statica sociala

V. evolutie, modernitate, post-modernitate, ordine sociala, schimbare sociala

Perspectiva in studierea societatii prin care se incearca descrierea, analiza si explicarea ordinii sociale; opusa perspectivei dinamicii, careia ii este specifica studierea evolutiei, transformarii, schimbarii ordinii sociale constituite. Atit perspectiva sociologica statica, cit si cea dinamica au fost introduse de Auguste Comte (1798-1857), prin analogie cu anatomia si fiziologia omului. S.s. cuprinde, in viziunea lui Comte, studiul pozitiv, adica experimental si rational, al interactiunilor dintre partile componente ale unui sistem social, respectiv dintre fortele materiale, intelectuale si morale, corespunzatoare triplei alcatuiri a naturii umane: activitate, inteligenta, sentiment. Interactiunea dintre cele trei forte genereaza structura societatii si elementele acesteia: limbajul, inteles ca depozitar al cunostintelor acumulate in istoria umanitatii; proprietatea, inteleasa ca raport sau functie sociala; familia, adica unitatea anatomica sau structurala de baza.

Elementele structurale ale societatii sint legate intre ele prin religie, definita drept starea de armonie a individului si colectivitatii, la care se poate ajunge prin deplina coordonare a partilor componente ale structurii sociale (Systeme de politique positive ou Traite de sociologie instituant la Religion de l'Humanite, vol. 2, 1852). Studiului s.s. ii este complementar cel al dinamicii sociale, care explica miscarea evolutiva de la o stare teologica spre una pozitiva, trecind printr-o etapa intermediara, critica si distructiva, stare metafizica.

Aceasta miscare este subordonata actiunii legii celor trei stari, care poate fi interpretata in moduri destul de diferite. Daca o consideram ca lege a evolutiei ideilor si credintelor religioase de la fetisism, politeism si monoteism, la religia abstracta a metafizicii si la cea concreta a umanitatii, legea celor trei stari este infirmata de cercetarea sociologica moderna.

Daca o privim doar ca un principiu metodologic al cercetarii sociologice, care arata tendinta fortelor materiale ale societatii de a se exprima in actiunea fortelor intelectuale si morale, legea celor trei stari este corecta. Ea ne arata ca, in ciuda preponderentei lor sociale, fortele materiale ale societatii sint "puse in miscare' de idei, cum spune Comte. Intr-adevar, sociologul francez considera de fapt religia umanitatii ca o forma de socializare, deci de activare a ideilor. Or, in functie de gradul si forma de activare sau de socializare a ideilor, putem distinge mai multe tipuri de unitate sau coeziune sociala, intemeiate pe dominarea grupului religios in asociatie cu grupul militar dintr-o societate, pe preponderenta ideologiilor si a puterii legiuitorilor sau pe asocierea dintre stiinta si industrie. Chiar daca nu este unanim acceptata astazi, ideea ca sensul evolutiei sociale il reprezinta rationalizarea crescinda a lumii este dominanta in sociologia si cultura moderna, iar primul care a formulat-o, ca o consecinta a legii celor trei stari, a fost A. Comte.

Distinctia dintre s.s. si d. a fost reluata si dezvoltata de sociologul american Pitirim A. Sorokin in anii dintre cele doua razboaie mondiale (Social and Cultural Dymanics, 1937-1941). S.s. este, in conceptia lui Sorokin, studiul structuralitatii realitatii socioculturale, iar structuralitatea, adica ceea ce Comte numea ordinea sociala, este rezultatul interactiunii dintre subiectii acestei realitati (indivizii, relatiile dintre ei si grupuri de indivizi), pe de o parte, si sistemele su-biectiv-semnificante (valori, norme, simboluri) si cauzale (obiecte si procese fizico-chimice, biologice, etc., prin care se externalizeaza si se socializeaza ideile, valorile, normele), pe de alta parte. Analizind miscarea, procesele sociale, d s este stiinta unrformitatilor si a ritmurilor sociale, a duratelor si amplitudinii acestora, toate guvernate de legea imanentei schimbarii, care arata ca orice schimbare sociala isi are cauzele in structurile realitatii socioculturale.

♦ Devenit relativ desuet dupa cel de-al doilea razboi mondial, in special datorita constituirii si dezvoltarii abordarii structuraliste in sociologie si antropologie, conceptul de s.s. a fost treptat parasit in teoria sociologica, mai ales datorita conotatii-lor sale ideologice conservatoare. De un interes deosebit s-a bucurat perspectiva complementara s.s./d.s., care a fost teoretizata din puncte de vedere noi, indeosebi in anii 70. De exemplu, K.E. Boulding (A primer on Social Dymanics, 1970) a incercat sa gaseasca o baza moderna legaturii dintre ordine si progres social, considerind ca istoria poate fi studiata ca un sistem in masura in care o intelegem ca interactiune a proceselor dialectice sau conflictuale si nondialectice (evolutionare, cumulative, continue). Problema este, deci, de a gasi anumiti invarianti structurali (componente ale ordinii sociale) a caror evolutie poate explica inclusiv schimbarea sociala, K. E. Boulding alegind trei asemenea invarianti (oamenii, productia economica si organizatiile), care ar forma "top saga evolutiei societate' in sensul ca ne-ar putea ajuta sa identificam principalele structuri, forme sau faze ale evolutiei societatii, o premisa; pentru formularea unor legi de tipul legii celor trei stari a lui A. Comte (Ecodynamics. A New Thory of Societal Evolution, 1978).  I.U.