Activitati de comercializare

Activitati de comercializare

Incercarile bancilor de a gestiona riscul ratei dobanzii le-a determinat sa comercializeze contracte futures, optiuni pentru instrumente de debit si swaps-uri pentru rata dobanzii, bancile angajate in activitatea bancara internationala realizand tranzactii si pe piata valutara, toate tranzactiile pe aceste piete fiind activitati extrabilantiere, deoarece ele nu au efect direct asupra bilantului bancii. Desi bancile care actioneaza pe aceste piete sunt adesea orientate direct spre reducerea riscurilor sau spre facilitarea altor afaceri bancare, bancile incearca uneori sa "ghiceasca" pietele si sa se angajeze in operatii speculative, adesea foarte riscante, putand impinge bancile spre faliment.

Activitatile de comercializare (tranzactionare ) desi sunt adesea foarte profitabile, sunt periculoase, deoarece ele sunt usor de realizat de catre firmele financiare, angajatii acestora lansandu-se in pariuri speculative rapide, de valori mari. Problema speciala a managementului tranzactiilor este aceea a agentului principal, in sensul ca un tranzanctionist (agent) care dispune de abilitati si de posibilitati de a plasa un activ cu risc mare, fie pe piata obligatiunilor, pe cea valutara sau a derivativelor, este tentat sa-si asume riscuri excesive: daca strategia lui de tranzactionare este de succes va fi probabil recompensat substantial, insa daca este un esec, pierderile le va suporta firma financiara.

Pentru a reduce consecintele generate de problema agentului principal, managerii institutiilor bancare trebuie sa stabileasca controale interne care sa previna eventualele caderi ale valorilor titlurilor, determinate de specularea pe riscuri, controale care presupun separarea completa a oamenilor in cei insarcinati cu activitati de tranzactionare si cei insarcinati cu contabilizarea si urmarirea acestora, managerii trebuind sa stabileasca limite asupra sumei totale tranzactionate de catra agenti si asupra expunerii la risc a institutiei, sa promoveze utilizarea tehnologiilor informatice moderne pentru evaluarea riscurilor.

Una din aceste metode moderne implica abordarea valorii de risc, prin aceasta abordare banca dezvoltand un model statistic cu care poate calcula pierderea maxima pe care portofoliu sau este posibil s-o suporte intr-un interval dat de timp, numita valoarea  de risc sau VAR. De exemplu, o banca poate estima ca pierderea maxima pe care ea poate s-o sustina intr-o zi, cu o probabilitate de 1% este de 1 mil. euro, aceasta valoare fiind valoarea de risc calculata de catre banca.

O alta abordare este numita proba de stress, abordare in care managerul solicita modele care se vor intampla daca va avea loc scenariul judecatii de apoi, referindu-se la pierderile pe care banca ar trebui sa le suporte daca o combinatie neobisnuita de evenimente va avea loc.

Cele doua abordari permit firmelor financiare sa stabileasca expunerea la risc si sa promoveze actiuni de reducere a riscurilor. Datorita riscurilor crescute cu care bancile se confrunta prin activitati extrabilantiere, autaritatile bancare si-au accentuat preocuparile referitoare la cresterea acestor riscuri, incurajand bancile sa acorde atentie sporita managementului riscurilor, dezvoltandu-se la nivel international norme privind capitalul bancar suplimentar bazate pe calculele valorii de risc pentru activitatile bancare de tranzactionare.