SOCIABILITATEA

SOCIABILITATEA     

Se poate vorbi de sociabilitate analizand relatiile pe care le pot intretine indivizi si grupuri, atunci cand aceste relatii nu sunt rezultatul formarii unui grup susceptibil de a functiona ca unitate de activitate. In interiorul fiecarui grup indivizii leaga unele relatii, iar o buna parte a acestora nu are legatura directa cu scopurile grupului. Se poate vorbi despre o sociabilitate intra-grupuri intre cei doi parteneri ai cuplului, intre functionarii unei intreprinderi, intre cetatenii unei politii s.a.m.d. Alte relatii se stabilesc de la indivizi la indivizi si de la grupuri la grupuri. Asemenea relatii sunt nenumarate in viata "sociala": in parc, in jurul unei gropi de nisip, mamele intra intr-o relatie de sociabilitate, asemeni copiilor lor ; un alt ex. il constituie acele passegiatte meridionale, cand mici grupuri de baieti si fete se plimba, fara sa se amestece unii cu altii, simuland indiferenta, dar obsevandu-se de fapt foarte atent; audienta de care se bucura o vedeta sau un sfant intemeiaza o sociabilitate mai subtila, dar la fel de reala.

Categorii de obiecte sociologice ale sociabilitatii

1.formele sociabilitatii care se stabilesc spontan intre indivizi ("Cine frecventeaza pe cine?")

retelele -legaturile mai mult sau mai putin solide si exclusive pe care fiecare actor social o leaga cu alti actori; a priori, se poate estima ca amploarea, exclusivitatea si densitatea ochiurilor acestor retele vor varia enorm (retele de rudenie, de vecinatate, de clasa)

2. spatii sociale in care se regasesc, prin optiune, actorii sociali a caror placere si al caror interes sunt de a fi sociabili unii cu altii, retele oarecum deliberate (saloanele, cercurile, cluburile, cafenelele).

Retelele - desemneaza ansamblul legaturilor stabilite intre persoane si nu "ansamblul persoanelor cu care individul interogat este in contact ", asa cum s-a impus. Anchetele asupra indivizilor nu ar mai avea ca obiect indivizii, ci grupurile considerate ca actori colectivi si se va incerca sa se stabileasca nu numai ce asociatii intretin legaturi intre ele ci, mai ales, care dintre membrii lor apartin mai multor asociatii si asigura continuitatea si realitatea retelei.

MICHEL FORS: "relatiile pe care o persoana le intretine cu celelalte sunt de tipuri variate. De la dejunuri in familia socrilor la aderarea la o asociatie, de la alegerea persoanei la care vrem sa apelam pentru a avea grija de copii nostri, la salutul adresat vecinului, trecand prin jocul de belota, fotbal, sau dans". Depasind descrierea sociografica putem construi un prim nivel de analiza centrat pe identificarea principalilor factori ce afecteaza sociabilitatea in retelele actorilor sociali. Concluzia lui Fors este ca "ciclul de viata" este factorul determinant, in sensul ca variabilele demografice (virsta, starea civila, prezenta copiilor) stabilesc trei mari etape in viata sociala a oamenilor, intensa si externa in tinerete, moderata si interna la maturitate si in declin, pana la disparitie, la batranete.

In urma anchetei "Contacte", realizata de INSEE in mai 1982, constand in prezentarea unui chestionar privitor la relatiile unui esantion reprezentativ de familii franceze cu vecinii, la aderarile la unele asociatii, la iesirile in oras, dupa care a urmat un al doilea chestionar ce se refrea la realtiile de munca, rudenie si prietenie, concluziile nu au prezentat nici o surpriza, in momentul anchetei, dupa cum urmeaza: se remarca o prezenta mai clara a prietenilor in tinerete, a colegilor la maturitate, a rudelor la batranete.

Sociabilitatea ramane marcata de rolul sexelor: relatii mai apropiate cu rude, negustori, vecini le au femeile, iar cele care lucreaza in afara caminului isi diversifica sensibil aceste contacte. 10% din populatia activa masculina, alcatuita din profesiuni liberale (profesori, artisti etc.) reprezinta 34% din relatiile de prietenie, 35% din relatiile de munca, 24% din relatiile de rudenie si 23% din relatiile cu vecinii, in timp ce 35 % alcatuit din muncitori calificati si necalificati nu totalizeaza decat, respectiv, 17%, 15%, 15% si 20% din diferitele orientari ale relatiilor lor.

Retelele in care sunt integrati indivizii, de prietenie, de munca, de rudenie si de vecinatate, se aduna si realizeaza in beneficiul unora o densitate de sociabilitate mai mare decat in cazul altora . Aceleasi persoane au tendinta de a-si spori contactele in jurul lor si de a trai o viata relationala mai intensa, in ciuda totalei crize de timp. Se poate spune ca sociabilitatea este vazuta ca un capital intr-o corelatie pozitiva cu veniturile dar in special cu diploma.

In aparenta este un capital cultural a carei gestionare reusita depinde de asimilarea unei culturi ce retine sociabilitatea printre valorile sale privilegiate.

SIMMEL, 1908, in remarcabila schita de analiza consacrata odinioara strainului, poate fi regasita o problematica analoaga. Simmel a plasat strainul in mod durabil intr-o comunitate diferita de comunitatea sa de origine, gandindu-se la evreii din Europa epocii medievale si moderne dar mai pot fi gasite si alte cazuri: metecii din cetatile grecesti, chinezii din afara Chinei, indienii din Africa Orientala, toti "imigratii" de astazi din tarile occidentale. Strainul combina proximitatea si departarea prin aceea ca, a venit din alta parte cu propriile trasaturi culturale, s-a fixat intr-un anume loc, ceea ce-l transforma intr-un element al grupului, intr-un mod anume, un fel de "a fi impreuna" ce combina excluderea si distanta.

Aceasta pozitie specifica explica cel putin doua trasaturi remarcabile ale strainului in raport cu societatea care-l primeste:

1. el se afla intr-o situatie in care obiectivitatea (in sens cognitiv de intelegere obiectiva) ii este mult mai accesibila decat indigenilor;

2. el nu participa ca si strain la partajele si conflictele ce pot afecta mediul ce-l primeste, aflandu-se deasupra partidelor ceea ce-i poate conferi un rol util de arbitru, asa cum se intampla in societatile italiene medievale, unde magistratii si mai ales cei insarcinati sa faca dreptate, erau deseori straini, angajati tocmai din aceste motive.

Civilitatea

Definitia civilitatii in dictionarul Robert este : "respectarea convenientelor, a bunelor maniere intre membrii aceleiasi societati." In sens mai larg, ii va permite sa desemneze faptul de a reuni indivizi in spatii sociale in care pot face dovada civilitatilor. Se aplica criteriile formal si informal , organizat si inorganizat , fara certitudinea ca se abordeaza esentialul.

Distinctia intre sodalitate si sociabilitate:

sodalitatea reprezinta grupuri ai caror membrii urmaresc in comun scopuri comune; un grup este definit ca grup numai prin capacitatea de actiona ca actor colectiv dar si prin faptul ca aceasta devine ratiunea sa de a exista;

sociabilitatea se poate dizolva in grupari formale si organizate putand fi unitati juridice si administrative, cu scopuri specifice, fenomenul tipic al sociabilitatii fiind conversatia.

GABRIEL TARDE (1901) constata: importanta conversatiei in cadrul sociabilitatii, extinderea timpului liber, unificarea limbajului, raspandirea unor cunostinte comune si egalizarea ierarhiilor.

SIMMEL surprinde mult mai exact natura civilitatii, a sociabilitatii in sens restrans definind-o drept "forma ludica a socializarii", care "are fata de concretizarea sa, prin continuturi acelasi comportament ca si opera de arta fata de realitate".

Pe de o parte civilitatea/sociabillitate interzice tratarea in cadrul ei a problemelor profesionale, confesionale, politice sau de alta natura chiar daca eventuala solutionare a lor poate fi pregatita prin discutii personale, iar pe de alta parte indivizii trebuie sa-si reduca la tacere problemele personale, sa atenueze asperitatile personalitatii lor si excesele personajului lor social. Civilitatea are la baza egalitatea si oarecum identitatea participantilor.

Criteriile de recrutare sunt foarte stricte, avand in vedere ca indivizi din aceeasi lume pot fi suficient de aemanatori intre ei pentru a-si crea propria "lume" .

Cercul (conform Dictionarului Academiei, editia 7, 1878) este o asociatie ai carei membrii se intalnesc intr-un local inchiriat cu participarea financiara a tuturor membrilor, pentru a sta de vorba, a citi ziare etc. Cercul tine de civilitatea formala deoarece statutul sau trebuie inregistrat la autoritatile publice. Fata de francezi care se intalneau in cafenele, numindu-se clientela ocazionala, fara nevoia de a inchiria special un local, britanicii se organizau in asa numitele cluburi, fiind echivalentul exact al cercului.

Cercul, cea mai caracteristica expresie sociala a modernitatii, reflecta: prosperitate si timp liber, bucurie de a trai, egalitate, laicitate, masculinitate, fiind simptomul unei mutatii sociale profunde, inlocuirea elitelor aristocratice de catre elitele plebee din lumea afacerilor, a politicii administrative. Cercul este burghez, comparativ cu salonul care este aristocratic sau dominat de aristocratie. Salonul nu este exterior familiei, intreaga familie primind alte familii.

Cercul este cu totul exterior familiei, din toate punctele de vedere. Cercul este strict masculin iar salonul este mixt, rolul sexelor fiind egal.

Civilizatiile

MARCEL MAUSS (1929) definea civilizatia ca o ultima extensie a sociabilitatii. O civilizatie este o singularitate istorica, ceva ce a avut loc o singura data in timp si spatiu. Ea este imposibil de cunoscut, ca de altfel toate singularitatile pentru ca sunt infinite si greu de definit pentru ca nu exista un punct de vedere unic ce autorizeaza comparatii univoce, ci mai multe, iar obiectele ce pot fi astfel construite nu se intersecteaza. Ex.Limba este un criteriu util de discriminare culturala, asa cum si religia reprezinta un criteriu mai puternic de discriminare.

Fiecare ordin (lingvistic, economic, politic, religios, artistic) ofera unul sau mai multe criterii de discriminare, eficiente doar intre anumite limite.

Dificultatile constau si in fixarea limitelor temporale ca si a frontierelor spatiale ale unei civilizatii.

Ca o solutie cu mai putine neajunsuri ar fi definirea civlizatiei drept cea mai larga matrice de posibili actuali. Exista posibili actuali (marja de exploatare si de inventie) accesibili unei fractiuni din omenirea grupata prin sodalitate, sociabilitate si socialitate. Criteriile de definire a unei civilizatii se intersecteaza in mare parte. O civilizatie nu este o ipostaza ce ar informa tot ceea ce produc oamenii, ci este insa un produs uman si istoric existent, alcatuit din produse provenind din toate ordinele.

3. SOCIALITATEA

abordeaza forma socialului nemaifacand obiectul unor reflectii importante.

In societatea franceza, facand abstractie de tot ce tine de sodalitate si sociabilitate ramane ceva esential: faptul ca toate acestea alcatuiesc un tot, precum si modul in care este acest tot alcatuit, de unde rezulta ca natiunea franceza nu este nici un grup, nici o retea, ci asa cum Baechler o numea, morfologie.

Referindu-ne la "societatea" ateniana, dupa aceleasi eliminari succesive ramane o anume modalitate de mentine acest tot la un loc, numita cetate, fiind la randul ei o morfologie diferita in esenta de natiune.

In concluzie, socialitatea desemneaza morfologiile.

Dupa Durkheim, exista doua stadii evolutive ale solidaritatii:

- mecanic - marcat de juxtapunerea unor segmente autosuficiente

- organic - caracterizat prin combinarea de elemente intr-un ansamblu ce le confera substanta si sens.

Luand cele doua tipuri separat se obtine o taxonomie cu doua clase:

1. o clasa ce cuprinde societatile moderne, careia solidaritatea organica i se aplica mult mai bine

2. o clasa ce cuprinde toate celelalte experiente umane, cum ar fi cea de solidaritate mecanica ce se aplica fara deosebire.

In cadrul socialitatii, ca modalitate a socialului, vom retine doar trei morfologii: tribul, feudalitatea si natiunea.

Tribul

Descoperirea tribului ca forma de organizare sociala i se atribuie lui EVANS - PRITCHARD .

Plecand de la morfologia tribala de la Montagne, principiul organizarii are la baza un catun, numarand intre 20 si 30 de familii nucleare sau vetre, cu o vechime genealogica de trei generatii, avand in proprietate pamantul, rezultand ca membrii lor traiesc in indiviziune . Unitatile sociale pot fi descompuse in familii, iar acestea in indivizi. Familiile extinse reprezinta unitati sociale.

Toti membrii acestora impartasesc credinta intr-o origine comuna chiar daca nu are un fundament genealogic.

In afara acestei credinte si a religiei coeziunea se bazeaza pe vointa comuna de aparare si de expansiune.

Tribul poate fi socotit o solutie morfologica la o problema de securitate si de insecuritate, problema universala, deoarece tribul este universal. Cum se poate evita inevitabila insecuritate proprie starii de natura, fara recaderea in ea odata cu starea politica, sub forma tiraniei? Exista doua solutii:

1.- prima solutie gasita de omenire pare a fi fost ceata , definita prin trei niveluri de regrupare : familia nucleara, hoarda de cinci familii si etnia de cca 20 de hoarde.

2.- a doua solutie ce consta in definirea unei pluralitati de unitati si asigurarea unor coalizari spontane intre ele permitand infruntarea oricarui agresor cu forte egale. Aceasta este solutia tribala.

Feudalitatea

Se intemeiaza pe doua institutii centrale:

1.- vasalitatea - o legatura contracuala stabilita intre doi membri ai aristocratiei, unul cu mai multa putere si resurse decat celalalt;

2.- senioria - presupune exercitarea prerogativelor regale de comanda, justitie, fiscalitate asupra unui mic teritoriu.

Feudalitatea este o solutie morfologica creata de aristocrati, rezultatul fiind un razboi permanent si o insecuritate, ea putand fi redusa la urmatoarea formula: feudalitate = anarhie + arisocratie intr-un cadru imperial. Anarhia intr-un cadru imperial este ceva curent.

Natiunea

Este o morfologie originala, inventata de Europa pentru uz propriu, ulterior devenind un produs de export in intreaga lume.

ERNEST RENAN, in 1882, afirma ca o natiune este o colectivitate reala sau proiectata de indivizi care impartasesc un trecut comun, un prezent comun si un viitor comun.

O natiune se compune din indivizi dar ea este mai mult decat atat, este o colectivitate. Exista posibilitatea de a perverti natiunea prin nationalism, de indata ce se considera colectivitatea ca independenta de indivizii ce o alcatuiesc, din acel moment natiunea devine NATIUNE.

Acumularea unor generatii succesive nu reflecta trecutul comun, desi conationalii au un trecut comun, ci din razboaie duse in comun impotriva celorlalte natiuni si intre nationali. Conationalii au si un prezent comun, impartasind acelasi prezent politic, au interese comune.

Natiunea se intemeiaza pe o repartizare a sarcinilor si pe o diviziune a muncii . Conationalii au sau vor sa aiba un viitor in comun, acesta fiind vointa de a continua sa existe, sa depaseasca impreuna incercarile, sa produca noi monumente ale maretiei nationale.

Natiunea, definita de trasaturile sale distinctive, este o morfologie tipic europeana.

Concluzii

CICERO (in lucrarea "De Officiis") deosebeste nivelurile societatii umane si ale socialului: cuplul, familia nucleara, familia extinsa, etc., perceptie spontana a societatii umane compusa din cercuri concentrice din ce in ce mai indepartate. In India, Arthasastra deosebeste familia extinsa, satul, etc. , precum si diferitele niveluri de integrare politica pana la imperiul extins la ansamblul subcontinentului indian. Sociologia permite acces la un nivel superior de constiinta, diversitatea socialului dobandind un sens si primind o explicatie.

Sodalitatea, sociabilitatea si socialitatea ordoneaza aceasta diversitate, sau daca nu, sunt agreate etimologiile latine, grupurile, retelele si morfologile, asigurand punti de trecere mai ales intre grupuri si retele.