Saracia - un flagel mondial. Apecte teoretice si strategii de reducere a ei

SARACIA SI SUBDEZVOLTAREA CULTURALA - FACTORI DE RISC IN PASTRAREA IDENTITATII NATIONALE

Saracia - un flagel mondial. Apecte teoretice si strategii de reducere a ei

      Saracia si subdezvoltarea culturala sunt fenomene sociale aflate intr-o profunda corelatie si interactiune, in sensul ca saracia determina subdezvoltarea culturala, iar aceasta, la randul ei, adanceste saracia. Dialectica raporturilor dintre ele nu este, desigur, liniara, ci mult mai complexa, saracia neavand intotdeauna ca efect automat subdezvoltarea culturala, dupa cum nici subdezvoltarea culturala nu se asociaza automat numai cu saracia. Viata demonstreaza ca sunt indivizi, grupuri si chiar comunitati care desi simt si traiesc puternic saracia incearca s-o depaseasca, prin cultura, invatatura, stiinta de carte si informare continua, dupa cum sunt indivizi, grupuri si comunitati umane cu inalte standarde economice, dar fara preocupari si nevoi culturale, pentru acestea valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani si avutie sub diferite forme.

      Studiul nostru incearca sa supuna dezbaterii saracia si subdezvoltarea culturala ca fenomene relativ generalizate atat pe glob, cat si in tara noastra, fenomene care genereaza riscuri multiple, printre care pierderea identitatii nationale, destramarea tesutului social si slabirea coeziunii interetnice. Ne-am oprit la aceste riscuri intrucat ele nu sunt minore, neesentiale, ci de ordinul esentei, iar pentru noi tin de nevoia de a ne pastra fiinta nationala, trasaturile fundamentale ca etnie si neam, trasaturi prin care suntem unici si irepetabili in lume. 

      Inainte de a analiza saracia si subdezvoltarea culturala ca factori de risc se cuvine sa descifram continutul acestor notiuni, realitatea sociala pe care ele o acopera, modul in care aceasta realitate poate afecta identitatea nationala si relatiile dintre etnii. Evident, saracia este unul dintre indicatorii "tari" in modelarea identitatii nationale si a climatului social interetnic. Dar pe langa factorul intern - saracia - asupra identitatii nationale are efecte nocive si factorul extern, globalizarea, careia nu i se poate rezista decat opunandu-i o politica nationala, consistenta si coerenta. Corespunzator cu acesti doi factori fundamentali, vom incepe demersul teoretic luand in consideratie urmatoarele axiome:

       Saracia ca stare economica, sociala si morala sub-umana genereaza si saracie sau subdezvoltare culturala, intelectuala. Subdezvoltarea culturala se exprima in apatie, neparticipare la viata culturala si artistica a comunitatii de viata, lipsa de incredere, sentiment de inutilitate, abandon scolar, devalorizare a scolii si a menirii ei sociale. Pe un asemenea fond social si psiho-moral, dominat de lipsuri, frustrari, neimpliniri, este dificil sa se descifreze aspecte identitare individuale sau grupale creatoare, inovatoare specifice manifestarii etno-culturale pozitive, pentru ca saracia - asa cum demonstreaza cercetarile de teren - este limitativa, coercitiva, tinde sa diminueze sansa manifestarii capacitatilor umane.

       Dar si factorii exogeni, precum integrarea, regionalizarea, globalizarea, influenteaza puternic viata popoarelor, identitatea nationala, cultura, contribuind fie la imbogatirea lor cu aspecte noi, altoite pe cele vechi, intr-o benefica simbioza si convergenta, fie la saracirea si uniformizarea lor, minimalizandu-le aportul in construirea pe baze valorice a identitatii nationale a individului si comunitatii. Odata cu extinderea procesului de globalizare a aparut si reactia natiunilor ai caror promotori pledeaza cauza popoarelor si a identitatii lor nationale. Adeptii globalizarii vor sustine, in virtutea intereselor marilor trusturi si concerne transfrontaliere, necesitatea depasirii granitelor sau frontierelor nationale devenite prea stramte, chiar frane, pentru libera circulatie a marfurilor, capitalurilor, serviciilor si oamenilor, pe cand sustinatorii natiunilor si ai identitatii nationale vor milita pentru pastrarea acestora ca garantii ale infinitei diversitati si bogatii de manifestare a spiritului uman, fara sa impiedice, totusi, cea mai larga universalizare a bunastarii materiale si spirituale a membrilor natiunilor.  

Efectele saraciei

       In ceea ce priveste saracia, am mentionat ca, in unele cazuri, realitatea sociala este mai generoasa decat ne imaginam noi si ne ofera pe teren cazuri de indivizi, familii sau chiar comunitati in care dezvoltarea culturala si educatia sfideaza saracia si se situeaza la un nivel de dezvoltare superior starii economice, dupa cum si reversul este posibil, ca indivizi, familii sau comunitati cu stare economica ridicata sa nu releve si o dezvoltare culturala si educationala pe masura. De aceea, ipotezele pe care le formulam, de fiecare data, trebuie supuse "tiraniei faptelor".  Saracia, afectand indivizii, grupurile si comunitatile umane, afecteaza implicit valorile nationale si locale care definesc univoc un popor sau o comunitate. Pentru a contracara aceste efecte nocive, proiectele locale, nationale si internationale de dezvoltare trebuie cu necesitate sa cuprinda cultura ca o componenta fundamentala a dezvoltarii, iar investitiile in cultura trebuie considerate drept cea mai eficienta investitie pe plan individual si societal, altfel, saracia presand negativ asupra nevoii de cultura. Ne-au demonstrat-o, de-a lungul anilor, subiectii din localitatile sarace, "experti" fara egal in saracie, care prin ea se definesc, in limitele ei stramte traiesc, consecintele ei nefaste le percep zi de zi. Saracia le dirijeaza scala de valori, le contureaza aspiratiile, le construieste filozofia de viata. In conditii de saracie, oamenii sunt preocupati exclusiv de supravietuirea fizica, iar fenomene inefabile precum cultura, identitatea nationala si culturala sau educatia sunt in risc de slabire, de diluare. Saracia este dinamica, complexa si adanc inradacinata institutional. Cand se perpetueaza, fara indoiala se perpetueaza si consecintele ei nocive. Persistenta saraciei este legata de interactiunea multiplelor ei dimensiuni: economica, sociala, institutionala, morala, psihologica.

      Avand caracter multidimensional, saracia cuprinde si se extinde asupra tuturor aspectelor vietii umane. Afecteaza valorile si relatiile sociale. Este stiut ca omul sarac are o viata plina de privatiuni, este exclus de la ofertele sociale si culturale ale societatii si comunitatii in care traieste din cauza lipsei oportunitatilor, devenind un izolat, daca nu-si gaseste refugiul in randurile saracilor ca el. Saracia afecteaza valorile politice, inducand daca nu sentimentul de blazare, cel putin starea de indiferenta fata de  problemele  comunitatii si de deciziile care o privesc. Lipsa veniturilor sau putinatatea lor afecteaza climatul si relatiile de familie, pozitia in societate, statutul cultural-educational al oamenilor, iar intre grupurile etnice apare competitia pentru stapanirea resurselor. Din perspectiva culturala si educationala, saracia adanceste alienarea culturala si analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile culturii si stiintei de carte. In acelasi timp, poate duce la cresterea delicventei, a ratei criminalitatii, ceea ce amplifica insecuritatea si anomia sociala.  

Efectele globalizarii    

      La nivelul tarii, saracia poate duce la erodarea valorilor culturale si nationale, mai ales sub presiunea globalizarii si extinderii tehnicilor de informare si comunicare. Obiceiurile, traditiile, portul si tezaurul cultural pot fi cu totul maturate de valul uniformizator al modelelor culturale occidentale transmise prin televiziune si celelalte mijloace de informare si comunicare daca nu se intervine cu fermitate in apararea si conservarea lor prin legi interne si sprijin financiar extern, arata James D. Wolfensohn, Presedintele Bancii Mondiale. Saracia are si o dimensiune culturala a carei subdezvoltare se resimte in slabirea sau chiar pierderea identitatii culturale, a patrimoniului cultural ce defineste univoc grupurile, comunitatile si popoarele sarace si constituie  singura lor avutie. Legat de aceasta "avutie" a saracilor, el recunoaste ca in conditiile globalizarii, saracii sunt cei mai vulnerabili in ceea ce priveste traditiile, relatiile, cunostintele si calificarile care sunt ignorate si denigrate. Ei experimenteaza dezvoltarea cu sentimentul amar al pierderii, al traumei, al descompunerii sociale. Cultura lor, adica valorile, relatiile sociale, legaturile de reciprocitate, expresia creativa si cunoasterea pot fi printre bunurile lor cele mai de pret, dar si printre cele mai ignorate si devastate de programele de dezvoltare. "Or, daca noi avem grija - a aratat el - saracii pot fi mandri de identitatea si patrimoniul lor, bunuri ce le imbogatesc vietile" (Culture Counts, 2000, p. 5-8).

      Saracia afecteaza starea popoarelor, identitatea lor culturala si nationala, prin imposibilitatea conservarii obiceiurilor, traditiilor, relatiilor sociale, aranjamentelor comunitare, a patrimoniului muzeistic prin care ele se apara de valul globalizarii. Investitiile in cultura se justifica prin valoarea educationala a patrimoniului cultural in lumina tendintelor crescande de globalizare din zilele noastre. Conservarea patrimoniului cultural, arata specialistii, este mai mult decat glorificarea obiectelor fizice; este acumularea de semnificatii despre istorie si identitate. Patrimoniul cultural este memoria colectiva a natiunilor. El raspunde la intrebarile: Cine am fost? Cine suntem? Cine urmeaza sa devenim? Tendintele de globalizare contemporana fac raspunsurile la aceste intrebari din ce in ce mai importante pentru fiecare natiune. Patrimoniul cultural devine in mod deosebit semnificativ intrucat dezvaluie relatia dintre globalizare si identitatea culturala aratand ca pe masura ce procesele de globalizare progreseaza, identitatea culturala si diversitatea sunt puternic afirmate si aparate tocmai prin conservarea lui (Cernea, 2000, p. 21). Apoi, identitatile culturale puternice pot, la randul lor, sa faca societatile sa participe cu mai multe contributii si beneficii in folosul lor, transformand in efecte pozitive tendintele de globalizare si, in acelasi timp, aparandu-se de uniformizarea culturala.

      In aceste conditii, ale tavalugului neiertator al globalizarii si uniformizarii culturale, animatorii culturali din tara noastra, directori si referenti culturali de camine culturale si case de cultura cu care am purtat interviuri se aratau tot mai ingrijorati. Ei se vedeau neputinciosi in a-si afirma si apara traditiile si cultura populara din doua motive: 1. al presiunii mass-media si, mai ales, a televizorului care ofera programe, uneori de proasta calitate intelectuala, dar cu mare audienta la public, si 2. al lipsei fondurilor financiare necesare pentru initierea si sustinerea unor formatii artistice, a unor activitati practice mestesugaresti de revitalizare a vechilor meserii si ocupatii specifice localitatilor lor. 

      Educatia, proces de transmitere a cunostintelor, traditiilor, valorilor, normelor si modelelor de viata, de munca si de gandire de la o generatie la alta, este un pilon fundamental in dezvoltarea durabila a societatii romanesti si in rezistenta la provocarea globalizarii. Este prin excelenta un proces cultural multi-institutional pentru ca la realizarea lui pot participa multiple institutii incepand cu familia si scoala si continuand cu institutiile profesionale, culturale, mass-media si incheind cu biserica, strada, societatea in general. Dupa cum se stie, familia isi implineste rolul sau educativ in mod informal, in procesul nemijlocit al vietii cotidiene, in raporturile directe dintre parinti si copii, varstnici si copii, dintre co-varstnici. Ea este prima instanta socializatoare, cultural-integratore, cea care ofera copilului cele dintai modele si norme de comportare in societate avand la baza valorile si patrimoniul culturii traite si mostenite de familie si transmise din generatie in generatie. Efortul ei este continuat intr-un mod sistematic, programat, cu cadre de specialitate de catre institutiile de invatamant, incepand cu gradinita si sfarsind cu universitatea.

      Examinata din perspectiva dezvoltarii, educatia poate fi considerata fara nici o indoiala un fundament al progresului continuu al societatii, dar si o poarta de aparare impotriva efectelor destabilizatoare cultural ale globalizarii. O generatie construita solid pe valorile culturii locale si nationale, apta de a asimila din cultura mondiala numai valorile acesteia pe care le grefeaza pe achizitiile culturale proprii, va fi pregatita sa se apere si de posibilele non-valori venite pe aripile globalizarii.

      Globalizarea nu trebuie inteleasa insa numai in conotatia ei negativa, de pulverizator al culturilor locale si nationale si nivelator al gusturilor si preferintelor umane pe tot globul. Ea trebuie inteleasa si in sensul ei pozitiv, progresist ca o poarta ce se deschide in egala masura saracilor si bogatilor prin care pot comunica si participa la piata mondiala, ca o sansa ca fiecare tara si popor sa se inscrie in cursa dezvoltarii si pietei mondiale cu ce are el mai productiv si competitiv, pentru a-si asigura progresul si un loc in ierarhia de merit a lumii. Tehnologia informatiei si comunicarii (TIC) este menita sa faciliteze drumul inclusiv al tarilor sarace si in curs de dezvoltare spre o dezvoltare mai rapida. Actualele mijloace de transport, de transmitere a informatiei si de comunicare le ajuta "sa arda etapele", sa scurteze drumul spre a atinge o dezvoltare armonioasa si durabila. Depinde insa de modul cum vor gestiona guvernele lor inscrierea cu succes in mondial, cum se vor angaja popoarele in cursa profitabila a globalizarii si de modul cum vor dirija beneficiile ei actualii decidenti la nivel global.

      Saracia este o problema a oamenilor de pretutindeni, este un fenomen global. Aceasta realitate dura rezulta din studiile efectuate de Banca Mondiala in 60 de tari ale lumii, pe un esantion de peste 60.000 de saraci, barbati si femei, "veritabili experti in problemele saraciei". (The World Bank Annual Report 2001, p. 2). Stiind ca saracia atinge tot, ea poate afecta insasi pacea globala. De aceea, actiunea concertata a organismelor internationale si a tarilor bogate se impune mai mult ca oricand.

      Am mentionat aceasta problema pentru ca ea este de o acuta actualitate si pentru tara noastra in care saracia a devenit la fel de cronica precum coruptia, corelatia dintre cele doua fiind direct proportionala, in sensul ca, cresterea gradului de coruptie determina, implicit, cresterea saraciei, dupa cum reversul ar fi ca eliminarea sau cel putin reducerea coruptiei ar crea conditii pentru cresterea bunastarii si a capacitatii de optiune a oamenilor saraci in a-si dirija viata dupa normele si valorile proprii.

Tranzitie si subdezvoltare culturala

      Saracirea majoritatii populatiei, extinderea saraciei severe, a saraciei extreme si a excluderii sociale si polarizarea sociala rapida a populatiei se vor reflecta intr-un fel sau altul si in evolutia culturii si a relatiilor interetnice, cu repercusiuni asupra dezvoltarii durabile a societatii romanesti, asupra pastrarii identitatii nationale si a unui climat interetnic armonios. Indelungata perioada de tranzitie, caracterizata prin profunde framantari sociale, economice si politice, si-a pus amprenta si asupra fenomenelor culturale si etnice, nuantandu-le evolutia si adancindu-le efectele sociale. Explozia saraciei, in sensul ei de fenomen total, multidimensional, care afecteaza vietile oamenilor, a condus si la o saracire culturala, spirituala, la o accentuata excludere a majoritatii oamenilor de la actul de cultura. Institutiile care promovau "cultura populara" - despre care scria cu patos Tudor Vianu - au suferit un puternic recul in perioada de tranzitie. "Bibliotecile vii in raport functional cu cititorii lor" au disparut in cea mai mare parte sau nu mai functioneaza. "Tinerii si maturii care - in conceptia lui Vianu - vin la sedinta cercului cultural dintr-o nevoie adanca, nazuinta de cultura, de primenire a sufletului", s-au indepartat de carte si cultura. Tinerii imbratiseaza fara nici un examen critic "ofertele" sau "subprodusele" culturale ale mass-media, in special pe cele ale TV, cele mai multe de slaba calitate, iar adultii, hartuiti de poverile si saracia tranzitiei, sunt obligati sa dea intaietate asigurarii mijloacelor de existenta necesare vietii de zi cu zi. Tinerii nu mai ajung la marea cultura si se lasa furati de mirajul subcultural si submoral sau imoral al emisiunilor tip "Vacanta Mare", "Vara Ispitelor", "Big Brother" sau ale celor ce promit "Un sac de bani", iar adultii sunt prea obositi si prea ocupati cu dificultatile materiale ca sa-si mai ofere si acea tihna necesara actului de cultura.

      Incercand sa descifram specificul tranzitiei in cultura, o prima trasatura este aceea ca, in buna parte, aspectele educative culturale si valorice au fost anihilate si locul lor l-au luat aspectele non-culturale si non-valorice care au invadat viata sociala prin noua Tehnologie a Informatiei si Comunicarii (TIC), determinand deturnari periculoase din perspectiva culturala, spirituala si morala. Desi TIC ar putea deveni un promotor si agent la scara nationala al valorilor autentice proprii culturii mari a lumii si a poporului roman, din pacate, intrucat mass-media si, uneori, inclusiv internetul, are o oferta lipsita de fiorul si lumina adevaratelor valori culturale nationale si universale, rolul si misiunea sa de formator si modelator de generatii purtatoare de cultura si inalta moralitate sunt puternic diminuate.

      Important si binefacator ar fi daca si TIC, prin aspectul sau comunicational, "ar pune in opera misiunea culturii si institutiilor culturale - cum ar spune Serban Barsanescu - de a da raspuns spectrului larg de nevoi culturale si societale cu caracter informativ, formativ-modelator, creator, de divertisment, de socialitate, de identitate si moralitate". In acest fel, am sublinia noi, s-ar ocupa nu numai de latura "rece" a "hard"-ului, dar si de cea "calda", fierbinte chiar, a "soft"-ului uman, transmitand cultura de la creatori, "acei fericitori ai omenirii", la publicul larg, "inmladiind-o si adaptand-o, pentru a patrunde in casa sufletului fiecaruia cu aceeasi nobila intentie cu care i s-a dat viata" (Barsanescu, 1937, p. 87). Politica culturii trebuie sa fie la fel de "mare" ca si cultura "mare" pe care vrea s-o promoveze stiut fiind ca acolo unde se instaleaza cultura este nu numai un factor de slefuire sufleteasca, mentala, a sensibilitatii si vointei, dar si o importanta forta economica, ea sporind capacitatea inventiva si productiva a omului, largindu-i orizontul cunoasterii, al pregatirii profesionale, una din misiunile institutiilor culturale fiind crearea acelor predispozitii sufletesti, intelectuale pentru cresterea participarii la activitatea economica, creatoare de valori materiale si bunastare generala.

      Avand in vedere aceasta inalta si nobila misiune a institutiilor culturale care, in perioada de tranzitie, o buna perioada de timp, a fost abandonata si neglijata, putem deduce, fara prea mari dificultati, ca neindeplinirea ei a creat terenul unor mari riscuri si vulnerabilitati in privinta educarii tineretului dupa norme culturale si morale care sa contribuie la slefuire sufleteasca si intelectuala, propasire economica generala, conservarea identitatii nationale in fata tendintelor de deznationalizare si asimilare, apararea si dezvoltarea culturii ca bun spiritual si avere care legitimeaza locul sub soare al unui popor in fata constiintei universale ( Barsanescu).

      O succinta analiza a evolutiei fenomenului cultural in perioada de tranzitie demonstreaza ca institutiile culturale mai au mult de strabatut pentru a deveni un pilon al dezvoltarii durabile a societatii romanesti. Reflex al starii sociale si economice generale, al starii de spirit psiho-morale si valorice a membrilor societatii noastre care traiesc, in continuare, socul tranzitiei, fenomenul cultural a avut o traiectorie la fel de sinuoasa si contradictorie ca si societatea, cu deosebirea ca formele sale de manifestare distinctive sunt date de legile proprii si de propriul traseu ce si-l croieste in dezvoltarea generala.

      Dupa o totala abandonare a institutiilor culturale de catre stat ca finantare, cat si ca orientare si coordonare a activitatilor, evidenta in primii ani de tranzitie, prin descentralizare excesiva, autonomie nelimitata generatoare de anarhie, cheltuieli nejustificate si reducerea accesului la cultura al marii mase a populatiei, in special al celei rurale care reprezinta circa o jumatate din populatia tarii, numai prin anii 1993-1994 Guvernul Nicolae Vacaroiu propune o strategie de reforma in domeniul culturii, strategie in care se inainteaza greu si cu schimbari de continut date de multiplele perindari de ministri la Ministerul Culturii. Reforma in domeniul culturii se impunea cu necesitate pentru ca ea reflecta schimbarea sensului dezvoltarii, trecerea de la o societate bazata pe dictatura la una democratica, de la o economie centralizata la o economie de piata, de la partidul unic la pluripartidism, de la cenzura la libertatea cuvantului si de expresie. Dar toate aceste fenomene innoitoare trebuiau sa aiba in vedere un principiu elementar: al continuitatii, al conservarii elementelor pozitive dobandite de poporul roman in cei 45 de ani de socialism ca "dictatura de dezvoltare" - cum o numesc autorii Viorel Roman si Hannes Hofbauer (1998, p. 11).

      Recunoscand tarele dictaturii in economie, cultura, ideologie, ele trebuiau fara rezerva inlaturate, dar pastrand tot ce era pozitiv, pe care se putea construi ceva nou. Aceasta mostenire pozitiva cuprindea: un nivel de dezvoltare economica cu intreprinderi de varf si institute de cercetare stiintifica si inginerie tehnologica ce dadeau utilaje la "cheie" pentru export; o forta de munca bine si foarte bine calificata; un nivel de dezvoltare culturala ce permitea oricarui copil sarac, din orice colt al tarii, sa acceada la scoala si universitate; un sistem de asistenta medicala organizat si gratuit; un invatamant cu rezultate foarte bune, recunoscute si acum pe plan mondial; un sistem al institutiilor culturale care aveau in vedere programe de activitati ce promovau valorile reale ale satului, ale culturii populare si creatiei culte. Inlaturarea fara echivoc a aspectelor ideologice si politice nocive si a  gravelor erori savarsite de liderii comunisti nu trebuia sa conduca la negarea si respingerea in bloc a tot ceea ce a creat cu sacrificii poporul roman 45 de ani. De pilda, in ceea ce priveste calitatea invatamantului in perioada comunista, publicatia Social Monitor 2002, editata sub egida UNICEF, releva rezultatele excelente ale copiilor din fostele tari socialiste la Olimpiadele Internationale de matematica si stiinte, comparabile favorabil cu cele din tarile dezvoltate. "Scolile erau, desigur, o parte importanta a ideologiei comuniste. Desi ele nu incurajau individualitatea sau dezvoltarea copiilor corespunzator cu intregul lor potential, multe tari din regiune au intrat in tranzitie cu standarde academice in medie inalte la un numar de teme cheie" (p. 34).

      Prabusirea care a avut loc in invatamant in fostele tari sovietice rezulta limpede din studiile calitative privind saracia, realizate de cercetatorii Bancii Mondiale. Scaderea drastica a calitatii lui este usor de constatat si la noi.

      In plan cultural, in Romania, ravagiile negarii progresului in cultura din perioada socialismului sau a "dictaturii de dezvoltare" incep sa se simta acum, dupa 10-15 ani. Institutiile culturale si, mai ales, caminele culturale de la sate, etichetate "comuniste", in majoritatea lor abandonate, pradate de baza tehnica si transformate in baruri, disco-baruri sau case de ceremonii la nunti, botezuri, contra cost, si-au incetat nobila misiune de "slefuire sufleteasca si intelectuala". Ele trebuiau si meritau sa functioneze de la inceputul tranzitiei, prin regandirea creatoare a noilor lor obiective si a menirii lor in conditiile social-politice complet schimbate dupa 1989. Se impunea ca legea gravitatiei obligatia de a face o analiza lucida a ceea ce s-a realizat pozitiv in cultura in perioada "dictaturii de dezvoltare". Ea a reprezentat un mare salt si in dezvoltarea culturala a tarii, daca se are in vedere numarul mare de intelectuali si specialisti pe care i-a format din randurile fiilor de muncitori si tarani, gratuitatea invatamantului si accesibilitatea cartii si a actului cultural. Faptul ca in ultimii ani numarul copiilor din mediul rural care se indreapta spre licee si universitati a scazut dramatic constituie un important factor de risc pentru dezvoltarea armonioasa a acestuia, risc pe care programele de dezvoltare rurala trebuie sa-l reduca considerabil. Simultan, se impunea insa si debarasarea de continutul ideologic si politic totalitar, sufocant, prin elaborarea unei strategii in cultura deschise spre toate azimuturile, democratice in deplinul sens al cuvantului si pentru toate categoriile socio-profesionale.

      Intrucat renuntarea la continutul totalitar ideologic si politic nu s-a realizat si in stransa legatura cu construirea pe fondul cultural pozitiv a unor noi programe si obiective culturale pentru marea masa a oamenilor tarii, pentru omul mediu, evenimentele din 1989 - ne-au aratat cercetarile de teren - au avut efecte devastatoare in cultura in primii ani ai tranzitiei. Insa, cu timpul, cultura, datorita oamenilor ei devotati si sincer dedicati activitatii de creare si difuzare a valorilor autentice, isi revine prin legile proprii si isi dobandeste locul ce i se cuvine in societatea romaneasca pentru a contribui la dezvoltarea ei durabila in viitor. In acest sens trebuie insa sa actioneze si guvernul, mai ales in conditiile noii exigente de a asigura o dezvoltare compatibila cu evolutiile viitoare pe coordonate europene si mondiale.

      Corelatia dintre cultura si dezvoltare in general, dintre cultura si dezvoltarea durabila in special, nu este greu de demonstrat. Dezvoltarea este o intreprindere de acum globala cu multiple dimensiuni: economica, sociala, culturala etc., in continua interactiune. Provocarea consta in stimularea unei dezvoltari sinergice intre stiinta si tehnologie, pe de o parte, si valorile culturale, pe de alta, stiut fiind ca oamenii se angajeaza cu toate resursele de care dispun numai in acele actiuni de dezvoltare care raspund nevoilor lor culturale. De aceea, dimensiunea culturala a dezvoltarii este una organica, ea reprezentand dezvoltarea centrata pe oameni si pe problemele lor vitale.

      Sa analizam, in continuare, cateva riscuri si vulnerabilitati din cultura a caror cunoastere poate determina luarea masurilor necesare de contracarare a lor. 

Riscuri si vulnerabilitati in cultura

      In contextul proceselor ample la scara continentala si mondiala, cultura in calitate de cultura nationala are de trecut un examen extrem de dificil. In timp ce procesul de aderare la Uniunea Europeana impune o armonizare a legislatiei, economiei, organizarii sociale, dezvoltarii culturale, educationale la cerintele acesteia, nevoia de a fi noi insine, de a ne pastra unicitatea se releva in imperativul de pastrare a specificului cultural, a modelelor si valorilor, relativ aceleasi si totodata altele, proprii modului nostru de viata de-a lungul istoriei.

      Preluarea necritica a modelor si modelelor straine in cultura, in modul de viata cotidiana, in modul de gandire, de traire a timpului liber constituie un risc care slabeste cultura nationala, o face vulnerabila, mai ales cand influentele si presiunile externe depasesc un anumit cuantum sau asa-zisul "prag critic". De pilda, invazia de filme straine, nu toate de cea mai buna calitate, dar si de produse intelectuale, industriale, alimentare si culinare, uneori de calitate indoielnica, nu ramane fara urme, indeosebi la generatia tanara. Tocmai aceasta influenta asupra tinerilor carora le lipseste filtrul valorilor constituie un risc si o portita deschisa vulnerabilitatii in cultura. Mimetismul cultural in manifestarile si modul de gandire al tinerilor este usor decelabil nu numai in tinuta vestimentara, muzica si limbaj, dar inclusiv in preluarea si celebrarea unor sarbatori straine, cum a fost, de pilda, Valentine's Day sau "Ziua Dovleacului", de sorginte americana. Desigur, nu-i nimic rau in adausul unor noi sarbatori la cele deja existente, dar chiar este necesar sa preluam tot ce ni se ofera prin publicitatea TV, fie ca merita sau nu, mai ales cand le avem si noi si nu le sarbatorim?

      O politica culturala mare - asa cum am aratat anterior - trebuie sa ia in consideratie dimensiunea nationala in sensul ei echilibrat, evitand atat sovinismul si exclusivismul etnic, cat si cosmopolitismul si mondialismul exagerat. Cultura unui neam este o lucrare temeinica. Se sadeste de timpuriu in sufletele fiilor lui, din cea mai frageda copilarie. Intai in familie si apoi in scoala, in societate, prin institutiile culturale si mass-media. Insusirea si propagarea ei depinde de diriguitorii culturii, de managerii culturali, de interesul lor de a face din cultura nationala o parte intrinseca a personalitatii culturale a fiecaruia sau de a o lasa la voia canalelor de televiziune interesate de o publicitate facila, adeseori subculturala si anticulturala, dar aducatoare de audienta si, implicit, de profituri. Ceea ce ofera posturile de televiziune, pentru insusirea culturii mari, nationale, din pacate, este prea putin. Filmele de violenta, de groaza, cu scene indecente abunda pe ecranele tuturor canalelor, ca si cum nimanui nu i-ar pasa de ce se intampla in mintea copiilor, adolescentilor care le urmaresc. Un anume filtru moral, intelectual, cultural ar trebui, totusi, pus, fara sa se considere un "atentat la libera expresie sau la libera exprimare". O societate care vrea sa aiba un tineret sanatos moral si fizic, orientat spre familii trainice nu se construieste cu emisiuni care pervertesc tinerii si valorile reale ale prieteniei, casatoriei, familiei, in care limbajul trivial, suburban si chiar porno nu lipseste. Intr-o perioada in care valorile nu s-au asezat si ierarhizat, ci inca mai bantuie de colo-colo, pierzandu-si traiectoriile intr-o nerodnica miscare browniana, ofertele diferitelor canale de TV adancesc criza morala, crescand riscurile de comportare anomica, violenta, sub-culturala si anti-culturala.

      Cercetarile efectuate in toamna anului 2001 pe un esantion de 622 de elevi din 16 unitati scolare - scoli generale, colegii nationale, licee teoretice, licee de specialitate din Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov - pe problema personalitatii profesionale si culturale a adolescentilor releva ca in timpul liber elevii manifesta un slab interes pentru lectura, dar un mare interes pentru petreceri, sport, plimbari, urmate de computer si muzica. Analiza continutului intelectual, cultural al activitatilor de divertisment ale actualei generatii in comparatie cu exigentele epocii informatiei releva un mare decalaj intre real si ideal. Riscul de a pregati buni specialisti in computere, informatica, insa cu o precara cultura generala trebuie prevenit la viitoarele generatii si contracarat la actualele printr-o mai intensa orientare a programelor scolare spre insusirea fundamentelor culturii si istoriei nationale, a literaturii romane si universale, a problemelor sociale, economice, juridice actuale. Integrarea in Uniunea Europeana este un orizont destul de aproape si favorabil pentru actualii adolescenti. Ei vor fi, in fapt, actorii principali ai integrarii. Pregatirea lor prin insusirea unui larg spectru de cunostinte trebuie realizata din primele clase de scoala, astfel incat la momentul intrarii in viata sociala sa fie apti sa reprezinte cu competenta si mandrie tara. E-learning si invatarea valorilor culturale nu se exclud, ci se completeaza reciproc, conducand la modelarea acelui "all round man", armonios, echilibrat si multidimensional, necesar perioadei de schimbari si provocari pe care le rezerva viitorul. 

ONG

Tema Globalizarea si cultura nationala este subsumata unei alte teme intens dezbatute in ultimii ani si anume Globalizarea si identitatea nationala. La prima vedere, pare anacronic sa vorbesti de cultura si identitate nationala in contextul de azi, cand se vorbeste de unificarea intregii Europe intr-o federatie bazata pe o Constitutie europeana. Totusi, discutiile au loc si se axeaza, de regula, pe mai multe directii: Globalizare sau diversitate culturala ? Globalizarea si riscurile standardizarii culturale; Globalizare versus unificare; Identitate nationala si identitate culturala; Romania si contributia ei identitara; Civilizatie si cultura: armonie si necesitate; Globalizarea si statul national sau contradictia necesara - iata cateva teme ale unor dezbateri recente.

Globalizarea si cultura nationala sunt doua concepte asupra carora au fost emise cele mai multe judecati, unele contradictorii. De mai bine de un deceniu, dupa dramaticele consecinte ale razboiului rece si ale autoritarismului ideologic, asistam la o redefinire, daca nu chiar la o reconstructie a nationalului, a natiunii. Cultura nationala se afla intr-o relatie de contextualizare culturala cu ceea ce am numi cultura universala ori mai degraba globala.

'Globalizarea si cultura nationala' nu este doar o sintagma, ci reprezinta o dilema reala. Avem, pe de o parte, procesul de globalizare, vazut atat ca proces natural, cat si ca proces dirijat, iar pe de alta parte, avem reactia de raspuns a universului cultural, mai bine spus a patrimoniului cultural al fiecarei natiuni. Globalizarea include exportul si impunerea modelelor culturale si socio-economice occidentale, fiind definita ca o situatie noua, de constructie a unui sistem planetar caracterizat printr-o enorma capacitate de comunicare si schimburi informationale la scara planetara. Dincolo de definitiile formale ale globalizarii, este cazul sa insistam asupra atitudinii ce trebuie adoptata in fata unui fenomen ce se afirma ca ar putea afecta cultura nationala romana. Unii sustin ca fenomenul gloablizarii are ca efect diversificarea culturilor nationale, altii - in special francezii - sustin contrariul.

De la bun inceput afirm ca nu trebuie sa cadem in capcana modelului francez de raportare fata de globalizare. Pentru ca se poate vorbi de un model francez, de o atitudine specifica francezilor fata de globalizare. De altfel, din orgoliu national, francezii au inlocuit termenul globalizare cu cel de mondializare. Aceasta nu este numai problema francezilor si a limbii franceze, sau a romanilor si a limbii romane, ci a mai multor popoare. Realitatea obiectiva este ca limba engleza, cultura si civilizatia occidentala in general si indeosebi cea americana castiga din ce in ce mai mult teren. Pentru aceasta realitate nu poarta nimeni nici o vina. Solutia este de a prezerva ceee ce este posibil din identitatea culturala nationala, sa stabilim anumite limite de acceptare ale americanizarii. Rezistenta la americanizare are forme subtile. Exemplul mitului Dracula, pe care occidentalii il exploateaza in folos propriu - dar romanii, paradoxal, nu reusesc sa si-l asume, desi personajul istoric care-l inspira face parte din patrimoniul istoric si cultural romanesc -este doar unul din multele exemple posibile. Daca nu vom intelege la timp riscurile unei rezistente prea inversunate, riscam sa cadem in capcana francezilor sau si mai rau a arabilor, care nu ascund ca nu le place America. Sau, cel mai mai rau, ne-am putea plasa din eroare in categoria paranoicilor anti-globalizare.

Realitatea este ca termenul globalizare a fost lansat de americani. Francezii au preferat termenul mondializare, deoarece in conceptia francezilor, mondializarea ar defini respectul fata de culturile tarilor participante la fenomenul globalizarii economice. Dar chiar si francezii, cu toate excesele nationale specifice, recunosc ca exista beneficii ale globalizarii mai ales in domeniul informatic si in cel economic. In privinta pastrarii valorilor identitare ale culturii nationale, lucrurile sunt mai complicate. Globalizarea are un impact decisiv asupra culturilor si identitatilor nationale. Nu intotdeauna globalizarea implica un grad ridicat de comunicare sau de schimb intre diverse culturi. Mai degraba exista tendinta ca o cultura dominanta sa se impuna asupra celorlalte, rezultatul fiind un proces de omogenizare culturala. Gradul de intensitate al acestei omogenizari nu este dat de valoarea culturilor nationale, ci mai degraba de forta economica a fiecarei tari in parte. Contactul dintre diversele culturi nationale, schimburile dintre culturi aduc in discutie asa zisa 'globalizare regionala' Raspunsul la intrebarea daca informatica si economia pot imbogati cultura nationala poate aduce unele clarificari. Pe buna dreptate, se afirma ca procesul globalizarii poate insemna un lucru bun, daca diversele culturi si societati nationale iau parte la acest proces in mod echitabil. Dar daca globalizarea este tratata doar ca proces directionat si decis exclusiv de catre societatile si culturile care detin actualmente puterea economica, atunci omogenizarea culturilor nationale poate avea si efecte negative, de aglutinare a diferentelor ce sunt in fond elemente definitorii ale identitatii culturale si nationale.

Sistemul de standardizare culturala si comportamentala specific globalizarii este promovat, printre altele, si prin intermediul Internetului, al televiziunii si al spoturilor publicitare. Cultura de masa, in cea mai mare parte de provenienta americana, avand ca simboluri Mc Donald`s-uri, Coca-Cola, muzica pop, filme, divertisment - capata dimensiuni planetare, devenind o subcultura a tuturor pamantenilor - cel mai desea criticata, dar imbratisata fara rezerve mai ales de generatiile tinere. Imaginea culturala americana este probabil cel mai vandut produs cultural contemporan.

Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece intr-o lume virtuala spatiul si timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generatiilor tinere ne determina sa afirmam ca nu putem ignora sau neglija importanta educatiei care sa cultive specificul national. Cultura de origine americana poate fi integrata in cultura nationala, dar limba, traditiile si cultura nationala raman definitorii pentru identitatea culturala.

Dupa evenimentele din 11 septembrie 2001, dinamica situatiei internationale a impus o atitudine constructiva si demna, scop care poate fi atins daca se aloca o mai mare atentie aspectului educational. Globalizarea nu poate fi definita ca un element negativ al societatii moderne, dar este foarte important ca fondul cultural national sa nu fie alterat prin ignoranta fata de aspectul educational, care este izvorul fundamental al evolutiei tinerei generatii de a-si simti si consolida radacinile in istorie, nu numai in cea nationala ca raportare la sine, ci si in cea internationala, in care radacinile profunde pot sa dea forta trecutului care sa sprijine dezvoltarea in viitor a unor personalitat care sa- si cunoasca locul in lume, si sa se relationeze astfel cu alte natiuni de pe pozitii corecte si demne.

Niciodata nu va fi posibila stergerea culturii nationale, a literaturii si artei, a religiei, a traditiilor folclorice si muzicale, a istoriei vreunui popor. Lumea ar fi mai saraca fara diversitatea culturilor nationale. Dar legaturile contemporane dintre viata culturala si viata politica trebuie sa-si gaseasca formele naturale si lucrative prin care natiunile in general, inclusiv cea romana, sa isi consolideze calitatile si realizarile spirituale si materiale. Altminteri, ce vom lasa in urma noastra ? Ca istoric, am convingerea ca romanii vor sti si de data aceasta, ca intotdeauna in istorie, sa gaseasca o cale de mijloc intre acceptarea globalizarii si pastrarea radacinilor.