Obiectul si temele majore ale sociologiei

Obiectul si temele majore ale sociologiei

Referentul ontic: realitatea sociala - "obiectivul" si "interpretativ-construitul"

Am operat pana acum cu o definire implicita a sociologiei. Sa incercam o circumscriere explicita si mai precisa a obiectului si temelor ei de studiu. In The Social Science Encyclopaedia (1989), Eduard Shils considera ca "sociologia este in prezent un corp nesistematic de cunostinte dobandit prin studiul societatii ca intreg si a partilor sale" (p. 799). In aceasta lapidara caracterizare se indica obiectul sociologiei (ansamblul societal si partile sale), marcandu-se faptul ca nu s-au acumulat inca cunostinte sistematice, unitare, coerente.

Intr-o foarte densa si analitica lucrare - Introducere in sociologie (1992), Achim Mihu ofera urmatoarea definitie: "Sociologia este in mod esential studiul explicativ si comprehensiv al realitatii sociale in totalitatea ei, adica a unei realitati sui generis, precum si a unor parti, fenomene si procese ale acestei realitati in legaturile lor multiple, variate si complexe cu intregul" (p. 11). Aici evidentierea caracterului de nesistematicitate dispare, mentionandu-se, in schimb, distinctia dintre explicativ si comprehensiv. Se subliniaza - prin "sui generis" - ca e vorba de o realitate specifica.

Asupra particularitatii socialului si a problemei explicatie/comprehensiune vom reveni. Sa notam in cotinuare ca:

a) Realitatea sociala este studiata si de alte stiinte (istoria, economia, demografia, politologia, etc.)si se ridica deci intrebarea care este specificul sociologiei? Un posibil raspuns (Zamfir, 1993) ar fi ca, pe de o parte, sociologia este stiinta caracteristicilor generale ale comportamentelor sociale, ale relatiilor sociale, ale colectivitatilor umane, ale organizarii si functionarii institutiilor, continuturile variate ale acestora fiind studiate de discipline particulare (stiintele economice, juridice, politice, etc.); in acest inteles, sociologia ar reprezenta o stiinta a formelor sociale - si nu a realitatii ca atare - o metodologie generala de investigare a comportamentelor societale. Pe de alta parte, specificul ar rezulta din aceea ca sociologia se ocupa de felul in care diversele subsisteme ale socialului (economic, politic, juridic, etc.) interactioneaza intre ele, si cu sistemul societal global. In acest sens, sociologie inseamna si studiul determinatiilor, structurilor, functiilor si consecintelor socialeale multiplelor subsisteme, si de aici o serie de sociologii de ramura: economica, politica, a stiintei, loisirului s.a. Sociologia exploreaza asadar deopotriva nivelul microsocial (actorii sociali, grupurile mici), cel de nivel mediu (grupuri mijlocii, organizatii si institutii particulare), ca si nivelul macrosocial (clase si straturi sociale, economia, politica, societatea in ansamblul ei).

b) Abordarea stiintifica a societatii ca intreg - atat in stabilirea unor forme, modele generale de comportamente si activitati, cu precadere in dezvaluirea interrelatiilor dintre subsisteme si sistemul global - se situeaza undeva intre aspiratie si rezultate efective. Ea este mai mult o tentatie si declaratie decat realizare ferma. Se poate chiar evidentia un paradox globalitate-exactitate (Ilut, 1985), anume ca, cu cat ne apropiem de o abordare globala (holistica) a socialului, cu atat scade precizia si cantitativul, si creste speculativul si vagul, si cu cat suntem mai exacti, cu atat mai mult fragmentarul (de multe ori asociat cu nesemnificativul) este prezent.

c) Pentru sociologie, realitatea sociala este constituita din structuri, forte si conditii obiective - existente in afara constiintei si vointei individului - dar si din realitatea subiectiva. Iar aceasta din urma inseamna, in principal, urmatoarele: actorii sociali actioneaza in virtutea unei motivatii, care nu se reduce la nevoile bazale (hrana, somn, imbracaminte, sex, confort), ci cuprinde si trebuinte superioare, cum ar fi realizarea plenara a personalitatii, atasamentul fata de valori (solidaritate, dreptate, adevar, etc.). Pe langa motivatia propriu-zisa, a trebuintelor si scopurilor, subiectivitatea presupune ca oamenii nu se raporteaza direct la lume si semenii lor, ci prin intermediul simbolurilor, a codurilor, de mai mica sau mare generalitate, de la limba unei culturi pana la simboluri si coduri (nu de putine ori secrete) specifice unor grupuri si organizatii. Indivizii interpreteaza continuu micro- si macromediul social in care traiesc, comportamentele altora si cele proprii. Interpretarile, la randul lor, nu sunt elemente pasive ale subiectivitatii, ele traducandu-se in acte de conduita. In masura considerabila, modul in care actionam depinde de felul in care percepem si interpretam. Altfel spus, agentii umani, in calitate de indivizi, grupuri, popoare si culturi construiesc mereu prin interactiune atat realitatea subiectiva, cat si pe cea obiectiva. Iata de ce am spus ca obiectul sociologiei il constituie realitatea sociala ca "obiectiv" si ca "interpretat-construit". Un exemplu concret ar fi situatia si comportamentul categoriei de persoane de varsta a III-a: exisa niste determinanti obiectivi, de care cu greu se poate face abstractie, cum sunt: varsta biologica, veniturile, statutul de pensionar. Dar conditia si activitatile desfasurate de ei depind si de cum ii privesc si interpreteaza altii si cum se percep si evalueaza ei insisi.

d) Foarte importanta este in sociologie distinctia dintre formal si informal. Primul termen desemneaza institutiile, structurile, organizatiile, gruparile recunoscute oficial, cu prescrierea precisa a obiectivelor, regulilor, sarcinilor, privilegiilor si obligatiilor. In societatile ce cunosc scrisul, acestea sunt de regula consemnate in legi, regulamente si alte documente oficiale. Informal se refera la ceea ce se petrece dincolo de cadrele stabilite prin legi si reglementari, la organizare si structurare a relatiilor interpersonale, bazate de cele mai multe ori pe atractii si respingeri de ordin psihosocial (afective, axiologice, de prestigiu s.a.). De pilda, intr-o intreprindere exista o schema data de posturi si atributii (organigrama) - aspectul formal - , exista insa si relatii informale, fara reglementari, functioneaza o structura socioefectiva. Tot asa dupa cum in multe colective umane se poate vedea limpede diferenta dintre liderul formal (numit sau ales) si cel informal (care intruneste simpatiile celor mai multi). Sociologia se ocupa atat de formal, cat mai ales de informal, de distanta dintre cele doua paliere si de relatia dintre ele.

2.2. Conexiuni si interfete cu alte stiinte; sociologie si antropologie culturala

Cu deosebire prin ramurile sale, sociologia este in inalt grad conexata cu alte stiinte ce abordeaza felurite domenii si activitati umane: prin cea juridica, cu stiintele juridice, prin cea politica, cu politologia s.a.m.d. dar e legata nu numai mediat, ci si nemijlocit, in calitate de sociologie generala. Un exemplu elocvent este transferul viziunii si conceptelor privind comportamentul rational al actorului social, in termeni de costuri si beneficii, din economie in sociologie (Becker, 1994; Coleman, 1990). Asa incat, in raportul sociologie-stiinte economice, de pilda, avem o data o relatie intre ele prin intermediul sociologiei economice - care este, in esenta, studiul conditiilor si consecintelor istorice si sociale ale functionarii legilor economice - si in al doilea rand, o relatie directa. Grafic, raportul ar putea fi reprezentat astfel:

Fig. 1 Model de interferente disciplinare: sociologie, stiinte

economice, sociologie economica

Desi nu exista o simetrie intre cantitatea si calitatea informatiei schimbata intre diferite stiinte ce vizeaza omul si societatea, schimbul este totusi reciproc. Si in cazul de fata, nu numai sociologia absoarbe cunostinte din perimetrul stiintelor economice, ci si invers. Managementul economic este ilustrativ in acest sens. Intre disciplinele socioumane sunt usor detectabile mai mult decat stranse conexiuni, fiind prezente largi intersectii si suprapuneri.

Fecunde sunt intersectiile dintre istorie si sociologie. In masura in care istoria a trecut de la marcarea evenimentelor (cu deosebire politice) la o istorie sociala, a vietii umane in multitudinea manifestarilor ei, cu accent pe aspectul dinamicii cotidianului, daca studiile istorice nu vor sa ramana la nivelul narativ-evenimential, ele trebuie sa faca apel la achizitii din domeniul sociologiei (si psihologiei sociale), sum sunt cele legate de statusuri si roluri, socializare, teoria schimbului social, a cooperarii si conflictului. Pe de alta parte, sociologia nu poate ajunge la elaborarea unor tipologii, a unor teorii privind structura, functiile si tendintele dezvoltarii institutiilor si fenomenelor sociale fara comparatii in timp, deci fara aportul istoriei.

Este superfluu de a evidentia intersectiile dintre sociologie si psihologie sociala, deoarece in calitatea ei de microsociologie, prima se suprapune aproape in totalitate cu psihologia sociala. Statusurile si rolurile, conflictul si cooperarea, tensiunile si strategiile de rezolvare a lor, socializarea si educatia, ceea ce am numit realitatea sociala subiectiva constituie obiect de explorare deopotriva pentru psihologia sociala, cat si pentru sociologie.

Ideal ar fi ca cercetarile sociale intreprinse sa fie de natura multi(pluri)disciplinare, interdisciplinare sau chiar transdisciplinare, adica de tip integrativ, pornind de la constatarea ca grupurile sociale si actiunile lor sunt multicauzal determinate si ca efectele comportamentelor se regasesc pe multiple planuri. (Ordinea "multi-", "inter-", "trans-" nu este intamplatoare. Ea arata gradul de integrare a conceptelor si punctelor de vedere din diferite discipline stiintifice, prefixul "trans" indicand nevoia de a survola granitele - in parte artificiale - ale acestor discipline. Sunt autori care, dorind sa sublinieze mai cu tarie necesitatea de a depasi inchiderile si orgoliile diverselor stiinte, vorbesc de cercetari "antidisciplinare".) Cu deosebire atunci cand se urmareste si interventia practic-aplicativa, importanta investigatiilor de tip integrativ multi-, inter-, sau transdisciplinar este evidenta, intrucat eficienta interventiilor este dependenta de luarea in considerare a tuturor factorilor ce determina o situatie oarecare.

Exista insa o serie de dificultati in a le face operationale. Una dintre ele este de ordin teoretic, si anume faptul ca specialistii ce participa la o astfel de cercetare comunica ideatic destul de greu intre ei, datorita conceptelor si terminologiei specifice. E adevarat ca de foarte multe ori diferentele terminologice sunt mai mult de cuvinte decat de continut ideatic propriu-zis, dar aceasta nu schimba prea mult datele problemei. Expertii dintr-un anumit domeniu tin la terminologia lor specifica fiindca aceasta este un argument al capitalului lor cultural si deci al importantei activitatii ce o desfasoara. Sunt, apoi, dificultati de ordin practic-organizational al echipei de studiu (cine conduce, ce rol are fiecare specialist in derularea cercetarilor, cum se decupeaza aspectele ce revin fiecarui participant, cum se intocmeste raportul de cercetare). Sa observam, de asemenea, ca investigatiile de tip integrativ, care presupun, de regula, o echipade cercetare, sunt foarte costisitoare. O depasire a acestor impasuri ar fi ca unul si acelasi individ sa practice o viziune si o interventie de tip transdisciplinar, integrativ. Sa fie adica expert pe probleme: stratificare si mobilitate, familie, relatii interetnice, delincventa, etc. Acest lucru se si intampla in miscarea stiintifica contemporana. Dificultatea in acest caz este ca expertul in cauza trebuie sa posede cunostinte profunde din multe domenii, care, in mod traditional, s-au acumulat in discipline particulare, existand deci riscul de a fi superficial.

Sociologia si antropologia culturala. Un statut aparte au, in sensul integralitatii, sociologia si antropologia culturala, care incearca sp construiasca o imagine cat mai completa despre grupuri si comunitati, vizand atat aspectele formale, cat si cele informale, atat microcosmosul, cat si rolul lor in macrocosmosul social. Tocmai prin nazuinta spre globalitate, sociologia si antropologia culturala se suprapun      pana aproape la identificare in abordarea multor aspecte ale socialului. Si daca in urma cu cateva decenii, dincolo de dezideratul comun (al viziunii globale), existau doua pronuntate deosebiri intre demersurile sociologiei si cele ale antropologiei culturale, evolutia mai recenta a lor indica diminuarea si sub aceste unghiuri de vedere a diferentelor. Este vorba, pe de o parte, de faptul ca daca in trecut sociologia a utilizat in cercetarile concrete aproape in exclusivitate metode cantitativ-statistice (studii extensive pe baza de chestionar sau esantion), iar antropologia, metode calitativ-intensive (observatia externa, sau cea coparticipativa), astazi sociologia practica din ce in ce mai mult si metode calitative (in speta prin etnometodologie), in vreme ce antropologii resimt cu acuitate nevoia extensivului si cuantificarii. Pe de alta parte, daca prin traditie antropologia culturala se ocupa de societatile simple, omogene (triburi, populatii rurale), iar sociologia cu pecadere de cele complexe, puternic stratificate - specialisti americani in domeniu spun ca deosebirea dintre sociologia americana si antropologie este ca prima "ne studiaza pe noi, iar cealalta pe altii", in ultimele decenii studiile antropologice cuprind si societatile complexe, industrial-urbane.

Analiza unor tratate de sociologie si antropologie culturala releva ca diferentele majore semnalate s-au redus intr-adevar, dar ca ele subzista totusi, mai ales cea de ordin metodologic.

BIBLIOGRAFIE

1) Alexander, J., 1988, The New Theoretical Movement, in Handbook of Sociology (ed. N. Smelser),

Newbury Park, Sage Publications

2) Andreski, S., 1972, The Social Science as Sorcery, New York, St. Martin's Press

3) Becker, G., 1994, Comportamentul uman: o abordare economica, Bucuresti, Humanitas

4) Boudon, R., 1990, Texte sociologice alese, Bucuresti, Humanitas

5) Boudon, R., 1992, Action, in Trait de sociologie (ed. R. Boudon), Paris, PUF

6) Cambell, T., 1976, Stereotypes and Perceptions of Group Differences, in Current Perspectives in

Social Psychology (ed. P. Holander si G. Hunt), New York, University Press

7) Coleman, J., 1990, Foundations of Social Theory, Cambridge, Harvard University Press

8) Geertz, C., 1973, The Interpretation of Cultures, New York, Basic Books

9) Harvey, J., W. Smith, 1977, Social Psychology. An Attributional Approach, Saint Louis, The C.V.

Mosky Company

10) Ilut, P., 1990, Teoria alegerii rationale si problema normelor, in Studia, Seria Sociologie, 1.

11) Ilut, P., 1993, Etnometodologia, in Dictionar de sociologie (coord. C. Zamfir si L. Vlasceanu),

Bucuresti, Babel

12) Ilut, P., 1985, Tentatia globalitatii exacte, in Cunoastere si actiune (coord. A. Marga), Cluj-Napoca,

Dacia

13) Kelly, H., 1976, Processes of Cauzal Attribution, in Current Perspectives in Social Psychology (ed. P.

Holander si G. Hunt), New York, University Press

14) Mihu, A., 1992, Introducere in sociologie, Cluj-Napoca, Dacia

15) Radu, I., 1974, Psihologie scolara, Bucuresti, Editura Stiintifica

16) Radu, I., 1994, Imaginea de sine si perceptia sociala, in Psihologie sociala, Cluj-Napoca, EXE

17) Rotariu, T., 1993, Efecte de agregare, in Dictionar de sociologie (coord. C. Zamfir si L. Vlasceanu),

Bucuresti, Babel

18) Shils, E., 1989, Sociology, in The Social Science Encyclopedia (ed. A. Kuper, J. Kuper), London &

New York, Routledge

19) Smelser, N., 1988, Introduction, in Handbook of Sociology (ed. N. Smelser), Newbury Park, Sage

Publications

20) Zamfir, C., 1993, Sociologie, in Dictionar de sociologie (coord. C. Zamfir si L. Vlasceanu),

Bucuresti, Babel