Aparitia si evolutia bancilor

Aparitia si evolutia bancilor

Comertul cu bani a aparut cu mult inainte de aparitia bancilor. Initial, oamenii foloseau lingouri de aur sau argint pentru a reglementa tarnzactiile, insa adesea puritatea acestora era greu de cunoscut. Specializandu-se in stabilirea puritatii si greutatii lingourilor, giuvaergii vor emite certificate care atesta greutatea lingoului de aur sau de argint, mai tarziu producand greutati standardizate de aur si argint, cu sigiliu (pecetea) autenticitatii, aceste unitati standardizate fiind primele monete.

In cele din urma, unii giuvaergii au emis inscrisuri care indicau ca purtatorul acestora detine aur sau argint, de puritate si greutate date, in depozitul giuvaergiului, purtatorii putand transfera aceste inscrisuri altora, in schimbul marfurilor si serviciilor, aparind astfel primele monede de hartie. Aurul si argintul din depozitele giuvaergiilor au constituit primele depozite bancare, giuvaergii devenind, prin oferirea serviciilor de depozitare, primii bancheri.

Noii bancheri observa ca raportul dintre retragerile si depunerile de aur si argint poate fi prevazut, ca urmare acestia isi constituie o rezerva de aur si argint pentru a putea acoperii retragerile prevazute, putand astfel ˝imprumuta˝ (emite) inscrisuri in exces fata de lingourile pe care le detin efectiv,  percepand un pret, o dobanda pentru imprumuturi, ca rasplata a excesului valorii inscrisurilor emise. Prin imprumutarea fondurilor in exces fata de rezervele de lingouri pe care efectiv le posedau, aurarii-bancheri dezvolta prima forma de rezerva bancara fractionata.

In vremuri bune noii bancheri sunt satisfacuti de aceste aranjamente, dar in vremuri rele, tulburi multi purtatori ai inscrisurilor se prezinta la bancheri pentru a cere lingourile de aur sau de argint. Apare prima oara fuga de inscrisuri bancare, in cazul extinderii fenomenului bancherii-giuvaergii falimentand, purtatorii inscrisurilor descoperind ca acestea nu erau decat niste bucati de hartie.

Primii-giuvaergii-bancheri nu pot fi plasati cu precizie in timp. Exista dovezi ca asemanea activitati au existat in Mesopotamia la inceputul mileniului I, I.H, in Grecia la inceputul sec.I, I.H acestia operau la Delphi, Didyma, Olimpya, iar prin sec I, I.H activitatea bancara era bine dezvoltata in Athena.

In jurul Mediteranei se dezvolta activitati bancare, pana departe in Persia, comerciantii, care transportau marfuri la mari distante, fiind finantati, pina la primirea platii, de catre bancherii comerciali, acestia devenind un element esential al comertului care lega principatele de Imperiul Roman.

Operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat insa cu mii de ani inainte de Christos. In decursul timpului "bancile" asigurau pastrarea unor obiecte de valoare, cum ar fi cele de metale pretioase. Chiar si templele, care primeau in depozit asemenea obiecte, erau considerate ca desfasoara activitate bancara. Astfel, babilonienii, cu douazeci de secole inainte de Christos, cunosteau practica de a incredinta templelor depozitele de valori. La romani, inca din secolul al IV-lea i.e.n. in Forum se efectuau operatiuni de acelasi fel. In antichitate, egiptenii, asirienii, grecii, ca popoare civilizate care faceau comert, se ocupau si cu schimbul de monede si metale pretioase. Trapezitii greci si argintarii romani inlesneau schimbul de monede, primeau depuneri de valori spre pastrare, acordau credite.

Inca din Evul Mediu, din randul negustorilor zarafii s-au separat ca o categorie sociala care se ocupa cu comertul de monede locale si monede straine.

Termenul modern de banca deriva din ˝bancile de piata, sau banco, pe care moneda isi ˝schimba mainile˝ in pietele Italiei medievale. Termenul de faliment (bankruptcy) se refera la ˝ruperea bancii˝, care avea loc atunci cand bancherul comercial se supraintindea, cind inscrisurile sale erau aruncate, si acesta cadea. In Italia medievala a secolelor XIII si XIV acesti bancheri au inflorit, astfel ca in sec. XV si XVI bancheri, precum familia Medici din Florenta, au acumulat multa bogatie si putere politica, finantand realizarea de opere de arta de catre maestrii, precum Leonardo da Vinci si Michelangelo, dar si risipind averi in sustinerea razboaielor, pentru cucerirea de teritorii si bogatii.

Insa banca, in sensul modern al conceptului, nu este emanatia Antichitatii si nici a Evului Mediu. Creatia ei este legata de punerea in circulatie a unui tip de bani diferit de cel al monetei din metal pretios sau al monedei cu valoare intrinseca, prin crearea monedei fiduciare.

Desi in decursul Evului Mediu au aparut, in legatura cu intensele schimburi comerciale in bazinul mediteranean, o suita intreaga de banci care sa mijloceasca platile, despre banci, in plenitudinea termenului, nu se poate vorbi decat odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca.

Primele banci au aparut in Venetia, Genova, Milano, extinzandu-se, diferentiindu-se si dezvoltandu-se treptat, contribuind la eliberarea creditului de conditiile inrobitoare ale camatariei. Apar asociati de credit (Olanda, Anglia, Italia, Germania), generalizarea organizatiilor de credit, a bancilor realizandu-se in secolul XIX. In secolele XII - XVI au aparut mai multe organizatii bancare, ca Banca de Venetia (1171), Banca de Barcelona (1341), Banca de San Giorgio (1407), Banca de Milano (1593).

In timp ce multi din bancherii comercianti italieni se certau intre ei, cei din Lombardia isi plasau afaceriile in teritorii straine, precum Londra sau Berlin, care devin, dupa caderea oraselor-state italiene in dezordinea politica, (bancherii din Genoa au finantat extinderea Imperiului Habsburgic),  centre financiare cu afaceri in toata lumea. In acest sens, banci autentice, moderne, pot fi considerate cele incepand cu Banca de Amsterdam (1608), Banca Hamburg (1619), Banca de Stokholm (1650) si, cu deosebire, Banca Angliei, a carei infiintare in 1694 marcheaza adevarata piatra de hotar pentru aparitia bancilor moderne. Unele asemanari, mai mult sau mai putin exterioare, ale activitatii templelor, zarafilor si camatarilor cu activitate bancara nu pot constitui temei pentru a le considera, cu toata rigoarea, activitati bancare propriu-zise.

Bancherii din Europa copiaza practicile bancare ale celor din Italia, evidentiindu-se trei trasaturi esentiale ale afacerilor bancare:

o       bancile constituie depozite clientilor si deschid conturi acestora;

o       bancile relizeaza platile in numele clientilor prin colectarea si plata cecurilor, biletelor si altor note bancare;

o       bancile furnizeaza avansuri clientilor, sub forma imprumuturilor.

Dobanzile percepute la imprumuturi si taxele aplicate pentru conturi si depozite erau sursele de venituri, si in final, de profituri ale bancherilor.

In sec. V, I.H., Xenofon propune formarea unei institutii a giuvaergiilor (aurarilor), in proprietate publica, pentru cetatea-stat Atena, vizand distribuirea mutuala a veniturilor din dobanzi tuturor cetatenilor. Visul sau nu s-a relizat, dar a prevestit dezvoltarea proprietatii mutuale a institutiilor de economii. Ca ecou al ideii lui Xenofon, in 1697 Daniel Defoe a propus formarea institutiilor cu proprietate mutuala, care sa promoveze economisirea in cadrul clasei muncitoare si populatiei sarace din Anglia, insa prima institutie de acest tip a fost constituita in Anglia in 1765, pana in 1800 asemenea institutii raspandindu-se in Scotia si in SUA.

Inrudite cu institutiile de economosire, au aparut in Anglia ˝societatile de constructii˝, in care indivizii isi reuneau economiile pentru a imprumuta membrii societatii, in scopul finantarii constructiei de locuinte.

Cooperativele de credit au aparut la mijlocul sec. XIX in Germania si Italia, acestea fiind institutii  cooperatiste care serveau membrii sai in interes comun, adesea fiind asociate cu biserici sau cu diverse ordine secrete (fratesti), adesea atragandu-si membrii dintre angajatii unor firme specifice.

In America, respectiv in S.U.A, care a reprezentat si reprezinta modelul sistemului bancar modern, dupa revolutia  din perioada 1775-1783 apar primii dileri continentali, pentru-ca in 1781 sa fie constituita, de catre finaciarul Robert Moris din Philadelphia, Banca Americii de Nord, treptat si alte state americane acceptand statutul bancii. Unirea statelor constituite in America, sub constitutia noului stat format, Statele Unite ale Americii, a permis sa fie autorizata, pentru o perioada de 20 de ani, Prima Banca din SUA, dupa modelul bancii din Philadelphia, in cadrul sistemului bancar dual, cuprinzand si bancile statelor.

In perioada 1837-1863 in SUA au existat doua tipuri de banci: bancile statale, care operau prin si in numele guvernelor statelor si banci private. Bancile private functionau conform legilor libertatii activitatii bancare, adesea centrandu-se pe tiparirea de note bancare (bancnote) pe care nu intentionau sa le rascumpere niciodata sau pe bacnote false (la sfarsitul acestei perioade circulau cca 5.000 de tipuri de asemenea bancnote), fiind numite adesea banci salbatice.

In 1831 un grup din Philadelphia formeaza prima societate de constructii din America, numita asociatie de economii si imprumuturi, in cateva zeci de ani asemenea asociatii raspandindu-se pe intreg teritoriul Americii, acceptand depozite de la orice individ, astfel ca la mijlocul deceniului IV al sec XX bancile de economii si aceste asociatii au devenit liderii pietei ipotecare, ambele constituind in prezent institutii de economisire.

Primele cooperative de credit apar in Canada la inceputul sec XX, iar in SUA in 1909.

Pana la sfarsitul anilor 80, ai sec XX institutiile de economisire si cooperativele de credit erau grupate in categoria mai larga a institutiilor financiare nonbancare, dupa aceea, datorita falimentarilor care le-au afectat pe primele, dar si a diferentelor privind performantele si strategiile, cele doua categorii de institutii au fost considerate distinct.

Ca si in perioada razboiului civil, in perioada crizei din anii 30 guvernul federal s-a implicat direct in activitatile bancare. Falimentarile bancare, fuga de banci prin retragerea depozitelor, a determinat guvernul SUA sa promoveze o legislatie prin care restrictiona puternic capacitatea bancilor de a desfasura activitati riscante, in 1933 bancile comerciale fiind separate de cele de investitii, aceasta legislatie durand pana in anul 1999.