decat in mod indirect, dar in anumite imprejurari se pot constituii foarte rapid ca multimi reale (prin convocare, producerea unui eveniment de interes general care le reclama prezenta intr-un anumit loc etc.). Raporturile dintre cele doua tipuri de multimi este foarte stransa, avand multe caracteristici psihosociale comune si putand trece cu usurinta dintr-o forma in alta, dupa cum ne arata numeroase situatii sociale reale. Membrii unei multimi virtuale nu au totdeauna constiinta apartenentei la o comunitate distincta, dar anumiti factori de natura socioculturala, profesionala, etnica, religioasa sau educationala le determina o orientare convergenta in raport cu o anumita problematica sociala.

(2). In functie de caracteristicile structural-functionale care le orienteaza sentimentele, comportamentele si actiunile, corelativ cu modul de constituire, multimile pot fi de patru tipuri: gregare, psihologice, organizate si comunitare. Dupa cum se poate constata, aceasta clasificare diferentiaza multimile si in functie de gradul de structurare interna si de natura factorului care determina aceasta structurare.

a) Multimile gregare sunt aglomerari umane spontane, a caror constituire este determinata de factori absolut circumstantiali; membrii acestora nu prezinta similitudini psihoindividuale si psihosociale care sa fundamenteze o solidaritate persistenta. Fiind practic nestructurata, aceasta forma de multime se dezintegreaza foarte usor, imediat ce au disparut factorii care au determinat concentrarea intr-un anumit loc a respectivelor persoane. Insa, si in acest caz, prezenta simultana a unui mare numar de oameni genereaza o stare psihologica speciala care poate declansa fenomene si actiuni specifice multimilor psihologice, asa cum au fost acestea descrise de Le Bon (118). Dintre cele mai importante caracteristici ale acestei stari amintim: o sensibilitate crescuta fala de stimuli puternici sau neasteptati; capacitatea de polarizare emotionala in raport cu factorii aleatori cu o conotatie negativa; o diminuare a sentimentului de individualitate .

Trebuie sa distingem intre multimile gregare si simplele aglomeratii umane: numarul mare de persoane care parasesc o statie de metrou este o simpla aglomeratie, in care trasaturile psihologice amintite mai sus sunt prezente intr-o foarte mica masura. Insa, intr-o situatie speciala cum ar fi blocarea iesirii din statie pentru cateva minute, transforma aglomeratia intr-o multime gregara, la care vom identifica imediat toate trasaturile psihologice mentionate mai sus. Si in cazul unui spectacol sportiv (un meci de fotbal - de exemplu), vom putea identifica o succesiune de faze, trecand de la starea de aglomeratie (cand se cumpara biletele si se intra pe stadion) la cea de multime gregara si -odata cu inceperea unui meci dramatic- trecerea la starea de multime psihologica.

b) Multimile psihologice se caracterizeaza prin existenta unei obiectiv comun explicit sau implicit, care determina o puternica polarizare a sentimentelor, atitudinilor si comportamentelor. In acest caz intervine un factor structurant de natura psihologica, care asigura insa numai o coeziune circumstantiala in timp si spatiu. Participarea emotionala este foarte intensa, ceea ce creeaza conditiile pentru diminuarea apreciabila sau disparitia asa-numitelor "bariere interpersonale", desfasurarea spontana si facila a unor numeroase contacte interpersonale cu persoanele din imediata vecinatate, manifestarea unei receptivitati nelimitate pentru orice informatie legata de situatia creata, comunicarea libera cu persoane total necunoscute, cresterea considerabila a gradului de sugestibilitate s.a.

De fapt, asa dupa cum remarca Le Bon, in aceste imprejurari ia nastere o "fiinta provizorie", cu manifestari cu totul specifice, cu un potential pulsionalemolional considerabil, dezvoltat in dauna celui critic-rational. Apare astfel acel "monstru cu sapte capete", in care individul este pur si simplu absorbit, pierzandu-si in mare masura identitate si spiritul de discernamant, pe fondul unor trairi emotionale extrem de intense.

Galeriile formate din suporterii fanatici ai unor cluburi sportive, mitingurile la care participa sustinatorii frecventi ai unui lider politic carismatic, sau masele care participa la un eveniment revolutionar sunt exemple tipice de multimi psihologice.

c) Multimile organizate sunt formate din persoane care participa deliberat la un eveniment, in virtutea unor caracteristici ale statutului lor socio-economic, profesional, politic, cultural, religios sau etnic. Factorul structurant deriva din actul deliberat al organizarii, prin care se induc legaturi determinate intre membri. In acest caz situatia sociala care fundamenteaza starea de multime are un caracter planificat si se desfasoara pe anumite directii principale, cunoscute si acceptate in principiu de participanti. Trasaturile pulsional-emotionale imprevizibile si paroxistice, specifice comportamentului multimilor psihologice sunt mult atenuate, in favoarea unor conduite preponderent rationale, cu o sustinere motivationala coerenta si implicand atitudini critic-evaluative mult mai nuantate. Insa, si in acest caz, se vor manifesta unele dintre fenomenele psihosociale specifice multimilor psihologice, cum ar fi sugestibilitatea, sensibilitatea sporita fala de anumite categorii de stimuli, diminuarea responsabilitatii individuale s.a.

Reuniunile profesionale, congresele politice, multimile virtuale formate la nivelul unei minoritati organizate si coordonata de un organism de conducere s.a., sunt exemple tipice de multimi organizate. Existenta unui mecanism de coordonare interna accentueaza comportamentul rational si previzibil al acestor tipuri de multimi, atenuand - dar fara sa elimine- multe dintre caracteristicile comportamentului psihosocial al multimilor psihologice. Multimile organizate sunt mult mai coezive, cu un puternic sentiment de solidaritate, capabile s a raspunda in mare masura nevoilor de apartenenta, afiliere si protectie ale membrilor sai. Aici se creeaza si un cadru propice pentru aparitia si dezvoltarea unor relatii interpersonale foarte puternice si stabile, cu efecte psihosociale dintre cele mai favorabile.

d) Multimile comunitare sunt ansambluri umane relativ omogene in raport cu un anumit criteriu (cultural, etnic sau religios, de exemplu), consolidate in timp si constituite pe baza de similitudini naturale sau dobandite. In acest caz traditia este principalul factor coeziv, alaturi de constiinta apartenentei la comunitate in virtutea unor valori recunoscute si acceptate. Cele mai importante comunitati naturale sunt clanurile, triburile, popoarele si natiunile; dintre cele constituie artificial, prin conventie, amintim breslele profesionale si sectele religioase.

Traditiile reprezinta, asa cum s-a spus, "amintirile esentiale ale unei comunitati'; cu alte cuvinte, sunt acele reprezentari, idei, convingeri, norme si modele, consacrate in timp si asimilate de fiecare individ ca repere existentiale care le certifica identitatea sociala si istorica. Sunt in egala masura rezultatul natural al existentei unei comunitati; cat si factorul coeziv esential care ii asigura perenitatea. Datorita traditiilor, comunitatile capata un anumit profil psihologic si comportamental distinctiv, astfel incat putem vorbi atat de psihologia specific a unui anumit popor, cat si a unei bresle profesionale, de exemplu.

(3) Un al treilea criteriu de clasificare a multimilor se refera la omogenitatea acestora. Astfel vom avea: a) multimi eterogene, formate din persoane avand caracteristici psihoindividuale si psihosociale foarte diferite, iara semnificatie in producerea fenomenului de multime; acestea pot fi anonime (multimea dintr-o piata, de exemplu), sau nominale (adunarile parlamentare, juriile sau participantii la o manifestatie cu un obiectiv precis); b) multimi omogene, formate din persoane cu unele caracteristici comune, cu valoare determinanta pentru apartenenta sau includerea in respectivul grup social; dintre acestea amintim sectele religioase, partidele politice, castele si clasele sociale (118; 87).

Dupa opinia lui Le Bon, sectele (religioase sau politice) reprezinta primul stadiu de organizare a multimilor omogene, singurul criteriu de coagulare fiind credintele si ideile comune tuturor aderentilor, desi profesiile, nivelul de instructie sau mediile sociale de provenienta pot fi foarte diferite. Castele reprezinta un nivel superior de organizare, in care membrii sunt asemanatori din punctul de vedere al nivelului de instructie, profesiei si mediului de provenienta, coagularea fiind rezultatul unor valori comune, asa cum intalnim in cazul castelor nobiliare, militare sau clericale. Clasele sunt multimi omogene, constituite pe criterii de statut socio-economic si cultural, corelativ cu existenta unor interese si valori sociale comune; este cazul claselor sociale "traditionale", formate din muncitori, tarani, functionari sau capitalisti.

(4) Din perspectiva duratei lor de existenta, multimile pot fi clasificate in temporare si permanente. Cele temporare au o existenta limitata, care poate fi: a) scurta, de la cateva minute la cateva ore; b) medie, de la cateva zile la cateva saptamani; c) lunga, cu o existenta de mai multe luni. Multimile permanente sunt cele a caror existenta au o dimensiune istorica si care prin natura lor nu pot fi dizolvate (popoarele, de pilda).

Din cele expuse mai sus se poate constata ca, desi distincte din perspectiva criteriilor de clasificare adoptate, tipurile de multimi prezinta un continuum in ceea ce priveste valoarea unor parametri functionali de natura psihosociala: intensitatea trairilor emotionale, gradul de sugestibilitate indusa, factorii de coeziune si stabilitate etc. In practica sociala, identificarea tipologiei unei multimi este un demers destul de dificil, datorita interferentei dintre caracteristicile mentionate. Insa, odata stabilita tipologia, vom putea descrie mult mai exact profilul psihosocial al multimii, dinamica si evolutia probabila.

Referindu-ne la tipologia propusa, este necesar sa precizam si sensul altor trei termeni intalniti in literatura de specialitate: comunitatea, masele si societatea. Incepand cu sociologul german F. Tonnies, se face distinctia intre comunitate si societate: prima este caracterizata prin autenticitate si integrare organica a membrilor sai, fundamentul relatiilor fiind dat de datini, traditii si valori comune (tribul, familia extinsa, satul); a doua -ulterior constituita in plan istoric- este apreciata ca un conglomerat artificial, fundamentat prin conventii, constrangeri legislative si solidaritate mecanica (orasul, statul). Comunitatile au ca principal nucleu functional grupurile primare si secundare, in timp ce societatea se fundamenteaza pe mase si institutii.

Pe linia acestei distinctii teoretice, dar cu unele corectii impuse de dinamica reala a sistemelor sociale contemporane, prin comunitate vom intelege o multime reala sau virtuala, constituita pe criterii de apartenenta la o zona geografica bine delimitata sau/si pe criterii de apartenenta la o anumita credinta, profesiune, etnie sau cultura. Intre membrii unei comunitati sunt constituire relatii sociale relativ stabile, consolidate prin traditie si consens. Vom avea astfel comunitati rurale sau urbane, comunitatea nationala a cadrelor didactice, comunitatea romilor din orasul X, sau comunitatea penticostalilor din orasul Y. In cazul unei comunitati, criteriul de apartenenta este explicit, recunoscut si acceptat de catre toti membrii, iar comportamentele sociale ale acestora sunt permanent influentate de valorile, regulile si modelele respectivei comunitati. In fapt, avem de-a face cu o multime virtuala cu un inalt grad de constientizare a apartenentei la o categorie sociala, pe baza unor criterii acceptate si functionale. In cadrul antropologiei culturale s-a impus notiunea de "comunitate mica', inteleasa ca un grup uman restrans, integrat organic intr-un anumit spatiu geografico-cultural, si dezvoltand relatii psihologice interpersonale nemijlocite.

Spre deosebire de comunitati, masele au un caracter amorf, in care individualitatea membrilor este topita in mediocritatea si uniformitatea unui statut comun si fara stralucire. In timp ce comunitatile pot avea o personalitate a lor, distincta si bine conturata, prin care fiecare membru este recunoscut si valorizat printr-un statut acceptat de toti ceilalti, masele sunt lipsite de personalitate, indistincte si telurice, in care statutul individual este adus la cea mai rudimentara forma, aceea de simplu atom social. Cei mai multi psihologi sociali de la inceputul secolului dau o conotatie negativa fenomenelor de masa, identificandu-le adesea cu notiunea de gloata.

Apartenenta la o comunitate, de regula, te valorizeaza social; apartenenta la o masa - niciodata. De altfel, in terminologia politologiei elitiste, termenul de "masa" se opune aceluia de "elita", pe criterii de calitate umana intrinseca si de destin social: in timp ce elitele conduc, masele suporta actul guvernarii, fiind susceptibile de a suporta violente si manipulari din partea conducatorilor.

Multimile in societatea contemporana

Dupa cum arata o serie de sociologi, filosofi si psihosociologi, istoria umanitatii poate fi privita si din perspectiva rolului pe care masele 1-au avut in viata sociala pe diferite trepte ale dezvoltarii sociale (160, 73).

Astfel, se poate aprecia -cu riscurile firesti pentru un asemenea demers generalizator- ca o data cu marea revolutie industriala inceputa in secolul XVIII se produce trecerea spectaculoasa de la "era comunitatilor' la "era maselor'. Societatea preindustriala se caracteriza prin coexistenta unor comunitati bine delimitate pe criterii geografice, economice, profesionale, etnice sau religioase. Satul traditional, clanurile familiale, breslele profesionale, grupurile etnice concentrate intr-o anumita zona a localitatilor s.a. - sunt exemple de comunitati, cu un accentuat caracter autarhic, care dadeau profilul psihosocial al societatii preindustriale. Traditia culturala, stabilitatea rezidentiala, relatiile umane directe, autonomia economica, conducatori alesi sau desemnati prin cutuma - acestea erau principalele caracteristici ale vietii sociale in aceasta perioada.

Inceputul revolutiei industriale determina schimbari majore ale acestor coordonate psihosociale: comunitatile primare se sparg; are loc o migratie masiva catre oras - unde se produc marile aglomerari umane, eterogene din punct de vedere geografic, cultural, etnic si religios; se pierde independenta economica - existenta materiala a noilor categorii sociale depinzand exclusiv de munca desfasurata in ateliere si intreprinderi industriale; se pierd traditiile comunitare, pe fondul aglutinarii sau disparitiei valorilor culturale traditionale; are loc o standardizare din ce in ce mai accentuata a modului de viata, intr-un mediu urban amorf si lipsit de un adevarat orizont spiritual pentru noua categorie (clasa) sociala in curs de formare. Dezradacinarea, instrainarea, anomia si dependenta sunt trasaturile psihosociale de fond.

Pe acest fond, cel mai important fenomen psihosocial consta in polarizarea societatii - din punct de vedere economic, politic si cultural - in doua clase fundamental antagoniste: muncitorii si patronii; paralel cu aceasta majora scindare sociala se formeaza sau se reconfigureaza noi categorii sociale cu un statut intermediar, constituite de regula pe criterii profesional-economice: functionari, tehnocrati, bancheri s.a. In termenii lui Tonnies, are loc trecerea de la comunitatea naturala, spontana si organic coeziva, la o comunitate rece, artificiala si constransa, bazata pe contractul de interes, in care masele domina numeric, iar elitele economic si politic. Desi aceasta succinta caracterizare ar putea fi apreciata ca strict ideologica, intreaga istoriografie, precum si principalele lucrari de ordin filosofic, economic sau politic care refera la acestei problematici sunt unanime asupra profilului mai sus conturat; diferentele se manifesta cel mai adesea in planul interpretarii acestor elemente si asupra semnificatiilor politice care li se acorda.

La nivelul interpretarii isi au originea si doua conceptii teoretice fundamental opuse asupra evenimentelor sociale majore si dramatice care au marcat revolutia industriala: conceptia societatii de clasa, sustinuta in principal de K. Marx si M. Weber, si conceptia societatii de masa, fundamentata de I. Taine, G. Le Bon, G. Tarde, M. Mauss s.a. La o analiza mai atenta, vom constata ca acestea sunt de fapt doua abordari complementare ale aceleiasi realitati.

q       Prima orientare teoretica, fundamentata in mare masura pe considerente de ordin economic, considera ca industrializarea echivaleaza cu aparitia unei noi clase, necunoscuta pana atunci, formata in urma migrarii masive catre orase si integrarii in colectivele muncitoresti din industrie: proletariatul. Dezradacinata, pauperizata si instrainata, aceasta clasa se mobilizeaza impotriva exploatarii, birocratizarii si opresiunii, devenind astfel principalul actor social al istoriei. Dialectica raporturilor dintre clasele sociale este sincrona cu dialectica devenirii istorice a societatii, conceptie dupa care progresul echivaleaza cu preluarea puterii politice si economice de catre clasa sociala cea mai progresista din punct de vedere ideologic. Aceasta viziune asupra istoriei si vietii sociale, dezvoltata pana la ultimele ei consecinte de catre Marx si Lenin, a fundamentat marile miscari revolutionare care au culminat cu instaurarea regimului comunist in Rusia si -ulterior- pe aproape jumatate din mapamond.

q       A doua orientare gaseste motorul dezvoltarii sociale intr-un proces cu totul opus: nu diferentierea sociala, care a condus la aparitia claselor constituie procesul fundamental, ci dimpotriva- aglutinarea sociala, masificarea sub toate formele ei. Multimile rezultate in urma dezradacinarii si migrarii spre orase, eliberate de tabuurile, credintele si traditiile comunitatilor din care provin, rup toate zagazurile sociale, devenind periculoase atat pentru indivizi cat si pentru clasele sociale, asa dupa cum arata sirul nesfarsit de miscari revolutionare care au marcat secolul XIX, si culminand cu Revolutia franceza (1789) si Revolutia comunista din Rusia (1917). In aceasta viziune, schimbarea nu rezulta dintr-o proletarizare a omului si nici dintr-o socializare a economiei, masificarea si aglutinarea sociala constituind cauza tuturor acestor mutatii (160, 73).

Dupa opinia noastra, intre cele doua tipuri de procese sociale, diferentierea si masificarea, nu exista raporturi de opozitie ireductibila, ci de complementaritate dinamica: societatea contemporana se stratifica continuu, prin aparitia unor noi categorii de grupuri profesionale, religioase, culturale, economice si chiar nationale, paralel cu impunerea tot mai evidenta a unei tendinte de masificare, desfasurata insa mai degraba in plan cultural si ideologic. Extraordinara rafinare a tehnologiilor traditionale, coroborata cu dezvoltarea exploziva a tehnologiilor informationale si a mijloacelor de comunicare in masa contribuie in egala masura atat la diferentierea cat si la masificarea sociala. In cadrul acestei evolutii constatam insa o crestere apreciabila a ponderii si importantei multimilor virtuale, in dauna celor gregare si psihologice.

In acest context a facut o stralucita cariera notiunea de "omul-masa', adica individul care, desi foarte specializat in plan profesional, este redus la un numitor comun in plan spiritual, complet dependent de informatia prefabricata si standardizata, incapabil sa se mai exprime creator decat intr-un plan strict tehnic, dar nu si uman. Personalitatea "omului-masa' este marcata de conformism, mediocritate, dependenta implicita de un sistem informational aparent obiectiv si impersonal - dar in spatele caruia se pot afla forte oculte, . apetenta pentru cultura-surogat - simplificata si usor digerabila, dependenta de bunurile materiale a caror necesitate si utilitate i-a fost impusa. Este omul unidimensional care - in terminologia lui O. Spengler - apartine civiliza(iei, dar nu si culturii.

2. Principiile de baza ale psihologiei multimilor

Secolul XIX a oferit tabloul unui nesfarsit sir de miscari revolutionare de mare amploare care au determinat cele mai spectaculoase si dramatice schimbari in istoria Europei. Elementul central al acestor miscari 1-au constituit multimile, aflate intr-o noua ipostaza de "fauritoare de istorie", ceea ce i-a prilejuit filosofului si sociologului francez Gustave Le Bon una dintre cele mai profunde analize psihologice a acestui fenomen, intr-o lucrare ramasa de referinta pentru psihologia sociala ("Psihologia multimilor',1895). Bazata pe o analiza foarte riguroasa a datelor istorice, coroborata cu observatii directe, pertinente si de mare finete, lucrarea pune bazele unui domeniu important al psihologiei, sociale, formuland principii care au fost stralucit confirmate de multe alte evenimentele sociale de mai tarziu, al caror erou principal au fost tot multimile (Revolutia bolsevica, 1917; Revolutia maghiara, 1956, Revolutia romana, 1989 s.a.). Principalele coordonate teoretice ale psihologiei multimilor isi au originea in aceasta lucrarea, care si-a pastrat intacta prospetimea ideilor.

Caracteristicile psihologice ale multimilor

In randul diferitelor tipuri de multimi - la care ne-am referit, multimile psihologice, sau structurate - cum le mai numeste Le Bon, ocupa un loc cu totul aparte, datorita caracteristicilor care le-au facut sa fie apreciate drept "cei mai impresionati factori generatori de istorie" .

Trecerea de la o multime gregara la una psihologica echivaleaza cu o restructurare calitativa majora, prin care se trece de la o simpla aglomerare de persoane eterogene, cu legaturi superficiale, conjuncturale si nesemnificative, la o structura omogena, coeziva si sincrona in sentimente, ganduri si actiuni. Sub imperiul unor emotii foarte puternice, a orientarii pe o aceeasi directie a gandurilor si sentimentelor, aglomerarea umana se transforma intr-o adevarata "fiinta provizorie", avand un suflet colectiv si caracteristici psihologice cu totul distinctive. Eterogenul se ineaca in omogen, personalitatea constienta a membrilor diminueaza sau dispare in favoarea personalitatii inconstiente, are loc o regresie emotionala si cognitiva spre forme rudimentare de manifestare, campul reflectarii constiente a realitatii se ingusteaza foarte mult, dispar instantele critice prin care ne reglam in mod obisnuit comportamentul, totul pe fondul unei cresteri considerabile a tonusului emotional.

Pentru a explica aceasta profunda metamorfoza, Le Bon invoca doua fenomene psihologice principale: 1) dinamica raportului dintre constient si inconstient; 2) fenomenul sugestiei colective. La acestea putem adauga si un al treilea factor, intalnit adesea in literatura de specialitate: 3) instinctul gregar, manifestat -credem noi - sub forma unui atavism discret, prezent in forme latente si la omul modern, dar care poate fi activat in anumite circumstante. Sub influenta convergenta a acestor factori, multimea devine cu totul altceva decat suma membrilor sai care, la randul lor, nu mai pot fi recunoscuti atunci cand participa la aceasta situatie colectiva. In termenii ciberneticii sociale, am putea spune ca o multime psihologica este un sistem dinamic cu autoreglare, in care interactiunile specifice dintre membri determina aparitia unei noi entitati sociale, ireductibila la simpla insumare sau multiplicare a calitatilor partilor componente. Aceasta noua circumscriere conceptuala a fenomenelor de multime se poate dovedi foarte fecunda, utilizarea principiilor ciberneticii sociale permitand o actiune eficienta de control asupra comportamentului diferitelor tipuri de grupuri umane.

Factorii determinanti ai fenomenului de multime. Indiferent de tipul si forma in care se manifesta, multimile sunt rezultatul actiunii convergente - insa diferentiate de la caz la caz, a unor factori intrinseci, de natura psihosociala, si a unor factori extrinseci, de natura conjuncturala. Din prima categorie amintim:

(a) Inconstientul. Teza de baza care fundamenteaza acest concept este aceea a diferentierii achizitiilor umane pe doua niveluri principale: 1) achizitiile filogenetice primare, precum cele realizate de-a lungul succesiunii mai multor generatii, sedimentate si structurate in zona inconstientului colectiv, care se particularizeaza apoi in ontogeneza sub forma inconstientului individual; 2) achizitiile din ontogeneza, realizate in principal prin reflexivitate si implicarea sistemelor semiotice, structurate in zona constienta a activitatii psihice. Intre aceste doua zone exista profunde relatii de conditionare reciproca, asa cum demonstreaza teoria si practica psihanalitica (76).

Cu alte cuvinte, si structura personalitatii are un caracter bipolar: a) o zona a personalitatii constiente, rationala, care permite manifestarea individualitatii prin trairi afective nuantate, discernamant, spirit critic, creatie si spirit de independenta; b) o a doua zona, aceea a personalitatii inconstiente, dominata de instincte, atavisme sociale, refulari, emotii primare, dependenta de multime, lipsa de discernamant, reactivitate excesiva si necritica. Daca prima dimensiune a personalitatii se structureaza in ontogeneza prin educatie si integrare sociala constienta, a doua exprima fondul comun si primitiv al comunitatilor umane primare. Orice forma de regresie psihica determina o prevalenta a personalitatii inconstiente asupra celei constiente, cu toate manifestarile comportamentale care rezulta de aici. Situatia de multime genereaza conditiile unei asemenea regresii, in care personalitatea inconstienta prevaleaza asupra celei constiente - patrimoniul inconstient al rasei aparand pe primul plan, eterogenul se ineaca in omogen, iar instinctivitatea ia locul rationalitatii.

Importanta elementelor si proceselor inconstiente in generarea fenomenului de multime este subliniata si de S. Freud, care apreciaza ca prin participarea individului la o multime se creeaza conditiile pentru relaxarea cenzurii prin care sunt reprimate trebuintele inconstiente (84,13). De asemenea, prin lucrarile sale de psihologie analitica, C.G. Jung aduce argumente foarte serioase in favoarea tezei privind existenta unor factori tinand de inconstientul colectiv, care intervin in generarea fenomenelor de multime. Arhetipurile sunt elemente ale vietii psihice impersonale, cu valente afective, actionale si reactionale, care predispun la anumite tipuri de reactii in anumite situatii specifice, cum ar % aceea de multime; aceste modele actionale primitive sunt sedimentate in inconstientul colectiv de-a lungul procesului filogenetic, prin intermediul lor putandu-se explica multe dintre reactiile si comportamentale specifice multimilor. Dintre cele implicate, cele mai semnificative arhetipuri sunt urmatoarele: "lupta cu balaurul"; "calatoria in infern"; "faptele eroului"; "luptatorul brutal si de neinvins" s.a.

(b) Sugestia. Toate studiile asupra multimilor ajung la o concluzie fundamentala: facand poae dintr-o multime, individul sufera influente considerabile din partea acesteia, avand ca rezultat modificarea sentimentelor, modului de gandire si comportamentului. Dupa cum sublinia Le Bon, "prin simplul fapt ca apartine unei multimi, omul coboara cu mai multe trepte pe scara civilizatiei; izolat poate fi un individ cultivat, in multime insa este un instinctual, prin urmare un barbar' (119,17 ). Sub influenta multimii fiecare individ face lucruri pe care luat izolat nu le-ar fi facut niciodata; se comporta ca intr-o transa hipnotica, in care controlul constient asupra faptelor sale este considerabil diminuat sau chiar anulat.

Aceasta metamorfoza este explicata de cei mai multi autori prin aparitia unui fenomen de sugestie colectiva care, la randul sau, explica contagiunea mentala specifica multimilor. Desi pot fi invocati si alti factori care sa explice acest fenomen (imitatia, conform teoriei lui Tarde, sau inductia afectiva primara, dupa opinia lui McDougall), totusi consideram ca Freud are dreptate cand gaseste sugestia ca fiind un factor primar si ireductibil, care explica toate aceste fenomene, inductia si imitatia fiind efecte si nu cauze (84, 41).

Sugestia desemneaza un proces psihic interpersonal prin care un subiect accepta pasiv, necritic si cvasi-inconstient idei, sentimente, atitudini, reactii si modele comportamentale induse de o alta persoana sau grup.

Este o relatie asimetrica, de la inductor la indus, in care sunt implicate procese psihofiziologice extrem de complexe, inca insuficient cunoscute si explicate. Dupa opinia lui Freud, sugestia - care exprima in fond o legatura privilegiata intre oameni - ar parea sa aiba la baza Erosul, inteles ca un principiu fundamental care asigura unitatea si coeziunea a tot ce exista. Consistenta si unitatea afectiva a multimilor s-ar datora acestui principiu de coeziune umana, care isi gaseste o forma particulara de manifestare prin sugestie. Principalele conditiile care favorizeaza producerea sugestiei sunt urmatoarele: ingustarea campului constiintei, concentrarea atentiei asupra unei directii sau obiect, un fond afectiv pozitiv si intens (mai ales fata de inductor), prezenta altor persoane si -evident- un indice de sugestibilitate cat mai inalt. Dupa cum se poate observa, situatia de multime, spontan polarizata asupra unui obiectiv comun, creeaza conditii ideale pentru producerea fenomenului de sugestie in masa: puternica focalizare emotionala asupra unui obiect; prezenta unui numar mare de alte persoane care reactioneaza unitar, amplificand astfel impactul asupra individului; influenta puternica a unui lider acceptat neconditionat de catre cei din jur; reducerea sensibila a campului constiintei, in urma concentrarii atentiei pe obiectivul unic al multimii; diminuarea drastica a spiritului critic, ca urmare a ascendentei ideilor peremptorii impuse prin forta numarului s.a.

Ca urmare a sugestibilitatii crescute in situatia de multime, se produce ca efect secundar o puternica contagiune mentala, favorizata si de spiritul de imitatie care este foarte accentuat in aceste imprejurari cand individul se simte mai protejat daca se identifica cu cei din jur, preluand idei, sentimente si modele comportamentale. Oricare ar fi explicatiile teoretice ale fenomenului, toate observatiile empirice si stiintifice atesta existenta in cadrul multimilor a unui considerabil potential de sugestibilitate, care favorizeaza contagiunea mentala.

(c) Spiritul gregar. Alaturi de instinctul de conservare si cel de reproducere, instinctul gregar este comun multor specii, fiind indisolubil legat de primele doua. In cazul omului, fara a putea fi invocat ca principalul factor determinant in constituirea societatii, asa cum s-a incercat uneori in istoria ideilor antropologice si sociologice, instinctul gregar se manifesta sub forma unui atavism, metamorfozat in forme mult mai subtile sub incidenta factorilor culturali si de civilizatie.

In acest plan, vom constata un continuum pe urmatoarea linie: gregarism - atasament - socializare. Procesul dezvoltarii culturale a omenirii a mizat pe diferentiere si individualizare, insa esenta sociala a omului se manifesta complementar celor doua tendinte, prin nevoia de contact interuman, de comunicare, atasament si afectiune. Existenta si a unui palier inferior al acestor trebuinte, sub forma spiritului gregar, se poate constata in numeroase imprejurari: in conditiile unui pericol iminent sau al unor emotii foarte puternice; cand individul incearca un sentiment de insecuritate; in urma unei izolari prelungite s.a. Fara a i se da nici o conotatie peiorativa, Spiritul gregar, mai ales in formele sale sublimate, constituie un factor indispensabil pentru explicarea multor aspecte ale comportamentului interpersonal si de grup; cu intensitati si modalitati diferentiate de manifestare de la individ la individ, acest factor este puternic implicat in producerea fenomenului de multime.

Dintre factorii extrinseci care conditioneaza aparitia fenomenului de multime structurata amintim: o situatie conjuncturala care face ca un mare numar de oameni sa se gaseasca la un moment dat intr-un anumit loc; producerea unui eveniment care, prin semnificatie si amploare, este capabil sa polarizeze atentia, sentimentele si gandurile majoritatii participantilor; aparitia unei emotii foarte puternice, legata de un fapt sau obiect social cu semnificatie generala; prezenta si actiunea hotarata a unei persoane (lider) sau grup (nucleu de cristalizare) care sa determine orientarea si focalizarea emotionala si comportamentala a participantilor (transformarea acestora intr-o multime structurata); o situatie sociala favorizanta (crize economice, nemultumiri generalizate, fluiditate politica, puternice incertitudini privind viitorul, miscari sau tulburari sociale; o accentuata stare anomica etc.); actiuni dirijate ale unor forte subterane s.a.

In urma relevarii si analizarii factorilor extrinseci si intrinseci care au actionat in diferite situatii istorice, se poate explica cu mare acuratete desfasurarea acelor evenimente sau, atunci cand timpul o permite, se poate anticipa si prognoza desfasurarea acestora. Evident, se poate elabora si o strategie de influentare a cursului respectivelor evenimente.

Specificul proceselor psihice implicate in fenomenul de multime. Cea mai evidenta trasatura a multimilor, evidentiata de toti cercetatorii care au studiat acest domeniu se refera la capacitatea lor de a restructura fundamental caracteristicile psihice ale participantilor. Indiferent de tipul de personalitate, nivel de instructie sau pozitie sociala, odata integrati intr-o multime, membrii acesteia sunt, gandesc, isi imagineaza si reactioneaza intr-un mod cu totul nou, in virtutea cunoscutei legi psihologice a unitatii mentale a multimilor. Calitatile intelectuale individuale se pierd, rezultand regresii in plan afectiv, cognitiv si atitudinal. Dupa cum remarca S. Moscovici, in situatii de multime nu se realizeaza o medie a calitatilor individuale ale participantilor, nivelul unei colectivitati umane tinzand sa se apropie de cel al membrilor sai din stratul cel mai de jos (160, 62). Sintetizand, caracteristicile principalelor procese psihice implicate in producerea fenomenului de multime se prezinta astfel

q       Imaginatia multimilor este totdeauna hiperbolica in forma si deosebit de fecunda in continut. Imposibilul, neverosimilul sau nerezonabilul nu exista pentru imaginatia dezlantuita, dupa cum nici rationamentul de bun simt nu o poate stavili. Puternic sustinuta emotional, fara a solicita travaliul inconfortabil al rationamentului, imaginatia este motorul principal care pune in miscare multimile, fiind cea mai directa cale catre sufletul acestora.

q       Intuitia multimilor este cu totul remarcabila, avand in vedere simplitatea excesiva a ideilor si rationamentelor sale. Desi acest fapt a fost putin studiat si prezentat in literatura de specialitate, observatiile noastre recente arata ca in situatii deosebit de complexe, cand cele mai sofisticate rationamente au dat gres, intuitia spontana a multimilor implicate in desfasurarea unor evenimente a fost aproape totdeauna infailibila. Printr-un mecanism psihologic greu de explicat, intuitiile permit un acces la cunoastere care scapa rationalitatii discursive. Odata dispersata sau supusa unei manipulari abile, aceasta capacitate se pierde, multimea devenind usor manipulabila datorita imaginatiei sale debordante, lipsei spiritului critic si simplitatii ideilor si rationamentelor sale.

q       Ideile multimilor sunt simple, excesiv schematizate, neargumentate rational, insa puternic sustinute intuitiv prin imagini, "cuvinte-forta" si simboluri. In mintea multimii pot coexista perfect doua sau mai multe idei total contradictorii, datorita faptului ca fiecare este formata si activata intr-un spatiu de semnificatie distinct, cu propriul fundament imagistic si de simboluri arhetipale. Pentru a deveni activa, o idee trebuie mai intai simplificata si facuta accesibila, dupa care trebuie racordata la fondul _.emotional al multimii, fiind sustinuta prin imagini sugestive, simboluri relevante si "cuvinte-forta".

q       Rationamentele multimii sunt bazate pe o logica primara, in care tranzitivitatea si principiile de conservare nu functioneaza; se fac asocieri intre lucruri disparate intre care exista numai iluzia unor legaturi cauzale, se generalizeaza pripit, inadecvat si fara a se simti nevoia unei verificari, iar spiritul critic lipseste cu desavarsire.

q       Afectivitatea este principalul factor care genereaza fenomenele de multime, pe fondul acesteia grefandu-se toate celelalte procese psihosociale, pe care le conditioneaza si le orienteaza in mod decisiv. Gandirea, imaginatia, intuitia, tonalitatea raporturilor interpersonale s.a. sunt determinate in mare masura de componenta emotionala. Insa, sentimentele si emotiile multimii, desi foarte intense, sunt deosebit de instabile in orientare, fluctuante in intensitate si incongruente in forma de manifestare.

Caracteristicile comportamentului multimilor. Fiecare tip de multime prezinta anumite particularitati psihosociale si comportamentale, dar care sunt relevante numai ca tendinta generala. Vom sublinia faptul ca o multime nu este niciodata atat de omogena incat sa nu prezinte diferente atitudinale si comportamentale de la o zona la alta, de la un grup la altul, sau de la un moment la altul. Totodata, trebuie retinut ca o multime reprezinta o structura sociala dinamica, care ia nastere, se structureaza progresiv, isi epuizeaza potentialul, dupa care intra in disolutie sau se transforma intr-o alta structura sociala.

Multimile gregare sunt neomogene, constituite strict conjunctural, cu o coezivitate foarte scazuta, fara constiinta unui obiectiv comun, indiferente, cu un potential de agresivitate relativ scazut, susceptibile insa la fenomenul de panica, foarte usor de dispersat (datorita coezivitatii reduse), insa potential periculoase datorita imprevizibilitatii reactiilor unor indivizi, reactii care ulterior se pot generaliza prin contagiune si imitatie. In anumite conditii favorizante, ca in cazul frecventarii unor locuri de distractie publica, multimea pestrita in care te pierzi determina o puternica relaxare emotionala si chiar o usoara diminuare a sentimentului de identitate personala. De regula, multimile gregare se disperseaza de la sine, atunci cand dispare factorul care a cauzat aglomerarea de persoane pe o anumita perioada de timp si intr-un anumit loc.

Societatea contemporana, cu un grad inalt de industrializare si urbanizare, ofera numeroase prilejuri de formare a multimilor gregare. In piele si pe strazi, in statii de metrou sau in alte mijloacele de transport public, in salile de asteptare sau in parcuri vom intalni grupuri mari de oameni, reuniti conjunctural si temporar, cu legaturi interne foarte superficiale, insa generatoare totusi de un vag sentiment de "a fi impreuna', care nu ramane fara consecinte in plan psihologic, chiar daca efectele sunt de scurta durata. Insa, de multe ori, motivul circumstantial care a determinat concentrarea mai multor persoane intr-un anumit loc poate deveni un factor de coeziune si coagulare sociala.

Oricum, faptul de a fi la un loc cu alte persoane, chiar datorita unui motiv banal, genereaza o stare psihologica specifica, observabila in toate situatiile mentionate, si care poate constitui un suport pentru o structurare ulterioara a multimii in urma aparitiei unor factori cu valente emotionale si de polarizare a atentiei celor prezenti. Din acest moment se trece la o forma noua de coagulare a grupului initial eterogen, care incepe sa se structureze in jurul unei stari emotionale comune, a unor atitudini si trairi care prin propagare si generalizare ii confera coeziune si omogenitate. Astfel, se trece la o stare calitativ distincta, aceea de multime psihologica.

Multimile psihologice, constituite ca urmare a focalizarii emotionale si orientarii puternice pe un obiectiv comun, au constiinta unitatii lor ideatice, emotionale si actionale, dezvoltand o remarcabila coeziune fata de interventii considerate ca exterioare. Se prezinta - dupa expresia lui Le Bon - ca adevarate "fiinte provizorii" avand un "suflet colectiv", aici actionand legea psihologica a unitatii mentale. Pericolul real sau imaginar le mareste coeziunea, fiind mult mai putin susceptibile la fenomenul de panica. Sunt foarte sugestibile, datorita gradului ridicat de emotionalitate, contagiunii mentale si diminuarii considerabile a rationalitatii si spiritului critic. In consecinta, sunt foarte credule, impulsive, iritabile, necontrolate, imprevizibile in reactii si foarte usor de manipulat. Datorita rationalitatii scazute, a diminuarii considerabile a spiritului critic si a credulitatii care rezulta de aici, accepta orice exagerare, orice simplificare si orice sugestie sau ordin care pare sa emane din interior. Avand o mobilitate emotionala foarte mare, fara o sustinere rationala a atitudinilor adoptate, multimile de acest tip trec cu usurinta de la stare la o alta diametral opusa, pe un fond de totala inconsecventa. Potentialul agresiv este foarte mare, putand fi usor antrenate in actiuni violente sau chiar criminale, in parte si datorita diminuarii considerabile a sentimentului de responsabilitate personala, complementar cu aparitia unui sentiment de putere invincibila, careia nimic nu-i poate sta in cale.

De remarcat rolul puternic dezinhibant pe care il joaca starea de multime pentru cei mai multi dintre participanti. In astfel de situatii, se poate observa cum ies la iveala cele mai profunde trasaturi si impulsuri primare ale individului. Pentru cei care se lasa antrenati in fenomenul de multime, aceasta are functia unui adevarat drog, care le anuleaza cu atat mai mult cenzurile interioare cu cat sunt mai putin instruiti si integrati social. Participarea afectiva la fenomenul de multime determina o puternica depersonalizare a individului, o relativizare a criteriilor lor axiologice, normative si comportamentale.

In ceea ce priveste moralitatea multimilor, aceasta este in ceea mai mare masura determinata de contextul social general in care se produce fenomenul, de natura obiectivului care polarizeaza interesele si sentimentele participantilor, de evenimentele conexe care au loc (reactia autoritatilor, producerea unor evenimente colaterale dar cu un puternic ecou emotional in randul multimii s.a.). In acelasi timp, de o importanta majora pentru dimensiunea morala a comportamentului multimii este calitatea sociala a liderilor si celor mai active grupuri, precum si interesele implicite ale acestora.

Atat in viata sociala curenta cat si in imprejurari exceptionale, intalnim numeroase exemple de multimi psihologice: suporterii unei echipe sportive reuniti pe stadion, participantii la un festival de muzica pop, grupurile mari de protestatari care manifesteaza in fata unor institutii, oamenii iesiti in strada in urma unor evenimente majore - cu o mare incarcatura emotionala, multimea revoltata aflata intr-o stare prerevolutionara s.a. Desi pot prezenta grade diferite de structurare si polarizare emotionala, in toate aceste situatii vom intalni o stare psihologica cu totul speciala, caracterizata prin "absorbtia" indivizilor de catre multime, reactia emotionala exagerata, sincronica si empatica a participantilor, pe fondul unei evidente regresii in plan ideatic si critic-evaluativ, dezinhibare comportamentala s.a.

Insa, pe acest fond general, in functie de natura factorilor care au determinat formarea multimii structurate si de caracteristicile psihosociale ale participantilor, profilul psihologic si comportamental al multimii poate varia intre limite foarte largi. Cei mai relevanti indicatori prin care putem descrie i profilul psihologic al multimii sunt urmatorii: a) tonusul emotional (intensitatea trairilor, evaluata pe o scala progresiva, de la slab la exploziv); b) tonul emotional (starea afectiva dominanta: bucurie; exuberanta, entuziasm, teama, furie, ura, contestare, revolta etc.); c) evantaiul emotional (registrul de stari emotionale pe care le traverseaza multimea in diferitele faze ale evolutiei sale); d) persistenta starii emotionale dominante (durata mentinerii tonului emotional de fond, la un nivel care sa-1 faca vizibil); e) suportul motivational al participarii (interesele si motivele explicite sau implicite, comune celei mai mari parti dintre participanti, care au determinat formarea multimii); f) suportul ideatic sau ideologic (cauza rationala invocata de participanti pentru a justifica actiunile lor); formele predilecte de manifestare a multimii, pe parcursul evolutiei sale (manifestari verbale, semne, acte violente etc.); g) prezenta unor centre de "cristalizare' si comanda (existenta unor persoane sau grupuri cu functii de initializare si directionare a comportamentului multimii); h) numarul mediu de participanti; i) spatiul fizic de manifestare a multimii; j) raporturile multimii cu sistemul de drept s.a.

Determinarea profilului psihologic al multimii este esential pentru a explica sau anticipa modul de manifestare a acesteia, evolutia in timp si tipul de comportament care va prevala in anumite imprejurari. Cum orice multime structurata este constituita din anumite grupuri sociale, avand anumite caracteristici specifice, profilul psihologic al acestora va avea o influenta considerabila si asupra profilului psihologic si comportamental al multimii. In situatii cand anumite forte incearca sa manipuleze opinia publica prin intermediul provocarii unor fenomene de multime, se pleaca chiar de aici: se antreneaza in actiune acele grupuri sociale care, datorita atitudinilor latente si structurii motivationale, sunt susceptibile la un anumit tip de influenta.

Datorita caracterului dinamic al multimilor, intr-o faza finala a evolutiei lor pot aparea conditii care sa determine sau sa favorizeze formarea unor centre de organizare si coordonare a actiunilor multimii in intregul ei, sau -de cele mai multe ori- a unei parti a acesteia. Se ajunge astfel la un nou tip de multime, cu caracteristici comportamentale noi fata de cea din care provine.

Multimile organizate se formeaza si se manifesta pe baza unor initiative sau proiecte de organizare prin care se propun obiective, strategii de realizare a acestora, criterii si reguli de participare, precum si anumite modele comportamentale. Daca la nivelul multimii psihologice omogenitatea este data preponderent de un proces empatic de sincronizare emotionala si atitudinala, care implica imitatia, contagiunea, identificarea reciproca si chiar regresia, in cazul multimii organizate omogenitatea este asigurata de criteriile de selectie sau autoselectie care stau la baza constituirii ei; ulterior, intra in functiune si o serie de valori si norme formale si/sau informale, acceptate tacit de participanti sau impuse prin forta opiniei majoritare. Matricea organizatorica a unei multimi poate lua nastere si spontan, in cadrul unei multimi gregare sau psihologice, in conditiile in care este imperioasa mentinerea coezivitatii, unitatii de actiune si atingerea anumitor obiective. In acest caz, organizarea este rezultatul actiunii unor mecanisme de autoreglare interna, asa cum se constata si in situatia multor altor sisteme complexe cu caracter dinamic (de natura biologica, de exemplu).

Coeziunea multimilor organizate este de regula superioara altor tipuri de multimi, functionand pe criterii ideologice, culturale, economice, profesionale sau juridice bine precizate, sustinute motivational si rational, in mod explicit sau implicit. Spre deosebire de multimile psihologice care nu pot fi decat reale (adica fizic constituite la un moment dat si intr-un anumit loc), multimile organizate pot fi si virtuale, dispersate in spatiu, insa cu o constiinta clara a existentei lor si cu mijloace specifice de comunicare intre membri.

Din punct de vedere comportamental, multimile organizate sunt coerente in comportament, logice in gandire; in consecinta - sunt relativ previzibile, fiind intr-o masura mult mai mica dominate de factori emotionali si conjuncturali. Compensativ, sentimentul de apartenenta si cel de valorizare prin participare sunt mult mai puternice, atat in cazul multimilor reale, cat si a celor virtuale. Fara ca unele dintre caracteristicile multimilor psihologice sa se piarda in totalitate, acestea sunt mult diminuate, manifestandu-se selectiv in anumite momente deosebite.t publice organizate de anumite institutii sunt exemple tipice de multimi organizate, cu caracter temporar. In conditiile stabilizarii formelor de organizare, si de formare

a unor traditii puternice, structurate in jurul unor valori si interese majore, iau nastere comunitatile, care sunt multimi organizate cu caracter permanent.

Comunitatile sunt multimi omogene, organizate si relativ persistente, a caror constituire si coeziune sunt datorate -in principal- unor factori axiologici si normativi. Datorita acestui fapt, mai ales in cazul comunitatilor permanente (cum sunt popoarele si natiunile, de exemplu), ia nastere un profil spiritual specific, in care intervin si determinatii de ordin istoric si geografic, insa totdeauna resemnificate cultural. Spatialitatea joaca un rol extrem de important in constituirea profilului spiritual si psihologic al unei comunitati, atat prin intindere, dar mai ales prin configuratia sa. De regula, cu cat spatiul ocupat de o comunitate este mai restrans, cu atat nivelul de organizare este mai inalt, coeziunea mai puternica, iar omogenitatea spirituala si comportamentala mai mare; este cazul micilor comunitati religioase, in care cadrul normativ este foarte riguros impus si respectat, rezultand un comportament coerent si previzibil, in deplina concordanta cu sistemul de valori si traditii care fundamenteaza viata comunitara. Cu cat comunitatea este dispersata pe spatii geografice mai largi, cu atat omogenitatea spirituala si comportamentala este mai redusa, existand tendinta aparitiei unor fragmentari, diferentieri si chiar segregari. Configuratia spatiului geografic ocupat joaca un rol mult mai subtil, determinand - dupa cum afirma O. Spengler si L. Blaga - constituirea unor "invarianti stilistici" de natura inconstienta, care reprezinta elementul structural central si esential al unei culturi; in consecinta, si al profilului psihologic al comunitatii prin care respectiva cultura se edifica si fiinteaza (21). Intr-o viziune mai putin metafizica, D. Draghicescu releva o serie de factori din interferenta carora rezulta profilul psihologic al popoarelor: rasa (etnia); clima, configuratia geografica, istoria si particularitatile sistemului social (marimea comunitatii, traditia, statornicia formelor de organizare, consistenta si coerenta institutiilor care reglementeaza viata comunitara ( 68; 29).

In orice tip de comunitate, individul este constient ca este un element al unei retele complexe de interactiuni, recunoscand prin aceasta atat apartenenta la comunitate, cat si ascendenta acesteia asupra sa. In consecinta, membrii unei comunitati vor fi uniti prin multiple legaturi de ordin afectiv, cognitiv, motivational si spiritual, dezvoltate pe fondul creat de traditii si obiceiuri.

Istoria gandirii filosofice si stiintifice evidentiaza mai multe conceptii privind rolul factorilor geografii si istorici in structurarea profilului psihologic al unui popor. Astfel, in timp ce Montesquieu - in lucrarea sa "Despre spiritul legilor" initiaza o conceptie numita "geograficista", in care se accentueaza rolul factorilor climaterici si de configuratie geografica asupra profilului spiritual al unui popor, o alta directie, promovata de in special de Helvetius si d'Holbach, neaga aceste influente, relevand importanta factorilor istorici si sociali. Insa, este de remarcat ca multe dintre argumentele pro si contra au si o puternica incarcatura ideologica, primele stand - dupa cum se stie - la baza unor conceptii rasiste si xenofobe. Utilizand o baza teoretica mai nuantata, care are ca punct de pornire cercetarile de etnopsihologie initiate de Th. Ribot, W. James si W. Wundt, D. Draghicescu elaboreaza o lucrare de referinta privind profilul psihologic si comportamental al poporului roman (68). Se iau in, discutie factori precum originea etnica, clima, configuratia geografica, interferenta dintre diferite popoare in unele regiuni ale Romaniei, influenta marilor evenimente istorice precum navalirile barbarilor, dominatia turceasca si domniile fanariote, schimbarile prea dese de domnitori, intrigile popoarelor vecine, actiunile boierilor s.a. Se explica astfel cu luciditate multe dintre defectele si calitatile poporului roman, lucrarea oferind indirect si posibilele repere ale unei strategii politice de amploare, prin care s-ar putea corija in timp unele trasaturi negative ale poporului roman: pasivitatea, rezistenta defensiva, resemnarea, prudenta excesiva, lipsa energiei "de finalizare" si abulia politica. Aceste trasaturi sunt compensate prin inteligenta, inventivitate, intelepciune pasnica, toleranta, adaptabilitate si o ospitalitate care impresioneaza placut pe orice strain.

Mai tarziu, in cadrul unui impresionat sistem filosofic de sorginte spiritualista, L. Blaga considera ca profilul psihologic al unui popor, respectiv al unei culturi, este dat de "matricea stilistica", generata de factori inconstienti, insa cu o puternica functie formativa asupra creatiei si comportamentului unei comunitati. Urmand acest rationament, inconstientul individual, dar mai ales cel colectiv, se formeaza intr-un peisaj care ii imprima puternic si pentru totdeauna "ritmul' sau. Creatia spirituala si expresia comportamentala adiacenta vor fi in mod fundamental influentate de configuratiile si ritmurile specifice unui anumit spatiu geografic: limpezimea apelor, intinderea campiei, unduirea dealurilor sau duritatea mareata a muntilor (21).

Aplicand teoria sa culturologica la spiritualitatea romaneasca, L. Blaga considera ca aceasta este determinata si dominata de "spatiul mioritic', care este expresia configuratiei naturale a spatiului in care s-a format poporul roman: plaiul infinit ondulat, cu alternante armonioase intre dealuri si vai, cu trecerea lina de la planul orizontal la cel vertical. Aceste elemente stilistice se intalnesc in toate creatiile spirituale: doinele, cantecele de dor, intelepciunea populara ponderata si toleranta, creatiile arhitecturale specifice satului romanesc.

Dinamica multimilor

Ca orice sisteme vii, multimile - aceste "fiinte provizorii", cum le-a numit Le Bon - au o evolutie in care putem distinge mai multe etape: formarea, evolutia spre o stare cvasi-stationara, atingerea obiectivelor prin actiuni specifice, dezintegrarea sau transformarea. Aceasta succesiune are numai o valoare de referinta generala, in practica constatandu-se o mare varietate de momente intermediare, fluctuatii, inconsecvente si evolutii neasteptate, care dau adevaratul profil specific al unei multimi.

Cu valoare de exemplu, constituirea unei multimi psihologice presupune urmatoarele faze: a) concentrarea unui numar mare de persoane intr-un spatiu limitat (poate fi o simpla aglomerare conjuncturala, sau o "convocare" sau mobilizare mai mult sau mai putin formala); b) activarea unui anumit fond afectiv si atitudinal -pozitiv sau negativ- comun majoritatii participantilor; c) producerea unui eveniment cu un mare impact emotional, care polarizeaza brusc atentia participantilor si declanseaza o stare psihologica speciala, specifica fenomenului de multime (caracterizata prin sugestibilitate, contagiune, disparitia spiritului critic si de conservare etc.); d) structurarea multimii in jurul unor "centre de influenta" (persoane sau grupuri); e) prefigurarea unor obiective comune, concordante cu "montajul psihologic' al multimii, starea emotionala si contextul social in care se desfasoara evenimentele; f) desfasurarea unor actiuni dirijate de centrele de influenta, in sensul real sau aparent de realizare a obiectivelor adoptate spontan; g) aparitia unor stari de inconsecventa si deruta (uneori foarte accentuata) in momentul cand obiectivele au fost aparent atinse; h) dispersarea progresiva a multimii, paralel cu posibila organizare a unor parti ale acesteia, de regula cele din imediata apropiere a centrelor de influenta; i) "starea remanenta", cand participantii -dispersati fiind pastreaza un sentiment puternic al trairii unui eveniment deosebit, ceea ce le confera calitatea de multime virtuala, care poate fi iarasi mobilizata in anumite conditii; j) starea finala, in care dispar poate elementele psihologice si psihosociale care au aparut si s-au manifestat de-a lungul tuturor acestor etape.

Aceasta succesiune este foarte relativa, pe parcurs putand interveni factori sau evenimente care pot modifica dramatic comportamentul multimii, cu schimbari neasteptate de directie, treceri bruste de la o stare emotionala la alta, inconsecvente in actiuni, rupturi in corpul multimii, dispersare prematura in urma producerii unei panici puternice si generalizate etc.

Insa, in poate cazurile, exista patru.factorii esential care au un rol covarsitor in aparitia, desfasurarea si structurarea fenomenului de multime psihologica: (1) Montajul psihologic: consta din modul specific de configurare a elementelor cognitive, afective, motivationale si atitudinale in raport cu o situatie sociala care constituie fondul pe care se desfasoara actiunea multimii. (2) Sistemul de informare si influentare a participantilor: cu referinta directa la tipul de informatie transmisa, suportul material folosit, promptitudinea si acuratetea informarii, folosirea unor tehnici de dezinforrnare, intoxicare sau manipulare informationala, spatiul de distributie a informatiei.

(3) Sistemul de influenta, conducere si coordonare a actiunilor multimii: se refera la calitatea psihosociala a liderilor sau grupurilor care si-au asumat rolul de conducere a multimilor (carisma, forta de convingere, tehnicile de influentare folosite, prestigiul si sustinerea de care se bucura s.a.

(4) Situatia sociala pe fondul careia se desfasoara actiunile multimii: se are in vedere climatul psihosocial general, starea economica, gradul de consolidare a institutiilor sociale, existenta unor tulburari sociale anterioare sau concomitente, natura actiunilor intreprinse de autoritati etc.

Comportamentul multimilor se particularizeaza in functie de ponderea si modul de configurare a acestor factori principali, corelativ cu modul de actiune a factorilor secundari si conjuncturali. Cunoasterea mecanismelor psihologice care stau la baza acestui sistem de conditionari permite o anticipare corecta a evolutiilor din cadrul multimilor, insa si o posibila manipulare a acestora.

Intr-un alt plan de analiza, se constata si o dinamica referitoare la procesul trecerii de la o forma de multime la alta. Dupa cum se poate observa din schema de mai jos, caracteristicile esentiale ale unui tip de multime (gregara, psihologica, organizara sau comunitara) sunt determinate de ~ o serie de factori psihosociali, care pot actiona in ambele directii: fie in sensul unei structurari superioare, fie in acela al unei destructurari progresive .

Urmarind acest model, se poate intelege de ce sociologii considera multimile, sau grupurile tertiare - cum le numim noi, ca elementele fundamentale ale sistemelor sociale, prin ale caror mecanisme psihosociale putem explica multe dintre procesele si fenomenele care au loc in societatea contemporana. Fenomenul tranzientei, considerat de A. Toffler ca definitoriu pentru societatile hipertehnologizate este corelativ cu proliferarea diferitelor tipuri de multimi virtuale, in dauna celor reale: introducerea retelelor informationale la nivel local, national si planetar implica o descentralizare a activitatilor si conectarea la exterior prin mijloacele tehnice oferite de Internet si sistemele de computere. Un exemplu tipic il constituie asa numitele "grupuri de discutii" UseNet, organizate in Internet sub forma unei complexe ierarhii de categorii si subcategorii, cu reguli de participare si desfasurare a activitatilor elaborate prin consens, in urma raporturilor interactive care se dezvolta intre participanti. Astfel, persoane care nu se vor intalni niciodata formeaza o comunitate virtuala, avand caracteristici psihosociale cu totul deosebite.

Liderii si conducerea multimilor

Constatand rolul tot mai mare pe care multimile il joaca in societatea contemporana, ne putem intreba asupra consecintelor acestui fapt asupra vietii individuala si sociala, pentru activitatea politica, educationala, culturala sau economica. Incercand sa raspunda la aceasta intrebare, S. Moscovici gaseste ca, in acest context, doua lucruri se impun cu necesitate: a) sa se descopere acei conducatori ridicati din randul multimilor care sa fie capabili sa le orienteze pozitiv manifestarile si actiunile lor; b) multimile sa fie guvernate facand apel la pasiunile, credintele si imaginatia lor, adica utilizand principiile si instrumentele specifice psihologiei sociale, care trebuie sa devina materia prima pentru noile politici sociale si economice (160, 87).

Intr-adevar, indiferent de natura lor, forta multimilor nu poate fi stapanita, valorizata si directionata decat prin intermediul conducatorilor. Acestia pot elibera fortele irationale ale multimilor, dar pot sa le si directioneze apeland la pasiunile si credintele lor, utilizand tehnicile psihologiei sociale. Aparitia si impunerea spontana a unui conducator trebuie considerat un fenomen natural pentru orice situatie de multime. Dupa cum spunea Tarde, "pentru majoritatea oamenilor exista o placere irezistibila, inerenta obedientei, credulitatii, increderii quasi-amoroase fata de un stapan admirat, devenit obiect al unei idolatrii entuziaste si al unei supuneri pulsonale".

Mecanismele psihologice prin care liderii capata forta de a stapani multimile sunt in mare parte necunoscute, continuand sa fascineze cercetatorii din domeniul psihologiei sociale. Pentru explicarea acestui fenomen s-au invocat atat calitatile personale ale liderilor, cat si caracteristicile psihosociale cu totul deosebite ale multimilor; la aceste doua categorii de factori trebuie sa mai adaugam inca doua, referitoare la tipul de multime avuta in vedere si factorii contextuali, de natura fizic-ambientala si socio-culturala.

Tipologia multimii. Prima constatare care se impune observatorului este aceea ca nu putem vorbi de un "lider universal', care sa domine orice fel de multime si in poate imprejurarile. Fiecare dintre principalele tipuri de multimi solicita lideri cu un profil psihologic distinct; in plus, pe langa acest factor determinant, vom constata ca nici atunci cand este vorba de aceleasi tipuri de multimi, dar aflate in circumstante fizice si sociale diferite, liderii care reusesc sa se impuna, stapanindu-le energiile pulsionale au de asemenea profiluri psihologice destul de diferite. Cu alte cuvinte, calitatile personale ale unui lider puternic se circumscriu in functie de caracteristicile multimii careia vrea sa i se impuna si de circumstantele in care aceasta se afla la un moment dat.

Revolutia romana din decembrie 1989, precum si tumultoasele evenimente care au urmat au oferit numeroase exemple in acest sens. Intr-o perioada relativ scurta, strazile ca si principalele institutii publice au fost invadate si dominate de multimi care au traversat mai multe faze de structurare. La inceput, pe 21 decembrie in Piata Palatului, am avut o multime relativ omogena si organizata, formata din participantii la mitingul convocat de N. Ceausescu. In urma unor actiuni precis coordonate, care au scapat constiintei multimii, aceasta s-a spart, devenind pentru cateva zeci de minute o multime gregara, cu cateva centre remanente de cristalizare. Prin interventia ulterioara si a altor grupuri sociale, formate in special din tineri, in numai alte cateva zeci de minute s-au format mai multe multimi psihologice distribuite in principalele zone centrale ale Capitalei, care au prezentat toate caracteristicile prezentate anterior: unitate psihologica in plan mintal si afectiv, coeziune spontana, sugestibilitate, contagiune emotionala, curaj nemasurat, sentiment de invincibilitate, spirit de sacrificiu, imaginatie hiperbolica s.a. De-a lungul mai multor ore, in urma unor evenimente dintre cele mai dramatice, aceste multimi relativ distincte (in functie de zona in care se aflau) au trecut succesiv prin mai multe faze de structurare si destructurare, timp in care au inceput sa apara mai multe grupuri care au inceput sa se organizeze spontan. A doua zi inca de dimineata au intrat in scena alte multimi, cele mai multe organizate, formate din muncitorii de pe platformele industriale ale Capitalei, la care s-au adaugat multe alte persoane si grupuri, rapid asimilate de catre primele. Prin actiunea lor convergenta asupra centrului Capitalei, aceste multimi au determinat fuga dictatorului si - practic prabusirea unui intreg sistem politic; acestea au fost de fapt obiectivele explicite care au polarizat emotional multimile in toata aceasta perioada. Tot ceea ce s-a intamplat in aceasta perioada, dar mai ales ceea ce a urmat, poate prezenta o importanta exceptionala pentru sociologi, psihosociologi si politologi. Dupa atingerea obiectivelor, disparand factorul care determinase unitatea de actiune si polarizarea emotionala, s-a putut observa clar fenomenul destructurarii progresive a multimii pe aceasta directie, paralel cu aparitia tendintei de a se formula noi obiective (unele avand caracter diversionist), care ar fi permis mentinerea in viata a "fiintei provizorii'. Ca orice organism viu, multimea odata constituita si ajunsa la un anumit grad de structurare, are tendinta spontana de a se autoconserva, dezvoltand mecanisme si procese psihosociale dintre cele mai subtile, care sa poata permite acest lucru. Reorientarea multimii spre noi obiective nu a mai fost posibila, din cauza evenimentelor foarte tulburi care au urmat, in special cele legate de "teroristi'. Au urmat o serie de alte situatii sociale, in care elementul central 1-au constituit tot multimile, cu diferite tipologii si grade de structurare: fenomenul "Piata Universitatii', evenimentele din 13-15 iunie 1990, cele din septembrie 1991 s.a.

Desi au fost prezentate intr-o forma extrem de schematica, aceste evenimente au constituit un material faptic bogat si complex, cu numeroase implicatii de ordin social, politic, psihosociologic, militar si juridic, implicatii care nu vor fi epuizate multi ani de aici inainte. In acest context social extrem de fluid, au aparut, si-au dat masura capacitatii lor, au disparut dupa o scurta perioada, sau au supravietuit pana in prezent numerosi lideri, de formatii foarte diferite, cu profiluri psihologice foarte variate, care au actionat in cele mai neasteptate imprejurari. Din toate datele observationale culese, aprofundate ulterior prin studii de caz, s-au putut desprinde cateva concluzii principale: a) forta si capacitatea de dominatie a unui lider asupra unei multimi depinde in primul rand de caracteristicile structurale ale multimii si de factorii contextuali in care aceasta actioneaza; b) calitatile manifestate superlativ de un lider intr-o anumita imprejurare, se dovedesc ineficiente sau chiar dezavantajoase intr-un alt context, sau in fata unei multimi cu alte caracteristici; c) cu cat o multime este mai neomogena, cu atat "uzura" unui lider este mai accentuata.

q       Multimile gregare si cele in curs de polarizare au nevoie si accepta cu usurinta lideri foarte energici, explozivi chiar, foarte hotarati si care sa sesizeze factorul emotional cel mai susceptibil de a declansa reactia unitara a multimii. Fiind vorba in primul rand de un rol de amorsare emotionala si actionala a multimii, calitatile temperamentale, de vointa si de pregnanta comportamentala ale liderului sunt cele mai importante, cele intelectuale avand o relevanta cu totul minora. In acest caz, socul emotional conteaza in primul rand.

q       Multimile psihologice odata constituite prefera un lider care sa-i mentina tonusul emotional, insa pe un minim suport de rationalitate, care sa le ofere un alibi moral pentru actiunile spontane sau dirijate pe care le desfasoara. Calitatile fizice, carisma si prestigiul liderului vor juca in acest caz un rol deosebit, fiind solicitate acele calitati care sa faciliteze procesul identificarii multimii cu liderul sau. Forta de sugestie, capacitatea de a manui cu usurinta cuvintele, imaginile si simbolurile, precum si fermitatea sunt calitatile preponderent solicitate.

q       Multimile organizate accepta si sustin liderii care se identifica cu ele, reprezentand o chezasie a coeziunii interne, securitatii externe si automentinerii structurii. In acest caz avem de-a face cu un proces de dubla identificare: identificarea liderului cu multime determina si procesul invers, de identificare a multimii cu liderul sau, rezultand un sistem care devine din ce in ce mai coerent. Inteligenta, calitatile organizatorice, prestigiul social, capacitatile de relationare interpersonala si de stimulare motivationala diferentiata sunt trasaturile cele mai importante pentru un lider aflat intr-o asemenea situatie.

q       Colectivitatile promoveaza drept lideri pe acele persoane care intruchipeaza cel mai fidel si mai reprezentativ in plan social valorile, credintele si traditiile care le sunt specifice si definitorii. Statutul social, intelepciunea, statornicia, paternalismul si reprezentativitatea sociala sunt calitatile cele mai importante si solicitate pentru un asemenea lider.

Compozitia multimii are de asemenea o mare importanta in determinarea tipului de lider promovat sau acceptat. Cu exceptia multimilor gregare, multimile omogene tind sa accepte mai usor lideri din aceeasi categorie sociala, in timp ce multimile eterogene accepta preponderent lideri din categoria cea mai numeroasa, dar in acelasi timp si cu cel mai inalt statut social.

Procesele psihologice subiacente fenomenului de multime. Complexul sistem de interactiuni care se desfasoara la nivelul oricarui tip de multime implica cateva categorii de procese psihoindividuale, din a caror interferenta rezulta fenomenele psihosociale amintite la inceputul acestui capitol: unitatea mentala, contagiunea, metamorfoza personalitatilor, polarizarea emotionala si orientarea univoca pe un obiectiv comun. Din constatarile noastre coroborate cu datele oferite de literatura de specialitate, cele mai importrtante procese psihoindividuale implicate aici sunt urmatoarele: imitatia, identificarea, proiectia, valorizarea eului, gratificatia motivtionala si cautarea coeretei. Exista diferente interpersonale notabile in ceea ce priveste ponderea acestor procese in determinarea modului de implicare si participare individuala in cadrul unei multimi, insa se constata ca ele sunt totdeauna prezente.

Formuland un principiu general, liderul cel mai eficient, adica cel care va fi urmat neconditionat de multime, va fi acela care reuseste - datorita calitatilor personale, caracteristicilor multimii pe care o conduce, sau imprejurarilor in care actioneaza - sa stimuleze si sa antreneze in cel mai inalt grad aceste procese. Numeroase studii de caz ne-au confirmat acest principiu, insa descifrarea mecanismelor psihologice implicate aici necesita inca indelungate si aprofundate cercetari experimentale.

Calitatile personale ale liderului. Dupa cum s-a vazut, incercarile de a identifica profilul psihologic al unui "lider universal" au esuat, orice incercare de generalizare la acest nivel fiind sortita esecului; din simplul motiv ca fiecare multime are propria ei sintalitate, iar conditiile in care aceasta se manifesta sunt extrem de variate si fluide. Singurul lucru la care putem asupra se refera la degajarea unor factori de personalitate cu ponderea cea mai mare, care in imprejurari determinate pot proiecta pe cineva in calitatea de lider.

Considerand multimea "o turma care nu poate nicidecum sa se lipseasca de stapan", Le Bon avanseaza o imagine tot atat de putin magulitoare si asupra personalitatii "stapanului". Recrutati cel mai adesea dintre nevrozati, surescitati. si semi-alienati, ratacind in zone vecine cu nebunia; fara o clarviziune care i-ar predispune la indoiala, conducatorii sun cel mai adesea niste impulsivi, dominati tiranic de propriile lor credinte si miraje, insa animati de o puternica vointa, care devine principalul instrument de dominatie a maselor (119, 65 s.u.). Evident, nu putem accepta neconditionat acest punct de vedere, care ingusteaza mult prea mult problematica liderului; daca descrierea prezentata mai sus ar fi realista in cazul asa ziselor "multimi criminale", in nici un caz nu este potrivita unor lideri aflati in fruntea altor tipuri de multimi.

Dintre trasaturile cele mai generale de personalitate ale liderilor apartinand celor mai variate categorii, vom retine cateva care ni se par esentiale, cu specificatia ca si aceasea trebuie intelese prin raportarea la circumstantele in care se desfasoara fenomenul de multime. Astfel, vom constata ca cei mai multi lideri cu vocatie sunt oameni de actiune, fara complexe sau cu unele care au fost supracompensate, cu o forta de convingere care deriva din credinta foarte puternica in ceea ce propavaduiesc, cu un set de convingere relativ simple, dar care prevaleaza absolut asupra oricaror forme de rationament care le contesta; cel mai adesea sunt personalitati autoritare, cu o puternica forta persuasiva, dar si cu un spirit de sacrificiu care le justifica actiunile. In plus fata de aceste trasaturi, alti doi factori sunt invocati de cei mai multi dintre psihosociologi: carisma, prestigiu si elocinta.

q       Carisma este o calitate de exceptie a personalitatii integrale, neputandu-se identifica decat aproximativ cu o serie de calitati distincte care sa o determine. De altfel, din punct de vedere etimologic carisma desemneaza gratia divina, calitatea unui personaj sacru de a-i ilumina spiritual pe cei din jur, de a le usura suferintele, dar si de a crea o relatie armonioasa si profunda intre maestru si discipol. Conducatorul carismatic emana forta interioara, convinge fara efort si inspira o incredere spontana; reuseste sa dezvolte relatii armonioase interpersonale armonioase cu cei din jur, inducand un sentiment de dependenta afectiva; insa o dependenta care te valorizeaza, plasandu-te parca intr-o zona superioara a existentei. S-au, dupa cum ar fi spus C. Noica, ai sentimentul ca omul carismatic te implineste cu simpla lui prezenta. Doua trasaturi vor fi aproape totdeauna identificate la orice personaj carismatic: a) o remarcabila forta si armonie interioara, perceptibile nemijlocit; b) capacitatea de a induce sentimentul unei relatii subiective - si deci strict personale cu cei din jur, sentiment bazat fara indoiala pe faimoasa iluzie de reciprocitate. Dupa cum se stie, orice tip de forta impune celor din jur, prin ascendenta pe care o exprima; atunci cand aceasta forta iti induce si un sentiment de armonie si de valorizare personala, ea devine carisma. Odata recunoscuta de cei din jur, aceasta isi amplifica efectele, prin fenomenul de aura si contagiune, dar si prin prestigiul implicit pe care il genereaza; acesta din urma putand avea o forta persuasiva chiar mai mare decat calitatea obiectiva care 1-a generat.

q       Prestigiul este retinut de cei mai multi specialisti ca una dintre calitatile fundamentale care conditioneaza forta de impunere a unui lider, idee sau doctrina in fata multimilor. Manifestandu-se ca o forma de fascinatie atat asupra persoanelor izolate cat si asupra grupurilor si multimilor, prestigiul denota o ascendenta sociala recunoscuta, admirata, dar si temuta. Le Bon distinge intre doua forme principale de prestigiu: dobandit si personal (119; 72). Prestigiul dobandit, sau artificial - cum mai este numit, deriva din pozitia ocupata in societate, statutul material, competenta profesionala, realizarile de exceptie sau reputatia castigata in urma unor actiuni deosebite. Acesta este forma cea mai des intalnita, iar oamenii fac eforturi considerabile pentru a-1 castiga, acesta fiind un apanaj al puterii, la care nimeni nu este indiferent. Prestigiul personal deriva din calitatile naturale ale personalitatii cuiva, fiind independent de orice conotatie exterioara (avere, statut social sau titluri). Inteligenta, aptitudinile naturale cu totul deosebite, forta de sugestie, carisma sunt elementele pe care se fundamenteaza aceasta forma de prestigiu. De remarcat faptul istoric ca marile mutatii si revolutii sociale au avut totdeauna la baza convingerile maselor, acestea fiind induce de personalitati sau doctrine de exceptie. Prestigiul doctrinelor ca si al oamenilor se castiga in imprejurari deosebite, se pastreaza cu efort, dar se poate si pierde: insuccesul, punerea in discutie a autoritatii, contestarile care se extind - sunt cauzele cele mai frecvente ale pierderii prestigiului dobandit. Dupa cum sublinia Le Bon, "un prestigiu pus in discutie nu mai este prestigiu'; de unde concluzia sa fireasca: "ca sa te bucuri de admiratia multimilor trebuie sa le tii totdeauna la distanta'.

q       Experienta sociala este o alta calitate care contribuie esential la succesul unui lider in fata multimilor. Mai ales in cazul multimilor organizate si comunitatilor bine structurate, inteligenta sociala corelata cu o buna cunoastere a psihologiei multimilor si a tehnicilor de structurare si desfasurare a relatiilor umane - in general, a celor interpersonale - in special, sunt de prima importanta. Daca in cazul liderilor spontani, care apar in cadrul unei multimi gregare sau slab structurate acestia se pot impune numai pe baza unor calitati naturale, in cazul liderilor formati sau desemnati sa conduca multimi, aceste calitati dobandite sunt de o importanta majora. Inveti sa conduci grupurile umane si multimile asa cum se invata orice altceva; cu conditia sa existe acele predispozitii, aptitudini si experiente sociale acumulate, pe care sa se cladeasca arta si tehnica conducerii. De remarca ca experienta sociala dobandita si recunoscuta este un factor important al prestigiului.

Mijloacele utilizate de lideri in fata multimilor. Pentru a-si asigura influenta si controlul asupra multimilor, liderii utilizeaza o serie de mijloace psihologice a caror eficacitate depinde atat de caracteristicile psihosociale ale multimilor, cat si de personalitatea liderului si imprejurarile in care acesta actioneaza. Printre cele mai uzitate mijloace de influenta se numara urmatoarele: inductia comportamentala, incitarea emotionala, sugestia directa, afirmatia peremptorie, repetitia obstinata si ordinul.

Inductia comportamentala consta in initierea de catre lider a unei actiuni sau comportament demonstrativ, la care multimea se alatura prin imitatie si contagiune (datorita "spiritului de turma", cum ar spune Le Bon). Procedeul functioneaza eficient in cazul multimilor psihologice, relativ structurate, cu un tonus emotional ridicat si orientate deja spre un obiectiv comun. Nu se dovedeste eficient in cazul multimilor gregare si a celor cu un grad inalt de organizare, sau a acelora aflate in curs de dispersare.

q       Incitarea emotionala consta in ridicarea intentionata de catre lider a tonusului emotional al multimii, prin utilizarea unor sintagme, imagini sau simboluri sugestive, cu o mare incarcatura afectiva, sau printr-un , joc dramatic" de natura sa produca prin contagiune si imitatie o amplificare exponentiala a emotiei maselor. Procedeul este foarte eficient atunci cand se urmareste structurarea unei multimi gregare, dar si in cazul altor tipuri de multimi.

q       Sugestia consta in determinarea multimii sa adopte anumite atitudini sau sa declanseze anumite actiuni, apeland la mecanisme psihologice care scapa controlului rational. Un bun procedeu de sugestie consta din exemplul personal, dar si acela de realizare a unor asociatii, sublinieri, repetitii sau exemple care sa conduca spontan multimea pe directia dorita. Pentru a functiona eficient, sugestia trebuie sa fie utilizata dupa ce au fost create conditiile favorizante: unitatea mentala a multimii, incitarea emotionala, puternica polarizare a atentiei pe un obiectiv unic, invocarea unei autoritatii s.a. Daca procedeul este putin eficient in cazul multimilor gregare, datorita dificultatii de a asigura conditiile de fond amintite, in cazul multimilor psihologice produce efecte deosebite.

q       Afirmatia peremptorie consta in prezentarea unei idei foarte simple intr-o forma care nu permite nici o indoiala sau contrazicere, in primul rand datorita fermitatii si prestigiului celui care o emite. Procedeul este eficient in cazul tuturor tipurilor de multimi, in conditiile in care nu se pot formula si alte opinii contradictorii iar prestigiul sau autoritatea liderului sunt de necontestat.

q       Repetarea sistematica si obstinata a unei idei sfarseste prin a o induce inconstient in mintea ascultatorilor ca fiind de un adevar evident, care nu are nevoie de nici o demonstratie. Repetarea unei afirmatie peremptorie devine substitut pentru orice fel de rationament justificativ, iar simplul fapt ca se produce apare drept dovada materiala a adevarului ei. Ideologiile, dogmele, credintele si convingerile au adesea drept suport idei impuse prin repetitie.

q       Ordinul consta dintr-o indicatie comportamentala sau actionala care solicita o acceptare imediata si neconditionata, datorita autoritatii celui ce il emite. Procedeul este eficient numai in cazul unei ascendente recunoscute a liderului de catre multime, sau datorita unor imprejurari dramatice care solicita masuri imediate si hotarate din partea unei persoane care isi asuma initiativa.

3. Opinia publica

Una dintre cele mai importante dimensiuni psihosociale ale vietii sociale, inerenta oricarei forme de comunitate umana o reprezinta fenomenul opiniei publice. Expresie a profundelor interactiuni dintre persoane, grupuri, organizatii si institutii sociale, pe de o parte, si un sistem de valori, norme, credinte, si cunostinte raportate la anumite elemente de interes general ale vietii sociale, pe de alta parte, opinia publica sintetizeaza semnificatia, interpretarea si importanta acordata de grupuri reale sau virtuale de persoane unor idei, fapte, actiuni, comportamente sau evenimente sociale. Este ecoul subiectiv generat in sanul multimilor de obiecte sau fapte sociale care nu le sunt indiferente.

Definire, caracterizare generala, functii psihosociale

Complexitatea si importanta opiniei individuale si de grup in determinarea si structurarea comportamentului social a fost sesizata de numerosi psihologi si sociologi, acestei teme fiindu-i dedicate numeroase studii si cercetari experimentale (24; 31; 32; 54; 59; 118; 204 s.a.). Cei mai multi sociologi au evidentiat caracterul imprecis si plurivalent al termenului de "opinie publica", identificandu-se peste 50 semnificatii diferite ale acestui concept; optiunea pentru o acceptie sau alta tinand in mare parte de perspectiva teoretica din care este abordata viata sociala - in general, si raportul dintre psihologic si sociologic - in particular. Pentru politologi, opinia publica reprezinta cea mai Importanta forta politica, de care orice guvernare trebuie sa tina cont. Pentru sociologi reprezinta modul de agregare a opiniilor individuale asemanatoare in probleme de interes public. Iar pentru psihologi constituie un fapt de constiinta individuala si colectiva, exprimat printr-o judecata apreciativa sau optativa asupra unei probleme controversate.

Pe fondul acestei diversitati de sensuri, este necesar sa aducem cateva clarificari asupra notiunilor conexe: acelea de "opinie" si "public" strans legate de notiunea mai larga de "opinie publica".

Sensul general al notiunii de opinie desemneaza o perspectiva de interpretare a unui fapt social, acceptata, sustinuta si promovata de o persoana sau grup social.

Este o parere sustinuta cognitiv, axiologic si atitudinal, la care persoana adera atat afectiv cat si motivational, datorita semnificatiei care i se acorda respectivului fapt social. Nu putem avea opinii despre lucruri care ne sunt total indiferente, necunoscute si straine de preocuparile noastre. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca opiniile se formuleaza de regula in raport cu anumite situatii problematice care permit solutii si interpretari multiple. Astfel, pentru Albig, opinia este "exprimarea asupra unui fapt controversat", asupra caruia mai pot fi emise si alte pareri.

De remarcat ca, desi capata consistenta psihologica intr-un plan strict individual, opiniile sunt rezultatul unor ample procese interactive intre persoane, grupuri si institutii sociale, cu implicarea unor componente cognitive (de perceptie sociala, semnificare, interpretare si elaborare imaginara), axiologice (de raportare la sistemul de valori, norme si modele specifice persoanei sau grupurilor respective), afective (prin rezonanta emotionala generata de orice fapt semnificativ sau important pentru noi insine), motivationale (in masura in care faptul respectiv ne implica intr-o forma sau alta, nefiindu-ne indiferent) si atitudinale (prin care se exprima "montajul psihologic" relativ la o categorie de fapte din care face poate si cel la care se refera opina). Trebuie subliniata relatia foarte stransa dintre opinii, credinte si sistemul atitudinal, in masura in care orice atitudine implica o presupozitie cognitiva si axiologica generalizata si stabilizata, referitoare la o categorie de obiecte si fapte sociale. Gradul de stabilitate atitudinala se transfera si asupra opiniilor adiacente, rezultand un complex dinamogen, care prefigureaza actiunile viitoare ale persoanelor si grupurilor sociale.

Notiunea de public este strans legata de cea de grup social, real sau virtual. Pentru a deveni public, membrii unui grup social trebuie sa fie implicati - emotional, intelectual sau motivational - in desfasurarea unui fapt social. Adica trebuie sa manifeste un interes real pentru acesta, tocmai datorita participarii directe, ca actori sau spectatori activi la, desfasurarea unor evenimente.

Astfel, in conceptia lui G. Gurvitch publicul reprezinta o specie de grup uman, ai carui membri se caracterizeaza atat prin atitudini si opinii comune, cat si prin continuitatea ideilor si valorilor la care se raporteaza intr-o imprejurare sau alta. In sensul propus de G. Tarde, publicul apare ca o "formatie sociala spiritualizata", deci ca o multime reala sau virtuala, unita prin anumite valori, credinte si idei comune, capabila sa emita judecati apreciativ-optative asupra unor probleme de interes comun. Intr-un anumit sens, publicul reprezinta o comunitate spirituala, constituita pe anumite criterii variabile de la un caz la altul, dar de care subiectii participanti pot sa nu fie pe deplin constienti.

In toate cazurile, este vorba de o orientare relativ unitara a membrilor unui grup real (circumscris intr-un spatiu determinat) sau virtual (aflati la distanta unii de altii) in raport cu un eveniment cu semnificatie pentru categoria sociala din care fac poate. Astfel, in functie de modul de implicare, vom putea distinge mai multe categorii: a) publicul participativ (la un spectacol cultural - de pilda); b) publicul ocazional (constituit ad-hoc datorita unui eveniment neprevazut, dar care suscita un anumit interes); c) publicul ca asistenta institutionalizata sau semi-institutionalizata (participantii la o manifestatie de interes general); d) publicul virtual (format din categoriile sociale, dispersate spatial, pentru care un eveniment social poate avea importanta; alegatorii din campania electorala, de exemplu) s.a. Dintre multiplele variante de sensuri, in psihosociologie vom retine definitia care acorda publicului calitatea de comunitate virtuala, formata din oameni care au aceleasi atitudini sau credinte fata de aspectele actuale si semnificative ale vietii, desi pot fi dispersati in spatiu si fara constiinta apartenentei la respectiva comunitate.

Pornind de la aceste doua notiuni, opinia publica poate fi inteleasa cel mai simplu intr-o forma pur tautologica: ca opinie a unui public. Nuantand insa, vom identifica doua ipostaze ale acestei notiuni, implicand abordari complementare: a) ca fenomen psihosocial, care are drept rezultat aparitia la nivelul unor grupuri statistice a unor orientari relativ unitare in ceea ce priveste interpretarea unui fapt social semnificativ; b) ca produs concret al acestor procese interactive, constand din pareri sau judecati evaluativ-optionale referitoare la faptul in cauza; acestea, desi formulate sau decelabile la nivel individual, au caracter emergent la nivelul unor grupuri si categorii sociale, fiind rezultatul interactiunilor si interconditionarilor dintre persoane, grupuri, organizatii si institutii sociale. Complexitatea si importanta sociala a fenomenelor si proceselor psihosociale legate de structurarea si functionarea opiniei publice au condus la constituirea doxantologiei ca ramura a psihologiei sociale, dar si ca domeniu interdisciplinar de cercetare a acestei problematici. Aici se abordeaza din multiple perspective procesele de constituire, structurare, manifestare, evolutie, transformare si manifestare a opiniei publice in plan social, politic, economic, cultural, educational si psihoindividual - cu un accent deosebit pe tehnicile de evaluare si interpretare a opiniilor.

Datorita complexitatii acestei problematici, in literatura de specialitate vom intalni numeroase definitii si interpretari date notiunii de opinie publica, cele mai multe avand insa un caracter convergent sau complementar. Astfel, pentru Albig, opinia publica consta in opiniile individuale, asa cum rezulta din interactiunea lor in sanul unui grup determinat in ceea ce priveste o problema de interes comun. Pentru C. Zamfir si L. Vlasceanu, opinia publica reprezinta un ansamblu de cunostinte, convingeri si trairi afective manifestare cu intensitate relativ mare de membrii unui grup sau ai unei comunitati fata de un anumit domeniu de importanta sociala majora. Pentru Doob, opinia publicului este expresia atitudinilor oamenilor reuniti in grupuri in jurul unui subiect central, iar pentru P. Popescu-Neveanu este un fenomen psihosocial al carui continut este dat de aprecierea generalizata a unei populatii (grupuri) asupra diferitelor aspecte de interes ale vietii sociale.

Desi atat de diferite in forma, aceste definitii, ca si multe altele intalnite in literatura de specialitate releva cateva elemente comune, care pot constitui repere pentru intelegerea dimensiunilor operationale ale notiunii. Astfel: a) opinia publica este in mod evident expresia fenomenala a interactiunilor sociale cu caracter dinamic dintre persoane grupuri si categorii ale populatiei, pe de o parte, si idei, fapte, evenimente, obiecte sau comportamente sociale, pe de alta partea b) respectivele elemente au totdeauna o semnificatie (importanta) reala si actuala pentru subiectii care-si exprima opinia; c) aceste semnificatii nu au un caracter univoc pentru toate persoanele sau grupurile care constituie comunitatea in cauza; dimpotriva, elementele au un caracter problematic, fiind susceptibile la interpretari diferite si chiar opuse, in functie de o serie de factori psihoindividuali si psihosociali; d) constituirea opiniilor publice este rezultatul unui proces dinamic, avand intensitati, extensiuni si durate foarte diferite de la un caz la altul, in functie de structura publicului; e) formarea si manifestarea opiniei publice implica o multipla fundamentare si conditionare de ordin axiologic, cognitiv, afectiv, atitudinal si motivational; f) opiniile odata configurate si stabilizate prefigureaza de regula actiuni sociale reale sau potentiale din partea persoanelor sau grupurilor care le exprima: alegeri / respingeri, implicare/dezimplicare , participare/evitare etc.

Definitie

Pornind de la aceste sublinieri, vom defini sintetic opinia publica ca un fenomen psihosocial interactiv, care exprima interpretarea si semnificatia valorica acordata unor elemente concrete, actuale si controversate ale vietii sociale: idei, fapte, evenimente, comportamente sau obiecte de interes general.

Caracteristicile opiniei publice. Fiind un fenomen deosebit de complex in care interactioneaza numeroase elemente de ordin structural si functional, opinia publica comporta o serie de caracteristici psihosociale care se pot constitui atat ca planuri de abordare teoretica si experimentala, cat si ca dimensiuni si indicatori cu valoare operationala. Iata cateva dintre cele mai importante.

I. Continutul. Se refera la ceea ce constituie "substanta" de fond a unei opinii publice deja formulate: judecati de valoare cu sensuri explicite sau implicite (bun, rau, util, inutil, adevarat, fals, placut, neplacut etc.); optiuni, constand din o alegere dintre mai multe variante posibile (doresc, nu doresc, prefer, vreau s.a.); sprijin pentru o idee, persoana, eveniment etc.; contestare s.a 2. Domeniul de referinta. Releva sectorul vietii sociale in raport cu care se formuleaza opinia publica: domeniul politic, economic, educational, militar, cultural sau religios; cu referinta la persoane, grupuri, organizatii sau institutii sociale; vizand teze, proiecte, ideologii, actiuni proiectate sau evenimente in curs de desfasurare etc., cu specificatie ca opiniile au totdeauna un referential concret, actual si de larg interes.

3. Organicitatea. Exprima relevanta continutului opiniilor publice in raport cu aspectele considerate esentiale pentru viata comunitatii. Din acest punct de vedere pot exista atat opinii periferice, fluctuante si incongruente, referitoare la aspecte secundare ale vietii sociale, cat si opinii fundamentale, centrale si stabile, cu referinta la aspectele principale ale publicului respectiv. Opiniile cu o inalta organicitate deriva si se formuleaza in raport cu ceea ce este esential pentru destinul social al unei comunitati.

4. Fundamentarea. Se refera la sistemul de valori, norme, credinte, idei, informatii, sentimente, atitudini, stereotipuri, prejudecati, traditii, obiceiuri si experiente sociale semnificative pe care se structureaza o anumita opinie sau un curent de opinie. Configuratia factorilor cognitivi, axiologici, afectivi, motivationali si atitudinali este esentiala pentru a intelege forta, persistenta si efectele opiniilor asupra celor care le impartasesc. Prin evidentierea factorilor de fundamentare a opiniilor se poate elabora strategia optima de influentare a acestora, in sensul intaririi sau contracararii efectelor sociale.

5. Nivelul de cristalizare. Exprima gradul de organizare, maturizare si stabilizarea a continutului opiniilor publice, in functie atat de calitatea factorilor pe care se fundamenteaza , cat si de caracteristicile proceselor relationale la nivel interpersonal sau grupal care le mediaza aparitia si structurarea. Se poate evalua pe o scara cu mai multe trepte, de la opinii difuze, slab configurate, pana la opinii foarte bine structurate si stabilizate.

6. Persistenta. Evidentiaza durata de existenta activa a unor opinii, parametru care este conditionat de gradul de structurare, de natura fundamentarii, de caracteristicile publicului, de factori culturali si educationali, cat si de evolutia contextului social, politic si economic.

7. Extensiunea Releva gradul de difuzare a unei opinii in randurile unei comunitati, adica masura in care este cunoscuta si impartasita de membrii acesteia. Indicatorii statistici ai unor sondaje de opinie exprima in principal acest aspect, care este deosebit de important pentru evaluarea unei stari de fapt si pentru predictia comportamentala a populatiei investigate.

8. Activismul. Exprima faza dinamica in care se gaseste o opinie la un moment dat. Din acest punct de vedere, aceasta poate fi intr-o forma latenta, activa (in diferite grade) sau revoluta. De fapt, constituirea si manifestarea unei optiuni poate trece succesiv prin mai multe etape, cu grade diferite de activism, determinat in primul rand de factorii de fundamentare si de contextul social general in care are loc procesul.

9. Flexibilitatea. Exprima permeabilitatea opiniei deja structurate la idei si conceptii si argumente de alta natura decat cele care au fundamentat-o, cat si susceptibilitatea de a suporta modificari. Aceasta calitate este corelativa cu toleranta, pe de o poate, si dogmatismul, pe de alta poate.

10. Forma de manifestare. Opiniile se pot obiectiva in forme diferite, in functie de factorii structurali de fond si cei conjuncturali: rumoare, zvon, idei si optiuni structurate si argumentate consistent, stereotipuri si prejudecati. Fiind rezultatul unui proces dinamic, opiniile pot capata succesiv mai multe forme, incepand cu simpla "rumoare" sau "soapta", pana la stereotipurile cele mai persistente si rigide. Acest lucru necesita insa o perioada indelungata.

11. Sensul de exprimare. Opiniile au tendinta de polarizare pe directiile pozitiv-negativ, favorabil-nefavorabil, sustinere-contestare s.a.m.d. De cele mai multe ori, se pot identifica grade de implicare pe o directie sau alta, folosind o scala de tipul urmator: -3 -2 -1 (0) +1. +2 +3 , cu sublinierea faptul ca neutralitatea intr-o anumita problema de interes general exprima de fapt lipsa oricarei opinii; opinia inseamna in primul rand formularea unei optiuni.

11. Forta. Se refera la capacitatea opiniilor de a genera luari de pozitie active, actiuni care sa vizeze transformarea realitatii si antrenarea unor categorii sociale in directia care sa corespunda optiunilor pe care le implica. Opiniile ajunse credinte, convingeri si dogme au - asa cum s-a vazut in istorie - o considerabila forta revolutionara, de transformare a societatii si oamenilor. Forta unei opinii este in functie de elementele care o fundamenteaza , de extensiunea si profunzimea curentului de opinie in randul diferitelor categorii sociale, precum si de contextul social-istoric in care acesta se manifesta.

Prin operationalizarea acestor caracteristici, adica prin elaborarea unui sistem de dimensiuni, indicatori si indici care sa permita evaluarea lor obiectiva intr-un anumit spatiu experimental se poate obtine un modul care sa evidentieze modul specific de structurare a opiniilor in cadrul diferitelor categorii sociale. Intr-adevar, se constata ca atat pentru categorii sociale foarte largi, structurate intr-un anumit spatiu cultural si geografic -cum sunt popoarele si natiunile, de exemplu - cat si pentru categoriile mai restranse-cum sunt comunitatile etnice, religioase, profesionale, rurale sau urbane s.a. - exista moduri specifice de structurare a opiniilor si curentelor de opinie.

Urmand aceasta cale, se poate constata ca ponderea factorilor axiologici, cognitivi, afectivi, motivationali, a celor legati de traditii, stereotipuri si prejudecati care intervin in formarea opiniilor este foarte diferita de la o comunitate la alta. Astfel, in timp ce in comunitatile de tip occidental prevaleaza factorii informationali, de motivatie conjuncturala si de experienta sociala, in cadrul comunitatilor de tip oriental predomina factorii axiologici legati de traditii, stereotipurile si factorii emotionali. Diferente sensibile .se constata si intre comunitatile rurale si cele urbane, sau intre categoriile sociale diferentiate pe criterii profesionale (profesii tehnice si umaniste, de exemplu).

Functiile psihosociale ale opiniei publice. Fiind un fenomen cu un accentuat caracter integrativ in raport cu multiplele dimensiuni ale vietii individuale si sociale, opinia publica devine la randul sau un element functional constitutiv al oricarui sistem social, indeplinind in aceasta calitate o serie de functii psihosociale, ale caror efecte sunt direct observabile atat la nivelul sistemului integral, cat si la acela al unor componente ale acestuia: subsistemul politic, economic, juridic etc. In literatura de specialitate sunt retinute ca esentiale urmatoarele functii (24; 30; 204 s.a.):

(a) Functia normativ-axiologica, prin care se afirma, se promoveaza si se consolideaza la nivelul comunitatii un anumit sistem de norme si valori sociale, fundamentate istoric si considerate prin consens a avea relevanta pentru viata comunitara. Prin sanctionarea publica a oricarui comportament deviant se contracareaza aparitia unor factori disolutivi, reiterandu-se totodata consensul asupra valorilor si normelor care asigura coeziunea comunitara.

(b) Functia expresiva releva calitatea opiniei publice de a obiectiva intr-o forma specifica gandurile, sentimentele si atitudinile membrilor unei comunitati. Prin "luarea de pozitie" pe care o implica totdeauna, opinia devenita publica exprima atat modul de percepere a unui fapt, cat si interpretarea care i se da din perspectiva structurilor subiective ale membrilor unei colectivitati. Profilul opiniei publice constituie de fapt radiografia "sufletului colectiv" care afirma grupurile si categoriile sociale in sanul carora se formeaza.

(c) Functia de socializare exprima capacitatea opiniei publice de a oferi repere relativ consensuale pentru ceea ce este considerat bine sau rau, util sau inutil, dezirabil sau indezirabil intr-o societate; prin aceasta se stabilesc si coordonatele normative si axiologice care corespund unei optime integrari sociale a membrilor unei comunitati. Prin sanctionarea comportamentelor deviante de la ceea ce se considera a fi "zona de normalitate", precum si prin promovarea a tot ceea ce corespunde valorilor, traditiilor si obiceiurilor unei comunitati, procesul socializarii si integrarii psihosociale este controlat si corectat in mod continuu si eficient prin intermediul opiniei publice.

(d) Functia de control social consta in capacitatea opiniei publice de a exercita o presiune asupra factorilor de decizie, in sensul orientarii actiunilor acestora intr-o directie care sa corespunda intereselor si aspiratiilor majoritatii. Opinia publica este o forta politica, sociala si chiar economica de care nu se poate sa nu se mai tina cont in societatea contemporana.

(e) Functia consultativa releva calitatea opiniei publice de a oferi sugestii rezolutive, solutii si interpretari pentru situatiile problematice importante de interes general. In functie de natura sistemului politic (democrat sau autoritar), rolul consultativ al opiniei publice poate fl amplificat sau diminuat, dar nu poate in nici o imprejurare sa fie anulat., decat cu riscuri considerabile pentru viabilitatea respectivului sistem social sau politic.

(f) Functia deliberativa se manifesta prin luarea in discutie publica, analizarea si exprimarea unor optiuni care valideaza una sau alta dintre solutiile propuse de diferite forte sociale si politice. Cu o traditie care vine din Grecia Antica, sistemele parlamentare moderne nu fac altceva decat sa activeze direct sau indirect aceasta functie, prin antrenarea comunitatilor in luarea deciziilor.

Structura si dinamica opiniei publice

Formarea opiniei publice constituie un proces dinamic, in cadrul caruia interactioneaza factori de natura sociala (politici, economici, culturale, juridici s.a.), psihosociala (caracteristicile grupurilor si organizatiilor, sistemul de interactiuni dintre acestea si fiecare membru al colectivitatii, precum si influentele specifice pe care le exercita) si psihoindividuala (caracteristici ale personalitatii, nivel de instructie, grad de integrare sociala, statut social, experienta de viata etc.).

Din interactiunea acestor factori rezulta fenomenul de opinie, manifestat ca serii complementare de tendinte centrale la nivelul unei comunitati reale sau virtuale. Intr-adevar, numai ca o situatie de exceptie vom intalni o opinie unanima, de cele mai multe ori fiind vorba de doua sau mai multe orientari de baza ale opiniilor unor categorii diferentiate in cadrul colectivitatii de baza; diferentierea are loc datorita actiunii unora dintre factorii mai sus mentionati, deveniti astfel criterii de formare a grupurilor de opinie. Fiecare grup de opinie se constituie ca formatorul, dar si purtatorul uneia dintre variantele complementare de opinie care circula la nivelul comunitatii respective.

Formarea opiniilor presupune o succesiune de faze, diferentiate in functie de rolul jucat de unul sau altul dintre factorii determinanti. In principiu, procesul implica urmatoarele momente esentiale:

Contactul cu un fapt social cu semnificatie pentru persoana, grupul social sau organizatia la nivelul carora se va configura opinia.

. Activarea seturilor cognitive, afective si atitudinale corespunzatoare faptului social declansator; in urma acestui proces rezulta o atitudine spontana, difuza si in mare masura inconstienta fata de faptul respectiv, atitudine care poate fi pozitiva sau negativa, de aprobare sau dezaprobare.

In contextul raporturilor sociale firesti, se compara schema atitudinala astfel formata cu aceea a celor din jur, rezultand o idee de aprobare-dezaprobare, insa foarte vaga, fluida si insuficient fundamentata rational si afectiv.

. Interesul astfel declansat determina cautarea mai mult sau mai putin sistematica a unor informatii considerate obiective si a unor comentarii autorizate despre faptul petrecut; aceste elemente informationale pot fi obtinute in principal prin intermediul mass-media, dar si in urma unor contacte directe cu persoane sau documente considerate relevante.

Are loc o cristalizare a ideilor pana atunci vagi si inconsistente intr-o opinie personala, suficient de bine sustinuta rational si emotional.

Pe fondul interesului astfel creat, au loc discutii, controverse si dezbateri cu cei din jur, cu argumente pro si contra, de o parte si de alta, ceea ce are drept rezultat adoptarea unei atitudine "de sinteza'. Aceasta este in mare masura convergenta cu aceea a intregului grup, sau a unei parti a acestuia, rezultand coagulari de opinie convergente sau divergente.

. Se constituie astfel grupurile de opinie, care vor continua dezbaterile, consolidandu-le si directionandu-le mult mai exact in raport cu interesele comune ale sustinatorilor. Opinia de grup va capata o sustinere mult mai puternica, proportionala cu marimea grupului, statutului social al membrilor si prestigiului social al acestora.

In acest context are loc implicarea grupului intr-o actiune sau decizie, prin aceasta opinia devenind o forta sociala care incearca sa adecveze realitatea la sistemul de valori, norme, motivatii si traditii care a fundamentat structurarea respectivului curent de opinie.

In functie de efectele impactului cu realitatea sociala, sau sub incidenta unor noi informatii sau influente interne sau externe, opiniile ajunse intr-o anumita faza de structurare pot fi revizuite, transformate sau chiar reprimate, dupa cum pot deveni in timp sisteme doctrinare sau dogme, cu o foarte larga extindere la nivelul diferitelor categorii de grupuri sau sociale.

Modelul de mai sus evidentiaza existenta unor factori macrosociali, microsociali si individuali, care prin interferenta lor determina forme si niveluri specifice de manifestare a opiniei publice. Dintre acestia, cei mai importanti sunt urmatorii:

a)              tipul general de societate si de cultura organizationala (democrata sau autoritara; agrara, industriala sau informatizata; sistemul institutiilor culturale dominante; credintele, prejudecatile si stereotipurile cu rol dominant in viata sociala, climatul social general etc.);

b)             caracteristicile sistemelor de educatie generala si instructie profesionala (nivelul mediu de instructie pe categorii sociale; permisivitatea si creativitatea; valorile educationale fundamentale s.a.);

c)              particularitatile sistemelor de comunicatie in masa (specificul si varietatea acestora; gradul de independenta politica, economica si culturala; promptitudinea si obiectivitatea informarii);

d)             structura morfologica a populatiei (categorii de varsta, sex, profesii, etnii, densitate etc.);

e)              particularitati psihosociale ale grupurilor primare (tipul de grupuri la care membrii comunitatii participa simultan sau succesiv; climatul psihosocial din interiorul acestora; specificul relatiilor interpersonale promovate; gradul de deschidere spre exterior, conservatorismul si permeabilitatea la nou, profunzimea comunicarii interpersonale, suportul afectiv si motivational al participarii la viata de grup etc.);

f)               profilul personalitatii de baza pentru diferitele categorii sociale care compun populatia investigata (categorii etnice, religioase, profesionale, de sex si varsta s.a.).

Considerabila experienta castigata prin desfasurarea a nenumarate sondaje de opinie, mai ales in SUA si Europa Occidentala - insa mai recent si in unele tari central-europene, arata o puternica Influenta a morfologiei sociale asupra structurii opiniei publice. Prin morfologia sociala se intelege distributia unei populatii dupa criterii de varsta, sex, nivel de instructie, profesie, apartenenta etnica si religioasa, mediu social - urban sau rural, nivel de cultura, distributie si densitate geografica etc. (24; 30).

De exemplu, s-au constatat diferentieri interesante la nivelul opiniei publice in functie de sex: femeile se pare ca sunt mai conservatoare decat barbatii, tinand mai mult la pastrarea unor traditii si obiceiuri; totodata sunt mai susceptibile la influente externe, realizate prin mass-media si alte mijloace de propaganda. Fetele sunt intr-o mai mare masura dependente de opinia parintilor decat baietii, fiind mai intolerante in pareri decat acestia. Pe de alta poate, oamenii mai in varsta sunt mai traditionalisti si conservatori decat tinerii, acceptand cu mare greutate schimbari majore in conceptiile lor politice sau etice. Categoriile cu nivel superior de instructie si cultura sunt mai nonconformiste, cu note accentuate de cosmopolitism, inteles ca tendinta de a prelua modele culturale straine, din zone care au un nivel superior de dezvoltare intr-un anumit domeniu care le-ar putea conferi un statut social mai inalt. Studentii din domeniile umaniste sunt mai deschisi spre valorile spirituale, comparativ cu cei din domeniile tehnico-economice, care prefera valorile materiale.

Diferente notabile se constata si intre populatiile din mediul rural sau urban. In timp ce comunitatile rurale sunt traditionaliste si conservatoare cu obiceiurile si valorile lor, cu tendinta de a privi cu neincredere tot ceea ce este nou, dar si cu resemnare in fata evenimentelor pe care nu le pot controla. Dimpotriva, mediile industrial-urbane accepta si promoveaza preponderent conceptii utilitariste si de oportunism material, cu o mai mare deschidere spre nou, daca acestia se poate dovedi mai profitabil. Aceste diferente sunt insa destul de relative, mai ales in conditiile actuale in care influenta mass-media este considerabila si cu penetrare in poate mediile sociale, cand mobilitatea profesionala si rezidentiala sterge progresiv granitele dintre oras si sat, precum si dintre diferitele categorii sociale.

Alte categorii de factori macrosociali sunt legati de specificul sistemului politic dintr-o tara, nivelul de dezvoltare economica si activitatea partidelor politice. In tarile dezvoltate din punct de vedere economic se constata o tendinta tot mai accentuata de a renunta la valorile spirituale traditionale, in favoarea unora de natura instrumental-utilitara. Opiniile devin astfel tot mai circumstantiale, ghidate intr-o masura considerabila de modelele si interpretarile "gata fabricate" de puternicele sisteme de informare in mas a. Trecerea la societatea informatizata modifica profund mecanismele psihosociale prin care se formeaza si se manifesta opinia publica ca dimensiune esentiala a vietii sociale. Consecintele sunt deja vizibile, iar previziunile lui O. Spengler referitoare la ciclurile pe care le parcurg culturale in evolutia lor par a fi de o acuta actualitate.

Structura opiniei publice. Dupa cum rezulta din cele expuse mai sus, opinia publica nu poate avea un caracter omogen, ea fiind diferentiata in functie de morfologia sociala (structura publicului), de sensul optiunilor (pozitiv sau negativ) si de gradul de elaborare a ideilor, convingerilor si sentimentelor pe care se fundamenteaza.

(I) In ceea ce priveste natura publicului, se accepta ca acesta se poate prezenta in trei ipostaze: 1) publicul general: cuprinde totalitatea membrilor unei comunitati, interesati de problemele si aspectele cele mai semnificative pentru intreaga comunitate (principalele orientari politice, directiile strategice ale dezvoltarii economice, optiunile privind aliantele internationale, sistemul de vot, politica de protectie sociala s.a).; 2) publicul particular: se compune din grupurile reale sau virtuale din cadrul unei comunitati, interesate de problemele de interes comun, dar care impartasesc aceleasi valori si optiuni; deci, in cadrul publicului general vom avea mai multe publicuri particulare, in functie de principalele optiuni privind problemele generale ale comunitatii in ansamblul sau (este cazul grupurilor care- impartasesc fie conceptia centralizarii in economie, fie pe aceea a descentralizarii); 3) publicul special: se compune din grupuri interesate de probleme care nu au caracter general, fiind structurate in jurul unor valori specifice unui anumit domeniu al vietii sociale (este cazul suporterilor dintr-un anumit sport, a celor interesati de informatica si Internet, a grupurilor profesionale care se exprima intr-o problema specifica lor etc.).

Corespunzator acestor categorii de public, vom avea si opinii publice cu caracter general, particular sau special, in functie de gradul de generalitate, relevanta si sustinere a valorilor in jurul carora se structureaza. De remarcat ca la randul sau, fiecare categorie de public poate avea o morfologie sociala specifica, diferentiata de la caz la caz. Deci, studiile de opinie trebuie sa ia in considerare atat morfologia sociala la nivelul intregii comunitati, cat si aceea de la nivelul fiecarei categorii de public, obtinand astfel informatii deosebit de relevanta asupra factorilor care determina structurarea curentelor de opinie.

(II) In ceea ce priveste diferentierea opiniei publice in functie de orientare, aceasta este data de numarul solutiilor rezonabile pentru faptul social problematic care a initiat optiunile. De cele mai multe ori asemenea situatii problematice comporta doua orientari (favorabile sau nefavorabile, sau doua solutii alternative), insa sunt si alte situatii care comporta un numar mai mare de optiuni posibile (cum este in cazul optiunii pentru un partid politic dintr-o serie mai numeroasa). Pe aceasta dimensiune, structura opiniei publice apare ca pondere relativa a optiunilor pentru fiecare varianta activa, considerata viabila de un numar minim de persoane. In acest context, curentul de opinie apare ca o dominanta in extensiune asupra unei optiuni care castiga teren.

(III) In raport cu ponderea factorilor psihoindividuali si psihosociali care fundamenteaza opinia publica, F. Tonnies identifica mai multe niveluri ale acesteia: a) nivelul motivational, constituit dintr-un conglomerat de dorinte si sentimente vagi, intentii si aspiratii difuze, care dau substanta vointei comune a unei colectivitati; se formeaza astfel elementul de fond in care vor fi inserate progresiv alte elemente de ordin emotional, motivational, atitudinal si cognitiv, cu un grad mai inalt de structurare; b) nivelul privat, format din proiectiile

subiective, asteptarile si ideile unui public care se elaboreaza la nivelul simtului comun in ceea ce priveste evaluarea unei situatii sociale problematice; c) nivelul evenimential, constituit din asteptarile si proiectiile axiologice si normative cu valoare de referential pentru intreaga comunitate in ceea ce priveste evenimentul-obiect al opiniei publice; d) nivelul consistent, este expresia agregarii si polarizarii opiniilor particulare, pe fondul sentimentului ca toti membrii comunitatii gandesc si simt la fel in raport cu o anumita problema; la nivelul cel mai inalt de structurare, se formeaza un curent de opinie foarte puternic, in care este antrenata unitar intreaga comunitate.

Se poate adopta si o alta perspectiva de evaluare, avandu-se drept criteriu gradul de structurare a factorilor implicati in generarea opiniei publice: factori informationali, cognitivi, emotionali, motivationali sau atitudinali. Utilizand instrumente de investigare special elaborate, se poate obtine o analiza mult mai nuantata privind profilul factorilor de fundamentare a opiniei publice.

(IV) In ceea ce priveste forma de manifestare , opinia publica se poate prezenta sub forma de rumori, zvonuri, stereotipuri, prejudecati, opinii consistente si curente de opinii.

Rumoarea se prezinta ca "zgomot surd de voci", sovaielnica, impersonala, anonima si relativ inconsistenta. Se formeaza sub influenta unui eveniment cu o mare incarcatura emotionala, despre care nu se detin suficiente informatii si care se produce intr-un context ambiguu, care nu reuseste insa sa polarizeze vectori motivationali bine configurati. Rumoarea indeplineste in principal o functie cathartica, emotionala si de comunicare, componentele rational-explicative avand o pondere relativ scazuta in structura acesteia; de aici rezulta sensibile deformari, schematizari sau augmentari ale continutului, corelativ cu un pronuntat fenomen de condensare, deplasare sau asimilare reciproca a detaliilor, precum si de diminuare a importantei elementelor principale.

Zvonurile sunt forme de opinii transmise de regula pe cale orala, fundamentate pe stiri, afirmatii sau relatari prezentate ca adevarate, dar fara sa existe posibilitatea verificarii corectitudinii acestora. Pe un fond emotional adecvat, chiar criteriile de veridicitate sunt ignorate, rezultand deformari, exagerari si asocieri cu totul neasteptate. Adevarate sau false, zvonurile sunt poate cel mai vechi mijloace de comunicare in masa, indeplinind complexe functii psihosociale, cum sunt cele care deriva din nevoia de contact social, de cunoastere si comunicare interpersonala, dar si de participare - chiar indirecta la ceea ce pare mai spectaculos in viata unei comunitatii. Desi suna paradoxal, zvonurile sunt modalitati secundare de integrare sociala, facilitand contactele interpersonale si participarea sui generis la viata sociala.

Aparitia zvonurilor este legata de un anumit context social in care o persoana, o intamplare sau eveniment prezinta o importanta aparte pentru colectivitate, dar asupra carora nu se pot obtine informatii certe, fiind nevoie de o "improvizatie cognitiva' pentru a se asigura coerenta respectivei situatii. Intr-un anumit sens, zvonurile sunt produsele "imaginarului social', exprimand atat particularitatile unei situatii sociale generale, cat si pe acelea ale grupurilor si persoanelor aflate sub incidenta acestora. Zvonul este prin excelenta un fenomen interrelational, rezultat al unei deliberari colective informale, desfasurata pe fondul unei anumite ambiguitati informationale. Dupa cunoscuta opinie a sociologului american T. Shibutani, zvonurile sunt stiri improvizate, a caror amploare este data de produsul dintre importanta unui eveniment si ambiguitatea sa: Z = Importanta x Ambiguitate (108, 32). Interpretand dintr-o alta perspectiva aceasta relatie, zvonul ne apare ca o actiune de comunicare-informare spontana, prin care se restabileste echilibrul cognitiv in cadrul unei situatii sociale de actualitate si de interes general.

Cercetari deosebit de interesante asupra zvonurilor au fost desfasurate de G. Allport, L. Postman, G. Amado, A. Guinet, J-N. Kopferer s.a.

Astfel, in acceptia lui Allport, si Postman, zvonul este un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, ce se raporteaza la actualitate, colportat din om in om, in lipsa unor informatii concrete care sa-i ateste exactitatea. Incercand sa explice exagerarile si deformarile caracteristice zvonurilor, acestia au identificat trei legi care actioneaza in procesul de transmitere a mesajelor:

a) Legea nivelarii releva procesul de reductie, comprimare si saracire progresiva a continutului unui zvon, in asa fel incat dupa 5-6 secvente de retransmitere se pierde pana la 70 % din continutul informational initial al mesajului. Prin urmare, continutul devine mai schematic, mai scurt si mai usor de inteles, de relatat si de transmis mai departe.

b) Legea accentuarii evidentiaza tendinta sublinierii detaliilor in procesul transmiterii mesajului, perceptia si reproducerea fiind selectiva si deformatoare. c). Legea asimilarii scoate in evidenta tendinta de a prelua prejudecatile, mentalitatile, interesele, sentimentele si stereotipurile verbale ale celor care relateaza la continutul mesajului pe care il transmit Cu alte cuvinte, structura zvonului dezvaluie caracteristicile psihosociale si structurile cognitive, afective si motivationale a celor implicati in procesul difuzarii mesajelor, pe care le deformeaza intr-un sens revelatoriu. Sau, parafrazandu-1 pe J.N. Kopferer, fiecare zvon isi are publicul sau, pe care il si reprezinta prin continut si forma.

Stereotipurile sunt o alta forma sub care se poate manifesta opinia publica. Dupa cum s-a aratat intr-un capitol anterior, stereotipurile sunt imagini, scheme cognitive sau credinte simplificate, durabile si preconcepute (anterioare oricarei analize rationale profunde), care se aplica in interpretarea caracteristicilor si comportamentelor unor persoane, grupuri sau evenimente sociale. Sunt clisee de gandire care "economisesc travaliul mintal", dar simplifica si schematizeaza totodata realitatea. Opinia publica se structureaza adesea in jurul unor asemenea stereotipuri, care directioneaza astfel cursul gandirii si imaginatiei colective.

Prejudecatile indeplinesc un rol asemanator, diminuand spiritul evaluativ-critic in favoarea unor asertiuni generalizatoare si neverificabile, bazate cel mai adesea pe factori afectivi si motivationali, si mult mai putin pe o cunoastere reala a faptelor la care se refera. Indeplinesc frecvent rolul unor "centre de cristalizare' a opiniilor colective, afectandu-le gradul de adecvare la realitate.

Opiniile consistente au un continut coerent, sustinut de un fond informational bine structurat si actualizat, aflat in consonanta cu elementele de ordin afectiv, motivational si atitudinal. Este vorba de asa numita "opinie argumentata si rationala, neviciata de interferentele cu unele dintre formele mai sus mentionate. Cand o asemenea forma prevaleaza in cadrul unei comunitati, ea devine curent de opinie, avand o remarcabila forta persuasiva.

Comunicarea de masa si opinia publica

Din cele expuse anterior rezulta ca opinia publica constituie una dintre dimensiunile esentiale ale vietii sociale, in masura in care prin continutul si forma sa de manifestare da expresie interactiunii dintre individual si social, dintre persoane, grupuri, organizatii si institutii sociale, precum si dintre valori, norme si actiunile sociale . Opiniile polarizeaza energiile comunitatii, activeaza sistemele atitudinale si prefigureaza actiunile, devenind astfel atat un instrument esential al controlului social, cat si suport pentru diferitele categorii de activitati sociale: politice, economice, educationale, juridice sau de aparare.

Analiza procesului psihosocial de formare a opiniei publice evidentiaza rolul determinat a doi factori, aflati intr-o stransa interdependenta: informarea si comunicarea sociala. Prin informare se asigura suportul cognitiv-rational necesar structurarii opiniilor individuale si publice, iar comunicarea reprezinta atat conditia disiparii informatiei in plan intracomunitar, cat si elementul central al mecanismului psihosocial prin care se structureaza opinia publica expresie a sentimentelor, gandurilor si motivatiilor emergente ale colectivitatii. Intr-un sens mai larg, comunicarea reprezinta infrastructura tuturor raporturilor sociale si - in consecinta - chiar a intregii vieti sociale.

Comunicarea ca fenomen psihosocial se poate analiza la mai multe niveluri: comunicare interpersonala, intragrupala, intergrupala, organizationala si de masa, fiecare dintre aceste forme avand unele caracteristici specifice, dupa cum s-a aratat intr-un capitol anterior (v. cap. 4.3. si 6.2.). Insa, rolul determinat in formarea opiniilor il are comunicarea de masa, ale carei forme, functii si efecte vor fi prezentate in continuare, avand un specific cu totul aparte.

Definitie

Prin comunicarea de masa se intelege o activitate sociala dirijata, prin care informatiile si interpretarile complementare acestora sunt distribuite selectiv in cadrul unei colectivitati, folosind o serie de mijloace specifice, vizuale si auditive.

Totalitatea acestor mijloace constituie ceea ce se numeste in mod curent "mass-media': radioul, televiziunea, presa scrisa, afisele, "fluturasii'. Comunicarea de masa poate fi: formala, organizata si controlata de institutiiie oficiale, sau informara; continua sau discontinua; distribuita uniform sau diferentiat pe anumite zone geografice. Din punct de vedere al mijlocului tehnic folosit pentru distribuirea mesajelor, poate fi: auditiva (radioul sau sistemele de sonorizare) sau vizuala (televiziune, presa scrisa, afisele etc.). De cele mai multe ori sunt combinate mai multe procedee de realizare a comunicarii in masa, rezultand astfel un impact mult mai puternic asupra opiniei publice. Este de retinut ca aproximativ 85 % din informatia cu impact subiectiv este receptionata pe cale vizuala, ceea ce - alaturi si de alte caracteristici - explica considerabila influenta a televiziunii asupra opiniei publice.

Avand in vedere diversitatea institutiilor sociale interesate in folosirea mijloacelor de comunicare in masa, este util a se distinge intre "sursa de influenta si control", "centrul de elaborare strategica a activitatii de comunicare in masa" si "emitatorul propriu-zis de mesaje".

Spre deosebire de comunicarea interpersonala, comunicarea de masa are un caracter unilateral, este dirijata Spre un numar mare de receptori potentiali, iar efectele mesajului transmis pot fi constatate numai indirect, evaluand opinia publica si modificarile atitudinale aferente (prin sondaje), sau observand modificarile statistice ale comportamentului individual, de grup sau organizational.

Acest modul poate fundamenta o prima paradigma de abordare teoretica si experimentala a procesului de comunicare in masa, precum si a fenomenelor psihosociale adiacente. Fiecare dintre elementele indicate mai sus trebuie sa constituie o directie de cercetare, dar si un joc unde se poate actiona programatic asupra comunicarii, in sensul determinarii anumitor efecte la nivelul atitudinilor si opiniilor publice formate sub influenta acesteia.

Astfel, se studiaza:

a)            sursa de informatii obiective (natura informatiilor, cantitatea, adecvarea la realitate, modalitatile de obtinere a informatiilor, existenta factorilor perturbatori s.a.);

b)            caracteristicile psihosociale ale emitatorului - deci ale centrului mass-media (modul cum se selecteaza, pondereaza si se codifica informatia sub forma de mesaj);

c)            parametru mesajului care urmeaza a fi transmis pe un anumit canal mass-media (forma, continutul, redundanta, adecvarea in raport cu informatia pe baza careia a fost elaborat, elemente suplimentare de influentare a receptorului etc.);

d)            caracteristicile tehnice ale canalului de transmitere a mesajului primar (natura canalului, viteza de transmitere, existenta si actiunea factorilor perturbatori s.a.);

e)            parametru mesajului ajuns la receptor, in urma parcurgerii canalului de transmitere (gradul de corespondenta cu mesajul transmis, trunchierea sau aparitia unor elemente suplimentare datorita perturbatiilor);

f)             continutul informational rezultat in urma decodificarii mesajului de catre receptor (informatia obiectiva efectiv receptionata, informatia "de influentare adaugata de emitator, gradul de acceptare a interpretarilor date de acesta continutului informational obiectiv etc.);

g)            influenta determinata de mesaj asupra persoanelor, grupurilor si comunitatilor carora i se adreseaza (influente asupra conceptiilor, credintelor, atitudinilor, motivatiilor, sentimentelor si -la un nivel sintetic - influenta asupra opiniei publice formate sub influenta sistematica a mass-media);

h)            efectele actiunilor si comportamentelor astfel rezultate asupra mediului natural si social (tipul de actiuni si comportamente generate de influenta mass-media, intensitatea, amploarea si durata acestora, obiectivele vizate de aceste actiuni, rezultatele obtinute si efectele secundare derivate);

i)              modul de receptare de catre emitator a efectelor determinate de actiunea sa asupra populatiei vizate si a altor populatii colaterale (parametru feed-back-ului realizat la nivelul emitatorului de mesaje, precum si corectiile efectuate de acesta in urma informatiilor primite si interpretate). Insa, trebuie subliniat faptul ca perspectiva predominant analitica promovata de acest modul trebuie completata cu o abordare complementara de tip sintetic-integrator, prin care sa se redea caracterul unitar al fenomenologiei specifice comunicarii de masa.

Alte modele teoretice completeaza paradigma clasica prezentata mai sus, punand accentul pe una sau alta dintre dimensiunile psihoindividuale, psihosociale, organizationale, sociale sau culturale implicate in procesul comunicarii de masa. In continuare, prezentam cateva dintre cele mai cunoscute paradigme din aceasta categorie (59, 216).

Paradigma psihosociala a comunicarii de masa, elaborata de P.F. Lazarsfeld si E. Katz, evidentiaza rolul grupurilor in difuzarea informatiei si modificarea sistemelor atitudinale si de opinie. Principalele teze ale acestei teorii sunt urmatoarele: a) elementul fundamental care mediaza actiunea informatiei vehiculata prin mass-media asupra indivizilor il constituie grupurile primare si secundare carora acestia le apartin; structurile, procesele si fenomenele psihosociale de grup au rolul unor veritabili operatori care transforma mesajele in convingeri, atitudini si opinii individuale si colective. b) comunicarea interpersonala fundamenteaza raporturile personale si cele sociale, constituind implicit si baza implicita a comunicarii de masa. c) mass-media influenteaza publicul (colectivitatile) prin intermediul comunicarii interpersonale, in care rolul determinant il detin liderii de opinie, care selecteaza, filtreaza, interpreteaza si directioneaza mesajele transmise de aceasta. Liderii de opinie sunt persoane centrale in cadrul grupurilor primare si secundare susceptibile de a exercita o influenta semnificativa asupra membrilor grupurilor carora le apartin, sau asupra unei parti a publicului cu care sunt in contact direct sau indirect prin intermediul mass-media. Cu alte cuvinte, sunt centre de influenta informala constituite spontan, in virtutea prestigiului si competentei.

Paradigma socioculturala, elaborata de A. Moles in cadrul unei teorii mai cuprinzatoare privind sociodinamica culturii, utilizeaza conceptele si instrumentele specifice informaticii si ciberneticii. In cadrul acestei conceptii, intreaga cultura se configureaza ca un ansamblu de canale mass-media, prin care valorile si normele culturale se sistematizeaza si se activeaza selectiv, rezultand o unitate totalizanta, un camp sociodinamic in care evolueaza indivizii ca sisteme deschise in raport cu elementele culturale. Comportamentele individuale si cele de grup sunt determinate de ereditatea individuala, de "tabloul sociocultural' in care evolueaza si de dinamica asa numitelor "cicluri socioculturale' (156). Tezele principale ale acestei conceptii pot fi sistematizate astfel: a) campul cultural se configureaza ca un ansamblu de canale mass-media; b) mass-media transmite seturi si fluxuri de mesaje neierarhizate, rezultand astfel un continut cultural relativ amorf; c) fiecare individ sau grup extrage din acest camp, prin incercare si eroare, acele continuturi care vor forma cultura particulara a acestora, in consonanta cu elementele ereditare si motivationale; d) sistemul cultural functioneaza printr-o succesiune de "cicluri sociodinamice" care leaga intr-o bucla inchisa creatorii si consumatorii de elemente culturale (micromediul creator si macromediul consumator); e) in cadrul fiecarui ciclu, creatorul selecteaza si combina elementele culturii intr-un "mozaic original", transmis macromediului consumator prin mass-media care, la randul sau, selecteaza anumite elemente consonante cu particularitatile sale sociale; f) prin dinamica socioculturala se asigura dezvoltarea, inlocuirea si structurarea ideilor si valorilor specifice diferitelor domenii ale vietii culturale.

Modelul lui Moles propune, pe langa o abordare globala - de inspiratie sociodinamica a comunicarii de masa, si o metodologie de analiza lingvisticosemantica a continutului mesajelor, prin intermediul analizei de continut.

Pe directii complementare de analiza se situeaza numeroase alte modele, dintre care amintim: modelul structural lingvistic al lui C. Levi-Strauss, in care accentul se pune pe descrierea intrinseca a mesajului, prin raportarea continutului la structurile semantice parentale, cu semnificatii universale; modelul functionalist, in care accentul se pune pe rolul diferitelor componente ale sistemului comunicational in determinarea unor efecte specifice; modelul sistemic prin care se ofera o perspectiva integratoare asupra agentilor implicati in actul comunicarii, a raporturilor dintre acestia si mediul tehnic, social si natural al comunicarii etc. (v. 59).

Functiile psihosociale ale mass-media. In literatura de specialitate sunt relevate numeroasele functii indeplinite de comunicarea de masa din perspectiva psihoindividuala, psihosociala si socioculturala (24; 31; 59; 88 s.a.). Sintetizand, putem considera ca mass-media indeplineste urmatoarele functii principale: a) functia de informare, constand in transmiterea sistematica de informatii catre indivizi, grupuri si organizatii, pe baza carora se fundamenteaza atitudinile si activitatile sociale ale acestora; b) functia de socializare, prin care se realizeaza difuzarea si asimilarea valorilor, normelor si modelelor culturale care constituie baza integrarii sociale a membrilor in cadrul comunitatii; c) functia instructiv-educativa, prin care se faciliteaza formarea profesionala si perfectionarea morala a membrilor societatii; d) functia de facilitare interpersonala si sociala, prin care sunt stimulate, modelate si directionate axiologic raporturile interpersonale si intergrupale; e) functia de mobilizare sociala, constand in polarizarea energiilor si actiunilor sociale in raport cu anumite obiective de interes general; f) functia de control social, prin care se asigura feed-back-urile necesare interventiilor si corectiilor necesare adecvarii comportamentale la dinamica situatiilor sociale; g) functia de formare si directionare a opiniei publice, realizata printr-un sistem de influente si actiuni specifice; h) functia de divertisment si recreere s.a.

Comunicarea de masa si opinia publica

Dupa cum s-a aratat mai sus, una dintre functiile principale ale mass-media consta in formarea, modelarea si directionarea opiniei publice in raport cu un sistem de norme si valori considerate dezirabile. Cum opinia publica constituie o considerabila forta politica si sociala, fiind totodata unul dintre principalele instrumente de control social, posibilitatea de a forma si directiona aceasta forta prin intermediul mass-media ridica numeroase probleme de ordin politic, cultural, economic, etic si chiar juridic.

Intr-adevar, formarea, structurarea si directionarea opiniei publice poate avea loc in doua moduri principale: a) spontan, sub incidenta unor factori semnificative, insa nesistematizati, care actioneaza aleatoriu in cadrul unor situatii sociale curente, fara interventia constienta a unor centre de influenta; b) controlat, in urma actiunii constient dirijate a unor factori ai structurii sociale: persoane, grupuri, organizatii sau institutii interesate in a determina formarea unui anumit curent de opinie. In acest ultim caz pot fi ridicate o serie de intrebari: a) cine sunt cei care formeaza centrul de influenta si care sunt obiectivele lor reale; b) in ce masura aceste obiective sunt cunoscute si acceptate de majoritatea membrilor comunitatii; c) care sunt sistemele de valori si norme pe care isi fundamenteaza activitatea si in raport de care stabilesc criteriile de selectie si structurare a continuturilor mesajelor; d) care sunt instrumentele de control social asupra mass-media, astfel incat sa nu apara deturnari si excese care sa afecteze interesele fundamentale ale comunitatii etc. Pentru a raspunde la aceste intrebari este necesar sa dezvoltam anumite consideratie teoretice asupra efectelor psihosociale ale comunicarii de masa, precum si asupra principalelor sale obiective.

Efectele comunicarii de masa. Mai ales atunci cand are un caracter sistematic si dirijat, mass-media produce o serie de efecte in plan psihoindividual , psihosocial si sociocultural. Acestea pot fi diferentiate dupa mai multe criterii: a) dupa intensitate acestea pot fi puternice, medii sau slabe; b) dupa zone de manifestare pot fi de natura politica, economica, educationala, juridica, morala sau culturala; c) dupa persistenta pot fi de scurta sau lunga durata; d) dupa modul cum isi exercita influenta, efectele pot fi cu actiune directa sau indirecta; e) in functie de entitatea sociala asupra careia se manifesta, efectele pot viza persoanele luate izolat, grupurile, organizatiile sau institutiile sociale, fiecare dintre acestea putand fi diferentiate dupa anumite criterii politice, profesionale, etnice, religioase sau culturale.

Pornind de la aceste criterii de analiza a efectelor comunicarii de masa, au fost elaborate numeroase teorii asupra rolului, functiilor si mecanismelor psihosociale prin care acesta actioneaza (59, 151 s.u.). Astfel, in perimetrul paradigmei "efectelor puternice" ale mass-media remarcam urmatoarele modele teoretice semnificative:

1. Teoria hegemoniei mass-media. Avand la baza conceptiile de sorginte marxista asupra structurii duale a societatii (clase dominante si clase dominate), teoria afirma capacitatea mass-media de a se constitui ca un instrument eficient de dominare si control social, utilizand mijloace persuasive de tip culturalsimbolic. Clasele aflate la putere domina societatea nu prin forta, ci prin utilizarea sistemelor educationale si de informare in masa in scopul impunerii unui sistem de valori, norme, ideologii sau modele comportamentale care le sunt convenabile, si care le asigura hegemonia asupra anumitor categorii sociale.

2. Teoria dependentei de mass-media. Ca o variata a conceptiei de mai sus, se afirma teza conform careia oamenii devin progresiv dependenti de comunicarea in masa, care le ofera informatii, comentarii, interpretari, divertismente si solutii pentru problemele de viata - fara a solicita un efort deosebit din partea celor care beneficiaza de aceste servicii. Se creeaza astfel o puternica dependenta psihologica de mass-media, care se amplifica in momente de criza, tulburari sociale sau catastrofe naturale.

3. Teoria "glontului magic". Pornind de la analiza marilor campanii propagandistice care au avut ca efect generarea unor miscari de masa cu baze psihologice profund irationale, se avanseaza ideea conditionarii multimilor prin cunoscutul mecanism pavlovian stimul-reactie. Stimulul ("glonlul magic") se prezinta sub forma unui puternic soc psihic care se adreseaza celor mai profunde zone emotionale si instinctuale, ceea ce permite dizolvarea totala a indivizilor in multime, devenind astfel adevarati "sclavi psihici'. La randul sau, multimea este manipulata prin intermediul unor simboluri in raport de care au fost elaborate schemele de reflexe conditionate (svastica, secera si ciocanul - de exemplu). Mass-media poate actiona in acest caz ca adevarati "modelatori magici" ai sensibilitatii opiniei publice, avand astfel posibilitatea de a declansa comportamente sociale programate.

La baza tuturor acestor teorii se afla teza conform careia mass-media are efecte puternice si durabile, care pot viza cele mai profunde zone ale psihismului individual si ale organismului social.

O a doua paradigma se bazeaza pe teza unor efecte slabe, difuze si limitate ale comunicarii de masa, care nu are capacitatea de a controla autocratic si neconditionat atitudinile si opiniile individuale si de grup. Efectele sunt diferentiate in raport cu anumite categorii sociale, care la randul lor reactioneaza selectiv la mesajele pe care le primesc, putandu-le chiar influenta. In perimetrul acestei paradigme au fost dezvoltate de asemenea mai multe teorii.

1. Teoria medierii in comunicarea de masa. In cadrul acestei conceptii se pleaca de la constatarea ca mass-media nu isi exercita direct influenta asupra "tintelor', ci prin intermediul unor semnificativi factori de mediere (persoane devenite lideri de opinie, grupuri de apartenenta, de referinta sau de presiune, organizatiile educationale sau culturale etc.). Fara sa exercite un efect imediat, uniform si puternic asupra atitudinilor si opiniilor publice, mass-media contribuie mai degraba la consolidarea si structurarea unor opinii preexistente.

2. Teoria cultivarii. Aici se evidentiaza efectul formator al mass-media asupra stilului de gandire, mentalitatilor si fondului informational al diferitelor categorii de public, insa acest efect se manifesta limitat si diferentiat de la un grup social la altul, in functie de factorii care ii sunt exteriori (nivel de instructie, profesiune, nivel de culturalizare etc.).

3. Teoria influentei indirecte. Teza principala a acestei conceptii consta in afirmarea prevalentei influentelor indirecte, subtile si pe termen lung ale mass-media asupra culturii umane si organizarii vietii sociale. Daca celelalte teorii prezentate ofera o perspectiva pe termen scurt asupra dinamicii sociale - avand ca element comun teza influentei selective si directe asupra opiniilor, credintelor si atitudinilor membrilor unei colectivitati, teoria influentei indirecte ofera o perspectiva pe termen lung, in care cultura ca sistem stabilizat de valori devine tinta principala a comunicarii de masa. Mass-media este nemijlocit implicata in invatarea, integrarea si modelarea culturala a persoanelor si grupurilor sociale.

Principalele obiective si forme ale comunicarii de masa. Daca obiectivul strategic al oricarei activitati sistematice de comunicare in masa este formarea, modelarea si directionarea opiniei publice, acest deziderat de fond se atinge printr-o serie de actiuni avand obiective specifice: informarea, sensibilizarea si antrenarea sociala, modelarea culturala, publicitatea, propaganda s.a. Informarea isi propune sa ofere publicului o serie. cat mai bogata de date obiective de natura stiintifica, tehnica sau sociala care sa contribuie la cunoasterea respectivului domeniu, la instruirea generala si profesionala a diferitelor categorii sociale, sau la asigurarea unei baze informationale pentru alte obiective avute in vedere de factorii de influenta din mass-media. In acest caz informarea ar trebui sa fie cat mai completa, sistematica si fara criterii de selectie decat cele strict epistemologice sau derivate din caracteristicile tehnice ale actului comunicarii. Aceste deziderate raspund functiei educativ-instructive a comunicarii de masa, avand un caracter complementar aceleia specifice institutiilor formale de educatie (apartinand sistemului de invatamant). Sensibilizarea si antrenarea sociala corespunde unor actiuni specifice de influentare si directionare a opiniei publice spre anumite aspecte sau zone ale vietii sociale, considerate de interes general si prioritar la un moment dat. Presupune insa pe langa o informare (de regula foarte selectiva) asupra respectivului domeniu, si comentarii si interpretari care sa corespunda unor seturi de optiuni, atitudini si actiuni conforme cu sistemul acreditat de valori si norme sociale. Un asemenea obiectiv al comunicarii de masa trebuie sa se bazeze pe o constiinta lucida si impartiala asupra ceea ce reprezinta normele de adevar, dreptate si justitie sociala, fara interferente cu imperative conjuncturale de ordin politic, ideologic, economic, etnic sau religios.

Desi pentru anumite categorii particulare de obiective aceste deziderate sunt relativ usor de realizat, pentru o alta categorie este extrem de dificil, datorita interferentei factorilor amintiti, in special a celor de ordin ideologic si politic.

Doua exemple vor fi edificatoare din acest punct de vedere: primul se refera la campania anti-sida, cel de al doilea la integrarea in structurile euro-atlantice.

q       In primul caz sensibilizarea si antrenarea publicului pe directia unor masuri active de protectie impotriva "maladiei metafizice' numita SIDA are comandamente de ordin obiectiv si se bazeaza pe un set precis de informatii care este oferit ca tare publicului. Selectiile, comentariile si interpretarile au un caracter strict stiintific, sau sunt prelucrari care sa permita o intelegere mai usoara a problematicii de catre toti membrii comunitatii. Atitudinile, opiniile si actiunile determinate prin mass-media corespund in mod obiectiv intereselor generale ale societatii, interferentele de ordin ideologic, politic, etnic sau religios fiind minime sau chiar inexistente.

q       In al doilea caz, desi se pleaca tot de la ceea ce se considera a fi un interes major al romanilor, problema are numeroase implicatii de ordin politic si economic, iar mass-media -in marea sa parte- actioneaza in cu totul alt mod. Sensibilizarea si antrenarea opiniei publice in directia dorita se face prin selectarea drastica a informatiilor obiective de fond, prin substituirea acesteia cu comentarii, interpretari si indemnuri, fara a se lasa nici o sansa publicului larg de a avea o imagine cat de vaga asupra a ceea ce inseamna costurile si castigurile reale aIe acestei optiuni, durate procesului, categoriile favorizate sau defavorizate in urma atingerii obiectivelor s.a.m.d. Interferentele ideologicului, politicului si economicului sunt foarte puternice, alterand drastic atat continutul cat si moralitatea respectivei campanii a mass-media. De remarcat ca in alte tari acest lucru nu s-a intamplat; populatia unor state din Europa Occidentala a fost riguros informata asupra tuturor aspectelor legate de integrarea in UE - de exemplu, iar actiunile mass-media au avut cel mult un caracter persuasiv sau de sensibilizare a publicului pentru o anumita optiune, avand insa tabloul exact al costurilor sociale pe care le implica alegerea lor. Desigur, si eficienta celor doua tipuri de strategii vor fi diferite: in primul caz, care presupune si abandonarea deontologiei profesionale, este vorba de o simpla manipulare a opiniei publice, care poate avea efecte negative pe termen mediu si lung, desi pe termen scurt se poate dovedi eficienta; in al doilea caz este vorba de o actiune responsabila a mass-media, cu respect fata de publicul careia i se adreseaza, iar efectele sunt benefice in toate planurile, actiunile induse pe aceasta cale fiind perfect concordante cu ceea ce reprezinta interesul major al comunitatii respective la un moment dat.

Modelarea culturala consta dintr-o activitate sistematica de inducere si asimilare la nivelul publicului a unui sistem de valori spirituale considerate universale sau nationale. Modelarea spirituala a publicului constituie o componenta esentiala a dezvoltarii sociale, trebuind sa fie desprinsa de orice conotatii , de ordin ideologic, politic, religios sau economic. O asemenea activitate presupune o selectie si promovare a creatiilor spirituale din foarte domeniile pe criterii consacrate istoric: In literatura, sculptura, pictura, cinematografie, coregrafie, dramaturgie, muzica, ca si in alte domenii ale vietii spirituale exista creatii care intrunesc un consens asupra valorii lor, si care trebuie oferite drept referential estetic sau moral pentru publicul larg. Acest lucru nu exclude si promovarea altor tipuri de creatii, totul depinzand de accent si pondere. Cu alte cuvinte, trebuie sa existe o delimitare clara si o optiune categorica intre creatia spirituala autentica si kitsch.

Numerosi cercetatori atrag atentia asupra fenomenului degradarii spirituale a unei comunitati in urma unui "bombardament' sistematic si de lunga durata cu productii subculturale, avand ca tema centrala violenta, sexul, pornografia s.a. In unele tari occidentale s-au luat masuri legate pentru limitarea acestui fenomen care , pe termen lung, poate afecta insasi fiinta spirituala a unui popor. In SUA, unele cercetari releva o corelatie de cca. 0,65 intre cresterea ponderii emisiunilor care au ca tema violenta, pe de o parte, si cresterea numarului actelor de agresiune in scoli si pe strada, pe de alta parte. Cresterea numarului persoanelor dependente de droguri, scaderea nivelului de cultura generala, dezvoltarea unei culturi de kitsch s.a. sunt in mare masura rezultatul indirect al aceleiasi influente perverse a unei comunicari de masa care-si ignora una dintre atributiile sale fundamentale. In toate aceste cazuri, se pare ca unele considerente de ordin economic, legate de publicitate si audienta au prioritate absoluta in raport cu normele morale de convietuire sociala.

Cu atat mai mult trebuie sa ne atraga atentia unele campanii sustinute de distrugere sistematica a acelor valori care asigura coeziunea spirituala a unei comunitati; valori de ordin istoric, artistic, religios sau tinand de traditiile culturale. Asa numitele "campanii de demitizare' a unor mari personalitati istorice sau culturale, constituite ca referentiale spirituale ale unor popoare nu pot avea decat un efect devastator pe termen lung, putand foarte bine sa faca parte dintr-o strategie oculta care scapa chiar celor implicati ca simplii pioni in aceste campanii foarte bine dirijate de unele forte oculte.

Publicitatea. Are ca obiectiv principal promovarea produselor care pot fi comercializate, creand optiuni si preferinte in randul publicului pentru achizitionarea respectivului produs. Publicitatea are ca element central reclama, care este un mijloc de atragere si persuasiune a publicului in a-1 determina sa opteze pentru un anumit produs, ale carui calitati sunt scoase in evidenta (v.155).

Psihologia publicitatii si reclamei se bazeaza pe o buna cunoastere si utilizare in respectiva activitate a urmatoarelor categorii de factori: a) caracteristicile fizice si functionale ale obiectului caruia i se face reclama (calitatile materialului din care este confectionat, utilitatea potentiala, modul de manuire, calitatile ergonomice, posibilele defectiuni care pot interveni etc.); b) caracteristicilor psihosociale ale categoriilor sociale carora li se adreseaza mesajul publicitar (structura trebuintelor specifice, seturile atitudinale referitoare la respectiva categorie de obiecte sau servicii, posibilitatile materiale, nivelul mediu de instructie s.a.); c) preferintele publicului si registrul de trebuinte care pot fi induse prin publicitate plecand de la trebuintele de baza , precum si mecanismele psihologice implicate in acest proces (trebuinte special create pentru obiectele sau serviciile oferite, pornind de la trebuintele de baza); d) moda ca tendinta generala in optiunile publicului dintr-o anumita categorie sociala (moda vestimentara si de amenajare rezidentiala, preferintele muzicale, sportive, de divertisment s.a.); e) tehnicile psihologice ce pot fi folosite pentru atragerea atentiei, pentru fixarea in memorie a informatiilor dorite si pentru sensibilizarea afectiva, intelectuala si motivationala a diferitelor categorii de public; f) modalitatile de a evalua efectele publicitatii asupra publicului potential (prin analiza dinamicii vanzarilor, sondaje de opinie si observarea comportamentului clientilor inainte si dupa campania de reclama).

Reclama se realizeaza folosind stimuli vizuali si auditivi, folositi in diferite moduri si proportii (afise publicitare, fluturasi, clipuri publicitare, grupuri vivante, emisiuni radio- tv., caravane mobile etc.).

Elementul publicitar trebuie sa indeplineasca anumite calitati psihologice care ii vor conditiona nemijlocit eficienta. Dintre acestea amintim:

Pregnanta in raport cu elementele de fond: pentru a atrage si fixa atentia, elementul publicitar trebuie sa fie usor perceptibil, chiar socant, distinganduse clar de fondul in care este plasat.

Capacitatea de incitare afectiva, cognitiva si motivationala: se refera la potentialul reclamei de a produce destindere, amuzament, curiozitate, interes, fixandu-se puternic in memorie si generand asociatii neasteptate.

Remanenta, prin care se desemneaza persistenta mesajului publicitar in mintea subiectului-tinta.

Susceptibilitatea de a produce saturatie: in functie de caracterul inedit, interesant, monoton, amuzant, repetitiv, obositor sau stresant, toate elementele publicitare produc un anumit nivel de saturatie, peste care eficienta lor scade foarte mult, putand produce chiar "efecte perverse'.

. Valorizarea implicita a publicului caruia i se adreseaza mesajul, prin inducerea sentimentului de respect fata de potentialii clienti si evitarea oricarei agresivitati, ofensari sau fortari de nota (de exemplu prin recurgerea la vulgaritati sau invocand elemente care pot leza demnitatea sau respectul de sine al subiectilor-tinta).

Fundamentarea logica si argumentativa de care dispune oferta.

Propaganda. Spre deosebire de publicitate, prin intermediul careia se promoveaza produsele materiale si serviciile, prin propaganda se promoveaza valorile si ideile politice, religioase, economice sau de alta natura. Intr-un sens mai riguros, prin propaganda se intelege activitatea sistematica de transmitere, raspandire, si impunere a unor idei, teze, doctrine, credinte sau modele socioculturale, formulate din perspectiva anumitor ideologii sau interese de clasa, grup, organizatie sau institutie sociala (54; 213 s.a.).

Propaganda urmareste in mod explicit formarea la nivelul publicului-tinta a unor atitudini, convingeri, conceptii sau comportamente convenabile centrului de influenta care initiaza si coordoneaza aceasta activitate. In consecinta, propaganda nu poate avea niciodata un caracter neutral, prin ea vizandu-se atingerea unor obiective care corespund intereselor unor persoane, grupuri sau organizatii sociale. Aceste interese pot fi de natura politica, economica, religioasa, etnica, sportiva, culturala s.a. (147, 107).

Desfasurata in sfera politicului, propaganda este cunoscuta sub termenul de "comunicare politica", punandu-se astfel accentul pe faptul ca interesul in jurul caruia se structureaza orice actiune propagandistica corespunde - principial- interesului general al societatii, iar actul ca atare are mai degraba un caracter persuasiv decat unul de manipulare.

Din punct de vedere psihosocial, propaganda are cateva trasaturi specifice, care o diferentiaza de simpla comunicare sau actiune persuasiva. Astfel:

. Propaganda nu poate fi considerata o simpla forma de comunicare persuasiva, in masura in care nu continutul de adevar al mesajului conteaza, si nici parerea subiectului-tinta asupra a ceea ce se transmite, ci interesul initiatorului de a determina efecte predeterminate care sa corespunda conceptiilor si intereselor sale.

. Prin propaganda nu se transmit informatii despre anumite fapte, ci interpretarile cuiva asupra respectivelor fapte; iar aceste interpretari se fac din perspectiva unor scopuri care nu sunt facute cunoscute in mod explicit si subiectului-tinta.

. In actul de propaganda relatia dintre sursa si tinta este unilaterala, nepunandu-se in nici un fel problema ca si tinta sa poata influenta opiniile sau atitudinile sursei de influenta; aceasta din urma este interesata numai de eficienta actiunilor sale care au fost in raport cu obiectivul propus (inducerea unor idei, conceptii, atitudini sau actiuni conforme intereselor sale).

. La limita, ca urmare a cumularii trasaturilor mai sus mentionate, propaganda poate fi considerata ca o forma de manipulare a constiintelor in interesul unor factori de putere sau de influenta: partide politice, grupuri sau organizatii (54).

Activitatea de propaganda poate fi clasificata dupa natura obiectivelor sale (politice, economice, religioase, etnice etc.), sau dupa durata estimata a atingerii acestora; propaganda strategica isi propune obiective pe termen lung, iar cea tactica obiective pe termen scurt. In functie de caracterul obiectivelor se diferentiaza si metodele utilizate, mai ales in ceea ce priveste intensitatea, frecventa si durata actiunilor propagandistice.

Cel mai frecvent intalnite metode de propaganda pot fi grupate in cateva categorii principale:

(a) Propaganda cu suport emotional se caracterizeaza prin provocarea deliberata a unor trairi si adeziuni afective puternice la nivelul tintei care sa favorizeze adoptarea continutului mesajului propagandistic. In principiu, o asemenea metoda presupune parcurgerea a doua faze: 1) la inceput se prezinta intr-un mod exagerat si fara argumentatia de rigoare consecintele nefaste care ar rezulta daca s-ar opta pentru o alta varianta decat cea propusa de propagandist; 2) dupa care, tot fara nici o sustinere logica, se arata efectele pozitive ale alegerii dorite de acesta. In locul argumentatiei logice se utilizeaza imagini; formule verbale, simboluri si sloganuri cu o cat mai mare incarcatura emotionala, care sa vizeze zonele profunde ale personalitatii celor vizati.

(b) Propaganda cu suport faptic consta in structurarea unui mesaj bazat pe fapte cat mai concrete, saturate in amanunte semnificative pentru cei ale caror optiuni sau convingeri se doresc modificate. Concretitudinea faptelor substituie rationamentul generalizant, dar si reactia pur emotionala; insa, datorita faptului ca amanuntele sunt selectate dupa criterii convenabile sursei de influenta, subiectilor-tinta li se impune insidios o singura varianta optionala. Sub aspectul unei aparente libertati de alegere acordata subiectilor, se ascunde de fapt o manipulare a faptelor, astfel incat acestia sunt predeterminati in reactiile lor.

(c) Propaganda cu suport persuasiv presupune utilizarea abila a regulilor retorice in organizarea discursului, corelativ cu recurgerea la unele tehnici psihologice de captare afectiva si intelectuala a auditoriului. In acest caz, calitatile carismatice ale oratorului si inteligenta sa verbala sunt determinante pentru reusita actului de influentare a opiniei publicului receptor.

In situatii concrete, in functie de caracteristicile psihosociale ale publicului, de natura obiectivelor propuse, precum si de contextul social si fizic in care se desfasoara activitatea de influentare, se utilizeaza combinatii ale acestor metode generale, obtinandu-se astfel o eficienta propagandistica mult mai mare.

Referindu-ne strict la comunicarea politica, respectiv la activitatile de propaganda care ii sunt subiacente, vom sublinia importanta considerabila a acesteia in viata contemporana, in masura in care decizia politica determina cursul istoriei unei natiuni. Din perspectiva psihosociala discursul politic are cateva trasaturi distincte, care sunt implicit si caracteristici ale propagandei politice. Dupa opinia lui J.M. Domenach, aceste trasaturi sunt urmatoarele (54):

Orchestrarea, care consta in repetarea sistematica si sub forme variate a principalelor teme ale discursului politic acestea devenind cu timpul familiare publicului si - in consecinta - oarecum "naturale'.

Simplificarea, care impune modelarea mesajelor in functie de caracteristicile psihosociale ale grupurilor carora li se adreseaza, modelare care presupune schematizari, selectii, simplificari si adecvari ale continuturilor; poate fi apreciata ca o tendinta de "vulgarizare' a continutului mesajelor, astfel incat acestea sa devina accesibile si convingatoare.

Prevalenta acordata grupurilor in general, a celor de presiune si prestigiu, in special, datorita rolului considerabil pe care acestea il au in formarea opiniilor, atitudinilor si optiunilor individuale.

Racordarea ideilor si conceptiilor care se vor inoculate in sistemul bine fixat de traditii, stereotipuri si prejudecati ale populatiei majoritare.

Manipularea opiniei publice

Fiind direct legata de ideea de comunicare politica, propaganda si publicitate, manipularea opiniilor constituie o componenta si o forma limita la care se poate ajunge in cadrul respectivelor activitati. Notiunea de manipulare are totdeauna o conotatie morala negativa, in masura in care prin aceasta se impieteaza asupra liberului-arbitru si asupra demnitatii personale.

Prin manipulare se intelege o actiune constient dirijata in scopul influentarii moralului, opiniilor, atitudinilor si deciziilor unui subiect social, in scopul atingerii unor obiective de care acesta nu este constient. Cu alte cuvinte, este vorba de o forma "inselaciune", de o relatie sociala instrainata in care se abuzeaza de buna credinta a cuiva, atentandu-se la dreptul sau de libera optiune. Implicatiile sunt atat de ordin moral, cat si de ordin politic, juridic, economic, cultural si psihosocial.

In cadrul comunicarii de masa, manipularea se regaseste in diferite forme, putand recurge la numeroase procedee (24; 31; 76; 108; 225). Dintre acestea, cel mai frecvent intalnite sunt urmatoarele:

1. Dezinformarea. Consta in prezentarea trunchiata, selectiva si tendentioasa a informatiilor despre un fapt social, astfel incat subiectul - social nu are posibilitatea evaluarii corecte a situatiei; dimpotriva, prin oferirea de informatii deformate si chiar false, se induce o anumita imagine asupra unui eveniment, imagine convenabila scopurilor manipulatorului.

2. Intoxicarea. Reprezinta o forma de dezinformare prin care se ofera unui subiect social informatii false privind un fapt de mare interes pentru tinta, urmarindu-se punerea acesteia pe o pista falsa care sa-i distraga atentia, sa-i consume energiile si sa o faca astfel vulnerabila intr-o alta zona, situatie care va fi speculata de initiator.

3. Identificarea. Presupune aplicarea unor etichete dihotomice asupra persoanelor, actiunilor, evenimentelor sau initiativelor: acestea sunt bune sau rele, progresiste sau retrograde, reformatoare sau antireformatoare, prietenoase sau dusmanoase etc. Eliminand orice nuanta in aprecieri, simplificand pana la denaturare complexitatea situatiilor sociale, se realizeaza o imagine cu totul falsa asupra realitatii, ceea ce faciliteaza conducerea optiunilor si actiunilor subiectului social pe o anumita directie dorita de agentul de influenta.

4. Personalizarea. Consta din conexarea fortata a unor evenimente sau fapte cu conotatii sociale pozitive de o anumita persoana, grup, partid sau organizatie, si a tuturor evenimentelor cu conotatii .negative de alte persoane, partide sau organizatii identificate drept adversari ai primelor. Tehnica se utilizeaza de regula in tandem cu identificarea si dezinformarea. De fapt, este vorba de o identificare prin nominalizare.

5. Distragerea atentiei. Presupune orientarea fortata a atentiei publicului spre un element secundar, de multe ori artificial, caruia i se acorda o importanta cu totul disproportionata, pentru a abate atentia de la un eveniment mult mai semnificativ care se doreste a trece neobservat. Diversiunea este cea mai curenta tehnica de distragere a atentiei, prin provocarea unui eveniment minor intr-o alta zona decat in cea unde se petrec sau urmeaza sa se petreaca evenimente cu adevarat importante si semnificative.

6. Dramatizarea si hiperbolizarea. Consta din exagerarea intentionata a semnificatiei unor elemente, gesturi sau fapte banale, considerate drept catastrofice cand sunt facute sau sustinute de adversar (considerat ca "erou negativ'), si providentiale cand apartin "eroului pozitiv", reprezentat - evident - chiar de agentul de influenta.

7. Dezorientarea opiniei publice. Presupune o actiune concertata si "in forta" prin care se incearca dislocarea reperelor axiologice ale publicului, respectiv malformarea criteriilor pe baza carora apreciem ceea ce este bine sau rau, dezirabil sau indezirabil, util sau inutil, progresist sau retrograd. Pe fondul de haos axiologic astfel creat pot fi induse tendintele dorite, sau transplantate criterii axiologice straine in mod fundamental de cele ale populatiei astfel dezorientate. In acest sens, este interesant de observat impactul psihosocial al legalizarii homosexualitatii, al relativizarii credintelor religioase traditionale dintr-o tara, al "demitizarii" marilor personalitati istorice si culturale care reprezinta liantii spirituali ai oricarei natiuni, paralel cu importarea fortata a unor modele culturale straine de spiritul unui popor s.m.a.

8. Asocierea ilicita. Consta in conexarea fortata, sistematica si peremptorie a doua idei, persoane, fapte, evenimente sau organizatii: una cu o conotatie negativa consacrata si recunoscuta implicit de o majoritate; cealalta care trebuie compromisa prin aceasta asociere; legaturi care sunt numai afirmate si nicidecum demonstrate. Exista tehnici foarte subtile de inducere a unei asocieri, unele dintre acestea avand un caracter subliminal. Scopul este discreditarea!

9. Alterarea raportului cauza-efect. Consta in inducerea unor false raporturi de cauzalitate intre evenimente care in mod obiectiv nu au nici o legatura. Alteori se inverseaza raportul dintre cauza si efect, sau se presupune un raport de cauzalitate in legatura cu un eveniment viitor care -odata produs- ar avea un impact foarte puternic asupra publicului (pozitiv sau negativ). Prin arbitrariui pe care il introduce si prin grosolana falsificare a realitatii, aceasta este una dintre cele mai imorale si iara scrupule tehnici de manipulare a opiniei publice.

10. Discreditarea. Reprezinta o actiune de compromitere morala, politica sau profesionala a unei personalitati sau a unor grupuri si organizatii prin atribuirea acestora de fapte, trasaturi caracteriale sau elemente biografice care le altereaza imaginea publica si prestigiul de care se bucura. Utilizand calomnia, dezinformarea, interpretarea tendentioasa a faptelor, asocieri ilicite sau alte procedee, este afectat nu numai subiectul social respectiv, ci si ideile, principiile sau actiunile pe care le reprezinta.

In functie de natura canalului de comunicare, tehnicile de manipulare se diferentiaza in mod corespunzator. Presa scrisa, radioul sau televiziunea "beneficiaza" fiecare de anumite procedee specifice de persuasiune sau de manipulare. Insa, cateva dintre aceste procedee sunt comune tuturor mijloacelor de comunicare in masa amintite mai sus. Iata cateva dintre acestea:

Punerea intr-o anumita ordine a informatiilor transmise, astfel incat cele care se doresc a fi promovate sa fie amplasate la inceput si sa fie accentuate intr-un anumit fel, in timp ce informatiile care se doresc a fi estompate sunt plasate la mijlocul fluxului informational, alaturi de informatii anoste si efectiv de foarte mica importanta.

Repetarea si accentuarea sistematica a informatiei de interes, corelativ cu ignorarea relativa a informatiei care se doreste a fi estompata.

Selectarea si ponderarea informatiilor dupa criterii care corespund intereselor sursei de influenta. Selectarea ajunge uneori pana la omiterea stirilor sau informatiilor indezirabile.

Integrarea in mesaj a unor imagini pregnante din punct de vedere al marimii, locului de plasare, cromaticii sau comentariilor care le insotesc. De exemplu, pentru candidatul favorit . se prezinta fotografii luminoase, expresive, cu un decor feeric, in timp ce pentru contracandidatul sau sunt prezentate fotografii mici, intunecate, cu expresii dezavantajoase in decoruri meschine.

Folosirea unor mesaje subliminale, constand din stimuli de scurta durata, insesizabili in mod constient, dar care influenteaza discret atitudinile subiectilor-tinta. Procedeul -desi ilegal- este mult mai utilizat decat se crede in mod obisnuit, beneficiind de suporturi teoretice si tehnologice dintre cele mai rafinate. Retelele informationale computerizate faciliteaza considerabil utilizarea acestor procedee, care devin foarte greu de depistat.

Introducerea alaturi de informatiile brute a unor comentarii si interpretari tendentioase care directioneaza intr-un anumit sens opinia publicului, in concordanta cu scopul urmarit de manipulator.

Asocierea fortata a unor informatii favorabile pentru persoanele sau faptele sociale preferate, cu informatii defavorabile pentru alte persoane sau fapte sociale care se afla in opozitie sau conflict de interese cu primele.

Corelarea dupa anumite reguli a unora dintre procedeele prezentate mai sus, rezultand astfel un mesaj cu o mult mai mare putere de persuasiune sau de manipulare.

Manipularea opiniei publice implica numeroase procese psihoindividuale si psihosociale de mare complexitate. Necunoasterea acestora poate determina efecte exact opuse celor scontate de manipulator. Un caz real, petrecut recent, va fi edificator in acest sens.

Urmarindu-se evidente obiective de ordin propagandistic si electoral, consilierii unui important personaj politic au avut proasta inspiratie de a folosi o catastrofa naturala (inundatiile) ca suport pentru atingerea respectivelor obiective. A fost initiata o campanie publica de intr-ajutorare, in care - pe fondul unor scene cutremuratoare de gospodarii distruse si oameni disperati, personajul politic impartea compasiuni si strangeri de mana. Fiind vorba de o actiune in urma careia banii stransi erau efectiv destina(i ajutorarii sinistratilor, se sconta pe o crestere apreciabila a popularitatii acestuia. O analiza psihologica elementara arata ca acest obiectiv nu numai ca nu poate fi atins folosind acest procedeu, dar rezultatele vor fi exact contrarii. Principiul asocierii subliminale, coroborat cu principiul dominantei ne arata ca se va produce in mod cert un transfer de conotatii negative de la situatia dramatica provocata de inundatii asupra personajului care parea ca o personalizeaza.

Pornind de la aceste considerente teoretice si pe baza experientei curente in domeniul prognozei sociale, s-a putut anticipa ca in urma difuzarii repetate a respectivului clip popularitatea importantului om politic va scadea cu cca. 2-3 %. Scaderea popularitatii consemnata prin sondaje a fost insa mult mai drastica, ajungand la cca. 5 % in doua luni de zile!

Evaluarea opiniei publice: sondajele de opinie

Dupa cum s-a aratat, opinia publica este unul dintre principalele elemente ale mecanismului de feed-back social prin care se asigura atat controlul, cat si corectia dinamica a actiunilor in sensul obtinerii efectelor sociale dorite.

Intelegand controlul social ca o forma de influenta pe care majoritatea unei comunitati o exercita atat asupra membrilor sai, cat si asupra celor care conduc si coordoneaza diferitele categorii de activitati sociale, vom sublinia existenta a trei forme principalele de manifestare a acestuia: a) formele elementare de control, generate spontan, constand din adaptarea nemijlocita la comportamentul unei multimi, sub presiunea acesteia; b) opinia publica, in calitatea ei de autoritate sociala recunoscuta dar nelegiferata; c) institutiile si reglementarile juridice, care actioneaza in mod organizat, imperativ si constrangator . Aceste trei modalitati de control actioneaza complementar, insa cu o prevalenta a opiniei publice, in calitatea ei de principala forta sociala si suport al oricarei activitati politice.

Principala modalitate de evaluare a opiniei publice o constituie sondajul de opinie, care reprezinta totodata una dintre metodele de baza ale sociologiei si psihologiei sociale. Prin "sondaj de opinie' se intelege o tehnica de evaluare a continutului, structurii si dinamicii opiniei publice, folosind chestionarele, esantionarea populatiei si prelucrarea statistica a rezultatelor. Prin utilizarea sistematica a sondajelor -care a devenit o adevarata moda in SUA, dar si in multe alte tari occidentale - se poate studia, evalua si prognoza comportamentul politic, economic sau cultural al diferitelor categorii de populatie; rezultatele astfel obtinute putand fi folosite pentru conducerea si directionarea eficienta a activitatilor sociale, cu efecte benefice la nivel micro si macro social.

Evaluarea opiniilor este cel mai adesea conexata cu evaluarea atitudinilor subiectilor chestionati, fara ca acestea doua sa se confunde. In timp ce pentru relevarea unei opinai se formuleaza cel mai adesea o singura intrebare la care se poate raspunde prin da sau nu, atitudinile implica estimari calitative mai nuantate, prin folosirea diferitelor scale de atitudini (111; 203).

In evaluarea atitudinilor trebuie sa se tina seama de diferitele lor dimensiuni operationale, care pot fi schematizate astfel:

Directia indica dihotomic pozitia persoanei fata de un fapt social: atitudine favorabila sau nefavorabila privind alegerea unei persoane pentru un anumit post, fata de privatizarea unitatilor industriale sau fata de liberalizarea preturilor.

Gradualitatea indica daca suntem intru totul de acord cu o masura, sau dorim sa existe gradari sau limitari: in ce proportie trebuie realizata privatizarea, si daca trebuie sa vizeze toate domeniile economice - de exemplu.

Intensitatea releva gradul de interes pe care il avem fata de problema pusa in discutie, aceasta dimensiune fiind strans legata de precedenta: poti avea credinte puternice privind necesitatea privatizarii (intensitate mare), considerand totusi ca aceasta trebuie sa vizeze numai anumite categorii de intreprinderi indus 'ale.

Coerenta evidentiaza masura in care diferitele noastre optiuni sunt compatibile unele cu altele: daca dorim unele drepturi pentru majoritate dorim acelasi lucru si cu acelasi intensitate si pentru anumite grupuri minoritare?

Pregnanta releva predispozitia subiectului de a-si exprima ferm o anumita opinie: daca avem serioase rezerve fata de privatizare, cat de dispusi suntem sa ne exprimam public si in toate imprejurarile aceasta opinie?

Utilizarea sondajelor pentru evaluarea opiniilor si atitudinilor populatiei implica cateva exigente importante de ordin tehnic si deontologic, de a caror respectare depinde relevanta si acuratetea rezultatelor obtinute. Astfel:

1. Sondajul trebuie efectuat la nivelul unui esantion reprezentativ din punct de vedere statistic, tinand cont de toti parametru structurali ai populatiei: categorii de varsta, sex, nivel de instructie generala, profesiune, mediu rezidential, starea civila etc.

2. Intrebarile trebuie sa fie clare, simple pentru a fi accesibile si sa permita raspunsuri bine diferentiate; sunt cu totul interzise "intrebarile sugestive" prin care raspunsul subiectului este orientat pe o anumita directie. Trebuie retinut ca folosirea deliberata a unor intrebari de aceasta factura indica dorinta clara a operatorului de a influenta si manipula opinia publica.

3. Operatorii de teren trebuie sa beneficieze de o pregatire speciala, astfel incat propriile lor atitudini sau optiuni sa nu influenteze - chiar indirect si fara voia lor - opiniile celor chestionati.

4. Este necesara asigurarea confidentialitatii raspunsurilor, pe fondul unei sensibilizari a subiectilor pentru a participa la sondaj; se poate arata cum datorita manifestarii opiniilor lor subiectii pot influenta pozitiv activitatea unor institutii, sau pot sa participe activ la viata sociala etc.

5. Prelucrarea rezultatelor trebuie sa se faca prin metode statistice riguroase, iar interpretarea trebuie sa se faca pe criterii strict stiintifice. Obiectivitatea absoluta a psihosociologului este conditia fundamentala pentru asigurarea credibilitatii acestei metode de larga circulatie si utilitate sociala.

Este de remarcat ca in urma publicarii si mediatizarii rezultatelor unor sondaje de opinie, mai ales a celor care se refera la optiunile politice ale alegatorilor, pot aparea anumite fenomene psihosociale susceptibile sa afecteze chiar activitatile la care se refera. Astfel, unui dintre cele mai importante efecte consta in accentuarea tendintelor extreme. Sa presupunem ca in cadrul unui sondaj s-a solicitat optiunea subiectilor pentru o serie de "obiecte sociale" (personalitati sau partide politice - de pilda). In urma prelucrarii rezultatelor va aparea o ierarhizare a respectivelor obiecte in functie de ponderea statistica a optiunilor. In urma mediatizarii intense a rezultatului sondajului se constata ca acest fapt va influenta sensibil opinia subiectilor: la un nou sondaj se va observa ca "obiectele' care au avut cele mai putine optiuni vor avea si mai putine, iar cele care au avut cele mai multe vor avea si mai multe. Este vorba de un proces de influentare a opiniei publice prin asa-numitul fenomen Oedip, care poate fi formulat astfel: o prognoza tinde sa se realizeze in virtutea simplului fapt ca a fost facuta. Prin imitatie, contagiune, adeziune la tendinta majoritara, nevoia de integrare s.a. apar modificari ale opiniilor si atitudinilor individuale, atunci cand acestea sunt comparate cu optiunile altor persoane si grupuri.

Desi sunt instrumente de evaluare sociala de o mare utilitate, fetisizarea si folosirea excesiva a sondajelor de opinii pot sa conduca si la unele efecte negative, avand chiar unele nuante manipulative, de care psihosociologii trebuie sa tina cont si sa le contracareze, mai ales prin pastrarea unei tinute profesionale si deontologice impecabile.

Intrebari si exercitii

Analizati dificultatile conceptuale in definirea notiunii de multime.

Clasificati si caracterizati multimile.

Care sunt elementele esentiale ale conceptiei lui Gustave Le Bon privind multimile.

Care sunt factorii determinanti ai fenomenului de multime.

Reliefati aspecte ale dinamicii multimilor.

Ce este opinia publica?

Care sunt functiile psihosociale ale opiniei publice.

Care sunt formele principale ale comunicarii de masa.

Care sunt formele manipularii opiniei publice.