PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI. LOCUL SOCIOLOGIEI IN ANSAMBLUL STIINTELOR SOCIO-UMANE

Problematica sociologiei. Locul sociologiei in ansamblul stiintelor socio-umane

1. Problematica sociologiei

Din punct de vedere etimologic, termenul de sociologie vine din latinescul socius (tovaras, asociat) si grececul logos (stiinte, teorie) si a fost menit sa inlocuiasca termenul de "fizica sociala", utilizat de Saint-Simon (magistrul lui A. Comte). Cel care decide realizarea acestei substituiri este parintele sociologiei, A. Comte : " Consider ca trebuie sa indraznesc a folosi de acum acest termen nou (sociologie), echivalent expresiei mai vechi de fizica sociala, pentru a putea arata printr-un singur nume aceasta parte complementara filosofiei . care se refera la studiul pozitiv al totalitatii legilor fundamentale proprii fenomenelor sociale"1. Sociologia - continua A. Comte - "urmareste raporturile ditre real si himeric, util si ceea ce este de prisos, siguranta si nedumerire, constructiv si metafizic, relativ si absolut"

Intr-o prima aproximare, sociologia este stiinta despre societate, ea descrie si explica fenomenele si procesele ce intervin in colectivitatile umane.

In viziunea lui J. Szczepanski, aceasta stiinta "a dezvoltat" doua teorii cu o sfera generala : a) teoria structurilor sociale si b) teoria dezvoltarii (a tuturor transformarilor, deci si a progresului si a regresului).

Teoria structurilor sociale, precizeaza sociologul polonez, mai sus amintit, studiaza elementele grupurilor si colectivitatilor, principiile alcaturii lor, subordonarea reciproca a elementelor si fortele care indica functionarea lor, coeziunea interna a grupurilor, fortele care determina dezagregarea grupurilor.

Teoria dezvoltarii studiaza fenomenele si procesele care au loc in diferite grupuri si colectivitati : cum se desfasoara, cum evolueaza in timp.3

Sfera cercetarilor sociologice, conchide Szczepanski, cuprinde urmatoarele tematici speciale:

a) Institutiile sociale (ale educatiei, politice, stiintifice, juridice, economice, industriale, religioase, familia) ;

b) Diferite tipuri de colectivitati si grupuri umane (colectivitatile teritoriale : sat, oras categorii profesionale, clasele sociale, diferite organizatii, colectivitatile culturale etc.) ;

c) Fenomene si procese sociale (devianta sociala , procesele mobilitatii si stabilitatii sociale, conflictele sociale etc.).

"Studierea acestor domenii duce la aparitia unor discipline ale sociologiei denumite sociologii particulare".

In Dictionnaire critique de la sociologie, R. Boudon si Fr. Bourricaud grupeaza planul sociologiei in opt capitole mari :

Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie);

Tipuri si aspecte fundamentale ale organizarii sociale (birocratie, capitalism, partid);

Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma);

Concepte de folosinta curenta in sociologie si comune multor discipline (structura, sistem);

Paradigme si teorii cu pretentii generalizatoare (culturalism, functionalism, structuralism);

Pobleme teoretice majore (control social, putere).

Probleme epistemologice majore (obiectivitate, pozitivism, teorie);

Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei.

Sociologul american A. Inkels a realizat o ancheta sociologica, pentru a desprinde problematica sociologica comuna existenta in numeroase manuale de sociologie, tratate, antologii, reviste de specialitate, antologie etc. pe care le-a investigat. Cercetarea sa s-a bucurat de aprecierea specialistilor si s-a concretizat in stabilirea urmatoarei "table de materii" a sociologiei :

- perspectiva sociologica

- metoda stiintifica in stiintele sociale.

Unitatile primare ale vietii sociale - acte sociale si relatii sociale;

- personalitate individuala;

- grupurile;

- comunitati (urbane si rurale);

- asociatii si organizatii;

- populatia;

- societatea

Institutiile de baza

- familia si rudenia ;

- economia;

- politica si dreptul;

- religia;

- educatia si stiinta;

- recreatia si bunastarea;

- arta si expresia;

Procesele sociale fundamentale

- diferentiere si stratificare;

- cooperare, acomodare, asimilare;

- conflict social;

- comunicare;

- socializare si indoctrinare;

- evaluare sociala;

- control social;

- devierile sociale (crima, sinucidere);

- integrarea sociala;

- schimbarea sociala.

Fundamentata pe studiile sociologiei americane, aceasta clasificare a facut si obiectul multor critici.

In sociologia romaneasca, dorim sa mentionam contributia pe care a adus-o H. Stahl la elaborarea unei matrice cu probleme ale sociologiei, ordonate pe 5 capitole, si anume :

* Natura fizica si umanizata ;

* Populatia ;

* Viata economica;

* Viata politica si juridica;

* Viata culturala.

In opinia Asociatiei Sociologice Americane)4, "ariile de competenta" ale sociologiei sunt in numar de 35.

Sociologia comuna si sociologia stiintifica

Traind in mijlocul fenomenelor si proceselor sociale, vrand nevrand facem aprecieri asupra lor. Am putea spune ca fiecare om este un sociolog fara sa-si dea seama, la fel ca si "burghezul naiv" al lui Moliere, care nu-si dadea seama ca vorbeste in proza. De fapt, spune Szczepanski, fiecare om este un sociolog asa cum este si un medic : "se trateaza pe cont propriu", fie cu ceaiuri medicinale, fie cu alcool !!! Cu alte cuvinte, putem spune ca fiecare din noi poseda o "teorie" generala cu privire la viata sociala si comportamentul oamenilor, prin ghideaza propriul comportament si sta la baza deciziilor noastre sociale. Aceasta asa-zisa teorie este nesistematizata si cuprinde un ansamblu de asa-zise legi generale, care stabilesc dependentele cauzale dintre fapte, situatii si comportamente, dintre motivatii, aspiratii si actiuni. Exemple de astfel de legi sunt : "Fiecare om actioneaza in conformitate cu interesele sale" ; "Prietenii ne ajuta cand suntem in dificultate" etc.

Trebuie sa remarcam insa ca exponentii acestor "teorii" nu sunt "posesorii " unei sociologii stiintifice, nu sunt sociologi in adevaratul sens al cuvantului. In cazul lor, putem vorbi despre o sociologie a bunului simt, despre o sociologie comuna si nu stiintifica. Sociologia comuna se caracterizeaza prin : generalizarea experientei cotidiene in mod afectiv, nesistematic si neverificat ; prin realizarea unor "interpretari de uz casnic" ; prin ignorarea relativitatii institutiilor.

F. Znaniecki si W. I. Thomas sesizeaza caracterul eronat al premiselor de la care porneste sociologia comuna ("practica"):

a) cunoastem realitatea deoarece traim in ea;

b) utilizarea unor metode neadecvate;

d) examinarea faptelor se efectueaza in mod izolat.

Sociologia stiintifica, spre deosebire de cea comuna, se bazeaza pe cercetari sistematice, pe utilizarea unui aparat conceptual, pe verificarea tezelor si a ipotezelor, ceea ce presupune un efort cognitiv special si specializat.

Pentru ca sociologia sa se dezvolte ca stiinta, era necesara detasarea ei de experienta comuna, de generalizarile neverificate, de aparente. " . Prima intelepciune a sociologiei e aceasta : lucrurile nu sunt ce par a fi . Realitatea sociala apare ca avand mai multe straturi de intelesuri. Descoperirea fiecaruia nou strat modifica intelegerea intregului" .5 Altfel spus, cunoasterea sociologica trebuie, pe de o parte, sa se delimiteze de cunoasterea comuna, iar pe de alta, trebuie sa se realizeze multidimensional si integrativ.

Un moment crucial in dezvoltarea sociologiei ca stiinta l-a constituit trecerea de la utilizarea datelor preluate din surse exterioare care ne explicam actiunile si comportamentele celorlalti, care ne (statistici oficiale ale administratiei de stat sau observatii provenite din cunoasterea comuna) la producerea prin mijloace proprii a datelor necesare (prin interviuri, prin chestionare pe esantioane reprezentative etc.).

Desi utilizarea interviurilor a inceput in Anglia, la sfarsitul secolului XIX, abia dupa cel de al doilea razboi mondial putem vorbi despre o revolutie in metodologia culegerii si prelucrarii datelor in sociologie.

Utilizarea noii metodologii in sociologie a scos si mai mult in evidenta discrepantele dintre rezultatele cercetarii stiintifice si simtul comun. Astfel, de exemplu, cercetarile sociologiei americane efectuate in timpul eclui de al doilea razboi mondial au infirmat mai multe teze rezultate din experienta comuna, printre care se afla si urmatoarele doua : 1) ostasii care provin de la tara, din familii de fermieri vor suporta mai bine dificultatile razboiului decat cei din mediul urban ; 2) ostasii negri vor lupta mai bine sub comanda unor ofiteri negri.

Desi sociologia - ca si psihologia si pedagogia etc. - se face cu specialisti, unii reprezentanti ai simtului comun se declara cu ostentatie sociologi, psihologi, educatori. Posedand unele cunostinte mai mult sau mai putin valide ale domeniului, au iluzia cunoasterii stiintifice, emitand pretentii teoretice nefondate.

Deseori, ganditorii au satirizat pretentiile si aroganta simtului comun fata de cunoasterea teoretica. Astfel, Hegel ne povesteste o anecdota in care filosoful Thales, studiind "harta" cerului, cade intr-o groapa spre deliciul unei batrane care-l persifleaza, spunandu-i ca el nu stie nici ce-i pe pamant, cu atat mai putin ce-i in cer. Hegel incheie relatarea anecdotei cu urmatoarea replica : "cei care rad astfel de filosofi, nu-si dau seama ca ei, spre deosebire de acestia nu pot cadea in groapa, deoarece se afla in ea odata pentru totdeauna, fiindca nu privesc niciodata in sus".⁶

Sociologia si sistemul stiintelor

Primul sociolog care a incercat sa incadreze sociologia in ansamblul stiintelor fundamentale a fost A. Comte. In viziunea lui, exista trei categorii de stiinte : primare, intermediare si de completare si ordonare. Sociologia ocupa un loc onorabil in cadrul stiintelor primare, dupa biologie si un loc preferential in raport cu stiintele socio-umane. Aceasta clasificare este rezultatul firesc al intelegerii sociologiei ca "regina a stiintelor", ca stiinta a societatii "ca totalitate".

Aceeasi perspectva integratoare este impartasita si de Mill, Durkheim, Mauss s.a. Mill defineste sociologia ca integrare a stiintelor sociale in timp ce E. Durkheim sustine ca sociologia nu poate fi decat sistemul sau corpusul stiintelor sociale. Tot pe aceeasi linie Mauss identifica obiectul sociologiei in analiza "fenomenelor sociale totale".

Printre sociologii romani care se inscriu in aceeasi viziune se numara si Traian Herseni. El clasifica stiintele in doua mari categorii : naturale si sociale. Spre deosebire de stiintele naturale, care se ocupa de studiul materiei anorganice, organice etc., sociologia studiaza societatea. Sociologia se inscrie, deci, in ansamblul stiintelor sociale, intre ele existind numeroase puncte comune dar si elemente de distinctie.

Pentru sociologie este caracteristic faptul ca, in general, ea se preocupa de societate ca intreg, ca totalitate, adica de realitatea sociala in toata complexitatea ei. Celelalte stiinte sociale izoleaza de regula unele aspecte sau componente ale societatii (economia, politica, dreptul, morala, religia, arta, stiinta etc.) si le studiaza in structurile, mecanismele si legitatile lor specifice sau, cazul istoriei, geografiei, folcloristicii etc., se orienteaza preponderent spre concret, spre individual si unic".7

A. Comte sesizeaza ca matemaica este stiinta cea mai veche iar sociologia cea mai recenta, fapt ce explica impreciziile si incertitudinile ei. In clasificarea stiintelor realizata de sociologul pozitivist H. Spencer, sociologia ocupa un loc modest. Spencer sustine ca sociologia se multumeste cu studiul socialului in manifestarile lui concrete, fiind "stiinta" doar a unei parti a socialului si nu a socialului ca totalitate. El imparte stiintele dupa un criteriu logic, in abstracte (logica si matematica), abstract-concrete (mecanica, fizica, chimia) si concrete (astronomia, geologia, biologia, psihologia, sociologia). Putem conchide, deci, ca "Spencer a redus sociologia la studiul socialului sub manifestarea lui concreta, contestandu-i in acest fel orice pretentii de abordare a generalului".8

In istoria sociologiei, intalnim si o alta perspectiva a intelegerii obiectului sociologiei si a raporturilor ei cu celelalte stiinte sociale. Conform acestei perspective sociologia este in acelasi timp si stiinta a totalitatii, si stiinta a diferitelor componente ale socialului.

Pornind de la aceasta dubla semnificatie a obiectului sociologiei, sociologul francez M. Duverger sustine ca exista doua posiblitati de clasificare a stiintelor sociale : a) una verticala, ce are drept criteriu studierea diverselor aspecte ale vietii sociale in interiorul unuia si aceluiasi grup (demografie, economie, sociologie religioasa, stiinta politica, sociologia dreptului, estetica etc.) si b) una orizontala, care se refera la acele stiinte sociale care studiaza diverse categorii de grupuri sociale (etnografia, istoria, antropologia, sociologia generala etc.). Din sociologia generala. 9

Putem concluziona ca sociologia este o stiinta sociala care intra intr-o multime de conexiuni cu toate celelalte stiinte sociale.

In istoria sociologiei exista doua mari pozitii in privinta raportului care exista intre sociologie si celelalte stiinte sociale.

q       Un prim punct de vedere sustine distinctia absoluta dintre ele, sociologia studiind formele sociale ale activitatii umane (caracteristicile generale ale relatiilor sociale, grupurilor), in timp ce stiintele sociale particulare (politologie, stiintele economice etc.) au ca obiect diferitele continuturi ale activitatii umane.

q       Celalalt punct de vedere, in opozitie cu primul, considera ca distinctia dintre sociologie si celelalte stiinte sociale este relativa si istorica. In aceasta perspectiva, sociologia este atat o stiinta a formelor sociale cat si a societatii ca sistem si a subsistemelor care o compun si interrelatiilor dintre ele. Cu alte cuvinte, sociologia are o pozitie privilegiata in rapot cu stiintele sociale, fiind structurata pe mai multe nivele : a) o teorie generala a socialului (teorie a organizarii sociale), in cadrul careia fenomenele sociale sunt tratate doar sub aspectul prima categorie fac parte sociologiile de ramura si din cea de a doua, caracteristicilor lor sociale facandu-se abstractie de continutul lor concret (politic, economic, juridic) ; b) o teorie a societatii globale (macrosociologia, in care sunt vizate marile tipuri de societate). Cercetarea macrosociologica isi aduce o contributie considerabila la intelegerea fiecarui subsistem social, a fiecarui fenomen social ; c) o teorie a a componenetelor, subsistemelor societatii globale, atat in calitatea lor de fenomene social cat si in aceea de subsisteme ale sistemului social global (sociologii de ramura ca spre exemplu, sociologia industriala, sociologia familiei, sociologia economica etc.).

M. Achim surprinde complexitatea conexiunilor dintre stiintele socio-umane in schema urmatoare (vezi pagina 21).

Sociologie si psihologie. Roger Bastide in Tratat de sociologie (1962),¹¹ constata ca initial raportul dintre psihologie si sociologie a fost gandit prin prisma raportului dintre constiinta individuala si determinarile sociale (dintre individ si societate). Aparitia ideii de constiinta colectiva in sociologie a generat punerea problemei in noi termeni, aruncand in desuetudine viziunea anterioara.

Din pacate, insa, constiinta colectiva era inteleasa ca o realitate exterioara, straina omului, transcendenta ce juca un rol important in modelarea lui . Cu acest inteles, ea nu a mai putut duce la colaborarea psihologiei cu sociologia, ci la accentuarea conflictului. Psihologia nu putea accepta ideea unei constiinte colective transcendente. Conflictul intre cele doua stiinte a imbracat in timp doua forme :

a)               Teoriile psihologizante, care proclama rolul determinant al individului in grup si care contesta rolul societatii ca realitate de sine statatoare (G. Tarde, G. Simmel). Astfel, Gabriel Tarde precizeaza ca la baza formarii si mentinerii grupului social sta imitatia, respectiv contagiunea mentala de la individ la individ, aceasta fiind de aceeasi natura cu sugestia hipnotica. Accentul pe care sociologul francez il pune pe factorii psihologici, in explicarea realitatii sociale este evident : faptele sociale sunt in primul rand, psihice.

b) Teoriile sociologizante care acorda societatii o putere absoluta in explicarea conduitelor umane, care incarca explicarea elementelor, subsistemelor, exclusiv prin ansamblu (sistem).

Sociologismul caracterizeaza conceptia sociologica a lui E. Durkheim si a discipolilor sai : Marcel Mauss, Paul Fauconnet, Robert Hertz etc. In viziunea lor, la baza ordinii lumii sta ansamblul reprezentarilor colective, un fel de "constiinta a constiintelor" care, ca sinteza, isi pierde caracterul psihic si devine o realitate supraorganica (preexistenta constiintelor individuale).

Multi sociologi considera ca deviza sociologismului a fost lansata de Durkheim atunci cand a afirmat ca "orice fapt social isi are cauza intotdeauna intr-un fapt social".

Cel care a sesizat exagerarile celor doua pozitii mai sus prezentate si care a incercat sa le depaseasca a fost Georges Gurvitch. El prezinta raportul dintre cele doua stiinte sub forma a doua cercuri care se intretaie si al caror domeniu comun se largeste continuu in detrimentul partilor exterioare.

In planul practicii, confruntarea dintre cele doua stiinte are cel putin doua urmari demne de luat in seama.

v     prima consecinta, consta in faptul ca sociologia contesta pretentiile psihologilor de a elabora o psihologie generala si abstracta in cadrul careia toate formele sociale ar avea ca element comun natura umana. Sociologia avertizeaza psihologia experimentala si psihologia fiziologica ca, incercand sa surprinda legile generale ale perceptiei, memoriei, activitatii " risca sa generalizeze ceea ce nu este valabil decat in interiorul unei singure civilizatii sau al unui moment al duratei istorice". 12 Ori testele, experimentele de laborator poarta amprenta culturii in cadrul careia au fost concepute si sunt relevante doar pentru aceasta. Sociologii sustin ca experientele de laborator nu surprind legi, ci doar conduite si ca ideea de "fenomen psihologic total" este o retorie atata timp cat organismul uman, psihicul individual si societatea se afla intr-o conexiune indisolubila.

v     Cea de a doua consecinta o reprezinta complementaritatea in care se afla cele doua stiinte. Sociologii se vad nevoiti sa puna intrebari psihologilor, sa se inspire si sa utilizeze rezultatele cercetarii psihologice pentru a putea completa si aprofunda analiza fenomenului social. De exemplu, Marcel Mauss pentru a sesiza si explica mai bine fenomenul social al magiei, avea nevoie de o psihologie a asteptarii (de care nu a putut beneficia, insa, la acea data). Psihologul, la randul lui, daca nu vrea sa ramana cantonat in abstract, daca nu se multumeste cu explicatii partiale si jumatati de adevaruri, trebuie sa puna intrebari sociologilor, sa faca apel la cercetarea sociologica. Putem spune ca raportul de complementaritate dintre cele doua discipline are o conotatie pozitiva : sociologia furnizeaza date, informatii psihologiei, ajutand-o sa evolueze ca stiinta si invers. (Raportul dintre psihanaliza si sociologie este tipic in aceasta privinta).

Desi atat de necesara, realizarea analizei societatii, atat din perspectiva sociologica cat si psihologica, nu este tocmai usoara. Sunt situatii in care cercetatorii se vad obligati sa opteze intre o metoda sociologica si una psihologica sau cel putin sa acorde prioritate uneia dintre ele. Astfel, asa cum sesizeaza R. Bastide atunci cand studiem societatile stabile "cristalizate, rigide" (sau cu atat mai mult societati disparute), socialul este mai accesibil si de aceea devine recomandabila utilizara metodei sociologice. Cand, dimpotriva, ne aflam in fata unei societati in restructurare, in tranzitie, psihicul colectiv si individual este mai accesibil decat socialul, " de vreme ce socialul este pe care de a se schimba si psihicul ne arata limitele evolutiei si obstacolele intalnite", impunandu-se in acest caz utilizarea prioritara a metodei psihologice.

Mauss preciza ca intersectarea tot mai ampla a celor doua discipline face ca, pe langa conceptele specifice, ele sa utilizeze din ce in istorice" . Ori testele, experimentele de laborator poarta amprenta ce mai mult un limbaj comun, fapt ce ridica o noua si serioasa problema : dau ele acelasi sens termenilor comuni? Nu cumva pot apare confuzii (pentru moment, insurmontabile), in detrimentul amandorura?

Se observa ca unul si acelasi concept, ca spre exemplu, cel de personalitate, este utilizat de filosofie, de psihologie si de sociologie doar unghiul din care este abordat difera. Astfel, filosofia are in vedere "esenta umana", omul "in ultima instanta". In psihologie, se vorbeste despre "persoana", "personaj", "personalitate" si de tulburarile de personalitate. In sociologie , se utilizeaza frecvent termenul de "personalitate sociala", accentuandu-se importanta elementelor sociogene din structura intima a omului : interiorizarea normelor si a valorilor in procesul socializarii, insusirea modelului cultural, formarea idelurilor, dezvoltarea constiintei. De asemenea, in sociologie (..) are o larga circulatie termenul de "personalitate de baza" definit de A. Kardiner ca " acea configuratie a personalitatii, care este impartasita de majoritatea membrilor societatii ca rezultat al experientelor timpurii pe care ei le au in comun" .13

Daca restrangem analiza la raportul dintre psihologia sociala si sociologie, constatam ca asemanarile sunt si mai frapante iar punctele comune si mai numeroase, fara insa ca ele sa-si piarda complet specificul, identitatea stiintifica, fara sa se "topeasca una in cealalta. Si una si cealalta au ca obiect de studiu raporturile dintre indivizi, dintre indivizi si grupuri etc.". Psihologia sociala este, insa, un domeniu interdisciplinar de cunoastere stiintifica a interactiunii comportamentelor si proceselor psihice umane. Ca domeniu interdisciplinar, ea integreaza contributiile teoretice si metodologice atat ale psihologiei cat si ale psihologiei ca si ale altor stiinte sociale (ex. antropologia) "concentrandu-se sistematic pe interactiunile umane si fundamentele psihologice ale acestora".

F.H.Allport, in Social Psychology (1924) aprecia ca psihologia sociala are ca obiect ,,studiul relatiilor reale sau imaginare dintre persoane intr-un context social dat, in masura in care aceste relatii afecteaza persoanele implicate in situatiile respective".

Luand ca referinta aceasta definitie, observam ca psihologia sociala, spre deosebire de sociologie, manifesta interes atat pentru relatiile interpersonale reale, cat si pentru cele imaginare. Constatam, de asemenea, ca relatiile sociale in sine nu prezinta interes pentru psihologia sociala, asa cum prezinta ele pentru sociologie. Ele devin obiect de studiu pentru psihologie doar in masura in care afecteaza persoanele aflate in respectivele interactiuni.

Pe de alta parte, exista fenomene si procese sociale care - ca obiect de studiu - revin in mod exclusiv sociologiei, nefiind revendicate nici de psihologia sociala, nici de vreo alta stiinta sociala, cum ar fi de exemplu, stratificarea si mobilitatea sociala.

Chiar si atunci cand obiectele de studiu ale celor doua discipline se intrepatrund, unele diferente continua sa existe : in timp ce psihologia sociala se concentreaza mai mult pe analiza microgrupurilor si a conduitelor persoanelor in cadrul grupului, sociologia este mai interesata de grupurile mari si medii si abia apoi de cele mici si de influentele lor asupra indivizilor care le compun. Sociologia se apleaca mai mult asupra factorilor sociali ai grupuirilor, in timp ce psihologia sociala se apleaca asupra factorilor psihici.

Psihanaliza si sociologie. Psihanaliza (numita si "psihologie abisala") este perceputa astazi atat ca "teorie a structurii si dezvoltarii personalitatii umane, cat si ca metoda de psihoterapie, elaborata pentru tratamentul nevrozelor".15 Ea a influentat evolutia sociologiei, antropologiei, psihologiei. Unele din temele abordate de S. Freud prezinta mare inters si pentru sociolog. Astfel, complexul lui Oedip, prin universalitatea lui, poate constitui un model pentru clarificarea unor notiuni ca : "interzis", "culpabilitate", "civilizatie". De asemenea, F. H. Allport, in "Social Psychology" (1924), aprecia ca conflictul dintre Eros si Thanatos (impulsurile universale care modeleaza comportamentul uman) ofera explicatii cu privire la fenomenel sociale paradoxale sau paroxistice.

Dezvoltarile contemporane ale psihanalizei au adus teme noi in spatiul cercetarilor stiintifice, care merita sa fie retinute si valorificate si de sociologi (ex., studiul influentelor inconstientului asupra activitatilor creative si a relatiilor sociale).

Unii psihanalisti au facilitat transbordarea procedeelor specifice psihanalizei dinspre psihicul individual spre mediul cultural (care socializeaza individul). Astfel, dupa ce antropologul B. Malinowski a descoperit ca societatilor primitive din Melanezia le este strain complexul lui Oedip, K. Horney incurajat de aceasta descoperire, sustine ideea ca fiecarui tip de societate (cultura) ii corespunde un tip specific de matrice a nevrozelor.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, teoriile psihanalizei au fost utilizate din ce in ce mai mult in explicarea profilului si vietii societatilor. Pentru explicarea principalelor simptome ale civilizatiei contemporane, H. Marcuse, Erich Fromm, Th. Adorno au elaborat teorii de esenta psihanalitica. Astfel, H. Marcuse incercand sa explice psihanalitic problema alienarii individului in "societatea de consum", conchide ca o astfel de societate nu il elibereaza pe om, ci, dimpotriva, il constrange sa-si reprime toate nevoile ca si mijloacele de a si le satisface.

Nu intotdeauna psihanaliza a fost corect utilizata in explicarea socialului. Asa, de exemplu, dupa cercetarile efectuate de Freud numerosi etnografi si sociologi au utilizat psihanaliza ca instrument de cercetare considerand-o "cheia ce le deschidea portile simbolismului social". Acest lucru nu trebuie sa impieteze asupra utilizarii ei legitime spre beneficuil deopotriva a tuturor stiintelor sociale.

Sociologie si antropologie. Din punct de vedere etimologic, termenul de antropologie vine din limba greaca (anthropos, "om" + logos, "cuvant", "vorbire") avand semnificatia de discurs despre om. antropologie este utilizat in 1501 de Magnus Hundt intr-o lucrare de anatomie si fiziologie. In 1798, Kant considera ca antropologia este posibila din doua perspective : una fiziologica (ce-si propunea sa studieze ceea ce natura face din om) si alta practica (obiectul ei fiind ceea ce omul face din sine insusi).

Astazi cuvantul este folosit in doua sensuri. In sens impresionist, speculativ ea desemneaza tot ceea ce refera la om sau are ca finalitate omul. In sens riguros stiintific, antropologia este o stiinta complexa a omului, cu o larga sfera de cuprindere vizand atat structura cat si comportamentele ipostazelor omului (omul ca individ, ca grup, ca specie). In conformitate cu cele doua dimensiuni fundamentale ale fiintei umane : natura si cultura, antropologia generala cuprinde doua ramuri principale : antropologia fizica si antropologia culturala. Pana la mijlocului secolului XX, Marea Britanie si S.U.A. au dezvoltat o antropologie culturala, in timp ce Europa continentala a fost preocupata de antropologia fizica si i-a acordat un inteles sinonim cu cel de etnologie. In acest ultim inteles, antropologia s-a constitutit in stransa legatura cu sociologia. Primele cercetari antropologice realizate de L.H. Morgan, E.B. Tylor, J.J. Bachofen (1860-1870) sunt contemporane cu cercetarile sociologice efectuate de F. Le Play, K. Marx, H. Spencer etc. Pentru sociologii francezi, antropologia (etnologia) este tot un fel de sociologie care studiaza, insa, societatile trecute si disparute. F. Boas subliniaza faptul ca sociologia, atunci cand studiaza societatile actuale are nevoie de rezultatele cercetarii etnologice ca sa poata explica, cum au ajuns lucrurile sa fie ceea ce sunt". Altfel spus, in timp ce cercetarile antropologice mai sus amintite au avut ca obiect de studiu societatile relativ omogene si reduse ca marime, catalogate ca primitive (nu cunosteau scrierea), cercetarile sociologice din acea vreme studiau, dimpotriva, societatile complexe, eterogene, considerate moderne, civilizate.

Sociologia si etnologia folosesc fiecare in maniera proprie un corp comun de metode, cum ar fi : documentarea, observatia, tehnica monografica etc. Pe de alta parte, insa, obiectivele sociologiei par mai Intr-o aceptiune apropiata de cea moderna, stiintifica, termenul clare, mai evidente decat ale etnologiei. In timp ce etnologia permite realizarea unor inventare descriptive complete ale culturilor de mici dimensiuni, sociologia studiaza doar un esantion reprezentativ dintr-un ansamblu vast.

Desi uneori subapreciata, etnologia, asa cum remarca R. Vulcanescu (1970) " nu este indiferenta fata de nimic" si este de folos oricarei stiinte socioumane.

In aceasta ordine de idei constatam ca si astazi exista teoreticieni care considera ca termenii de antropologie culturala, etnologie si etnografie sunt intersanjabili, opunandu-se celor care gasesc ca nejustificata aceasta echivalenta terminologica. Printre sociologii care au manifestat interes pentru stabilirea conexiunilor dintre sociologie si antropologie se afla si Traian Herseni. In incercarea de a clarifica raportul dintre cele doua stiinte, sociologul roman facea urmatoarea asertiune : "antropologia pune accentul mai mult pe om, este este de fapt stiinta omului, pe cand sociologia, tot mai preponderent, se vrea mai mult stiinta colectivitatilor umane, a aspiratiilor sau societatilor omenesti. Ele studiaza in fond aceeasi realitate umana, sub doua aspecte diferite, aspectul uman si aspectul socio-cultural, dar tot uman. Pe de alta parte, antropologia culturala se ocupa mai mult de cultura decat de societate, mergand, prin unii reprezentanti ai ei, pana la a se confunda cu culturologia".16

Sociologia si istoria. In viziunea lui Fernand Braudel, istoria si sociologia sunt doua stiinte care se intalnesc si, mai mult decat atat, ele se identifica chiar "constituind o singura aventura a spiritului". Ele constituie "singurele stiinte globale susceptibile de a-si extinde curiozitatea asupra oricarui aspect al socialului".¹⁷

Istoria, in sens de istoriografie, relateaza intamplari, fapte ale sau culese prin viu grai de la martori si au fost inregistrate in documente scrise (sau de alt gen). In timp ce istoria apare odata cu scrierea, odata cu primele regate, sociologia este o stiinta care apare relativ recent (secolul XIX).

Multi teoreticieni sustin ca istoria se ocupa de individual, concret, de aspectele unice, irepetabile ale fenomenelor in opozitie cu sociologia care este interesata de general, de ceea ce este constant, repetabil, comun diferitelor fenomene sociale.

Desi nu este impotriva acestui punct de vedere, considerand ca ar avea un oarecare temei, Traian Herseni il abordeaza intr-o maniera mai nuantata. El considera ca aceasta distinctie are caracter relativ deoarece azi istoria a inceput "sa se dezvolte in sensul unor generalizari ale fenomenelor istorice" iar sociologia "dezvolta cercetari tot mai ample cu privire la fenomenele sociale concrete (etnosociologia, sociologia monografica etc.)".18 Tot ceea ce se poate afirma - conchide T. Herseni - este ca tendinta predominanta a istoriei este spre individual, spre particularizare (ea este, cum s-a spus, o stiinta ideografica), pe cand sociologia nazuieste spre universal, spre generalizare (ea este o stiinta nomotetica)".¹⁹

Acelasi autor se delimiteaza si de punctele de vedere care sustin ca sociologia este o stiinta a prezentului in timp ce istoria se dedica exclusiv trecutului. Argumentele lui sunt ca, pe de o parte, se poate vorbi si despre o istorie a evenimentelor prezente, in curs de desfasurare, iar pe de alta parte, sociologia nu se rezumta la cercetarea prezentului, ea dezvoltand chiar si o ramura de factura istorica, respectiv, sociologia istorica.

Istoria furnizeaza sociologiei un important material faptic si o ajuta sa inteleaga atat originea fenomenelor sociale, pe care le studiaza, cat si dinamica acestora. Mai mult decat atat, sociologia foloseste uneori termeni, metode, exemple provenite din istorie. La randul ei, istoria emite "generalizari analitice" (de factura sociologica), utilizeaza diverse unor regi, popoare, referitoare la trecut. Acestea au fost traite de istorici metode sociologice in investigarea evenimentelor istorice (asa cum ar fi,de exemplu, metoda studiului de caz).

Istoria si sociologia se aseamana si prin faptul ca analizeaza fenomenele sociale in mod critic si selectiv. Istoria, insa, urmarind exclusiv succesiunea evenimentelor si descrierea acestora are, in principal, o functie teoretica, informativa. Sociologia (desi se poate opri si la nivel descriptiv), de cele mai multe ori ajunge la explicatii si in anumite cazuri, poate oferi chiar si solutii, fapte ce ne indreptatesc sa sustinem ca ea are, in principl, o functie explicativ-aplicativa.

In incheiere, trebuie sa precizam ca natura circumstantelor fac din faptul social un fapt istoric sau un fapt sociologic. Pentru ca un fapt social sa devina istoric, el trebuie sa aiba o importanta deosebita in epoca, sa constituie un eveniment reprezentativ pentru respectiva epoca. Pentru ca faptul social sa devina sociologic, el trebuie sa se caracterizeze prin repetabilitate, constanta, generalitate. In acelasi timp, insa, faptul sociologic poate fi abordat istoric iar faptul istoric poate fi tratat din punct de vedere sociologic.

Sociologia si economia. La inceputurile ei, sociologia a incercat sa includa in interiorul ei si probleme de economie politica. Ca stiinta in sine, economia politica era renegata. A. Comte acuza economia politica abstracta de "sterilitate", de incapacitatea de a studia "pozitiv" fenomenele sociale, aflate intr-o profunda conexiune. Pe de alta parte, Stuart Mill, filosof si economist contemporan cu "parintele" sociologiei, sustinea existenta unei opozitii metodologice intre sociologie si economie si a imposibilitatii reconcilierii lor, prima fiind o stiinta generala a societatii, cealalta studiind doar un domeniu al socialului si inregistrand progrese remarcabile.

In secolul XX, economia se caracterizeaza printr-o tendinta de largire a domeniului sau de analiza. In acest sens, F. Perroux (1955) definea economia ca "o cunoastere stiintific controlata, care analizeaza si reduce tensiunile dintre oameni" si precizeaza totodata, ca aceste tuturor energiilor cosmice in serviciul tuturor energiilor, care merita sa fie numite umane. Necesitatea extinderii orizontului analizei economiei este sesizata si de F.A. Hayek, atunci cand sustine ca "un economist trebuie sa inteleaga logica intregii societati, altfel el nu poate fi un mare economist si, mai mult decat atat, el risca sa devina daunator, chiar periculos".

Astazi, numeroase metode si tehnici de cercetare sunt utilizate deopotriva de sociologi si economisti (experimentul, testul sociometric, sondajul de opinie, etc.), fapt ce demonstreaza caducitatea opozitiei metodologice (dintre cele doua discipline) sustinute de S. Mill. De altfel, sociologii clasici germani G. Simmel si M. Weber sugerau ca si sociologii pot invata lectii de metoda de la economisti.

Conexiunea dintre economie si sociologie se reflecta si in faptul ca multi sociologi sunt si economisti in acelasi timp (ex. V. Pareto, K. Marx etc.). Pe de alta parte, domeniul economic reprezinta un subsistem important al societatii si, de aceea, cercetarea sociologica nu-l poate ignora. Chiar si aparitia sociologiei este legata de necesitatea solutionarii problemelor economice si sociale create de industrializare (somaj, inflatie, crize economice etc.). La randul ei, cercetarea economica ofera sociologului informatii utile despre fenomenele economice, evolutia, consecintele, implicatiile lor sociale.

Activitatea economica face, in principal, obiectul sociologiei economice si a subramurilor sale : sociologia industriala, agrara, comerciala, financiara etc.

Acest fapt nu inseamna, insa, ca obiectul celor doua discipline se confunda. Obiectul sociologiei il constituie socialul si doar in particular economicul iar scopurile celor doua stiinte sunt diferite. Pe de alta parte, extrapolarea modelului clasic al lui homo oeconomicus la analiza tuturor fenomenelor sociale ("care presupune dirijarea comportamentului persoanei de o rationalizare definita in mod strict"), este nepermisa si eronata. Incercarile economistilor de a aplica acest model in cazul divorturilor, casatoriei sau crimei au condus la rezultate discutabile, deoarece in destule cazuri indivizii s-au aflat in imposibilitatea de a stapani prin proceduri rationale complexitatea faptelor sociale.

Note:

A. Comte, Cours de philosophie positive, vol. IV, Paris, 1908.

Ibidem.

Jan Szczepanski, Notiuni elementare de sociologie, 1972, p. 17.

1) Sociologie aplicata 2) Comportament colectiv 3) Comunitate 4) Sociologia comparata 5) Crima si delincventa 6) Cultura 7) Demografie 8) Comportament deviant 9) Educatie 10) Organizatii formale si complexe 11) Ecologie umana 12) Sociologie industriala 13) Lege si societate 14) Timp liber, sport, recreere si artele 15) Casatoria si familia 16) Sociologia matematica 17) Sociologia medicala 18) Metodologia si statistica 19) Sociologia militara 20) Ocupatii si profesii 21) Sociologia politica 22) Relatii rasiale si etnice 23) Religie 24) Sociologie rurala 25) Grupurile mici 26) Schimbare sociala 27) Control social 28 ) Organizare sociala 29) Psihologie sociala 30) Stratificare si mobilitate 31 ) Sociologia cunoasterii si a stiintei 32) Teorie 33) Sociologie urbana 34) Comunicatii de masa 35) Economie si societate 36 ) Socio-lingvistica (mai nou!).

Peter L. Berger, Invitation to sociology, N.Y. 1963.

G. W. F. Hegel, Prelegeri de istoria filosofiei, vol. I.

Traian Herseni, Sociologie, Ed. st. si enc., Buc. 1982, p. 42

Mihu Achim, ABC-ul investigatiei sociologice, vol. I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1971, p. 155.

Mihu Achim, op. cit., p. 154.

Ion Ionescu, Dumitru Stan, Elemente de sociologie, vol. 1, Ed. Univ. al . I. Cuza, Iasi, p. 60.

Roger Bastide, Traite de sociologie, Paris, PUF, 1962, p. 67.

R. Bastide, ibid., p. 81.

Adina Chelcea, Septimiu Chelcea, Cunoasterea de sine-conditie a intelepciunii, Ed. Albatros, Buc., 1986.

K. J. Gergen, M.M. Gergen, Social Psychology, 1981.

Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, 1993, p. 471.

Traian Herseni, Sociologie, Ed. st. si enc., Buc. 1982, p. 39..Y. 1963.

Fernand Braudel, Istorie si sociologie, in "Sociologia franceza contemporana", Ed. pol., Buc., 1971, p. 53.

Traian Herseni, op. cit., p. 38.

Ibidem.