Unele particularitati ale copiilor surzi din familii de surzi

Unele particularitati ale copiilor surzi din familii de surzi

Reactiile parintilor surzi la aflarea vestii ca copilul lor este surd sunt la fel de diverse ca si parintii insisi. H. Lane (1996) semnaleaza ca unii membri ai comunitatii surzilor ar prefera sa aiba un copil surd in locul unuia auzitor. Aceasta preferinta este greu de inteles pentru un auzitor, dar ea se explica prin faptul ca prin nasterea unui copil surd se asigura mostenirea traditiilor existente in colectivitatea surzilor. Desigur, aceasta nu inseamna ca un copil auzitor va fi mai putin iubit intr-o familie de surzi.

Copilul surd din familiile de surzi va creste intr-un mediu unde comunicarea este dependenta de indici vizuali deoarece in aceste familii se va folosi mai frecvent limbajul gestual, la care copilul surd este cel mai bine adaptat pentru invatare si dezvoltare. Asa cum a stabilit cu ani in urma psihologul elvetian Jean Piaget, exista cateva etape ale dezvoltarii inteligentei si limbajului pe care le parcurge orice copil. Cercetari       recente au evidentiat ca etapele de dezvoltare a limbajului gestual al copilului surd si al celui verbal la copilul auzitor sunt similare. Deosebirea consta in faptul ca fiecare din ele s-a dezvoltat intr-o directie vizuala, respectiv auditiva, in functie de cum a raspuns mediul la solicitarile copilului. In cadrul acestei familii, copilul surd va fi expus imediat dupa nastere la o lume pregatita pentru a maximaliza dezvoltarea lui afectiva, psihologica, cognitiva, lingvistica si sociala din cadrul diferitelor etape ale evolutiei .Astfel, dezvoltarea sociala a copilului surd de este asigurata prin faptul ca el are contacte de timpuriu cu adultii surzi care, in mod normal, actioneaza ca modele. Dezvoltarea afectiva este incurajata de raspunsurile pozitive ale familiei la manifestarile vebale sau motrice ale coapilului. Sub aspect psihologic, parintii surzi ii trateaza pe copiii lor surzi ca pe o extindere a lor insisi. Sub aspect cognitiv, asteptarile parintilor sunt mari deoarece, daca copilul este inzestrat de la inceput cu informatiile de care are nevoie, nu exista limite in calea dezvoltarii lui intelectuale care sa fie determinate de insasi surditatea lui. In fine, prin expunerea de timpuriu la limbajul gestual, copilului surd i-se ofera o "baie de limbaj" care ii va permite sa comunice de la o virsta mica si sa se dezvolte normal in cadrul etapelor stabilite de J. Piaget.

Formarea si dezvoltarea limbajului gestual

"Universul tacut" in care traiesc si muncesc persoanele cu deficienta grava de auz este foarte complex si, in ultimele doua decenii, tot mai multi cercetatori si-au indreptat atentia spre aceasta "lume a tacerii". Omul, ca fiinta sociala, nu poate trai in afara comunicarii. El se poate lipsi de cuvintul scris sau rostit, dar nu si de diferitele forme ale comunicarii neverbale: un suras, murmurarea unei melodii sau a unei rugaciuni, felurile privirii sau limbajul trupului, felul de a te imbraca, de a merge, de a te comporta in diverse situatii. Chiar tacerea poate contribui, in felul ei, la comunicare. In cazul surdo-mutilor, comunicarea se face indeosebi prin limbajul mimico-gestual iar intregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului.

Unele cercetari au pus in evidenta faptul ca persoanele aflate in interactiune nemijlocita isi transmit mai mult mesaje non-verbale in actul comunicarii, ele ajungand de la cca 65% in cazul limbajului gestual la 93% cand sunt inclusi parametri vocali de tipul intonatiei, ritmului, volumului sonor etc. Gesturile pot transmite o informatie cu o multime de amanunte in aceeasi actiune de comunicare. Privirea, gestul, mimica, tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relatiei de comunicare in care limbajul detine un rol esential. Se considera ca prin limbaj o comunitate isi poate pastra unitatea sau poate pieri. Chiar istoria umanitatii poate fi prezentata ca ansamblul relatiilor de comunicare dintre oameni. Pana in prezent, antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob, fiecare cu identitatea lui culturala bine conturata. Dupa aparitia in 1872 a cartii lui Ch. Darwin 'The Expression of the Emotions in Man and Animals' care a scos in evidenta rolul expresiilor faciale si a limbajului trupului, cercetatorii au inregistrat peste un milion de semne si semnale non-verbale folosite in comunicare. Unii cercetatori (Ray Birdwhistell) au explicat in ce fel se poate stabili care este limba materna a unei persoane, observand doar gesturile sale. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) si A.Pease (1993) au aratat ca semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decat cele verbale, ele fiind innascute si, de multe ori, au un caracter de universalitate. Majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii sunt aceleasi in intreaga lume: zambetul, clatinatul capului si alte miscari ale lui, ranjetul, scrasnitul din dinti, ridicatul din umeri s.a.