PIATA CAPITALURILOR ( PIATA FINANCIARA)

Continutul si formele pietei

Conceptul de capital in literatura economica s-a bucurat de o atentie speciala fiind abordat intr-o mare diversitate de sensuri. Asa de exemplu au fost definite: capitalul banesc fix, nominal, productiv, real, social, uman etc.

Capitalul banesc - forma a capitalului avansat in afacerile unei firme, parte a capitalului in functiune care participa la un circuit specific, in functie de obiectul de activitate al firmei;

Capitalul de risc - este capitalul investit in activitati cu un grad ridicat de risc si care se individualizeaza pe proiecte, riscul fiind legat de evolutia ratei dobanzii.

Capitalul fictiv - este capitalul existent sub forma hartiilor de valoare; el nu afecteaza economia reala ci constituie numai un titlu asupra unui venit viitor.

Capitalul real - este capitalul existent in economia reala, sub forma de mijloace de productie si care serveste la producerea altor bunuri materiale.

Capitalul social - este volumul total de capital emis de o societate comerciala de capital sub forma de actiuni sau "parti sociale" in cazul S.R.L.

Capitalul uman - este stocul de cunostinte profesionale , deprinderi si abilitati al unei persoane (sau colectivitati) angajate intr-o actiune. Se vorbeste si de capitalul uman al unei firme - forta creatoare a personalului angajat.

Doctrina economica contemporana subliniaza nu numai in teorie ci si in practica, existenta unei acumulari de experienta cu privire la proiectarea si evaluarea diverselor teorii legate de fenomenele si procesele economice.

Piata financiara (a capitalurilor) reflecta un astfel de proces evolutiv; ea nu a aparut odata cu celelalte segmente de piata (de exemplu odata cu pietele bunurilor de consum neproductiv); mai mult, chiar si azi literatura de specialitate aduce argumente prin care se sustine unitatea, care este esentiala, dintre piata monetara, piata financiara si piata valutara.

Sunt insa de subliniat si particularitatile acestor trei segmente de piata, ceea ce subliniaza de fapt autonomizarea - independenta lor in ciuda elementelor de flexibilitate care le uneste.

Piata financiara (a capitalurilor) se desprinde ca un segment special de piata, avandu-se in vedere instrumentele financiare proprii si rolul lor in cresterea economica.

Ne referim la titlurile de valoare (titlurile mobiliare) cunoscute in teoria si practica economica sub numele de actiuni si obligatiuni.

Actiunile si obligatiunile au aparut in viata economica si au inceput sa domine piata asa cum societatile mari si foarte mari sunt cele constituite sub forma juridica de "societati de capital". Chiar daca in procesul dezvoltarii economico-sociale si societatile de tip "I.M.M." create sub aspectul formei juridice sub forma unor societati "de persoane" si "mixte" este de subliniat faptul ca forta economica, tehnica, financiara, de cercetare-dezvoltare apartine "societatilor de capital" in care unitatea divizionara a capitalului este "actiunea" iar posesorul ei "actionarul".

In procesul evolutiv al acumularii, concentrarii si centralizarii capitalului este nu numai posibil dar si realizabil ca multe din societatile "I.M.M." sa se transforme in societati "S.A."

In activitatea comerciala, performanta manageriala face posibila dezvoltarea economica si odata cu aceasta cresterea sau descresterea firmelor, comasarea, fuziunea, asocierea, lichidarea sau falimentul.

Pentru constituirea unor firme mari si foarte mari este necesar un capital financiar disponibil mare de care nu dispune un singur intreprinzator (sau un grup restrans). Astfel de firme se constituie pe baza lansarii pe piata a unui proiect de emisiune de actiuni necesar pentru alcatuirea capitalului social initial al respectivei firme. Orice individ interesat poate deveni actionar - investitor intr-un astfel de proiect de constituire de firma.

O firma existenta care nu are resurse proprii financiare pentru a se dezvolta conform planului de afaceri, poate apela la piata financiara lansand un proiect de majorare de capital si invitand astfel investitorii potentiali - persoane fizice si/sau juridice - sa devina actionari.

Comunitatile locale, administratiile publice, in lipsa de fonduri proprii necesare pentru solutionarea problemelor vitale pentru comunitate, poate lansa un prospect - proiect de emisiune de obligatiuni prin intermediul pietei financiare rezolvand astfel problemele legate de resursele financiare de care au presanta nevoie (in acest caz fondurile vor fi restituite posesorilor de obligatiuni, conform obligatiilor asumate).

Piata financiara se deosebeste astfel esential de piata monetara; in timp ce piata monetara are ca obiect al tranzactiilor banii - creditele -cambiile etc., piata financiara opereaza cu (alte) instrumente proprii: actiuni si obligatiuni, iar relatiile dintre operatorii de pe piata financiara sunt diferite de relatiile stabilite intre operatorii de pe piata monetara.

Nevoia de finantare, respectiv creditare poate fi intr-o anumita masura asemanatoare; deosebirile dintre sistemul de creditare si sistemul de finantare sunt insa evidente.

Cererea pe piata financiara este legata direct de nevoia de investitii productive. Investitorii de pe piata financiara, atat persoane fizice cat si persoane juridice au cu totul alte intentii si interese decat beneficiarii de credite; totodata bancile comerciale au pe piata financiara un rol secundar (minor). Uneori sunt chiar ocolite de anumite segmente ale pietei financiare unde rolul preponderent este detinut de alte institutii publice si/sau private.

Oferta de capital financiar disponibil poate proveni de la persoane fizice si/sau juridice.

Pretul tranzactiilor comerciale realizate pe piata financiara se supune legilor si principiilor economiei de piata, iar institutia bursei de valori este apreciata a se apropia cel mai mult modelului de piata cu concurenta perfecta.

Pretul actiunilor, respectiv al obligatiunilor pe piata financiara poarta denumirea de curs bursier, care se determina pe baza relatiei:

venitul anual obtenabil

Cursul bursier =

rata dobanzii

Acest curs bursier se modifica in functie de legea cererii si a ofertei care se manifesta pe aceasta piata; in plus intre piata financiara si piata monetara (a depozitelor) exista o concurenta directa: daca volumul dobanzii acordata de bancile comerciale este mai mare decat venitul sperat (pentru actiunile detinute) sau dobanda acordata de obligatiuni, operatorul isi va muta capitalul financiar de pe aceasta piata spre piata depozitelor bancare (de altfel, o atare competitie, pentru atragerea de depozite suplimentare, se manifesta si intre bancile comerciale).

Pentru intelegerea mecanismului de functionare a pietei financiare este necesara caracterizarea succinta a actiunilor si obligatiunilor - principale instrumente ale acestei piete.

Actiunile, ca unitati divizionare ale capitalului social al unei firme, sunt inscrisuri (documente) de valoare (hartii de valoare) purtatoare de insemne de identificare speciale: numele firmei emitente, valoarea nominala, serie, data emiterii, numarul de ordine, semnatura reprezentantului firmei emitente.

Tinand cont de valoarea nominala a unei actiuni si de capitalul social total al firmei constituite, rezulta prin raportare numarul total al actiunilor emise (respectiv numarul total ipotetic al actionarilor daca fiecare ar cumpara cate o actiune).

Cumparatorul unei astfel de actiuni este investitor in afacere; actionar care se bucura de drepturi si are obligatiile care decurg din statutul de actionar conform legii (dreptul de vot ,.conducere etc.)

Vanzarea pentru prima data , dupa emitere a actiunilor se realizeaza pe piata primara financiara; emitentul poate sa-si vanda actiunile fie direct, fie de regula folosind intermediari specializati pe piata financiara (banci, S.I.F., Societati de brokerage etc.).

Actiunile sunt purtatoare de venituri variabile care poarta denumirea de dividend: cu cat sunt mai mari profiturile firmei constituite, cu atat sunt mai mari dividendele per acaiune (si desigur per actionar) si invers un profit in scadere sau zero genereaza un dividend diminuat sau zero.

Nivelul dividendului obtinut reprezinta criteriul esential de optiune - alegere pentru achizitia unor actiuni sau obligatiuni (alegerea desigur a firmelor care aduc dividende mari si sigure).

Obligatiunile sunt titluri de valoare, unitati divizionare ale unui credit total angajat de o firma (sau administratie publica centrala/locala) pentru realizarea unei investitii. La scadenta institutia emitenta este obligata sa restituie contravaloarea obligatiilor plus dobanda certa la care s-au angajat, indiferent de situatia economico-financiara. Deoarece garanteaza un venit anual ferm, obligatiile sunt denumite si titluri de valoare cu venit fix.

Cumparatorii de obligatiuni (sau detinatorii) sunt denumiti si obligatori si au calitatea de creditori fata de emitent.

Legislatia juridica care reglementeaza - disciplineaza regimul emiterii si supravegherea titlurilor de valoare pe piata financiara este mai exigenta cu regimul obligatiilor si ceva mai permisiva cu regimul actiunilor.

Explicatia acestei diferente rezida din chiar diferenta dintre actionari (care au mai multe drepturi si-si asuma riscuri de investitori) si obligatori, care au numai calitatea de creditori. In egala masura statul, prin reglementarile economico-financiare, acorda o mai mare atentie regimului creditarii si al credibilitatii in economia de piata (fara pastrarea acestui principiu economia de piata nu ar fi adus atatea efecte pozitive).

O alta particularitate a pietei financiare o reprezinta segmentarea sa in doua componente:

- a - piata financiara primara care cuprinde emisiunea si atragerea - cumpararea de titluri de valoare noi; emitentii intentioneaza sa faca rost de capital lichid necesar crearii de noi capacitati de productie; cumparatorii doresc sa-si plaseze economiile si sa devina investitori (creditori); pretul de vanzare denumit curs poate fi valoarea nominala sau o valoare sub pari (mai mica) respectiv al pari (peste valoarea nominala).

b - piata financiara secundara - cuprinde ansamblul tranzactiilor financiare ale titlurilor deja existente pe piata, in circulatie. Pe piata financiara secundara au loc revanzari si recumparari de titluri de valoare dupa cum sunt mai mult sau mai putin interesati investitorii. Pe aceasta piata tranzactiile au loc prin intermediari autorizati , denumiti brokeri, angajati la societati de brokerage sau independenti.

Piata financiara in totalitatea sa, dar indeosebi piata secundara este o piata reglementata si supravegheata de organisme publice (C.N.V.M.) sau private (A.N.S.V.M.)

Transferul capitalurilor banesti de pe piata financiara pe piata monetara, respectiv valutara evidentiaza extrema mobilitate si interconditionare a acestor segmente de piata prin intermediul carora se asigura injectiile de capital atat de necesare pe pietele reale.

Institutii ale pietei capitalurilor

Evolutia si performantele pietei financiare - a institutiilor sale de specialitate - Bursa de Valori, Societatile de Valori Mobiliare (S.V.M.), C.N.V.M., A.N.S.V.M., Fondurile Mutuale, Societatile de brokerage etc. - reprezinta un semnal al gardului de dezvoltare si maturitate a economiei de piata, al performantelor sale in ansamblu.

Teoria economica asociaza mecanismul de functionare al burselor de valori cu modelul de economie cu concurenta pura si perfecta; acesta este un argument al afirmatiei de mai sus.

Bursa de Valori prin mecanismul sau de functionare asigura transformarea rapida a capitalului banesc in capital real (si invers), mobilizeaza , intr-un timp rapid, resurse importante necesare pentru investitii (crestere economica).

In egala masura B.V. poate genera sustragerea unor mari fonduri financiare de la capitaluri reale prin intermediul "banilor fierbinti" (capitaluri speculative).

B.V. asigura si concentrarea si centralizarea capitalului social al unor firme in mana unui (catorva) actionar(i), prin achizitii treptate de pachete de actiuni sau prin O.P.C./O.P.V. , O.P.S.

Bursa de Valori prin mecanismul sau de functionare orienteaza tranzactiile comerciale pentru anumite piete: pretul bursei reprezinta un adevarat barometru al preturilor pietei.

Semnalul bursei - prin scaderea/cresterea cursului - este un semnal al declansarii unei crize sau al unui reviriment pe piata.

Pe piata financiara opereaza firme specializate in mobilizarea si plasarea fondurilor financiare: S.I.F., S.V.M., Fonduri de Investitii, Societati de brokerage etc. Avand in vedere interesul statului de a supraveghea si mentine sub control relatiile economico-financiare dintre acesti operatori, a fost infiintata o Autoritate Publica profesionala, dotata tehnic - material si uman corespunzator, careia i-au fost conferite prin statutul de organizare si functionare drepturi si obligatii corelative menite a disciplina si asigura functionalitatea si echilibrul pietei valorilor mobiliare.

In acelasi scop a fost editat un pachet de 4 acte normative privind regulile de functionare ale pietei valorilor mobiliare, carora trebuie sa se supuna toti operatorii: vanzatori, intermediari si cumparatori de pe aceasta piata.

S.V.M. in scopul de a-si apara interesele de grup au constituit o asociatie nationala profesionala care are ca atributii principale:

- emiterea de norme de disciplina, conduita si moralitate pe care sa le respecte toate S.V.M., inclusiv salariatii acestora si ai B.V.

- perfectionarea cadrului legislativ al domeniului prin formularea de proiecte proprii de acte normative sau prin participarea la dezbaterea de acte normative initiate de alte institutii publice si/sau private.

Experienta romaneasca a pietei financiare, inclusiv a procesului evolutiv de reglementare a domeniului, evidentiaza cateva concluzii/ experiente care sa contribuie la perfectionarea mecanismului pietei financiare:

1 - reglementarea pietei financiare romanesti s-a facut cu intarziere si in mod fragmentar. Aceste lacune au facut ca practica sa o ia inaintea reglementarii si disciplinarii tranzactiilor ceea ce a generat cazuri de trista amintire: cazul S.A.F.I., cazul F.N.I.

2 - intarzierea in aparitia C.N.V.M. ca organism public de supraveghere, generata si de un personal insuficient calificat;

3 - lipsa generala de pregatire pe piata financiara face ca intensitatea activitatii bursiere sa fie inca modesta..

Piata financiara in Romania nu functioneaza inca la parametrii optimi; am putea spune ca nivelul de afaceri (C.A.) este inca modest. Prin urmare piata financiara inca nu-si aduce decat o contributie modesta la relansarea economiei nationale.

Vanzarile si achizitiile de active, firme, actiuni etc nu permite concentrarea de capitaluri care sa duca la investitii rapide materializate in noi capacitati de productie (sau care sa permita mutatii structurale - sectoriale in consens cu mutatiile solicitate de piata/nevoia sociala).

Modalitati de finantare a achizitilor

Decizia privind achizitia unei firme/activ/fond de comert reprezinta o decizie strategica, avand in vedere obiectivele tinta care au stat la baza acestei obtiuni. La fel de important este, pentru decident, suma si felul in care face plata, avand in vedere ca, de cele mai multe ori, se opteaza pentru mai multe modalitati de finantare, dintre urmatoarele variante teoretice:

a)      finantarea pe baza capitolului propriu - este de regula destul de redusa avand in vedere, pe de o parte, resursele proprii limitate, iar pe de alta parte dorinta firmei achizitoare de a-si pastra controlul asupra propriei afaceri.

Sursele proprii pot fi procurate prin una din urmatoarele modalitati: numerar (cash) obtinut pe baza capacitatii de autofinantare, fie pe baza cresterii capitalului social obtinut printr-o noua emisiune de actiuni.

b)     finantarea pe baza fondurilor "cvasiproprii" - prezinta caracteristici atat din zona finantarii cu capital propriu, cat si din zona finantarii prin capitaluri de imprumut (reprezinta de fapt "zona gri" a finantarii investitiilor).

Este vorba de emisiunea de actiuni preferentiale care pot fi convertite in actiuni comune (sau care pot fi rascumparate la o anumita data) sau de emisiunea de obligatiuni convertibile sau cu bonuri de subscriere in actiuni.

In functie de evolutia rezultatelor economice financiare ale firmei, inclusiv situatia mediului de piata si interesul posesorului titlului de credit se poate decide pentru o obtiune sau alta.

c)      finantarea pe baza capitolurilor de imprumut - pare a fi metoda cea mai des utilizata pe piata achizitiilor de firme (mai ales folosind tehnica O.P.A. sau O.P.C./O.P.P.), folosindu-se diverse variante, ca de exemplu:

finantarea prin credite;

finantarea prin emisiuni de titluri cu venit fix (obligatiuni, obligatiuni murdare etc.);

finantarea achizitiilor prin datorie.

Finantarea prin credite poate lua una din urmatoarele modalitati: datoria principala (senior), creditul de legatura, datoria subordonata (mezanina), creditul pentru fondul de rulment.

Datoria principala reprezinta un credit pe termen mijlociu si lung (maxim 10 ani) acordat firmei achizitoare de catre un consortiu bancar pentru achizitia unei firme si acopera circa 50 - 85% din valoarea tranzactiei. Partile negociaza amortizarea imprumutului si toate celelalte clauze specifice: garantarea creditului, obligatia firmei achizitoare de a pune la dispozitia bancii informatii de natura financiara, exista posibilitatea negocierii rambursarii datoriei in cazul revinderii unor active ce apartineau firmei preluate.

Creditul de legatura se pune in miscare cu ocazia realizarii O.P.C., cand actionarii firmei preluate trebuie sa fie platiti. Dupa preluarea controlului asupra firmei cumparate, acest credit este restituit din finantarea definitiva.

Datoria subordonata (mezanina) intervine atunci cand datoria principala si capitalurile proprii nu sunt suficiente pentru a acoperi finantarea achizitiei. Fondurile apartinand datoriei mezanine sunt asigurate de societati financiare ce gestioneaza fonduri de risc (rata dobanzii este mult mai mare, 20 - 30%, comparativ cu societatile bancare, unde rata dobanzii se situeaza la circa 9 - 12%).

Finantarea prin obligatiuni reprezinta o alta cale de finantare a achizitiilor de firme, cu toate inconvenientele legate de lentoarea finantarii. Prezinta avantajul, fata de emisiunea de actiuni, ca prin intermediul emisiunii de obligatiuni nu se genereaza diluarea controlului.

De mentionat ca in anii 80 o buna parte din preluarile de firme s-au realizat pe baza emisiunilor de obligatiuni murdare: obligatiunile cu dobanda fixa si cele cu cupon zero.

Achizitiile pe datorie (L.B.O.) consta in cumpararea unei firme/active/pachet de control pe baza de fonduri imprumutate, garantia fiind chiar obiectul achizitionat.

De multe ori initiatorul afacerii se infiinta cu scopul de a achizitiona o firma, fara sa aibe alte afaceri: fondurile afacerii se asigura prin emisiune de obligatiuni murdare si prin lansarea de oferte ostile.

Achizitia pe datorie a luat in politica afacerilor internationale diferite forme: achizitia manageriala interna - M.B.O., in care o firma este achizitionata de managerii ei; achizitia manageriala externa - M.B.I., in care o firma este achizitionata de managerii altei firme; achizitia interna a angajatilor - E.B.O., in care firma este cumparata de catre proprii angajati; achizitia interna a managementului si angajatilor - M.E.B.O., in care firma este cumparata de angajati si managerii proprii; achizitia manageriala creditata - L.M.B.O., in care firma este cumparata de managerii proprii cu ajutorul unui credit extern oferit pe instrumente de datorie cu grad ridicat de risc.

Achizitiile de firme au reprezentat pe piata internationala, cu incepere din deceniul al saselea al secolului XX, o adevarata industrie care a avut ca efect concentrarea si centralizarea fortei financiar - industrial - comerciale a economiei de piata cu efecte pozitive, dar si negative.

Dintre efectele pozitive vom semnala: amplificarea concurentei comerciale, ceea ce a insemnat cresterea capacitatii de productie (oferta majorata), imbunatatirea calitatii bunurilor si serviciilor, reducerea preturilor si tarifurilor.

La capitolul efectelor negative retinem: imposibilitatea eliminarii resurselor alocate preponderent dupa interese exclusiv legate de profit, capacitati de productie inchise la comenzi nejustificate economic.

Masuri defensive impotriva ofertelor ostile:

oferta publica de cumparare/oferta publica de schimb

Tehnica obezului consta in achizitia de active de catre firma tinta (vizata a fi achizitionata) in scopul cresterii sale si pentru a deveni dificil de inghitit de invadator (raiders).

Interventia unei firme terte (investitor prietenos - cavales all) care este dispus sa ofere un pret mai bun actiunilor cotate pe piata (sau unei noi emisiuni).

Poate apare pericolul ca relatiile dintre investitor si managementul firmei tinta sa ia o turnura neplacuta: investitorul sa se transforme in cavaler negru (drept urmare sa preia controlul firmei impotriva vointei declarate initial).

Pentru a contracara acest pericol de regula firma tinta si investitorul incheie un acord irevocabil prin care cavalerul alb se obliga sa-si mentina intentia initiala.

Vanzarea "bijuteriilor coroanei" - tehnica este folosita in situatia in care cavalerul negru este interesat de anumite active deosebit de atractive ale firmei tinta. Firma tinta poate desprinde aceste active de firma mama, fie prin vanzarea lor, fie prin constituirea unei noi firme, independenta de firma initiala.

Tehnica" pamantului parjolit" consta in lichidarea urgenta a activelor atractive, reducandu-se astfel interesul invadatorului.

Tehnica convingerii (greenmail) consta in rascumpararea actiunilor firmei tinta, cu o prima relativ mare, de la un raider, care ameninta cu o oferta publica de cumparare.

Raider-ul detine o participare semnificativa din actiunile firmei tinta.

Fazele (etapele) procesului de acordare a creditelor

Etapa I-a. Ofiterul de credit (inspectorul) bancii comerciale poarta o discutie cu caracter informativ cu solicitantul creditului (persoana fizica sau juridica), pentru a-si face o imagine generala cu privire la bonitatea si crebilitatea afacerii si/sau persoanei titulare a contractului potential de credit.

Etapa a II-a. Persoana/firma solicitanta trebuie sa prezinte bancii comerciale, tinand cont de destinatia creditului, volumul acestuia etc., urmatoarele documente: cerere de alocare de credit insotita de documente anexe privind identificarea firmei (numar de inregistrare la Registrul Comertului), numar fise fiscala, BVC pe anul in curs si in perspectiva, bilanturile contabile pe ultimii 5 ani, situatia conturilor de profit si pierderi, contracte de import - export, licenta de export - import, SGB, garantie materiala, contract de gaj, ipoteca, polita de asigurari etc. Pentru fundamentarea creditelor de investitii firma trebuie sa mai prezinte: autorizatie de constructie, planul de amplasare, devizul general al lucrarii, STE, contractul de antrepriza.

Etapa a III-a. Pe baza documentelor prezentate se elaboreaza o analiza tehnico - economica, folosindu-se urmatorii indicatori:

a)     SN = TOTAL ACTIV - Datorii nerambursate

b)    FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt

FR = Capital permanent - Imobilizari

c)     NFR = Stocuri + Clienti

d)    TN = FR - NFR

e)      Bonitatea firmei:

capital social

c₁ = solvabilitatea =

capital social + elemente patrimoniale constituite din credit

(se accepta ca c₁ = min. 50% 100%)

+ + +

	Lichiditatea patrimoniala

Credite si datorii pe termen scurt

c₂ = =

( lichiditatea este cu atat mai buna cu cat indicele este supraunitar)

f)      Rentabilitatea firmei (R)

			Masa profitului
	Rentabilitatea economica

Valoarea productiei CA (exprimata in PVA)

=

Rata acumularii

Beneficiu

Beneficiu

Fonduri fixe

Fonduri totale

= x 100 ; x 100

			Beneficiu
	Rata financiara

Capitaluri (proprii si imprumutate)

= x 100

			Cifra de afaceri
	Rata financiara

Capitaluri

= x 100

g)     Efectul de parghie al creditului

D

R = r + ( r - i ) x ; i = d ( i - t )

C

unde :

d - rata dobanzii;

t - procentul de impozitare al profitului;

R - rentabilitatea capitalurilor proprii;

r - rentabilitatea capitalului permanent;

i - costul real al surselor imprumutate (dobanda medie a pietei;

D - marimea surselor imprumutate;

C - marimea capitalului propriu.

h)    Gradul de indatorare:

Capitalul propriu

Gradul de indatorare = > 1

Datorii pe termen mediu + L

sau

Datorii pe termen mediu + L

Gradul de indatorare = 0

Cash - flow

Etapa a IV-a. Negocierea contractului. Analiza efectuata in faza anterioara permite partilor (banca si solicitant) sa decida de comun acord asupra urmatoarelor aspecte:

volumului creditului;

termenului de imprumut;

modul de restituire, inclusiv dobanda;

garantiile folosite;

perioada de garantie.

Ofiterul de credit elaboreaza fisa clientului, referatul de acordare a creditului.

Etapa a V-a. Aprobarea creditului dupa ce seful de la Serviciul ( Directia) Credite a avizat pozitiv referatul, inclusiv continutul contractului de creditare. Competenta aprobarii apartine Comitetului de Risc si Credite sau Comitetului de Directie al Bancii, in functie de volumul creditului solicitat.

Etapa a VI-a. Derularea contractului de credit aprobat:

Partile, conform celor stabilite in contract, urmaresc sa respecte intocmai continutul obligatiilor asumate; debitorul sa utilizeze creditul conform destinatiei precizate (pentru neutilizare va fi penalizat cu circa 3 - 5% din valoarea utilizata); el este obligat sa plateasca la timp dobanzile aferente creditului utilizat, inclusiv un comision de gestiune in favoarea bancii de circa 0,5 - 3%. Pentru intarziere in rambursarea creditului, conform scadentelor planificate, banca calculeaza dobanzi majorate la ratele creditelor scadente.

Anexa nr. 1

Categorii de achizitii

Anexa nr.

Principiile activitatii de creditare

Principiul solicitarii creditului: elaborarea Dosarului de credit

Principiul parteneriatului: dialog - "contract" de creditare

Principiul interesului si ajutorului reciproc privind activitatea de creditare: bancile comerciale sa valorifice resursele financiare (proprii si atrase); persoanele fizice si juridice - nevoia de resurse financiare

Principiul evaluarii cererii de creditare:

- principiul utilizarii conform destinatiei

Principiul credibilitatii/increderii reciproce a partenerilor

Principiul garantarii/asigurarii creditelor

Principiul rambursarii creditului

Principiul acoperirii riscului in afaceri:

provizioanele de risc incluse in dobanda perceputa

Anexa nr. 3

Creditele pe piata de CAPITAL

Anexa nr. 4

Categorii de credite folosite in economie

Anexa nr. 5

Tipologia creditelor

Anexa nr. 6

CONDUCEREA

FIRMEI