CAPITALUL AGENTILOR ECONOMICI

1. Necesitatea si definirea finantelor agentilor economici

Finantele agentilor economici reprezinta relatiile valorile ce mijlocesc formarea si utilizarea fondurilor necesare procesului de valorificare a capitalului, relatiile de alimentare cu resurse, raporturile de control financiar privind gestionarea patrimoniului agentilor economici.

Aceste raporturi financiare se materializeaza in fluxuri financiare cu sens dublu, catre sau de la bugetul public.

Activitatile care compun gestiunea financiara sunt:

activitati de previziune si programare financiara, ce presupun intocmirea si utilizarea bugetului de venituri si cheltuieli si a planului de afaceri;

activitati de dimensionare si implicare eficienta a capitalurilor si fondurilor constituite;

activitati de analiza si control privind utilizarea eficienta a fondurilor financiare constituite, cat si gestionarea patrimoniului;

activitati propriu-zise de executie financiara.

2. Formarea capitalului agentilor economici

Definitia cea mai utilizata a termenului de capital economic este aceea care arata ca acesta consta in totalitatea bunurilor economice ale agentilor economici ce sunt folosite pentru producerea altor bunuri.

In sensul financiar al notiunii, capitalul este suma de moneda adusa de asociati si/sau actionari plus cea generata de activitatea proprie si imobilizata in detinerea capitalului social.

Capitalurile intreprinderii pot fi:

- capitaluri proprii (fonduri proprii);

- capitaluri imprumutate (credite).

Capitalurile proprii se formeaza din contributii externe si interne. Contributiile externe cuprind aportul proprietarilor si eventual unele aporturi ale statului, ale unor organisme specializate. Contributiile interne sunt constituite din sumele ce se degaja ca urmare a capacitati de autofinantare a agentilor economici sau intreprinderii.

Contributiile externe intervin in principal in cazul crearii capitalului social al agentilor economici nou infiintati. In cazul regiilor autonome crearea capitalului social este asigurata de catre stat. In cazul societatilor comerciale capitalul social este format prin aportul in numerar sau in natura a participantilor la constituirea societatii respective. Capitalul social al societatilor cu raspundere limitata este format din partile sociale, ce nu pot fi reprezentate prin actiuni emise de societate. Aceste actiuni pot fi nominative sau la purtator.

Actiunea este un titlu de participare care confera posesorului ei calitatea de asociat. De asemenea, se mai poate spune si titlu de coproprietate. Actionarul este in masura sa primeasca un dividend dupa ce din profit s-au efectuat scazamintele pentru plata impozitelor si constituirea rezervelor legale.

Majorarea de capital

In evolutia intreprinderii apar nevoi suplimentare de capital determinate de expansiunea sau insuficienta capitalurilor proprii. Majorarea de capital se poate face in principal prin urmatoarele cai:

- aporturile noi in numerar si in natura;

- incorporarea de rezerve;

- convertirea creantelor;

- fuziunea si absorbtia.

Majorarea de capital prin aporturi noi in numerar poate fi realizata prin doua solutii de tehnica financiara:

- prin aportul suplimentar efectuat numai de catre actionarii vechi, caz in care se procedeaza la majorarea valorii nominale a actiunilor deja existente;

- prin emiterea de noi actiuni la care sa poata subscrie atat vechii actionari, t si noii actionari. In acest caz pentru a evita pierderea ce o pot suferi vechii actionari, se calculeaza asa zisele drepturi de subscriere:

, unde:

N₁ = numar de actiuni noi;

P = pretul actiunilor vechi;

N₀ = numar de actiuni vechi;

E = pretul de emisiune al actiunilor noi.

Daca in exercitiul anterior societatea comerciala si-a creat rezerve corespunzatoare, atunci pentru majorarea capitalului se pot incorpora aceste rezerve. Pentru a nu-i dezavantaja pe vechii actionari se calculeaza asa zisele drepturi de atribuire DA a caror formula de calcul este asemanatoare cu DS.

In cazul actiunilor, pretul de emisie al acestora este recomandat sa se incadreze intre valoarea nominala si cursul la bursa al acestora. Diferenta dintre pretul de emisie si valoarea nominala a acesteia se mai numeste si prima de emisiune.

Convertirea creantelor se intalneste atunci cand un creditor consimte ca in schimbul creantei ce o are de incasat de la o societate comerciala sa-i fie preschimbata creanta in actiuni devenind astfel coproprietar al societatii in cauza.

In cazul fuziunii valoarea nominala a actiunilor ce se remit actionarilor societatii absorbante poate fi mai mica decat valoarea reala a contributiilor, diferenta constituind asa-zisa prima de fuziune.

Contributiile interne se fac prin autofinantare care este una dintre metodele principale de asigurare cu resurse banesti a agentilor economici. Se apreciaza ca autofinantarea reprezinta capacitatea unui agent economic de a-si forma din resursele proprii atat fondurile de dezvoltare, cat si cele privind stimularea personalului. Autofinantarea are urmatoarele trasaturi:

- contribuie la acoperirea cerintelor legate de dezvoltarea intreprinderii;

- asigura formarea de resurse banesti;

- contribuie la intarirea autonomiei si initiativei agentilor economici in desfasurarea procesului de productie, in primul rand.

Principalii factori care influenteaza autofinantarea sunt:

- eficienta economica a investitiilor si a capitalului circulant;

- realizarea incasarilor din desfasurarea productiei;

- modul de recuperare a amortizarii;

- indeplinirea programelor de reducere a costului de productie;

- nivelul preturilor.

Capitalurile imprumutate

a)   Din punct de vedere al termenelor de acordare si utilizare, se impart in:

imprumuturi pe termen lung;

imprumuturi pe termen mediu;

imprumuturi pe termen scurt.

b)   In functie de provenienta sau de originea, natura celor care le acorda imprumuturile pe termen lung, pot fi:

imprumuturi obligatare;

imprumuturi de la organisme specializate;

imprumuturi de la stat;

imprumuturi de la banci.

Pe piata financiara cele mai cunoscute sunt imprumuturile obligatare care se obtin din emisiunea de obligatiuni. Fiecare obligatiune este o fractiune din datoria contractata de intreprindere si care se caracterizeaza printr-o serie de parametri cum ar fi:

- valoarea nominala;

- dobanda nominala;

- pretul de emisiune;

- pretul de rambursare.

La fel ca si actiunile, obligatiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursa.

Dintre imprumuturile pe termen mediu se mentioneaza:

- leasingul;

- factoringul.

Imprumuturile pe termen scurt (de pana la un an) sunt acordate de banci pentru acoperirea, in primul rand, a nevoilor ciclului de exploatare al intreprinderii.

Costul si structura capitalurilor intreprinderii

A. Costul capitalului

Costul capitalului este determinat de nivelul de rentabilitate pe care trebuie sa-l asigure investitiile efectuate de intreprindere pentru a putea face fata exigentelor formulate de catre toti cei care au pus capitalul la dispozitie.

Costul unei finantari sau al capitalului este dat de rata de actualizare, rata care aplicata asupra venitului viitor il actualizeaza si il face egal cu pretul obtinut prin vanzarea valorilor mobiliare reprezentative (actiuni si obligatiuni) sau prin plasarea cu alta destinatie a imprumutului.

Capitalul procurat de intreprindere are diverse surse si deci comporta diverse niveluri de costuri. Astfel, se deosebeste costul capitalului propriu de costul capitalului imprumutat si de costul mediu ponderat al capitalului.

a) Costul capitalului propriu este egal cu rata de randament pretinsa de actionar. Rata de randament depinde de marimea dividendului sperat.

P_A = pretul actiunii;

i = ani

D = dividendul ;

k = costul capitalului propriu (rata de actualizare).

Expresia de mai sus fiind o serie finita, se mai poate scrie:

Daca se ia in considerare rata de crestere a dividendelor, cel mai cunoscut model este modelul Gordon - Shapiro:

unde:

D₁ - dividend in anul curent,

P₀ - pretul actiunii in anul de baza;

g - rata prevazuta de crestere a dividendelor.

b) Costul indatorarii este in functie de cuantumul datoriilor contractate (D) si de anuitatile de rambursare (A).

r = rata interna de randament (costul datoriei)

c) Costul mediu ponderat al capitalului:

In cazul unei intreprinderi care foloseste active in suma A, finantate prin capitaluri proprii in suma S si prin indatorare in suma D, se va putea scrie:

unde:

K₀ - reprezinta costul mediu ponderat;

K_p - reprezinta costul capitalurilor proprii S;

K_d - reprezinta costul datoriilor D;

B. Structura capitalului

In sens larg, structura capitalului exprima structura intregului pasiv al bilantului intreprinderii. Alegerea unei structuri financiare optime implica alegerea unui anumit raport intre capitalurile pe termen lung si cele pe termen scurt, precum si alegerea ponderii fiecarei surse de capital in pasivul intreprinderii.

Efectul indatorarii deriva din legatura dintre rentabilitatea financiara (rentabilitatea capitalului propriu) si rentabilitatea economica (rentabilitatea intregului activ), astfel ca se poate scrie:

efectul de levier al indatorarii

r_f  - rentabilitatea financiara;

r_e  - rentabilitatea economica;

D - rata indatorarii este egala cu raportul: ;

d - rata medie a dobanzii bancare.

Cu privire la structura financiara a intreprinderii se retin doua mari teorii:

- teoria clasica in care se sustine ca structura financiara influenteaza valoarea intreprinderii;

- teoria economistilor Modigliani si Miller care arata ca in conditiile unei piete perfecte structura financiara nu are influenta asupra costului capitalului intreprinderii.

In cele din urma s-a ajuns la o teorie de compromis, potrivit careia se apreciaza ca dincolo de un anumit nivel de indatorare, devine iminent pericolul de faliment al agentului economic.