Analiza demografica: abordare contextuala si structurala

Analiza demografica: abordare contextuala si structurala

Expresiile de analiza contextuala sau variabila contextuala au aparut recent, in deceniul sase al secolului al-XX-lea P. Lazarsfeld et H. Menzel: 1961; M. Rosenberg: 1962)

Vorbind despre <<relatiile dintre proprietatile individuale si proprietatile colective>>, Lazarsfeld si Menzel disting o clasa particulara de proprietati relative a membrilor colectivitatilor, pe care ei le-au denumit proprietati contextuale si pe care le-au caracterizat ca fiind <<cele care definesc un membru printr-un atribut (o insusire) a colectivului caruia ii apartine>> O proprietate contextuala este o proprietate colectiva(sau proprietatea unui colectiv) care devine individuala printr-o trecere de la nivelul colectiv la un nivelul individual. Rezulta, printre altele, ca o proprietate contextuala are, prin definitie, aceeasi valoare pentru toti membri unui colectiv si ca aceste proprietati nu sunt interesante pentru a fi examinate, chiar daca exista cel putin doua colectivitati pentru a se compara ( in lipsa careia nu ar fi nici o variabila contextuala si, deci, nici un mod din care sa reiasa relatia dintre aceasta proprietate si o alta proprietate individuala,oarecare). In cazul anchetei noastre "B.R", cele doua generatii, separate de 20 de ani, au fost marcate in mod diferit de aceste variabile contextuale care caracterizeaza societatea romana in trazitie.

Inca din 1950, P. Lazarsfeld, impreuna cu P. Kendall au remarcat ca o simpla colectare globala a datelor, adunate simultan de la nivelul indivizilor si al grupurilor nu putea imbogati analiza: nu exista nici un motiv pentru ca datele colective sa nu poata caracteriza indivizii: acestia se pot clasifica nu numai in functie de variabile de atitudine, dar si in functie de anumite insusiri care caracterizeaza mediu inconjurator.

Intr-un articol publicat in anul 1957 P.M. Blau desemneaza sub numele de "efecte structurale"  efectele ce corespund unui proces de interactiune sociala care apare in interiorul unui grup atunci cand distributia unei variabile X afecteaza o caracteristica individuala Y, chiar daca caracteristica individuala X este deja controlata". Cativa ani mai tarziu, J. A. Davis, J. L. Spaeth si C Huston (1961) dezvolta aceasta analiza a <<efectelor structurale>>si inlocuiesc acest concept cu expresia "efecte de compozitie".

Astfel, adjectivele <<structural>>, <<compozitional>>, <<contextual >> par a desemna aceeasi preocupare, de a se referi la aceleasi influente ca si grupurile diverse la care se alipesc indivizii putand exersa pe ei, independent de caracteristicile lor personale.

Intradevar, preocupari au aparut din ce in ce mai mult la intemeietorii sociologiei pozitive, deoarece cei mai renumiti sociologi clasici francezi faceau deja analiza contextuala crezand ca aceasta este sociologia. Durkheim cu al sau concept de constiinta colectiva, Tarde cu cel de imitatie, sau Tnnies cu cel de comunitate, nu faceau nimic altceva decat sa evoce existenta faptelor globale din societate, in stare sa influenteze actiunile si comportamentele membrilor care o compun, fara a fi,insa, reductibile la acestia. <<Faptele sociale>> ale lui Durkheim sunt efecte contextuale: <<Uite o succesiune (ordine, n.n) de fapte care prezinta caractere foarte speciale: este alcatuit din modurile de a se comporta, de a gandi si de a simti, externe individului, si care sunt dotati (inzestrati) cu o dorinta de coercitie in virtutea careia ei se impun acesteia.() Acestia constituie astfel o specie noua si lor trebuie sa le fie data si rezervata calificarea de fapte sociale.>>(1950:p.5;1-er d.1985).

Din pacate, succesul sondajelor de opinie a facut sa se uite importanta analizei contextuale.Daca sondajele sociologice, in loc sa se dezvolte ca <<sondaje contextuale>>, singurele capabile teoretic sa restabileasca puntile(legaturile) dintre comportamentele individuale si structurile sociale , au devenit rapid sondaje de opinie, acest lucru se datoreza, probabil, faptului ca indivizii sunt niste etaloane comode pentru a fi esantionati si, mai ales, pentru a fi interogati in raport cu opiniile si comportamentele. Totul este simplificat, individul serveste la explicarea individului. Caracteristicile identificarii sociale(sex,varsta,stare matrimoniala,educatie, profesie, etc.) devin determinantele opiniilor, atitudinilor si comportamentelor, care sunt utilizate la randul lor, daca e cazul, ca factori explicativi ale altor opinii, altor atitudini, altor comportamente. Persoana devine un sistem inchis, care nu intretine practic mai multe legaturi cu mediu social, ceea ce este chiar negarea sociologiei. Problema semnificatiei, a sensului variabilelor in aparenta triviale, dar in realitate destul de putin transparente, precum sexul, varsta, sau educatia, nu este chiar in general prea serioasa, ca si cum interpretarea lor ar fi imediata, astfel incat ele disimuleaza adeseori efecte amestecate ale generatiei si claselor sociale destul de complexe.

In modelele statistice, analiza contextuala se reduce la analizele de variatii (pe criteriu unic), la analizele de covariatii ( care permit in plus controlul variabilelor individuale complementare, covariabilele) si la analizele multivariate. Cu timpul, ceea ce statisticienii identifica cu usurinta in efecte ale interactiunii in modelele statistice multivariate, sociologii le denumesc efecte contextuale sau structurale. Aceasta deoarece multe obiectii impotriva analizei contextuale sunt, in principal, de natura statistica, metodologica si teoretica. Limitele metodei analizei contextuale, care, de altfel, sunt comune multor domenii de cercetare, se raporteaza in special la: semnificatia efectelor contextuale si mecanismele sociale latente; amploarea efectelor, probabilitatea ca acestea sunt datorate hazardului sau, in caz contrar, interesului teoretic, practic sau politic de a le pune in evidenta; posibilitatea ca efectele contextuale sa fie datorate omisiunii variabilelor explicative pertinente; posibilitatea ca acestea sa fie datorate erorilor de masura la nivelul variabilelor de control; posibilitatea ca acestea sa fie datorate selectiei asupra variabilelor dependente.

Se pare ca esenta problemei rezida, mai degraba, in faptul ca, in literatura stiintelor sociale, comportamentele efectelor contextuale sunt mai mult focalizate pe fenomenele statistice decat pe procesele sociale, evitand sau incetinind astfel o discutie necesara asupra <<mecanismelor sociale care pun in joc efectele structurale sau contextuale>> atunci cand acestea par a se produce. Despre ce este vorba? Despre efectele interactiunii sociale asupra opiniilor, atitudinilor, aspiratiilor si comportamentelor indivizilor, asemenea teoriilor conformitatii, contagiunii sau difuziunii.

G.L. Erbring et A.A. Young(1979) au incercat sa puna in evidenta diversitatea procesului de dezvoltare prin care structura sociala si interactiunile sociale intre membrii unui grup pot afecta indivizii care il compun. La fel, este posibil a indica, printr-o formalizare statistica potrivita, ca exista tipuri vast diferentiate ale efectelor contextuale, dincolo de o dihotomie elementara intre efectele colective si efectele individuale. De asemenea, este posibil, in mod egal, a se separa, la nivelul analizei teoretice, mecanisme alternative de generare a efectelor contextuale care pot avea consecinte importante pentru specificarea modelelor si pentru estimarea parametrilor acestora. Erbring si Young au descris in special patru mecanisme posibile.Trei dintre ele, care au primit rationalizari explicite in cadrul formularii clasice a modelelor analizei contextuale, sunt in realitate improprii, fie pentru ca fac referinta deschis la mecanisme improbabile( de exemplu, cel care analizeaza <<telepatia sociala>>), fie pentru ca sunt structural gresit specificate facand apel la variabile care sunt independente de interactiunea sociala propriu-zisa sau care sunt incompatibile cu specificatiile traditionale (de exemplu in ipoteza <<destinului comun>> sau in aceea << a normelor de grup>>). Pentru aceste motive, modelele conventionale, fondate pe variabile care sunt mijloace (moduri) de grup, erau complet inadecvate(Loriaux:87, p. 361). Finalmente, Erbring si Young au optat pentru al patrulea mecanism, corespondent al unui proces de evolutie a contagiunii sociale, si care il califica ca "feedback endogen". Acesta corespunde ideii de influenta reciproca si de adaptare reciproca a indivizilor ce interactioneaza unul cu celalalt: pentru ei, singur acest model furnizeaza o specificatie corecta <<care este in acelasi timp substantial semnificativa si empiric compatibila cu explicatiile contextuale ale fenomenelor sociale>>(1979, p. 422). Rezulta, intre timp, o serioasa complicatie la nivelul specificatiei modelelor, datelor de colectat si metodelor de estimare utilizate.

Dupa cum am mai remarcat deja, limitele aplicabilitatii metodelor de analiza contextuala tin mai degraba de absenta sistemelor de observare permanente, reprezentative contextelor sociale diversificate si ierarhizate in locul unei contabilitati sociale noului stil. Acumularea sistematica de date este posibila de mai bine de doua decenii prin crearea si dezvoltarea de banci de date sociologice, ca urmare a progresului tehnologic in domeniul prelucrarii informatiei. In special Boudon (1971) a amintit ca existenta arhivelor remarcabile de la Yale[<<Human Relation Area Files>>] i-au permis lui Murdock sa trateze empiric problemele macro-sociologice ale societatilor arhaice, ca si acelea ale <<structurilor sociale>>, prin intermediul analizei multivariate(Boudon:1971, p.63). In acest caz este asadar un sistem de acumulare de date care a facut sa progreseze teoria sociologica.

In acest sens noi ne-am propus sa contribuim prin largirea anchetei noastre "3 B.R." la acumularea datelor contextuale si istorice despre Romania.

Utilizand modelul Grupului Louis Dirn (grupul Louis Dirn se reuneste in fiecare luni seara, de unde si numele sau, la Observatorul francez al conjuncturilor economice), noi dorim sa incercam mai curand sa descriem si sa explicam domeniile de activitate macrosociala si schimbarile din Romania, construind un tablou global si sistematic al principalelor tendinte de transformare a societatii romanesti. Intervalul de timp scurs asupra caruia se va indrepta analiza in Romania va putea fi subliniat de un anumit numar de date: anii 1950, anii 1970, decembrie 1989, 1992-1994.

Intr-o etapa viitoare, mai multe diagnostice structurale asupra schimbarilor sociale vor putea de asemenea fi formulate in cadrul unui studiu contextual si structural, care va fi complementar in explicarea concluziilor mele.