taylorism

V. calitatea vietii, munca

Teoria si practica potrivit careia maximul de eficienta in utilizarea masinilor si a fortei de munca se obtine prin aplicarea principiului muncii simplificate, adica teza ca munca simplificata este cu necesitate mai eficienta decit cea complexa. Sistemul industrial a practicat si continua sa practice, in generai, un asemenea principiu, munca complexa fiind descompusa in operatii cit mai simple, atribuite la muncitori diferiti. Muncitorul are astfel o sarcina delimitata, de obicei aceeasi, si foarte simpla, deci si monotona. Lucrul la banda si liniile de asamblare sint un exemplu concludent pentru modelul taylorist. Astazi exista incercari, la care isi aduce contributia si sociologia industriala, de a inlocui ideea si practica muncii simplificate cu aceea a muncii imbogatite.

T. se leaga de numele inginerului si economistului american F.W.Taylor (1856-1915), care si-a expus sistematic tezele in lucrarea Principles of Scientific Management (1912). Taylor nu a vizat numai rationalizarea raportului om-masina si a organizarii locurilor de munca, ci a tuturor compartimentelor si nivelurilor intreprinderii, in vederea atingerii unei productivitati maxime. Viziunea lui ramine insa, din punct de vedere psihosocial, destul de simplista pentru ca avea la baza conceptia despre om ca homo oeconomicus, asertiunea ca singura forta care il motiveaza sa munceasca este obtinerea cistigutui. Pe de alta parte, e de recunoscut ca implementarea principiilor tayioriste in industrie, ceea ce a insemnat o revolutie pe planul eficientei si productivitatii, a condus implicit si la o considerabila crestere a calitatii vietii in general. P.l.