Conceptul de mecanism financiar si continutul sau

Conceptul de mecanism financiar si continutul sau

Sub aspect notional, termenul de mecanism este adaptat la sfera activitatii economice prin preluare din fizica mecanica, atribuindu-i-se o semnificatie de angrenaj menit sa serveasca derularii normale a proceselor economice. In plan economic, incluzand si componenta financiara, aceasta notiune semnifica, intr-un sens larg, un cadru organizatoric de conducere si derulare a proceselor economice si sociale, intre care si cele financiar-monetare.

Considerat distinct, mecanismul financiar vizeaza ansamblul fluxurilor banesti din economia nationala, dar el poate fi abordat la niveluri diferite de functionare a acesteia. Un asemenea "angrenaj" este compus din procese, tehnici si instrumente de infaptuire si reglare a fluxurilor banesti, urmarind sa raspunda cerintelor desfasurarii normale a fluxurilor si proceselor reale. O expresie directa a functionarii sale este activitatea financiara concretizata prin operatiuni si fluxuri banesti exprimate intr-o moneda sau alta ce se deruleaza intre participantii la producerea, repartitia si consumul de utilitati. Bazate pe relatiile dintre participantii la procesul reproductiei, asemenea operatiuni si fluxuri banesti sunt, in acelasi timp, financiar-monetare, iar mecanismul respectiv poate fi numit financiar-monetar. Rolul major indeplinit de acesta marcheaza pregnant viata economica si societatea moderna, facand din mecanismul financiar-monetar o componenta de prim plan a mecanismelor economico-sociale. Indiferent de nivelul organizatoric la care functioneaza, acest mecanism reflecta folosirea banilor in functiile ce revin acestora, inclusiv miscarea valorii sub forma sumelor de bani, in baza relatiilor financiare, pentru constituirea si distribuirea (utilizarea) fondurilor banesti-financiare.

Intr-o acceptiune simplificatoare, mai pragmatica, mecanismul financiar poate fi definit si ca un mod de organizare si conducere a fluxurilor banesti-financiare, in corespondenta cu fluxurile reale ce se realizeaza intr-o economie.

Dar, in aceasta optica, mecanismul financiar-monetar ofera cadrul organizatoric-functional al derularii fluxurilor financiar-monetare, punand in prim plan caracterul subiectiv al "constructiei" sale, fara a se putea nega insa suportul sau obiectiv, ce decurge din interdependenta fluxurilor in forma baneasca, cu cele natural-materiale. Din aceasta perspectiva, "constructia" mecanismului financiar echivaleaza cu crearea componentelor de structura necesare functionarii sale normale.

Totodata insa, mecanismul financiar poate fi abordat, atat la nivel macroeconomic, ca un mecanism global, cat si la alte niveluri de organizare si desfasurare a activitatii financiare, inclusiv la nivel microeconomic. Astfel, pentru nivelul macroeconomic, mecanismul financiar se reprezinta prin ansamblul de relatii si tehnici, cu principii, forme si instrumente specifice de organizare si conducere a intregii activitatii financiare, implicit a fluxurilor financiar-monetare, ce se deruleaza in intreaga economie.

Conceput global, ca ansamblu al proceselor si instrumentelor de conducere si reglare a fluxurilor banesti, la nivel macro, mecanismul financiar-monetar poarta amprenta sistemului social-economic in care functioneaza, iar "constructia" sa se afla sub incidenta politicii generale promovate de catre grupurile care detin puterea in stat. In acest sens, se impune observatiei constatarea ca un asemenea mecanism poate fi privit si ca un rezultat al deciziilor de politica financiar-monetara, care, la randul lor, ar trebui sa se fundamenteze pe cerinte ale legitatilor economice si pe criterii de optimizare adecvate. In mod obisnuit, aceste decizii imbraca forme ale reglementarilor privind activitatea financiara.

In raport cu mutatiile ce au loc in politica economica si financiara, mecanismul financiar inregistreaza modificari structurale, ce vizeaza adaptarea la noul cadru al activitatii economice, fie din mers, prin eliminarea unor elemente sau adaugarea altora, sau chiar, in cazul unor schimbari radicale, prin inlocuirea mecanismului financiar cu altul adecvat noilor conditii. Astfel, transformarile presupuse de tranzitia la economia de piata au insemnat si o inlocuire a mecanismului economic si financiar specific economiei socialiste cu un mecanism ce tinde sa se adapteze la economia de piata.

Crearea si adaptarea mecanismului financiar la conditiile concrete impuse de necesitatea functionarii normale a economiei necesita un complex de decizii ce vizeaza fie unele laturi ale activitatii financiare, fie intreaga activitate financiara. Scopul principal ce trebuie urmarit este favorizarea derularii normale a fluxurilor reale din economie, in concordanta cu obiectivele dezvoltarii generale a societatii si cu cele proprii entitatilor de la nivel microeconomic.

Abordat la acest nivel mecanismul financiar-monetar se constituie ca o componenta a mecanismului economic global, care, la randul sau, prezinta particularitati generate de tipul de economie existent in timp si spatiu. Din acest punct de vedere, chiar in societatea moderna, se pot distinge cel putin doua variante; una este caracteristica economiei de piata libera, bazata, principial, pe procesele de autoreglare (ca trasatura definitorie), iar cea de a doua corespunde fostelor economii de tip etatist - socialist, reglate administrativ prin plan.

Privit retrospectiv, mecanismul economic, inclusiv cel financiar-monetar specific economiei etatiste (socialiste), era conceput ca un ansamblu de procese, tehnici si instrumente de reglare centralizata (de catre stat) a intregii activitati. El a fost axat pe structurarea si dimensionarea acesteia prin prevederi obligatorii de indeplinit, folosind ca instrument fundamental de reglare a tuturor fluxurilor reale si financiare, un sistem de planuri, cu corolarul sau - planul national unic. Contestarea rolului reglator al pietei libere, in acest tip de economie, a statuat obligativitatea conducerii intregii activitati, inclusiv financiare, prin balante si planuri aprobate de organisme de stat si menite sa dimensioneze si sa regleze toate fluxurile reale, respectiv cele financiar-monetare, de constituire si distribuire (utilizare) a fondurilor banesti.

Comparativ, in conditiile unei autentice economii de piata, mecanismul economic este bazat pe procesele de autoreglare ce decurg din legitatile acesteia, conditionand modul de concepere si functionare ale mecanismului financiar-monetar. Elemente ale acestuia, aflate intr-un eventual dezacord cu cerintele de derulare normala a activitatii financiare, se pot corecta prin masuri de influentare a economiei, creandu-se cadrul organizatoric favorabil autoreglarii fluxurilor banesti.

Totusi, chiar in limitele acestui tip de economie, crearea cadrului adecvat derularii fluxurilor financiar-monetare, care echivaleaza cu insasi "constructia" mecanismului financiar, se afla si sub impactul doctrinei economice ce sta la baza guvernarii in fiecare tara. Sub acest aspect, este relevanta diferentierea ce decurge din cele doua mari curente ale doctrinei economice moderne: keynesismul si monetarismul. Primul, orientat spre un interventionism statal mai pronuntat, presupune adoptarea unui mecanism mai complex, cu elemente de implicare mai profunda a statului in reglarea fluxurilor financiar-monetare. Al doilea, axat pe doctrina neoliberala a ofertei privilegiaza initiativa privata si promoveaza un mecanism mai simplu, axat pe autoreglarea fluxurilor financiar-monetare, limitand reglementarile presupuse de interventia statului.

La nivel microeconomic, cel mai reprezentativ este mecanismul financiar al intreprinderii, prin care se realizeaza procesele de procurare, alocare si utilizare a resurselor banesti, corespunzator activitatii specifice fiecarei entitati de acest fel. Mecanismul financiar al intreprinderii se defineste, la randul sau, ca un ansamblu al proceselor de conducere si reglare a activitatii financiare a intreprinderii, respectiv a fluxurilor financiare la care participa aceasta. El se concretizeaza in metode, forme, instrumente si procedee tehnice de formare si utilizare a capitalurilor, de constituire si utilizare a altor fonduri banesti administrate de intreprindere, corespunzator obiectivelor acesteia.

Mecanismul financiar prezinta diferite grade de complexitate determinate de procesele constituirii, distribuirii si utilizarii fondurilor banesti-financiare la diverse nivele si structuri la care se administreaza asemenea fonduri. Sub acest aspect, este de admis necesitatea conceperii si functionarii unor mecanisme de mai mica complexitate, corespunzatoare fiecarui tip de fond financiar administrat, dar asamblate in mecanismul financiar global. In acest sens, mecanismul financiar global reprezinta un ansamblu de mecanisme individuale corespunzatoare diferitelor tipuri de fonduri banesti existente in economie sau segmentelor activitatii financiare a intreprinderii (al fondului bugetar, al fondului de rulment, al autofinantarii, al fondurilor pentru investitii, etc.).

Astfel, mecanismul financiar-monetar de nivel macroeconomic asambleaza mecanismele tuturor tipurilor de fonduri banesti corespunzatoare relatiilor financiare ce se manifesta, la acest nivel, distingandu-se: mecanismul bugetului de stat, mecanismul creditului, mecanismul asigurarilor etc.

Potrivit fiecarui tip de fond financiar, mecanismul respectiv asigura conducerea si reglarea fluxurilor de constituire si distribuire a resurselor, respectiv a celor de intrare si iesire la si de la fondul financiar respectiv. In aceste sens este de admis ca, indiferent de nivelul la care este privit mecanismul financiar, un principiu fundamental ce trebuie respectat in organizarea si conducerea fluxurilor financiar-monetare consta in asigurarea echilibrarii fluxurilor de intrare cu cele de iesire de la fondul respectiv.

Privit din acest unghi, mecanismul financiar-monetar global se poate defini si ca un ansamblu de mecanisme financiare interconectate, de complexitate mai redusa. In mod implicit, trebuie admis, de asemenea, ca modul de functionare a fiecarui mecanism interconectat se integreaza in functionarea mecanismului financiar global si, in acelasi timp, influenteaza performantele de functionalitate obtenabile pe ansamblu.

Baza obiectiva pentru constructia si functionarea mecanismului financiar o constituie fluxurile reale, care sunt determinante pentru desfasurarea fluxurilor financiare. Mutatiile produse in derularea fluxurilor reale influenteaza direct asupra functionarii si adesea impun modificari adecvate in mecanismul financiar-monetar. Dar in cadrul acestor raporturi de conditionare nu este exclusa nici relatia inversa, in sensul influentarii conditiilor de realizare a fluxurilor reale prin caracteristicile functionarii mecanismului financiar-monetar. Deficientele de concepere si functionare ale mecanismului financiar antreneaza perturbari ale fluxurilor reale, de unde decurge necesitatea unei imbunatatiri continue a mecanismului financiar.

Este deosebit de importanta, in acest sens, cunoasterea structurii fluxurilor financiar-monetare, deoarece diferitele componente ale acestora repercuteaza diferit in modul de functionare a mecanismului financiar. Avand in vedere particularitatile acestor fluxuri financiare, inclusiv sub aspectul interconditionarilor cu fluxurile reale, pentru functionarea mecanismului financiar este revelatoare diferentierea celor dintai pe urmatoarele tipuri: de contrapartida; decalate; multiple; autonome.

Primul tip de fluxuri financiar-monetare se interconditioneaza, in mod direct si imediat, cu realizarea fluxurilor reale corespondente; cele doua categorii de fluxuri avand loc concomitent, in sensuri opuse si la dimensiuni valorice egale, ceea ce favorizeaza derularea lor continua.

Al doilea tip de fluxuri financiar-monetare presupun un ecart temporal fata de fluxurile reale (produse in prealabil). In acest caz, are loc un decalaj intre momentele de realizare ale celor doua fluxuri si implicit crearea de datorii si de creante pentru participantii la relatiile de schimb. In anumite conditii, ruptura ce se produce intre fluxurile reale si cele financiare poate deveni o premisa nefavorabila functionarii mecanismelor economiei, antrenand intarzieri in derularea celor din urma, si putand conduce la aparitia fenomenului de blocaj financiar.

La randul lor, fluxurile financiar-monetare multiple sunt caracterizate prin participarea unor intermediari financiari, care preiau creantele (rezultate prin aparitia decalajului dintre ele si fluxurile reale), transferand sumele cuvenite vanzatorilor si urmand a le recupera de la datornici, la o data ulterioara. In aceste conditii, are loc o multiplicare a fluxurilor financiare in raport cu cele reale si o redistribuire a resurselor banesti intre mai multi participanti, cu posibile efecte benefice asupra functionarii mecanismului economic, inclusiv a celui financiar-monetar.

In fine, fluxurile autonome se caracterizeaza printr-o anumita independenta de cele reale si sunt specifice operatiunilor de imprumut, presupunand momente si sensuri specifice de derulare, de la creditor la debitor (in momentul acordarii sumei imprumutate) si invers (cu prilejul rambursarii ei).

Avand ca obiect organizarea si reglarea fluxurilor financiar-monetare, mecanismul financiar reprezinta un ansamblu de structuri si forme de infaptuire a activitatii financiare, cu relatii, principii, metode, instrumente, organe decizionale, modele si tehnici de dimensionare si dirijare a acestor fluxuri, incluzand si reglementarile referitoare la efectuarea operatiunilor banesti.

Sintetic, mecanismul financiar este alcatuit din urmatoarele componente majore:

a) sistemul financiar ca ansamblu de relatii financiare;

b) sistemul institutiilor (entitatilor) financiar-bancare (aparatul financiar-bancar) prin care se organizeaza si efectueaza operatiunile banesti;

c) sistemul fondurilor banesti, ce se administreaza de catre participantii la procesele reproductiei;

d) parghiile financiare;

e) baza normativa (reglementativa) privind modul de efectuare a operatiunilor financiar-monetare;

f) modalitatile tehnice (forme, metode, instrumente etc.) de conducere si reglare a fluxurilor (activitatilor) financiare;