Profitul (venit fundamental)

Profitul   (venit fundamental)

Notiuni Generale

Termen de origine latin, profitul vine de la verbul "proficere" care inseamna "a progresa", "a da rezultate", apoi dobindind semnificatia de "a da", sau "a aduce profit". Acest fapt, explica de ce profitul este considerat drept venit sau o forma de venit.

Intentia de a da profitului doar sensul pozitiv a facut ca adesea el sa se identifice cu notiunea de "beneficiu". Relatia dintre profit si beneficiu este destul de generala, unii autori considerindu-le ca sinonime, altii apreciind ca sunt notiuni distincte si difera ca sfera de cuprindere.

Profitul, este in cel mai restrins sens, venitul pe care il obtin agentii economici, ca produs al utilizarii capitalului. in sensul cel mai larg, profitul este cistigul pe care-l obtin agentii economici, ca surplus peste costul de productie. De aici, rezulta ca profitul este avantajul realizat in forma baneasca dintr-o actiune, operatie sau activitate economica. Prin urmare orice agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta daca nu obtine profit.

Privit ca diferenta intre pretul de vinzare si costul de productie profitul, mai precis profitul total are doua componente: profitul normal si profitul supranormal sau economic.

Profitul normal reprezinta acea parte a profitului pe care o realizeaza si insuseste intreprinzatorul (agentul economic) in calitatea sa de proprietar al factorilor de productie. Ca venit al proprietarului care este si intreprinzator, profitul normal nu se include in costul de productie. Acesta corespunde venitului care ar reveni intreprinzatorului daca el ar inchiria capitalul sau altui intreprinzator, sau daca ar lucra ca salariat la acesta. Prin urmare, profitul normal reprezinta minimum de profit pe care o firma trebuie sa-l obtina pentru a functiona in continuare. in acest caz, nielul venitului total incasat se identifica cu cel al costurilor de oportunitate, ceea ce inseamna ca pe baza incasarilor se poate asigura continuarea activitatilor la aceiasi parametrii functionali.

Partea de profit ce se obtine ca venit peste costul de productie indiferent daca acest venit este produs al unor factori de productie inchiriati sau ca urmare a jocului concurentei pe piata, reprezinta profitul supranormal sau economic. in timp ce, profitul contabil reprezinta excedentul de venit net peste costul contabil, profitul economic reprezinta diferenta dintre venitul total al firmei si costurile de oportunitate ale tuturor intrarilor (factorilor) utilizate de aceasta intr-o perioada de timp. Adesea, teoria generala a profitului are in vedere acest tip de profit.

Tipuri de Profit

Profitul normal, indiferent daca se investeste in factori de productie care intra in proprietatea intreprinzatorului sau agentului economic, in general are aceeasi natura, este consumat ca venit personal de catre acesta, facind parte din profitul total, dar intrind in costul de productie la fel ca orice cost.

Pentru intelegerea continutului profitului normal poate fi dat urmatorul exemplu: intr-un an venitul total al unui agent economic este de 500.000.000 u.m., din care 480.000.000 u.m. reprezinta costuri de productie cu factorii de productie utilizati. Agentul economic utilizeaza echipamente de productie si alti factori similari, pentru care obtine un profit de 80.000.000 u.m.

El poate inchiria echipamente de productie pentru un an unor terti de la care poate primi o chirie de 80.000.000 u.m., sau se poate folosi de echipamente de productie pe timp de un an, inchiriate de la terti, pentru care plateste o chirie de 80.000.000 u.m. |inind seama de cele trei ipostaze prezentate mai sus, rezulta ca cele 80.000.000 u.m. reprezinta profit normal, in timp ce 100.000.000 u.m. constituie profitul total, din care 20.000.000 u.m. este profit economic, adica 80.000.000 u.m. profit normal si 20.000.000 u.m. profit economic.

Daca intreprinzatorul, agentul economic n-ar fi proprietar de nici un factor de productie, inchiriindu-i pe toti, atunci el n-ar obtine profit normal, chiria platita tertilor, incluzindu-se in costul de productie, in calitate de cost real. Daca marfa astfel obtinuta s-ar vinde la un pret egal cu costul de productie, atunci el n-ar obtine nici un profit economic.

Ca o componenta a profitului total, profitul economic reprezinta venitul ce se obtine de o intreprindere (agent economic) care este administratorul, organizatorul unitatii si beneficiarul bunurilor produse de respectiva unitate, care se vind la preturi mai mari decit costul de productie (adica, inclusiv profitul normal).

Profitul economic se realizeaza numai in procesul schimbului in cadrul mecanismelor pietei concurentiale unde domina incertitudini generate de confruntarea dintre numeroasele riscuri asumate de catre producatori. |inind seama de asemenea riscuri, se poate aprecia ca profitul economic pe care-l realizeaza si insuseste agentul economic (intreprinzatorul), reprezinta o rasplata a muncii sale.

Pe linga cele doua forme principale de profit, normal si supranormal, in cadrul economiilor de piata din lumea contemporana mai sunt intilnite si alte forme, diferentiate din alte puncte de vedere, intre care un interes special il reprezinta profitul realizat pe pietele cu concurenta imperfecta si anume, profitul de monopol sau supraprofitul de monopol. Acesta este realizat de firme, respectiv corporatii ce si-au asigurat o pozitie de monopol pe piata si care rezulta din cele mai diferite situatii in care-si desfasoara activitatea, putind impune monopolul in privinta cantitatilor de marfuri vindute, al calitatii lor, in conditiile folosirii noilor realizari tehnico-stiintifice.

O forma speciala de profit este asa-numitul profit neasteptat, care se realizeaza de catre agentii economici cei mai diferiti, in conditiile unor conjuncturi economico-politice sau de alta natura, favorabile. Asemenea situatii se pot intilni fie in unele zone geografice ale globului in urma unor evenimente conjuncturale, fie in cazul unor produse de natura deosebita precum petrolul sau alte resurse natural-materiale ce constituie monopolul exclusiv al unui numar redus de producatori, respectiv vinzatori.

Profitul se determina potrivit unei metodologii oficiale, rezultate din reglementarile in vigoare ale fiecarei tari si reprezinta o suma globala, care teoretic si practic poate fi formata din doua componente:

- profitul legitim sau legal - realizat in contextul respectarii prevederilor legale de-a lungul intregii activitati din care este obtinut. Este de dorit ca intreaga diferenta dintre venituri si costuri sa reprezinte un asemenea profit pentru a inlatura orice aspecte neplacute ce rezulta din nerespectarea legalitatii;

- profitul nelegitim sau nelegal - realizat in contextul incalcarii deliberate sau nu a legalitatii, prin atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege, sustragerea de la plata impozitelor si a taxelor, 'umflarea costurilor', efectuarea unor duble inregistrari etc.

Profitul, este impozitat conform legilor din fiecare tara. Cine-l detine poate dispune de profit numai dupa plata impozitelor. Pornind de la marimea si modul de stabilire a impozitelor a aparut conceptul de profit admis, care reprezinta institutionalizarea unei marimi a profitului care se stabileste nu atit in functie de factorii economici, ci de decizia autoritatilor si de politica statului de a asigura un anumit nivel al profitului pe ramuri, subramuri, pe categorii de marime a firmelor etc. Adesea el apare si sub titulatura de profit net.

Indiferent de forma pe care o imbraca, profitul indeplineste anumite functii pentru agentii economici, proprietari, intreprinzatori, populatie, societate in general:

a) functia de motivare a firmelor, luate in ansamblu ca entitati economice, a intreprinzatorilor si proprietarilor firmelor respective. Profitul stimuleaza initiativa economica a acestora, el determina acceptarea riscurilor de catre intreprinzatori si prin aceasta, contribuie la stimularea productiei de bunuri.

b) functia de crestere, ce pune in evidenta faptul ca profitul sta la baza cresterii productiei, a dezvoltarii firmelor, a aparitiei de noi intreprinderi, etc. El reprezinta sursa principala a acumularilor pe baza carora se constituie investitiile, sursa de baza a cresterii economice.

c) functia de control asupra activitatii firmelor. Nivelul si dinamica profitului insusi, constituie un adevarat barometru al calitatii activitatii agentilor economici. Cu cit profitul este mai mare si cu cit perioada in care se insuseste el este mai indelungata, cu atit mai mult se verifica in practica, calitatile si abilitatea agentului economic in rindul oamenilor de afaceri.

d) Profitul indeplineste o importanta functie sociala , constituind baza procurarii resurselor necesare pentru finantarea actiunilor social - culturale.

Masa Profitului

Fiecare agent economic, pentru a putea sa-si orienteze activitatea trebuie sa dispuna de o analiza financiara corespunzatoare, in cadrul careia un rol deosebit revine marimii si dinamicii profitului. Oricare ar fi forma de profit (contabil, economic) acesta este masurat absolut (ca masa, ca volum) si relativ (ca rata).

Masa profitului este suma totala dobindita sub forma de profit de un agent economic, de o ramura sau de o economie a unei tari . Ea se stabilese ca diferenta pozitiva dintre venitul obtinut prin vinzarea bunurilor realizate si costul lor. Masa profitului se poate calcula de asemenea, pe produs (bun sau serviciu), ca difereta intre pret si cost constituind un reper foarte important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unitatati economice.

Rata Profitului

Rata profitului se determina ca un raport procentual intre masa profitului si un parametru (indicator) corespunzator de referinta. in teorie si practica se calculeaza urmatoarele genuri de rate de profit (pr'):

- rata comerciala, prin raportarea profitului la venitul total la incasarile totale sau la cifra de afaceri (CA)

- rata economica, raportind profitul la activele totale ale intreprinderii (AT), atit cele proprii cit si cele imprumutate

rata financiara, determinata prin raportarea profitului la activele proprii (AP) 

- rata rentabilitatii, care se determina ca raport al fiecarei forme de profit, la forma corespunzatoare de cost (de pilda prin raportarea profitului contabil la costul contabil). in acest caz, rata profitului reflecta si evidentiaza gradul de rentabilitate la nivelul produsului agentului economic, ramurii si economiei nationale. Importanta ei rezida in orientarea structurii activitatii economice, pe bunuri, ramuri si subramuri.

Daca atit in cazul calculului masei profitului cit si al ratei profitului nu se obtine un rezultat pozitiv, inseamna ca din punct de vedere oficial nu se obtine profit, ci se inregistreaza pierderi, care in anumite circumstante pot aduce agentul economic in starea de faliment.

Tinand seama de modul cum se calculeaza profitul in contextul semnificatiei oficial - legislative, rezulta ca, atit din punct de vedere al producatorului (al celui ce realizeaza o activitate lucrativa), cit si al societatii, se impune un singur mod de abordare - acela al maximizarii. Deoarece caracterul complex al activitatii economice implica actiunea un numar mare de factori, rezultatul depinzind de acestia, profitul producatorului se maximizeaza prin marirea productiei (care atrage dupa sine sporirea cantitatii de factori utilizati) atita timp cit veniturile ce decurg din cresterea cu o unitate a factorilor respectivi sunt superioare costului acestora. in acelasi timp problema maximizarii se pune atit prin prisma masei cit si a ratei profitului si determina, firesc, optiunile producatorilor pentru o activitate sau alta. in lupta pentru maximizarea profitului, au loc deplasari de capitaluri pe diferite marimi de la o activitate economica la alta sau intre diferite ramuri, miscare ce poarta denumirea de migratia capitalului.

Atit marimea cit si dinamica ratei profitului sunt influentate de numerosi factori. Cel mai important este desigur numaratorul din rata profitului, reprezentat prin masa profitului cu care creste sau scade direct proportional. Daca vom supune analizei indicatorul masa profitului, vom deduce ca are, la rindul sau, o conditionare complexa depinzind de:

1. nivelul productivitatii sau randamentul factorilor care influenteaza volumul rezultatelor. Aceeasta inseamna orientarea firmei spre acele actiuni (activitati) care conduc la productivitate cit mai mare, indeosebi prin prisma randamentului factorului munca.

Eficienta factorilor de productie este, la rindul ei, determinata de alti factori cum ar fi: eficienta invatamintului, a sistemului de ocrotire sociala a sanatatii, a cercetarii stiintifice, de eficienta acumularii si investitiilor, de structurile de ramura si teritoriale ale economiei nationale;

2. pretul de vinzare si costul, intrucit masa profitului este rezultatul diferentei dintre cele doua elemente. intrucit prin cresterea pretului de vinzare, intr-o economie de piata, concurentiala se modifica substantial nivelul competitivitatii, accentul se pune pe reducerea costului;

3. volumul, structura si calitatea productiei (activitatii sau bunurilor economice) care actioneaza separat dar mai ales in unitatea si interdependenta lor. in practica, incidentele generate de acesti factori de influenta, se intersecteaza sau suprapun, putind fi sau nu convergente unele cu altele;

4. viteza de rotatie a capitalului. Este cunoscut faptul ca, in activitatea economica capitalul parcurge o miscare complexa pe care o putem simboliza astfel:

B - C P BE - B'

in care:

B - bani (capital banesc);

C - capital productiv (bunuri de productie);

P - activitatea economica in care se foloseste capitalul;

BE - bunuri economice in urma activitatii economice respective;

B' - bani ce rezulta din vinzarea bunurilor economice (marfurilor) obtinute.

Miscarea completa de la B la B' este o rotatie, iar timpul acestei miscari este timpul de rotatie. intreprinderea este interesata ca in decursul unui an sa realizeze un numar de rotatii cit mai mare. in acest scop se reduce timpul de aprovizionare, de productie si de vinzare a marfurilor. Volumul profitului va fi astfel direct proportional cu viteza de rotatie.

5. Marimea rentabilitatii, respectiv rata profitului depinde si de calitatea conducerii activitatii de productie, aprovizionare si desfacere. O conducere corespunzatoare se reflecta in combinarea si folosirea optima a factorilor de productie, obtinerea unul volum maxim de rezultate cu un capital dat, reducerea stocurilor si a creditelor, conducind implicit la sporirea beneficiului (profitului).

Fiecare dintre acesti factori este influentat la rindul sau de alti factori de care trebuie sa tina seama orice agent economic in adoptarea deciziilor in scopul cresterii gradului de rentabilitate al afacerilor facute.

Diferenta intre valoarea pretului platit (costurile suportate) si cea a scopului atins se numeste castig, sau profit, sau venit net. Profitul este, in mod fundamental, pur subiectiv; este o crestere a fericirii omului care actioneaza, un fenomen psihic, care nu poate fi nici masurat nici cantarit. Exista un mai mult si un mai putin in gradul de indepartare a unei neplaceri resimtite; dar cu cat depaseste o anumita satisfactie pe alta nu se poate decat simti; nu se poate stabili si determina in mod obiectiv. O judecata de valoare nu masoara, ea aseaza intr-o ierarhie graduata, gradueaza. Ea exprima o ordine de preferinte si o secventa, dar nu exprima o masura si o greutate. Ei nu i se pot aplica decat numere ordinale, dar nu i se pot aplica si numerele cardinale.

Este zadarnic sa se vorbeasca despre vreun calcul al valorilor. Calculele nu se efectueaza decat cu numere cardinale. Diferenta intre evaluarile a doua stari de lucruri este in intregime psihica si personala. Ea nu se preteaza la a fi in vreun fel proiectata in lumea externa. Ea nu poate fi resimtita decat de catre individ. Ea nu poate fi comunicata sau impartasita semenilor. Ea este o marime intensiva.

Fiziologia si psihologia au dezvoltat diverse metode, prin mijlocirea carora pretind sa fi descoperit un substitut pentru masuratorile irealizabile ale marimilor intensive. Nu este nevoie ca teoria economica sa examineze aceste stratageme mai degraba indoielnice. Insisi suporterii lor realizeaza ca ele nu sunt aplicabile judecatilor de valoare. Insa chiar daca ar fi, aceasta inca nu ar avea vreo relevanta pentru problemele economice, deoarece teoria economica analizeaza actiunea ca atare si nu faptele fizice care se soldeaza cu anumite actiuni.

Se intampla adesea ca o actiune sa nu isi atinga scopul urmarit. Uneori rezultatul, desi inferior telului urmarit, este totusi o imbunatatire in comparatie cu starea de lucruri anterioara; atunci exista totusi un profit, desi unul mai mic decat cel anticipat. Dar se poate intampla ca actiunea sa produca o stare de lucruri mai putin dezirabila decat cea anterioara, pe care era menita sa o altereze. In acest caz diferenta dintre evaluarea rezultatului si costurile suportate se numeste pierdere.

Pentru a creste profiturile, capitalistul tinde permanent sa reduca cheltuielile pentru salarii. El face acest lucru tinand

(1) sa prelungeasca durata zilei de munca, introducand munca in schimburi etc.

(2) marind productivitatea pentru a-si recupera mai repede cheltuielile cu salariile

(3) rezistand presiunilor pentru cresterea salariilor sau inercand sa le reduca.