Riscurile si prudenta bancara

Riscurile si prudenta bancara

1.1. Tipologia riscurilor bancare

In categoria riscurilor generale se include:

riscurile comerciale (riscul clent/produs, riscul de piata, riscul de imagine comerciala);

riscurile aferente bunurilor si persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict);

riscurile operationale si tehnice (riscul asupra tratamentului operatiunilor, riscul asupra sistemului legat de telecomunicatii);

riscuri de gestiune interna (riscul reglementarilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul de insuficienta functionala, riscul asupra gestiunii personalului, riscul de dependenta tehnologica, riscul de comunicatii);

Riscurile specifice bancilor cuprind:

riscurile financiare (riscul de rata a dobanzii, riscul de lichiditate, riscul asupra titlurilor cu venit variabil);

riscuri de semnatura sau de contrapartida (riscul clientelei, riscul interbancar, riscul de tara).

Principalele riscuri bancare sunt:

Riscul de rata a dobanzii denumit si risc de transformare, corespunde unui risc de pierdere sau de absenta a castigului, fiind legat de evolutia ratei de dobanda. De exemplu, o banca ce acorda un credit la o rata fixa a dobanzii de 30%, pe o perioada de 5 ani, in decursul careia rata dobanzii ajunge la 35%, se va confrunta cu acest tip de risc.

Riscul de schimb corespunde pierderii antrenate de variatia cursului devizelor in raport cu devizele de referinta in care banca si-a exprimat creantele sau datoriile. De exemplu, o banca romaneasca acorda un credit in dolari, la momentul t₀ cand nivelul cursului este de 20000 lei/$, iar la momentul rambursarii cursul de schimb este de 28000 lei/$. Acest tip de risc este generat de o evolutie nefavorabila a cursului de schimb intre monede si de o repartizare nefavorabila a riscurilor pe devize, antreneaza o pierdere financiara sau absenta castigului estimat.

Riscul de lichiditate corespunde riscului de incetare a platilor datorita imposibilitatii bancilor de se refinanta, sau pierderilor legate de dificultatea bancilor de a-si procura fondurile in conditii normale de pe piata monetara.

Principala cauza a acestui risc este structura dezechilibrata a bilantului, respectiv credite acordate pe termen mediu, lung si finantate prin depozite la vedere, precum si cotarea bursiera tot mai degradata. Principalul efect antrenat de acest risc il constituie majorarea costului imprumutului pe care banca trebuie sa il suporte pentru a-si onora angajamentele sale la scadenta.

Riscul asupra titlurilor cu venit variabil, denumit si risc asupra actiunilor, risc de emisiune sau risc de tranzactionare, corespunde riscului de pierdere sau de absenta a castigului ca urmare a variatiei valorii titlurilor detinute de banca. De exemplu, o banca detine un portofoliu de actiuni evaluate la un anumit curs iar valoarea acestuia se va diminua, intrucat rezultatele financiare ale intreprinderii emitente sunt slabe si nu se distribuie dividende.

Riscul de faliment, denumit si risc al clientelei, risc de credit sau risc contencios, corespunde riscului asumat de banca in cazul falimentului unuia dintre clientii bancii. O banca puternic angajata intr-o intreprindere prin participantii la capitalul acesteia, precum si prin credite de exploatare, se va confrunta cu acest risc, in cazul falimentului sectorului respectiv.

Riscul de tara (risc suveran) corespunde sumei totale a creantelor, indiferent care este termenul sau natura acestora, asupra debitorilor privati sau publici, rezidenti intr-o tara cu risc sporit, sau reprezinta suma totala a creditelor acordate debitorilor rezidenti intr-o tara considerata neriscanta, dar a caror nationalitate este cea a unei tari considerate riscanta.

Riscul client/produs, constituie riscul de lansare al unui nou produs sau riscul concurential si provine din inadaptarea unui produs sau serviciu la nevoile si asteptarile clientelei, sau din starea concurentei la un moment dat. De exemplu, o banca decide, in cadrul diversificarii activitatilor sale, sa practice alte tipuri de servicii, sa ofere servicii de asigurari sau de voiaj, ceea ce va afecta alte activitati.

Riscul sectorial corespunde riscului legat de strategia de pozitionare a bancii pe piata si poate fi generat de o puternica concentrare a rentabilitatii asupra unui numar redus de piete. Acest risc poate genera pierderi financiare si o rentabilitate tot mai scazuta.

Riscul accidental denumit si risc de insecuritate fizica corespunde riscului legat de un eveniment neintentionat care afecteaza securitatea fizica a persoanelor din banca, sau a bunurilor bancii.

Riscul de deturnare a fondurilor, sau riscul de furt, corespunde unei operatii ilegale efectuate de un angajat al bancii in profitul sau.

Riscul din tratamentul operatiunilor, denumit risc operational, administrativ sau risc de "back-office" corespunde riscului legat de tratamentul administrativ si contabil al operatiunilor. Faptele generatoare ale acestui risc sunt o supraveghere incorecta a operatiilor, o procedura de control ineficienta si erori neconstatate la timp, situatii care necesita timp de corectare a anomaliilor, precum si o deteriorare a imaginii bancii.

Riscul reglementarilor este cunoscut si sub denumirea de risc juridic, risc fiscal sau penal si corespunde riscului legat de neaplicarea dispozitiilor legale sau a reglementarilor. Daca o banca nu respecta normele prudentiale impuse de reglementarile bancare, atunci va suporta consecintele, sub forma unor sanctiuni ale Comisiei bancare, amenzi sau retragerea autorizatiei de functionare.

Riscul deontologic - reprezinta riscul de procedura sau riscul de control intern, care corespunde riscului legat de nerespectarea de catre banca a principiilor deontologice specifice sectorului bancar. Profesia bancara poseda o foarte puternica deontologie care este comparabila cu cea a medicilor, avocatilor sau preotilor.

Riscul strategic, cunoscut si sub denumirea de risc politic sau risc de management, corespunde riscului generat de absenta unei strategii sau experienta uneia ineficiente, in unul sau mai multe sectoare ale bancii.

Riscul de insuficienta functionala corespunde insuficientei organizarii a uneia sau mai multor functiuni de gestiune importante ale bancii: contabilitate, audit, control intern, control de gestiune, organizare, resurse umane, marketing.

Riscul de dependenta tehnologica apare atunci cand utilizarea unei tehnologii leaga banca de furnizorul acesteia.

1.2. Control si norme prudentiale bancare

1.2.1. Controlul prudential

Controlul prudential are ca obiectiv impiedicarea manifestarii riscurilor interne cat si externe, la nivelul unei institutii bancare, precum si evitarea propagarii acestora.

Controlul intern corespunde autocontrolului, prin care se poate ameliora nivelul rezultatelor financiare si raportul dintre costuri si randament. Un control intern eficient constituie un instrument de gestiune indispensabil bunei functionari a institutiilor de credit si completeaza in mod necesar masurile prudentiale.

1.2.2. Norme prudentiale europene si internationale

Analiza diferitelor norme prudentiale evidentiaza existenta unor caracteristici comune, si anume:

a)      nivelurile impuse prin reglementarile prudentiale nu constituie rezultatul unor studii teoretice aprofundate sau al unor demonstratii obiective. Nimeni nu poate afirma ca raportul de solvabilitate de 8% este cel mai bun nivel. De asemenea, nu s-a demonstrat, inca, existenta unei corelatii inverse intre raportul fondurilor proprii ponderate si falimentul bancar. Nu exista justificari nici cu privire la modul de calcul al riscului de piata sau al restrictiilor de lichiditate.

b)      o alta caracteristica este aceea ca reglementarile prudentiale vizeaza, in mod esential, institutiile de credit, spre deosebire de constrangerile prudentiale din domeniul industrial care vizeaza produsele: marime, greutate, componenta. In domeniul bancar, reglementarile se refera la practicile bancare si la structura institutiei respective, ceea ce conduce la efecte asupra bilantului bancar;

c)      pentru majoritatea reglementarilor, instrumentul central de masura il constituie notiunea de fonduri proprii, ceea ce face posibila armonizarea la nivel european si international a regulilor adoptate.

1.2.3. Prudenta bancara si limitarea riscului de credit in Romania

In Romania, reglementarile prudentiale se regasesc in legi si alte acte normative, respectiv in Legea bancara nr. 58/1998, in Normele nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al bancilor si in Regulamentul nr. 1/1999 privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare.

O alta reglementare importanta pentru gestionarea riscurilor bancare o constituie cea privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare. Aceasta (CRB) reprezinta un centru de intermediere, care gestioneaza, in numele bancii centrale, informatia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, in conditiile pastrarii secretului bancar.

Informatia de risc bancar, potrivit reglementarii, cuprinde datele de identificare a unui debitor si operatiunile in lei si in valuta prin care bancile se expun la risc fata de acel debitor, respectiv:

acordarea de credite;

asumarea de angajamente de catre banca, in numele debitorului, fata de o persoana fizica sau juridica nebancara;

asumarea de angajamente de catre banca in numele debitorului, fata de alta banca.

Prin aceasta reglementare sunt definite cateva notiuni care sunt relevate pentru importanta functionarii Centralei Riscurilor Bancare.

Astfel:

riscul individual reprezinta suma valorilor operatiunilor raportate la CRB de catre o persoana declaranta pentru un debitor; acest risc reprezinta expunerea unei banci fata de un debitor si se determina de persoana declaranta;

persoana recenzata reprezinta debitorul, respectiv persoana fizica sau juridica inscrisa in baza de date a CRB;

riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante pentru aceeasi persoana recenzata;

persoanele declarante sunt centralele bancilor, persoane juridice romane si sucursalele din Romania ale bancilor straine;

persoana acreditata este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante sa transmita si sa receptioneze la Centrala Riscurilor Bancare informatiile de risc bancar.

1.3. Reglementarile prudentiale si strategiile bancare

Impactul reglementarilor prudentiale poate fi analizat in termeni strategici, comerciali sau financiari.

Din punct de vedere strategic, efectul cel mai evident al reglementarilor prudentiale a fost crearea unei puternice constrangeri asupra dimensiunii bilantului, conducand catre orientarea bancilor spre obiective precum rentabilitatea si controlul riscurilor.

Constrangerile asupra bilantului au fost generate de raportul de solvabilitate si norma Cooke, prin care a fost fixata o limita a efectului de levier al fondurilor proprii. Astfel, in cazul unei banci care acorda un imprumut de 100 milioane u.m. unei colectivitati locale nationale, prin respectarea normei Cooke si aplicarea coeficientului de ponderare de 20%, rezulta ca finantarea trebuie sa fie asigurata prin minim 1,6 milioane fonduri proprii, restul reprezentand finantare prin emisiune de obligatiuni, depozite la vedere sau recurgere la finantare pe piata monetara.

Fonduri proprii

= 8% => Fonduri proprii = 20 mil. X 0,08 = 1,6 mil.

100mil. X 20%

Astfel, normele de solvabilitate au atribuit fondurilor proprii calitatea de indicator de gestiune, ceea ce pe plan strategic conduce la limitarea capacitatii de evolutie a activitatii. Pentru a raspunde exigentelor prudentiale institutiile de credit pot, fie sa majoreze fondurile proprii, fie sa reduca volumul activitatii, orientandu-se catre activitati care solicita mai putine fonduri proprii, fie sa cedeze anumite active (prin titularizare, cesiuni de create, cesiuni de filiale).

Incidenta asupra politicii comerciale se regaseste in selectarea clientilor si a unor activitati putin consumatoare de fonduri proprii.

Din punct de vedere al selectarii clientilor, trebuie remarcat ca bancile au interesul de a selecta creditele distribuite in functie de ponderea care se atribuie acestora, potrivit regulamentelor privind coeficientul de solvabilitate.

Astfel cu 8 u.m. fonduri proprii pot fi acordate credite de 100 u.m. ponderate cu 100% de 200 u.m. ponderate cu 50% si 500 u.m. in cazul creditelor ponderate cu 20%.

Din punct de vedere al strategiei financiare, trebuie precizat ca o perioada indelungata de timp, bancile au jucat un rol esential in structurarea finantarilor pe termen scurt si lung, dupa care exigentele sporite ale actionarilor pentru obtinerea unei remunerari satisfacatoare a aporturilor lor si indrumarea reglementarilor prudentiale au modificat strategiile bancare. Punerea in aplicare a raportului Cooke a avut ca reactie imediata cautarea, de catre banci, a unor metode pentru majorarea rapida si semnificativa a fondurilor proprii. Bancile au realizat majorari de capital sau au procedat la emisiunea de titluri subordonate.

4.4. Performantele bancare si indicatori de exprimare

Activitatea unei banci poate fi analizata in mod similar cu cea a unei intreprinderi, care exercita activitati si functii specifice, fiind reflectate in bilant si extrabilantier.

Sintetizand aspectele prezentate cu privire al activitatea diverselor tipuri de banci, rezulta ca acestea desfasoara trei tipuri de activitati care pot fi clasificate astfel:

a)      intermediere financiara, care consta in colectarea fondurilor (la vedere sau la termen) si acordarea de credite sau achizitii de titluri;

b)      activitati de piata concretizate in operatiuni asupra titlurilor primare si derivate;

c)      prestarea de servicii pentru clienti sub urmatoarele forme:

gestionarea si punerea la dispozitia clientilor a mijloacelor de plata;

gestionarea individuala sau colectiva a activelor clientilor;

acordarea de consultanta in domenii referitoare al fuziuni, achizitii si emisiuni de titluri.

Instrumentul care reflecta aceste activitati este bilantul, in ale carui posturi elementele sunt clasificate in functie de lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor.

In mod schematic, principalele posturi ale bilantului pot fi enumerate astfel:

Active (Mobilizari)

active lichide (numerar, depozite la Banca Centrala)

imprumuturi acordate altor banci

credite acordate clientilor

portofolii de titluri (participantii, fuziuni achizitii)

active imobiliare