CATEGORII DOCUMENTE |
Continutul si rolul impozitelor
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/ sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Acesta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii datoreaza impozit.
Dreptul de a introduce impozite il are statul si se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative ( Parlamentul), iar uneori si in anumite conditii, prin rganele sale de stat locale. Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala ( generala), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrative- teritoriale. In Romania, conform Constitutiei, consiliile locale sau judetene stabilesc impozitele si taxele locale, in limitele si in conditiile legii.
Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.
Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si/ sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Aceasta sursa este, pentru muncitori si functionari- salariul, pentru agentii economici- profitul, pentru proprietarii funciari- renta, pentru detinatorii de hartii de valoare+ venitul produs de acestea. Micii meseriasi si liber- profesionistii suporta impozitele din venitul realizat de pe urma activitatii desfasurate.
Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan funciar, economic si social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaste unele diferentieri de la o etapa de dezvoltare a economiei la ala.
Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece deoarece acestea constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, in tarile dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile procura opt, noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. In cadrul tarilor in curs de dezvoltare, ponderea impozitelor si taxelor in totalul resurselor financiare publice inregistreaza diferentieri importante, variind intre cinci si noua zecimi.
Caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor in perioada postbelica este tendinta de crestere continua a acestora ca marime, atat absoluta, cat si cea relativa.
Sporirea volumului incasarilor din impozite s-a realizat prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere. Aceasta din urma masura a vizat, in cea mai mare parte, impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice si mai putin veniturile obtinute de societatile de capital.
Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumiere, sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a "incuraja sau pentru a descuraja o anumita activitate economica. Fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social."
Pe plan social, rolul mpozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut (PIB) intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Astfel prin intermediul impozitelor, taxelor si contributiilor statul preia la buget intre patru si cinci zecimi si chiar mai mult din PIB, in tarile dezvoltate si intre trei patru zecimi in tarile in curs de dezvoltare.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1192
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved