relatie sociala

V. agent social, dinamica grupului, grup social, interactiune sociala

(lat. relatio, "ducere repetata')

Legatura, conexiune, raport intre unitati sociale, indiferent de structura acestora, in ordine istorica, E. de Roberty (1843-1915) este primul sociolog care a pus la baza teoriei sale ideea ca fenomenele sociale sau supraorganice sint manifestarea interactiunii intercerebrale, asa cum fenomenele organice sint rezultatul interactiunii inter si in-tracelulare, iar fenomenele fizico-chimice sint produsul interactiunii inter si intramoleculare. (La Sociologie, 1876). Din aceasta axioma, numita de E. de Roberty, ipoteza biosociala, se deduce ca r. reciproce intre "mentalul' individual genereaza forme sociale (de gindire, reprezentare si actiune) care devin independente de indivizii propriu-zisi. De aceea E. de Roberty sustine ca fenomenele sociale nu pot fi explicate prin cauze psihologice ci, exact invers, psihologia individuala are determinantii principali in sfera biosociala. Este premisa de la care va pleca si S. Freud -influentat de neopozitivismul lui E. de Roberty - in analiza psihopatologiei lumii contemporane.

Continuatori ai lui E. de Roberty: A. Espinas, E. Durkheim si D. Draghicescu (Du role de l'individu dans le determinisme social, 1906). Acesta din urma stabileste o corelatie teoretica directa intre intensitatea r. intermentale si facultatea de inovare a unei societati (sau: densitatea comunicarii stimuleaza creativitatea). Ch. H. Cooley continua linia Roberty, plecind insa de la premise diferite in analiza r.s. din grupurile primare si
secundare. Astfel Ch.H. Cooley numeste r. primare relatii care implica personalitatea integrala a persoanei (r. mama-copil, sot-sotie, s.a.m.d.) si r. secundare cele care sint strict limitate la un exercitiu social partial (r. vin-zator-cumparator etc.) (Ch.H. Cooley, Human Nature and the Social Order, 1902).

Relevarea importantei interactiunii pentru constituirea fenomenelor sociale a generat o largire si o specializare a conceptului de r.s. Ca majoritatea conceptelor sociologice r.s. are o semnificatie paradigmatica, respectiv definitia conceptului depinde de modelul teoretic in care este formulata. In studiul r.s., scoala formala germana este cea care a imprimat notele definitorii acestui concept. G. Simmel (1858-1918) este principalul initiator al acestei scoli de sociologie relationala (Beziehungs Soziologie). Simmel considera ca exista un numar de r.s. care trebuie studiate in forma lor, indiferent de contextul social-istoric in care apar, iar aceste r.s. (dominatie, subordonare, rudenie, comunicare etc.) constituie nucleul domeniului de studiu al sociologiei (Sociologie, 1908). Pe aceeasi linie. F. Tonnies considera ca exista doua tipuri principale de forme sociale - comunitatea si societatea -nascute din aglutinarea a doua forme fundamentale de r.s., similare cu r.s. de solidaritate mecanica si solidaritate organica propuse mai tirziu de E. Durkheim.

Principalul teoretician al Scolii formale este Leopold von Wiese, care dezvolta sistematic conceptia lui G. Simmel. L. von Wiese clasifica r.s. in: a) r. interindividuale si b) r. intre grupuri. R. inter-individuale sint:

1. indreptate spre altul (contact, apropiere, adaptare, combinare si uniune);
2. r. in comparatie cu altul (concurenta, opozitie si conflict);
3. r. mixte, in parte de orientare spre, in parte de distantare de altul.

R. intre grupuri sint de fapt procese sociale constituite, supraindividuale, care nu pot fi reduse la r. interindividuale. Acestea au mai multe forme:

1. procese de diferentiere (mobilitatea sociala, dominatia, stratificarea, selectia, individualizarea);
2. procese de integrare (uniformizarea, stabilizarea, socializarea);
3. procese de destructie sociala (exploatarea, favoritismul, coruptia, radicalizarea etc.);
4. procesele de modificare si constructie (institutionalizarea, profesionalizarea etc.).

Fiecare din aceste grupe se imparte in mai multe subgrupe care conduc impreuna la un tablou cuprinzind circa 650 de tipuri de r.s. (L. von Wiese, Allgemeine Soziologie, 1924).

In perioada interbelica, scoala formala a pierdut din importanta, datorita in primul rind caracterului sau prea abstract. O parte din ideile acestei scoli au fost preluate in psihologia grupurilor mici (r. face to face) si in analiza sociologica structurala. Dupa 1960, studiul r.s. la nivel interindividual a fost resuscitat prin curentul interactionismului simbolic, dar de data aceasta nu ca forma a generarii de social, ci ca modalitate de traire sociala. A.T.