SODALITATEA - modalitatea socialului ce poate fi cel mai usor inteleasa, este acea capacitate umana de a intemeia grupuri, definite ca unitati de activitate: cupluri, familii, intreprinderi, echipe sportive, biserici, armate, politii.

Un grup este o unitate de activitati compusa din subunitati. Un grup este capabil sa actioneze unit, oamenii urmarind prin firea lor atingerea unor scopuri, lucru care nu se poate realiza prin izolare (astfel, pentru reproducerea bilogica trebuie sa existe doi).

Fiind compus din indivizi sau subgrupuri, formate la randul lor din indivizi, se evidentiaza 3 consecinte:

1-orice grup, indiferent de efectivele sale numerice, are unul sau mai multe scopuri care ii definesc natura, propria rationalitate si structura ca adecvare a mijloacelor la scopuri;

2-orice grup este compus, mediat sau nemediat, din indivizi ale caror scopuri personale se disting in trei posibile forme:

2.1. -ar trebui sa fie ale grupului in masura in care ei fac parte din acesta;

2.2. -pot fi fara nici o legatura cu scopurile grupului;

2.3. -se pot combina mai bine sau mai putin bine cu scopurile colective;

3-orice grup este in contact sau in concurenta cu alte grupuri ce au sau nu aceeasi definitie; orice grup face parte dintr-un sistem de activitati ce actioneaza asupra lui ca o constrangere.

Cuplul

Cuplul este cel mai mic grup posibil, iar umanitatea, cel mai mare . Se disting familia nucleara, compusa din tata, mama si copiii lor (cetele paleolitice), apoi familia extinsa sau largita (model ce sta la baza triburilor), formata din tata, mama, din fii sau fiicele acestora casatoriti si din copii acestora, carora li se pot alatura veri de diferite grade. In ambele cazuri celula de baza este familia si nu cuplul. Casatoria prilejuieste unul dintre principalele rituri sociale, alaturi de nastere, pubertate si moarte. Noutatea contemporana e adusa de valorizarea cuplului in sine.

Coabitarea juvenila reprezinta alcatuirea unui cuplu fara acceptarea ritualului social al casatoriei. A nu se confunda cu comportamentul sexual permis, din punct de vedere social, inaintea casatoriei. Cuplul inceteaza de a mai fi in serviciul unui scop social, pentru a servi scopuri strict personale.

Instabilitatea cuplului, legat sau nu prin ritul casatoriei este un fenomen ce nu reprezinta o noutate absoluta si are loc ca urmare a despartirii urmate de divort, crestinatatea deosebindu-se prin impunerea casatoriei monogame indisolubile. Alaturi de coabitarea juvenila, instabilitatea cuplului reprezinta doua trasaturi traditionale, dar cu un continut nou.

Intarzierea pronuntata a varstei de casatorie se manifesta in Europa, odata cu sfarsitul Evului Mediu. (30 de ani pentru barbati si 27 de ani pentru femei). Apare totodata celibatul (pana la 20% dintre femeile din Suedia, in secolul 19). Explicatia celibatului este de ordin economic: modelul agrar propus de feudaliate in sec. 14, unde casatoria era permisa tinerilor care detineau o suprafata de pamant. In perioada actuala raspandirea celibatului (pana la 50% din populatia cartierelor centrale ale New York -ului) nu poate avea aceeasi explicatie. Celibatul a devenit o optiune de viata, sau o perioada de asteptare intre doua legaturi, sau o adevarata sihastrie .

Toate aceste fenomene se pot explica in termenii sociologiei actioniste.

Modernitatea, cel putin in faza sa actuala din Occident, este marcata de triumful individualismului.

Prin indivdualism intelegem fenomenele obiective ce rezulta din faptul ca individul este actorul social ultim, beneficiind de o marja de manevra pentru a-si urmari obiective proprii. Transformarea individului in celula de baza efectiva a societatii, cel putin ca tendinta, este una din originalitatile cele mai frapante ale modernitatii occidentale.

Acum, in Europa si mai evident, in Statele Unite, individul este tot mai putin un intermediar al unei familii, al unei descendente asa cum era in perioada neolitica si tribala. El da ascultare instinctelor, pulsiunilor, fanteziilor, opiniilor proprii sau punandu-si activitatile in slujba unor scopuri pe care le alege singur ca individ, dar care exista independent de el, cum ar fi virtutea, adevarul, binele, eficacitatea tehnica, gloria.

Daca in trecut, prin educatia primita si controlul social, individul inclina sa devina inger sau fiara, astazi optiunea este a individului, sarcina de a deveni o persoana revenindu-i chiar lui.

Pentru explicarea sociologica si istorica a individualismului contemporan sunt urmate 3 piste, care se intersecteaza atat de frecvent, incat probabil ca nu formeaza decat una singura :

-instituirea unei morfologii noi, natiunea (sec. 14 si 15), care, fiind conceputa, reprezentata, voita, perceputa si traita ca un organism colectiv, elibereaza individul de toate legaturile social intermediare , definindu-l ca individ si celula a organismului national.

-democratizarea politiilor europene, cel putin in Vest - edificiul politic a inceput sa se bazeze pe indivizi

-economia, prin tehnici mai eficiente care au necesitat cresterea gradului de calificare si formarea unor agenti mai competenti; astfel, s-a dezvoltat constiinta de sine prin intermediul instructiei si fiecare devine detinatorul unui capital pe care doar el il poate administra si asta cat mai bine pentru nu fi marginalizat de concurenta.

Grupurile de presiune

Un grup de presiune este o coalitie, ocazionala sau permanenta, formata din actori sociali ce isi propun sa smulga puterii politice unele scutiri sau privilegii. Acestea apar de indata ce o putere politica este suficient de institutionalizata pentru a avea capacitatea de a acorda sau a refuza aceste privilegii, iar o societate, suficient de diferentiata pentru ca actorii sociali sa aiba interesul de ale smulge.

Pentru a surprinde esentialul se face apel la notiunea de "piata politica". Astfel, pe o piata economica asistam la un schimb de bunuri si servicii, iar pe o piata politica la un schimb de voturi si legi.

Protagonistii schimbului sunt, pe de o parte, oamenii politici, iar pe de alta parte interesele private coalizate, interese care pot fi de natura diversa, economice, ecologice, religioase, stiintifice, etico-igienice (prohibirea alcoolului).

Intentia unui lobby economic este acela de a obtine o legislatie prin care sa fie ingreunata patrunderea pe piata a unor noi concurenti (prin taxe vamale, obligativitatea unor certificate, respectarea unui curs determinant).

Un alt obiectiv poate fi reglementarea concurentei dintre producatorii existenti si chiar obtinerea unor subventii publice (prin dobanzi preferentiale, scutiri de impozite pentru unele activitati amenintate de criza, concurenta sau mutatie tehnica).

In sistemul democratic contemporan oamenii politici se straduiesc sa fie alesi si realesi, printr-o majoritate de voturi. Orice cetatean este un actor privat ce urmareste interese particulare.

Un interes particular izolat se face cu greu auzit, impunandu-se, astfel, coalizarea, formarea unor grupuri de presiune (sindicate patronale, sindicate muncitoresti, agricole, generale sau pe ramuri, regionale sau locale).

Partidele politice

Un partid politic este o coalitie permanenta si organizata ce are drept obiectiv cucerirea puterii politice in cadrul unei politii sau cucerirea pasnica a puterii prin proceduri electorale.

Partidele sunt realitati exclusiv democratice. Democratia incredinteaza realizarea sa interesului comun unor indivizi alesi in acest scop de cetateni. Deoarece definirea si realizarea interesului comun sunt lucruri nesigure, inevitabil, exista mai multe interpretari posibile si in felul acesta mai multi candidati. Se poate vorbi de partide politice atunci cand acesti candidati isi asigura aparate organizate in mod rational, in vederea castigarii unei majoritati de sufragii pentru opiniile pe care le apara.

In democratiile contemporane numarul partidelor politice variaza de la doua la 15, in functie de tara. In termenii sociologiei actioniste aceasta se poate explica in doua etape, astfel:

intr-o democratie, exista in mod necesar doua stiluri politice (ex. notiunea franceza de stanga sau dreapta), dupa cum si cetatile grecesti se imparteau in oligarhice si democrate, romanii in patricieni si plebei. Opiniile privitoare la interesul comun, la anumite chestiuni ce nu pot fi evitate, determina opinentii sa fie divergenti (politica de echilibru sau de fermitate?, legea trebuie sa fie dura sau blanda?). Acest lucru explica in suficienta masura de ce nu poate exista doar un partid unic, chiar daca exista un partid dominant.

a doua etapa presupune sa aratam ceea ce exista intre cele doua si 15 partide politice, explicatia constand exclusiv in procedurile electorale, obiectivul urmarit fiind acela de a ajunge la putere, pentru realizarea propriei interpretari a interesului comun . Astfel, scrutinul majoritar (sau uninominal cu un singur tur) duce automat la aparitia a doua partide dominante moderate, in timp ce scrutinul proportional sporeste numarul partidelor, candidatii cei mai importanti avand interesul sa se prezinte sub culorile propriului lor partid, anticipand ca nimeni nu va obtine majoritatea si ca guvernul va fi format in urma unor negocieri de culise : detinerea unui singur fotoliu poate fi decisiva.

Avantaj: producerea de majoritati capabile sa guverneze si sa garanteze o mare stabilitate.

Dezavantaj: minoritatile sunt impiedicate sa se exprime.

Politiile

Politie este un neologism in franceza, care deserveste la desemnarea unui grup definit prin faptul ca, spre interior, foloseste proceduri ce trebuie sa permita reglementarea pasnica a conflictelor aparute intre membrii sai, in timp ce spre exterior si in relatiile sale cu alte politii aceste proceduri fie ca nu exista, fie deciziile pe care le presupun nu pot fi impuse de catre o putere politica, astfel incat orice conflict dintre ele poate degenera printr-un razboi.

Politia are ca scop dreptatea in interior si pacea in exterior. Astfel, Franta este o politie, Statele Unite la fel, ca si Nigeria, Atena, Imperiul Roman. Diferentele sunt de ordin morfologic, ca principiu de coeziune si coerenta ce ii reuneste pe oameni in societate si regimul politic, ca reglementare a relatiilor de putere in sanul unei politii. Se poate recurge la termenul de autarhie, pe care, dupa Aristotel, fiecare polis trebuia sa o cunoasca pentru a exista. Prin autarhie se intelege capacitatea pe care o are un grup de a rezista in cea mai completa izolare, fiindu-si deplin suficient in orice domeniu . Dar nici macar China dinastiei Ming (1368-1644) sau a dinastiei Quing(din 1644 pana la deschiderea silita din 1840) nu au cunoscut o autarhie completa.

Autarhia poate fi:

- militara ( capabila de a se apara, aderand la nevoie la alianta, defensiva sau ofensiva),

- economica (capabila supravietuirii fara aprovizionare din exterior),

- demografica (pool demografic independent)

-afectiva (politia poate cere membrilor grupului sa moara pentru ea).

Sociologia politiilor se poate axa pe diferite aspecte:

1-ar putea arata felul in care pasiunile si virtutile aplicate la politie variaza in functie de morfologii, regimuri politice, straturi sociale, conjucturi economice si politice;

2-reperarea constrangerilor si evenimentelor ce pot explica hartile politice in diferite momente succesive;

3-dinamica proprie sistemelor de actiune constituite de politii, considerate ca actori colectivi ce evolueaza pe scena diplomatico-strategica transpolitica si ar incerca sa arate cum si de ce aceasta se actualizeaza in istorii politice care au sfarsit prin a se indrepta catre istoria planetara de astazi, prima despre care se poate spune ca este istoria intregii umanitati.