reziduuri

V. actiune sociala, actiune colectiva, socializare, stratificare sociala

Termen sociologic inventat de sociologul italian Vilfredo Pareto (1848-1923), in strinsa legatura cu derivatiile, pentru a explica structura si formele activitatii umane. Deoarece orice actiune umana concreta poate fi descompusa, in scopuri analitice, intr-o parte constanta si arta variabila, prima, denumita r., a fost considerata de Pareto, prin analogie cu lingvistica, "radacina' actiunii umane, in timp ce partea variabila (derivatia) este doar o forma prin care se incearca rationalizarea "radacinii'. Daca aceasta rationalizare corespunde standardelor logico-experimentale ale stiintei, actiunea este logico-experimentala (pe scurt, actiune logica). Altfel, actiunea este non-logico-experimentala (non-logica, dar nu non-rationala si cu atit mai putin irationala).

In al doilea rind, deoarece orice actiune umana presupune un actor si, in ultima instanta, este reductibila la o actiune individuala (Pareto este, in opinia lui Boudon, un intemeietor al individualismului metodologic in sociologie), ceea ce exprima constant un individ care actioneaza tine de natura umana generica. In consecinta, la baza r. se afla elementele naturii umane (instincte, predispozitii afective, sentimente, stari de spirit sau afective), iar in masura in care aceste elemente sint exprimate printr-un rationament non-logico-experimental (derivatie) ele se identifica cu r.

R. nu se clasifica totusi in functie de derivatii, ci in functie de frecventa si orientarea lor fata de prezent sau trecut, de exprimarea egoismului sau altruismului, de increderea actorului in stiinta sau in traditie, de orientarea actorului fata de sine sau fata de colectivitate, de inclinatia lui sexuala instinctiva, "morala' sau "moralizatoare' etc. Astfel, Pareto distinge

• clasa r. combinatii, care constituie partea constanta a actiunilor ce urmaresc obtinerea unor avantaje (de regula, materiale) prin folosirea hazardata a unor raporturi neobisnuite intre mijloace si scop;
• clasa r. persistentei, partea constanta a actiunilor care vizeaza mentinerea modelelor culturale existente sau resurectia unora abandonate;
• clasa r. integritatii, generate de orientarea actorului spre sine si opusa
• clasei r. sociabilitatii, care disciplineaza comportamentele si cultiva sentimentele altruiste, de mila, generozitate, altruism, egalitate si ascetism;
• clasa r. exteriorizarii, prin care actorul incearca sa abiliteze socialmente propriile instincte si credinte; i
• r. sexuale constituie partea constanta a unei abundente literaturi moralizatoare care nu poate, totusi, diminua, dupa Pareto, forta instinctului sexual in raporturile dintre barbati si femei.

Desi toate actiunile sociale sint, la urma urmei, combinatii intre toate aceste sase clase de r., Pareto explica stratificarea sociala ca o consecinta a proeminentei unei clase sau alteia de r., ajungind la o explicatie psiholo-gist-nominalista a claselor sociale (G. Gurvitch). Totodata, desi nu acorda decit o mica importanta tipului de derivatie in legatura cu care functioneaza un r., sociologul italian recunoaste ca societatea nu este posibila fara aceste fenomene pseudologice de rationalizare, care fac totusi ca un act sa fie socializat, iar o actiune sa fie eficace socialmente.

In fapt, cuplul r.-derivatii are, in sociologia lui Pareto, un rol asemanator categoriilor marxiste de interese economice si ideologice, sociologul italian extinzind sfera ecestor categorii pentru a cuprinde astfel o arie mai larga de mobiluri si finalitati ale activitatii umane. I.U.