VEDDISMUL - CULTUL

VEDDISMUL

I.CARTILE SACRE

1. Rig-Veda (Vedda imnurilor)

Incepe sa se formeze dupa 1500 i.Hr. ajungand in final sa cuprinda 1000 de imnuri. Este prima samhita, culegere a stiintei (Vedda) sacre, cu caracter oral, fiindca scrierea avea sa apara dupa anul 600 i.Hr.

Aparitia veddelor nu marcheaza aparitia veddismului, ci inceputul declinului unei religii care a durat circa 1000 de ani, ajungand sa acumuleze o traditie religioasa stransa in aceste "carti" orale.

Cultul culturii indoariene se stabileste la Doab, pe valea fluviului sacru Gange. Apar cetati numite Pura dar centrul vietii acestei societati agrare ramane satul. Tribul era condus de un Rajah- rege. Apar nobilimea militara si preotimea.

2. Atharva-Vedda (Vedda descantecelor)

Incepe sa se formeze dupa 1400 i.Hr. Au loc razboaie in care nobilii lupta in care de lupta iar oamenii liberi de rand sunt pedestri. Dusmanii sunt numiti dasa-straini. Prizonierii devin sclavi, numiti tot dasa.

3. Yajur-Vedda (Vedda rugaciunilor si a formulelor de sacrificiu)

"Vedda alba" incepe sa se formeze dupa 1300 i.Hr., stabilind regulile pentru sacrificii. Dupa 1200 i.Hr. incepe epoca fierului, pomenit in textele mai noi din Vedda descantecelor.

4. Sama-Vedda (Vedda libatiunilor), dupa 1000 i.Hr.

Libatiunile erau jertfele de bautura. Bautura sacra, numita Soma avea proprietati psihodelice.

Incepe impartirea societatii in caste, numite Varna: brahmanii (preotii); nobilimea militara Ksatriya; cei nascuti de doua ori Vaisya; cei o data nascuti Sudrii (nu treceau prin riturile de initiere care marcau "nasterea a doua").

Pe Gangele de sus se formeaza regatul Bharatavarsa, ale carui lupte dinastice vor fi descrise in epopeea Mahabharata.

Datarea Veddelor si ordinea in care au aparut, difera de la autor la autor. Dupa unii perioada veddica are loc dupa 800 i.Hr.! Veddele nu sunt considerate de hinduisti carti de inspiratie divina dar li se acorda autoritate absoluta, datorita vechimii lor si caracterului lor religios.

II. ZEII VEDDISMULUI SI OMUL

Veddismul cunoaste 33 de zei principali care sunt personificari ale diferitelor insusiri ale Spiritului naturii sau ale spiritului omenesc. Cele 12 luni ale anului au si ele 12 zei. Intre zeii mai importanti sunt:

1. Indra, zeul ploii si al tunetului; era un zeu popular, pe seama caruia se povesteau multe anecdote si care scapa pe oameni de seceta; conducea o cireada de vaci sacre, datatoare de ploaie cand se usurau.

2. Agni, zeul focului; avea un rol preponderent, fiindca jertfele trebuiau arse de tot ca sa fie oferite diferitelor divinitati, Agni fiind preotul zeilor.

3. Prajapati, puterea jertfei, asigura viata zeilor si a universului care trebuia mentinuta prin jertfe.

4. Soma, libatiunea, adica jertfa de bautura; era socotit mijlocitorul indatoritor dintre oameni si zei.

5. Dyaus, cerul; era un vechi zeu indoeuropean, corespunzator lui Zeus-Jupiter al greco-romanilor.

6. Varuna, pazitorul legilor fizice si morale, impreuna cu Mitra; nu facea parte din cei 33 de zei dar era cinstit uneori ca un zeu suprem, fiind garantul ordinii cosmice, de acesta tinand si ordinea sociala si morala.

In principiu, acesti zei nu erau nici vesnici, nici atotputernici, chiar daca erau laudati ca atare in imnurile religioase. Viata lor depindea de jertfele care li se aduceau de catre oameni.

Indienii au crezut intotdeauna in viata de dupa moarte. Dupa religia veddica, sufletele oamenilor mergeau in rai sau in iad, in functie de faptele lor rituale, nu morale.

III. CULTUL

La inceput toti arienii liberi puteau indeplini slujba preoteasca, in calitate de tati de familie. Ceremoniile erau insa complicate iar formulele de sacrificiu trebuiau pronuntate fara cea mai mica greseala, de aceea au aparut preoti specializati, care tindeau din perioada veddica sa formeze o casta specializata.

Nu existau temple iar cultul avea loc in aer liber, in prezenta vizibila a zeului: foc, soare, etc. Pe langa jertfele animale se aduceau ca jertfa: miere, unt, prajituri, fructe, flori. Notiunea de ispasire apare putin. Jertfele erau daruri aduse unui zeu, a carui binecuvantare, mai ales materiala, era asteptata in schimbul darului. Un imn din Rig-Vedda are ca refren:

" O, Indra, a carui bogatie este nesfarsita,

Da-ne mii de cai si vaci foarte bune!"

Un ciclu de sarbatori diferite se insira de-a lungul anului, mai ales sarbatoarea de primavara, cand se bea licoarea imbatatoare Soma.

Preotii foloseau descantece si bauturi vrajite ca sa pricinuiasca si sa vindece boli, sa asigure mostenitori sau reusita unei lucrari. Preotii veddici au trecut primii la vegetarianismul care azi e tipic pentru hinduism.

O categorie speciala de rituri o constituie "consacrarile" legate de nastere, de initiere (la prezentarea baiatului catre invatatorul sau brahman, numit "guru"), de casatorie si de moarte.

IV. MORALA

Morala veddica era destul de inalta, desi in afara lui Varuna, zeii nu se prea interesau de ea. Cele cinci indatoriri principale erau:

1) invatatura Veddelor;

2) indeplinirea indatoririlor fata de zei;

3) indeplinirea indatoririlor fata de stramosi;

4) indeplinirea indatoririlor fata de oameni;

5) indeplinirea indatoririlor fata de animale;

Iata un exemplu de cantare de "pocainta": "Dupa cum toti oamenii gresesc, noi ne stalcim in fiecare zi inchinarea, facand-o in chip nedesavarsit. Nu ne da mortii in urma maniei tale aducatoare de nenorociri, din cauza neplacerii pe care ti-o pricinuim. Noi potolim duhul tau o, Varuna cu laudele noastre. Varuna caruia ii plac sarbatorile sfinte si care face fapte bune s-a asezat in randurile zeilor ca sa indeplineasca stapanirea suprema. Prin el inteleptul contempla toate minunile care au fost sau vor fi. Fie ca preaintleleptul fiu al lui Aditi sa ne tina drumul drept si sa ne lungeasca zilele. (Rig-Veda)

Iata un imn din Rig-Veda catre un zeu necunoscut: "El care da viata, el care da puterea, el ale carui porunci le cinstesc toti zeii, a carui umbra este nemurirea, a carui umbra este moartea, cine este acest zeu pe care il cinstim prin jertfele noastre? El, prin care exista muntii inzapeziti si marea cu raul subpamantean, el care are ca brate regiunile cerului, cine este acest zeu pe care il cinstim prin jertfele noastre? El, prin care spatiul este stralucitor si pamantul solid, prin care a fost intemeiat cerul si chiar cerul este mai inalt, el care a masurat spatiile eterului, el care singur este zeu deasupra tuturor zeilor, cine este acest zeu pe care il cinstim prin jertfe?"

Iata si n imn din Rig-Veda care lasa sa se intrevada desfasurarile ulterioare ale hinduismului: "Nu exista nici Fiinta, nici Nefiinta, nu exista nici vazduhul, nici cerul deasupra. Nici moartea nu era pe atunci, nici nemurirea. Ziua nu era despartita de noapte. Singur, Unul respira, fara suflu strain, prin el insusi si nu exista nimic altceva decat el. Atunci s-a desteptat in el, pentru prima data, dorinta; aceasta a fost prima samanta a duhului.Cine stie? Cine poate sa spuna? De unde s-a nascut, de unde vine creatia? Si daca zeii nu s-au nascut, decat dupa ea? De unde a venit aceasta creatiune, daca ea este creata sau necreata, acela al carui ochi vegheaza asupra ei din inaltul cel mai inalt al cerului, acela singur stie si inca oare va fi stiind si el?"

Eminescu s-a inspirat si el din aceasta viziune veddica:

"La inceput, pe cand fiinta nu era, nici nefiinta,

Pe cand totul era lipsa de viata si dorinta,

Fu prapastie, genune, fu noian intins de ape?

N-a fost ochi ca sa le vada si nici minte sa priceapa."

Putem ghici ce mare poet religios crestin s-a pierdut in Cosbuc dupa aceasta traducere a lui din Rig-Veda, un imn maret inchinat lui Dumnezeu:

"Ascultati acum cantarea focului, a lui Varuna.

Soarele-I sta-n mana dreapta iar in stanga lui sta luna.

Si covor pe sub picioare sta pamantul cel batran.

Iata, numai el e tare, singur numai el stapan.

El va fi de-acum de-a pururi, caci a fost intotdeauna.

El a pus in cal iutimea, el a pus in uger lapte,

Pune mintea-n cel cuminte si-n cel vrednic pune fapte.

El adapa si hraneste, calator din loc in loc.

El topeste-n aer norii si din apa naste foc.

Iata-l, regele puterii, cum din ziua naste noapte.

El sta vesnic in vazduhuri, luminand indepartarea.

Soarele pluteste-n aer, masurand in cale zarea,

Caci Varuna-i domnul lumii, soarele-i masura lui

Cate rauri sunt in lume, alte rauri sa mai pui

Ca sa curga toate-n mare, ele tot nu umplu marea.

Cine este cel ce poate intr-un loc ceva sa puie

Necurmat, fara sa umple? Nu e om si nimeni nu e.

Singur, el, Varuna, poate! El se plimba fulgerand

Si cu tunet umple cerul, plin de spaima despicand

Aerul. Pe vant si neguri, el coboara si se suie.

Doamne, daca noi vreodata ne-am indusmanit vecinii

Dac-am inselat la jocuri, daca n-am primit strainii,

Iarta-ne Tu, bun si tare, noi sarmanii, slabi si rai!

Insa nazuinta noastra e sa fim iubitii Tai

Si iubirea noastra cata biruintele luminii!"