CHEILE CARASULUI - Pesteri

CHEILE CARASULUI

Cheile Carasului sunt renumite prin marimea (circa 19 km), frumusetea si aspectul lor salbatic. Ele sunt creatia raului Caras in incercarea de a-si croi drum de-a latul prin calcarele mezozoice, strans cutate si tectonizate ale zonei Resita-Moldova Noua. De la izvor pana la cantonul silvic Jervani, raul curge spre nord, taindu-si valea mai intai prin sisturi cristaline, apoi prin calcare. Mai jos de Jervani, in dreptul cantonului Navesul Mare. Carasul coteste spre vest si patrunde in cheile propriu-zise. Dupa circa 1,5 km revine la directia nord, pe care si-o mentine pana in dreptul Pesterii Tolosu. In acest sector, el taie calcarele sinclinalului Moldovita-Colonovat si primeste doi afluenti : mai intai Buhuiul, pe stanga, in punctul numit Megiureca (dupa ce si acesta a parcurs in amonte circa 8 km de chei la fel de salbatice), apoi Comarnicul, pe dreapta, in punctul numit Gura Comarnicului. De la Pestera Tolosu raul coteste spre nord-vest, parcurge Depresiunea Prolaz, unde cheile au o scurta intrerupere din cauza unei falii perpendiculare pe cursul apei, apoi coteste inca o data spre sud-vest inainte de a ajunge la Pestera de sub Cetate II si, dupa cateva meandre puternice, iese in depresiunea larga a Carasovei. Altitudinea Carasului in chei este mica : sub 400 m la intrare si circa 200 m la iesire. Apa, circuland prin fisurile calcarelor puternic tectonizate, a dat nastere unor variate si spectaculoase forme carstice de suprafata. Astfel lapiezurile sunt larg raspandite pe marginea cheilor cat si pe Platforma Iabalcei; ele au santuri adanci de pana la 2 m si sunt astupate total sau partial de sol. Numeroase doline cu diametrul pana la 200 m si adancimea pana la 30 m ciuruiesc Dealul Patesan si platforma mentionata, unde densitatea lor atinge 50/km ! Apa ploilor se infiltreaza prin aceste doline si prin fundul vailor formate de ele, iriga galerii subterane si iese in chei prin guri de pestera (Tolosu, Gradinca, Cetate II, Pestera de dupa Cirsa etc.). Mai multe zeci de pesteri au fost explorate si descrise in lucrari de specialitate ; dintre ele vom prezenta mai departe doar sase mai interesante pentru drumetii care se pot abate din chei pana la ele.

Pentru a ajunge in Cheile Carasului ( 37) se porneste din Resita pe soseaua ce duce la Anina pana in comuna Carasova (unde prindem capatul din aval al cheilor) sau pe cealalta sosea de Anina, numita Drumul Stegului, pana la Cantonul Comarnic. Deoarece la acest canton vine din Muntii Semenic marcajul banda albastra care, strabatand partea din aval a cheilor duce la Carasova si de aici la Resita, vom porni de la Comarnic, dupa ce am vizitat celebra pestera.

Distantele, cu piciorul, sunt urmatoarele ( 37) : Cantonul Comarnic - confluenta paraului Comarnic cu Raul Caras (circa 1,4 km pe poteca ; 1/2 ora cu piciorul); confluenta Comarnicului cu Carasul - Pestera Tolosu (5-6 ore cu piciorul prin chei in portiunea lor cea mai salbatica, lipsita de poteci) ; Pestera Tolosu - Lunca Prolazului (circa l ora cu piciorul pe poteca) ; Lunca Prolazului - com. Carasova (circa 1/2 ore cu piciorul pe poteca ce ingana firul apei prin chei, urmarind marcajul banda albastra). Pentru evitarea portiunii dificile dintre confluenta paraului Comarnic si Tolosu, se poate urmari de la Cantonul Comarnic marcajul banda albastra care urca pe platoul carstic Iabalcea, coboara la Lunca Prolazului, urmeaza firul apei prin chei pana la Carasova si apoi soseaua pana la Resita.

Intre cantonul silvic si confluenta paraului Comarnic cu Carasul poteca se pierde pe alocuri, trecand de pe un mal pe celalalt. Parcurgerea sectorului de chei care urmeaza prezinta mari dificultati. Este nevoie de o calauza care cunoaste bine acest sector, iar turistul trebuie sa aiba o conditie fizica buna, experienta si antrenament. Raul a sapat adanc in platforma calcaroasa cu pereti de pana la 200 m inaltime, facand numeroase cotituri ca sa ocoleasca pintenii calcarosi numiti de localnici "curmaturi", in lipsa unei poteci se inainteaza prin apa raului Caras, iar in dreptul dornelor (unele adanci de peste 15 m) trebuie urcat pe unul din abrupturile calcaroase cu baza scaldata de apa si trecut prin padurea virgina, peste curmatura, pentru a da din nou de rau. Pana la Tolosu este nevoie de aproximativ 12 asemenea catarari istovitoare peste versanti. Ochii turistilor temerari vor fi insa rasplatiti din plin de maretia si salbaticia peisajului, de abrupturile in care se casca guri de pestera, de raul care ici se rostogoleste cristalin pe pat de piatra si stanca, colo se linisteste intr-o dorna de un verde-albastrui intunecat strafulgerata de sclipirile argintii ale pastravilor.

Dupa portiunea dificila a curmaturilor ce trebuie escaladate, chiar in cotul pe care il face Carasul indreptandu-se spre Prolaz, sub Carsia Tolosu, se impun atentiei noastre "cazonele" in care apa torentului ce iese din pestera la viituri parca clocoteste. Sunt enormele marmite asezate in trepte, adanci de pana la 7 m, pe buza carora se poate urca spre pestera pe timp secetos. Sunt cele mai grandioase marmite cunoscute in carstul romanesc. Prinzind, in dreptul acestor marmite poteca de pe malul stang al raului si trecand pe langa gura unor mici pesteri si pe deasupra unor dorne adanci de pana la 20 m, dupa 800 m ajungem in Lunca Prolazului.

Sectorul care urmeaza (Prolaz-Carasova) este de asemenea salbatic, inzestrat cu numeroase guri de pestera, dar fara curmaturi si avand accesul inlesnit de o poteca daltuita pe alocuri in stanca. Depresiunea Carasova, care se deschide brusc in fata noastra si in care s-a cuibarit comuna cu acelasi nume, este strajuita din toate partile de versanti, cei de la nord-est si sud-est fiind calcarosi si ciuruiti de mici pesteri.

*** PESTERA POPOVAT

Sinonimii. Pestera Megiureca.

Localizare si cai de acces. Pestera Popovat este sapata in Dealul Navesu Mare (661 m), deci in raza satului Iabalcea (com Carasova). Intrarea se afla in versantul drept al Cheilor Carasului, la 421 m altitudine, cu 45 m mai sus de albia raului Caras.

De la Cantonul Comarnic, situat pe Drumul Stegului (vezi nota Cheile Carasului si 37), se trece prin fata intrarii Pesterii Comarnic si se mai merge pe sosea circa 500 m in directia Aninei. Ajungand la intersectia cu terasamentul astazi distrus si napadit de vegetatie al fostei linii ferate inguste se inainteaza pe el circa un kilometru, se trece printr-un tunel si se mai merge inca vreo 1,5 km, pana in dreptul intrarii artificiale prevazuta cu usa metalica.

Date istorice. Pestera Popovat a fost descoperita prin anul 1890, in timpul construirii unei linii ferate inguste. Cu acel prilej, dinamitandu-se, a aparut in versant sectiunea unei galerii de pestera care a fost zidita imediat. Ulterior intrarea in galerie a fost redeschisa si i s-a pus o poarta metalica. Din cauza braconierilor de pestera, in decursul anilor s-au schimbat mai multe porti. Intrarea naturala a pesterii, colmatata de multa vreme, se afla sub fosta linie ferata ; ea dadea acces in Sala Inferioara. Planul pesterii si primele cercetari au fost intreprinse de E. Balogh in anii 1936-1939, in paralel cu Pestera Comarnic din apropiere. Cercetari mai recente (1961-1965), in care s-a pus accentul pe studiul biospeologic, au fost facute de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea, iar dupa aceea de V. Senou.

Descriere. Pestera Popovat, sapata, ca si Pestera Comarnic, de paraul Ponicova, totalizeaza 1 121 m (15 m denivelare). Si ea este remarcabila din mai multe puncte de vedere, dar mai ales pentru splendorile unice ale Salii Finale.

Intrarea este neatragatoare, ca si galeria de acces ingusta si scurta prin care se patrunde in Sala cu Prabusiri continuata de galeria Drumul lui Adam, adica in etajul superior, fosil, al pesterii. Sala are inaltimi de pana la 20 m, este puternic descendenta spre vest si contine o ingramadire haotica de stan-carie si concretiuni prabusite din tavan, peste care s-au inaltat stalagmite si o crusta de calcit. Peretii salii, ca si ai galeriei amintite, sunt impodobiti cu scurgeri parietale proeminente, unele impresionante prin marimea lor. Drumetul amator ocazional de pesteri trebuie sa se multumeasca cu atat. Restul pesterii, adica etajul inferior, subfosil, este dificil si periculos in timpul viiturilor, deci recomandabili numai speologilor amatori. El este alcatuit din sali mari, legate intre ele de galerii inguste si cotite, parcurs temporar de un parau subteran care formeaza cinci sifoane in locurile unde tavanul se lasa foarte jos.

Din Sala cu Prabusiri se poate patrunde printr-o galerie larga si scunda in Sala Inferioara. Aceasta sala are plafonul orizontal si destul de lasat (2-4 m) iar podeaua acoperita cu nisip si mal ; prin cotloane se observa crusta stalagmitica cu oase de lilieci si de rozatoare incluse in ea ; un con de grohotis marcheaza locul fostei intrari naturale folosita candva de uriasul urs de caverna. Situata la cota cea mai inferioara a pesterii, la viituri intreaga sala este ocupata de un lac.

Tot din Sala cu Prabusiri, mergand taras prin galeria extrem de ingusta si de joasa dintre sifoanele 1 si 2, se patrunde in Sala cu Oase. Aceasta sala, frumos impodobita cu concretiuni, adaposteste numeroase oase de lilieci si de rozatoare si chiar colti de urs de caverna. Mai departe, se inainteaza printr-un sistem de galerii extrem de intortocheate si inguste, prin care trebuie sa ne taram aproape tot timpul. La intersectia unor diaclaze galeriile se largesc si se inalta formand sali : Sala Mica, Tripla Sala si Sala cu Argila. Aceste galerii scunde si cu multe sifoane nu prea incanta ochiul ; aici predomina urmele apei care a erodat si corodat : hieroglife, lapiezuri, inele, polite de silex, iar pe podea s-au ingramadit mormane de nisip, pietris si mal.

Ultima galerie, inalta de pana la 15 m, conduce in cea mai vasta incapere a pesterii, in Sala Finala, lunga de 80 m, lata intre 10 si 20 m si cu inaltimi pana la 20 m. Din extremitatea sa dreapta se poate cobori prin trei puturi, adinei de 7-12 m, in Galeria Emilian Cristea, lunga de 110 m ; ea are tavanul, peretii si o buna parte din podea maiestrit concretionate ; un firav paraias o strabate, parcurge Sala Finala si se pierde in Sala cu Argila. Sala Finala e impresionanta prin dimensiuni, dar cu podeaua in buna parte colmatata cu argila groasa si lipicioasa. Aici admiratia noastra trebuie impartita intre delicatele gururi din calcit alb, scurgerile monumentale de-a lungul peretilor, stalactitele uriase, stalagmitele-lumanari si coloanele de mari proportii si zestrea neintrecuta a sirului de mici sali care o continua ,pe cea mare; aici isi etaleaza frumusetea, inca intacte, mici stalactite cu ramificatii excentrice, stalactite umflate, cu tuberculi sau in forma de macaroane, dintre care unele sudate cu stalagmite, apoi mici helictite, stalagmite lumanari, bazinase (gururi) captusite cu cristale si alte minuni de piatra alba alcatuind o veritabila colectie de muzeu. Avem de-a face, indiscutabil, cu unele dintre cele mai impodobite sali a lumii subterane din tara. Sa nadajduim ca zestrea lor de frumusete va fi pastrata nu numai gratie obstacolelor naturale din belsug distribuite pe parcurs pana aici, ci si gratie dragostei de natura si constiintei vizitatorilor.

Fauna marunta merita atentie prin cateva specii cavernicole care traiesc si in Pestera Comarnic. Dintre lilieci - numai putini rinolofi care nu formeaza colonii. Ramasitele din Sala cu Oase arata ca pestera era populata de vreo 8 specii, dintre care unele foarte rare in Romania (Myotis bedesteini si Eptesicus nilssoni). Sapaturile din etajul fosil au dat la iveala numeroase resturi de urs de pestera si ale unui rozator fosil (Cricetulus migratorius), precum si fragmente de os utilizate ca unelte de stramosii nostri, pentru care pestera a reprezentat un adapost bun.

Conditii de vizitare. Pestera Popovat are statut de rezervatie speologica din 1963 si este inchisa cu poarta metalica. Ghidul Pesterii Comarnic are voie sa introduca vizitatori numai cu aprobarea C.M.N. si numai in etajul superior (durata 1/2 ora). Trebuie multa atentie pentru ca in Sala cu Prabusiri exista formatiuni vechi, alterate, care se pot rupe si cadea. Temperatura variaza in jur de 8-9.

Pentru vizitarea etajului inferior este nevoie de casca, cizme de cauciuc si salopeta, iar pentru puturile din Sala Finala (recomandate numai speologilor amatori), de o casca speologica si de o coarda de asigurare ; timpul necesar : 2-3 ore plus l-2 ore pentru coborarea si vizitarea Galeriei Emilian Cristea. Atragem atentia ca galeriile acestui etaj - in care se inainteaza mai mult tiris - devin o periculoasa capcana in cazul unui suvoi care poate obtura cele cinci sifoane la o viitura cat de mica, in decurs de cateva ore! Mai adaugam ca Marele Sifon (I) poate taia retragerea din interior chiar in timpul iernii, daca zapada din dolinele de la suprafata se topeste brusc. Pentru o ramanere mai indelungata de 3- 4 ore se impune folosirea unui telefon de campanie.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea '(1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), V. Sencu (1972), M. Bleahu/V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).

** PESTERA RACOVITA

Localizare si cai de acces. Intrarea in Pestera Racovita se afla in versantul drept al Cheilor Carasului, in raza satului Iabalcea (com. Carasova). Pornind de la Cantonul Comarnic (vezi nota Cheile Carasului si 37) se merge prin Cheile Comarnicului pana la confluenta cu Carasul si apoi circa 600 m (in zbor de pasare !) la vale prin Cheile Carasului. Cele doua deschideri ale pesterii, orientate spre apus, ne apar deasupra albiei raului: in dreapta cea principala, sub forma de gura de cuptor, la 10 m (354 m altitudine), iar in stanga cea secundara, triunghiulara, la 2,5 m.

Date istorice. Fiind situata intr-o portiune greu accesibila a Cheilor Carasului, pestera era cunoscuta doar de cativa localnici si nu avea nume. In urma cercetarilor intreprinse de un grup de speologi (L. Botosaneanu, A. Negrea, St. Negrea si V. Sencu) in anii 1963-1966, a primit numele fondatorului biospeologiei Emil Racovita. Pentru ocrotirea concretiunilor variate, pe atunci intacte si de o rara frumusete, a fost propusa ca rezervatie speologica (V. Sencu si St. Negrea, 1970).

Descriere. Pestera a fost creata de raul Caras si se compune dintr-o succesiune de sali legate prin galerii mai largi si mai inalte in prima parte, totalizand 350 m. Galeria principala, fosila, este ascendenta in zona intrarii, apoi descendenta cu portiuni orizontale. Cu cat se inainteaza prin ea, cu atat formatiunile concretionare devin mai abundente si mai spectaculoase. Bogata podoaba, iradiind la flacara lampii in culori vii si imaculate, constituie una din comorile de nepretuit a Cheilor Carasului.

Peretii si tavanul pesterii sunt in cea mai mare parte concretionati: crusta stalagmitica sclipitoare, stalactite de toate felurile, scurgeri parietale simple sau in relief, valuri lungi de pana la doi metri. Podeaua este, de asemenea, in buna parte captusita cu concretiuni, crusta de calcit impodobita cu stalagmite izolate sau grupate, coloane modelate in diferite chipuri, unele incolore, lungi de peste patru metri, gururi continand perle de caverna, baraje ca de marmura alba, destul de inalte. Aceste frumuseti sunt ingramadite mai cu seama in Sala Cascadei si Sala Minunata. Portiunea finala a pesterii este plina cu bolovani mari de calcar si se parcurge mai dificil. De aici se desfac mici galerii prin care odinioara curgea apa sub presiune.

Apa de infiltratie si de condensare alimenteaza gururile din fundul pesterii. Numai in timpul viiturilor si la topirea zapezilor ea se aduna si in alte parti, fiind evacuata prin numeroase ponoare. Urmele apei sunt evidente pretutindeni in portiunile neconcretionate ale pesterii : hieroglife, lingurite, lapiezuri, inele, hornuri, marmite si niveluri de eroziune.

Fauna de nevertebrate este interesanta prin prezenta unor specii cavernicole. Gramezile de guano misuna de musca guanoului si de gandaci. Exista si mici colonii de miotisi si rinolofi izolati. Parsii isi fac vizuini in unele cotloane. Prezenta lor este tradata de numeroasele oase de mici rozatoare si de lilieci.

Conditii de vizitare. Pestera este declarata rezervatie speologica pentru importanta ei stiintifica si pentru frumusetea speleotemelor. Nu este amenajata si nu necesita echipament special; temperatura fiind in jur de 10 se recomanda o imbracaminte adecvata. Vizitarea dureaza o ora si necesita doar o lanterna. Numai in portiunea finala sunt necesare casca de protectie si salopeta.

Bibliografie. V. Sencu si St. Negrea (1970), V. Sencu, St. Negrea, A Negrea si L. Botosaneanu (1971), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara, L Viehmann (1976).

** PESTERA TOLOSU

Sinonimii. Pestera de la Trei Cazane ; Pestera de la Trei Cazi, Pestera de la Caldari, Pestera de la Curmatura Ciobanului, Pestera Tolosu, Pestera Iabalcei.

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul drept al Cheilor Carasului, sub Varful Tolosu, la 335 m altitudine si 50 m fata de raul Caras, in apropierea satului Iabalcea (com. Carasova).

Pentru a ajunge la pestera se poate cobori prin Cheile Carasului dinspre Cantonul Comarnic sau urca prin ele de la Carasova pana in dreptul marmitelor de la Tolosu (vezi nota Cheile Carasului si   37). Acestor marmite, care se succed in panta intre gura pesterii si albia Carasului, crasovenii le spun "cazane", "cazi" sau "caldari" - de unde si unele din denumirile date obiectivului nostru. De aici trebuie sa urcam spre baza peretelui salbatic, inalt de peste 100 m, unde se afla intrarea in pestera, strecuran-du-ne printre sau pe buza marmitelor (cele mai mari de acest fel din carstul nostru). Ele sunt asezate in trepte, cele mai mari catre Caras (adinci pana la 5-7 m), din ce in ce mai mici spre intrarea in pestera. Vazand acest sirag de excavatii daltuite de furia apelor tasnite pe gura pesterii, ne dam seama de ce francezii denumesc asemenea formatiuni "ceaune de uriasi". Primavara, la topirea zapezilor, precum si dupa ploile abundente, prin deschiderea Pesterii Tolosu rabufneste un torent violent care poate matura totul in cale. Toate marmitele se umplu atunci cu apa care parca clocoteste si, din treapta in treapta, se pravale cu zgomot asurzitor pana in Caras, adaugind la salbaticia locurilor elementul sonor. De altfel, imediat dupa intrare, exista in pestera un lac sifonal, plin cu apa inca multa vreme dupa perioadele ploioase, acesta reprezentand un obstacol de netrecut in calea patrunderii in interior. Numai dupa indelungate perioade de seceta (de obicei toamna) accesul e posibil, dar mare atentie, sa nu fim surprinsi in galerii de efectul unei ploi puternice dezlantuite intre timp la suprafata.

Se poate ajunge la pestera si venind din satul Iabalcea (unde se poate gasi, la nevoie, o gazda pentru noapte, dar mai bine la hotelul "Semenic" din Resita) pana in dreptul Varfului Tolosu, urmand un timp marcajul banda albastra si coborand apoi versantul abrupt al cheilor, cautand deschiderea, care este foarte greu de gasit fara ghid.

Date istorice. Desi deschiderea era cunoscuta de localnici si de speologi de multa vreme, pestera n-a putut fi explorata din cauza lacului-sifon de la intrare. Abia in septembrie 1961, dupa o perioada mare de seceta, echipa formata din L. Botosaneanu, Alexandrina Negrea si St. Negrea reusesc sa patrunda pana la sifonul 4, iar in luna urmatoare o alta echipa alcatuita din Val. Pusoariu, T. Rusu si I. Viehmann ajung pana la sifonul 1, intocmind si planul pesterii, in octombrie 1963, echipa formata din Alexandrina Negrea, St. Negrea, V. Sencu si E. Cristea exploreaza galeria si putul din dreptul sifonului 5 si efectueaza cercetari speomorfologice si biospeologice in intreaga pestera (v. bibliografia). Cercul speologic "Exploratorii" din Resita continua in prezent cercetarea pesterii descoperind noi galerii.

Descriere: Lunga de 1 125 m, Pestera Tolosu s-a format pe fisuri tectonice sub actiunea apei de infiltratie care patrunde prin numeroasele doline din platoul Iabalcei. Intrarea, larga de 10 m si inalta de 5 m, este orientata spre sud si lasa lumina sa patrunda pana la sifonul 5. La viituri apare rapid un torent subteran care parcurge mai bine de un kilometru prin galerii si sali, in cateva locuri trecand prin tunele de presiune. El vine de la cota 310 m (sifonul 1) si iese la cota 335 m (dupa sifonul 5). De fapt, intreaga pestera reprezinta un mare sistem de sifoane de dimensiuni diferite, cel mai din amonte fiind situat la vreo 25 m mai jos decat cel de la intrare. Aceasta inseamna ca la viituri, in unele sectoare ale pesterii, apa circula de jos in sus sub presiune, si ca mai in amonte (unde pestera devine inaccesibila din cauza gatuirii galeriei) ea continua ascendent - terminandu-se undeva sub platoul ciuruit de doline al Iabalcei. Fiind vorba de sifoane, deci si de "lacuri de sifon" in care apa stagneaza vreme indelungata, gasim aici mari depozite de nisip.

Faptul ca apa parcurge deseori pestera, ca puhoi, explica prezenta, mai peste tot, a stancariei lustruite si sculptate de apa in toate chipurile, precum si numarul relativ redus al concretiunilor. Trebuie totusi remarcat ca in zona mijlocie a pesterii (intre punctele 30 si 56,   40) unde exista diaclaze inalte pana la 20-25 m, iar nivelul maxim al apei nu depaseste 2 m, intalnim formatiuni concretionare. Acest nivel este marcat pe pereti prin suprafete lustruite ca marmura, colorate de oxizi in nuante de rosu, galben, alb si negru, de un mare efect. Deasupra nivelului la care poate ajunge cursul subteran se observa dezvoltarea neintrerupta de crusta si formatiuni stalagmitice: bazinase de calcit cu marginile delicat dantelate, diferite stalagmite si scurgeri parietale masive. Dintre ele se remarca admirabilul Baldachin, splendida formatiune de un alb stralucitor, lata de circa sase metri si inalta de peste trei metri.

Mai merita mentionate frumoasele si marile bile de marmitaj din putul de langa sifonul V, prezenta pe alocuri a mondmilchului[1] si ingramadirile de blocuri prabusite din unele portiuni, cel mai mare si mai dificil de escaladat fiind Labirintul.

Inundatiile neasteptate matura fauna terestra a pesterii sau o retin captiva intre sifoane. Asa se explica prezenta a numeroase insecte moarte pe peretii primei sali de la intrare, a cadavrelor de miotisi si a oaselor apartinand la sase specii de lilieci. Fauna din bazinase, gururi si marmite din zona sifoanelor 2-4 si a putului se remarca prin cateva specii de viermi si crustacei care traiesc numai in lumea subterana.

Conditii de vizitare. Pestera Tolosu e situata in perimetrul ocrotit al rezervatiei botanice Cheile Carasului. Din descriere rezulta ca avem de-a face cu una dintre cele mai interesante pesteri romanesti, nu insa si una dintre cele mai frumoase sau mai lesne accesibile, nefiind amenajata, intr-a-devar, pestera este remarcabila prin grandoarea galeriilor cu peretii minunat sculptati de apa, prin cele cateva concretiuini extrem de frumoase, prin sifoanele impresionante si prin marile depozite de nisip curat. Dar, pe langa satisfactii, pestera ofera drumetului temerar si dificultati: coborari in pante alunecoase (si care vor trebui urcate la inapoiere !), sectoare in care haosul de blocuri prabusite trebuie escaladate, portiuni inguste in care trecerea trebuie cautata cu grija ; si toate acestea nu pot fi facute fara o pregatire temeinica si un echipament adecvat. Pentru parcurgerea ei este nevoie de casca de protectie (neaparat), cizme de cauciuc si salopeta, iar pentru coborarea in put (recomandat numai speologilor amatori) de o scara si o coarda de asigurare. Pentru a sti cum sa ne imbracam trebuie precizat ca Tolosu e o pestera foarte umeda (98-100% umiditate relativa) si cu temperaturi intre 10 si 11. Vizitarea se recomanda numai turistilor rezistenti fizic si antrenati, numai pe timp secetos, la mult timp dupa ce nu mai iese torentul prin gura pesterii si numai in echipa, in fruntea echipei trebuie sa fie o calauza cunoscatoare nu numai a caii de acces, dar si a pesterii. Deoarece la cele mai mici viituri sifoanele se umplu cu apa, taind retragerea din pestera, se impune legatura cu exteriorul prin telefon de campanie. Timp de vizitare (exclusiv putul) : 3-4 ore.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967) L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).

* PESTERA DE SUB CETATE II

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in versantul drept al Cheilor Carasului la 6 m deasupra raului (230 m altitudine). Drumul catre pestera incepe din comuna Carasova (unde se poate gasi cazare in casele locuitorilor). Se merge pe cararea de pe malul stang al raului in directia Lunca Prolazului (marcajul banda albastra, vezi nota Cheile Carasului si   37) cam 30-40 minute pana in dreptul ruinelor unei cetati (Gratul Carasovei sau Cetatea Turcului) care domina imprejurimile de pe un promontoriu inalt de 150 m al versantului drept, ocolit de rau. Dupa acest cot se trece apa si se urca la gura pesterii, orientata catre sud-sud-est ; fiind bine mascata de arbori se gaseste dificil fara calauza.

Date istorice. Fiind situata foarte aproape de Carasova, intrarea este bine cunoscuta locuitorilor ei. Explorarea pesterii a inceput abia in 1961, cand St. Negrea, impreuna cu Alexandrina Negrea si L. Botosaneanu au ridicat planul galeriilor si au efectuat cercetari complexe. Explorarea a fost incheiata in anul 1965, cand A. Negrea, St. Negrea si V. Sencu au cercetat etajul superior descoperit de Emilian Cristea cu doi ani mai inainte.

Descriere. Pestera este alcatuita dintr-un sistem intortocheat de galerii nu prea largi si inalte pana la 6 m, totalizand 576 m. Nu departe de intrare exista doua sifoane (vezi   41) care se umplu cu apa la viiturile mari, interzicand o vreme accesul in interior. Dupa aceste sifoane, urmeaza Galeria cu Placi de Silex care debuseaza intr-o galerie perpendiculara pe ea. In dreapta se desface Galeria cu Argila, terminata printr-un lac-sifon, iar in stanga se coboara la Pragul cu Trepte de silex. Urcand pragul de 13 m patrundem in Galena Emilian Cristea, destul de cotita, terminata si ea printr-un lac-sifon ; aceasta are doua ramificatii, una din ele cu sifon terminal.

Elementul particular al acestei pesteri care ne izbeste privirea de la inceput il constituie alternanta stratelor de calcar cu cele de silex. Intercalatiile de silex, groase de 15-25 cm, ne apar peste tot sub forma de polite, lame si poduri care stanjenesc foarte mult inaintarea.

Fiind periodic spalata la viituri, pestera este slab concretionata. Peretii si tavanul sunt mai peste tot nuzi, acoperiti de un strat fin de argila. Ici-colo apar stalactite si scurgeri parietale. Podeaua, de asemenea in buna parte neconcretionata, e acoperita pe alocuri de o crusta stalagmitica cu gururi mici (pline ochi cu apa) si cu stalagmite. In schimb, urmele de eroziune si coroziune ale apei sunt prezente pretutindeni: numeroase lingurite si alveole, septe si marmite active cu bile si petris rulat, in sifoane si portiunile mai joase s-au adunat nisip si pietris rulat, totul fiind inclus intr-o pojghita foarte subtire de argila umeda, ramasa dupa retragerea apei.

La formarea pesterii a contribuit paraiasul care apare si astazi in pestera in timpul viiturilor si topirii zapezilor de pe platoul de doline al Iabalcei. In portiunile cu lacuri-sifon sau cu dispozitie sifonala (adica cu plafonul lasat) apa urca sub presiune si, drenand pestera, iese puhoi prin gura si se varsa in Caras, in dreptul unui sifon din Galeria Emilian Cristea se aude zgomotul facut de un curs subteran, fapt care ne duce cu gandul la existenta unui etaj inferior, activ, al pesterii, inaccesibil omului.

Fauna terestra este destul de saraca, pestera fiind spalata periodic de torentul subteran. Mai interesanta este o rama de pestera care traieste in apa unei marmite, gasita in tara noastra, numai inca in doua pesteri banatene (Tolosu si Marghitas). Liliecii sunt rari.

Conditii de vizitare. Pestera se afla pe teritoriul ocrotit al rezervatiei botanice Cheile Carasului. Nu este amenajata. O recomandam turistilor antrenati si numai pana la Pragul cu Trepte de silex. Aceste trepte, fiind foarte friabile, se pot urca numai cu asigurare in coarda sau, si mai bine, pe o scara speologica. Vizitarea pesterii (exclusiv Galeria Emilian Cristea) dureaza l-2 ore. In acest scop sunt necesare casti de protectie, salopete, cizme si o imbracaminte adecvata (temperatura aerului variaza intre 11 si 13,5). Se recomanda vizitarea in grupuri mic^:, numai pe timp secetos, dupa ce cursul subteran nu mai iese prin gura pesterii, iar lacurile din sifoanele l si 2 sunt secate.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Deou, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si I. Viehmann (1976).

* PESTERA LILIECILOR DIN CHEILE CARASULUI

Sinonimii. Pod Peciom.

Localizare si cai de acces. Intrarea se deschide in coasta Dealului Fac (Carsa) care formeaza versantul drept al Cheilor Carasului in locul unde raul face un mare cot, la 226 m altitudine si 15 m deasupra albiei Carasului. Plecand din dreptul barajului morilor din Carasova (comuna in care, la nevoie, se poate gasi o gazda), se inainteaza cam 20 de minute pe poteca numita Drumul Prolazului (circa 1,2 km pe marcajul banda albastra, vezi nota Cheile Carasului si 37) pana in dreptul gurii care aminteste de conturul Africii, vizibila din poteca. Se trece raul prin vad, se urca pe un con de grohotis si de aici inca 10 m pe peretele aproape vertical (escalada dificila fara coarda sau scara).

Date istorice. Explorarea inceputa in 1955 de echipa formata din Val. Puscariu, L Viehmann si T. Rusu a fost continuata in anii 1963-1964 de echipa St. Negrea, A. Negrea si L. Botosaneanu si terminata in 1965 prin cartarea a inca 200 m galerii accesibile dupa degajarea nisipului din punctul de statie nr. l ( 42) de catre V. Sencu si E. Cristea. In cercetarile de ecologie cavernicola s-a pus accentul pe studiul faunei de guano de liliac (A. Negrea si St. Negrea, 1971).

Descriere. Intrarea suspendata in perete, inalta de peste 10 m si lata de 8 m, conduce intr-o succesiune de sali si galerii cu dilatatii la intretaierea diaclazelor, alcatuind in ansamblu un sistem intortocheat dispus pe directia sud-nord. Cei 640 m ai pesterii s-au format prin largirea diaclazelor sub actiunea combinata a apei de infiltratie si a unui curs de apa subteran temporar.

La inceput galeria are intre 5 si 13 m inaltime si pana la 14 m latime, iar pe podea se afla trei importante depozite de guano. Intre punctele 6-30 (vezi 42) galeria prezinta cateva ingustari puternice din cauza unor formatiuni stalagmitice masive care impresioneaza (scurgeri parietale foarte proeminente, coloane si stalagmite groase) si inaltimi de la 1 metru pana la 13 metri. Portiunile necon-cretionate pastreaza urme de eroziune si coroziune (lingurite, hieroglife, marmite, cupole, septe, lapie-zuri, vermiculatii si argila depusa in forma de "piele de leopard").

Dupa punctul 6 tavanul se lasa treptat pentru ca in punctul 1 sa se ingroape in depozitul de nisip. Dincolo de acest Dop de Nisip, galeria se continua printr-un sistem complicat de diaclaze, portiunile foarte joase (0,4 m) alternand cu altele mai inalte (2,5 m) si se termina intr-un loc unde pietrisul si nisipul depus pe podea astupa sectiunea galeriei complet. Prin putul de 20 m din portiunea finala se poate cobori la un nivel de apa : el serveste la drenarea unui paraias subteran care apare numai la topirea zapezilor si care la debite mari debordeaza, pierzindu-se treptat in depozitul de umplutura.

Fauna terestra se remarca printr-o insecta fara aripi, troglobionta (care traieste numai in pesteri) si endemica. Dupa cum sugereaza si numele, pestera mai adaposteste numerosi lilieci, izolati sau grupati in mari colonii (specii de miotisi si miniopteri), ceea ce explica prezenta depozitelor masive de guano si chiropterit, exploatate candva de crasoveni, precum si fauna bogata si variata ce misuna in ele.

Conditii de vizitare. Pestera se afla pe teritoriul ocrotit al Rezervatiei botanice Cheile Carasului. Desi unele concretiuni au fost degradate in trecut, in timpul exploatarii guanoului, exista inca destule formatiuni care incanta ochiul. Vizitarea nu este la indemana oricui din cauza pragului de 10 m pana la deschiderea suspendata in perete. Pentru sectorul concretionat sunt necesare : casca de protectie, salopeta, bocanci si imbracaminte adecvata (temperatura, intre punctele 2 si 30, in lunile iulie-august variaza intre 12,5 si 13,5) ; se recomanda vizitarea in grupuri mici ; timpul necesar : l-2 ore. Pentru putul din fund se impune in plus o scara speologica si coarda de asigurare.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).

* PESTERA DE DUPA CARSA

Sinonimii. Trei Cuptoare (nume colectiv pentru Pestera de dupa Carsa si Pestera Valeaga).

Localizare si cai de acces. Intrarea e situata in versantul stang al Cheilor Carasului, nu departe de locul in care raul paraseste cheile si scapa la larg in Depresiunea Carasovei, la 225 m altitudine si 32 m deasupra raului.

Pornind din dreptul barajului morilor din comuna Carasova, se urmareste poteca de pe malul stang al raului care intra in chei (marcaj banda albastra, vezi nota Cheile Carasului si   37). Dupa numai 300 m se ajunge in dreptul deschiderilor Pesterii Valeaga, vizibile de la distanta, inainte de a ajunge la ele se urca pe versantul abrupt pana in dreptul unei doline de prabusire care se gaseste in stanga noastra, in fundul acestei doline, la 12 m adancime se afla gura pesterii, inalta de 3,5 m si larga de 4,5 m, orientata spre nord. Pentru o gasire mai lesnicioasa precizam ca dolina de prabusire se afla exact in spatele deschiderii principale, foarte mari, a Pesterii Valeaga.

Date istorice. Fiind in imediata apropiere a comunei, intrarea este cunoscuta crasovenilor. Explorarea pesterii s-a realizat in trei etape: 1955- 1961 (Val. Puscariu, T. Rusu si L Viehmann, speomorfologie), 1961-1967 (A. Negrea si St. Negrea, biospeologie) si 1974 (Cercul de speologi amatori din Resita condus de G. Karban ia descoperit si cartat in acest an inca 373 m de galerii : Sala Inferioara si Galeria Karban, prin care s-a interceptat, la nivel inferior, sistemul activ obturat de sifoane).

Descriere. Pestera a fost creata de apele de infiltratie prin fundurile de dolina si fisurile tectonice, inainte de formarea dolinei de prabusire de la intrare, Pestera Valeaga si Pestera de dupa Carsa alcatuiau o singura pestera. Galeriile si salile formeaza un sistem cu multe cotituri, oare se desfasoara in principal pe directia vest-est, totalizand 736 m.

Galeria de acces in pestera este fosila, practic orizontala si la un nivel superior restului pesterii ; tavanul este pe alocuri foarte scund (Galeria cu Miriapode), iar pe podea guano de liliac (Sala cu Guano). Intre punctele 35 si 36 se coboara o panta de patru metri pe o scurgere de argila si se intra in sistemul subfosil (inundat periodic) al pesterii. La topirea zapezilor si la viiturile mari apa patrunde sub presiune de jos in sus prin capatul galeriei principale (punctul 1), spaland din cale depozitul de nisip care uneori obtureaza sectiunea pana in punctul 4, urmeaza galeria cotita, coboara panta din punctele 28-29, parcurge Galeria Karban si dispare in sistemul activ prin mai multe puturi (vezi   43).

La debite mari se formeaza un lac in amonte de punctul 36, adanc pana la 4-5 m, inecand marile depozite de argila existente in acest sector si atingand pe alocuri tavanul inalt de 5-6 m. Nivelul lacului este bine marcat pe pereti de un strat gros de argila, care imbraca in portiunile mai joase bogatele formatiuni stalagmitice de pe tavan.

Urmele paraului temporar se vad pretutindeni in galeria subfosila : pereti lustruiti pe alocuri, jgheaburi cu pietris mult, septe, lingurite, marmite, hieroglife, noduli de silex, tuberculi de argila si "piele de leopard'".

Pestera nu este bogata in concretiuni. Exista totusi formatiuni de calcit vechi, masive, multe prabusite, aratand ca galeria principala a trecut printr-un stadiu de fosilizare, intrerupt de reaparitia cursului de apa. Exista si formatiuni mai noi: stalactite de tip "macaroana", candelabre, scurgeri parietale, stalagmite, domuri, coloane simple si mici grupuri pline cu apa de picurare.

Fauna marunta de pe planseu este mai variata si mai interesanta numai in portiunea fosila de la intrare ; traiesc aici specii de miriapode si insecte troglobionte. In apa marmitelor din portiunea sub-fosila s-au descoperit specii de crustacei subterani. Liliecii sunt rari ; ici-colo cate un rinolof amortit, infasurat in aripi, atarnand cu capul in jos din tavan.

Conditii de vizitare. Pestera se afla pe teritoriul ocrotit al rezervatiei Cheile Carasului. Nu exista amenajari turistice. Desi se afla in apropierea ultimelor case ale comunei Carasova (unde se poate gasi cazare pentru noapte) este rar vizitata. Aceasta din cauza pozitiei retrase si accesului destul de dificil Pentru vizitarea pesterii (se recomanda numai dupa o seceta indelungata) este nevoie de casca de protectie, salopeta, cizme de cauciuc si imbracaminte adecvata (temperatura in timpul verii : 12-13,5 , umiditatea maxima). Pentru ooborarea in puturi (numai de catre speologii amatori) mai trebuie corzi si scari speologice. Atentie mare la portiunile alunecoase din pricina argilei umede ! Durata vizitarii (exclusiv puturile) : l- 1 ore.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St Negrea (1967), L. Batosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Pavara si I. Viehmann (1976).