PIATA FINANCIARA

PIATA FINANCIARA

1 Concept

Piata financiara este acel segment din piata mondiala sau din cea nationala, pe care se concentreaza cererile si ofertele de bani si de valori mobiliare.

Aceasta piata se divide in 2 sectoare:

1. piata bancara, alcatuita din ansamblul tranzactiilor de schimb de bani si imprumuturi;

2. piata financiara a valorilor mobiliare sau piata capitalurilor pe termen lung, alcatuita din tranzactii cu valori mobiliare (titluri financiare) si cu produse derivate care, desi teoretic sunt distincte, practic sunt interferente si se interconditioneaza.

2 Segmentarea pietei financiare a valorilor mobiliare

2.1 Piata primara

Este piata emisiunilor de valori mobiliare, cunoscuta si sub denumirea de "piata la prima mana", care cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si distribuirii lor de catre un emitent, direct sau printr-un intermediar specializat. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat avand functia sa directioneze capitalurile pe termen lung pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub diverse forme.

Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor in resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivitatile publice si private.

Colectarea resurselor se face in primul rand pe calea emisiunilor de actiuni, in al doilea rand pe calea imprumutului pe baza de emitere de obligatiuni si, in mod suplimentar , pe calea emiterii de produse hibride, respectiv actiuni reversibile, obligatiuni convertibile etc.

Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun in evidenta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, in calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Practic, aceasta piata permite finantarea agentilor economici.

Participanti pe piata primara, in cadrul careia se vand si se cumpara valori mobiliare nou emise sunt:

a. solicitatori de capital: statul si colectivitatile locale, intreprinderile publice si cele private;

b. ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare;

c. intermediarii: societati de valori mobiliare, banci comerciale, societati de investitii financiare care, prin reteaua proprie, asigura vanzarea titlurilor.

Rolul pietei primare este acela de a transforma activele financiare pe termen scurt in capitaluri disponibile pe termen lung.

Pe aceasta piata se vand valori mobiliare emise de unele entitati economice care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati posesoare de economii pe termen mediu si lung.

Emitentii de valori mobiliare pot opta, referitor la lansarea pe piata a titlurilor emise, intre a derula ei insasi operatiunea sau a face apel la intermediari.

Indiferent insa de modalitatea aleasa, emitentii atrag resurse financiare pe piata primara in scopuri anuntate in mod public inainte de derularea ofertei.

In acelasi timp piata primara permite atragerea capitalurilor in scopul constituirii sau majorarii capitalului social, precum si apelarea la resurse imprumutate. Totodata piata primara ofera cadrul si posibilitatea reala ca o societate inchisa sa devina societate comerciala deschisa, prin oferta publica de vanzare de actiuni, prin emiterea unor obligatiuni convertibile in actiuni etc.

Pentru a fi activa, o piata primara trebuie sa se bazeze pe o piata secundara eficienta.

2.2 Piata secundara

Este piata numita si "la a doua mana" pe care se negociaza valorile mobiliare deja emise, asigurand prin intermediul bursei de valori mobiliare si al pietelor extrabursiere, atat buna functionare a pietei primare, cat si lichiditatea investitiilor pe termen lung si mobilitatea economiilor. Este in fapt bursa de valori.

Investitorii au posibilitatea de a negocia, in orice moment, actiunile si obligatiunile detinute in portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare.

Lichiditatea pietei le permite sa realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fara a astepta scadenta titlurilor detinute.

Piata secundara concentreaza cererea si oferta derivata, care se manifesta dupa ce piata valorilor mobiliare s-a constituit.

Un rol important pe piata financiara revine societatilor de intermediere a valorilor mobiliare care:

- isi asuma angajamentul de distribuire a titlurilor emise;

- efectueaza comertul cu titluri, respectiv vanzarea/cumpararea de valori mobiliare in nume si pe cont propriu;

- efectueaza intermedierea in comertul cu titluri, adica vanzarea/cumpararea acestora in contul unor terti.

Societatile de intermediere se pot specializa in una sau mai multe activitati si anume:

- unele actioneaza prioritar pe piata primara, asigurand distribuirea si plasamentul noilor emisiuni;

- altele actioneaza numai pe piata secundara, fiind considerate firme de "broker/dealer".

Piata secundara este o piata organizata care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:

1. Ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat;

2. Informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate in marea masa a investitorilor;

3. Ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului de piata.

In acelasi timp o piata secundara eficienta trebuie sa elimine urmatoarele disfunctionalitati:

- intermediarii nu sunt suficient de dinamici si intreprinzatori;

- piata este putin transparenta, mai mult ezoterica, respectiv insuficient deschisa investitorilor;

- investitorii intarzie sau renunta la noi emisiuni pentru alimentarea pietei secundare in proces continuu;

- metodele de lucru nu sunt suficient de competitive in raport cu pietele financiare concurente.

0biectivele pietei secundare

Sunt urmatoarele:

- protectia investitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si supravegherea pietei;

- lichiditatea pietei si stabilitatea cursului.

Caracteristic este faptul ca pe o piata de capital matura pretul este corelat cu rentabilitatea societatii cotate.

Piata secundara nu poate exista fara piata primara si, totodata, functionarea pietei primare este influentata de capacitatea pietei secundare de a realiza transferabilitatea valorilor mobiliare si transformarea lor in lichiditati.

3 Functiile pietei financiare de valori mobiliare

Apar ca o necesitate imperativa cu caracter permanent in structura organizatorica a pietei financiare.

Aceste functii sunt:

1. functia de circuit de finantare a economiei private.

Bursa de valori participa la finantarea investitiilor intreprinderilor particulare, fara ca rolul sau sa fie exclusiv sau dominant. Astfel, se realizeaza, prin excelenta, circuitul intre economisire si investitie.

Capitalismul sprijinit pe societati pe actiuni, gratie emiterii de valori mobiliare ale acestora, sub forma de actiuni si obligatiuni, beneficiaza de posibilitatea colectarii de importante lichiditati banesti, determinate de economiile individuale. Aceste resurse colectate si distribuite utilizatorilor, fara ca acestia sa fie jenati, pe baza unui sistem complex, duce la aparitia unei piete specializate, care nu este decat bursa de valori - angrenaj al sistemului capitalist.

2. functia de finantator al investitiilor publice si al bugetului.

Bursa de valori finanteaza, cu mijloacele financiare indispensabile, investitiile publice si regularizarile bugetare. De exemplu, marile state (SUA, Canada, Franta) isi regleaza frecvent bugetul pe calea emisiunii de valori mobiliare. "Teoria dezvoltarii ne invata ca dezvoltarea unei economii se realizeaza cu deosebire prin finantarea sa. O tara nu poate sa se dezvolte decat in masura in care resursele sale respecta un anumit numar de reguli; in lipsa de acestea se expune la deteriorarea marilor sale echilibre, ceea ce inseamna in mod ineluctabil sa recurga la medicina dura a FMI". *

Investitiile nationale trebuie sa se bazeze pe resursele economiei nationale si numai ca exceptie pe cele straine.

3. functia de organizator al mijloacelor de infaptuire a lichiditatii economisirilor investite pe termen lung.

Detinatorii de economii banesti ar ezita sa si le plaseze in investitii fara o garantie ca pot redeveni oricand lichide.

Mecanismul bursier raspunde la aceasta asteptare: detinatorul unui titlu cotat la bursa are posibilitatea sa il vanda unui alt investitor. Acest lucru este posibil numai daca exista o importanta cantitate de valori mobiliare in circulatie.

Bursa asigura in permanenta lichiditatea detinatorilor de valori mobiliare.

Daca obligatiunile si actiunile nu ar putea fi comercializate in tot cursul vietii lor adica pana la maturitate - investitorii ar cere o "prima de lichiditate" (sub forma unei dobanzi crescute) pentru a fi convinsi sa cumpere active care nu pot fi vandute inainte de termenul de maturizare (asa se petrec lucrurile in Marea Britanie, cu obligatiunile emise de unele societati de constructii).

Natura majoritatii investitiilor fizice face ca sa treaca ani buni pana cand investitorii originali sa-si poata retrage fondurile. Ca urmare, titlurile financiare bazate pe investitii fizice sunt in mod natural pe termen lung. Piata secundara transforma caracterul de termen lung al acestor titluri in termen scurt asigurand posibilitatea incasarii lor inainte de maturizare, prin vanzare catre terti.

* Le March financir - Choinel A. si Rouyer G., La Revue Banque, 1993

functia de instrument de masura a valorii activelor

Se manifesta prin afisarea cursului valorilor mobiliare la bursa. Bursa este un instrument de neinlocuit, de masurare a valorii unei intreprinderi care a atins o anumita dimensiune. Cursurile valorilor mobiliare sunt publicate de mai multe ori pe an prin mass-media.

Evaluarea unei intreprinderi pe calea cotarii la bursa poate fi deformata prin:

- excesul estimarii valorii societatii in cauza, sau prin defectiunea de estimare;

- simpatia sau reaua credinta, pe care specialistii o manifesta fata de diferite afaceri;

- faptul ca la bursa se reflecta de cele mai multe ori valoarea unui titlu si nu a majoritatii titlurilor.

Cu toate acestea, cotatia bursiera ramane , alaturi de alte tehnici de evaluare (analiza bilantului, expertizele productiei si fondului de comert, de comunitatea bancara, de lumea industriala si de administratia financiara. Marele sau merit consta in anticiparea valorii mijloacelor la termen ale intreprinderii, formuland ipoteze de viitor.

Fiind capabila sa estimeze in orice moment pretul unei societati admise la cota bursei, bursa de valori apare ca institutie de baza a capitalismului intemeiat pe insesi notiunea de piata.

5. functia de instrument de concurenta in procesul de schimbare a structurilor industriale si comerciale.

Prin aceasta, bursa faciliteaza regruparea intreprinderilor. Cand o industrie , in economia de piata este prea mult divizata, bursei ii revine rolul de a realiza o concentrare in functie de rentabilitate. Deci, bursa indeplineste un rol insemnat in procesul de concentrare. De exemplu, filialele sunt desfiintate pe calea cumpararii actiunilor lor de catre societatea mama. Dar aceasta functie poate genera un caracter autodistructiv, care poate duce la radierea societatii de la cotare.

Bursa trebuie sa stie si sa poata sa atraga candidati pentru inlocuire ca de exemplu in cazul nationalizarilor.

Totodata, bursa indeplineste si rolul de a realiza desconcentrarea in caz de rentabilitate excesiva. Au loc expansiuni industriale si comerciale pe calea infiintarii de filiale si de noi intreprinderi.

6. functia de loc de negociere si de transfer al riscului.

Piata financiara, in general, are aceasta functie, iar in cadrul acesteia mai cu seama actioneaza bursa de valori.

Orice investitie fizica (construirea unei fabrici, infiintarea unui magazin) presupune un risc. Investitorul initial este foarte dornic sa transfere o parte din acest risc catre alti investitori.

O cale este emiterea de obligatiuni, situatie in care noii investitori preiau o parte de risc mai mica decat cea a investitorului initial. Ei primesc o dobanda anuala fixa, in timp ce investitorul initial culege un profit sau inregistreaza pierderi. In schimb, in cazul falimentului, cumparatorii de obligatiuni pot pierde o parte din banii investiti sau chiar toate sumele investite. De remarcat ca exista diferite tipuri de obligatiuni, fiecare avand asociate drepturi bine definite la activele societatii emitente in cazul insolvabilitatii acesteia.

Aceste drepturi determina o ierarhizare a obligatiunilor intr-o coada de prioritati la masa credala in caz de faliment.

O a doua cale este emiterea de actiuni, prin care investitorul initial transfera si mai mult risc catre doritori. In schimbul asumarii acestui risc crescut, noii actionari primesc dividende care pot fi mari in anii buni, asigurandu-le un venit sporit fata de cel constant, oferit de obligatiuni, dar desigur pot fi si zero in anii rai. De asemenea, in caz de faliment, actionarii sunt ultimii pe lista de creditori.

Astfel, prin intermediul pietei financiare, o societate isi poate procura capitalul necesar, fara a-si asuma intreg riscul substantial pe care aceasta operatiune il implica.

4 Economisirea fondurilor banesti

Economisirea este in mod esential a individului. Ea ii confera o securitate inaintea hazardului existentei, ii garanteaza o anumita autonomie in fata presiunii structurilor sociale, ii deschide facultatile de initiativa si de creativitate de neinlocuit.

Economisirea fondurilor banesti de catre persoane fizice si juridice si investirea lor in valori mobiliare constituie premisa fundamentala a instituirii si functionarii bursei de valori.

5 Teorii ale economisirii de bani

Teoria profitului

Profitul indeplineste rolul major, care face posibila economisirea. Din practica pe plan international, s-a constatat ca la o crestere a venitului cu 1% economisirea poate creste cu 1,35% pe termen lung, iar pe termen scurt, posibilitatea cresterii este mai mare depasind 1,5%.

Teoria inflatiei

Inflatia, dupa unii economisti, influenteaza cresterea economiilor banesti, iar dupa altii, inflatia duce la descresterea unor astfel de economii. In realitate, este valabila oricare din cele 2 teorii, in functie de nivelul de trai al populatiei din tara respectiva, de gradul sau de dezvoltare, de politica promovata de puterea de guvernamant, precum si de o suita de factori exogeni:

- relatiile comerciale externe;

- gradul de integrare in economia mondiala etc.

In conditiile unei inflatii cronice, si aceasta se produce intr-o economie bolnava cronic, tendinta individuala este de a ne investi economiile in diverse bunuri materiale de uzanta indelungata si de bunuri imobiliare, dar numai dupa ce ne satisfacem cu precadere minimul necesar al existentei.

Teoria somajului

Este de fapt teoria keynesista, conform careia, somajul face sa creasca economiile banesti ca masura de precautie luata de populatie. In fapt nici nu este nevoie de aceasta teorie, care are la baza zicala populara, probabil internationalizata, cu varianta romaneasca "strange bani albi pentru zile negre".

Un somaj cronic ne indeamna in mod individual la economisire, insa numai dupa satisfacerea minimului de existenta.

6 Politica realizarii de economii banesti

O politica guvernamentala judicioasa vizeaza si urmareste atingerea urmatoarelor obiective:

a. crearea conditiilor de infaptuire a economiilor banesti. Politica la nivel macro trebuie sa asigure accesul real la economiile banesti. Nu este suficient sa fie consfintit si garantat dreptul la proprietatea privata, ci trebuie sa fie garantat si accesul la economisirea veniturilor, care se poate realiza prin:

- cresterea salariilor in general si in special a celor mici;

- facilitarea accesului la alegerea libera a mijloacelor de economisire dintr-o diversitate de posibilitati si protejarea contra inflatiei a celor care fac economii;

- fiecarui individ sa i se garanteze dreptul de a-si gestiona economiile;

- informarea corecta si sistematica a individului cu privire la cele mai bune cai de conservare si amplificare a economiilor banesti realizate.

"In discursuri si in fapte economisirea apare mai mult ca un fenomen economic, decat ca una din expresiile de libertate individuala si ceva mai mult ca un privilegiu, decat un drept. Declaratia drepturilor omului afirma dreptul de proprietate dar nu mentioneaza de loc accesul la economisire, care este cel mai adesea o conditie prealabila de indeplinit pentru a-l exercita efectiv (Rapport Dautresme)".

b. Intre motivatiile celor care economisesc bani se remarca:

necesitatea unei economisiri din precautie;

- pentru atingerea unui anumit obiectiv, dorinta de a beneficia de un anumit gen de imprumuturi, cautarea unui venit suplimentar regulat, pregatirea retragerii pe plan financiar, dorinta de a plati impozite mai mici etc.

c. Protectia guvernamentala a economisirilor banesti facute de populatie.

Aceasta este motivata de:

- necesitatea incurajarii micilor economisiri;

- necesitatea indexarii economiilor de bani cand dobanda real pozitiva nu este acoperitoare;

- necesitatea protejarii economiilor de bani generate mai ales din teama de trecere in somaj.

d. Realizarea de forme stabile de economisire deziderat greu de atins cel putin pentru etapa actuala.

Se prezinta sub 2 forme:

- economisirea lichida (cash) sau transformata, este cea mai usor de atins si cea mai putin costisitoare, Prezinta inconvenientul eroziunii monetare, deci un mare grad de risc;

- economisirea pe baza de plasament in valori mobiliare. Prezinta insa atat avantaje cat si dezavantaje si anume: poate aduce profituri foarte mari, cand fondurile sunt investite in intreprinderi cu un grad ridicat de rentabilitate, dar si profituri foarte mici sau chiar pagube, cand intreprinderile in cauza nu lucreaza eficient.

e. Esalonarea remuneratiei economisirii in functie de durata si risc.

Cea mai judicioasa politica consta in eliminarea indexarii care duce la cresterea in spirala a inflatiei. Este de preferat majorarea dobanzii in functie de perioada, adica o dobanda progresiva, astfel incat, pe durata imprumutului, dobanda sa devina real pozitiva, deci superioara ratei inflatiei.

Orientarea economiilor banesti

Economiile banesti ale populatiei sa fie cu precadere orientate catre investitii, spre a se elimina sau slabi procesul inflationist.

Investitiile sunt necesare in primul rand pentru a oferi noi locuri de munca pentru forta de munca in crestere, iar rata economiilor este foarte importanta pentru asigurarea programului de investitii. In lipsa lor, se pierd pietele pentru produsele romanesti, ceea ce inseamna, dealtfel, pierderea locurilor de munca.

Unii specialisti trateaza aceasta scadere a economiilor, a investitiilor si a productivitatii ca pe ceva misterios, Misterul dispare daca se face o lista a masurilor de accentuare a consumului orientat spre prezent si de descurajare a investitiilor. Astfel, profitul este impozitat cu 25%, dividendele sunt impozitate de 2 ori, o data la nivelul unitatii si o data la nivel personal.

Sunt persoane care incearca sa se "acopere" de inflatie cumparand aur, obiecte de arta, deviind prin aceasta resurse importante de la investitii productive, iar altii dezvolta "economia subterana", prin tranzactii cash sau barter.

7 Sala de negocieri si depozitele de valori mobiliare

Sala de negociere (trading room)

Negocierea tranzactiilor la bursa se poarta intr-una sau mai multe sali de negociere special amenajate, in functie de complexitatea tranzactiilor si de specificul bursei.

In sala de negocieri exista ringul fiind foarte aglomerat si zgomotos. Concret este un podium in forma circulara sau semicirculara, amenajat cu scaune si pupitre speciale pentru brokeri sau dealeri.

La unele burse, fiecare podium este profilat in cercuri sau semicercuri etajate, in functie de numarul lunilor de negociere, fiecare cerc sau semicerc reprezentand o luna. In mijlocul podiumului se afla pupitrul central al sefului operator si coordonator al dezbaterilor.

La unele burse, negocierile se poarta la demisol, intr-o "groapa" numita pit, tot in forma circulara sau semicirculara cu podiumuri etajate.

Cladirea bursei dispune de diferite sali si de birouri pentru personalul din conducerea bursei si pentru cel operativ auxiliar.

Unele sali sunt special amenajate cu instalatii de telecomunicatii, cu aparate de copiat si multiplicat, cu telexuri si faxuri si cu diverse computere pentru afisare, memorizare si comunicatii locale si la distanta. In general, tendinta este de computerizare a intregului sistem de receptie, inregistrare, afisare.

De exemplu, metoda clasica de negociere prin inscriere pe tabla este practic integral substituita cu afisarea electronica.

Sala de negocieri descrisa astfel este specifica, in linii mari, atat burselor de marfuri cat si burselor de valori.

Depozitele de valori mobiliare

Daca orice bursa de marfuri trebuie sa dispuna de depozite special amenajate pentru pastrarea marfurilor, in cazul burselor de valori sunt specifice casele de depozit de valori mobiliare destinate pastrarii titlurilor financiare care fac obiectul tranzactiilor la aceste burse.

Cele mai multe titluri (valori mobiliare) sunt materializate sub forma electronica, intr-un sistem computerizat de conturi.

Titlurile financiare ca atare sunt pastrate, de regula, in seifurile societatilor emitente, societatilor financiare sau chiar in seifurile unor banci.

Practic scopul caselor de depozit este de a garanta securitatea titlurilor si de a facilita circulatia lor.

Agentia de brokeraj

Agentia de brokeraj este o persoana juridica autorizata sa cumpere si sa vanda fie valori mobiliare, fie marfuri, cu titlu personal in nume propriu sau in contul unor terti (vezi Legea romana nr. 52/7 iulie 1994).

In functie de legislatia nationala si de practica regionala agentia de brokeraj este cunoscuta sub diferite denumiri:

- societate de brokeraj;

- firma broker/dealer;

- agentie de brokeri.

In sistemul anglo-saxon este consacrata denumirea de agentie de brokeraj (brokerage house sau simplu broker), iar in Europa continentala, in cazul burselor de valori, de societate de valori mobiliare (SVM), denumire preluata si de legislatia romana (din limba franceza: Socit de Valeurs Mobiliers). Mentionam ca in legislatia americana agentia de brokeraj este definita ca "persoana sau entitatea care solicita si accepta ordine pentru contracte futures si care accepta bani sau active pentru executarea tranzactiilor ce pot rezulta din acele ordine".

Societatea de valori mobiliare are la baza, ca forma juridica, societatea pe actiuni deci este o societate financiara independenta, organizata sa deserveasca una sau mai multe burse de valori sau de marfuri. Mai poate functiona ca departament al bursei sau ca filiala a acesteia, in functie de legislatia fiecarei tari, in care activitatea ei in comertul cu valori mobiliare se limiteaza la piata secundara. Pe piata primara vor actiona bancile de investitii (de plasament).

Obiect

Spre deosebire de bursele de marfuri in care agentia de brokeraj are ca obiect vanzarea/cumpararea de marfuri si de produse derivate bazate pe marfuri, in cazul burselor de valori, obiectul societatii de bursa il constituie:

- participarea la subscrierea si plasarea valorilor mobiliare pe piata primara si pe piata secundara;

- vanzarea si cumpararea de valori mobiliare in nume propriu, exercitand functia de comerciant (dealer) sau de comert cu titluri( dealing);

- vanzarea si cumpararea de valute selectionate;

- vanzarea si cumpararea de valori mobiliare pentru clienti, pe piata secundara, exercitand functia de intermediar (broker);

- vanzarea si cumpararea de produse derivate bazate pe valori mobiliare.

Venitul pe care societatea de bursa il realizeaza in calitate de dealer consta in diferenta (spread) intre pretul de vanzare si cel de cumparare, iar venitul pe care il realizeaza in calitate de intermediar este un comision.

In cazul in care agentia de brokeraj este integrata in structura organizatorica a bursei sau functioneaza ca filiala a bursei, fiecare membru al bursei sau al Casei de compensatie poate dispune de una sau mai multe agentii de brokeraj - de regula nu mai mult de cinci -, in functie de ponderea participarii la capitalul social si la fondurile lichide ale bursei.

In situatia in care agentia de brokeraj functioneaza ca societate de bursa independenta, folosirea acesteia de catre un membru al bursei sau al Casei de compensatie se face in masura in care membrul respectiv detine actiuni in capitalul social al agentiei de un nivel minim determinat prin Statut.

8.1 Structura organizatorica a agentiei de brokeraj in cazul bursei de valori

Aceasta este determinata de obiectul de activitate, de regulamentul de functionare al burselor pe care agentia de brokeraj le deserveste si de legislatia nationala.

Departamentele caracteristice care intra in structura organizatorica a celor mai multe societati de valori mobiliare sunt:

1. Departamentul pentru pregatirea pietelor de titluri financiare si de identificare a investitiilor optime, compartiment de studiu si analiza care este dotat cu sectii de informatica, cu o banca de date adusa la zi in permanenta, cu sectii de analiza.

2. Departamentul de asistenta si consultanta, furnizeaza clientilor informatii pertinente, selectate si prelucrate referitoare la piata valorilor mobiliare pe plan national si international. La cerere, ofera clientilor consultatii referitoare la investitiile optime intr-o gama larga de valori mobiliare. De asemenea, furnizeaza clientilor studii si analize complexe in materie de utilizare optima a banilor economisiti. Avand in vedere insemnatatea analizelor pentru investitii optime, in Japonia, sunt autorizate sa acorde consultanta pentru investitii unele firme separate, specializate (investment advisory companies).

3. Departamentul pentru subscrierea si plasamentul valorilor mobiliare este organizat sa actioneze pe piata primara in procesul de subscriere si de plasament al valorilor mobiliare emise. Sunt unele tari in care societatea de bursa nu este organizata sa actioneze si pe piata primara. Insa, in principalele tari cu indelungata activitate si experienta bursiera (ex. SUA, Canada, Franta etc.) agentia de brokeraj este organizata sa intermedieze subscrierea si plasamentul valorilor mobiliare. Acest profil a fost preluat si in legislatia romana.

Departamentul pentru ordinele de vanzare/cumparare se ocupa de emiterea ordinelor de vanzare-cumparare in nume propriu si de primire a ordinelor clientilor si de transmiterea lor in bursa, precum si de primirea contractelor incheiate de bursa. Este un departament operativ, implicat in procesul tranzactiilor de vanzare-cumparare pe piata secundara. Dispune de 2 servicii principale:

- serviciul pentru gestionarea tranzactiilor proprii;

- serviciul pentru gestionarea tranzactiilor clientelei.

5. Departamentul pentru gestionarea fondurilor financiare ale clientelei si de lichidare a tranzactiilor, este serviciul de legatura cu bancile si Casa de compensatie.

Acorda clientilor credite la cerere pentru cumpararea de valori mobiliare si angajeaza imprumuturi de la banci sau de la Casa de compensatie, se ocupa cu marcarea la piata. Uneori, acest departament este integrat in cel pentru emiterea si transmiterea ordinelor de vanzare-cumparare.

Intre serviciile principale ale acestui departament se disting:

- serviciul de gestionare a fondurilor financiare ale clientelei, de acordare de credite si de angajare de imprumuturi;

- serviciul de gestionare a lichiditatii tranzactiilor incheiate la bursa.

8.2 Functiile si serviciile Agentiei de brokeraj

Functiile fundamentale pe care le poate indeplini o agentie de brokeraj sunt:

- functia de dealer - de comert direct cu marfuri si valori mobiliare (titluri financiare), pe baza de profit rezultat din diferenta dintre pretul de cumparare si pretul de vanzare;

- functia de broker - de comert de intermediere pe baza de comision;

- functia de broker/dealer - functie mixta de comert direct si de comert de intermediere;

- functia de intermediere pe piata primara a subscrierii valorilor mobiliare si plasarii lor functie dealtfel specifica comertului cu valori mobiliare.

Serviciile oferite se pot grupa in 2 categorii:

- servicii de baza (discount service);

- servicii complete (full service).

Serviciile de baza constau in primirea si executarea ordinelor de vanzare/cumparare precum si in reglementarea obligatiilor de plata rezultate din contractele incheiate la bursa.

Serviciile complete se refera la :

- prospectarea si urmarirea evolutiei pietelor de marfuri, respectiv a pietelor de titluri financiare (valori mobiliare), in vederea identificarii posibilitatilor optime de investitii;

- acordarea de consultanta si de asistenta persoanelor fizice si juridice interesate privind optimizarea tranzactiilor de afaceri pe piata bursiera;

- primirea si executarea ordinelor de vanzare-cumparare;

- gestionarea fondurilor clientilor in scopul optimizarii profitului pe calea tinerii de conturi simple sau in marja, pentru fiecare client implicat si acordarea de credite titlurilor de conturi in marja prin atragerea de refinantari din partea bancilor comerciale;

- reglementarea obligatiilor rezultate din incheierea contractelor in bursa.

De mentionat ca in cazul burselor de marfuri, agentia de brokeraj dispune de aceeasi structura organizatorica si efectueaza aceleasi servicii, toate adaptate la obiectul si specificul burselor de marfuri.