SINELE CA "ORGANIZATIE" DE CUNOASTERE

SINELE CA "ORGANIZATIE"       DE CUNOASTERE

Capitolul II utilizeaza descoperirea distorsiunilor cognitive - mecanisme care fac din sine o organizatie "totalitara" - pentru a evidentia valoarea cognitiva diferita a principiilor dupa care este organizata intelegerea intr-un sistem de cunostinte.

Egocentrismul, conservatorismul cognitiv si perceptia rezultatelor dezirabile sunt distorsiuni cognitive care organizeaza memoria colectiva si individuala. Predispozitia indivizilor si a grupurilor de a-si rescrie memoria permite informatiei noi sa fie primita si incorporata in structuri cognitive, fara ca sistemul sa inregistreze aparitia schimbarii. Invers, schimbarea pozitiva poate fi perceputa fara ca nimic sa se fi schimbat in mod real, din cauza evidentei flexibile sau selectivitatii indicatorilor schimbarii, in lumina unor cadre de referinta variabile.

In timp ce in evolutia genetica reproducerea este criteriul supravietuirii, in evolutia intrapsihica cognitia (perceptia, categoria, judecata, etc.) supravietuieste prin faptul ca este cunoscuta din nou, adica este "recunoscuta". Reexperimentarea unei cognitii anterioare sau regasirea ei in memorie este posibila datorita organizarii sistemului cognitiv. Distorsiunile exista pentru ca mentin organizarea facand recunoasterea cunostintelor posibila.

Valoarea principiilor organizarii poate fi stabilita dupa rolul cognitiv al unitatilor structurale in producerea si reproducerea (recunoasterea) cunostintelor. Prin aplicarea principiului autoritarist de organizare, structurile de cunoastere (indivizi sau grupuri subordonate) pot fi reduse la un manunchi de unitati cu reactii identice la cognitiile (perceptiile, judecatile, atitudinile, etc.) structurilor supraordonate. Conceptualizarile prezentate in acest capitol prefigureaza ideea organizarii dupa alte principii (de interactiune cognitiva inteligenta), in care contributiile fiecarei unitati la intelegerea si actiunea asupra realitatii sunt valorificate - reproduse (recunoscute) ca elemente - in contributia celorlalte structuri coordonate la raspunsul cognitiv si actional (v. capitolul VI).

Actualizarea memoriei si fabricarea schimbarii

Urmand parca indemnul faimosului personaj din comedia lui Ion Luca Caragiale - care cere: "Ori sa se revizuiascadar sa nu se schimbe nimic; ori sa nu se revizuiasca.. dar atunci sa se schimbe ceva ..si anume in punctele esentiale" - ego-ul isi revizuieste istoria, astfel incat nimic esential (din prezent) sa nu-i apara schimbat fata de trecutul sau si fabrica, inventeaza schimbarea (unde, obiectiv, ea este absenta) cand, in lumina unuia sau altuia din motivele sale, schimbarea este o implicatie logica.

In legatura cu aceste strategii, Anthony G. Greenwald demonstreaza, intr-un articol publicat in 1980, urmatoarele teze privitoare la ceea ce el numeste eul totalitar:

(a)    sinele (ego sau self ) este o "organizatie" (un organism) de cunostinte;

(b)   sinele este caracterizat de distorsiuni cognitive analoge strategiilor totalitare[1] de control al gandirii si

(c)    aceste distorsiuni au functia de a pastra organizarea in structuri a cunostintelor personale.

Exista o corespondenta suparatoare, observa Greenwald, intre distorsiunile cognitive si mijloacele de control al gandirii si propaganda, caracteristice sistemului totalitar. Aceste caracteristici, care par cu totul indezirabile la un sistem politic, pot fi adaptative in organizarea personala a cunostintelor. Distorsiunile cognitive au un rol important pentru personalitatea normala, fiind de fapt, manifestari ale functionarii eficiente a organizatiei de cunostinte. Ele apar in forma egocentrismului, in cea a asumarii responsabilitatii pentru rezultatele dorite si refuzul responsabilitatii pentru rezultatele nedorite si, in sfarsit, in forma conservatorismului cognitiv. Ca structura/organizatie de cunostinte, eul serveste functiile de observare (percepere/interpretare) si inregistrare (memorare) a experientei personale[2].

Organizarea egocentrica a memoriei personale. Exista tendinta ca evenimentele sa fie memorate de o persoana in termeni caracteristici locului pe care ea il avea sau rolului pe care il indeplinea in timpul desfasurarii evenimentului. Recunoscut in psihologie ca aspect al memoriei autobiografice sau episodice (v. Tulving, 1972; Norman, 1976) fenomenul referirii la sine in perceptie si memorie a primit mai recent confirmarea datelor experimentale. In acord cu cercetarile prezentate in sinteza de Greenwald (1980), informatia este mai bine memorata daca persoana ia in considerare relatia informatiei cu sine-insusi; intr-un grup individul isi concentreaza atentia asupra performantelor proprii; persoanele isi percep comportamentul responsabil pentru rezultate care in realitate s-au datorat sansei (a se vedea iluzia controlului rezultatelor in jocurile de noroc); sinele este perceput in mod eronat ca tinta a actiunilor altora. (Aceasta distorsiune este caracteristica esentiala in paranoia, afectiune in care individul se vede victima actiunilor intentionate ale altora, inofesivi in realitate).

In concluzie, ego poate fie sa ignore, fie sa inventeze schimbari in structurile sale cognitive, actualizand amintirile sau completand golurile memoriei in cadrul procesului de acomodare reciproca a schemelor sale cognitive care este totodata procesul echilibrarilor motivationale.

Asumarea succeselor si refuzul responsabilitatii pentru esecuri. Oamenii sunt, in general, mai pregatiti sa-si accepte rolul jucat in actiuni soldate cu succes, decat sa-si asume responsabilitatea pentru esec. Studiile au demonstrat cu mult timp in urma ca indivizii isi amintesc mai bine sarcinile neincheiate decat cele rezolvate (efectul Zeigarnic, 1927). Exceptii au fost semnalate totusi: cand actiunile neterminate evoca insuccese personale ni le amintim mai greu decat actiunile incheiate, dar care evoca succese. In situatii de grup, in care nu exista feedback pentru contributiile personale la efortul colectiv, indivizii sunt si mai tentati sa creada ca au contribuit mai mult la un rezultat de succes si mai putin la un esec. Conform rezultatelor sintetizate de Greenwald (1980) fenomenul a fost demonstrat si in privinta asumarii responsabilitatii pentru raul provocat altora: indivizii isi asuma mai usor responsabilitatea pentru prejudiciul moral moderat, decat pentru un prejudiciu serios provocat altora. A fost demonstrata si o forma vicarianta a fenomenului. Astfel, studentii au fost mai bucurosi sa se identifice cu universitatea la care studiaza cand imaginea acesteia a fost asociata cu succesul recent al sportivilor care o reprezentau.

Conservatorismul cognitiv. Conservatorismul cognitiv este dispozitia de a pastra structurile cognitive existente cum sunt rezultatele perceptiilor, schemele (categoriile) si amintirile. "Conservarea obiectului" - perceptia existentei permanente a unui obiect scos in afara privirilor copilului mic dupa ce a fost vazut in prealabil - reprezinta achizitia cognitiva fundamentala care, asa cum subliniaza Greenwald (1980), este urmata mai tarziu de procesul asimilarii, reprezentand, in definitia acestui autor, conservarea categoriei.

Oamenii isi organizeaza in asa fel cunostintele incat sa poata, in mod selectiv, mentine disponibila informatia care confirma judecatile pe care le-au facut deja. Fenomenul este cunoscut sub numele de distorsiune de confirmare. Tendinta de confirmare a fost dovedita in cautarea informatiei , in amintirea selectiva , in raspunsul la persuasiune si in ponderea mai importanta pe care o detine in formarea impresiei, informatia primita la inceputul unei descrieri (primacy) .

Aparent improbabila combinatie intre convingerea individului in propria infailibilitate si puterea de a invata din greselile trecutului poate fi, asadar, obtinuta prin distorsiunile de confirmare de catre judecatile deja facute si prin tendinta oamenilor de a fi gata sa isi rescrie memoria (amintindu-si lucruri pe care nu le-au facut, atitudini opuse celor pe care, in fapt le-au exprimat, etc.). Tendinta de a rescrie memoria permite informatiei noi sa fie primita in sistemul cognitiv fara ca acesta sa inregistreze schimbarea.

Originile distorsiunilor cognitive ale organizatiei de cunostinte

Interpretarile teoretice existente atribuie cauzele distorsiunilor cognitive fie factorilor motivationali, fie factorilor informationali.[8] "Aceste forte - arata Greenwald (1980) - sunt interne organismului, respectiv externe organismului, dar in fiecare caz sunt externe organizarii cognitive ce trebuie explicata. Al treilea tip de interpretare, unul care este legat de explicatiile evolutioniste din biologie, permite distorsiunilor cognitive sa ofere propria lor explicatie" (p. 612). In aceasta explicatie, bazata pe "evolutia intrapsihica", raspandirea la intreaga populatie a caracteristicilor sistemului cognitiv, cum este si cazul distorsiunilor cognitive nu poate fi inteleasa in afara unui criteriu de supravietuire. In evolutia biologica a speciilor - arata Greenwald - caracteristicile care supravietuiesc sunt prin definitie adaptative, iar "speciile care supravietuiesc ofera inregistrarile vii ale variatiilor adaptative" (p. 613). In cadrul interpretarii evolutioniste a distorsiunilor ego-ului trebuie investigat de ce sistemele cognitive care contin aceste distorsiuni supravietuiesc mai bine decat cele lipsite de distorsiuni. Formele cognitive alternative ale sistemului nervos individual ar fi o organizare fara distorsiuni sau o lipsa a organizarii. "In timp ce in evolutia genetica reproducerea este criteriul supravietuirii, in evolutia intrapsihica cognitia (perceptia, categoria, judecata, etc.) supravietuieste prin faptul ca este cunoscuta din nou, adica este recunoscuta." (p.613). Reexperimentarea unei cognitii anterioare sau regasirea ei in memorie este posibila datorita organizarii sistemului cognitiv. Organizarea stabila a memoriei umane este cea care permite recunoasterea. Rolul distorsiunilor cognitive in facilitarea supravietuirii intrapsihice (care ia forma recunoasterii) poate fi inteles prin demonstrarea functiei lor in mentinerea organizarii. Prin organizarea memoriei in legatura cu sinele, egocentrismul asigura mentinerea scopurilor sinelui; prin retinerea categoriilor utilizate anterior, conservatorismul permite ca informatia similara sa fie memorata in aceleasi categorii, asigurand continuitatea; in sfarsit, experimentele care au demonstrat ca subiectii sunt predispusi sa-si asume succesul, au aratat, de asemenea si ca ei au obtinut rezultate mai bune, decat cei care au obtinut feedback de esec. Scaderea performantei la acestia din urma este asociata scaderii autoevaluarii.

In concluzie, "distorsiunile ego-ului totalitar reusesc intrapsihic pentru ca pastreaza organizarea cognitiva in care ele exista si reusesc comportamental pentru ca faciliteaza atingerea scopului prin perseverenta in urmarirea acestuia" (p. 614). Distorsiunile mentin organizarea sistemului cognitiv si il leaga de comportamentul eficient.

Organizarea cunostintelor si implicarea personala

Distorsiunile cognitive semnaleaza existenta unei organizatii care functioneaza activ. Afirmatia ca aceasta organizatie este ego sau sinele poate fi cu adevarat sustinuta prin probarea fenomenului implicarii personale, a faptului ca sentimentul de importanta personala intensifica fiecare tip de distorsiune: egocentrismul, asumarea rezultatelor dorite si conservatorismul cognitiv. In cercetarea experimentala se considera ca procesele sinelui sunt activate de sarcinile sau situatiile care au o importanta personala pentru subiecti (au legatura cu inteligenta acestora sau cu alte lucruri importante pentru ei). Dupa aprecierea lui Greenwald (1980), exista putine studii care pun egocentrismul, asumarea succesului sau conservatorismul cognitiv in relatie cu implicarea prsonala (ego-involvement). Totusi, se poate dovedi ca cele trei tipuri de distorsiune se intensifica in prezenta auto-implicarii. In ceea ce priveste egocentrismul, exista multe date care atesta ca memoram mai bine un material important din punct de vedere personal, dar date privind faptul ca aceasta memorare mai buna este asociata cu sporirea referirilor la sine in timpul memorarii sunt relativ mai putine. A fost totusi demonstrat ca amintirea colectiva a unor evenimente traite, de asemenea, impreuna de catre cei care le povestesc poarta amprente personale. Personalizarea repovestirii faptelor este interpretata de unii autori ca rezultat al rolului asumat in actul comun al repovestirii. Rolul conversational pe care il adopta persoanele care isi repovestesc experiente traite in comun are involuntar efecte asupra continutului reamintit (Hirst si Manier, 1995). Cu toate ca putem alatura acest rezultat datelor care demonstreaza ca ne amintim mai bine lucrurile care au legatura cu noi insine, ramane totusi de demonstrat ca participantii au avut aceleasi roluri in momentul memorarii ca in acela al repovestirii faptelor si ca asumarea unuia sau altuia din roluri este o manifestarea stabila in grupul respectiv[10]. Am facut legatura intre cele doua categorii de rezultate, intr-o cercetare - Chirica (1997) - avand ca subiect reamintirea, mai intai individuala si apoi prin repovestire colectiva a unui incident dintr-un spectacol de opera prezentat la Cluj. Patru dintre artistii care au cantat in spectacol si-au amintit, fiecare separat, evenimentul emotionant trait in spectacol: protagonistul, un artist de mare recunoastere, a suferit o perturbare vocala in timpul executarii unei piese importante din spectacol. Amintirile individuale au fost inregistrate si supuse analizei structurale folosind tehnica elaborata de Hirst si Manier (1995) precum si unei analize de continut. Ele au fost comparate cu repovestirea colectiva, analizata prin aceleasi tehnici. Pe de o parte, rezultatele au demonstrat rolul important al referirilor personale in reamintirea evenimentului: relatarile legate de locul fizic in care se afla fiecare din cei patru artisti, contributiile proprii, legate de rol, anterioare si ulterioare incidentului, referirile la emotiile personale din acele momente. Pe de alta parte, in contributiile particulare ale celor patru subiecti la repovestirea colectiva a incidentului, referirile la sine din reamintirea individuala s-au regasit in proportie semnificativa.

In situatiile marcate de implicarea personala se intensifica, de asemenea, efectul asumarii succesului si respingerii responsabilitatii pentru esec. Diferentele de interpretare a cauzelor succesului si esecului sunt cu atat mai pronuntate cu cat rezultatele sunt mai importante pentru individ.

Implicarea personala creste, de asemenea, conservatorismul, in forma rezistentei la schimbare a judecatilor anterioare. Date privind acest fenomen sunt aduse de cercetarile in domeniul persuasiunii. Rezistenta la persuasiune este mai puternica in temele importante personal, si cand exista atasament fata de o pozitie exprimata anterior. S-a aratat ca uneori importanta temei faciliteaza schimbarea, dar in aceste ocazii implicarea poate fi asociata mai mult cu o judecata facuta dupa persuasiune decat cu judecata facuta inainte de aceasta. Greenwald (1980) se alatura autorilor carora li s-ar parea interesant de studiat daca subiectii sunt constienti de schimbarea judecatii lor.

Consistenta cognitiva creste in situatii de implicare personala. In formularea teoriei disonantei (Festinger, 1957) se mentioneaza ca disonanta intre cognitii apare cand acestea sunt importante pentru persoana. Greenwald (1980) evoca cercetari care manipuleaza implicarea personala si care sustin ca disonanta nu apare in absenta implicarii personale. Consistenta cognitiva nu a fost grupata impreuna cu distorsiunile cognitive pentru ca obtinerea ei poate fi apreciata in multe cazuri ca o procesare nedistorsionata a informatiei. Greenwald observa ca ar fi posibil sa consideram consistenta cognitiva, in special cand implica procesarea informatiei noi intr-o maniera congruenta cu cunostintele existente, ca o forma de conservatorism.

Pastrarea sau pierderea individualitatii in organizarea sociala

Lectia lui Greenwald (1980) trece dincolo de utilizarea organizarii societatii totalitare ca metafora in intelegerea functionarii mintii individuale. Explicarea distorsiunilor (a mecanismelor organizarii) prin ele insele, explicatie posibila in cadrul principiului evolutionist al selectiei naturale, ne atrage atentia asupra continuitatii organizarii la niveluri diferite, individual si social. Organizarea transcede niveluri sau medii diferite. Tipul de organizare sociala, interpersonala nu ramane separat de organizarea sinelui si viceversa.[11] Distorsiunile cognitive mentin organizarea sistemului cognitiv si il leaga de comportamentul eficient in mediul social, interpersonal. Astfel, individualitatea se obtine ca urmare a integrarii unice a cunostintelor extrase din experientele individului in lumea in care traieste , integrare si unicitate obtinute si mentinute si ca urmare a distorsiunilor cognitive. Egocentrismul cognitiv, conservatorismul cognitiv si perceptia subiectiva in serviciul sinelui a rezultatelor dorite contribuie la realizarea pluralitatii fiintei umane. Geniul fiintei umane include, probabil ca parte esentiala, organizarea sociala a diferentierii infinite a persoanelor in acord cu anumite principii si valori. Analogia intre ego si totalitarism nu este totala. Dupa cum observa Greenwald, teroarea ca mijloc de control social nu are corespondent in organizarea individuala a cunostintelor (in ego sau sine). "Aceasta prabusire a analogiei intre ego si totalitarism este interesanta in contemplarea posibilitatii ca organizarea cunostintelor la nivel interindividual (social) sa poata deveni dominanta asupra organizarii la nivel individual" (p. 609). Organizarea sociala totalitara este organizarea in care alte organisme (individuale sau colective) decat sinele dobandesc preemptiune si submineaza organizarile cognitive la nivel individual. "Dominarea totala (din societatea totalitara n.n.) care incearca sa organizeze pluralitatea si diferentierea infinita a fiintei umane ca si cum toata umanitatea ar fi un singur individ este posibila numai daca fiecare persoana poate fi redusa la o identitate de reactii, care nu se schimba niciodata, astfel ca oricare din aceste manunchiuri de reactii pot fi inlocuite, la intamplare, unele cu altele. (Arendt, 1966, citata de Greenwald, 1980, p. 609).

Relatia sociala autoritarista a fost explicata in psihologie prin actiunea unor principii care organizeaza fie mediul intrapsihic - personalitatea autoritarista - fie cel extern, social - totalitarismul. In primul caz relatia autoritarista are cauze intrapersonale, personalitatea autoritarista instituie in mediul sau relatii sado-masochiste. In al doilea caz, sunt considerate cauze extrapersonale. Conceptia Hannei .despre totalitarism are ca parte centrala utilizarea terorii ca mijloc de control social.

Prezentul studiu propune utilizarea acelorasi concepte - structuri cognitive si procese cognitive - in intelegerea personalitatii umane ca si a organizatiilor umane, precum si a principiilor unice care organizeaza ambele tipuri de organisme[13]. In perspectiva evolutionista dezvoltarea, expansiunea sau contractarea, reducerea anumitor tipuri de structuri cognitive (spre exemplu, tipul structurilor care alcatuiesc sinele, sau tipul structurilor care alcatuiesc priceperile individuale sau rutinele organizationale de control si recompensa) sunt intelese ca rezultat al actiunii selective a unui mediu deopotriva intern si extern structurii. In aceasta viziune sinele sau ego-ul este rezultatul organizarii (prin egocentrism, conservatorism si alte mecanisme) experientelor relationale favorizate (selectate) de mediul sau in care ego-uri particulare - infinit diferentiate sau, dimpotriva alcatuind doar "un manunchi de reactii identice" - fac regulile relationarii interpersonale sau altfel spus, natura democratica sau autoritara a mediului de selectie. In mediul intrapsihic, dar si in mediul social rezultat, represia tipurilor de structuri si emergenta lor in constiinta (individuala sau colectiva) sunt rezultatul mecanismelor de atentie si control ale organismelor, care in mod automat sau prin deliberare constienta, le pot activa mai frecvent sau mai rar, le pot inhiba si determina sa se disimuleze prin mecanisme defensive pentru a putea fi exprimate. "Procesarea selectiva" a fiecarei unitati de experienta poate fi adusa in serviciul structurilor cognitive care controleaza traseul activarii in "organizatia" de cunostinte.