CHEILE DIN MUNTII TRASCAU

CHEILE DIN MUNTII TRASCAU

Dintre grupele montane situate intre Mures si Barcau, Muntilor Trascu le revine cel mai mare numar de chei si sectoare de defilee, respectiv mai mult de jumatate din totalul acestora. Explicatia fenomenului trebuie cautata nu atit in extensiunea calcarelor, ce nu o depaseste pe cea din Muntii Codru-Moma sau, cu atit mai mult, din Muntii Padurea Craiului, ci in raportul dintre substratul litologic si hidrografia aferenta.

Suprafetele carbonatice sint dispuse sub forma unei bare principale (Ciumerna - Bedeleu, continuata si la nord de Aries, in Culmea Petrestilor, ingusta si alungita (peste 70 km lungime) si a altor benzi restrinse ca latime (Pleasa Rimetului - Piatra Cetii) sau masive izolate. Fata de paleta bogata a formelor de raspindire a calcarelor, hidrografia urmeaza aici cea mai optima orientare, in sensul conditionarii aparitiei reliefului de chei: perpendicular pe directia de desfasurare a barierei solubile. Orientarea hidrografiei, desi e o conditie necesara, nu se dovedeste si suficienta. Avem numeroase exemple cind apele intra in calcare sub acelasi unghi drept, dar cheile lipsesc, reteaua fluviatila subteranizindu-se si evoluind endocarstic. Or, in Muntii Trascaului ingustimea barei de calcare n-a favorizat constituirea unor drenaje subterane de amploare, apele intrind si iesind din calcare pe cai subaeriene. Cind au facut-o, totusi, pesterile rezultate s-au prabusit, transformindu-se in chei spectaculoase. Dimpotriva, in zonele carstice larg desfasurate spatial apele se subteranizeaza rapid, iar cheile apar doar incidental, prin prabusirea tavanului unor pesteri aflate intr-un stadiu de evolutie avansata. Ceea ce, in cazul unor vaste zone carstificate (Platoul Vascau, spre exemplu) nu s-a realizat inca, lipsindu-le practic astfel de forme.

De asemenea, prezenta pe bordura estica a Muntilor Trascaului a unui numar impresionant de klippe si olistolite desumate in talvegul vailor a condus la aparitia mai multor chei, de mici dimensiuni, dar prezentind toate caracteristicile proprii formei respective. Este de ajuns, credem, sa amintim cheile Valisoarei, Cetei, Galdei, Ampoitei si Fenesului, sculptate in astfel de masive izolate, cu un relief pitoresc, ce invioreaza brusc peisajul molcom al flisului cretacic.

Asocierea frecventa dintre calcare si ofiolite, specifica aceleiasi grupe muntoase, ofiolite care, la rindul lor, au incatusat prin duritatea recunoscuta retelele hidrografice, a dus la formarea unor clasice sectoare de defileu. Turul, Haselatele, Ariesul (in anumite sectoare) Rimetul, Galda, Ighiul, Ampoita etc., strabat astfel de ingustari, o replica, mai evoluata insa, a cheilor din vecinatate.

Luat in ansamblul sau, peisajul Muntilor Trascaului iese in prim plan mai ales prin numarul, varietatea si amploarea formelor de strapungere hidrografica, respectiv a cheilor si defileelor. Se gaseste aici un adevarat paradis al formelor de acest gen, fiecare riu modelindu-si unul sau mai multe sectoare de chei, precum si defilee impozante, forme care definesc nu numai peisagistic grupa montana, ci si din punctul de vedere al zestrei ei turistice.

Ambele valente le vom avea permanent in vedere in analiza care urmeaza.

Cheile Turului

In apropierea localitatii Tureni, Culmea Petrestilor isi atenueaza prezenta in peisaj, coborind lent si afundindu-se, printr-un contact morfologic nediferentiat, sub depozitele sedimentare neogene. Se extinde in aceasta zona unul dintre cele mai tipice areale de desumare actuala a unei vechi suprafetede nivelare carstica, modelata in eocen-oligocen. Treptat, pietrisurile si nisipurile tortoniene care au acoperit-o sint inlaturate prin eroziune, rocile carbonatice aparind la zi cu intreaga lor gama de insusiri favorabile morfo-genezei. Spre deosebire insa de alte zone carstice din Muntii Apuseni, cu un relief fragmentat, mult mai grandios, peisajul extremitatii nord-estice a Culmii Petresti este monoton si blind, inspre sud se desfasoara o culme tesita, ivita la lumina recent, dupa milioane de ani de acoperire cu alte depozite; inspre nord, vest si est se preling clinele valurite ale Bazinului Transilvan.

In cadrul acestui peisaj cu aspect domol, aparitia brusca in relief a Cheilor Turului (fig. 1) surprinde si deconcerteaza totodata. Lungimea lor o depaseste pe cea a Cheilor Turzii, atingind 1850 m, datorita faptului ca, spre deosebire de Hasdate, care si-a axat cursul perpendicular pe directia de desfasurare a barei calcaroase, Turul o intersecteaza oblic, de unde un traseu mai lung in calcare. Din punct de vedere al interesului turistic, Cheile Turului platesc tribut greu prezentei in apropiere a Cheilor Turzii. Daca, in plan pur ipotetic, ele ar fi amplasate intr-o zona lipsita de astfel de forme, ar fi, desigur, mult mai cunoscute si mai cautate. Acest efect de eclipsare nu diminueaza cu nimic zestrea lor turistica ce asteapta sa i se acorde o atentie conforma cu adevarata sa valoare.

O prima, si cea mai importanta valenta atractiva a cheilor deriva din morfologia lor inedita. Spre deosebire de alte forme de acest gen amplasate intr-un cadru natural pitoresc, cu numeroase forme carstice, Cheile Turului se ivesc pe neasteptate din monotonia peisajului Cimpiei Transilvaniei. Acest contrast izbitor genereaza, prin sine insusi, o puternica impresie asupra privitorului, atragindu-l prin farmecul sau. Iar daca majoritatea cheilor obliga turistul sa le priveasca de jos in sus, de la ,,firul' apei, cele de fata iiofera posibilitatea de-a le admira si de sus in jos, in profunzime, fapt ce-si are farmecul lui. Ele sint printre cele mai salbatice din Muntii Trascaului, ingustimea profilului transversal si verticalitatea peretilor obligind frecvent turistul la eforturi deosebite pentru a le putea strabate. Talvegul vaii prezinta numeroase repezisuri si mici cascade (cea mai inalta atingind 3 m), iar la baza acestora apar marmite de mari dimensiuni unde apele inspumate isi domolesc pornirile in insolite lacuri, numite local 'bolboane' (Bolboana Fetelor, Bolboana Serpilor).

Pe versantii abrupti apar forme ale reliefului carstic si calcaros, platforme structurale, polite, zimti, pilieri (renumiti sint Popa Tiganilor si Tunsul), opere ale gelifractiei, cu infatisari ciudate si pitoresti totodata.

In apropierea iesirii din chei, inspre avale, la partea superioara a versantului drept, se afla un clasic portal, cel al Pesterii Sura Mare. Amintindu-l trecem de fapt la sublinierea unei alte resurse turistice a cheilor, respectiv aceea a pesterilor. Sint cunoscute un numar de 29 de cavitati, intre care se detaseaza Pestera cu Silex (64 m lungime), Pestera cu Horn (29 m) Pestera de sub Grohotis (27,5 m), Pestera cu Saritori (21 m) etc. Desi de dimensiuni reduse, ele diversifica atractiile turistice, oferind vizitatorilor un prim contact, de mica anvergura, cu lumea subterana. Exista si aici numeroase pesteri pe care traditia orala le-a umanizat, pornind de la functia de adapost vremelnic (Pestera Morarilor, Pestera Zinelor, Pestera Feciorilor etc.). Verticalitatea peretilor (Coltul Ciinilor, Stina Ciorilor) ofera, de asemenea, largi posibilitati de practicare a alpinismului. Desi este declarata rezervatie naturala, cu o suprafata ocrotita de 20 ha, Cheile Turului sint amenintate cu distrugerea de catre avansarea carierei amplasate in versantul sting. Sistarea exploatarii calcarului in aceasta cariera se impune cu necesitate, macar acum cind ea n-a afectat decit circa un sfert din valentele turistice ale cheilor in caz contrar, ele vor fi total si iremediabil compromise. Formarea Cheilor Turului este aproape identica in desfasurarea sa cu geneza si evolutia Cheilor Turzii, situate in imediata apropiere, fapt ce l-a indreptatit de altfel pe Emm. de Marlonne (1022) sa le defineasca lapidar ca 'prototipul Cheilor Hasdatelor'. Dar, in timp ce Cheile Turzii au beneficiat, inca din secolul trecut, de atentia geomorfologilor, si nu numai a lor, Cheile Turului (numite uneori si Cheile Turenilor, dupa localitatea din apropiere) au ramas intr-un con de umbra, intr-o eclipsa nemeritata, generata de atractia stiintifica si turistica exercitata de forma vecina.

Cheile Turului trebuie incluse in categoria cheilor epigenetice. Nicaieri, in alte grupe montane, epigeneza nu este mai edificatoare, nici intr-un alt loc prezenta cuverturii de roci sedimentare ce a acoperit calcarele nu este mai apropiata si, poate de aceea, mai ilustrativa. Pe de alta parte, daca in cazul altor sectoare de chei, mult mai evoluate, aflate actualmente intr-un relativ echilibru morfodinamic, maturitatea formei a sters unele indicii morfogenetice, in cel de fata tineretea cheilor releva pregnant modul de formare, trasaturile lui definitorii. Contextul paleogeografic al formarii cheilor trebuie desprins din evolutia de ansamblu a Bazinului Transilvan, respectiv a bordurii sale nord-vestice. Ea debuteaza odata cu constituirea retelei hidrografice primare pe versantii Culmii Peana-Feleac si orientarea ei inspre zona de subsidenta a Muresului. Valea Turului, numita local Piriul Racilor, s-a insinuat in masa depozitelor tortoniene, pe o directie de drenaj nord-vest-sud-est. In partea sud- estica a localitatii Tureni apele au intersectat in talveg, prin adincire, calcarele Culmii Petresti, patrunsa ca un pinten sub masa formatiunilor sedimentare. A intrat astfel in calcarele tithonice care, prin duritatea lor, nu i-au permis o evolutie laterala, ci doar sa-si croiasca o albie ingusta.

Se impune cu stringenta sublinierea, si in acest cadru, a specificitatii evolutiei retelei hidrografice in carst, deoarece obstacolul reprezentat de rezistenta rocii este subminat de alte insusiri (texturale, structurale si tectonice) ale aceleiasi roci, favorabile denudarii ei. Pentru situatia de fata, unde valea Turului a evoluat la periferia zonei calcaroase, epigeneza ei in actualele chei devine cu atit mai surprinzatoare cu cit o simpla deviere spre est ar fi condus la evitarea subasmentului calcaros. De ce totusi apele au preferat sa se adinceasca in calcare, mentinindu-si cursul in aceeasi albie ? O prima cauza deriva din interventia coroziunii ca agent modelator cu pondere hotaritoare in morfogeneza carstica. Prin aportul ei, in primul rind, rata de denudare generala in calcare (datorata eroziunii si coroziunii) creste cel mai adesea fata de rocile inconjuratoare necarstificabile. In al doilea rind, structura si textura rocilor carbonatice ofera apelor numeroase posibilitati de-a se infiltra si coroda in profunzime, largindu-si spatiile de drenaj subteran (pe seama porozitatii si a fetelor de strat). In sfirsit, tectonica pune la dispozitia apelor litoclaze de diverse marimi si configuratii, de-a lungul carora apele isi deschid noi conducte de drenaj etc.

Datorita acestor caracteristici, specifice rocilor carstificabile in perimetrul acestora are loc o adincire rapida a retelei fluviatile, (uneori o adincire brusca, ce creeaza raporturi noi in profilul longitudinal al riului, imposibil de surmontat de evolutia ulterioara). Ea se realizeaza, de obicei, in cadrul aceleiasi linii verticale, amplificind, prin constanta curgerii, adincirea. Spre deosebire de majoritatea cheilor din Muntii Apuseni, caracterizate prin evidente aspecte de maturitate sau chiar imbatrinire, Cheile Turului se inscriu in categoria formelor tinere, cu profil transversal ingust, sub forma de ,,V' ascutit si cel longitudinal cu numeroase praguri si repezisuri, indicii clare ale unei evolutii accelerate.

Accesul la aceste chei este facil. Un drum carosabil, nemodernizat se desprinde din soseaua E60, la kilometrul 455,3 si porneste spre vest, strabatind localitatea Tureni. Dupa circa 2,1 km se ajunge la intrarea in cheie dinspre amonte. Un alt drum se desprinde din aceeasi sosea, la kilometrul 456,7 vizavide ramificatia inspre Ceanu Mic si, dupa un parcurs de 1,3 km, ajunge la cariera din versantul sting al cheilor.

Cheile Turzii

Cea mai grandioasa fierastruire a Culmii Petrestilor se intilneste in zona unde riul Hasdate intersecteaza bariera dura a calcarelor jurasice (tithonice), scurtindu-si un sector de chei unic, Cheile Turzii. Ele reprezinta, de departe cea mai cunoscuta forma de acest gen din Muntii Apuseni, datorita atitpozitiei sale favorabile in teritoriu (in apropierea oraselor Turda si Napoca), cit si a atractivitatii sale deosebite. Ca urmare, ea a intrat de timpuriu in atentia turistilor, cit si a specialistilor geografi, botanisti, geologi care i-au descris si explicat geneza si evolutia, fauna si flora s.a.m.d., facind astfel si mai mult cunoscuta.

Cheile Turzii (fig. 2) sint situate in partea centrala a Culmii Petrestilor. avind o lungime de 1 270 m si o energie de relief de pina la 250 m. Au o orientare relativ perpendiculara pe directia de desfasurare a barei carbonitice, respectiv vest-est. Amploarea dezvoltarii lor pe verticala este o consecinta a incastrarii Hasdatelor in zona de cea mai mare altitudine a culmii mentionate, care atinge pe versantul drept, in Dealul Bisericii (793 m), iar pe cel sting, in Dealul Sindului (759 m). Se observa, inca de la aceasta mentionare, o cadere spre nord-est a culmii, cadere ce se va accentua, ea disparind sub depozitelesedimentare ale Depresiunii Transilvaniei. La constituirea resurselor turistice ale Cheilor Turzii participa uncomplex de elemente morfologice, hidrologice, geologice, floristice si faunistice. Varietatea si amploarea desfasurarii, carora li se asociaza ineditul, specificitatea teritoriala a raspindirii acestor elemente, fac din Cheile Turzii un obiectiv turistic cu o atractivitate indiscutabila.

Ceea ce se impune de la inceput este relieful grandios al cheilor. Larga dezvoltare pe verticala si orizontala a abrupturilor ce strajuiesc de o parte si de alta albia riului domina peisajul si incinta privirea. Ingustarea se desfasoara spatial sub forma unei pilnii duble, cu o deschidere mai putin spectaculoasa la intrarea din amonte, unde riul pare nepregatit pentru inclestarea ce-l asteapta si cu o alta, mult mai impunatoare in avale, unde acelasi riu scapat din chinga calcarelor simte parca nevoia descatusarii, risipindu-si energiile in patul moale al rocilor sedimentare. Iluzie efemera, deoarece departe de iesirea din chei il asteapta ofiolitele, sa-l incastreze din nou intr-un defileu meandrat ce se desfasoara pina la confluenta cu Ariesul.

Daca strabatem cheile din aval inspre amonte - acest sens de vizitare ramine dominant, majoritatea turistilor venind aici dinspre Turda - intimpina, grandioasa, panorama peretelui sting, o uriasa faleza dominata de silueta Turnului Galben. El descrestc spre nord-est, adapostind in mozaicul formelor sale Alghinele si Hornul Vulturului. Pe celalalt versant, creasta crenelata a Peretilor cu Trepte urca, asa cum o arata si topicul atribuit inspre partea cea mai inalta a cheilor, Suurimea. Alaturi, Coltul Crapat, cu forma sa geometrica este usor de identificat. La baza Peretilor cu Trepte se intilneste unul dintre cele mai extinse grohotisuri din chei, Grohota Padurii. Alte asemenea trene de pietre, mobile sau fixate, populeaza celelalte colturi ale cheilor (Zurusul Cetatii, La Cigai, Grohota Morarilor etc.). Grandoarea Peretelui Urias, inalt de peste 200 m sau a Turnului Ascutit se imprima in memorie pentru totdeauna. Escaladarea lor, dar si a Peretelui Pombeilor, a Crestei Frumoase, Hornului Marac, Peretelui Scorusului etc. atrag numerosi alpinisti dornici de a se initia sau a se infrupta din euforia cucerii ,,inutilului'.

Un aport deosebit la imbogatirea valentelor turistice ale cheilor si-l aducevegetatia, intens cercetata si inventariata de renumiti botanisti (E. Pop, 1937; E. I. Nyarady, 1937 etc.). Cheile, prin varietatea reliefului lor, a expozitiei versantilor au oferit un mediu propice adapostirii unor numeroase relicte tertiare, unele dintre ele, cum este Allium obliquum, fiind unice in Europa. Tot relicte sint si Sorbus dacica (scorusul), Ferula sadleriana (o specie de areal) sau Ephei distacliya (circelul). Desi altitudinea celui mai inalt virf din chei nu depaseste 800 m, aici s-au conservat, datorita microclimatului racoros al padinilor versantilor nordici, mai adapostiti, numeroase plante alpine ce caracterizeaza biotopurile unor altitudini mult mai ridicate. Asa sint piciorul cocosului (Ranunculus oreophilus), ochiul boului (Aster alpinus), sau strutirul (Selaginella helvetica). In chei au fost inventariate de asemenea 29 endemisme, evidentiindu-se stinjenelul (Iris gurtleri) si omagul (Acomtumct botryon fissurare). Cercetarile botanice au identificat alte numeroase specii rare, caracteristice pentru zonele aride: trinjoaica (Ranunculus illyricum), vita salbateca (Vitis sylvestris), paiusul (Festuca vallesiaca) sau a unor specii rare pentru flora tarii noastre: tulichina (Daphe cneorum), garofita (Dianthus spicus folius) etc.

Fauna cheilor s-a bucurat si ea de o atentie sporita din partea zoologilor. Acestia au identificat numeroase specii rare de insecte, melci, pasari (pietrarul, mierla de stinca) etc.

Datorita peisajului lor inedit, a numeroaselor relicte biogeograficepe care le adapostesc, Cheile Turzii si zona inconjuratoare au devenit,din anul 1938, o rezervatie naturala. Incepind cu anul 1950, ele au fost declarate monument al naturii, fiind protejate ca atare, pe intreaga suprafata de 175,7 ha. Din punct de vedere morfogenetic, Cheile Turzii au oferit teren prielnic formularii a numeroase ipoteze contradictorii, detasindu-se totusi, prin numarul sustinatorilor si profunzimea argumentelor, cea epigenetica. Astfel, inca in secolul trecut, E. A. Bielz (1884) incearca sa explice formarea cheilor prin grefarea vaii Hasdatelor intr-o mare fisura, provocate in calcare de ascensiunea porfiritelor. G. Czirbusz (1890) lanseaza ideea genezei cheilor ca urmare a evolutiei subterane a riului Hasdate, care a dus la aparitia unei pesteri al carei tavan s-a prabusit. Acestei opinii i se va ralia ulterior E. Cholnoky (1917) si E. I. Nyarady (1937) care o vor imbogati cu noi argumentc insuficiente insa pentru a o putea impune definitiv.

In anul 1921, in cadrul excursiilor stiintifice ale studentilor si cadrelor didactice de la Facultatea de geografie a Universitatii din Cluj, marele geograf francez, Emmanuel de Martonne, include in itinerar si Cheile Turzii,pe care le considera, impreuna cu regiunea din jur, de o mare complexitate "unde sint reprezentate toate episoadele istoriei morfologice a Bihorului' (la acea epoca Muntii Trascaului erau inclusi in grupa mare a Muntilor Bihorului. Cu aceasta ocazic el formuleaza ipoteza formarii cheilor prin epigeneza sau supraimpunere, respectiv prin adincirea unui riu (a Hasdatelor, in acestcaz) in acelasi talveg, urmind aceeasi directie la trecerea din sedimente moi in roci dure.

Se cunoaste faptul ca extremitatea nordica a Culmii Petresti a fost acoperita in neogen de catre marea ce ocupa Depresiunea Transilvaniei sidepresiunile-golf din Munti Apuseni. In aceasta perioada, pe suprafata submersa a calcarelor s-au depus formatiuni sedimentare slab consolidate. Odata cu retragerea marii, determinata de miscarile de ridicare din fazele stirica, attica si valaha, in masa acestor depozite incepe sa se incastreze reteaua hidrografica dezvoltata in zona montana de la vest (Muntii Gilaului) si avind o orientare vest-est, cu directia de drenaj spre lacul ce ocupa DepresiuneaTransilvaniei. In cadrul acestei retele se individualizeaza valea Hasdatelor, cu o lungimc actuala de 35 km, ce isi are obirsia pe versantii estici ai Masivului Muntele Mare. Initial, ea s-a adincit in depozitele sedimentare neogene (nisipuri, pietrisuri, marne), care in perimetrul actualei bare calcaroase aveau o grosime mai redusa. Dupa inlaturarea lor, riul a intersectat calcarele, roci mult mai dure si mai rezistente la eroziune. In loc sa-si caute alta cale de drenaj, in formatiuni mai moi, riul a continuat sa se adinceasca in calcare, desigur, intr-un ritm mai lent, generind actualele chei epigenetice. Rata denudarii in cele doua tipuri de roci este total diferita. Putem observa aceasta luind in considerare cheile si depresiunea din amonte. In vreme ce in zona cheilor, adica in calcare, riul abia a reusit sa-si sculpteze un drum de trecere, in zona depozitelor sedimentare necarstificabile a dus la aparitia unei adevarate depresiuni.

Adincirea riului in calcare nu s-a realizat de la sine, fara inerente greutati, fara tatonari ale apelor de a gasi si a exploata cele mai facile cai pentru largirea si adincirea albiei. Din aceasta lupta perpetua s-a nascut relieful cheilor. Relief pe care apele, aidoma unui proiectant de geniu, 1-au trasat in liniile lui majore. Detaliile au intrat in seama, si sint opera, proceselor de modelare subaeriene, a inghet-dezghetului, insolatiei, vintului etc. Inghet-dezghetul a largit fisurile calcarelor, a subminat continuu trainicia edificiului stincos, deschizind noi cai, mai profunde, de patrundere a apelor de percolatie ori producind surpari si aglomerari de materiale reziduale ce constituie actualmente frecventele trene de grohotisuri de la baza abrupturilor. Coroziunea, nedespartitul proces, cind e vorba de calcare, a generat si ea forme specifice, intre care lapiezurile se inscriu la loc de frunte prin varietate st raspindire.

Fierastruirea adinca a culmii calcaroase a pus in evidenta, mai ilustrativ decit in zonele de platouri sau de contact nediferentiat cu celelalte tipuri de relief, preferinta apelor de-a evolua in calcare pe cai subterane. Rezultatul morfologic al acestei tendinte, favorizata in expansiunea sa de aportul si tectonicii rocilor solubile, sint numeroasele guri de pestera (32) care apar pe ambii versanti ai cheilor la diferite inaltimi dincolo de intrarile lor unele cu adevarat grandioase, pesterile din zona au dimensiuni reduse.

Faptul se explica prin particularitatile conditiilor speogenetice locale. Ingustimea arealului carbonatic impiedicind constituirea unor acvifere endocarstice de amploare.

Asocierea in planul versantilor a pesterilor Cetateaua Mare si Ceteaua Mica situate vizavi, prima pe versantul drept iar cea de-a doua versantul sting, conduce la supozitia unui singur acvifer subteran dezvoltat pe aceeasi litoclaza, inainte de adincirea Hasdatelor la acest nivel. Odata cu modelarea cheii, pestera a fost sectionata, racordul dintre cele doua galerii realizindu-se actualmente intr-un plan ipotetic. Mai importante prin bogata incarcatura istorica, legende si vestigii materiale sint pesterile Cetateaua Mare (sau Pestera lui Balica, unu dintre capitanii principelui Rakoczi) si Calastur. Sapaturile sistematice efectuate aici au scos la iveala numeroase piese ceramice preistorice sau romane, precum si un bogat depozit de ramasite osteologice apartinind omului din paleoliticul mijlociu.

Cind piatra calcaroasa s-a lasat greu invinsa, urmele rezistentei sint reliefate de numeroasele marmite parietale si abriuri intiparite in stinca versantilor. Ipoteza epigenezei a fost sustinuta si completata ulterior cu noi argumente de catre R. Ficheux (1970), Gr. Posea si colab. (1973), I. PopescuArgesel (1977) etc., detasindu-se definitiv. Caile de acces spre Cheile Turzii se desprind din DN 76, Turda-Cimpeni trecind prin localitatile Mihai Viteazu si Cheia, pina pe platoul din apropierea cabanei turistice. Intre Turda si acest platou sint 14 km, soseaua fiind asfaltata. De la parcarea amenajata pe platou, drumul continua, pentru automobile, motociclete, pietoni pina la cabana ,,Cheile Turzii', aflata in apropierea intrarii in chei.

Al doilea drum porneste din Turda, urca la cariera de la Sandulesti de unde, ocolind extremitatea nordica a Culmii Petresti, se indreapta spre localitatea cu acelasi nume (12 km). Inainte de a intra in localitate, se urmeaza firul Hasdatelor, pe o poteca ce duce dupa circa 1 km la intrarea in chei dinspre amonte. Dealtfel turismul de drumetie gaseste aici numeroase posibilitati de afirmare, zona fiind de o mare accesibilitate.

Bazele de cazare turistica sint reprezentate prin cabana Cheile Turzii amplasata la altitudinea de 450 m, pe un fragment de terasa al versantului sting. Are o capacitate de cazare de 47 de locuri, careia i se asociaza cele 20 de locuri in casutele campingului din vecinatate. Zona ofera, deasemenea, largi posibilitati de campare.

Cheile Borzestilor

Privite dinspre culoarul Ariesului, Cheile Borzestilor nu-si tradeaza prin nici un indiciu existenta. Chiar si confluenta Ariesului cu afluentul sau ramine tributara unei discretii explicate prin atragerea privirilor spre pilnia spectaculoasa cu care te intimpina defileul ce incepe in amonte de localitatea Moldovenesti. O interceptezi totusi, vrind-nevrind daca ti-ai propus sa strabati Culmea Petresti de la un capat la altul, fiind prima despicatura verticala pe care o intilnesti pornind de la culoarul Ariesului catre nord-est, si cu al treilea sector ce afecteaza integritatea aceleiasi culmi, dupa cheile Turuluisi Turzii, daca vii din sens contrar. Cheile Borzestilor (fig. 3) sint situate, asadar, in bazinul mijlociu al vaii cu acelasi nume, in zona unde ea intersecteaza fisia, efilata tot mai mult spre sud-est de calcare jurasice. Are o directie relativ paralela cu cea a cheilor din apropiere, respectiv nord-vest - sud-est si o lungime ce nu depaseste 400m.

Prezenta Cheilor Turzii, de o parte, a defileului Ariesului de cealalta parte rapeste Cheii Borzestilor posibilitatea de a-si etala valentele atractive, cererea turistica orientindu-se, covirsitoare, spre cele doua obiective, mult mai cunoscute. Dar, ea stie ca nimeni alta ca turismul ca fenomen de masa, este intr-o continua expansiune si in consecinta, mai devreme sau mai tirziu, ii va veni si ei rindul. Pina atunci se complace intr-o asteptare solemna, ferita de glorie, dar si de consecintele nefaste continute, in mod inevitabil, in structura oricarui fenomen de transformare.

Desi nu poate fi catalogata ca o forma de referinta, geneza si evolutia cheii in cauza aduce citeva elementc particulare, neintilnite inca in Muntii Apuseni. Astfel, ea este singura cheie prin care riul care a sculptat-o a curs in doua sensuri, schimbindu-si, in timp, atit nivelul de baza cit si colectorul.

Dar, sa prezentam detaliat evolutia vaii, asa cum este ea imaginata in studiul asupra Muntilor Trascaului elaborat de I. Popescu Argesel (1977). Initial, in perioada cind golful Borzestilor functiona ca o zona de convergenta hidrografica, valea omonima, al carei bazin se limita, spre sud la clinele vestice ale Culmii Petresti, debusa in acest bazin depresionar. Ulterior, pe versantul sud-estic al culmii se grefeaza un organism de scurgere orientat spre depresiunea Turda- Cimpia Turzii, suprapus actualmente cursului inferior al vaii Borzestilor. Subsidenta din partea nord-vestica a depresiunii, precum si adincirea mai rapida a Ariesului a determinat o inaintare regresiva accentuata a afluentului care, traversind cumpana de ape dintre golful Borzestilor si bazinul depresionar al Turzii, capteaza vechea vale. Particularitatea de baza a captarii se rezuma la adjudecarea, de catre afluentilor Ariesului, pas cu pas, a vaii opuse. El nu a intersectat valea intr-un sector oarecare al cursului, frustrind-o de partea din amonte a bazinului, ci s-a intilnit cu ea ,,obirsie in obirsie'. Drept urmare, transarea bazinelor s-a produs pornindu-se practic de la o linie de confluenta ce a inaintat progresiv datorita adincirii mai rapide a ramurii tributare Ariesului, pina in golful Borzestilor si de aici, in continuare, pe versantii magurilor din partea vestica a bazinului depresionar.

In acest context paleogeografic, Cheia Borzestilor si-a inceput morfo-geneza odata cu patrunderea epigenetica, in calcare, a vaii primare. Odata cu schimbarea sensului ei de drenaj, catre Aries, si constituirea actualei configuratii a retelei hidrografice, adincirea primeste un nou impuls, favorabil edificarii reliefului de chei.

Morfologia sectorului de ingustare in calcare releva o dispunere verticala accentuata a celor doi versanti, fragmentati in partea superioara unde apar crestele si zimtii, nisele si marmitele parietale. In profilul longitudinal al talvegului apar, de asemenea, numeroase repezisuri si cascade, forme asociate frecvent cu astfel de rupturi bruste de panta, ies in evidenta marmitele, ce dau un farmec aparte si se constituie intr-un obstacol demn de luat in seama de cei interesati sa strabata aceste chei. Pentru drumetii care, per pedes, vor sa viziteze zona, drumurile de acces (mai degraba, potecile) copiaza intru totul cele doua sensuri de evolutie ale vaii, dinspre Borzesti si dinspre Aries, coborind sau urcind firul vaii actuale. Calea de acces mai practicabila porneste din localitatea Borzesti si urmeaza valea pina in chei, desi o abordare dinspre Aries pare multora mai la indemina.

Cheile Silosului

La sud de Defileul Ariesului, primul sector de cheie intilnit este cel al Silosului (Urdasului). Ea izvoraste de sub creasta principala a partii nord-estice a Culmii Bedeleului (Piatra cu Urda) si se indreapta spre est, depasind in culoarul depresionar al Trascaului ca afluent de obirsie al Vaii Aiucului. Cheile (fig. 4 I) se dezvolta in bazinul mijlociu al riului amintit si au o lungime modesta, de 300 m.

Prin lungimea redusa si morfologia lor putin variata - demna de semnalat este doar cornisa calcaroasa care coboara din virful versantului sting cu o intreaga gama de forme reziduale - Cheile Silosului poseda o zestre turistica limitata. Dar, ele pot intra totusi in atentia turistilor datorita aportului recreativ al imprejurimilor. Astfel, vizavi de scurta lor ferastruire, pe partea opusa a Depresiunii Trascaului se inalta in adevarata lor splendoare Coltii Trascaului, care culmineaza in virful Piatra Secuiului (1130 m). O creasta salbateca si golasa, ridicata brusc din mijlocul reliefului aplatizat al depresiunii, pentru a ilustra parca modul cum se desfasoara procesele de eroziune diferentiala si rezultatul acestora. Abrupturile sale estice si vestice, turnurile, arcadele si salba trenelor de grohotisuri ii dau un farmec insolit. Urcind spre Cheile Silosului, orice intoarcere a privirilor se izbeste de citadela lor maiestuoasa. Te opresti fara voie si o admiri indelung ca pe o cetate crenelata.

La intrarea in chei, pe partea dreapta, in sensul urcarii, un alt obicctiv, de data aceasta de natura antropica. Este vorba de Cetatea Trascaului ridicata - premeditare puternic motivata - in virful abrupt al unei klippe calcaroasc. Edificiul a fost inaltat in secolul XIII si, ca toate cetatile aflate la rascruci de epoci si drumuri, are o istorie agitata. Azi se mai pastreaza o buna parte din zidurile incintei si cele doua turnuri laterale.

In localitatea Rimetea, situata in chiar central morfologic al depresiunii, al acestei cuvete ciudate, unde apele vailor Rimetea si Aiud se despart pentrua se indrepta fiecare in sens opus, spre alt colector se afla un muzeu etnografic cu o mare bogatie si varietate a exponatelor. Iata deci cum Cheile Silosului pot fi un fericit pretext pentru a vizita si admira o grupare variata de obiective turistice apartinind cadrului natural sau edificate in timp, prin truda si iscusinta omului.

Geneza cheilor are drept punct de plecare evolutia vaii Silosului, care s-a constituit ca organism de scurgere; de versant in zona de aflorare a rocilor ofiolitice. Intrind in calcare, dispuse, la rindul lor, in fisii inguste, ea s-a adincit ca vale de eroziune normala, modelindu-si un sector de chei. Spre deosebire de alte opinii, care considcra aceste chei ca fiind generate de inaintarea regresiva a piriului in cauza, datorita coboririi accentuate a nivelului sau de baza, noi le includem in categoria formelor de adincire obisuita, normala. Asa cum s-a mai precizat dealtfel, dezvoltarea bazinelor hidrografice pe seama eroziunii regresive imbraca in carst tente particulare. Ea se poate realiza doar in contextul in care riul de suprafata, printr-o eroziune laterala puternica, ajunge sa intersecteze ramificatiile unui acvifer subteran deschizind astfel o conducta de drenaj pentru acesta. Or, se stie ca asemenea acvifere sint localizate in zone carstice mai larg desfasurate, cu volum apreciabil al calcarelor. Crestele calcaroase si masivele izolate, forme raspindite in Muntii Trascaului, in care sint modelate majoritatea cheilor din aceasta grupa muntoasa, nu faciliteaza acumulari freatice de amploare, scurgerea realizindu-se rapid, dinspre carstificabil spre necarstificabil, pe cale subaeriana. De aici rezulta imposibilitatea fenomcnelor de regresie lipsind practic agentul de sculptare.

Din soseaua modernizata Aiud - Buru, se desprinde, la intrarea in localitatea Coltesti, o ulita care ne conduce pasii spre chei. Drumul de tara, impracticabil pentru mijloacele auto, urmeaza firul meandrat al piriului Silosului pe o distanta de 2 km, pina in sectorul de ingustare. Aici, cresterea brusca a declivitatii si apropierea celor doi pereti stincosi obliga drumul sa urce pe versantul drept, cu paduri de foioase, pentru a cobori iar in albiapiriului, in partea mediana a ingustarii. Marcajul banda galbena urmeaza in continuare drumul descris pina in Culmea Bedeleu.

Cheile vaii Plaiului

In aceeasi culme calcaroasa in care sint sculptate Cheile Silosului sint modelate la mica distanta, spre sud-vest, Cheile vaii Plaiului (numita local si valea Pietrelor) (fig. 4.II). Desi in literatura geografica este cunoscuta sub numele de valea Pietrelor, uzitam de topicul de valea Plaiului pentru ca este mai frecvent folosit de catre localnici. Spre deosebire insa de cheile descrise anterior, ele au o lungime mult mai mare, depasind 1,2 km, iar profilulde cheie este mult mai clasic reprezentat.

Cheile se dezvolta in bazinul mijlociu si, partial, superior, al vaii Plaiului, riu care strabate localitatea Izvoarele, pentru a se varsa in valea Aiudului in partea sudica a Depresiunii Trascaului. Ele pot fi privite si admirate inca de la distanta, din soseaua Buru - Aiud, de unde se infatiseaza ca o fereastra deschisa spre inima masivului de calcar. Dar, adevarata frumusete o putem percepe numai privindu-le de aproape, adica urmind poteca ce escaladeaza versantul sting, prin treimea sa inferioara, peste blocurile instabile si custurile ascutite, pe sub pilierii si ,,babele' ce se ridica brusc pe spinarile golase. Privelistea catre virful Cornului este unica: o mare valurita de piscuri si grohotisuri, aflata intr-un echilibru fragil. Un peisaj maret, dar auster, unde crusta pietrificata s-a dezmembrat in milioane de fragmente de toate dimensiunile si formele. Alaturat, pe versantul opus padurea ce imprejmuie sagetile de calcar ale piscurilor izolate seamana unui zid de sprijin peren, ocrotitor si impasibil la zvircolirile trecerii, iar jos, undeva sub picioarele noastre, parca se resimt salturile zglobii ale piriului peste fruntea cascadelor, undele largi din copaia marmitelor, trena fluida si inspumata a repezisurilor. Ajuns, dupa mai bine de doua ore de mers la capatul din amonte al cheilor, acolo unde apele vaii Plaiului isi aduna cu migala forta necesara pentru a strapunge rocile albicioase - calcarele - simti regretul ca visul nu continua. Ca urmare, te intorci si cauti sa descifrezi, sa surprinzi bogata paleta a detaliilor morfologice.

O descindere in paleogeografia cheilor ne conduce, invariabil, la originile vaii Plaiului, ce-si aduna apele de sub culmea masiva, golasa, a Bedeliului (1227 m), prin trei piraie care conflueaza intr-o caldare impadurita, sculptata in cristalin. La circa 200 m in avale apar calcarele, care repauzeaza peste rocile ofiolitice, linia de contact inclinind de la nord-vest inspre sud-est. Ca un reflex imediat, valea se ingusteaza, pe versanti apar abrupturile, iar in profilul longitudinal al vaii repezisuri si mici cascade. Relieful de cheie matura este incontestabil. Si in cazul acestei chei, includerea in categoria formelor rezultate prin inaintare regresiva este improprie, bariera de calcare avind o latime prea mare pentru a putea fi subminata de avansarea izvoarelor unui firav piriiu.Valea a evoluat, inca de la formarea sa, ca un organism de drenaj propriu-zis, pe aceeasi directie, trecind din ofiolite in calcare, unde s-a adincit, generind cheile actuale.

In sectorul de ingustare se remarca deosebita dezvoltare a reliefului calcaros, de alterare si dezagregare, mai ales pe versantul sting al virfului Cornului (1238 m), un versant extrem de prelung (ceea ce denota existenta unei vai mature cu o activitate de sculptare indelungata). Din faleza superioara a versantului se desprind o serie de patru spinari, cu roca la zi, ce coboara, asemenea unor vertebre catre talvegul vaii. Pe creasta lor relieful rezidual prezinta o dezvoltare excesiva, nemaiintilnita in zona studiata. Zimtii, pilierii, turnurile si stincile de tip ,,babe' abunda, ca sa nu mai vorbim de diversele forme de lapiezare a calcarelor; intre creste se prefigureaza culoare prelungi, de forma unor ravene uriase, inecate in grohotisuri mobile, la partea superioara, si partial fixate prin vegetatie, in cea inferioara.

Versantul drept, dinspre virful Fruntii, cu expozitie nordica, prezinta o morfologie diferita. In perimetrul sau apar piscuri si abrupturi insulare, care se inalta deasupra unui dens covor arborescent. Expozitia diametral opusa, nordica si sudica, a celor doi versanti este cauza principala a aparitiei unei morfologii de detaliu atit de diversificata. In vreme ce pe versantul sting procesele de alterare sint mai intense - ca urmare si formele sint mai numeroase si mai variate - pe cel drept microclimatul a fost favorabil mentinerii unui ritm lent al evolutiei, de unde si fragmentarea redusa.

Cei ce doresc sa viziteze aceste chei pot porni din soseaua Buru - Aiud, respectiv de la indicatorul amplasat intre localitatile Coltesti si Valisoara, ce arata directia spre satul Izvoarele (2 km). De la marginea asezarii respective - amplasata la racordul muntelui cu depresiunea - urmam pe o distanta de 1,5 km poteca ce insoteste valea Plaiului pina in chei, strabatind pajisti cu pasuni si finete. Ca baza de cazare apropiata recomandam, atit pentru turistii care viziteaza cheile vaii Plaiului, cit si cele ale Silosului, popasul turistic Valisoara (20 de locuri in casute) situat la 3 km distanta, in directia Valisoara - Aiud.

Cheile Valisoarei

Uzitam de acest topic in locul celui de Cheile Aiudului, datorita faptului ca localitatea Valisoara se afla in imediata lor apropiere, in vreme ce Aiudul (localitatea cu care cheile sunt asociate adesea) este mult mai departe situat. De asemenea, in zona studiata, cea a marginii de sud a Depresiunii Trascaului, valea Aiudului este frecvent numita si valea Valisoarei.

Cheile Valisoarei (fig. 5) se dezvolta la extremitatea de miazazi a Depresiunii Trascaului, in bazinul superior al riului Aiud. Au o orientare nord-vest - sud-est si o lungime de 1 km. Insusirile lor turistice sint remarcabile. Desi apar ca o forma de relief matura, cu un profil transversal larg, verticalitatea peretilor domina peisajul limitrof si stirneste dorintei de frumos priviri admirative. Versantul drept al cheii, format din Dealul Bogza, descrie o linie sinuoasa, cu o caldare uriasa in partea mediana ce simbolizeaza parca incercarea

reliefului de a se retrage in intimitate, in sine insusi. La cele doua extemitati verticalele stincoase ofera alpinistilor trasee de mare dificultate. Dimpotriva, cornisele oblice ale versantului sting, mai fragmentat, cu un relief bogat in incrustatii morfologice, atrage mai degraba privirile, fiind mai nuantat ca fizionomie, mai interesant.

Strabati aceste chei cu sentimente contradictorii, de admiratie implicata in rosturile firii sau de detasare totala. Verticalitatea nu copleseste si nu incatuseaza aidoma altor sectoare de chei, ci dimpotriva, ofera priviriilor precum riul alaturat, un spatiu suficient pentru a se simti libere, de a rataci in voie de la un obelisc stincos la altul. Cele 27 de pesteri din versantii cheilor, de dimensiuni reduse (cea mai lunga fiind Pestera nr. 13 din Cheia Valisoarei, avind 134 m) isi aduc si ele prinosul de activitate, jucind rolul unor lucarne ce ne permit trecerea spre lumea subterana.

Geneza si evolutia acestei forme majore de relief contin in sine intreaga 'cheie' a formarii Depresiunii Trascaului. Ea este astfel nu numai o forma de-sine-statatoare, ci a conditionat, prin geneza sa, aparitia unei alte forme de mare amploare. Dupa cum am subliniat deja in capitolul dedicat tipurilor genetice de chei din Muntii Apuseni, formarea Cheilor Valisoarei este pusa pe seama proceselor de captare fluviatila, prin avansarea remontanta a unui afluent al Muresului. Imposibilitatea desfasurarii unor astfel de fenomene in carst si modul cum trebuie intelese captarile in perimetrele carstificate au fostde asemenea explicate. Ar mai fi de adaugat doar ca, in situatia data, fenomenul de captare, in sensul clasic al cuvintului, prin oricare din cele doua vai, Rimetea sau Aiudul, ar fi dus la o orientare generala a drenajului spre directia primei vai patrunsa in depresiune, sau cel putin aceasta si-ar fi adjudecat cea mai mare parte a spatiului drenat. Or, cumpana de ape se afla in zona centrala a culoarului depresionar, ceea ce ar presupune instaurarea concomitenta a celor doua drenaje opuse, un potential de inaintare relativ uniform etc., conditii doar intimplator realizabile. In consecinta, ipoteza formarii cheilor printr-un astfel de fenomen trebuie exclusa. in cele ce urmeaza, incercam abordarea procesului genetic al Cheilor Valisoarei pornind de la interrelatiile care s-au desfasurat in paleogeografiazonei respective.

Astfel, Depresiunea Trascaului, o arie negativa bine conturata, inchisa spre sud de masivele calcaroase Bogza si Rachis, este considerata de origine fluviatila (I. Popescu Argesel, 1977). In formarea sa, un rol hotaritor l-a avut, dupa acelasi autor, existenta drenajului organizat intre Pleasa Rimetului, ca loc de obirsie, si golful depresionar al Borzestilor. Riul in cauza ar fi modelat partea superioara a spatiului depresionar. Captarea si dezmembrarea acestui riu au loc in pannonian, datorita inaintarii regresive a unui afluent al Muresului, venit dinspre Depresiunea Turda, pe actualul traseu al vaii Rimetei (Trascaului). Simultan, in partea opusa a depresiunii, alt riu evolueaza regresiv si reuseste sa despice bara calcaroasa a Masivului Rachis, intrind in spatiul depresionar dinspre sud si schitind configuratia de azi a vaii Aiudului. Conform acestei teorii, Cheile Valisoarei, s-au format prin captare, Valea Aiudului, dupa intrarea in spatiul depresionar captind organismele torentiale ce drenau versantii acesteia. in ceea ce ne priveste, consideram ca in geneza depresiunii un rol important l-au avut raporturile geologice dintre formatiunile asupra carora reteaua fluviatila, factorul dinamic al evolutiei, a actionat. Astfel, arealul actualei depresiuni se suprapunea, inca de la inceputul cretacicului, cu extremitatea nordica a unui bazin lacustru care a functionat ca mediu de sedimentare al unor depozite alcatuite din conglomerate, gresii, marne, prezente inca pe bordura actualei depresiuni, dar care au acoperit initial si calcarele. Pe seama acestor formatiuni s-a constituit in neogen o retea fluviatila, care, conform legilor eroziunii diferentiale s-a dezvoltat, in primul rind, in zonele ocupate de roci mai putin dure. Drenajul acestei retele se realiza, initial, in totalitate catre sud, pe actualul curs al vaii Aiudului. In consecinta, apele acestei vai au inlaturat, la nivele superioare, formatiunile cretacice care acopereau stiva de calcare jurasice din sudul depresiunii, pe care le-au intersectat si in care s-a adincit, generind, epigenetic, Cheile Valisoarei. Ca urmare aceasta etapa a evolutiei, Depresiunea Trascaului avea aspectul unei pilnii cu deschiderea hidrologica catre sud. Concomitent, pe versantii nord-estici ai acestei cuvete isi dezvolta bazinul, prin evolutie remontanta, actuala vale a Rimetei, ce debusa in golful depresionar al Turzii. Intre cele doua vai cumpana de ape se ingusteaza din ce in ce mai mult, transformindu-se, in ultima etapa, intr-o creasta de intersectie, sortita disparitiei totale. Remanierile hidrografice, determinate de patrunderea si a vaii Rimetei in spatiul depresionar, competitia de exinderea bazinelor unul pe seama celuilalt sint in toi. Valea Rimetei inainteaza iar cea a Aiudului se retrage. In zona centrala se fixeaza statu quo-ul actual, mentinut timp indelungat de aportul masiv de material coluvio-aluvial depus in vatra depresiunii de catre riurile ce drenau versantii sai. Imposibilitatea motrice a celor doua retele divergente de a inlatura aceste depozite, in continua refacere cantitativa a frinat procesele de captare, de inaintare, in continuare, a unei vai pe seama alteia.

O cauza a potentialului de transport redus al vaii Aiudului o regasim in rolul de nivel de baza local pe care calcarele Masivului Rachis l-au jucat si il joaca in actualele chei. Acest nivel a limitat in amonte eroziunea in adincime, favorizind conservarea indelungata a unei curioase configuratii a hidrografiei din zona. Coborirea actuala a nivelului de baza al vaii Rimetei (360 m in albia Ariesului, la Buru) fata de altitudinea pragului calcaros din Cheile Valisoarei (425 m) va duce, in perspectiva, la avansarea izvoarelor primei vai, cu captari iminentein favoarea acesteia.

Accesul in chei este facilitat de soseaua Aiud - Buru, care le strabate de la un capat la altul. Distanta din Aiud este de 15 km, de la Burude 20 km. La popasul turistic Valisoara pot fi cazate, in casute de doua locuri, 32 de persoane/noapte. Implantarea unei baze de cazare in chiar inima cheilor, careia i se adauga numeroase anexe inestetice nu reuseste sa puna in valoare la cote ridicate de eficienta patrimoniul turistic al acestui obiectiv, ci, dimpotriva, il afecteaza negativ. O reconsiderare a dotarilor turistice din aceasta baza, o gospodarire mai rationala si estetica a spatiului din jur se impun cu stringenta.

Cheile din bazinul vaii Inzelului

Valea Inzelului isi are obirsia pe versantul estic al Bedeleului, fiind unul, dintre cei mai vigurosi afluenti ai vaii Aiudului, cu care conflueaza in localitatea Poiana Aiudului. Ea isi aduna apele de pe o mare suprafata, prin intermediul a trei afluenti mai importanti, si anume: valea Bedeleului, numita in cursul superior si valea Rogoazei, cu izvoarele in inseuarea dintre virfurile Bedeleu (1227 m) si Ursoaia (1260 m); valea Dragoiului, cu obirsia in inseuarea dintre virfurile Prislop (1281 m) si Secul (1282 m) si valea cu izvoarele in partea de vest a Masivului Geamanul. in bazinul mijlociu, acesti trei afluenti prezinta inguste sectoare de chei, rezultate prin fierastruirea adinca a calcarelor jurasice din bordura rasariteana a Culmii Ciumerna-Bedeleu.

Lungime demna de subliniat au Cheile Bedeleului (circa 900 m) sculptate intre masivele Plesu si Olan (fig. 6 I). Au versantul sting puternic fragmentat, cu o morfologie de detaliu mozaicata (creste, turnuri, pilieri, grohotisuri) si cel drept mai putin abrupt, dar impadurit. Rolul expozitiei in accelerarea morfogenezei iese astfel pregnant in evidenta, versantii orientati spre sud prezentind o fragmentare mai ridicata. Cheile Dragoiului (fig. 6 II) au doar 400 m lungime si releva o ingustare maxima in zona cornisei calcaroase care coboara de pe versantul sting in talvegul vaii. Si aici relieful de dezagregare si alterare este bine reprezentat.

O dezvoltare asemanatoare au si Cheile Plesii (fig. 6 III) dominate deabruptul virtului Coltul Plesii. Desi au dimensiuni reduse ele sint dificil de abordat, datorita numeroaselor repezisuri, cascade si marmite din talvegul vaii. Zestrea turistica a celor trei sectoare de ingustare morfologica este rodul morfologiei de detaliu, extrem de nuantata de la un versant la altul, de la un trouson de chei la altul. Abrupturile, crestele, trenele de grohotis, repezisurile, cascadele si marmitele le sporesc din plin atractivitatea, ce-si trage seva si din salbaticia si ineditul peisajului inconjurator. Genetic, cheile din bazinul vaii Inzelului apartin categoriei formelor de evolutie normala. Riurile, organizate inca de la inceput pe suprafata rocilor solubile s-au adincit in masivele calcaroase in functie de forta lor denudare si de interrelatiile stabilite cu nivelele de baza locale. Din punct de vedere al valorificarii turistice, cheile analizate sint oarecum dezavantajate. Situarea la relativ mare distanta, decit alte chei, de axele de circulatie, respectiv de soseaua Aiud - Buru, precum si dificultatea accesului confirma acest lucru. Ele ramin ca obiective ce pot intra in atentia drumetilor pasionati.

Cheile din bazinul vaii Rimetului

Culmea calcaroasa Ciumerna - Bedeleu, desfasurata intre riurile Ampoi si Aries cu o lungime de peste 70 km si o latime de maximum 5 - 7 km, este sectionata in trei compartimente majore de catre doua retele fluviatile ce au reusit sa o strapunga: Rimetul si Galda. Celelalte riuri de pe latura estica - Ampoita, Ighiul, Aiudul etc. - s-au oprit la baza falezei sale impunatoare, neindraznind sa o atace sau neavind forta sa o faca.

Rimetul, afluent pe dreapta al Muresului, izvoraste din partea nord-vestica a Muntilor Trascau, de sub virful Poienita, consolidindu-si un bazin de receptie larg pe seama rocilor flisului cretacic. De-a lungul sau, topicul i se schimba frecvent, aproape de la o localitate la alta: Valea Poienitei, Valea Barnii, Valea Mogosului, Valea Manastirii, Geoagiul, Stremtul si Teiusul. Putine riuri din tara beneficiaza de atitea denumiri. Consideram ca optiunea lui I. Popescu Argesel (1970) este cea mai potrivita, numele Rimet avind o mare rezonanta geografica si istorica.

Spre deosebire de riurile din nord-estul Culmii Bedeleu si a celor din Culmea Petresti, care intersecteaza calcarele pe o singura directie, intr-un singur loc, avindu-si punctele de convergenta, de confluenta cu afluentii in afara acestora, Rimetul se intilneste cu vaile Geoagelului si Pravului in perimetrul carbonatic. De asemenea, in calea lui se interpun doua bariere calcaroase oblingindu-l, vrind-nevrind, sa le fierastruiasca. Ca urmare, s-au individualizat, in acest caz, mai multe chei, generate de riul principal si afluentii sai. Asocierea lor in peisaj multiplica, valentele atractive ale acestuia alcatuind un peisaj cu trasaturi particulare (P. Cocean, 1984). in bazinul hidrografic al Rimetului se intilnesc asadar urmatoarele sectoare de chei mai importante: Cheia de la Piatra Baltii, Cheia Pravului, Cheia Geogelului, Cheia Rimetului si Cheia Manastirii. Luate in ansamblul lor, ele reusesc sa inmanuncheze o serie larga de valente turistice, de bogate insusiri recreative. Ponderea hotaritoare revine, cum era si de asteptat Cheilor Rimetului, obiectiv care se detaseaza, atit in cadrul complexului analizat, cit si pe planul intregii grupe montane, la nivelul careia egaleaza cel putin, Cheile Turzii si Cheile Intregaldelor.

Dintre elementele de relief cu functie turistica se detaseaza, in primul rind, abrupturile, peretii tuturor acestor ingustari morfohidrografice, mai cu seama cei ai Cheii Rimetului, etalindu-se pe verticala, intr-o incercare permanenta de a conferi drumului apelor o straja sigura, impunatoare. Abruptul fascineaza prin sine insusi dind reliefului acea personalitate inconfundabila, rasfrinta in simturile noastre printr-o permanenta necesitate de ascensiune, de inaltare spirituala.

Dar nu numai abrupturile incinta ochiul si atrag privirilc. Fizionomia suprafetelor inclinate, populate cu guri de pesteri (se cunosc in zona 47 pesteri, cea mai dezvoltata fiind Pestera nr. 10 din Valea Geogelului, de 700m careia i se adauga Pestera cu Apa din Cheile Rimetului, 320m sau Pestera Stearpa din aceleasi chei, 212 m etc.) nise, arcade, turnuri, cornise sau polite structurale se constituie in tot atitea prilejuri de incintare. Dupa cum grohotisurile, acest exod al pietrei catre vale, aceasta metamorfoza a perenitatii, larg raspindite la baza verticalelor indeamna gindul spre explorarea consecintelor devenirii tuturor formelor. Portalul din Cheile Rimetului trimite gindul privitorului spre fantastica lume a pesterilor. O relicva a unei forme, pestera, devorata de aparitia alteia, cheia. Iar marmitele din cheile Geogelului, Pravului sau Piatra Baltii amintesc de sincopele genezei, de sinusoidele fenomenului evolutiv. O acumulare de salturi (ale apei) duce aici la progres, la adincirea asteptata. Piatra transfigurata in abrupturi, piscuri, portaluri, pesteri, arcade; bolborosind in marmite sau insufletind cascade; vegetatia pornita sa cicatrizeze rani, sa estompeze contraste. Trei izvoare de atractivitate in cheile din bazinul Rimetului oferind vizitatorului, impreuna, dar si fiecare in parte, un manunchi trainic de neuitate revelatii.

Deoarece cele cinci sectoare de ingustare nu s-au format in acelasi mod dupa un tipar similar, le vom analiza, sub acest aspect, pe fiecare in parte, intr-o succesiune din amonte spre avale.

1. Cheia de la Piatra Baltii (fig. 7 II). S-a format prin intersectarea unei mici fisii de calcare jurasice, desfasurate ca o semiluna in apropierea confluentei Rimetului cu Valea Pravului. Lungimea ingustarii nu depaseste 100 m, fiind una dintre cele mai scurte chei din Muntii Apuseni (dealtfel ingustarile cu o lungime mai mica nu sint luate in considerare in analiza noastra). O mentionam datorita peisajului inedit, verticalitatea versantilor fiind secondata de o bogata salba de marmite de albie. In copaile ovale ale talvegului apa balteste perpetuu, de unde topicul atribuit de localnici. Adica locuitorii satului Cheia, o asezare izolata, situata intre bastioanele stincoase ale Tarcaului si Nicaiei. Tocmai aceasta izolare explica, in mare parte, imensa ei depopulare spontana.

2. Cheia Pravului (fig. 7 I). In cursul inferior al Pravului, afluent de dreapta al Rimetului se desfasoara, pe o lungime de circa 200 m, un relief de chei de o rara salbaticie. Pravul si-a axat initial cursul la contactul dintre calcare si rocile fisului cretacic, o zona labila structural, favorabila adincirii vaii. Prin acest proces, aval de localitatea Botani, ea intersecteaza un pinten calcaros, ramificat din culmea centrala a Bedeleului, pe care nu 1-a ocolit ci si-a mentinut cursul, despicindu-l. A rezultat astfel o cheie epigenetica, grupa in care trebuie inglobata si Cheia de la Piatra Baltii, prezentata anterior. Despicarea masivului de calcare, datorita duritatii sale, s-a dovedit o operatie de lunga durata, ce a incetinit ritmul coboririi pe verticala in amontele vaii. Sectorul de chei apare astfel, si aici, ca un veritabil nivel de baza local, caracterizat

printr-o declivitate pronuntata a albiei, materializata morfologic prin numeroase repezisuri si cascade. La baza lor s-au dezvoltat marmite torentiale de mari dimensiuni, unele dintre cele mai frumoase intilnite in cheile din Muntii Trascaului. Raportul dintre debitul apei, respectiv dintre potentialul sau denudativ si rezistenta obstacolului calcaros supus denudarii fiind echilibrat, adincirea riului in chei s-a realizat intr-un ritm mai mai lent decit cea a colectorului principal; de aici rezulta suspendarea Vaii Pravului fata de cea a Rimetului in zona de confluenta.

3. Cheia Geogelului (fig. 7 III). Posibilitatile de evolutie ale unui riu ramin direct dependente de durata actiunii sale in timp, de debitul si viteza apelor sale, de apropierea sau departarea de nivelul de baza etc. Geogelul e unul din afluentii oarecare ai vaii Rimetului. Nu cel mai de seama, nu cel mai important, dar care a vrut parca sa-si afirme propria personalitate, prin sculptarea, pe seama calcarelor, a unui sector de chei de 400 m lungime. Masivul despicat se numeste Nicaia. Originea formei este epigenetica, flisul cretacic lasind loc in patul vaii calcarelor tithonice. Cum calcarele, prin litoclazare si disponibilitatile oferite coroziunii de-a se afirma ca proces modelator, au tentat intotdeauna apele, valea Geogelului a evitat sa-si caute alte cai de drenaj, raminind fidela vechiului traseu, cu toate greutatile ivite in cale, greutati surmontate cu migala si indaratnicie. Morfologia zimtata a versantilor sau insiruirea marmiteler de albie sint dovezi certe ale unuiefort indelungat al apei de-a daltui roca. Dar care oare din marile opere, ale naturii sau omului, s-au realizat fara sudoare ? Or, cheile ramin adevarate capodopere sculpturale, un imn adus de ape lor insile.

4. Cheile Rimetului (fig. 7. IV). In cadrul complexului de chei din bazinul Rimetului, cheia cu acelasi nume ocupa o pozitie de referinta, atit prin dezvoltarea sa pe verticala (150-200 m) si orizontala (peste 2 km lungime cit si prin complexitatea genetica si evolutiva). Este situata in bazinul mijlociu al riului, in aval de localitatea Cheia,acolo unde apele involburate ataca frontal bara calcaroasa, reusind sa-si croiasca un drum mai scurt spre colectorul direct, Muresul. Amploarea strapungerii hidrologice, precum si forma de relief impresionanta la care i-a dat nastere au atras atentia numerosilor geomorfologi ce au vizitat-o. Astfel, fara sa spuna direct, ci sub forma generalizata, Emm. de Martonne(1922) o considera ca rezultanta inaintarii regresive a Vaii Manastirii (,,cele mai multe talveguri nu au putut inainta regresiv dincolo de bara calcaroasa de la Rimet. Valea Manastirii este una dintre cele care a reusit sa-si impinga izvoarele dincolo de marele zid calcaros ce inchide orizontul inspre TaraMotilor'), (op. cit., p. 113). I. Popescu Argesel (1977) reia, dezvolta si particularizeaza aceasta supozitie, considerind Cheia Rimetului ca fiind formata prin captare. Riul captator ar fi inaintat dinspre Mures, traversal,in opinia autorului mentionat, prima creasta calcaroasa, Pleasa Rimetului- Piatra Cetii, apoi, continuindu-si actiunea remontanta, si pe cea de-adoua, Ciumerna - Bedeleu, captind cursul superior al riului ce flanca, inspre vest, culmea carbonatica, indreptindu-se spre nord-est, inspre Depresiunea Iara. Dupa acelasi autor, captarea s-ar fi produs la altitudinea de 950 m., fapt atestat de corelarea nivelelor vaii cu altitudinea inseuarii de la Bradesti. Asa cum s-a mai precizat (P. Cocean, T. Rusu, 1984), problema evolutiei retelei hidrografice prin captare imbraca in carst tente particulare. in relieful de disolutic intervine captarea carstica, fenomen cu o directie de dezvoltare aparte, deosebita fata de captarea inteleasa in sens clasic, cea datorata inaintarii regresive a riurilor. Faptul ca rezultatul final poate fi acelasi - remanierea hidrografica - nu trebuie sa duca la aparitia unor confuzii nici la generalizarea unei notiuni si aplicarea ei fara nici o retinere de la un tip de relief la altul. Drept pentru care precizarilc care urmeaza ni se par absolut necesare.

Se stie ca in literatura geografica fenomenul de captare este imaginat, fara exceptie, ca rezultanta evolutiei regresive a retelei fluviatile. In carst, inaintarea regresiva este intimplatoare, datorita rezistentei rocii de eroziune. Ca urmare, captarile, in sensul clasic atribuit notiunii, sint greu realizable si, deci, rar intilnite. Dimpotriva, captarea carstica presupune deschiderea unei noi cai de drenaj a apelor de suprafata, prin interceptarea litoclazclor din masa calcarelor cu care apele vin in contact. Se nasc astfel drenajele subterane care dezmembreaza vechile riuri de suprafata. Din aceste sublinieri se desprinde, credem, o prima posibilitate de diferentiere a celor doua tipuri de captari: in vreme ce captarea inteleasa in sensul clasic se realizeaza printr-o evolutie regresiva, captarea carstica ia nastere prin deschiderea,,spre inainte' a unei noi cai de drenaj.

A doua diferentiere deriva din raporturile care se nasc, prin fenomenelede captare, subaeriana si carstica (subterana) intre riurile implicate. Astfel,daca in captarea subaeriana clasica, intra in competitic, obligatoriu, doua sau mai multe riuri diferite, care-si transeaza bazinele hidrografice, in cea carstica riul ramine, in majoritatea cazurilor acelasi, schimbindu-si doar directia de drenaj, aval de punctul de captare. Daca in primul gen de captari un riu pierde, iar celalalt cistiga, in captarea carstica rezulta, de obicei, doua riuri diferite, sectorul din amonte dezvoltindu-si bazinul spre avale de punctul de captare, in timp ce sectorul din avale al vechiului riu devine (in cazul cind este alimentat de afluenti laterali) un riu independent.

In cazul vaii Rimetului, credem ca este vorba de o captare carstica si nu de o captare prin inaintare regresiva. Apele riului ce drena partea vestica a culmii Ciumerna-Bedeleu si-au sculptat valea la contactul dintre flis si calcare, adincindu-se in consecinta. A fost de ajuns ca ele sa intersecteze in masa acestor calcare o litoclaza majora, care sa traverseze stiva de calcare, pentru ca sa o urmeze, deschizindu-si drum de scurgere inspre sud, spre culoarul Muresului. Procesul nu este unic ci, dimpotriva, primeste tente generalizante in carst, litoclazele constituindu-se in conditii sine qua non ale genezei drenajelor subterane (M. Bleahu, 1974). Treptat, pe masura ce diametrul albiei subterane s-a largit, intregul debit al riului din vestul Muntilor Trascau a fost captat, rezultind actualul drenaj al Rimetului; de asemenea s-a conturat configuratia retelei hidrografice din regiune in infatisarea ei de azi. In interiorul masivului de calcare s-a deschis astfel o pestera al carei planseu a coborit paralel cu adincirea patului vaii. Prin denudarea exterioara, de la suprafata, stiva de calcare din tavanul pesterii s-a redus pina la limita prabusirii cind pestera s-a transformat intr-o cheie in plina evolutie. Modul cum s-a desfasurat initial acest proces poate fi usor schitat luind in considerare dovezile morfologice pastrate inca in relieful cheii. Este vorba de un splendid portal, rezultat si el printr-o captare a apelor in albia cheilor, cu parasirea curgerii de suprafata si geneza unui sector scurt de pestera, etc.Avem asadar, in cazul Cheii Rimetului, o evolutie complexa, in care evolutia subterana a riului s-a conjugat permanent cu denudarea de suprafata, martori fiind variatele elemente morfologice intilnite, de la abrupturi ametitoare, la gurile de pesteri, nise, arcade, lapiezuri sau grohotisuri.

5. Cheia Manastirii (fig. 7 V). Este greu, deosebit de greu, uneori chiar imposibil de urmarit si de redat cu acuratete, in succesiunea lor cronologica etapele de evolutie ale unei forme de relief, de la primul impuls morfogenetic, de la prima interactiune intre cele doua grupe de factori - cei statici, incluzind suportul litologic si cei dinamici, reprezentati prin agentii modelatori pina in prezent. Care sint oare, in vremurile de inceput, raporturile dintre ei, cine isi pune pecetea decisiva asupra fizionomiei si structurii viitoarei forme ? In privinta cheilor avem, in aparenta, doar apelc vaii X si calcarelemasivului Y. Dar fiecare dintre cele doua tabere aflate fata in fata vine cu atuurile proprii de actiune si interactiune. Apele cu debitul, viteza si compozitia chimica (agresivitatea lor fiind indispensabila producerii fenomenuluide coroziune), calcarul cu tectonica, textura, structura, compozitia chimica si volumul sau. Insusiri care, la rindul lor, variaza in limite extrem de largi marind sfera diversificarilor si aparitiei nuantelor. Iar peste toate, ca un suveran, troneaza timpul atotstapinitor.

In prezent, inregistram doar rezultatul partial al interactiunii, respectiv un stadiu oarecare al acesteia, pe care-1 definim si-l incadram intr-o forma data. Pentru a largi posibilitatile de incadrare intr-o schema evolutiva, acordam fiecarei forme o virsta, dupa cele trei etape ale evolutiei: tinerete, maturitate, batrinete. Batrinetea reprezinta stadiul de devenire al formei, de schimbare a ei cu alta, fiecare forma noua negind-o pe precedenta etc.

Astfel de consideratii te incearca ori de cite ori cauti sa descifrezi geneza si evolutia Cheilor Manastirii, situate in bazinul mijlociu al Rimetului, aval de cheile acestuia. Ele au rezultat prin traversarea, de catre vechiul Rimet, a culmii calcaroase Pleasa Rimetului - Piatra Cetii, desfasurata ca o spinare ascutita la est de Culmea Ciumerna - Bedeleu. O vertebra calcaroasa ingusta, de unde si lungimea redusa a cheilor - sub 250 m.

Epigeneza este si in acest caz procesul modelator. Apele paleo-Rimetului, organizate pe versantul estic al Masivului Trascau, inainte de captarea bazinului sau din amonte in Cheile Rimetului, au evoluat initial in depozitele flisului cretacic ce acopereau creasta respectiva. Prin adincire au intersectat calcarele, patrunzind in profunzimea lor. O data cu extinderea bazinului hidrografic al Rimetului, prin captarea subterana ce a dus la decapitarea riului ce drena partea vestica a Culmii Bedelcului, ritmul evolutiei creste, dezvoltarea vaii se accelereaza, versantii vaii se indeparteaza, actiuni favorizate si de ingustimea crestei carbonatice. Aspectul actual de chei imbatrinite cu pereti situati atit de departe unul de altul incit se poate vorbi mai degraba de o fosta cheie, este consecinta acestei evolutii de amploare atit ca durata, cit si ca intensitate. Printre elemcntele morfologice se impun cele doua abrupturi marginale si aureola de grohotisuri dispusa la poalele acestora.

In zona cheilor din bazinul Rimetului se poate ajunge parasind soseaua Aiud - Alba lulia (la kilometrul 11 fata de Aiud sau kilometrul 19 fata de Alba Iulia) si urmind drumul spre localitatea Valea Manastirii (23 km). La iesirea din aceasta localitate, pe un tapsan al versantului sting al vaii, se inalta manastirea Rimet (de unde topicul atribuit vaii si cheilor din apropiere) edificata, dupa ultimele cercetari, in secolele X-XI, obiectiv turistic de provenienta antropica ce se include de la sine in circuitul turistic al cheilor, prin nedeia desfasurata aici in fiecare an, la 15 august.

Strabatind Cheile Manastirii, drumul continua inca 5 km in amonte de acestea, respectiv pina la intrarea in Cheile Rimetului, dupa strabaterea carora - actiunea dificila datorita salbaticiei lor - putem vizita, urmind cursul vaii inspre amonte, cheia de la Piatra Baltii. Sau, urcind Valea Pravului, cheile acesteia. De asemenea, in dreapta noastra, Geogelul ne conduce spre cheile sale. Gruparea in teritoriu a celor cinci sectoare de chei, precum si prezenta manastirii si cabanei Rimet (54 locuri in cabana, 16 locuri in casute), creeaza premisele unor posibilitati de valorificare turistica intensa intr-un viitor apropiat cu conditia asfaltarii drumului de acces intre Geoagiu de Sus si Cheile Rimetului, a restructurarii conditiilor de confort turistic oferit actualmente de cabana Rimet, in sensul imbunatatirii lor, a deschiderii si echiparii unor poteci de acces in cheile Rimetului si Pravului.

Cheile din bazinul vaii Galdei

Exista numeroase similitudini genetice si evolutive intre Galda si Rimet, doua riuri apropiate, singurele dealtfel care nu s-au lasat impresionate de bastionul calcaros al Culmii Ciumerna - Bedeleu. Care riu a fost primul, cind si cu ce mijloace a reusit s-o atace dezmembrindu-i, pina la urma integritatea ? Daca acceptam ideea unui riu ce drena zona vestica a MuntilorTrascaului, indreptindu-se spre nord-est, catre golful depresionar al Iarei, riu care a fost treptat dezorganizat din avale inspre amonte, prin orientarea Ariesului si Rimetului catre Mures, rezolvarea problemei vine de la sine. in acest context, Galdei i-a revenit rolul de a da acestei paleoretele fluviatile lovitura de gratie, prin dirijarca bazinului ei superior pe o alta cale, catre sud. Existenta riului in cauza nu poate fi negata si nici apartenenta la bazinul acestuia a sectoarclor median-inferior al Ariesului si superior al Rimetului. Dar, privind gradul de evolutie al vailor Galda si Rimet, comparativ, in conditiile unui substrat litologic relativ asemanator si a unor caracteristici hidrologice relativ apropiate, se observa maturitatca avansata a Galdei fata de Rimet. Cele doua chei-fanion din Trascau - ale Rimetului si Intregaldelor - releva asadar un decalaj de virsta, in sensul ,,batrinetii' pronuntate a celei din urma, fapt ce contravine primei rezolvari a problemei si sustine prezumtia unei alte configuratii a retelei palogeografice din zona, pe care o vom analiza in legatura cu geneza cheii Intregaldelor. Din interactiunea Galdei si afluentilor sai, pe care-i primeste, aidoma Rimetului, in cea mai mare parte in zona carstica, au rezultat sase sectoare de chei, si anume: cheile Galditei Turcului, Intregaldelor, Galdei, Cetei si Tecsestilor. Fiecare dintre cheile mentionate prezinta resurse turistice proprii,fiecare poate constitui un obiectiv turistic de sine statator. Distantele reduse ce le separa, creeaza conditii favorabile vizitarii lor in bloc, sau macar a unora dintre ele (cele doua chei de pe Cetea, ale Galdei si Intregaldelor, ale Galditei si Turcului).

Zestrea turistica cea mai bogata apartine, fara indoiala, Cheilor Intregaldelor. Putine sint strapungerile morfologice din Muntii Apuseni unde fragmentarea pe verticala a versantilor sa fie mai pronuntata. Versantul sting, spre exemplu, abrupt in treimea inferioara si cea mediana, prelung in partea superioara, ofera privitorului tot ceea ce denudarea oxocarstica aputut imagina vreodata. Intre piscurile piramidale se deschid ravene adinci colmatate cu limbi prelungi de grohotisuri. In coapsa corniselor, arcadele (unele dintre cele mai frumoase din carstul Muntilor Apuseni) convietuiesc pasnic cu podurile naturale sau gurile de pestera. Un paradis al rocii nude, al dezagregarii ei continue. Totul pare aici in miscare, intr-o acuta stare de instabilitate. Echilibrul formelor tinde sa fie o himera niciodata atinsa, nici macar apropiata. Iata aceste stinci, sub forma unor ciuperci enorme, asteptind primul ecou rasfrint intre cele doua verticale pentru a se prabusi, iata adevarate paduri de turnuri si pilieri inaltindu-se semete, cu baza mereu subminata.

Trecerea privirilor de pe un versant pe altul nu schimba cu nimic datele problemei. Peisajul ramine acelasi, doar padurea intervine in estomparea fragmentarii excesive. Vechile urme ale marmitajului parietal seamana unor jumatati de cuiburi suspendate in peretii vaii. Si aici relicvele pesterilor deodinioara sint transpuse in peisaj ca poduri naturale. Pe tancurile inaccesibile ale versantului drept, Leonte podium alpinus

(floarea de colt) coboara la altitudini record pentru tara noastra si sud-estul Europei, sub 600 m. Cauza isi are radacina in expozitia nord-estica a versantului si in particularitatile microclimatului. In bazinetul depresionar al Intregaldelor sint frecvente inversiunile termice, iar aerul rece se canalizeaza prin chei, inspre avale. Astfel se realizeaza un climat cu temperaturi mai joase, prielnic mentinerii acestei raritati floristice.

Intr-o imaginara ierarhie a resurselor turistice, cheile Intregaldelor sint urmate de cele ale Galditei. Abrupturile, tancurile, pilierii, trenele degrohotisuri sint si aici prezente, fac parte din decorul deja familiar al fierastruirilor hidrografice, asa cum nu lipsesc nici in cheile Turcului, Galdei,Tecsestilor si Cetei. O mentiune totusi pentru cea din urma, care se impun prin fastuoasele-i cascade si marmite, adevarate trepte de stinca si ape coborite de riu intr-o graba furibunda. La toate acestea se adauga indaratnicia vegetatiei de a fertiliza stinca si prezenta celor 47 de pesteri deschise, cel mai adesea, in versantii cheilor sau in imediata lor apropiere. Asa sint Pestera Bisericuta (310 m lungime una dintre cele mai concretionate si mai bogate in speleoteme pesteri din Muntii Trascaului si Pestera nr. 13 din Cheile Intregaldelor (140 m lungime), etc. Fundalul este alcatuit din peisajul montan umanizat prin cringuri si gospodarii razlete, cu linistea ce cotropeste toate ungherele si atmosfera patriarhala ce emana prin toti porii sai stabilitate si continuitate.

1. Cheile Galditei (fig. 8 II). Galdita este cel mai viguros afluent al Galdei in bazinul superior, pe care il primeste amonte de localitatea Intregalde. Isi aduna apele de pe versantii nord-vestici ai Masivului Ciumerna, respectiv de sub Masivul Magura (1267 m), aflat in zona de separatie a Muntilor Trascau de Muntii Metaliferi, o regiune impadurita, ce beneficiaza de un aport sporit de precipitatii, asigurind riului o alimentare permanent si bogata. In aval de localitatea Necrilesti, Galdita se apropie tot mai mult de calcare, in ciuda avantajelor oferite de rocile flisului; si, imprevizibilul se produce: apele intra in perimetrul rocilor carbonatice si modeleaza un sector de chei de peste un kilometru lungime. Intr-adevar, este vorba de o atractie careia nu i s-a putut opune nimic, desi, la nici 100 m departare inspre nord, pe versantul sting al vaii, gresiile si marnele afloreaza dezinvolt.

Custura de calcare de pe acelasi versant sta marturie unei epigeneze realizata trudnic, cu viclenie si indaratnicie, cu tumult si perseverenta. Orientarea litoclazei majore pe directia nord-sud este in mare parte responsabila de atasamentul Galditei fata de actualul ei colector. Instaurarea unui drenaj propriu catre sud, prin vaile Cricaului si Bucerdei, este oricind posibila in contextul intersectarii unei alte litoclaze, transversale, care sa-i favorizeze deschiderea. Cheile au o desfasurare paralela cu linia crestelor principale din Masivul Ciumerna, al carui flanc vestic 1-au fragmentat. In aceste imprejurari, versantul drept este mai inalt, mai abrupt si mai accidentat. Dimpotriva, cel sting apare ca o cornisa asimetrica, ca un front de creasta impunator cu caderea inspre Galdita.

Incercarile riului de a razbi spre sud, de a strapunge bariera de calcare pieptis au ramas ca o pecete in morfologia versantului drept. Fiecare inceput de meandru, oriental spre est, tradeaza o noua incercare, fiecare sfirsit de meandru, debusind catre nord, o renuntare in plus. Din aceasta cerbicie permanenta isi trage seva de atractivitate, derivata din arabescurile morfologice, Cheia Galditei. Dantelariile celor doi versanti isi au originea in efectele fenomenului de expozitie, deosebit de pronuntate. Suprafetele cu orientare sudica sint mai fragmentate, densitatea formelor de coroziune-eroziunc si alterare-dezagregare creste mai ales pe versantul drept unde turnurile, stilpii, arcadele si zimtii multiplica fatetele peisajului, atribuindu-i trasaturi turistice de prim rang. Nu lipsesc desigur nici grohotisurile, martori nedespartiti ai dezagregarilor ce se desfasoara intens pe suprafetele cu roca nuda.

2. Cheile Turcului (fig. 8 III). Galda, Galdita si piriul Turcului nu reprezinta altceva decit colectorul principal cu afluentii sai de ordinintii si doi. Fiecare cu propriul sector de ingustare, fiecare cu impunerea in relief a unor forme cit mai inedite si mai grandioase. Desi agentii modelatori poarta permanent in actiunea lor simburii devenirii, ai transformarii, reversul acestei meniri sint tocmai cheile, pesterile, abrupturile. Menita sa sape in calcar, sa-l inlature din calea sa, cu scopul nemarturisit, dar prezent intotdeauna, al atingerii himericului profil de echilibru, apa il dizolva, il dezagrega. De unde sa stie riurile ca pesterile sau cheile nascute din truda lor scot calcarul din sfera anodinului, de unde sa banuiasca oare cariul apei cita polivalenta estetica aduce peisajului ?

Iata, spre exemplu, acest anonim piriu al Turcului, organizat pe versantul vestic al Ciumernei si confluent cu Galdita in partea mediana a cheilor acesteia, un organism torential ramificat, a carui scurgere permanenta asigura mici izvoare ce rasar la baza citorva faleze carbonaticc, de cind se stie a evoluat numai in calcare masive si compacte. Lipsa litoclazelor a frint inca de timpuriu dorinta, proprie oricarei ape din carst, de a se subteraniza, croindu-si doar o albie de suprafata, strajuita de pereti apropiati, abrupti. O cheie in miniatura ce nu masoara nici 200 m. Deoarece ea s-a format prin actiunea unui organism de curgere consolidat pe acelasi tip de roca, trebuie inclusa in grupa cheilor de adincire normala. Chiar daca masivul de calcar a suferit miscari de ridicare, bazinul de receptie al piriului Turcului fiind limitat, a fost antrenat in totalitate in aceste miscari. Ca urmare, eroziunea in adincime a crescut pe intreaga suprafata si nu in anumite zone critice excluzind astfel posibilitatea aparitiei fenomenului de antecedenta. Pe suprafata restrinsa, aidoma propriei lor desfasurari, Cheile Turcului retin atentia prin elementele morfologiei de detaliu comune tuturor formelor de acest gen: abrupturi, creste, lapiezuri, grohotisuri, zimti. etc.

3. Cheile Intregaldelor (fig. 8 I). Aceste chei se desfasoara aval de localitatea Modolesti, apartinind comunei Intregalde, in zona de maxima latime a Culmii Ciumerna - Bedeleu, de unde rezulta si lungimea lor apreciabila(circa 1,5 km). Desi orientarea generala este nord-vest - sud-est, culoarul morfologic isi schimba de mai multe ori directia, imbracind o forma sinuoasa. I. Popescu Argesel (1977) considera aceste chei ca fiind rezultatul fenomenelor de captare (asemanatoare celor care au dus la aparitia Cheii Rimetului) de catre un afluent al Muresului care a avansat dinspre sud strapungind bara calcaroasa. Captarea s-ar fi produs la altitudinea de 850 m fapt atestat de existenta mai multor umeri ce se pot racorda cu inseuarea de la Cristesti, ce desparte bazinele actuate ale Galdei si Rimetului. Observatiile de detaliu intreprinse in zona acestor chei si, in primul rind, maturitatea formei in sine, cu un profil, in sectorul superior, situat la o altitudine mult mai mare decit inseuarea de la Cristesti, extrem de evazat ne-au condus la schitarea altui model posibil de evolutie a retelei hidrografice din aceasta parte a Muntilor Trascaului.

Cum geneza cheilor prin eroziune regresiva este improbabila (din aceleasi motive invocate si in cazul Cheilor Rimetului), iar morfologia vaii nu ofera nici un indiciu al formarii lor prin captare subterana, ramine luat in considerare ipoteza unui drenaj pe traseul actual inca din tortonian-sarmatian. In atari conditii, riul ce drena partea vestica a Muntilor Trascau se extindea numai pina la actuala cumpana de ape dintre Galda si Rimet. Inseuarea de la Cristesti - argument principal al drenajului sectorului superior al Galdei catre nord-est - trebuie interpretala ca o zona mai coborita determinata de denudarea intensa de la obirsiile celor doua vai opuse ca orientare : Pravul si valea Modolestilor, axate la contactul dintre calcare si flis si nicidecum ca o relicva din talvegul vechiului riu.

Considerind Galda ca o retea ce si-a pastrat inca din tortonian-sarniatian directia de drenaj, elucidarea originii cheilor Intregaldelor se simplifica mult. Dupa ce si-a organizat bazinul superior pe formatiuni necarstificabile (izvoarele sale se afla sub virful Negrileasa Mogosului), Galda intersecteaza inca de timpuriu calcarele Culmii Ciumerna-Bedeleu. Alegerea este sigura, constanta evolutiei pe acelasi traseu se materializeaza treptat in relief sub forma unor chei grandioase.

La inceput, deci, a fost epigeneza. Dar, bara calcaroasa sufera intre timp miscari de ridicare, cu o amploare ce descreste de la sud-vest sprenord-est din Ciumerna (1300 m) in Culmea Petrestilor (759 m in Virful Sindului). Traseul Galdei in calcare se suprapune deci zonei de ridicare accentuata, rasfrinta in evolutia vaii prin crearea unui prag ce trebuia invins prin eroziune. Adincirea vaii bate pasul pe loc fata de nivelul de baza ; rata de denudare in calcar este suplinita de inaltarea intregului edificiu carbonatic. Ce este acesta oare, daca nu antecedenta ! Valea se adinceste intr-un ritm mult mai lent, dar se adinceste, pastrindu-si traseul, in vreme ce retragerea laterala a versantilor continua, profilul transversal al cheii se deschide, se evazeaza, asa cum il putem remarca in treimea sa superioara, desfasurata ca o suprafata usor curbata, ce face trecerea spre platou.

Ulterior, miscarile de ridicare isi diminueaza amploarea. Antecedenta isi pierde si ea din importanta. Adincirea vaii ramine dependenta strict de jocul nivelului de baza si de posibilitatile erozionale ale riului. Intervin conditii prielnice pentru o coborire rapida, reflectate in apropierea accentuata a peretilor din profilul inferior al cheilor, datorate subsidentei culoarului Muresului. Epigeneza, ca proces initial, conjugata cu antecendenta au conlucrat in formarea Cheii Intregaldelor. Acordind cuvenita importanta factorului primordial, esti tentat sa le incluzi in categoria cheilor epigenetice, cu atit mai mult cu cit procentul de participare al antecendentei este greu de estimat. Dar amploarea strapungerii ramine tributara proceselor de ridicare, ceea ce transeaza optiunile de partea antecedentei, careia-i subscriem. Profilul transversal al cheii scoate in evidenta, la intrarea dinspre Modolesti, in special in versantul sting, o serie de sase trepte, de umeri carear putea fi considerati ca tot atitea etape de adincire a vaii, aspect ce ar impune a fi aprofundat, prin corelare cu formele similare dezvoltate pe necarstiticabil.

De asemenea, prezenta in peretii cheilor a 25 de pesteri denota, in ciuda dimensiunilor lor reduse (140 m dezvoltare maxima) existenta unei endocarstificari intense, cauzata fie de organizarca subterana a scurgerii deversant, fie de infiltrarea laterala a apelor riului de suprafata etc.

4. Cheia Galdei (fig. 9 11). Aproape ca nu exista riu care sa traverseze partea estica a Muntilor Trascaului fara sa intersecteze masive izolate de calcare jurasice, raspindite, in mare numar, ca olistolite si klippe in aceasta regiune. Aiudul, Rimetul, Galda, Ampoita etc. au desumat astfel de masive in evolutia lor. In cele mai numeroase cazuri, masivele izolate au fost scoase la zi prin fenomenul de retragere laterala a versantilor, prin eroziune selectiva.

Ca urmare, apar sub forma unor mameloane rasfirate pe intreaga suprafata a versantilor, de la baza pina la cumpenele de apa. Atunci cind ele sint situate in axul vailor au fost despicate, rezultind scurte sectoare de chei in proportie hotaritoare de origine epigenetica. O astfel de cheie este cea sculptata de apele Galdei intr-un olistolit desumat pe versantul vestic al virfului Galzii, in aval de localitatea Poiana Galdei. O cheie scurta, cu vadite aspecte de imbatrinire, amenintata si de extensiunea carierei de calcare comune, utilizate la construirea drumurilor, a digurilor, tribut enorm pentru un cistig infim !

5. Cheia Cetei (fig. 9 I). Cind se parea ca odiseea evolutiei Cetei in calcare a luat sfirsit, iata ivindu-se in albia sa fruntea tesita a unui olistolit. Prea tirziu pentru a putea fi ocolit, prea la indemina, date fiind litoclazele si predispozitia dizolvanta a apei pentru a nu fi fierastruit. Asa s-a scris istoria genezei, prin supraimpunere, a Cheii Cetei, o cheie liliputana, de abia 100 m lungime. Dar, facind abstractie parca de aceasta dezvoltare minimala ne supune atentiei o succesiune rar intilnita de cascade, la baza carora suvoaiele apei au daltuit marmite gigantice (numite de catre localnici ,,Baile romane'). Ruptura de panta in chei este importanta. Ca fenomenul de marmitaj nu este un apanaj al perioadei actuale de evolutie a cheii ne-o indica marmitele parietale ce populeaza, sub forma unor cuvete semicirculare, doi versanti. Fara nici o tagada, Cheia Cetei ramine un laborator ideal, unde procesul de marmitaj poate fi observat si descifrat in toate ipostazele sale, ocazie care, pastrind proportiile, o vom mai intilni in Muntii Apuseni doar o singura data, atunci cind vom strabate renumitele chei ale Galbenei.

6. Cheia Tecsestilor (fig. 10). Desi nu a reusit sa strabata culmea principala a Ciumernei, Cetea, afluent pe stinga, si cel mai lung, al Galdei, adauga la zestrea turistica a Muntilor Trascaului inca un sector de cheie, situat de aceasta data in bazinul ei superior: cel al Tecsestilor. Cheia a aparut prin traversarea epigenetica a crestei care, pornind din Pleasa Rimetului se continua pina in Piatra Craivii, paralel cu culmea principala Ciumerna-Bedeleu. Lungimea cheii atinge 500 m si se individualizeaza in peisaj prin versanti abrupti populati cu numeroase forme de dezagregare,unde grohotisurile sint la ele acasa. Se remarca de asemenea prezenta pilierilor si a lapiezurilor verticale.

Pentru turistii dornici de a bate la portile tuturor acestor bastioane stincoase accesul in zona este deosebit de usor, fiind facilitat atit de existenta unei sosele, partial modernizata, ce trece prin cheile Galdei, Intregaldelor si Galditei, cit si de numeroase poteci de culme. Soseaua respectiva se desprinde din DN 1, intre Aiud si Alba Iulia (14 km fata de Aiud, 16 km fata de Alba Iulia) si face trup comun cu firul Galdei pina la chei. Din acelasi drum se ramifica, la Benic, soseaua ce urca de-a lungulCetei pina la cheile Cetei si Tecsestilor. Cabana de la Intregalde (5 camere, 13 locuri), amplasata intr-un cadru pitoresc, cu o vasta perspectiva asupra cheilor Intregaldelor si Galditei si avind in fata abrupturile din Coltii Caprei, ofera un punct incipient in exploatarea turistica mai intensa a acestei zone turistice atit de bogata in obiective.

Cheile Ampoitei

Intre formele modelate in masive izolate de calcare se numara si Cheile Ampoitei (fig. 11), situate in bazinul mijlociu al riului cu acelasi nume, in aval de localitatea Lunca Ampoitei. Au o lungime de aproximativ 1 300 m si prezinta o desfasurare pe directia nord-vest - sud-est. Zestrea lor turistica deriva din peisajul nuantat al acestora, cu asocierea frecventa a suprafetelor impadurite si cele cu roca nuda. Versantul sting, mai abrupt, se impune prin spectaculozitatea sa, provenita din numeroasele cornise ascutite, populate cu zimti si grohotisuri. Versantul drept, mai bine impadurit, adaposteste cea mai lunga pestera din zona, Pestera Liliecilor, cu o dezvoltare de 311 m. Celelalte trei pesteri, descoperite in chei, au dimensiuni mult mai reduse, sub 60 m lungime.

Pitoresc este si defileul desfasurat in aval de chei, in ofiolite jurasice. Relieful sau greoi, dominat de numeroase forme de eroziune si gelifractie (pilieri, turnuri, ravene, in roca vie, abrupturi structurale etc.) ridica mult coeficientul de atractivitate al peisajului acestei parti din MuntiiTrascaului. Pe drumul spre chei, ineditul aparitiei in peisaj a Pietrelor Ampoitei constituie o valenta in plus a peisajului din Valea Ampoitei. Cele doua culmi calcaroase, cu albul lor imaculat, cu versanti abrupti si puternic afectate de procesele de lapiezatiune, contrasteaza cu liniile blinde ale reliefului limitrof.

Cheile Ampoitei fac parte din categoria formelor de origine epigenetica. Ampoita, afluent pe stinga al Ampoiului, si-a dezvoltat bazinul hidrografic la extremitatea sudica a barei calcaroase a Ciumemei. Initial, riul s-a grefat in formatiunile moi ale flisului cretacic, pe care le-a inlaturat treptat, largindu-si valea, maturizindu-se. In sectorul median al cursului este intersectat olistolitul ce formeaza dealurile Virtoape, pe versantul sting, si Repaosul, pe cel drept, pe care-1 despica adinc. Prin pozitia sa spatiala, olistolitul respectiv face parte integranta dintr-un aliniament de astfel de formatii geologice care, pornind din masivul izolat Dosul Blidarului, situat la sud-vest se continua cu Piatra Grohotisului, Piatra Cetii, Pleasa Rimetului, Coltii Trascaului pina la nord de Aries, in Culmea Petrestilor. Un aliniament paralel, situat la exterior, inspre Bazinul Transilvaniei, inglobeaza olistolitele de la Metes, Galda de Sus, Geoagiu de Sus si Girbova de Sus. Ele au oferit teren prielnic manifestarii fenomenelor de eroziune diferentiala, dar si numeroase ocazii riurilor din zona de a le intersecta, sculptindu-si sectoare de chei.

De natura epigenetica este si defileul dezvoltat in aval de chei in masa ofiolitelor neojurasice care flancheaza masivul calcaros. Morfologia vaii in sectorul de ingustare este dominata de profilul transversal sub forma de pilnie evazata in treimea superioara si de ,,V' ascutit in cea inferioara. Versantiisai sint in mare parte impaduriti, fapt ce face dificila reliefarea morfologiei de detaliu, bogata in forme.

Din soseaua Alba lulia - Zlatna se desprinde, la kilometrul 10, in satul Ampoita, drumul care se indreapta spre munti, spre Lunca Ampoitei, strabatind cheile descrise. Obiectivul nu beneficiaza de o baza de cazare in vecinatate, fiind recomandat turismului ocazional. Exploatarea calcarelor in cariera de la Lunca Ampoitei ameninta insa cu distrugerea cheilor.

Cheile Fenesului

Salba de chei din cea mai fierastruita catena calcaroasa a Muntilor Apusenise incheie - intr-o succesiune nord-est - sud-vest - cu Cheile Fenesului(fig. 12). Ele sint situate in bazinul mijlociu al riului cu acelasi nume, avind o lungime de aproximativ 1,2 km. Sectorul de maxima ingustare se prefigureaza in partea sudica a barei calcaroase traversate, la contactul acesteia cu necarstificabilul, alcatuit din formatiunile mai putin dure ale flisului cretacic, bogat reprezentate in aceasta parte a Muntilor Trascaului.

Atractivitatea turistica a Cheilor Fenesului provine dintr-un cumulde insusiri recreative pe care ele insele, ca element morfologic, dar si peisajul limitrof le poseda. Astfel, amploarea fierastruirii, a adincirii riului in masa calcarelor se constituie de la sine ca o resursa atractiva de prim ordin. Dimbaul, pe dreapta vaii si Corabia, pe stinga ei, o incatuseaza, o ocrotesc totodata cu intreagalor masivitate, adevarate Scilla si Caribda pe care apa Fenesului le-a subminat in maretia lor, reusind sa se strecoare dincolo de amenintarea lor pietrificata, o adevarata epopee morfogenetica la care Ampoiul, riul colector, cu functia omniprezenta a nivelului de baza local, privea cu nostalgia insulei Ithaca. Abruptul versantilor, prilej permanent de a scoate in lumina roca vie,cu albul ei nedisimulat, valurile instabile ale trenelor de grohotisuri, piscurile, aidoma unor sageti arhaice, atrag privirile si impresioneaza. Uriasele obeliscuri de la intrarea in chei, Pietrele Caprei (de unde si topicul atribuit uneori de Cheile Caprei), sint, evident, vechi custuri de albie de dimensiuni apreciabile, fapt ce nu le impiedica sa te intimpine cu o rara nota de spectaculozitate. Adaugam tuturor acestora saltul apei din marmita in marmita, din bulboana in bulboana, respiratia fecunda a padurii inconjuratoare prezenta peste tot unde verticalitatea nu si-a spus cuvintul si vom intelege de ce, parasind aceste chei, simtim nevoia fireasca de-a le revedea.

Chiar daca apa Fenesului va fi strunita, asa cum se prefigureaza, sa dea viata unor mici hidrocentrale, diversificindu-i menirea, barajele ce se vor ridica, asemanatoare celor din chei, nu afecteaza profund peisajul. Dimpotriva, salba micilor lacuri se va transforma in oglinzi perene pentru Corabia si Dimbau, in luciul carora cele doua masive, aidoma unor venerabili uriasi, isi pot resfringe si admira incontestabila lor maretie. In ceea ce priveste geneza acestor chei, I. Popescu Argesel (1977) le include in categora formelor antecendente. P. Cocean si T. Rusu (1981) se raliaza aceleiasi opinii, considerindu-le ca un exemplu clasic de antecedenta. A primat in definitivarea parerii cauza caderea altimetrica a intregii bare calcaroase a Trascaului de la sud-vest catre nord-est, cadere pusa pe seama unor procese de ridicare tectonica, a caror intensitate maxima ar fi avut loc in zona de cea mai ridicata altitudine, inregistrata tocmai in arealul ocupat de cele doua masive, Dimbau (1369 m) si Corabia(1310 m), ce flancheaza sectorul de chei analizat. Se pune insa o intrebare, referitoare la etapa paleogeografica cind a avut loc aceasta basculare. Faptul ca in perimetrul din imediata apropierea actualelor masive Corabia si Dimbau sedimentele cele mai noi sint de virsta cretacica, apartinind flisului, iar la extremitatea nord-estica Culmea Petridului este acoperita de formatiuni miocene (sarmatiene) naste supozitia existentei unei basculari altimetrice a Culmii Ciumerna-Bedeleu inca de la inceputul neogenului. Or, cum actuala retea hidrografica si-a definitivat configuratia majora incepind abia cu miocenul (I. Popescu Argesel, 1977), problema evolutiei vaii Fenesului se complica, antecedenta nefiind singurul proces implicat in geneza cheilor din bazinul ei mijlociu.

Ca urmare este de imaginat o evolutie complexa, factorului epigenetic initial - determinat de evolutia vaii primare in depozitele de flis cretacic, cu intersectarea ulterioara in albie a rocilor calcaroase - asociindu-i-se antecedenta. Ea se impune odata cu continua ridicare a bordurii estice a Muntilor Apuseni, fenomen care, dupa unii autori, continua si astazi. Ridicarea a afectat nu numai calcarele, ci si formatiunea de flis asociatalor (relieful dezvoltat pe seama acestuia avind si el altitudini mai ridicate in comparatie cu cel dinsprc nord-est, dezvoltat pe acelasi tip de roci). in acest cadru tectonic, valea s-a adincit intr-un ritm rapid generind o strapungere morfologica de amploare, cu o energie de relief apreciabila. Avindu-si cursul fixat in axul unui mamelon de mari dimensiuni, ea 1-a despicat indoua, evolutia ulterioara de suprafata rotunjind actualele masive care strajuiesc cursul sau de o parte si alta. Adincirea rapida a vaii este tradata si de caracterul de defileu pe care-l pastreaza pe o distanta de 3 km in aval de bara carbonatica, in plin areal de aflorare a rocilor flisului cretaic. Procesul de retragere laterala a versantilor a fost depasit in intensitatea sa de cel de adincire, ceea ce justifica din plin ingustarea respectiva.

Exista doua directii dominante, pe care, urmindu-le, putem ajunge in Cheile Fenesului. In functie de locul unde ne aflam, in inima sau la periferia Muntilor Apuseni, avem de ales intre doua drumuri principale, ambele intilnindu-se insa in localitatea Fenes, de unde, suprapunindu-se se indreapta spre chei.

Primul este drumul care se desprinde din soseaua nationala E60 in centrul municipiului Alba Iulia si urmeaza sinuoasa vale a Ampoiului, de la varsarea in Mures pina catre izvoare. Valea pare un prototip morfologic al coloanei brancusiene, unde micile bazinete depresionare de la Metes, Taut, Prisaca Ampoiului si Fenes ar fi zonele de largire, de eliberare, de efervescenta, iar defileele ce le separa incatusarile, prezumtia viitoarei eliberari necesare, valea este populata cu asezari rasfirate, dar si cu numeroase olistolite calcaroase (tipice sint cele de la Fenes) care afloreaza pe ambii versanti. Dupa 30 km parcursi spre Zlatna (vechiul centru administrativ al exploatarilor aurifere romane din Muntii Apuseni, cunoscut sub numele de Ampelum) ajungemin satul Fenes. De aici se desprinde, la dreapta, drumul forestier care, insotind de o parte si alta firul vaii omonime, ne conduce spre chei pe o distanta de 8 km. Drumul este nemodernizat, dar accesibil mijloacelor auto intregul an. Pentru cei aflati in inima Muntilor Apuseni, la Cimpeni sau Abrud, drumul coboara pe la obirsiile Ampoiului, trece prin Zlatna si se intilneste in satul Fenes, cu cel descris anterior. De aici, firul vaii Fenesului ii povesteste insotitorului sau lunga si zbuciumata sa istorie.

Ca baza de cazare, evident cu capacitate limitata, ar putea fi utilizata, printr-o dotare adecvata, cabana forestiera ascunsa in pilnia morfologica nascuta in zona de evadare a apelor din calcare, la intrarea dinspre avale in cheilepropriu-zise. Iar poiana de pe versantul drept, un clasic fragment de terasa,ofera un loc de campare cu o perspectiva larga asupra reliefului din jur.