Bunastarea sociala si rolul statului in producerea bunastarii

Bunastarea sociala si rolul statului in producerea bunastarii.

Modele ale statului bunastarii : statul bunastarii fundat pe economia socialista.

Statul bunastarii fundat pe economia de piata. Protectia sociala si statul bunastarii in societatea contemporana.

Configurat la sfarsitul secolului al XIX-lea in societatile industriale intrate intr-un proces rapid de dezvoltare, statul bunastarii a cunoscut in secolul al XX-lea doua forme majore de existenta : statul capitalist (bazat pe economia de piata) si statul socialist. Cu cateva exceptii minore (Cuba si Coreea de Nord), statul socialist al bunastarii a disparut istoric

(A). Statul bunastarii fundat pe economia de piata are ca baza a bunastarii individuale veniturile primare obtinute in mod liber din surse salariale, din profit si din proprietate.

Prin sistemul fiscal (politica fiscala) statul extrage din veniturile primare un anumit procent pe care il va folosi pentru finantarea activitatilor sale de sustinere directa sau indirecta a bunastarii colective. Statul realizeaza o redistributie a veniturilor prin diferitele sale sisteme: asigurari sociale (pensii, asigurari de boala, de accident etc.), sprijin social universal (familiile cu copii, educatie , sanatate), asistenta sociala - sprijin social focalizat in raport cu testarea mijloacelor. Statul bunastarii arata ca o retea complexa de protectie sociala, cu functia de a asigura un nivel de dezvoltare colectiva acceptabil. In principal, putem distinge din mai multe straturi ale protectiei sociale (apud E.Zamfir, 1995, 44-45) :

a.      Bunuri si servicii oferite gratuit colectivitatii : educatie, sanatate etc. Acest nivel produce o anumita echilibrare a bunastarii in anumite privinte. Educatia devine un bun la care are acces intreaga comunitate, indiferent de resursele individuale disponibile, asigurandu-se in acest fel o anumita egalitate a sanselor.

b.     Sistemul de asigurari sociale ofera un nivel de trai satisfacator celor care, din diferite motive, si-au pierdut sau diminuat capacitatea de munca si deci de obtinere de venituri. Pensiile de batranete, de urmas, de boala ofera un nivel de bunastare satisfacator unui segment foarte important al populatiei.

c.      Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale : familii cu copii, handicapati etc.

d.     Asistenta sociala fundata pe testarea mijloacelor financiare - reteaua de securitate sociala, cum este denumita adesea - ofera ultimul nivel de protectie. "In masura in care mai exista persoane care nu primesc suficient suport din nivelurile superioare de protectie sociala, scapand prin "ochiurile" acestora, vor primi un sprijin ultim prin aceasta retea de asistenta sociala, pe baza determinarii nevoilor individuale si a resurselor de care ele dispun" (ibidem).

Elena Zamfir atrage atentia asupra faptului ca diferentele care exista intre configuratiile statului bunastarii din diferite tari bazate pe economia de piata nu sunt diferente de structura. Ele provin, mai degraba din ponderea diferitelor elemente ale sistemului.

(B) Statul bunastarii fundat pe economia socialista nu este sinonim, asa cum ar parea la prima vedere, cu economia de tip socialist. Termenul de stat socialist al bunastarii poate sa ne induca in eroare. In unele tari occidentale s-a dezvoltat, sub influenta unei ideologii socialiste, un amplu stat al bunastarii, fundat pe economia de piata, cu unele componente de tip socialist. Suedia este exemplul cel mai evident. Ceea ce este insa specific statului din fostele tari socialiste este faptul ca, pe langa optiunea sa socialista in ceea ce priveste bunastarea colectiva, el este intemeiat pe o economie de tip socialist.

Elementele caracteristice ale statului bunastarii in fostele tari socialiste pot fi schematizate astfel (apud. E. Zamfir, 1995, 45-47) :

Sursa cea mai importanta a bunastarii individuale o constituie veniturile primare. Exista insa deosebiri fata de statul bunastarii fundat pe economia de piata : sursa salariala a fost generalizata, veniturile din profit au fost complet eliminate iar veniturile din proprietate au devenit marginale. In Romania, ca si in cazul altor tari socialiste, a existat obligativitatea muncii pentru toate persoanele apte. Primeau pensie de invaliditate in mod universal doar cei care nu erau apti de munca. Politica salariala era orientata puternic spre promovarea egalitatii. Limitarea inegalitatilor era realizata direct prin politica salariala si mai putin prin redistribuire.

Generalizarea sistemul de asigurari sociale. Tarile socialiste au dezvoltat un sistem de asigurari sociale foarte amplu. Politica folosirii complete a fortei de munca a exclus total nevoia ajutorului de somaj. Totodata, prin faptul ca marea majoritate a populatiei era salariata, se asigura, quasi-universal, o pensie, exceptie facand doar femeile care intreaga lor viata au fost casnice. Dar datorita nivelului scazut al salariilor, la care s-au adaugat si ratiuni ideologice, a existat o puternica presiune asupra femeilor de a se angaja in munca, beneficiind si ele in consecinta intr-o larga masura de dreptul la pensie.

Redistribuirea veniturilor dupa nevoi este o componenta esentiala a programului socialist al bunastarii. Se realiza prin alocatii generoase pentru copii, acestea echilibrand veniturile familiilor cu copii in raport cu ale celor fara copii. In plus, in Romania a existat o alocatie pe viata pentru mamele cu 3 sau mai multi copii.

Sistemul fiscal similar cu cel al tarilor cu economie de piata. Statul se funda pe resursele sale financiare pe impozite directe (pe veniturile salariale) si indirecte (pe consum - impozitul pe circulatia marfurilor). In plus, statul beneficia si de profitul activitatii economice, in calitate de proprietar al intregii economii. In Romania, impozitul individual pe salariu a fost inlocuit cu impozitul pe fondul general de salariu, disparand in acest fel, diferenta dintre salariul brut si cel net.

Educatie si asistenta medicala gratuite pentru toti, la care se adaugau si alte gratuitati si forma de sprijin: burse pentru elevi, tabere, manuale gratuite etc.

In concluzie, "sistemul statului bunastarii, in varianta sa din tarile socialiste nu difera structural de cel din tarile cu economie de piata ; existau insa, o serie de particularitati in mod special, trebuie mentionata preferinta pentru forme universale de protectie sociala datorata, in mare masura, faptului ca veniturile erau tinute scazute, realizarea egalitatii trebuind sa fie obtinuta nu numai prin politica salariala, dar si prin sistemul de redistributie. O societate mai egala poate fi realizata prin corectarea inegalitatilor generate de veniturile primare prin sistemul de redistributie. A existat mereu o preferinta ridicata pentru sporirea partii bunastarii colective obtinute prin cheltuieli sociale, iar nu individuale. Aceasta se realiza inclusiv prin sistemul de subventii pentru bunurile de baza si de impozitare superioara a bunurilor de lux. Ceea ce este specific societatilor moderne este , subliniaza Elena Zamfir, etatizarea protectiei sociale. "Statul si-a asumat functii tot mai extinse in asigurarea protectiei sociale". (E.Zamfir, ed.cit., 49). In societatea contemporana, s-au produs o serie de modificari importante, subsumate toate procesului de modernizare si care sunt responsabile de acest nou fenomen social. In consecinta, bunastarea devine un obiectiv prioritar al politicii sociale in secolul al XX-lea. Dintr-o activitate informala, nestructurata, dirijata mai degraba de organizatii nestatale (biserica sau organizatii de caritate), securitatea sociala devine un sistem statal. E.Zamfir (1995, 52) subliniaza principalele directii de schimbare a sistemului de securitate sociala :

1. Etatizarea suportului social. Statul este, in principal, instanta care ofera sprijin

celor in nevoie.

2. Ajutorul este acordat nu prin bunavointa unei persoane sau institutii, ci ca un

drept reglementat de lege.

3. Ajutorul este largit prin includerea unui complex sistem de asigurari.

4. Asigurarile sociale si ajutorul social sunt acordate din fonduri de stat care, in

general, sunt colectate obligatoriu, pe diferite cai, de la populatie.

5. Nu sunt excluse nici initiativele private si comunitare. In fapt, in ultimii ani s-au dezvoltat rapid o serie de organizatii neguvernamentale de asistenta sociala. Acest lucru s-a intamplat in mod special in Statele Unite, probabil ca o compensare a rolului mai scazut al statului in asistenta sociala. Bunastarea ramane insa fundamental un atribut al statului, obiectivul central al politicilor sociale.

Timpul istoric al muncii si al spiritului de intreprinzator.

Stefan Zeletin : Neoliberalismul romanesc.

Savantul german Werner Sombart ("Le Burgeois, Contribution a l'homme economique moderne", Payot, Paris, 1926) defineste sociologia muncii ca fiind disciplina care studiaza "relatia dintre activitatea constienta a oamenilor si spiritul economic al societatii din care fac parte".Spiritul care il anima pe artizanul de alta data, subliniaza Sombart, "difera total de cel care-l anima pe antreprenorul american de azi ; exista diferente considerabile, in ceea ce priveste atitudinea lor fata de viata economica, intre un mic proprietar de magazin, un mare industrias si un finantist" (p.11) Se observa o diferenta evidenta fata de teoria marxista, pentru care scopul productiei capitaliste este plus - profitul, interesul este castigul si aceste lucruri se manifesta permanent.

Dupa opinia lui Werner Sombart, un spirit economic dat "domina" o epoca atunci cand este raspandit intr-o maniera generala, si "predomina" atunci cand inspira demersurile economice ale celor mai multi subiecti economici. Aceasta asertiune il conduce la elaborarea urmatoarei teze : "De la intrarea in istorie a popoarelor germano-slavo-celtice, mentalitatea economica a suportat o transformare radicala, spiritul, pe care il numim provizoriu precapitalist, cedand locul spiritului capitalist modern, al carui debut urca pana in primele secole ale evului mediu, constituie pentru lumea europeana un fapt complet nou".

In "Storia della Economia - Passato e presente", John Kenneth Galbraith (1990) subliniaza ca in Grecia si Roma antica, munceau sclavii. Acest lucru facea ca munca sa aiba atasata o valoare umilitoare. Pentru Aristotel ("Politica") : sclavii sunt [.] cei [.] a caror activitate se reduce la ocupatia utilizarii fortei fizice si acest lucru nu se poate extrage mai bine decat din natura lor de sclavi [.] Cat despre utilitatea lor, diferenta [.] intre sclavi si animale domestice este minima: ambii dau ajutor prin forta lor fizica din necesitatea de a trai."

Intelesul productiv al acestei perioade este numai acela de a produce pentru consum personal sau public. Productia are o justificare etica. Acest tip de interes se va manifesta pana dupa Evul Mediu, cand va aparea noul inteles productiv : a obtine bani pentru procurarea de capital productiv.

Prin lucrarea "Ciropedia", Somofonte (440-355 i.Chr.) - discipol al lui Socrate si "om concret" - se dovedeste primul precursor al lui Adam Smith. Dupa Semofonte, este avantajos sa construiesti un oras mare in locul unui oras mic. Avantajul provine din specializarea pe meserii, adica din diviziunea muncii. In "De vectigalibus", el arata ca prosperitatea Atenei se datoreaza bunei utilizari a terenurilor agricole care o inconjoara. Pentru a se asigura in continuare prosperitatea in Atena, Somofonte propune:

a)           sa se acorde privilegii si ospitalitate negustorilor si marinarilor;

b)           sa se acorde atentia cuvenita operelor publice;

c)           trimiterea unei forte de munca cat mai numeroase pentru a extrage argint, lucru pe care il vede important pentru bilantul de plati ateniene;

d)          mai presus de toate : mentinerea pacii.

Dupa 2400 ani, putini economisti si-au indreptat ca Semofonte atentia asupra costurilor economice ale razboiului si a fructelor economice ale pacii. Despre Platon (428-348 i.Chr.), Karl Popper afirma ca el este parintele teoriei totalitarismului. Dupa K.Popper, "trecerea de la societatea inchisa la societatea deschisa este una din cele mai mari revolutii cunoscute de umanitate. Grecia este la originea unei revolutii fundamentale, care dupa toate probabilitatile, este inca la debutul ei". In tabelul urmator se arata, schematic, marea schimbare de paradigma a actiunii care s-a produs.

In opinia lui Alain Rideau, istoria conceptului de "munca" este indelungata.

a)- Cultura occidentala, la origine greco-latina, a considerat munca ca pe o sarcina degradanta si nedemna pentru un cetatean liber si pentru clasele dominante in toata perioada Evului Mediu, pana la Revolutia Franceza din 1789 ;

b)- Odata cu Revolutia Franceza, principalele virtuti ale unei noi etici sunt : munca si spiritul de intreprinzator;

c)- Numai odata cu inceputul secolului al XX-lea munca industriala va incepe sa dobandeasca recunoasterea autonomiei si demnitatii sale. Aceasta evolutie coincide cu masinismul industrial. Exista o corelatie stransa intre revolutiile industriale succesive, de la aparitia masinii cu vapori spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si transformarea conceptiilor noastre despre munca.

O variabila de urmarit in evolutia continutului muncii este reducerea in intensitate si in durata a efortului uman, lucru facut posibil de catre masina.

a)- Automatizarea detroneaza munca : noua revolutie industriala, cea a automatizarii face ca munca sa-si piarda prioritatea absoluta, in favoarea loisirului. Se pune in mod evident problema noii munci, a somajului si pensionarii, a bolnavilor si handicapatilor, a refractarilor la munca (inadaptatilor). Toate aceste categorii de persoane fac obiectul de studiu al sociologiei muncii.

In evolutia acestei discipline exista doua mari epoci : Epoca filosofica si Epoca stiintifica.

1)- Epoca filosofica se concretizeaza pana in secolul al XX-lea intr-o filozofie a muncii.

Inca de la inceputul gandirii occidentale, au existat preocupari pentru problemele muncii :

Aristotel si Platon fac planuri de organizare a cetatii in cadrul conceptiilor lor filosofice generale. Pentru Platon statul este un organism in care fiecare om indeplineste o functie (se realizeaza astfel diviziunea muncii ) ; ordinea se apara prin garda inarmata ; nu exista proprietate privata ; oamenii vor avea atatea bunuri cat sa subziste.

Marii doctori ai Bisericii si reformistii propun integrarea muncii intr-o economie a salvarii;

Filosofii secolului al XVIII-lea vor pregati terenul unde se vor naste, aproape simultan, urmatoarele discipline:

- economia politica stiintifica (Turgot, Adam Smith etc.);

- scoala socialista franceza (Fourier, Blanqui si Proudhon);

- marxismul (Marx, Engels, Lassale);

- socialismul utopic al lui Robert Paun Owen in Marea Britanie;

- o serie de sisteme de gandire care se refera mai mult sau mai putin la cele precedente si care prezinta urmatoarele caracteristici comune :

a)           o metoda intelectuala care consta din a construi mai intai o teorie si de a plia faptele intalnite pentru a le integra, mai mult sau mai putin armonios in sanul sistemului astfel construit;

b)           o repugnanta comuna in "a merge pe teren" si a culege date efective. Marx isi va petrece viata in a compila pe cei mai multi autori ai timpului sau si in a umple sute de caiete cu scriitura sa fina.

c)           o referire implicita, dar adesea inconstienta, adica refulata la crestinismul paulinian (al Sf. Paul "in Thesalonicienii") : "Noi am fost zi si noapte in munca, in oboseala si durere, pentru ca acest lucru sa nu intre in obligatia nici unuia dintre voi. Acest lucru l-am facut nu pentru ca nu am avut dreptul de a sta ca si voi, ci pentru a va da prin noi un exemplu de imitat. Daca cineva nu vrea sa munceasca, atunci el nu trebuie nici sa manance".

Exista totdeauna un mesianism larvar sau evident in toate doctrinele posterioare debutului de secol XIX, fie sub forma clerica a asteptarii, venirii unei noi epoci de aur, fie sub forma rationalizata a unei adeziuni mistice a mitului Progresului. Toti acesti ganditori au avut insa ca o contributie pozitiva sensibilizarea lumii in ceea ce priveste aspectul muncii.

2)- Epoca stiintifica : incepand cu secolul al XX-lea, studiul muncii devine o stiinta a muncii. Pionierul acestui nou demers este F. Taylor (1906). "Omul precapitalist este omul natural, omul asa cum l-a creat bunul Dumnezeu, cu cap solid si picioare robuste". (Galbraith, op.cit., 18)

Mentalitatea lui economica consta din realizarea a doua deziderate :

1)- Satisfacerea nevoilor personale :

a)- cate bunuri se consuma atatea se produc,

b)- cat se cheltuieste atat se primeste in schimb.

Datorita acestor caracteristici ale satisfacerii nevoilor personale, se considera ca omul precapitalist realizeaza o economie de pierdere (cheltuiala). In ceea ce priveste nevoia, ea nu depinde de arbitrariul individului. "Nevoia este fixata in timp, in sanul diverselor grupuri sociale, sub o anumita forma si o anumita intindere, care sfarsesc prin a fi considerate fixe si imuabile" (ibidem)

2)- Realizarea intretinerii conform pozitiei sociale a fiecaruia : ideea a dominat toata economia precapitalista. Lumea precapitalista se dihotomizeaza perpetuu : stapanii - poporul; seniorii - taranii, artizanii, buticarii; bogatii - saracii; cei ce traiesc liber, independent, si nu fac o munca economica - cei ce isi castiga existenta muncind, oamenii economici;

Iata de ce se poate vorbi esentialmente de doua tipuri de existente.

A)- Existenta seniorala :

a trai din plin si larg si a-i face pe altii sa traiasca pe langa tine;

a-ti petrece zilele in razboi sau vanatoare si noptile in compania veselilor prieteni, jucand zaruri sau in bratele femeilor frumoase;

a construi castele si biserici, a utiliza multa maretie si stralucire in turniruri;

a etala un mare lux, in masura sau dincolo de masura posibilitatilor.

In cazul derularii existentei seniorale, cheltuielile depasesc cu mult retetele rationale : aceste cheltuieli cresc din ce in ce mai mult, pe spatele saracilor. Seniorul dispretuieste banii si activitatile cu ajutorul carora sunt dobanditi : banul nu exista in mentalitatea sa, decat pentru a fi cheltuit. O viata ca aceasta duce la decadenta economica si multe familii nobiliare saracesc. L.B.Alberti, om precapitalist ne comunica urmatoarele despre viata seniorala a eclesiastilor din Florenta : "Desi soarta le-a pus la dispozitie numeroase mijloace, ei sunt totdeauna nemultumiti si nu se gandesc nici la economisire nici la activitatea utila, ci numai la cum sa-si satisfaca lacomia surescitata. Veniturile sunt intotdeauna nesatisfacatoare si nu pot niciodata sa acopere cheltuielile exagerate: atunci ei trebuie sa caute sa-si procure printr-un mijloc oarecare diferenta." (p.20)

B)- Existenta marii mase populare :

se mentine o proportie stricta si permanenta intre cheltuiala si reteta, intre nevoi si productia de bunuri;

pe primul plan se situeaza nevoile, al caror nivel a fost stabilit prin traditie si care trebuie satisfacut;

Prin derularea existentei masei populare se naste ideea de subzistenta care va defini intreaga economie capitalista : "Ideea de subzistenta s-a nascut in padurile Europei, in mijlocul triburilor de popoare tinere pe punctul de a deveni sedentare". In conformitate cu aceasta idee, orice familie taraneasca avea dreptul la o parte din pasuni si din paduri, in raport cu nevoile sale. Aceasta multime de ocazii si de mijloace de productie formeaza ceea ce in germana veche se numea "plugul" (Hufe), care a gasit exprimarea sa cea mai perfecta in expresia germanica Geweanndorf, si careia ii regasim trasaturile esentiale in toate regiunile locuite de popoare slave si celtice.

"Astfel, forma si intinderea fiecarei economii individuale era determinata de forma si intinderea nevoilor individuale oficial admise si consacrate. Economia nu avea decat un scop : satisfacerea acestor nevoi ; ea era subordonata principiului satisfacerii nevoilor". (p.20)

Din cercul vietii taranesti, ideea de subzistenta s-a intins la productia manufacturiera, la negot si la schimburi, si a dominat mult timp toate ramurile economice. Astfel, munca artizanala trebuie inteleasa ca o extensie la conditiile de comert si industrie a lumii de factura rurala. Punctul de plecare al existentei artizanilor era un nivel determinat de nevoi care trebuiau satisfacute si o cantitate de munca care trebuia executata pentru a realiza aceasta satisfacere. Intre taran si artizan exista o diferenta : taranul are pamantul lui si nu depinde de altii in satisfacerea nevoilor, in timp ce artizanul depinde de vanzarea produselor sale si de relatiile pe care si le face cu clientii.

In aceasta perioada, tendinta de a acumula capital este straina spiritului omului. Orice exces este folosit in "scopuri imorale", iar pasiunea pentru alchimie este si ea o forma de exces.

Cu ce fel de oameni avem de-a face in aceasta perioada?

Dupa parerea lui W.Sombart, omul precapitalist da dovada de:

impulsuri puternice ;

viata sentimentala si afectiva foarte puternice ;

forta intelectuala slaba : inteligenta slaba, lipsa de energie si de disciplina spirituala.

Senzitivul si nu rationalul isi lasa amprenta asupra vietii sale.

Un alt indicator al mentalitatii omului din Evul Mediu asupra muncii il reprezinta numarul excesiv de mare de zile in care oamenii nu munceau pentru ca era sarbatoare.

Sombart exemplifica cu urmatorul tabel :

Zile multe de odihna avea si taranul roman, fapt oglindit de Martha Bibescu in "Izvor, tara salciilor" si de sociologul Stefan Zeletin in ("Neoliberalismul", 1927).

O alta trasatura a mentalitatii omului precapitalist este traditionalismul. Exemplificarea acestuia este inertia : cand apare un proiect nou, omul precapitalist se uita in spate si cauta prototipuri, experiente, cutume, traditii si numai daca le gaseste accepta proiectul. Nu se uita in fata, nu se intereseaza de utilitatea proiectului, de scopul lui. Potrivit lui F.Tnnies, traditionalismul tine de esenta umana: "obisnuinta este vointa sau placerea nascuta din experienta". De asemenea, Vierkandt apreciaza ca traditionalismul se explica si prin dorinta omului de a fi coparticipant la grupul sau. Pentru a nu fi exclus, nu accepta noutatile.

Sfantul Thomas considera ca in Evul Mediu : societatea este o simpla juxtapunere, o reuniune pur spatiala de indivizi, sau mai curand de suflete individuale. Oamenii se divid in clase sociale si in corporatii, care sunt considerate toate ca avand o valoare egala in raport cu ansamblul si care ofera individului cadre fixe in interiorul carora sa gaseasca fiecare posibilitatea de a-si dezvolta eul, de a-si realiza perfectiunea. In consecinta Evul Mediu a sustinut in mentalitatea oamenilor inertia, traditionalismul si satisfacerea nevoilor personale.

In ceea ce priveste spiritul de intreprinzator, acesta debuteaza cu o pasiune pentru aur si o dragoste pentru bani. La inceputul civilizatiei aurul si argintul erau metale iubite pentru magnifica lor stralucire. Ele erau folosite pentru podoabe. Apoi s-au dorit mai multe podoabe, in special mai mult aur. Dragostea de aur nu mai este dezinteresata, ci devine dorinta de a poseda. Este epoca acumularii de comori.

Pasiunea pentru comori dureaza pana la sfarsitul Evului Mediu si este mai mare decat pentru pasiunea pentru bani. Printii acumuleaza vesela de aur si argint. S-au gasit de asemenea tezaurizate cantitati de monede care erau taiate in fragmente mici. Etalarea comorilor devine un semn de putere, de status inalt. Incepand cu secolul al XII-lea, aurul si argintul din comori se transforma in monezi. In Spania acest lucru se intampla abia in secolul al XVI-lea : Filip al III-lea ordona in 1600 sa se stranga toate obiectele de aur si argint din regat si sa se faca monezi. Apare pasiunea de castig, prima oara la preoti, in secolul al XIII-lea, in Germania, Franta si Italia. In secolele al XV-lea si al XVI-lea, banii joaca rolul cel mai important in Europa Occidentala. Erasmus declara ca "banul este zeul pamantului".

Pasiunea pentru aur si dragostea de bani nu au fost insa suficiente pentru a se crea spiritul capitalist si sistemul de intreprindere capitalist. Lucrurile sunt mult mai complexe. Dupa Alberti, singurele modalitati de a dobandi bogatia erau : cautarea de comori; captarea de mosteniri; clientela: "sa castigi favoarea burghezilor bogati cu speranta de a profita intr-o oarecare masura de bogatia lor"; camata (in bani); locatii de cirezi, de cai de trafic. (apud Sombart, op.cit., 47) O alta enumerare, din secolul al XVII-lea, arata alte trei modalitati de imbogatire : serviciul de curte; serviciul de razboi; alchimia.

Dar, dupa opinia lui W.Sombart, singurele modalitati de imbogatire care au contribuit la construirea mentalitatii capitaliste au fost:

1)- Cariera de functionar : datorita posibilitatilor de deturnare de fonduri, de coruptie si de cardasie pe care le oferea aceasta functie ea era imbratisata ca o cariera, pentru ca se putea castiga rapid o mare bogatie;

2)- Cumpararea de functii : in fond nu e altceva decat cumpararea de renta. E vorba de depunerea unei cautiuni care conferea dreptul de a te bucura atat de veniturile fixe cat si de cele intamplatoare pe care le atragea functia. Se putea intampla ca o functie astfel cumparata sa fie o cauza de ruina completa si iremediabila atunci cand veniturile nu atingeau cantitatea scontata. Clientela (in sensul mentionat de Alberti), e un soi de a intra ca servitor la stapan. Oamenii saraci intrau in serviciul celor bogati si se retrageau dupa cativa ani, plini de bogatie iar posesia de rente asupra statului, incepe sa se dezvolte dupa secolul al XVII-lea.

Sombart mai face o tipologie interesanta a mijloacelor de imbogatire: tipologia e facuta in functie de predominanta unuia din elementele urmatoare : violenta, magia, factorii spirituali sau banii.

a)- Imbogatirea cu ajutorul mijloacelor violente : prin mijloace violente, se inteleg nu procedeele la care au recurs autoritatile, care, pentru a-si procura banii, au inventat tot felul de tributuri si impozite, ci un procedeu care, timp de secole s-a bucurat de mare favoare si multa consideratie cavalereasca : talharia la drumul mare. Talharia a fost practicata in Germania, Franta si Anglia, devenind nu o extravaganta ocazionala, ci o veritabila institutie sociala. Pirateria apare in Italia si in Anglia ca forma specifica de talharie, practicata de cavaleri.

b)- Imbogatirea cu ajutorul mijloacelor magice : provine din credinta ca lumea este plina de spirite si de demoni, si ca este posibil sa intretii relatii cu aceste spirite si demoni si de a ti le face favorabile. Se invoca sprijinul zeilor, iar o imaginatie in trezire, adesea in starea de excitatie morbida, ajuta la gasirea si crearea ocaziilor de a face sa intervina spiritele in mod util. Se cauta un mijloc miraculos de a se asigura posesiunea aurului atat de ravnit, fie gasindu-l, fie fabricandu-l. Din aceasta s-a nascut alchimia si pasiunea cautarii comorilor. Aventurierii cautau aur la Rammelsberg, in secolul al XIII-lea, in jurul Freiburg-ului (in secolul al XIV-lea), in Inn (secolul al XV-lea), in Peru (secolul al XVI-lea).

Alchimia este abordata ca un serviciu divin care trebuie executat cu un respect sacru. Timp de mai mult de 1000 de ani, orice cunoastere chimica s-a rezumat la alchimie, pentru simpla ratiune ca se vedea in aceasta mijlocul de a rezolva problema fabricarii artificiale a metalelor nobile. In secolul al XVI-lea febra fabricarii de metale pretioase atinge primul sau punct culminant : pasiunea pentru scrierile hermetice a invaluit toate paturile populatiei. Cuptoarele alchimistilor existau in casele saracilor, in ale burgheziei, in ale printilor, in manastiri, si ani de zile se incerca descoperirea pietrei filosofale. Alchimistii isi pun cunostintele in serviciul printilor (secolele XVI-XVII), cum a facut celebrul Cornelius Agrippa din Colonia. Tot asa faceau si astrologii. Iata acum cateva nume celebre de alchimisti considerati ca impostori inca din vremea lor: Rochefort, Marsini, Croneman, Marsali, Gasner, Gosman, Jacobi de la Porte.

c)- Imbogatirea cu ajutorul mijloacelor spirituale (cu ajutorul inventiei) : in perioada Renasterii si mai ales in Epoca Baroca, au existat multe creiere inventive, oameni cu imaginatie fecunda si debordanta, cu idei tehnice. "Au existat o multime de oameni care, ani de zile, au facut meserie din darul lor de a inventa, vanzand pe bani proiectele lor si idei mai mult sau mai putin realizabile". (Sombart, op.cit., 54) Acesti oameni au fost numiti "facatorii de proiecte". Foarte multi roiau in secolul al XVI-lea pe linga regele Spaniei. Florentinul Benvenuto face o serie de ispravi, prea putin platite fata de importanta lor : ii ofera Senioriei din Venetia secretul de a-si creste considerabil veniturile, fara a impozita poporul, si cerand pentru aceasta numai 5% din avantajele pe care le procura. Ii vinde regelui Ferdinand cateva idei formidabile, care-i sporesc averea. Il invata pe Filip de Spania sa cumpere de la proprietarii din Zeelanda privilegiul extragerii sarii.

Varsta de aur a "facatorilor de proiecte" este secolul al XVII-lea. Formidabila pentru devenirea lor este opera lui Defoe "An Essay on Projects", tiparita in 1697. El numeste epoca sa "epoca proiectelor" si face ca punctul de plecare sa fie anul 1680 : "Anul 1680 este anul in care arta si secretul de fabricatie a proiectelor s-au afirmat pentru prima oara in lume". (ibidem, 60). Inca din secolul al XVII-lea, in Franta, "facatorii de proiecte" devin foarte numerosi. Ei sunt denumiti "datatorii de avize" si "afaceristii" ("brasseurs d affaires"). Ei obtin o remuneratie care se numeste "drept de sfat". (ibidem, 58) Iata cateva nume de "facatori de proiecte" in Italia : Caratto (secolul al XVIII-lea, care a stat la curtea regelui Austriei) si Cagliostro (secolul al XVII-lea), care a strabatut toata lumea. Cagliostro avea un spirit de aventurier : i-a ajutat pe altii sa stranga munti de aur (el murind sarac) si s-a ajutat de femei, care in mod natural erau atrase de aur. Concluzia lui Sombart este ca "facatorii de proiecte au contribuit la geneza spiritului capitalist" (op.cit., 60) Ideile lor nu aveau inca o legatura intima cu realitatea, institutia "intreprindere", neexistand.

d)- Imbogatirea cu ajutorul mijloacelor pecuniare. Oamenii cu bani puteau sa si-i inmulteasca fara sa apeleze la brigandaj sau sa recurga la mijloace magice, in doua maniere, care creau doua tipuri :

"omul cu sange rece": acestuia i se oferea posibilitatea de a imprumuta argintul (banul);

"omul cu sange cald" : el prefera varianta jocului.

Imprumutul argintului a contribuit la formarea spiritului capitalist in doua maniere : pe de o parte, facand sa se nasca la cei care s-au dedat la aceasta, anumite trasaturi psihice care au jucat un rol foarte important - "influenta indirecta" ; pe de alta parte a furnizat un punct de plecare pentru intreprinderea capitalista - "influenta directa", pentru formarea spiritului capitalist. Acestea se intampla cand argintul (banul) e imprumutat cu titlul de credit de productie. Imprumutul argintului (banilor) intra in contact intim cu intreprinderea capitalista. Putem spune ca ii da nastere, prin intermediul "intreprinderii de plasare" (de bani, argint).

Pe cai laturalnice, "jocul bursei" (care a inceput sa fie practicat in secolul al XVII-lea si a ajuns la apogeu in secolul al XVIII-lea) a influentat dezvoltarea spiritului capitalist. Pentru a intelege procesele psihice care apar in orice perioada de speculatie vertiginoasa, vom analiza ca studiu de caz asa-numita "manie a lalelelor din Olanda".

In 1554, naturalistul Busbek, revenind de la Adrianopole, a importat laleaua in Europa Occidentala. "Din ratiuni necunoscute, s-a nascut in Tarile de Jos, spre 1630, o pasiune morbida pentru aceasta planta". (p. 82) Fiecare olandez incerca sa-si procure bulbi de lalea, se incerca apoi revanzarea lor avantajos, pentru imbogatire. S-a creat atunci, gratie acestui comert, Bursa Lalelelor, accesibila tuturor. Toata lumea, de la servitoare la nobil, a fost infestata de pasiunea jocului la bursa. Aceasta bursa functiona dupa urmatorul principiu :

Li se cerea pietelor sa livreze un anumit soi de lalea. Daca, asa cum s-a intamplat, se gaseau pe piete numai doua astfel de exemplare de lalea, se vindeau la bursa pamanturi, case, cai si boi, tot ceea ce individul poseda, pentru a plati pretul achizitionarii lor.

Se incheiau contracte si se plateau mii de florini pentru lalelele pe care nici curtenii, nici vanzatorii, nici cumparatorii, nu le vazusera niciodata.

La inceput toata lumea se imbogatea, nimeni nu pierdea. Oameni de toate conditiile converteau din pasiunea jocului, tot ce aveau. Vindeau case si obiecte mobiliare la preturi derizorii. Toata lumea traia cu iluzia ca pasiunea pentru lalele va dura de-a pururi.

In 1637, dupa doi ani, afacerile cu lalele au adus intr-un singur oras olandez zece milioane de florini (s-a vandut si cu 2500 de florini o lalea). Tot in 1637 se produce insa marea lovitura : pasiunea pentru lalele (in comert) scade : se naste una din primele febre ale speculatiei in mare stil.

O data cu infiintarea a doua importante institutii, Banca "Law" in Franta si Compania Pacificului in Anglia se naste pasiunea pentru actiuni. Din nou se dezvolta pasiunea pentru joc. Actiunea era un document prin care se conferea un drept asupra unei parti din beneficiile pe care le raporteaza o intreprindere. Pretul unei actiuni crestea daca cresteau beneficiile intreprinderii. Ceea ce a facut sa exalte interesul pentru o hartie (actiune) a fost pasiunea jocului (instinctul jocului). Jocul mimeaza in mod real eficienta capitalismului. Dar, "dorinta de castig", prin joc, a influentat spiritul capitalist in doua feluri :

Mania jocului, sub forma jocului de bursa, a sfarsit prin a se confunda cu spiritul de intreprinzator, axandu-se pe obiecte si interese care sunt in legatura stransa cu capitalismul. Contactul dintre cei care provocau o afacere si cei care cumparau actiuni, contact necesar pentru mentinerea si prosperitatea unor intreprinzatori, este asigurat printr-o inclinatie adesea inconstienta si nemarturisita pentru joc .

Fara jocul bursei, multe din alte forte spirituale care au contribuit la formarea spiritului capitalist , nu s-ar fi manifestat niciodata. Bursa a fost institutia care i-a sprijinit pe "facatorii de proiecte". In curand apare si "speculatia la bursa": "actiunea" nu mai reflecta beneficiul intreprinderii, ci este evaluata de expertul bursei (broker), dupa propriile-i interese.

Prin "intreprindere" se presupune realizarea urmatoarelor deziderate : un plan pe termen lung, colaborarea durabila a mai multor persoane, pentru realizarea planului, animarea persoanelor de o singura si unica dorinta. Planul pe termen lung exclude orice decizie impulsiva, negandita, neasteptata. Intreprinderea nu este neaparat o actiune economica.

Spiritul de intreprindere (intreprinzator), este multimea calitatilor psihice pe care le revendica realizarea in bune conditii a unei intreprinderi. Calitatile variaza in functie de : totalitatea functiilor antreprenoriale si marimea si dificultatile intreprinderii. Pentru ca antreprenorul sa aiba succes trebuie sa joace bine trei roluri sociale : de cuceritor, de organizator si de negociator.

1)- Cuceritorul, are aptitudinea de a concepe planuri, deci o anumita bogatie de imaginatie; antreprenorul trebuie sa posede de asemenea o anumita libertate spirituala. Cuceritorul are dorinta si vointa de a realiza planul : prin aceasta inventatorul antreprenor se distinge de inventatorul "pur", care doar face inventia. Inventatorul antreprenor este obsedat sa-si realizeze planul, sa dovedeasca spirit de urmarire si perseverenta. "Adevaratul antreprenor (cuceritorul) trebuie sa aiba forta de decizie, de a invinge toate obstacolele care stau in calea realizarii planului sau. Trebuie sa fie un cuceritor , adica sa aiba forta de a indrazni mult, de a risca totul pentru reusita." (Sombart, op.cit., 69) Prin urmare, cuceritorul trebuie sa aiba dragoste de risc, posibila numai daca incumba urmatoarele calitati : suplete intelectuala, energie morala, mare forta de tensiune, vointa perseverenta.

2)- Organizatorul : a organiza insemna a reuni mai multi oameni si a le coordona eforturile pentru o munca eficace, a dispune oamenii si obiectele in asa fel incat sa obtii maximum de efort util. Antreprenorul, pentru a-si realiza opera, are intotdeauna nevoie de concursul altor oameni, a caror vointa trebuie subordonata vointei sale. El trebuie sa fie un bun organizator. Calitatile necesare organizatorului sunt :

- sa fie capabil sa-i judece pe oameni dupa aptitudinile lor si sa-i aleaga conform corelatiei dintre aptitudini si scopurile intreprinderii ;

- sa fie capabil sa-i faca pe oameni sa munceasca in locul sau, in asa fel incat sa-l plaseze pe fiecare in locul in care poate oferi maximum de servicii, sa-i incurajeze sa depuna maximum de activitate compatibila cu fortele si aptitudinile lor ;

- sa vegheze ca oamenii sa faca un grup coeziv: "gruparea fortelor in spatiu" si "legatura fortelor in timp".

3)- Negociatorul : exista multe situatii in care antreprenorul trebuie sa negocieze. Practic, el trebuie sa negocieze in fiecare minut ceea ce e de succes pentru intreprinderea sa.

Faust a definit mai plastic decat noi organizatorul etern : "Pentru a realiza o mare opera, trebuie sa fie un cap pentru o mie de brate".

Spiritul capitalist presupune incumbarea a trei factori esentiali : spiritul de intreprindere, dragostea de castig (instinctul de achizitie), virtutile burgheze. Se considera ca primii burghezi au aparut in Florenta, la sfarsitul secolului al XIV-lea, ca oameni ai orasului, dotati cu calitati psihice particulare. Cel care ni i-a descris foarte bine a fost L.B.Albertini, in lucrarea "Del governo della famiglia".

Mentalitatea economica a burghezului se manifesta in modul in care-si organizeaza in interior economia si modul in care-si regleaza relatiile de subiect economic cu clientela si, in general, cu lumea externa. Prima grupa de calitati e cuprinsa in "sfantul spirit de ordine", iar a doua in "morala afacerilor".

(1)- Pentru "Sfantul spirit de ordine", conditiile unei bune economii sunt:

-Rationalizarea conduitei economice : un bun stapan pe casa trebuie sa administreze economia intr-o maniera rationala. Bogatii nu mai trebuie sa aiba rusine sa vorbeasca despre probleme economice, sa le considere dezonorante, ci trebuie sa le aduca permanent in planul constiintei. Aceasta atitudine reprezinta o mare revolutie in gandire! Se petrece o respingere radicala a tuturor maximelor manierei de viata senioriale.

Economia senoriala a fost o economie fondata pe cheltuieli. Alberti reproduce acum urmatoarele pilde ale unui onorabil burghez : "Amintiti-va acest lucru, fiii mei, cheltuielile noastre nu trebuie sa depaseasca veniturile noastre". (p. 132)

-Spirit de economisire al banilor si al timpului : "La perceptiul pe care tocmai l-am pomenit "Nu cheltuiti mai mult decat aveti"- se mai adauga inca unul "Cheltuiti mai putin decat economisiti". Nu e o economisire fortata, ci una dorita. Nu e o economisire impusa de necesitate, ca jena, ci o economisire conceputa ca virtute. Stapanul casei, econom, devine idealul barbatilor bogati, in masura in care au devenit "burghezi" (p.133) Un mare bogatas de atunci (secolul al XVII-lea), Giovani Ruccelai, spunea: "un ban economisit imi face mai multa onoare decat o suta cheltuita". Onoarea nu mai este acum de a imita pe seniori ci de a introduce ordine in treburile economice domestice. Masserizia - economia domestica - devine sinonima cu economisirea. Massai - stapanul econom - este cel care tine balanta intre a cheltui prea mult sau prea putin.

Limita cheltuielilor este impusa de necesitatea cheltuielilor absolut necesare pentru a duce o viata onesta. Dar ce inseamna a duce o viata burgheza onesta ? Acelasi Alberti face urmatoarea schema a cheltuielilor:

1)- cheltuieli necesare: haine, mancare:

2)- alte cheltuieli:

necesare, in sensul in care daca nu le faci, pierzi onorabilitatea:

→ intretinerea casei din oras;

→ intretinerea casei de la tara;

→intretinerea casei de comert (bottega)

nu sunt indispensabile dar daca nu le faci ai prejudicii:

→ cumpararea de atelaje;

→ cumpararea de carti;

→ decorarea logiei;

cheltuieli absurde:

→ cele facute pentru a hrani o suita sau o clientela.

3)- cheltuieli necesare (primele doua) trebuie facute imediat; celelalte trebuie amanate cat mai mult posibil.

Daca se cheltuieste imediat suma necesara, se face o cheltuiala economicoasa, pentru a se judeca cum sa se faca. Daca nu se face imediat, se face o economisire paguboasa. Totodata, se pune problema economiei de forta prin distributia activitatilor si in folosirea rationala a timpului. Dupa Alberti, "beneficiile cresc, pentru ca pe masura ce afacerile se intind, devenim mai zelosi si mai laboriosi". Ori a fi zelos si laborios inseamna o drastica masurare a timpului. In secolul al XVI-lea, apar reguli de conduita ale burghezului, in Spania, Italia si Franta. In secolul al XVII-lea, apar "Carti ale negociatorului" si "Dictionare ale negociatorului" : cum sa fii virtuos si rezonabil in conducerea afacerilor.

De exemplu, in lucrarea lui Savary - "Negociatorul perfect" - se arata ca fericirea si bogatia negociatorului depind de: exactitatea cunostintelor sale profesionale, buna organizare a afacerilor, zelul, economisirea si economia casei, solidaritatea lui profesionala (spirit de casa).       Lui Benjamin Franklin, ii datoram printre altele, asertiunile" time is money" si "in viata trebuie sa domine harnicia si temperarea" (industry and frugality). Potrivit lui Franklin, cele treisprezece virtuti ale burghezului sunt:

TEMPERAREA : nu manca pana la obezitate, nu bea pana la betie;

LINISTEA : nu spune decat ceea ce poate fi util pentru tine si pentru altii, evita orice conversatie superflua;

GANDIREA : fiecare lucru la locul lui, fiecare acuzatie la timpul ei;

DECIZIA : fa ceea ce trebuie; fa, fara preget, ceea ce ai proiectat sa faci;

MODERATIA : nu face decat cheltuieli susceptibile sa-ti faca bine tie si altora, adica evita risipirea;

ZEL : nu-ti pierde timpul; ocupa-te intotdeauna de un lucru util; renunta la orice activitate inutila;

LOIALITATEA : nu recurge niciodata la o minciuna vatamatoare; gandeste onest si actioneaza ca atare;

ECHITATEA : nu aduce prejudiciu altora aratandu-te injust sau neglijand sa faci binele pe care il datorezi;

POSESIUNEA SINELUI : evita extremele; pazeste-te sa pui la inima ofensele, pentru ca nu sunt niciodata ceea ce par la prima vedere;

CURATENIA : nu suporta impuritatea corpului, hainelor si casei tale;

ECHILIBRUL MORAL : nu te lasa prea mult influentat de detalii si de nenorociri curente sau inevitabile;

CASTITATEA : nu te deda decat rar raporturilor sexuale; nu le face decat in masura in care sunt necesare sanatatii tale sau pentru a-ti asigura posteritatea, iar niciodata pana la obtuziune si epuizare, pana la a-ti tulbura pacea morala sau a-ti murdari reputatia; de asemenea sa nu tulburi pacea morala si sa nu murdaresti reputatia altuia;

UMILINTA : imita-i pe Iisus si pe Socrate.

Aceste virtuti au aparut prima oara in "Poor Richard's Almanach" - (1749) si a fost retiparit pana in 1930 de peste 400 de ori.

(2)- Morala afacerilor reprezinta regulile de respectat in raporturile cu clientela, circumscrise loialitatii comerciale. Comerciantul loial are urmatoarele trasaturi : poti avea incredere in promisiunile lui, face servicii "reale", este fidel angajamentelor sale. In secolul al XVII-lea, olandezii dadeau dovada de cea mai mare loialitate comerciala. Tot in aceasta perioada apare si notiunea de distinctie burgheza : un burghez trebuie sa arate lumii ca nu bea, nu risipeste banii la joc, nu alearga dupa femei si nu lipseste de la biserica. Pentru a fi un "bun burghez", trebuie ca toate aceste lucruri sa se vada. Iata de ce, apare o anumita ipocrizie : "e suficient, in interesul afacerilor, de a fi considerat ca posedand distinctie burgheza". In mare masura, aceasta dedublare asumata cu inteligenta si viclenie se manifesta si astazi.

Ca o tipologie, prin utilizarea spatiului de proprietati, "spiritul capitalist" poate fi operationalizat dupa urmatorul model : Spirit de intreprindere (SI), Dragoste de castig (DC),Virtuti burgheze (VB), Aptitudini de calcul (AC).

"Principiul esentialmente capitalist, dupa care numai valoarea de schimb a marfii conteaza pentru antreprenor, care-l face sa nu tina cont de calitatea marfurilor ca bunuri de consumatie, s-a impus greu in activitatea economica". (Sombart, ed.cit., 196-197).

Burghezul "vieux style" cauta linistea, pacea interioara, calmul, (societate inchisa) in timp ce, de fapt, el incepe sa promoveze o societate deschisa. Scopul afacerii si imbogatirii sale este omul viu (omul este masura tuturor lucrurilor). Activitatea economica este adaptata " sfintei umanitati" (se lucreaza pentru interesele vitale ale umanitatii ). Tot ce se produce este pentru consumul direct si util al clientilor. Din acest motiv, afacerea nu numai ca nu are amploare dar nu are nici intensitate si profunzime. Maniera de imbogatire curenta este cresterea pretului (dupa principiul " debit mic, beneficii mari"). De aceea, de multe ori se vand produse bogatilor. In cautarea pacii, a linistii, a calmului interior, burghezul "vieux style" considera ca o clientela este monopol absolut. Clientii sunt ai lui si nimeni nu are dreptul sa-i ia. "Vanatoarea de clienti" este combatuta. Este considerat ca un procedeu anti-crestinesc, imoral, faptul de a lua clientii altora. Se dau ordonante comerciale scrise care sanctioneaza sever deturnarea de clienti si de furnizori (clientela). De aceea, exista o adevarata aversiune pentru publicitate si anunt comercial. De asemenea, este combatuta vanzarea cu rabat de pret si anuntarea acestui lucru. Totusi, in Franta, in secolului al XVIII-lea, este o practica curenta.

Cum se tine un client? Clientul este indatorat vanzatorului prin obiceiul de a cumpara prin credit.

Referitor la atitudinea fata de tehnica, principiul aplicat de acest tip de burghez este "progresele tehnicii nu sunt de dorit decat in masura in care nu distrug fericirea umana" (pag.197), in sensul ca "cei cativa bani care diminueaza costul marfurilor nu compenseaza suferintele familiilor care sunt private de munca". Sunt privite cu ochi rai masinile care asigura "economie de munca".

In 1686 - John Joachim Becker, facator de proiecte, spunea: "ma voi pazi sa recomand inventarea unor instrumente destinate sa inlocuiasca munca umana, pentru ca acest lucru va avea ca efect privarea de subzistenta a unui mare numar de persoane; recomand in schimb, instrumente avantajoase si utile, mai ales in regiuni unde nu exista suficienta mana de lucru pentru munca ce trebuie facuta"(pag.198).

Astfel in Franta, meseria de tesator este interzisa pana in 1684 de teama distrugerii oamenilor sarmani. Colbert spunea ca "Inventatorii de masini sunt dusmani ai muncii". De asemenea, Montesquieu e impotriva oricarui progres tehnic : nu vede nimic satisfacator in folosirea masinilor, in speta a morii cu apa. Un bussinesman al epocii, Postletwaight, declara ca masinile destinate inlocuirii bratelor umane ar trebui interzise in statele care nu practica comertul exterior. Dar chiar si aceste state trebuie sa le foloseasca cumpatat si in nici un caz pentru producerea de marfuri destinate consumului interior.

In concluzie: ceea ce domina aceasta maniera de a vedea lucrurile este fie iddea de subzistenta, fie traditionalismul, fie considerentele morale, dar, intotdeauna un factor care impiedica libera dezvoltare a dragostei de castig, a spiritului de intreprindere si a rationalismului. Schimbarea radicala a acestei mentalitati se produce abia in secolul al XIX-lea. Pentru burghezul modern, interesul nu mai este omul real in carne si oase ci obsesia intreprinderii : a dori ca afacerea sa fie prospera si a fi obligat sa urmareasca castigul.

Dar acest lucrul nu inseamna, dupa Walter Rathenau, sa existe "un om de afaceri care sa faca din castig principalul obiectiv al activitatii sale si pot afirma ca acela care nu gandeste decat sa castige bani pentru el insusi nu va fi niciodata un mare om de afaceri" (apud Sombart, op.cit., 205). Succesul comercial devine insa sursa de profit sau de castig suplimentar : cine vrea sa aiba o afacere prospera e obligat sa urmareasca castigul. In ceea ce priveste castigul in precapitalism, limita intre prosperitatea afacerii si castig era subzistenta in conditii onorabile. Acum se urmareste castigul la infinit, prin plasamente succesive de capital: daca o intreprindere are o limita, se demareaza o alta intreprindere legata de ea etc. Deci exista tendinta de expansiune.

Care este mecanismul psihic care genereaza aceasta obsesie a intreprinderii?

Este acelasi cu cel care anima manifestarile psihice ale copilului. La copil exista urmatoarele idealuri care-i inspira viata:

a)           Grandoarea : concret si sensibila; expresia ei cea mai frecventa este omul adult;

b)           rapiditatea miscarii : betia vitezei la copii;

c)           noutatea : copilul este atras intotdeauna de ceva nou;

d)          sentimentul puterii : copilul smulge picioarele mustelor, ridica zmee etc.

La burghezul modern exista urmatoarele atribute ale spiritului modern :

a)       aprecierea cantitativa : "tendinta de a confunda grandoarea interioara cu grandoarea exterioara" (Bryce). Banul este foarte important.

b)       Rapiditatea : a aparut notiunea de record ;

c)       Noutatea : aviditatea de senzatii (senzatia este impresia pe care i-o lasa omului un lucru nou) ;

d)      sentimentul de putere : bucuria pe care o incercam cand ne aratam superiori altora.

Activitatea antreprenorului modern ramane ca forma si natura la fel ca si cea de la inceputul secolului al XIX-lea, cuceritor, organizator, negociator, speculator, calculator, insa continutul acestor activitati se modifica. Ceea ce e special insa pentru actiune este caracterul ei nelimitat care devine o obsesie. Se incearca iarasi sa se introduca reguli morale, in sensul ca nu se mai impun limite morale - fericirea celorlalti - ci norma perfectionarii neincetate a intreprinderii.

Principiile care prezideaza conduita in afaceri s-au modificat :

a)- rationalizarea absoluta a oricarei activitati: dispare complet mentalitatea traditionalista, in sensul ca se aplica imediat orice inovatie;

b)- economia este organizata numai in scopul producerii de obiecte de schimb: scopul este castigul, nu mai intereseaza natura sau calitatea produselor ci vanzarea lor. Se vand produse proaste, daca sunt mai convenabile pentru antreprenor. Pentru a vinde el are nevoie sa fure clientela altora;

c)- publicitate, marketing;

d)- miscarea preturilor ( sub sau peste valoarea marfii).

Maxima burghezului de stil vechi era: castiga cat mai mult facand afaceri cat mai putine (legea parcimonitatii, a "economiei de miscari"). Burghezul mediu are alt slogan: cifra de afaceri mare- beneficii mici.

e)- se reclama o mare libertate pentru a nu fi obstacole in calea castigului, se da frau liber putintei de a face speculatie. Deci speculatia face parte din activitatea intreprinzatorului (la noi in tara e etichetata "coruptie").

Astfel, s-a spus despre Rockefelleri ca au stiut, cu o lipsa de scrupule ingenua si naiva, sa se sustraga oricarei reguli morale. John Rockefeller scria in "Memorii" ca are un credo : e dispus sa dea unei persoane puternice un milion de dolari cu conditia ca avand toate aptitudinile pozitive necesare, sa fie lipsite de orice scrupule si sa aiba curajul de a sacrifica mii de persoane pentru a-si atinge scopurile.

W. Siemens ii scria fiului sau intr-o scrisoare din 1856, printre altele: "fii sever si fara scrupule ; cel care este prea bun si scrupulos este incapabil sa dirijeze o afacere importanta. Daca ai nefericita inspiratie de a te lasa antrenat in a tine cont de situatii personale si afaceri private, te vei angaja intr-un labirint de revendicari si intrigi fara sfarsit". In momentul acesta, virtutile burgheze au devenit angrenaje in mecanismul afacerilor : nu mai sunt proprietati inerente ale omului viu ci principii obiective ale conduitei economice.

Virtutile burgheze sunt o constrangere exterioara. Astfel creste foarte mult spiritul de economisire, moderatia (se traieste luxos) dar in functie de calculul real al veniturilor. Loialitatea in afaceri nu mai este a omului, ci a firmei (in spatele careia se pot ascunde directori imorali): ceea ce conteaza acum este reputatia firmei. Dupa parerea lui W.Sombart, exista un temperament de antreprenor, care contine calitatile morale necesare pentru a fi un bun antreprenor:

a)- vivaciatea spiritului : conceptie rapida ; judecata neta si rapida; gandire perseverenta; "simtul a ceea ce este esential" (in special in cazul " speculatorului") ; memorie buna.

b)- perspicacitate : cunoasterea profunda a oamenilor si lumii ; sa fie capabil sa-i aprecieze cu siguranta pe semeni ; sa-i trateze pe fiecare dupa calitati si defecte si sa profite de ele ; sa-si dea seama de complicatiile si detaliile situatiei.

c)- inteligenta : sa fie bogat in idei si proiecte si sa aiba imaginatie constructiva in opozitie cu cea intuitiva (proprie artistului).

In legatura cu temperamentul de burghez H. Bergson face distinctia dintre omul deschis (seniorul) si omul inchis (burghezul). Seniorii sunt oamenii indiferenti fata de bunuri interioare si exterioare pe care le au, pentru ca sunt constienti de propria lor bogatie. Omul inchis cheltuieste, are o judecata fundamentata pe valori subiective, personale, este un jouisseur (se bucura de viata). Seniorul este o personalitate suficienta lui insusi, estetician si estet care atasaza valoare activitatilor susceptibile de a ridica distinctia si demnitatea omului, ca personalitate.

Burghezii sunt oameni care acumuleaza bunuri, le cultiva, vegheaza asupra lor si nu cheltuiesc mai mult decat poseda. Ei tezaurizeaza si sunt concentrati pe valori obiective si concrete. Burghezul este un om al datoriei, un moralist care acorda valoare egala tuturor ocupatiilor daca sunt utile.

Statul a influentat formarea spiritului capitalist in trei maniere : prin serviciul militar (mai ales in Germania) : s-a invatat valoarea ordinii ; prin administrarea financiara (mai ales in Venetia) ; prin politica religioasa.

La noi in tara, Stefan Zeletin a facut o analiza interesanta a dezvoltarii capitalismului romanesc in "Neoliberalismul". Neoliberalismul este o doctrina economica care propune interventionismul si centralizarea in scopul realizarii organizarii productiei. Dezvoltarea burgheziei romane nu a fost o simpla imitare a celei apusene (combaterea teoriei formelor fara fond a lui Gherea) ci a fost un proces natural : o clasa - burghezia - s-a dezvoltat pe osatura unui sistem de relatii sociale - capitalismul.

Orientarea tarii spre capitalism s-a facut prin penetrarea la noi - in 1829 - a marfurilor englezesti (cand turcii au lasat libertatea comertului) si nu prin penetrarea ideilor burgheze. Primii burghezi au fost deci englezii. Ei au transportat si ideile burgheze, liberalismul si democratia (ca vehicule culturale).

Burghezia engleza a avut trecere la boierii mici care erau nemultumiti de acapararea tuturor privilegiilor politice de catre boierii mari. Boierii mici au fondat un partid liberal, democratic si revolutionar (combaterea vechilor privilegii). Scenariul era ca marii boieri, promotori ai unei economii de cheltuiala, sa-si dea averea pe marfurile burghezilor englezi si micilor boieri, ceea ce ar conduce la decaderea lor. Practic, intre 1830 si 1860, prin aplicarea acestui scenariu, boierii dispar ca si clasa.

In 1866 Principatele Unite Romane nu aveau o clasa carmuitoare : marii boieri decazusera dar in locul lor nu se formase o burghezie puternica, pentru ca nu exista o industrie nationala puternica. Se creeaza atunci acel grup liberal-revolutionar, care apara interesele capitalismului, dar, nefiind puternic, guverneaza ca o oligarhie, adica absolutist. Aceasta oligarhie trebuia sa tina sub tutela burghezia atat timp cat ea era inca minora. Oligarhia a avut o serie de realizari : a distrus regionalismul medieval si a adus unificarea juridico-politica si dezvoltarea comertului, a dezvoltat caile de comunicatie si institutiile de credit si a ocrotit industria nationala de concurenta straina.

Acest tip de politica se numeste mercantilism si a fost practicata si de Absolutismul Luminat din Apus. Politica mercantilistilor a fost practicata de o armata de functionari si militari: apare deci ca aparat executiv birocratia si militarismul. Trinitatea "democratie centrala - birocratie - militarism" caracterizeaza faza de trecere de la o societate agrara la una capitalista si s-a realizat prin oligarhie. Dupa 1866 se produce dezvoltarea capitalismului, cu urmatoarele perioade:

-1866-1880: oligarhia se margineste la a face tutela pentru burghezie - ii apara interesele pentru ca sunt si propriile ei interese (sa intretina aparatul birocratic si militarist). Pentru a intretine acest aparat aveau nevoie de banii care proveneau din comert.

-1880-1905: cei din oligarhie incep sa intre ca actionari in intreprinderile capitaliste. Are loc crearea Bancii Nationale, care va fi cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane (asa se vor incropi intreprinderile ).

-1897: se creeaza o institutie bancara straina, finantata de doua grupuri bancare din Berlin - Banca Germana. Ea se avanta incepand cu 1905, in intreprinderile industriale. Pilda ei e urmata si de bancile romanesti. Oligarhia subjuga deci industria. Intreprinderile noastre, la inceput, nu erau in concurenta, ci in armonie fiecare cu clientii ei. "Finantele" romanesti dezvolta industria si o organizeaza.

In aceasta perioada, oligarhia a realizat urmatoarele obiective:

a)- Nationalizarea capitalului: crearea unui capitalism roman national care sa ne emancipeze de sub tutela finantelor straine.

b)- Dezvoltarea productiei nationale: satisfacerea nevoii interne si emanciparea pe piata straina.

c)- Organizarea productiei dupa un plan unitar pentru a evita risipa de materii prime si energie.

Primele doua obiective au generat o independenta economica. Al treilea obiectiv prefigureaza o societate organizata. A fost insa necesar sa se realizeze toate aceste obiective printr-o dictatura centrala (nu se punea inca problema democratiei).

Care este insa situatia taranimii si a boierilor ?

Odata cu aparitia burgheziei, pamantul devine o marfa de schimb.      In 1864, prin legea agrara, taranii iobagi devin proprietari liberi pe pamanturile lor. Dar taranii, ca proprietari liberi, o vor duce mai greu ca inainte. Inainte taranii primeau periodic de la boieri cat pamant le era necesar pentru nevoile lor. Marginiti acum la un petec de pamant pe care il impart intre urmasi, ei vor deveni cu timpul muritori de foame. Astfel, intre 1864 si 1907 din 1,5 milioane de tarani capi de familie abia 15% puteau trai din roadele pamanturile lor. Restul traiau sub nivelul de subzistenta. Taranii muncesc dupa apucaturile lor : intermitent, produc numai cat consuma. Acest lucru difera de mentalitatea pe care deja o propaga burghezia : munca continua, productie peste nevoi pentru a obtine profit. Apare atunci o noua forma de iobagie - neo-iobagia - in care taranul e fortat sa munceasca continuu. Tocmelile agricole (dupa 1866) prin care taranul e fortat sa munceasca pe pamantul unui proprietar - se realizeaza cu jandarmul si dorobantul in spate.

In 1907 taranii se rascoala. Rascoalele taranesti au aparut ca fenomene naturale in toate tarile in perioada de patrundere gradata a capitalismului la sate si au fost in mare masura provocate de decalajul cultural dintre mentalitatea traditionala si cea capitalista. Taranii au fost intotdeauna patura cea mai traditionala si au actionat dupa principiul inertiei : au vrut ca lucrurile sa ramana asa cum au fost ele gandite inca pe vremea parintilor lor. Taranii incep sa fie atrasi si spre industrie iar pe ogoarele lor incep sa apara masinile. De asemenea, apare munca salariata pe pamanturile taranilor.

Situatia boierilor devine dramatica. Din cauza camatarilor, in conditiilor unei economii de cheltuiala, boierimea decade. Ea incepe un razboi teoretic ca reactiune impotriva burgheziei. La noi boierii, cu simt de actiune si cu simtul realitatii, au trecut de partea burgheziei, iar oamenii de gandire cu o cultura teoretica sau inzestrati cu daruri literare au trecut de partea reactiunii. Ei au facut import de cultura din Germania (romantismul german) in baza caruia, insa, nu au dorit ruptura fata de trecut : au preluat de la germani principiul continuitatii.

Exemple de grupari ale reactiunii sunt :

Revista "Junimea" din Iasi : prezentul se dezvolta organic din radacinile nationale ale trecutului;

Nationalistii : burghezia a fost acuzata ca a importat institutii straine in loc sa le dezvolte pe cele vechi;

Socialismul : frazeologia binecunoscuta (exploatatorii si exploatatii);

Poporanismul : frazeologia narodnicilor.

Toata cultura romana din aceasta perioada va fi creatia "reactiunii". Carp, Maiorescu, Xenopol, Gherea : elaboreaza teorii ale artificialitatii capitalismului romanesc si ale faptului ca acesta nu corespunde cu structura poporului roman. Asa se face ca burghezia ajunge sa stapaneasca economia si politica in Romania iar reactiunea, sufletul si cultura romaneasca. Apare o prapastie intre cele doua sfere. "Taranismul" este, de altfel, un fenomen ce caracterizeaza pretutindeni faza primitiva a capitalismului.

Problema trecerii de la sufletul contemplativ la sufletul burghez nu se putea rezolva decat prin scoala : alungarea spiritului strain din scoli (influentele germane) si crearea unui spirit romanesc.

In opinia lui Stefan Zeletin dezvoltarea capitalismului national s-a realizat in doua faze :

1)- prima faza o reprezinta invazia strainilor si distrugerea traditionalismului.

Modelul invaziei este urmatorul : in 1830 peste taranii traditionalisti si peste societatea agrara ca societate traditionala intervine penetrarea strainilor. Se rupe astfel traditionalismul. In perioada 1830-1880, strainii sunt perceputi ca distrugatori de datini. Cea mai mare masa de straini au fost evreii. "In orice perioada tulbure de nimicire a vechilor institutii de bastina evreii au jucat un rol de prim rang".

2)- a doua faza in dezvoltarea capitalismului national o reprezinta reactia autohtonilor fata de straini si crearea capitalului national. In prima faza natiunea romana e plangareata : va muri din cauza strainilor. Acest sentiment se reflecta cel mai bine in poeziile lui Somesan, una din cele mai mari figuri ale reactiunii. In a doua faza se incepe lupta impotriva strainilor. Apar doua tabere : conservatorii (vor vechea societate, vechile traditii) si liberalii ("strainii sunt buni"). Liberalii vor sa opuna capitalului strain acaparator un capital romanesc. Ei impun crearea Bancii Nationale. Se dezvolta de acum inainte spiritul de intreprindere romaneasca. Dupa 20 de ani de la crearea B.N.R. existau 14 banci cu capital romanesc ; dupa 30 de ani: 57. Intre 1910-1913 apar 152 banci.

Tranzitia de la o societate agrara la una capitalista, s-a realizat in Occident cam in 7 veacuri. La romani s-a realizat in 4 decenii. Stefan Zeletin spune pe buna dreptate ca : "Puterea noastra de adaptare la regimul capitalist este unica in dezvoltarea statelor moderne : ea are toate proportiile unui miracol psihologic".

De aceste cuvinte ale lui ar trebui sa se tina cont si astazi: romanii se pare ca au o puternica structura liberala. In faza de acumulare a capitalului, capitalismul traieste in afara legii si a moralei. In faza de fructificare a capitalului, capitalismul are nevoie de pace, ordine si morala.

La inceputul secolului al XX-lea, apare un fenomen interesant : "obraznicia" taranului. Taranul invata sa aprecieze banul, pe care-l tezaurizeaza scotandu-l din circulatie. In perioade de inflatie el este putin afectat. In schimb in perioada de inflatie intelectualul o pateste si traieste in mizerie. Dupa razboi taranul primeste cadou votul popular. Demagogii ii spun ca el este un stapan. Reactia taranului : nu se mai teme de bici, are dreptul la impertinenta, poate sa insulte pe cei care sute de ani l-au insultat pe el. Reactia tinerei generatii de intelectuali : nu-l mai iubeste pe taran.

In ceea ce priveste evolutia burgheziei, distingem si aici doua etape ce corespund fazelor de copilarie si, respectiv, maturitate a acesteia.

Mercantilismul reprezinta "copilaria" burgheziei : temelia vietii burgheze este industria. Burghezia sufera autoritatea de stat. Imperialismul se identifica cu maturitatea burgheziei : temelia vietii burgheze e suprematia Marii Finante. Se planuieste o rigida disciplina a controlului.

La noi in tara mercantilismul a fost subsumat perioadei 1830-1886. I-a urmat liberalismul (1886-1903) si noul liberalism (din 1903 si pana in perioada interbelica). Dintre teoreticienii neoliberalismului ii amintim pe: S.Zeletin, Manoilescu, Draghicescu, P.P.Negulescu. Neoliberalismul este lupta pentru ordine si organizare (nevoia de ordine). Deci protectia sociala si organizarea sociala nu sunt specific proletare: pot fi si neoliberale. Depozitarul ordinii este statul. Marx nu a crezut ca totusi in conditii de concurenta burghezia se poate organiza.