sacru / Profan

V. religie, secularizare

Distinctie utilizata intr-un mod particular in sociologie de E. Durkheim (Les formes elementaires de la vie religieuse, 1912). Pentru el s. apare numai in societate si consta intr-un grup de lucruri, credinte si ritualuri care sint respectate si adorate (sacre), fiind distincte de toate celelalte aspecte ale vietii sociale, care sint profane. Divizarea lumii in doua zone distincte, una a fenomenelor s. si alta a celor p., constituie esenta oricarei religii. Forta s. nu este alta decit forta societatii care este anonima si impersonala, impunindu-se individului ca o realitate calitativ superioara. Prin venerarea obiectelor s. (ca si a imaginii acestora) indivizii, in ultima instanta, nu isi venereaza decit propria societate.

La Mircea Eliade (Le sacre et le Profane, 1965, tr. rom Sacrul si profanul, 1991) s. tine de natura umana si nu de societate, manifestarea s. fundamentind ontologic lumea, asigurind totodata atributul realitatii spatiului, timpului si naturii. Geneza s. este explicata prin natura religioasa a omului, iar in relatia s p. singura evolutie este cea de la s. la p. prin desacralizare. Distinctia s p. este astfel mai putin importanta, la fel ca si la Rudolf Otto de la a carui lucrare (Das Heilige, 1917, tr. rom. Sacrul, 1992) M. Eliade a plecat in propria teorie a s. Pentru R. Otto este importanta nu distinctia s p. ci analiza componentelor rationale si irationale din cadrul s., ca si a numinosului, adica a esentei s., a partii pure golite de continutul etic al categoriei de s.  A.B.