METODOLOGIA CONTROLULUI FISCAL (Etape)

METODOLOGIA CONTROLULUI FISCAL (Etape)

Metodologia controlului fiscal .

Eficienta activitatii de control fiscal depinde de delimitarea clara a sferei de control a diferitelor organe cu atributii in domeniul controlului fiscal, de existenta unor proceduri si metode de control fiscal armonios structurate si orientate, aprofundate de aparatul fiscal in totalitatea lor .

Procedurile de control fiscal sunt generate controlului fiscal sau specifice unor anumite forme de control, indiferent de caracteristicile procedurale, controlul fiscal circumscriindu-se insa unor metodologii generice, inscrisa in anumite etape distincte :

a)          Pregatirea verificarii .

Pregatirea verificarii are la baza dosarele fiscale si toate informatiile obtinute sau ce se pot obtine in legatura cu contribuabilii preconizati a fi controlati ( identificarea fiscala a acestora ) .O faza intermediara intre perioada pregatirii verificarii si aceea a desfasurarii controlului fiscal o constituie transmiterea avizului de verificare si interventie. Instiintarea contribuabilului nu este oportuna in cazul existentei unor indici de evaziunea fiscala .

b)          Desfasurarea controlului fiscal .

Desfasurarea controlului fiscal demareaza cu contactul organului fiscal cu contribuabilul, de calitatea acestui contract depinzand derularea si eficienta controlului fiscal .

Contactul initial consta intr-un interviu cu reprezentantul contribuabilului in care sunt evidentiate activitatile desfasurate de catre contribuabil, pentru care acesta are obligatii fiscale ; eventualele sucursale, filiale sau asocieri ; schimbarile situatiei fiscale de la ultimul control, realizarea dispozitiilor primite cu ocazia controlului fiscal anterior , etc .

Interviul va fi urmat de vizitarea locului unde se realizeaza activitatile impozabile pentru a se putea asigura o prima apreciere a volumului si specificul activitatii contribuabilului .

Dupa primul contact urmeaza verificarea registrelor societatii, a evidentelor primare , a evidentelor contabile, declaratiilor de impunere, deconturilor fiscale .

c)          Definitivarea si incheierea controlului fiscal .

La finalizarea operatiunilor de control fiscal , controlorul are obligatia sa informeze contribuabilul ca a terminat activitatea de control .

Daca in urma activitatii de valorificare se constata lipsuri, erori, omisiuni, de natura a determina corectarea obligatiilor fiscale, organul de control trebuie sa specifice aceasta in actul final de incheiere a controlului ( procesul verbal de control ), evitandu-se repetarea controlului asupra acestor operatiuni dupa o perioada de timp .

Constatarea unor eventuale neconcordante intre declaratiile fiscale si documentele care stau la baza intocmirii acestora, vor fi comunicate in scris contribuabilului, prin stabilirea corecta a cuantumului impozitului si prezentarea metodelor de determinare. Pentru obligatiunile fiscale datorate se emite un aviz de impozitare, care cuprinde si penalitatile si amenzile stabilite conform normelor fiscale .

In cazul constatarii unor abateri de la normele fiscale, organul fiscal de control are obligatia furnizarii de recomandari si precizari pentru asigurarea unor interpretari corecte a normelor fiscale de catre contribuabil .

In actul fiscal de control, se specifica si perioada de timp in care contribuabilul poate contesta decizia contribuabilului fiscal .

d)          Valorificarea actelor de control fiscal .

Consta in urmarirea si incasarea eventualelor diferente in plus de impozite stabilite de catre organele fiscale, aceasta etapa avand adesea un rol hotarator in evaluarea eficientei activitatii organelor fiscale .

Realizarea activitatilor de control fiscal, a activitatilor specifice administrarii impozitelor, depinde in buna masura de existenta Codului de procedura fiscala prin care sunt stipulate, intr-o forma coerenta, diversitatea de elemente necesare realizarii unui comportament fiscal corect si eficient .

Obiectivele avute in vedere prin controlul fiscal sunt specifice fiecarui impozit sau taxa in parte, aceste obiective trebuind sa fie urmarite cu perseverenta si profesionalism de catre organul de control fiscal, fara insa a stirbi din personalitatea contribuabilului .

Contribuabilul este cel mai adesea constient ca activitatea sa se desfasoara nu fara riscuri, intre care riscul fiscal este un insotitor inerent al activitatii contribuabilului, indeosebi a agentului economic . daca riscul fiscal este uneori asumat motivat de catre agentul economic ( evaziunea si frauda fiscala ) , de cele mai multe ori acesta este atasat oricarei activitati generatoare de obligatie fiscala, fiind determinat de o serie de factori : complexitatea sistemului fiscal, frecventele modificari ale normelor fiscale ; insuficienta personalului calificat, etc .

Elementele care trebuiesc luate in cosiderare la evaluarea riscului fiscal, si pentru delimitarea intre riscul asumat si riscul inerent sunt : frecventa si complexitatea controalelor fiscale, gravitatea sanctiunilor fiscale la care se expune contribuabilul, durata perioadei de prescriptie, avantajele si dezavantajele asumarii riscului fiscal, etc .

Ansamblul acestor factori diminueaza posibilitatile contribuabililor de a evalua si a cuantifica riscul fiscal, acesta utilizand diverse cai pentru a-si potenta potentialul de evaluare a riscului fiscal, apelarea la serviciile unor consilieri fiscali, auditarea fiscala, consultarea fiscala a administratiilor fiscale, controlul intern propriu, etc .

Evident, diminuarea si eliminarea riscului fiscal trebuie sa fie in primul rand preocuparea legiuitorului in domeniul fiscal, prin asigurarea coerentei si claritatii textelor din lege in domeniul fiscal .