CLIMATELE PAMANTULUI

CLIMATELE PAMANTULUI

Analiza atenta a principalelor clasificari climatice permite impartirea suprafetei terestre in trei zone climatice mari si anume: zona climatelor calde, zona climatelor temperate si zona climatelor reci. Ultimele doua zone sunt duble, cate una pentru fiecare dintre cele doua emisfere.

Climatele lumii:

I. Zona calda (1 - climatul intertropical permanent umed; 2 - climatul intertropical musonic; 3 - climatul intertropical alternativ; 4 climatul tropical arid; 4 - climatul tropical semiarid; 6 - climatul subtropical arid; 7 - climatul subtropical semiarid; 8 - climatul subtropical cu veri uscate sau mediteranean; 9 - climatul subtropical umed; 10- climatul muntilor inalti din zona calda);   Zonele temperate (11 - climatul temperat oceanic; 12 - climatul temperat de tranzitie; 13 - climatul temperat continental; 14 - climatul temperat musonic; 15 - climatul temperat semiarid; 16 - climatul temperat arid; 17 - climatul muntilor inalti din zonele temperate); I Zonele reci (18 - climatul subpolar oceanic; 19 - climatul subpolar continental; 20 - climatul polar; 21 - climatul polar excesiv) (dupa S. Ciulache)

1. Zona climatelor calde

Are cea mai mare extensiune teritoriala, cuprinzand regiuni situate de o parte si de alta a Ecuatorului geografic, pana la latitudini de 40^o nord si sud. Fireste, aceasta este o limita cu totul aproximativa, abaterile fiind frecvente mai ales in emisfera boreala, ca urmare a influentei uscatului (mai intins si mai accidentat), a circulatiei atmosferice generale, a curentilor oceanici etc.

Intre limitele mentionate pot fi deosebite urmatoarele tipuri de climat: intertropical umed, intertropical musonic, intertropical alternativ, tropical semiarid, tropical arid, subtropical arid, subtropical semiarid, subtropical cu veri uscate, subtropical umed si climatul muntilor inalti din zona calda.

Climatul intertropical permanent umed. Corespunde climatului ecuatorial si climatului tropical umed din diferite alte clasificari si se localizeaza in tinuturile joase de pe Ecuator si din apropierea acestuia, precum si in lungul unor coaste tropicale. Este caracteristic bazinului Amazonului si regiunii Salvador (America de Sud), tarmurilor Americii Centrale, bazinului mijlociu al fluviului Congo (Africa), Indoneziei, Noii Guinei, Arhipelagului Filipinelor si tarmurilor rasaritene ale Republicii Malgase. Insusirea fundamentala a acestui tip de climat este lipsa anotimpurilor, datorata conjugarii temperaturilor, constant ridicate, cu precipitatii abundente, distribuite uniform pe parcursul intregului an.

Principalul proces atmosferic consta in umezirea aerului tropical al alizeelor si transformarea lui in aer ecuatorial. Acest proces are intensitati asemanatoare atat pe continente cat si pe oceane, din care cauza aerul ecuatorial continental nu se deosebeste prea mult de cel ecuatorial oceanic. In cea mai mare masura, aerul ecuatorial se formeaza in zona calmelor ecuatoriale, sub influenta radiatiei globale si a radiatiei atmosferice, puternice tot timpul anului. Drept urmare, regimul anual al temperaturii prezinta amplitudini reduse net inferioare celor ale regimului diurn. Mediile termice oscileaza obisnuit intre 25^o C in lunile cele mai reci si 28 C in lunile cele mai calde. Rezulta, asadar, amplitudini medii anuale de circa 3 C.

Cantitati importante din energia calorica a aerului ecuatorial se consuma in procesul evaporatiei trecand astfel in starea de caldura latenta de vaporizare. Consecintele directe ale acestui proces sunt umezirea accentuata a aerului (chiar peste 30 g/m) si reducerea sensibila a temperaturii care arareori depaseste, ziua, valori de 35-37 C (cele mai frecvente sunt valorile de 32 C). Datorita umezelii foarte mari a aerului ecuatorial, contraradiatia atmosferica este puternica, ceea ce determina micsorarea radiatiei efective si impiedica astfel racirea accentuata a suprafetei active si aerului de deasupra. In consecinta, temperaturile minime din timpul noptii coboara rareori sub 20^o C. Este evident deci ca amplitudinile termice diurne de circa 15^o C, desi le depasesc de circa 5 ori pe cele anuale, sunt totusi foarte mici, in comparatie cu cele caracteristice altor tipuri de climat (tropical arid, tropical semiarid etc.). La randul lor, variatiile termice interdiurne (de la o zi la alta) sunt neinsemnate, ele constituind principala cauza a monotoniei climatului intertropical umed.

Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt cuprinse intre 1000 si 3000 mm, la cele mai multe statii ele depasind 1500 mm. Marea rezerva de energie a instabilitatii umede, favorizeaza convectia termica intensa si caderea precipitatiilor sub forma de averse. Acestea sunt insotite adesea de furtuni si fenomene orajoase (fulgere, tunete, trasnete), producandu-se aproape intotdeauna dupa-amiaza. Precedate si succedate de timp senin, ele sunt concentrate pe spatii mici si au durate nu prea mari. Regiunile de coasta si insulele de la periferia zonei tropicale sunt bantuite adesea de uragane (hurricane, taifunuri) care nu ajung insa in apropierea Ecuatorului si nu patrund prea adanc in interiorul continentelor. Foarte rar mase de aer de la latitudini medii, patrund pana la tropice, generand precipitatii frontale si scaderi ale temperatur

Masele de aer dominate in regiunile cu climat intertropical umed sunt asociate cu cele din celulele subtropicale de mare presiune care determina vanturile de coasta de la periferia zonei tropicale. Unii autori separa, in consecinta, un tip climatic aparte numit climatul tropical de pe tarmurile estice ale continentelor.

In regimul anual al precipitatiilor, se constata o perioada cu cantitati de apa ceva mai reduse, corespunzand "iernii" fiecarei emisfere. Aceasta dureaza una-doua luni si este provocata de puternicul aflux al maselor de aer din alizee.

Uneori se constata si vara o scurta perioada relativ secetoasa datorata trecerii alizeului dintr-o emisfera in alta.

La Ecuator cantitatile maxime de precipitatii se inregistreaza in intervalele echinoctiului, pe de o parte din cauza inaltimii mari a Soarelui deasupra orizontului, iar pe de alta distributiei relativ simetrice a presiunii atmosferice la nord si la sud de Ecuator, ceea ce face ca termoconvectia specifica zonei sa nu fie impiedicata de alizee.

Dominand cea mai mare parte a regiunilor cu climat intertropical umed, convergenta intertropicala justifica precipitatiile abundente si relativa lor uniformitate.

Climatul intertropical musonic. Se afla in stransa legatura cu climatul intertropical umed, fiind caracteristic regiunilor de coasta sau apropiate de coasta unde exista o circulatie sezoniera a aerului umed si uscat: tarmurile apusene ale Indiei si Birmaniei, coastele rasaritene ale Vietnamului, nordul Filipinelor, vestul coastei Guineii din Africa, tarmurile nord-estice ale Americii de Sud si coastele nordice ale Insulelor Haiti si porto Rico.

Climatul intertropical musonic, difera de cel intertropical umed prin prezenta unui anotimp secetos distinct. Cu toate acestea, rezervele de apa ale solului sunt suficiente pentru a asigura dezvoltarea padurilor.

Temperaturile medii lunare sunt ceva mai reduse decat in regiunile cu climat intertropical umed, valorile tipice situandu-se in jur de 20 C. Se constata un maximum termic in lunile cu nebulozitate redusa (aprilie, mai) dinaintea inceperii musonului de vara, amplitudinile termice anuale ramanand insa destul de reduse (2-5^o C). La randul lor, amplitudinile termice diurne inregistreaza o crestere usoara fata de cele caracteristice climatului intertropical umed, ele fiind mai mari in lunile secetoase si mai reduse in cele ploioase.

Iarna perturbatiile ciclonice de la latitudini superioare pot provoca unele scaderi temporare, ceva mai accentuate, ale temperaturii aerului.

Cantitatile medii anuale de precipitatii, sunt pentru cea mai mare parte a regiunilor cu climat intertropical musonic, de circa 1500 mm. Vara este sezonul ploios. Acesta se aseamana foarte mult cu cel din regiunile cu climat intertropical umed.

In regiunile unde musonul umed bate perpendicular pe tarmuri insotite de munti, se produc maxime de precipitatii exceptionale.

In timpul sezonului ploios, afluxul aerului ecuatorial-oceanic relativ mai rece, atrage dupa sine nu numai cresterea nebulozitatii si a cantitatii precipitatiilor, ci si o oarecare scadere a temperatur

Musonul de iarna, care este de fapt alizeu, bate dinspre nord-est in emisfera nordica si dinspre sud-est in cea sudica aducand in regiunile cu climat intertropical musonic aer tropical uscat. Nebulozitatea si cantitatea precipitatiilor se micsoreaza brusc, umezeala aerului ramanand totusi ridicata si atenuand seceta sesonului de iarna. Ca urmare, padurile caracteristice sunt foarte asemanatoare cu cele din regiunile cu climat intertropical umed.

Climatul intertropical alternant. Este un climat de tranzitie intre climatele intertropical umed si climatul intertropical musonic, pe de o parte, si climatele tropical semiarid si tropical arid, pe de alta parte. Are drept caracteristica esentiala alternarea anotimpului umed cu anotimpul uscat, contrastele fiind deosebit de ample. Climatul intertropical alternant se localizeaza in vestul Americii Centrale si nord-vestul Americii de Sud, in Brazilia, Bolivia si Paraguay, in Africa central-sudica si de est, in vestul Republicii Malgase, in anumite parti din India, precum si in sud-estul Asiei si nordul Australiei. Anotimpul uscat, distinct, tine pana la patru luni si corespunde iernii emisferei in care se afla regiunea.

Regimul anual al temperaturilor medii lunare pune in evidenta valori cuprinse intre 18 si aproape 25 C. Ca si in regiunile cu climat intertropical musonic, luna cea mai calda este cea de la sfarsitul primaverii (mai) sau inceputul verii (iunie). Un al doilea maxim termic poate sa apara imediat dupa incheierea sezonului ploios. Datorita insolatiei intense, temperaturile sunt ridicate tot timpul anului. Pe platourile inalte din America de Sud si estul Africii, valorile termice medii scad, ca urmare a cresterii altitudin Amplitudinea termica anuala atinge valori de 7-8^o C, depasind-o pe cea corespunzatoare climatelor intertropicale umed si musonic. Acelasi lucru se constata si in ceea ce priveste amplitudinea termica diurna mai ales in anotimpul uscat, de iarna, cand temperaturile sunt de 25-30 C ziua si de 15^o C sau sub 15 C noaptea. Vara, diminuarea insolatiei (din cauza nebulozitatii accentuate) face ca temperatura aerului sa nu creasca foarte mult in timpul zilei, iar cresterea intensitatii radiatiei atmosferice (datorita umiditatii mari a aerului) impiedica racirile puternice in timpul nopt Ca efect, amplitudinile termice diurne raman mai mici decat iarna.

Conjugarea temperaturilor ridicate cu umezeala mare si precipitatiile abundente, creeaza in sezonul ploios conditii apasatoare, similare celor din climatele intertropicale umed si musonic. Acestea sunt inlocuite de o atmosfera relativ racoroasa si placuta, in lungul coastelor cu brize puternice si in regiunile mai inalte.

Contrastele pluviometrice sunt mari, putandu-se inregistra pe cativa ani in sir, una sau mai multe luni fara precipitatii (iarna), urmate de ploi abundente, care in luna cea mai umeda pot insuma cantitati medii de 250 mm apa sau chiar mai mult. Cantitatile medii anuale de precipitatii ajung in general pana la 1000 - 1500 mm, fiind mai scazute decat in regiunile cu climat intertropical umed si musonice.

La periferiile dinspre Ecuator ale climatului intertropical alternant, anotimpul uscat este scurt, limita fata de climatul intertropical umed sau intertropical musonic fiind dificil de trasat. Dimpotriva, la periferiile dinspre tropice, sezonul uscat se prelungeste facand trecerea catre climatul tropical semiarid, unde evapotranspiratia potentiala intrece cantitatea precipitatiilor chiar si in anotimpul umed. Desi anotimpul uscat este cel mai adesea iarna, exista si regiuni cu climat intertropical alternant in care acesta corespunde primaver Asa stau lucrurile pe coasta de est a Indiei (Coromandel), unde si maximul pluviometric este deplasat catre sfarsitul toamnei si inceputul iernii, cand musonul continental (de iarna) aduce aer cald si umed de deasupra Golfului Bengal.

In regiunile cu climat intertropical alternant, precipitatiile sunt asociate frecvent cu furtuni si fenomene orajoase (tunete, fulgere, trasnete). Acestea sunt mai puternice in perioadele de la inceputul si sfarsitul sezonului ploios, cand alterneaza cu intervale insorite.

In sezonul uscat, starea timpului este asemanatoare celei din deserturile tropicale, cu averse de ploaie sporadice. Alternanta celor doua anotimpuri net diferentiate este data de predominarea maselor de aer oceanic, instabil in anotimpul umed si a celor continentale se deosebeste fata de climatul intertropical musonic prin lungimea mai mare a perioadei secetoase si prin efectele acesteia asupra vegetatiei spontane si cultivate. Landsaftul natural al acestui climat este caracterizat prin prezenta savanelor umede (la periferia dinspre Ecuator), a savanelor uscate care-si pierd frunzele in anotimpul uscat si a stepelor si semideserturilor (la periferiile dinspre tropice).

Climatele tropicale semiarid si arid. Climatele semiarid si arid, de la latitudini tropicale, au numeroase trasaturi caracteristice comune. Tipul semiarid face tranzitia de la climatul arid catre climate mai umede.

Principala caracteristica distinctiva a acestor tipuri de climat consta in lipsa aproape totala sau in insuficienta precipitatiilor. Geografic, ele sunt centrate aproximativ la 20-25 lat. nord si sud, unde actioneaza cu precadere masele de aer din atmosfera inalta a zonelor subtropicale.

Chiar si in regiunile unde apar depresiuni barice datorate incalzirii excesive a suprafetei terestre si aerului din troposfera inferioara, stratul de convectie ramane subtire, puternicele inversiuni termice din troposfera superioara ramanand atotstapanitoare si extinzand conditiile aride pana la latitudinea alizeelor.

Principalele regiuni cu clima tropicala arida sunt situate in nord-vestul Mexicului si in lungul coastelor vestice ale Republicii Peru si partii nordice a Republicii Chile, in Africa de Nord (Sahara) si Arabia, in sud-estul Iranului si jumatatea sudica a Pakistanului, in vestul Indiei si in Australia centrala si vestica.

Regiunile cu climat semiarid au o dezvoltare mai mare in Africa unde se intind sub forma a doua zone care marginesc la nord si la sud desertul Sahara, precum si a unei zone de forma neregulata, care se intinde la nord si la est de pustiul Kalahari in Angola, Namibia, Zambia, Botswana si Republica Sud-Africana. Pe continentul asiatic climatul tropical semiarid, se dezvolta in zona muntoasa din Arabia Saudita si Yemen, in cea mai mare parte a Iranului si in parti insemnate din Pakistan si India. In Australia zona tropicala semiarida margineste la nord si la est Marele desert Australian. America de Nord cunoaste aceste conditii climatice in Podisul Mexican, iar America de Sud in Brazilia, la nord de Capul San Roque.

In regiunile tropicale aride, precipitatiile lipsesc aproape de desavarsire din cauza uscaciunii aerului si marii inaltimi a nivelului de condensare. Convectia ascendenta care ia nastere datorita supraincalzirii aerului nu reuseste sa atinga acest nivel, dar provoaca adesea vartejuri puternice care ridica la inaltimi apreciabile coloane imense de praf si nisip.

Rareori, ciclonii formati pe frontul polar (temperat) patrund in regiunile tropicale, dand nastere unor averse puternice de ploaie, care umplu vaile seci cu torenti vijeliosi si fac sa apara o vegetatie efemera grabita parca sa-si incheie ciclul vegetal, inainte ca rezervele de umezeala sa se fi terminat. Asemenea averse pot sa apara o data la mai multi ani sau la mai multe decen Se intelege deci ca mediile anuale ale conditiilor de precipitatii sunt sub 200 mm si pot cobori chiar pana la 0 mm, cum se intampla la Calama (oras in nordul Republicii Chile, situat la altitudinea de 2264 m), unde de-a lungul timpurilor istorice, nu s-a semnalat nici o ploaie.

Conditiile de ariditate specifice deserturilor tropicale in general sunt accentuate in regiunile desertice litorale care se afla sub influenta curentilor oceanici reci. Fenomenul se datoreaza temperaturilor mai coborate ale apei si aerului de deasupra curentilor reci, care se opun convectiei termice ascendente, favorizand, dimpotriva, descendenta aerului si predominarea totala sau cvasitotala a timpului senin. El este propriu desertului Sonora, influentat de curentul rece al Californiei, deserturilor Peru si Atacama, influentate de curentul rece al Perului (sau Humboldt), Saharei de vest, aflat sub influenta curentului Canarelor si desertului Namib, influentat de curentul Benguelei. Exemplul mentionat al localitatii Calama de la periferia desertului Atacama, cel al localitatii Africa, din nordul statului Chile, unde in 43 de ani s-a inregistrat o medie anuala a precipitatiilor de numai 0,5 mm, cel al orasului Iquique, situat pe litoralul desertului Atacama, unde media anuala este de numai 3 mm, cel al localitatii Walvis Bay, situata pe tarmul Oceanului Atlantic in desertul Namib, unde media anuala este de 30 mm si altele, constituie dovezi graitoare ale influentei curentilor reci asupra reducerii pana la disparitia aproape totala a precipitatiilor atmosferice.

Aceasta nu inseamna ca in interiorul continentelor ariditatea nu poate fi pe alocuri aproape la fel de severa. Dovada precipitatiile medii anuale insumand numai 0,5 mm inregistrate in localitatea egipteana Luxor.

Uneori, ploile si asa destul de rare, nu ajung pana la suprafata terestra, picaturile evaporandu-se in cadere din cauza temperaturilor extrem de ridicate ale aerului.

Precipitatiile fiind intamplatoare, se intelege ca nebulozitatea are valori extrem de reduse, iar Soarele straluceste aproape tot timpul cat acest lucru este astronomic posibil. Drept urmare, suprafata terestra, mai ales cand este acoperita cu nisip, se incalzeste excesiv, atingand chiar temperaturi de 80C. Dimpotriva, noaptea, lipsa vaporilor de apa si a norilor determina cresteri exceptionale ale intensitatii radiatiei efective, ceea ce permite racirea suprafetei terestre, uneori la valori de 0C.

Incalzirile si racirile de la nivelul suprafetei terestre se rasfrang si asupra aerului de deasupra, in regiunile cu climat tropical arid inregistrandu-se valori termice absolute extrem de mari.

La inaltimea standard a masuratorilor termometrice de pe platformele statiilor meteorologice (2 m) se inregistreaza frecvent temperaturi de 40-45 C ziua si de 10-15 C noaptea, ceea ce face ca amplitudinile diurne ale temperaturii sa fie in medie de circa 30C. Uneori ele depasesc insa 35C. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse obisnuit intre 20^o si 28^o C (21,6 la El Golea in Sahara algeriana; 27,2C la Jakobadad in Pakistan), dar pot fi si mai scazute datorita cresterii altitudinii (19,1 C la. Windhoek in Namibia) sau influentei curentilor oceanici reci (16,6C la Walvis Bay pe tarmul desertului Namib).

Amplitudinile termice anuale se cifreaza, de regula, intre 22C si 25C (la Jakobadad luna cea mai rece, ianuarie, inregistrand 15C, iar luna cea mai calda, iunie, 37C; la El Golea 9C si respectiv 34C), in regiunile tropicale aride cu altitudini mai mari, diferentele scad pina la 10 C (la Windhoek lunile cele mai reci, iunie si iulie inregistreaza 13C), iar in cele aflate sub influenta curentilor oceanici reci, pina la 5C (la Walvis Bay temperaturile medii lunare variaza intre 14 si 19C).

Spre deosebire de regiunile desertice joase cu temperaturi extrem de ridicate si precipitatii neinsemnate, in cele cu relief inalt (Muntii Ahaggar si Tibesti din Sahara, Muntii Hihaz din Arabia Saudita, Muntii Yemenului, Muntii Macdonnell si Musgrave din Desertul Australiei etc), temperaturile scad, iar cantitatile de precipitatii cresc apreciabil (la Windhoek, de pilda, sunt de 375 mm pe an). Sursa acestor precipitatii este ca si in deserturile inconjuratoare, trecerea rara a ciclonilor.

In regiunile cu climat tropical semiarid, valorile termice sunt relativ asemanatoare cu cele din deserturile tropicale. Ba mai mult, maxima termica absoluta a planetei Pamant, s-a inregistrat in regiunea cu climat tropical semiarid din nordul Libiei. Ea a fost de 58 C si s-a produs in ziua de 13 septembrie 1922 in orasul Al Aziziyah, situat la 50 km sud-sud-est de Tripoli. Valoarea respectiva depaseste cu 12,5C temperatura maxima absoluta inregistrata pe teritoriul Romaniei.

Desigur, la periferiile mai inalte si cu latitudini mai mari, temperaturile scad, dupa cum la periferiile dinspre regiunile cu climat intertropical alternant, mai apropiate de Ecuator, amplitudinile termice diurne si anuale se diminueaza.

Cat despre precipitatii, acestea nu sunt intamplatoare ca in deserturile tropicale, ci au o distributie sezoniera bine conturata. La periferiile dinspre regiunile subtropicale ale zonelor cu climat semiarid, precipitatiile sunt aduse in timpul iernii de ciclonii latitudinilor medii care inainteaza spre tropice. La periferiile dinspre Ecuator, dimpotriva, ploile cad vara si sunt determinate de activitatea frontului tropical. Perioadelor ploioase li se asociaza scaderi usoare ale temperaturii aerului.

Ca urmare a marii uscaciuni si a amplelor variatii termice diurne, in regiunile cu climat tropical arid are loc o intensa dezagregare a rocilor, landsaftul specific fiind cel al deserturilor de nisip sau de piatra. Vegetatia, efemera, este legata de ploile sporadice. Ea are caracter permanent numai in oazele cu apa freatica putin adanca si este, in general, cultivata.

In deserturile litorale, scaldate de curenti oceanici reci, ceturile frecvente si temperaturile ceva mai scazute, care diminueaza deficitul de saturatie din aer, fac posibila cresterea si dezvoltarea catorva forme inferioare de vegetatie in ciuda lipsei aproape totale a precipitatiilor.

Catre regiunile cu climat semiarid, deserturile se transforma in semideserturi si trec treptat in stepele uscate cu vegetatie ierboasa xerofila, care ingaduie populatiilor autohtone sa practice cresterea animalelor (capre, oi)

Climatele subtropicale arid si semiarid. Sunt in mod obisnuit prelungiri catre latitudini mai mari ale climatelor tropicale arid si semiarid. Ele ocupa teritorii nu prea intinse in America de Nord (sud-vestul SUA), America de Sud (Argentina), Africa (R. S. Africana) si ceva mai intinse in Asia (Turcia, nordul Irakului si Iranului, sudul Turcmenistanului etc.)si Australia (la sud de marile deserturi tropicale).

Modificarile sezoniere ale fronturilor polare (temperate) din emisfera de nord si de sud, fac ca ciclonii aducatori de precipitatii sa patrunda in aceste regiuni, mai frecvent decat in cele tropicale si semiaride.

In consecinta, ariditatea este ceva mai putin severa, iar climatul semiarid este mai extins decat cel arid. Totusi, acesta din urma este prezent in cele doua Americi, ca urmare a degradarii regimului pluviometric, de catre relieful inalt al Cordilierilor si Anzilor. Caracterele generale ale climei se formeaza sub influenta predominarii alternante, de la un sezon la altul, a aerului tropical cald si uscat si a celui polar (temperat) mai rece si mai umed. Pendularea sezoniera a frontului polar (temperat) care separa masele de aer respective are, de asemenea, o mare importanta in evolutia conditiilor meteorologice.

Sumele radiatiei globale reprezinta aproximativ 80-85% din cele ale regiunilor cu climat tropical arid si semiarid, ceea ce inseamna foarte mult. Drept urmare, temperaturile medii anuale, sunt cu putin mai reduse, ele osciland intre 16 si 22C in regiunea cu climat subtropical arid si intre 11 si 18 C in cea cu climat subtropical semiarid. Maximele termice absolute sunt foarte apropiate de cele ale regiunilor tropicale aride si semiaride. Astfel, temperatura de 56,7 C inregistrata la 10 iulie 1913 in Valea Mortii (Death Valley) din California (SUA) a detinut mult vreme recordul intregii planete.

Precipitatiile atmosferice, desi foarte scazute in climatul subtropical arid (circa 80-150 mm), inregistreaza valori mai importante in cel semiarid (300 - 450 mm). In consecinta, deserturile, semideserturile si mai ales stepele cu diferite grade de uscaciune, prezinta o vegetatie ceva mai bogata decat la latitudini tropicale.

Climatul subtropical cu veri uscate. Este caracteristic tarmurilor vestice ale continentelor din zona latitudinilor subtropicale. Are cea mai mare extindere in regiunea Marii Mediterane, din care cauza se mai numeste si climat mediteranean. Este localizat, de asemenea, in partea centrala a tarmului Californiei (SUA), in Africii si in sud-estul si sudul Australiei.

Regiunile cu climat subtropical mediteranean, sunt dominate in semestrul cald de mase de aer maritim tropical, de la periferiile estice ale anticiclonilor subtropicali.

Datorita acestui fapt, timpul este senin, cald si uscat. In semestrul rece, mai ales iarna, frontul polar (temperat) se deplaseaza dinspre latitudinile medii catre cele subtropicale determinand intensificarea activitatii ciclonice si implicit caderea precipitatiilor.

Principala caracteristica a acestui tip de clima consta, asadar, in alternanta verilor senine, calde si uscate cu iernile blande si ploioase. O alta caracteristica importanta, care deosebeste, de altfel, toate tipurile de clima subtropicale, de cele tropicale o constituie caderea zapezilor, datorita invaziilor de aer rece care se produc in timpul iernii, cand frontul polar se apropie de tropice. In regiunile joase, ninsorile nu formeaza strat de zapada, dar in munti, acesta poate dura chiar citeva saptamani.

Temperaturile medii anuale sunt ceva mai scazute decat in regiunile cu climat tropical. Ele oscileaza, de regula, intre 13 C (13,8 C la San Francisco) si 17 C (16,5 C la Sacramento).

Mediile termice ale lunilor de vara nu depasesc, de regula, 27 C, desi temperaturi maxime de 38 C s-au inregistrat la numeroase stat

Pe litoralurile regiunilor cu climat subtropical mediteranean, verile sunt racoroase, ca urmare a apropierii apei care ramane mai rece nu numai datorita insusirilor ei (caldura specifica si conductibilitate calorica mari) si evaporarii intense, ci si curentilor oceanici reci. Exceptie fac tarmurile Marii Mediterane, unde absenta curentilor reci si temperaturilor mai ridicate ale apei, determina valori termice ale aerului, superioare celor de pe alte tarmuri cu acelasi tip de climat.

Influenta vecinatatii oceanului reiese clar din compararea mediilor termice ale statiilor meteorologice San Francisco (de pe tarmul oceanului) si Sacramento (situat nu prea departe in interiorul continentului). Vara, diferentele sunt mai mari, luna iulie inregistrand valori de 17 C la San Francisco si 25 C la Sacramento.

In interior, temperaturile ridicate din timpul verii sunt reminiscente ale deserturilor. Maximele diurne urca ziua pana in jur de 39 C si coboara noaptea pana la circa 15^o C.

Pe tarmuri, temperaturile din timpul zilei raman mai coborate, iar cele din timpul noptii mai ridicate decat in interior. Media maximelor zilnice din luna ianuarie, de pilda, este de 21^o C la Santiago de Chile (nu prea departe de tarm, in interiorul continentului). Media minimelor zilnice pentru aceeasi luna este mai scazuta tot la Santiago unde racirile radiative nocturne sunt mai rapide din cauza timpului senin si umezelii reduse a aerului.

Iarna este un anotimp distinct, umed si racoros. Temperatura medie a lunii celei mai reci este in jur de 10C, mediile termice diurne fiind mai mici pe litoraluri si mai mari in interior. Uneori racirile din timpul iernii pot cobori sub punctul de inghet, compromitand partial sau total recoltele plantatiilor de citrice sau altor culturi specifice. Aceste raciri rare sunt, de regula, rezultatul intenselor emisii radiative nocturne, pe de o parte si al drenajului aerului rece din straturile inferioare ale maselor de aer polar continental, care invadeaza latitudinile subtropicale, pe de alta parte.

Pe alocuri regiunile litorale sunt bantuite de vanturi catabatice reci, cum sunt "Mistralul" in sudul Frantei si "Bora" pe tarmul nord-estic al Marii Adriatice. Acestea provoaca raciri accentuate ale aerului si furtuni periculoase pe marile catre care bat.

In California de sud, vantul fierbinte numit "Santa Ana" bate iarna in rafale dinspre interiorul continentului nord-american unde se dezvolta un maxim baric. Avand viteze mari si transportand cantitati insemnate de praf, acest vant fierbinte face ca pericolul incendierii padurilor sa fie adeseori foarte mare.

In Africa de sud, vantul fierbinte si uscat, cunoscut sub numele de "Berg" sufla, de asemenea, dinspre interiorul continentului, catre tarmurile cu climat subtropical mediteranean.

Cantitatile medii anuale de precipitatii variaza intre 350 si 700 mm, dar, pot ajunge si la 900 mm. Acestea provin din fronturile ciclonilor mobili ce iau nastere in zona frontului principal polar (temperat).

Statiile fara precipitatii sau cu precipitatii reduse in luna cea mai secetoasa, inregistreaza de obicei 70 sau 100 mm de apa in lunile cele mai ploioase.

Intrucat in perioada de vegetatie precipitatiile sunt foarte reduse, iar temperaturile foarte ridicate, asociatiile vegetale caracteristice regiunilor cu climat mediteranean sunt formate din plante xerofile, ghimpoase si cu frunze cerate, cunoscute sub diverse nume {maquis, garriga, tomillares,chapparral etc).

Climatul subtropical umed. Se dezvolta in sectoarele estice ale continentelor, la latitudini subtropicale. In America de nord ocupa sud-estul SUA, in America de Sud, sud-estul Braziliei, Paraguay, Uruguay si nord-estul Argentinei, in Asia o zona intinsa care incepe din nord-vestul Indiei si se continua pe la sud de Muntii Himalaya, pana in China de sud-est, Taiwan, Coreea de Sud si Japonia sudica, iar in Australia coastele de est. O regiune mai redusa ca intindere, cu climat subtropical umed, se gaseste, de asemenea, pe tarmul extremitatii estice a Marii negre.

Aflate la periferiile vestice ale anticiclonilor subtropicali, regiunile cu climat subtropical umed sunt dominate in semestrul cald de mase de aer tropical oceanic care favorizeaza caderea unor mari cantitati de precipitat Curentii calzi din apropierea tarmurilor respective favorizeaza si ei cresterea temperaturii, umezelii si implicit a instabilitatii maselor de aer tropical oceanic.

In semestrul rece, regiunile cu climat subtropical umed se afla sub influenta ciclonilor de la latitudini medii, fiind dominate de doua tipuri principale de mase de aer: polar (temperat) continental si tropical oceanic.

In Asia, circulatia musonica se impune pe fondul circulatiei generale, precipitatiile fiind mai reduse in lunile de iarna cand predomina masele de aer cu stratificatie termica stabila, care bat dinspre interiorul continentului.

Temperaturile medii anuale sunt mai ridicate decat cele din regiunile cu clima subtropicala cu veri uscate, datorita umezelii mai mari (care reduce radiatia efectiva) si influentei curentilor oceanici calzi. Ele variaza cel mai frecvent intre 16^o C si 20^o C (17^o C la Buenos Aires - Argentina) si Memphis, in Tennessee (SUA) si 19,7 C la New Orleans in Louisiana (SUA), dar pot fi si de 25C (New Delhi - India) sau de 12C (Beijing - R.P. Chineza).

Mediile termice ale lunilor celor mai calde sunt in jur de 27 C la cele mai multe stat Mediile maximelor zilnice variaza intre 30^o C si 38C, iar maximele absolute depasesc frecvent 38C.

Climatul muntilor inalti din zona calda. Este propriu regiunilor montane cu altitudini mai mari de 2000 m in care modificarile aduse diferitelor caracteristici ale climei de inaltime, expozitia si inclinarea formelor de relief accidentat, sunt atat de semnificative, incat se poate vorbi de un alt tip de clima, decat cel al regiunilor joase inconjuratoare.

In zona climatelor calde, regiunile cu clima montana sunt mai intinse in Asia (Himalaya, Karakorum, Pamir, Caucaz, muntii din insulele indoneziene Sumatera, Kalimantan, muntii din Noua Guinee etc.) si America de Sud (Anzii Cordilieri) si mai putin intinse in America Centrala istmica, America de Nord, (Mexic) si estul Africii (Etiopia, Uganda, Kenia, Zair, R.S. Africana etc.).

Principale caracteristici ale climatului muntilor inalti constau in scaderea temperaturii cu 0C la fiecare 100 m de crestere a inaltimii si in sporirea semnificativa a cantitatii de precipitatii, mai ales pe versantii expusi vuiturilor dominante. Influenta reliefului inalt este determinata in primul rand, de interactiunea formelor sale cu radiatia solara si directiile dominante ale vantului. Diferentele termice dintre intervalele insorite si cele umbrite sunt accentuate ca si cele dintre zi si noapte. Mediile termice lunare si evolutia lor anuala sunt comandate mai ales de variatiile latitudinale ale insolatiei. Precipitatiile de pe pantele expuse vantului le pot depasi de 5 pana la 10 ori pe cele de pe pantele adapostite, datorita racirilor adiabatice in primul caz si incalzirilor adiabatice in al doilea caz. Paralel cu cresterea inaltimii sporeste si proportia precipitatiilor cazute sub forma de zapada. In schimb, cresterea valorilor latitudinii determina o crestere a nivelului zapezilor permanente pana la zona tropicala uscata (din cauza scaderii accentuare a cantitatii de precipitatii) si o scadere a acestuia, din zona tropicala spre zona temperata (din cauza scaderii temperaturii).

Ca urmare a proceselor climatice pe care le determina relieful inalt, muntii din zona calda prezinta landsafturi diverse, etajate in functie de variatiile temperaturii, precipitatiilor si celorlalte elemente meteorologice. De jos in sus sunt prezente padurile de foioase, padurile de conifere, pajistile alpine si zapezile permanente. Acestea din urma au limita medie inferioara la circa 4600 m in zona ecuatoriala la 5500 m in zona tropicala si la 4300 m in zona subtropicala.

Zonele climatelor temperate. Ocupa suprafete intinse in emisfera nordica (America de Nord, Europa si Asia) si teritorii relativ mici in cea sudica (America de Sud si Australia). Cea mai mare parte a acestor zone este cuprinsa intre paralele de 40 si 65 latitudine nordica si sudica. Inauntrul acestor limite pot fi distinse urmatoarele tipuri de climat: temperat oceanic, temperat de tranzitie, temperat continental, temperat musonic, temperat semiarid, temperat arid si temperat de munti inalti.

Climatul temperat oceanic. Este localizat pe tarmurile vestice ale continentelor, pe unele insule si pe anumite portiuni ale coastelor estice. in America de Nord ocupa o fasie de coasta, relativ ingusta, care incepe din California si se termina in sud-vestul Alaskai; in America de Sud, o fasie, de asemenea, ingusta a litoralului chilian, incepand de la 41 latitudine sudica si continuandu-se pana la Tara de Foc; in Europa, Islanda sudica, nordul Spaniei, cea mai mare parte a Frantei, Belgia, Olanda, Germania, o parte din Cehia si Polonia, Danemarca, o portiune a Suediei si aproape toata Norvegia; in Australia, tarmurile de sud-est, insulele Noua Zeelanda si Tasmania.

Majoritatea regiunilor cu acest tip de clima au un regim pluviometric caracterizat prin precipitatii abundente in cursul iernii si precipitatii mai reduse decit evapotranspiratia potentiala in timpul ver

Sub raport termic, iernile sunt blande, iar verile relativ racoroase. Temperaturile medii anuale oscileaza intre 7^o si 13 C, modificate uneori de altitudine. Mediile termice ale lunii celei mai calde sunt cuprinse intre 15^o si 20 C. Maximele termice diurne nu depasesc 25^o C, dar maximele absolute ating 35^o C in situatiile cand masele de aer continental invadeaza episodic regiunile de coasta.

Mediile termice ale lunii celei mai reci sunt apropiate de punctul de inghet in regiunile de la latitudini mari, putand fi insa si mult deasupra acestuia (4^o C la Portland - Oregon si 10 C la Melbourne, Australia) in regiunile latitudinale med Noptile sunt reci datorita atat emisiei radiative nocturne, cat si vanturilor care aduc aer rece dinspre ocean.

Temperaturi minime sub 0 C se intalnesc la latitudini superioare cu climat temperat oceanic, dar perioadele prelungite de inghet sunt neobisnuite pe coaste. in America de Nord si de Sud, fasiile litorale cu climat temperat oceanic sunt delimitate net de Muntii Cordilieri, care le protejeaza totodata de advectiile reci arctice si antarctice. Dimpotriva, in Europa de Vest, lipsa unor bariere montane litorale permite vanturilor de vest sa extinda mult catre est caracteristicile climatului temperat oceanic. Cantitatile medii anuale de precipitatii variaza in limite foarte largi, adica de la 500 pana la aproape 3000 mm. Cu toate acestea, vara se constata un oarecare deficit de umezeala, mai putin pronuntat si de mai scurta durata decat in regiunile cu climat subtropical mediteranean cu care climatul temperat oceanic se continua spre tropice. Maximele pluviometrice se produc toamna, octombrie fiind luna cea mai ploioasa la multe statii meteorologice.

Caracteristicile pentru acest tip de clima sunt valorile mari ale frecventei si asigurarii precipitatiilor, mai ales iarna. Statiile meteorologice cu un numar mediu anual de 150 zile cu precipitatii sunt foarte numeroase. La Bahia Felix (Chile), aproape de Str. Magellan, se inregistreaza in medie 325 zile cu precipitatii pe an. Anul 1916 a atins recordul de 348 zile cu ploi si burnite, constituie o regula. Activitatea ciclonica intensa si frecventa mare a vanturilor de vest antreneaza spre uscat aer oceanic cu temperaturi relativ ridicate, dar si cantitati importante de vapori de apa.

In timpul verii, caderea precipitatiilor este, de asemenea, legata de activitatea frontala din cadrul ciclonilor mobili, Numarul furtunilor este mai mic decat in regiunile cui clima subtropicala sau temperat continentala (circa 10 pe an la altitudini mici). Vara, precipitatiile cad mai ales sub forma de averse, durata stralucirii Soarelui fiind mult mai mare decat in celelalte anotimpuri.

Ceturile sunt fenomene caracteristice climatului temperat oceanic, frecventa lor fiind maxima in lunile de toamna si de iarna. Furtunile violente, obisnuite in regiunile subtropicale sunt aici necunoscute. Temperaturile moderate si precipitatiile abundente favorizeaza dezvoltarea padurilor umede de foioase.

Climatul temperat de tranzitie. Asa cum arata si numele, acest tip de climat face tranzitia intre climatul temperat oceanic si cel temperat continental. El se dezvolta numai in emisfera nordica, deoarece la latitudinile respective (50- 65) in emisfera sudica, oceanul este atotstapanitor. Astfel, in America de Nord, corespunde nord-estului SUA si sud-estului Canadei, in Europa, teritoriului foarte intins dintre Elba si Pad la vest, Urali la Vest, Valea Dunarii la sud si cercul polar la nord, iar in Asia, unei fasii latitudinale din cursul inferior al fluviului Obi si celei mai mari parti a peninsulei Kamceatka.

Ca si in regiunile cu climat temperat oceanic, dominante sunt vanturile de vest si circulatia ciclonica. Pe masura cresterii distantei fata de Oceanul Atlantic, in regiunea europeana, mai importanta, a climatului temperat de tranzitie, cantitatile de precipitatii se reduc, iar amplitudinile termice anuale cresc considerabil ca urmare a slabirii activitatii ciclonice.

Spre deosebire de climatul temperat oceanic, regimul pluviometric se caracterizeaza prin concentrarea celor mai mari cantitati de precipitatii in semestrul cald (cu maximum de pluviozitate in mai si iunie) si prin cantitati mai reduse in semestrul rece. Stratul de zapada este un fenomen caracteristici pentru fiecare iarna, durata lui variind de la circa o saptamana in nordul Bulgariei la cateva luni in nordul Suediei, Finlandei si Rusiei.

Din punct de vedere termic, verile sunt calde, iar iernile, in general reci.

Mediile termice anuale variaza intre 4^o si 16^o C. In luna cea mai calda, temperaturile urca pana la 26-27 C in sud si la circa 20 C in nord. Mediile lunii celei mai reci sunt pozitive in sud, dar coboara la -1520 C in nord. Maximele absolute ale temperaturii depasesc chiar 45 C in sud, ramanand sub 35^o C in nord. Valorile medii ale amplitudinilor termice anuale pot atinge chiar 40 C (Moscova, 39C).

Cantitatile medii de precipitatii scad de la vest spre est pe masura cresterii distantei fata de ocean, care este sursa principala a vaporilor de apa din masele de aer transportate de ciclonii mobili.

Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt cuprinse intre 400 si 1100 mm. Cu toata concentrarea precipitatiilor in semestrul cald, vara deficitul de umezeala ajunge la valori importante, evapotranspiraatia depasind, mai ales in partile sudice, precipitatiile cazute. Secetele din a doua parte a verii si prima parte a toamnei sunt fenomene climatice din ce in ce mai frecvente pe masura inaintarii spre est. In aceeasi directie creste iarna frecventa viscolelor.

In regiunea nord-americana si in Kamceatka se refera numai la valorile intermediare ale principalelor elemente climatice, nefiind si o tranzitie teritoriala propriu zisa. Curentul rece al Labradorului ca si cel al Kamceatkai, modifica regimul termic diminuand amplitudinile diurne si anuale. Astfel, la Eastport pe tarmul estic al statului Maine (SUA), temperatura medie a lunii iulie este de 22 C, in timp ce la numai 50 km in interiorul continentului este de 30 C. Vanturile sudice si estice din circulatia ciclonica aduc aer oceanic umed care contribuie la marirea cantitatilor de precipitatii, in timpul iernii, moderand astfel, atat regimul pluviometric cat si pe cel termic. Procese climatice relativ similare au loc si in Kamceatka.

Landsaftul caracteristic al regiunilor cu climat temperat de tranzitie este constituit din paduri de foioase la latitudini inferioare si din paduri de conifere la latitudini superioare.

Climatul temperat continental. Ocupa spatii intinse in interiorul continentelor nord-american si asiatic si se deosebeste de climatul temperat de tranzitie prin excesivitatea mai accentuata prin verile mai reci si perioada de vegetatie mai scurta. Este dominat aproape tot timpul anului de aerul polar continental, care ia nastere prin transformarea aerului polar maritim si a celui arctic, in contact prelungit cu suprafata terestra. Vara, transformarile sunt rapide mai ales in situatiile anticiclonice cu timp senin si calm, datorita convectiei din aerul relativ rece, cu stratificare instabila. Iarna, in lipsa convectiei termice, transformarea aerului maritim este mai lenta ca si cea a aerului arctic, care nu se poate incalzi prea mult din cauza stratului de zapada.

Insusirile fizice ale aerului polar continental se modifica foarte mult de la un sezon la altul. Vara, el se caracterizeaza prin temperaturi relativ ridicate, umezeala relativa redusa si prin stratificare instabila a straturilor inferioare. Iarna, aerul polar continental are temperaturi scazute, umezeala relativ mare si o stratificare stabila care contribuie la racirea lui ulterioara. Inversiunile termice sunt foarte caracteristice in timpul iernii, ele fiind favorizate si de prezenta stratului de zapada.

Regimul temperaturii si umezelii este influentat si de invaziile aerului tropical (mai frecvente in partea sudica) care determina producerea valorilor extreme, maxime si minime.

Temperaturile medii anuale variaza in limitele largi in functie de latitudine, altitudine si conditiile de relief, de la 10 C. Valori intermediare se inregistreaza la Edmonton (3 C) si Winnipeg (2 C), in Canada, si la Irkutsk in Rusia.

Climatul temperat musonic. Se dezvolta in regiunile nord-estice ale Chinei, nordul Peninsulei Coreea, nordul Japoniei si sud-estul Rusiei. Circulatia musonica, favorizata de slaba actiune perturbatoare a ciclonilor, este determinata de repartitia specifica a presiunii atmosferice de la un sezon la altul. Iarna, cand bazinul Pacificului de nord, mai cald, este sediul unei vaste arii depresionare cunoscute sub numele de Minima Aleutinelor, pe continentul asiatic, racit excesiv, ia nastere Anticiclonul Siberian. Drept urmare, pe la periferia lui estica, aerul rece, continental se scurge catre minima oceanica determinand formarea musonului continental de iarna. Vara, dimpotriva pe suprafata marilor Japoniei si Ohotsk, ramase mai reci se mentine un regim de presiune atmosferica ridicata, in timp ce Asia Centrala supraincalzita, este sediul unei vaste depresiuni barice. In consecinta, aerul mai rece de deasupra oceanului se deplaseaza catre continent, sub forma unor vanturi de sud-est provenind de la periferia anterioara a ciclonilor si constituind musonul oceanic de vara.

Alternarea sezoniera a vanturilor musonice se reflecta fidel in regimul termopluviometric, caracterizat prin ierni reci si senine, cu zapada putina si prin veri ploioase si umede, cu temperaturi mai coborate decat in interiorul continentului la latitudini si altitudini similare.

Temperaturile medii anuale variaza obisnuit intre 10 C in sud si 0 C in nord, cele mai frecvente fiind cele dintre 4 C si 6 C. Apropierea bazinului oceanic si influenta pe care acesta o exercita mai ales vara, prin musonul oceanic, reduce valorile medii ale amplitudinilor termice anuale, in comparatie cu climatul temperat continental si chiar cu climatul temperat de tranzitie.

Climatele temperate semiarid si arid. Sunt localizate in interiorul continentelor, departe de influenta vanturilor umede ce bat dinspre ocean. In America de Nord ocupa regiunile de podis dintre si de la vest de Muntii Cordilieri, in America de Sud regiunile de la est de Anzi, pana la tarmul Atlanticului (care ramane arid din cauza predominarii nete a vanturilor de vest), iar in Eurasia, o vasta zona cu latimi din ce in ce mai mari catre est, desfasurata de la nord de Marea Neagra pana in regiunea centrala a Chinei. La acestea se adauga Meseta spaniola din Peninsula Iberica. Barierele montane aflate in calea vanturilor de vest (America de Nord si de Sud) si a celor de sud (Asia), conjugate cu distanta, uneori foarte mare, fata de oceane (America de Sud) determina scaderea accentuata a cantitatilor de precipitatii, pana sub limita dezvoltarii vegetatiei de stepa.

Masele de aer continentale polare (temperate) sunt prezente tot timpul anului. Uscaciunea mare a aerului face ca valorile bilantului radiativ sa creasca substantial in semestrul cald si sa scada in cel rece.

Mediile anuale ale temperaturii aerului variaza in functie de latitudine si altitudine, ramanand pozitive la majoritatea statiilor. La Dickinson (S.U.A.) in regiunea cu climat temperat semiarid, temperatura medie anuala este de 5 C, iar la Santa Cruz (Argentina) si Balhas (Rusia), ambele in regiunea cu climat temperat arid, sunt de 8 si respectiv 5^o C.

Vara, in luna cea mai calda, cand cerul este predominant senin, temperaturile cresc substantial, valorile medii atingand 21 C la Dickinson, 24 C la Balhas si 14 C la Santa Cruz, aceasta din urma fiind situata la 500 latitudine sudica, intr-o regiune cu vanturi puternice dinspre vest.

Iarna, dimpotriva, temperatura medie a lunii celei mai reci este mai ridicata la Santa Cruz (2^o C) sub influenta marilor intinderi oceanice ale emisferei sudice si mai coborate la Dickinson (-12^o C) si Balhas (-15^o C).

Continentalismul termic este substantial mai accentuat la Balhas (39^o C amplitudine anuala a temperaturii) in inima Asiei si mult mai slab la Santa Cruz (16 C), in extremitatea sudica, ingusta a Americii de Sud.

Temperaturile maxime absolute pot atinge atat in climatul temperat semiarid, cat si in cel arid valori peste 40 C si chiar 45^o C, dupa cum temperaturile minime absolute pot cobori sub -40^o C. Precipitatiile atmosferice insumeaza anual 392 mm la Dickinson in climatul temperat semiarid si coboara la 200 si sub 200 mm in cel arid (201 mm la Santa Cruz si 115 mm la Balhas). Regimul pluviometric anual din regiunile cu climat temperat semiarid se caracterizeaza printr-o oarecare intensificare a caderii precipitatiilor primavara si la inceputul verii (aprilie, mai, iunie), iar cel din regiunile cu climat temperat arid, printr-o relativa uniformitate, datorita uscaciunii mari.

Uniformitatea rezulta insa din medierea multianuala a datelor inregistrate. In realitate, atat ploile cat si ninsorile cad extrem de neregulat, variabilitatea de la un an la altul a cantitatilor lunare si anuale fiind foarte mare. Vara ploile cad mai ales sub forma de averse, insotite de furtuni si descarcari electrice. Regiunile cu climat semiarid din S.U.A. sunt afectate uneori de furtunile tropicale numite tornade, a caror violenta insa nu este la fel de mare ca in locurile de provenienta.

Temperaturile ridicate, conjugate cu cantitatile mici de precipitatii, fac ca in semestrul cald, deficitul de umezeala sa fie mare sau excesiv de mare. Drept consecinta, vegetatia de stepa uscata a regiunilor semiaride se transforma in desert pe masura inaintarii spre regiunile aride.

Climatul muntilor inalti din zona temperata. Ca si in cazul climatului muntilor inalti din zona calda, acest tip de climat este propriu regiunilor montane cu altitudini absolute mai mari de 2000 m. Astfel de regiuni au o mare dezvoltare in zona temperata a Americii de Nord (Muntii Cordilieri) si o mai mica intindere in America de Sud (Muntii Anzi), in Europa (Muntii Alpi, Pirinei, Carpati, Apenini etc.) si Asia (Muntii Tiansan, Altai, Hangai, Saian etc.).

Caracteristica cea mai importanta a climatului de altitudine este scaderea temperaturii paralele cu cresterea inaltimii, dupa gradienti care variaza in functie de expozitia versantilor fata de razele Soarelui si fata de circulatia generala a atmosferei. Media generala a acestor gradienti este de circa 0,6 C/100 m.

O alta caracteristica esentiala este cresterea cantitatilor de precipitatii pe pantele expuse vanturilor dominante (cele vestice in America de Nord si de Sud, in Europa si o mare parte a Asiei; cele de est in partea rasariteana a Asiei, afectata de circulatia musonilor din regiunile temperate) si scaderea acestora pe pantele adapostite.

Scaderea temperaturii si cresterea cantitatilor de precipitatii fac ca nivelul zapezilor permanente sa fie mult mai coborat decat in regiunile tropicale, conditiile climatice fiind mai severe pentru aceleasi altitudini.

La peste 2000 m inaltime, mediile termice anuale sunt in general, negative (-2^o C la Santis, 2396 m, Elvetia; -2,6 C la Vf. Omu, 2509 m, Romania), cele ale lunii celei mai reci coboara de regula la circa -10 C (-8,5 C la Santis; -l1,1 C la Vf. Omu), iar cele ale lunii cele mai calde urca in mod obisnuit pana la 8-9 C (6,5 C la Santis, 5,7 C la Vf. Omu).

Cantitatile medii anuale de precipitatii pentru pantele expuse vanturilor din sectorul vestic (situate la inaltimi asemanatoare) scad in general de la vest catre est (2488 mm la Santis, 1346 mm la Vf. Omu). Vara pe culmile inalte nebulozitatea cumuliforma este accentuata, iar ploile sub forma de averse sunt frecvente. In intervalele cu timp stabil se dezvolta circulatiile termice locale din timpul brizelor (de vale, ziua si de munte, noaptea). Ninsorile sunt posibile in orice luna a anului., Iarna precipitatiile cad aproape exclusiv sub forma de ninsoare, viscolele frecvente redistribuind zapada, ale carei grosimi sunt foarte neuniforme. Avalansele de zapada sunt fenomene frecvente, cu consecinte uneori dramatice. Regimul anual al precipitatiilor se caracterizeaza printr-un maximum in lunile iulie-august si un minimum in septembrie. In intervalele de iarna, cu predominare a regimului anticiclonic, vaile sunt adesea acoperite de adevarate "mari de nori" stratiformi din care rasar, in lumina limpede a Soarelui, aidoma unor mirifice arhipelaguri, crestele si varfurile montane cu altitudini de peste 2000 m.

Landsaftul dominant il constituie padurile de conifere in partea cea mai joasa a muntilor din sectoarele mai apropiate de regiunile subtropicale, apoi pajistile alpine si zapezile permanente. In etajul acestora din urma exista numerosi ghetari montani.

3. Zonele climatelor reci

Se dezvolta in regiunile circumpolare ale ambelor emisfere dincolo de latitudinile nordice si sudice de 60-650 si cuprind pentru tipuri de climat: subpolar marin, subpolar continental, polar si polar excesiv.

Climatul subpolar continental. Regiunile cu climat subpolar continental imbraca aspectul a doua zone latitudinale, cu latimi de 600-1000 km, situate in nordul Canadei (in cea mai mare parte la sud de cercul polar) si in nordul Siberiei (la nord si la sud de cercul polar) fara a acoperi insa tarmurile septentrionale ale Americii de Nord si Asiei.

Masele de aer dominante in aceste regiuni sunt cele arctice continentalizate in semestrul rece si cele continental-polare (temperate) in semestrul cald.

Situate in interiorul continentelor si deschise advectiilor de aer arctic, cu temperaturi si umezeli extrem de scazute, regiunile cu climat subpolar continental sunt substantial mai reci decat cele cu climat subpolar oceanic si chiar decat cele cu climat polar oceanic. Acest lucru se explica prin lipsa influentei moderatoare a oceanului si prin racirile radiative intense, favorizate de uscaciunea aerului, de prezenta stratului de zapada si de lungimea apreciabila a noptilor de iarna.

Diferente termice apar si intre cele doua regiuni cu climat subpolar continental. Astfel, in conditii de latitudine si altitudine relativ asemanatoare, temperatura medie anuala este de -15^o C la Verhoiansk (situat la 680 latitudine nordica si 137 m altitudine absoluta pe valea unui afluent al fluviului Iana din Siberia Orientala) si de -3C la Fairbanks (situat la 650 latitudine nordica si 134 m altitudine, pe valea unui afluent al fluviului Yukon, in Alaska).

Diferentele sunt si mai accentuate in luna cea mai rece, ianuarie (cand la Verhoiansk se inregistreaza, in medie -47 C, iar la Fairbanks, -24 C), dar se atenueaza considerabil in luna cea mai calda, iulie (cand media termica de la Verhoiansk este de 16 C, iar cea de la Fairbanks, de 15 C).

Temperaturile minime coboara frecvent sub -60^o C, iar in unele situatii chiar sub -70 C. Astfel, in februarie 1862, s-a inregistrat la Verhoiansk temperatura minima absoluta de -69,4 C, iar in februarie 1964, la Oimeakon valoarea minima absoluta de -71,1 C, cea mai scazuta din intreaga emisfera nordica. Dar, intrucat localitatea Oimeakon de pe valea fluviului est-siberian Indighirka este situata intr-o depresiune bine inchisa la altitudinea de 660 m, unii climatologi considera ca "polul frigului" din emisfera nordica este la Verhoiansk, si nu la Oimeakon. Aceasta deoarece, reducand la nivelul marii, cele doua valori, minima termica absoluta de la Verhoiansk (-67,8C) ramane totusi cea mai scazuta. Maximele termice absolute se situeaza intre 2 si 25C, depasind arareori 30C (33,7C la Verhoiansk).

Cresterea temperaturii in lunile de vara este determinata, pe de o parte, de durata mare a zilelor, iar pe de alta, de uscaciunea care, opunandu-se formarii norilor permite radiatiei solare sa atinga sume zilnice apropiate de cele din regiunile temperate.

Continentalismul accentuat al acestui tip de climat este pus in evidenta de marile amplitudini termice, ale caror valori medii anuale ating 39C la Fairbanks si 63C la Verhoiansk.

La majoritatea statiilor temperaturile medii sunt negative in 7 din cele 12 luni ale anului (octombrie-aprilie) si pozitive in 5 (mai-septembrie).

Uscaciunea aerului arctic si continental polar face ca nebulozitatea si precipitatiile sa fie reduse. Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt similare celor din regiunile semiaride la Fairbanks (287 mm) si aride la Verhoiansk (155 mm). Regimul pluvometric inregistreaza la cele mai multe statii un maxim in lunile de vara (iulie-august) si un minim in lunile februarie-aprilie.

In perioada cu temperaturi negative, precipitatiile cad sub forma de ninsoare, dar proportia lor redusa (35-40%) si vanturile puternice care spulbera si troienesc zapada, fac ca stratul sa fie mai subtire, mai neuniform si de mai scurta durata (cea 6-7 luni), decat in regiunile cu climat subpolar oceanic.

Temperaturile foarte scazute explica absenta deficitului de umezeala desi cantitatea de vapori din aer si suma precipitatiilor sunt reduse.

Vegetatia caracteristica este cea de tundra. La periferiile sudice ale regiunilor cu climat subpolar continental, aceasta trece in silvotundra.

Climatul polar si climatul polar excesiv. In ciuda eforturilor facute de catre exploratorii polari si a cercetatorilor la scara mare incepute odata cu Anul Geofizic International (1957), climatele polare sunt inca insuficient cunoscute. Este, de aceea, dificil sa se diferentieze detaliat caracterele lor specifice. Totusi, nu se poate nega ca pe masura cresterii latitudinii, altitudinii si distantei fata de ocean, mai ales cand este vorba de marile intinderi de uscat (Antarctida si Groenlanda), climatul devine din ce in ce mai excesiv.

Pe baza datelor privind aceasta excesivitate au fost separate cele doua tipuri de climat, dintre care primul ocupa litoralul nordic al Canadei si partii asiatice a U.R.S.S. (Siberia) aproape toate insulele din Oceanul inghetat, precum si regiunile litorale ale Antarctidei, iar cel de-al doilea, partile interioare ale Antarctidei si Groenlandei.

Aerul arctic si antarctic format in contact cu marile intinderi de gheata si zapada acopera tot timpul anului aceste regiuni, avand temperaturi coborate si cantitati neinsemnate de umezeala. Formatiunile barice anticiclonale care iau nastere la poli, pompeaza aerul rece catre latitudini inferioare si in interactiune cu forta Coriolis genereaza vanturile de est, caracteristice regiunilor polare. Scurgerea acestor mase de aer rece de pe calotele polare joaca un rol important in activitatea ciclonica din zona de contact a ghetii cu apele oceanice.

Pe tot cuprinsul regiunilor cu climat polar si polar excesiv media anuala a temperaturii aerului este negativa. Astfel, la Barrow, statiune situata pe tarmul nord-vestic al Peninsulei Alaska (71 latitudine nordica si 9 m altitudine absoluta in regiunea cu climat polar, temperatura medie anuala este de -12 C), pe cand la statiunea americana Amundesen-Scott (90 latitudine suduca si 2800 m altitudine) si la statiunea sovietica Vostok II (78 latitudine sudica si 3420 m altitudine), in regiunea cu climat polar excesiv, mediile termice anuale sunt de -49 si respectiv -55 C.

Diferentele sunt si mai accentuate in cazul temperaturilor medii ale lunilor cele mai reci (-27 C la Barrow, -60 C la Amundsen-Scott si -71 C la Vostok), atenuandu-se oarecum in lunile cele mai calde (2 C la Barrow, -28 C la Amundsen-Scott si -32 C la Vostok).

La cele mai multe statii din regiunea cu climat polar, lunile de vara au totusi medii termice egale sau mai mici decat 0 C (exemplu, statiunea Mc. Murdo din Antarctida are in luna cea mai calda temperatura medie de -4 C).

Regiunea cu climat polar excesiv este cea mai rece parte a planetei. Valoarea termica de -89,2^o C, inregistrata la statiunea sovietica Vostok II (Antarctida) in ziua de 21 iulie 1983, constituie minima absoluta a intregii lumi.

O caracteristica importanta a climatului polar excesiv o reprezinta valorile foarte mari ale intensitatii radiatiei globale in lunile de vara. Astfel, in decembrie, pe calota de gheata a Antarctidei se inregistreaza 20-25 Kcal/cmluna, adica mai mult decat in toridul desert Kalahari, unde sumele respective sunt de 18-20 Kcal/cm², luna. Ba mai mult, in unele zile senine radiatia globala atinge in Antarctida 1 Kcal/cmzi, adica mai mult decat in orice alt punct de pe suprafata terestra. Aceste valori exceptionale se explica prin extraordinara puritate a aerului Antarctidei, datorata altitudinilor mari si temperaturilor coborate ale aerului foarte sarac in vapori de apa.

Temperaturile raman totusi coborate, deoarece coeficientul de absorbtie al calotei de gheata si zapezilor care o acopera este neinsemnat, cea mai mare parte a energiei solare fiind reflectata.

Continutul neinsemnat de vapori de apa din aerul arctic si antarctic, precum si marea lui stabilitate termica, fac ca precipitatiile atmosferice sa fie extrem de sarace in regiunile cu climat polar excesiv (4 mm la statiunea Amundesen-Scott). Ele cresc intrucatva in regiunile cu climat polar (110 mm la Barrow).

In primul caz nu se poate vorbi de un regim pluviometric propriu-zis, neinsemnatele cantitati cazand numai in lunile de vara. In cel de-al doilea se constata o repartizare a precipitatiilor in toate lunile anului, cu un maxim vara si unul primavara. Precipitatiile cad exclusiv sub forma de zapada.

In regiunile cu climat polar si polar excesiv, un rol important in cresterea grosimii stratului de zapada il joaca sublimarea directa a vaporilor de apa din aer pe suprafata zapez Intrucat determinarile pluviometrice nu sunt de prea lunga durata si nu prezinta prea mare siguranta s-au facut estimari asupra cantitatilor de precipitatii din Antarctida, dupa grosimea stratului de zapada si gheata adaugat. Concluziile indica cantitati de circa 50 mm/an pentru regiunile din interior si pana la 500 mm/an in regiunile periferice de coasta.

Desi timpul senin are o frecventa ridicata, nu sunt rare nici zilele cu viscole puternice. La periferiile Antarctidei si Groenlandei, vanturile catabatice sufla cu o putere neobisnuita in lungul coastelor, constituind o caracteristica importanta a climatului polar.

In conditiile climaterice extrem de aspre ale regiunilor polare, vegetatia de tundra ocupa spatii restranse, cele mai intinse teritorii fiind acoperite de gheata si zapada. Pe alocuri roca dura apare la zi, introducand variatie si conferind peisajului caractere stran