STILUL DE VIATA FAMILIAL

STILUL DE VIATA FAMILIAL

Familia la rascruce? Dupa unele opinii, familia - sustine Giddens (2000) - este pe cale de disparitie, aceasta ca urmare a fundamentalelor schimbari produse in ultima perioada in societate: atitudinea liberala, deschisa fata de sexualitate; rata inalta a divortialitatii; dinamica fericirii personale in defavoarea vechilor atitudini si datorii fata de familie (traditionale); fracturarea familiei si sfaramarea sa in noi structuri familiale si neofamiliale etc. Dupa altii, nu este la rascruce, nu este pe cale de disparitie. Dar este in situatia de a se diversifica; in cautarea unei noi filosofii, a unei noi morale, care sa asigure incurajarea activa a varietatilor de forme familiale, de viata sexuala, fara a comprima lumea ca sa traiasca in tipare date o data pentru totdeauna.

Este posibila intoarcerea la familia traditionala? Faptele, dinamica valorilor existentiale nu sunt favorabile intoarcerii la traditionalitate, la familia traditionala asa cum era, cum exista si functiona, cu fatetele ei opresive, autoritariste, cu o cutuma specifica. Dar si pentru ca mutatiile produse in societatea moderna, postindustrialista si informationala au transformat, au inovat si generalizat formele casatoriei, ale realizarii familiei actuale facand imposibila revenirea la traditionalitate. Este greu de crezut ca procesele emanciparii umane, in primul rand a femeii, ca parteneriatul familial, sexual, sau distributia rol sexului in familie vor facilita intoarcerea la viata domestica familiala de alta data, din care s-a iesit nu fara greutati; ca se poate reveni la ce a fost; ca promovarea unor relatii de egalitate intre parteneri, de comunicare emotional-afectiva si sexuala, de participare la decizii, de independenta, autonomie, dar si de unitate, care au devenit fundamente ale vietii personale si de familie, vor putea fi abandonate in favoarea traditionalitatii.

Abordarea valorilor familiale, intr-o asemenea etapa, plina de mutatii dintre cele mai dinamice din istorie trebuie facuta pornind de la stilul de viata familial vazut, descifrat pe continuumul existential, pe coordonatele cunoscute ale devenirii familiei, respectiv traditionalilate - contemporaneitate, conventionalitate - modernitate.

In ceea ce priveste stilul de viata, cercetarile psihosociologice actuale sustin ca reprezinta o variabila psihosociologica complexa, aferenta structurilor existentiale, deci si familiilor, prin care se desemneaza, in fond, filosofia vietii generalizata si universalizata de indivizi umani structurati in forme familiale in procesul devenirii societatii umane. Cuprinde in sine, de altfel, ansamblul conceptiilor si mai cu seama al actiunilor oamenilor, structurilor lor de familie pentru a-si proiecta si realiza existenta, pentru construirea cadrului necesar in vederea satisfacerii decente si mereu crescande a trebuintelor organice, psihologice si sociale ale omului, ale familiei      pentru dezvoltarea functiilor multiple ale familiei. Credem ca cel mai bine acesta, stilul de viata al familiei, se contureaza si se deruleaza pe coordonata traditionalitate - modernitate, axa care acopera intreaga devenire istorica a familiei. Totodata, aceasta coordonata contine structuri evolutive generale si particulare, in care valorile specifice familiei redau continutul realitatii sociale. Asadar, stilul de viata reprezinta o suma de valori pentru care familia a optat, care transpar in modul de a fi al familiei, conferindu-i identitate si individualitate (I. Smirnov, G. Marghescu - 1989).

Stilul de viata se refera la ansamblul, la totalitatea activitatilor care dau continut vietii unei persoane, unui grup, unei colectivitati, nu dintr-o perspectiva teoretica, descriptiva, ci intern - structurala si normativa - sustine C. Zamfir (1998). Privit astfel, stilul de viata exprima unitatea si profilul modului de viata - privit ca ansamblul activitatilor vitale ale individului sau grupului uman - identificand principiul organizator intern al acestuia; exprima, pluralitatea manifestarilor concrete ale vietii individuale, din planul existentei sale, determinate de factori interni sau / si externi, in baza unui dat, a unor norme, a unui principiu intern unificator, capabil sa asigure atat unitatea, cat si diversitatea existentiala. El, stilul de viata, presupune posibilitatea de optiune, de alegere a comportamentelor, a activitatilor specifice, caracteristice pentru subiect / grup. Aceasta inseamna ca stilul de viata tine de tipul de personalitate la care se pot adauga modelele culturale asimilate si practicate de individ / grup (familie), respectiv nivelul dezvoltarii culturale ca si al organizarii sociale al acestora. Din aceasta perspectiva stilul de viata este si strategia de viata adoptata de ins / grup in construirea modului de viata propice, obiectivul spre care sunt orientate toate manifestarile particulare ale subiectului. Numai ca obiectivul este propus si materializat de agenti activi, de oameni cu structuri de personalitate, de cultura, cu experienta de viata si organizare specifice, proprii. Aceasta strategie de viata poate fi identificata si construita in stil autoritar, tiranic, practicat de un tip de personalitate adecvat, sau democratic, in baza principiului egalitatii tuturor componentelor grupului / familiei in raport cu unitatea, entitatea grupului, promovand intelepciunea, cumpatarea, nonviolenta, cooperarea etc. sau in alte variante de stiluri pe care viata concreta le promoveaza.

Stilul de viata este independent de valoare, care da continut stilului, pentru ca acesta este un ansamblu al valorilor spre care opteaza individul uman, pe care le proiecteaza si le creeaza pentru sine si societate; valoarea, tine de individ, de capacitatea lui de apreciere, de evaluare sau de a "calcula" un obiect, un lucru, un proces, fapt sau fenomen; este stima acordata cuiva, fata de ceva; este ceea ce ne apare ca fiind dezirabil si nu numai ce este dorit si are sens numai in raport cu individul uman, cu experienta vointei sau actiunii sale; este interesul manifestat de subiect fata de ceva dezirabil. Valorile sunt considerate fapte sociale - E. Durkheim (1974) - care la randul lor sunt actiunile indivizilor umani manifestate in realizarea propriei vieti, a propriei existente, de care el este interesat sa si-o organizeze, sa si-o transforme potrivit nevoilor sale, sa si-o orienteze intr-o directie convenabila lui. Astfel, valoarea ne apare ca un produs al propriilor activitati ale omului, ca propriile sale fapte pe care le apreciaza, le evalueaza.

Asadar, valoarea reprezinta atitudinile, aprecierile subiectilor fata de obiecte privite ca lucruri si ca idee, ca relatie sau ca atribute ale acestora: ca preferinte socializate, supraindividuale, care sunt transmise si promovate social; valorile sunt ale noastre, dar ele ne sunt impuse din afara, le respectam tocmai pentru ca ne sunt impuse (C. Zamfir, 1989).

1.1. Axa traditionalitate - modernitate

Dinamica valorilor familiale, a stilurilor de viata se preteaza la o analiza antitetica a celor doua mari si clasice tipuri de familie: traditionala si moderna. Continuumul traditionalitate - modernitate este conceput si tratat si ca stil de viata, calitate care reflecta cel mai adecvat dinamica valorilor familiei, cu particularitatile specifice etapelor devenirii societatii umane continute in formele constitutive ale familiei. Aspect prezentat de noi in capitolele anterioare.

1.1.1 Traditionalitatea

In sens generic, are un continut amplu, dat in principal de actualizarea permanenta a mostenirii obiceiurilor, datinilor, credintelor, mentalitatilor, conceptiilor, ritualurilor, cutumelor etc. acumulate, asimilate si practicate candva, transmise prin viu grai generatiilor care au urmat. Este o adevarata ereditate sociala, care se manifesta la nivel de personalitate sub influenta matricei sociale. Reprezinta ansamblul modelelor de comportament, a modelelor normative, culturale elaborate si practicate de generatiile anterioare, dar care se interfereaza cu procesele psihice actuale ale individului, determinand astfel comportamente adecvate ale acestuia; este o forma de presiune prin norme de viata pentru cei vii. Asadar, traditionalitatea - sustine D. Sandu (1996) - trebuie acceptata ca o posibila orientare a comportamentelor si alegerilor individului uman in raport de cadrele si trairile naturale ale vietii umane, comunitare sau familiale. Nota definitorie a traditiei este data de faptul ca are valoare de fundament al ordinii sociale, de norma de conduita sau ca forma sociala de devenire a societatii. In mod concret, traditionalitatea propune: valorizarea aspectelor conservatoare, a normelor de viata; respinge novatorul, schimbarea, transformarea; se caracterizeaza prin rigiditate, imobilism, conservatorism, localism etc. Sesizam, de altfel, ca traditionalitatea presupune rezistenta in timp, in durata a ce se transmite ca valoare, iar ce se transmite are rolul de principiu in orientarea actiunii sociale, cu atat mai mult in cazul indivizilor umani, a cuplurilor familiale, care isi formeaza identitatea sociala, constiinta de grup, prin raportarea la ce a fost, la trecut. De retinut este si faptul ca ce se mosteneste ca traditie nu sunt actiunile propriu-zise, ci modelele, imaginile despre actiuni, despre persoane, despre rolul lor in cazul familiei, despre rol-sex si raporturile intrafamiliale potrivit ierarhiilor existente, persoane care au devenit modele demne de urmat prim performanta lor; ca si credintele prin care se reglementeaza reluarea, repetarea, imitarea trecutului. Dupa sociologul roman, H.H. Stahl (1983), traditia este "un fenomen de durata, de statornicie a structurilor materiale sau spirituale, () de repetitie a actiunilor umane, () specifice oricarei convietuiri sociale. O asemenea forma de transmitere a valorilor este prezenta inainte de toate in familie - institutia fundamentala a societatii, cadrul de realizare si socializare a descendentilor.

1.1.2 Modelul modern, stilul modern

A doua dimensiune de abordare a dinamicii stilului si valorilor familiale, spuneam ca este modernitatea, care impreuna cu traditionalitatea constituie continuumul, "spatiul" existential neintrerupt al devenirii societatii si in cadrul lui a familiei: este ceea ce este diferit sau chiar opus traditionalului atat in ce priveste mentalitatile, valorile culturii si modurilor de comportare cat si al caracterului noilor institutii create, in noile forme de organizare a societatii, a comunitatilor. Proprietatile fundamentale ale modernitatii exprima continutul acesteia: spiritul pozitiv, stiintific, reflexiv care pe langa reinterpretarea mostenirii instituie noi forme organizatorice, noi reguli si norme de reglementare a existentei, noi practici, bazate pe noile acumulari stiintifice, in devenirea socioumanului dat. "Reflectia cognitiva si rationalitatea institutiva sunt fundamentele modernitatii" (L. Vlasceanu, 1998). In raport cu traditionalitatea, modernitatea promoveaza schimbarea, transformarea, riscul in aplicarea noului, nonconformismul, dinamismul, ca si universalismul etc. cu efecte directe asupra stilului de viata, continutului valorilor, integrate si practicate in societate, in familie.