COMUNITATILE ETNICE ALOGENE SI EVOLUTIA SATELOR DOBROGENE

1. Comunitatile turco-tatare si colonizarea lor in Dobrogea

Dobrogea, parte a Imperiului Otoman vreme de peste patru secole, venea in cadrul Romaniei in 1878, cu un registru etnic complex, in care minoritatile etnice reprezentau peste 45% din totalul populatiei.

Din randul etniilor minoritare cei mai numerosi erau turcii si tatarii, a caror prezenta in Dobrogea era rezultatul unei indelungate si staruitoare actiuni de colonizare intreprinsa de Inalta Poarta.

Sultanii acordau pasuni intinse si alte avantaje nomazilor din Anatolia care acceptau sa se stabileasca in Rumelia (partea europeana a imperiului - inclusiv Dobrogea).

1.1. Turcii dobrogeni si satul de tip ciflik in Dobrogea

Numeroase izvoare istorice semnaleaza prezenta populatiei turce in Dobrogea. Potrivit istoricului roman Mehmet Ali Ekrem, 1994, condicile otomane din anii 1543-1666 mentioneaza turcii din triburile Kogegik ca locuitori in 63-64 de sate din Dobrogea (Piatra, Corbu, K.Kogalniceanu, Nazarcea, Poarta Alba, Valu lui Traian, Fantana Mare, Independenta, Negru Voda etc.), care si unele care astazi nu mai ar corespondent- Dolufaki, Karlichioi, Kasimchioi, Murgut s.a.).

Harta etnografica a lui Ion Ionescu de la Brad, atasata lucrarii sate din 1850 ca turcii locuiau in proportie de 100% in 39 de sate ale Dobrogei (de exemplu Cobadin, Murfatlar, Tuzla, 23 August, Anadolchioi si Palas - azi cartiere in Constanta). Apoi in diferite proportii - de la 25 la 75% - locuiau 23 de asezari impreuna cu alte etnii - romani, bulgari, tatari, greci (de exemplu Balabancea - 75%, restul romani, Greci - 50%, ceilalti romani, Frecatei - 50%, ceilalti romani, Cerna - 40%, ceilalti bulgari, Isaccea - cate o treime turci, romani, bulgari, etc.)

Conform unei statistici din 1879 anexata unei lucrari a baronului d'Hoggner si citata de Al.P.Arbore in 1919, in acel prim an de apartenenta la Romania, in Dobrogea erau in total 4812 turci, distribuiti pe districte astfel:

Legislatia romaneasca in Dobrogea determina intoarcerea unei parti a turcilor dobrogeni, refugiati cu armatele otomane in 1878, astfel ca statistica romaneasca inregistreaza la primul recensamant de populatie, efectuat in 1882 in Dobrogea, un numar total de 24.247 turci.

La nivelul anului 1913 recensamantul general al populatiei in Dobrogea Veche si in Cadrilater consemna urmatoarea situatie a etnicilor turci:

Situatia demografica a etniei turce din Dobrogea dupa anul 1920 a fost destul de instabila, scazand mult pana in 1940, mai ales datorita emigrarilor spre noul stat creat de Ataturk. Emisari ai "Junilor turci" strabateau satele Dobrogei, indemnand populatia turca sa plece in Turcia si promitandu-le facilitati si imbunatatiri ale nivelului de trai. Emigrarea populatiei turce din Dobrogea s-a intensificat dupa 1930, cea mai mare parte a celor plecati era din Cadrilater, pe fondul unor probleme locale acute, care contribuisera la opresiunea si discriminarea turcilor de catre administratia statului si populatia bulgara numeroasa a zonei si prin colonizarea romanilor nord-dunareni si a aromanilor. Astfel, numai in 1934, peste 10.000 de turci dobrogeni au fost asezati in regiunea Ciorlu, alti emigranti ai periodei fiind dirijati spre viylaietele Cearakkali, Tekirdag, Edirne, Kirkeareli, Ankara s.a.

Recensamantul din 1930 consemneaza dupa criteriul confesional mahomedanii - reunind, nediferentiat, turcii crimeeni (tatarii) si turcii oguzi, adica un numar de 33.859 persoane. In a doua jumatate a secolului XX in conditiile specifice regimului politic si dezvoltarii economico-sociale se produce si sporirea numarului turcilor din Dobrogea:

Distributia teritoriala a turcilor in Dobrogea prezinta o concentrare majoritara a acestora in judetul Constanta - in 2002 erau 24602 persoane, adica 87,8%, iar in judetul Tulcea numarul lor ajungea la 3397 persoane, adica doar 12,1% dintre turcii dobrogeni.

Cei mai multi dintre turci locuiesc in mediul urban:

si ii intalnim in comunitati rurale relativ mici (fig.nr...), majoritari fiind doar in Fantana Mare.

Studiu de caz - satul turcesc dobrogean de tip ciflik

Vasile Surd, 2003, p.31, spune ca "asezarile cu textura neordonata dispun de o retea de ulite desfasurate haotic ce deservesc gospodariile situate de o parte si de alta a lor si asa este satul de tip ciflik de influenta turceasca din Peninsula Balcanica".

Mehmet Ali Ekrem, 1994, p.56 precizeaza "cat priveste Dobrogea in secolele XVIII - XIX, noul tip de forme numit ciftlik se regaseste la Mocrova (localitate disparuta), langa Macin, la Ceatalorman (azi Pantelimonul de Sus) si pe malul Dunarii, cu casele si magaziile de cereale. In centrul Dobrogei se gasea, la 1850, un intins domeniu de acest tip, in stapanirea lui Said Pasa".

"In 1882 au fost recunoscute numai in judetul Constanta, de statul roman, 29 de ciftlikuri, totalizand o suprafata de 14.927,2159 ha". Conchidem ca ciftlikul este o proprietate funciara concesionata unei familii, in conditiile dreptului feudal otoman prin care intregul teritoriu cucerit de imperiu devine proprietate de stat, sub denumirea de miriye.

Tahsin Gemil, 1984, p. 506, arata ca un ciftlik era "o unitate funciaraa carei suprafata varia, in functie de calitatea solului, intre 70 - 150 donum (1 donum = 1000 m²), deci mosie, ferma".

"Ciflicurile - spune Antoaneta Stoica, 2004, sunt consemnate pe documentele cartografice ca niste asezari restranse, in care exista foarte putine constructii din zid sau piatra. Tabelul explicativ de termeni care insoteste legenda hartii traduce cuvantul ciflic prin cuvantul ferma". Tot autoarea citata trage concluzia ca "denominatia ciflic exprima o asezare omeneasca asemanatoare fermei . termenul ciflic, scris in turca ciftlik. apare foar in provinciile de margine ale imperiului.".

Daca la inceput, sub forma "clasica" acest ciflic putea fi o ferma si cu un rol strategic, militar, la fel precum casla si cula (dupa F.Brandel cula = locuinta din piatra, casa fortareata cu etaje), in secolul XIX sensul initial al cuvantului se schimba si ajunge sa desemneze proprietati funciare mari de tip seniorial. Aceasta credem ca este si evolutia de la locuinta si gospodarira individuala raia - ciflic la marea proprietate a beilor, has-ciflic, cea care a generat satul lucratorilor pe mosie, creat in jurul cladirilor impozante. Argumente in acest sens aduc si oiconimele topografice. De exemplu Harta topografica a Dobrogei, realizata de Ststul Major Roman in anii 1880 - 1884, reprezinta simbolul ciflicului in caseta cu utilizarea terenului, iar pe harta semnul apare in apropierea sau chiar in interiorul unor asezari ce poarta acelasi nume ca si ciflicul: - ruinele si ciflicul Popucci (azi satul Arsa), catunul si ciflicul BasPunar (satul Fantana Mare - Constanta), catunul si ciflicul Urluchioi (azi inclus satului Movilita), satul si ciflicul Canara (azi orasul Ovidiu), satul si ciflicul Enigea (satul Deleni), satul si ciflicul Mamut Cuius (satul Izvorul Mare) s.a.

Constituite in favoarea unor mari vasali feudali, pase si bei si incalcand legislatia otomana, ciflicurile Ali Pasa, Marza Pasa, Mamut Cuius s.a. cuprind terenuri arabile, gradini, livezi, paduri, ape, pasuni, dar si locuinte solide, case - fortarete de tip cule din zid, cu etaje si cocioabele saracacioase din lut sau lemn ale taranilor si supusilor. Acste ciflicuri au constituit in mai multe cazuri nuclee pentru colonizarile realizate de statul roman in anii 1882 - 1902 in Dobrogea.

Acest tip de sat, denumit generic "ciflik" si specific Asiei Mici si Peninsulei Balcanice este - asa cum il descrie Vasile Sud, 2003, p. 65 - "un tip de sat aglomerat, cu strazi inguste si intortocheate . si are la origine un nucleu compus din gospodaria marelui proprietar".

Un exemplu tipic pentru aceasta categorie de sate il reprezinta satul Fantana Mare (Bas Punar), comuna Independenta, situat in partea central - sudica a judetului Constanta, amplasat intr-o microdepresiune culoar, la intrarea intr-un canion dezvoltat in sisturi puternic alterate (vezi foto). Satul a avut la recensamantul din 2002 un numar de 374 locuitori, din care 371 de etnie turca si este localitatea cea nau reprezentativa pentru influenta comunitatii turce in habitatul dobrogean. Aspectul este tipic anatolian - strazi inguste si labirintice, marginite de garduri zidite din blocuri de piatra legate intre ele cu argila (vezi foto), inalte de 1,5 - 2 m, unele varuite, altele ruinate; - curti mici in care patrunzi prin porti din lemn de inaltimea gardurilor, iar in interiorul de forma geometrica neregulata sunt amplasate destul de dezordonat anexe gospodaresti joase, cele mai multe zidite din piatra si acoperite inainte cu olane si astazi tot mai mult cu placi de azbociment; - casele, in cele mai multe cazuri, au unul dintre pereti gardul de piatra de la strada (mai inalt), ceilalti pereti fiind si ei tot din piatra, rareori din chirpic sau caramida, si includ, mediu, 3 camere dispuse in linie cu ferestre mici si cu un mic balcon sau simpla prispa; - inventarul agricol simplu si saracacios dispersat in curte, unde mai exista uneori garduri mici din nuiele sau lemn, sarma, care imprejmuiesc curtea pasarilor, inchid saivanul oilor si in putine cazuri exista si o mica gradina de legume - cel mai adesea gasim doar pomi fructiferi (zarzari, caisi, ciresi); - gospodari din Fantan Mare conserva inscriuri coranice sapate in piatra, probabil locuri familiale de cult, simboluri otomane, islamice, turce (semnul semilunii sapat in piatra, pictat cu verde pe ziduri sau semiluna rosie, ori chiar drapelul Turciei fixat pe peretii interiori casei); - locul central al satului il constituie o batatura unde, dintr-un perete de stanca, este captat si curge un izvor cu un debit puternic (de aici si oiconimul Bas Punar) (vezi foto), iar alaturi lui se afla o mica geamie.

Satul a evoluat mai mult ca o comunitate izolata, putin deschisa relatiei cu celelalte sate si cu orasul, avand o activitate economica agricola, cu preocupari de crestere a oilor si cultura plantelor de camp (porumb, grau, floarea-soarelui).

1.2. Tatarii dobrogeni

Originea tatarilor - "Tatarii alcatuiau un trib numeros, evaluat la circa 70.000 corturi (yurte, familii) - dupa Rasid - eddin, traind in sud-estul lacului Baikal, pe malurile raului Keruler" (Ablai Mehmet Necati, 1997). Acest tip ajunge la conducerea Hoardei de Aur si a Hanatului sau intemeiat in Crimeea, dominand istoria Europei de Est in secolele XIII - XV si intinzandu-i puterea pana in Dobrogea ("Totul este supus tatarilor, chiar si dincolo de Dunare spre Constantinopole" - Rubruquis). Acest imperiu mongolo - tatar trece printr-un proces de turcizare pe cale etnica si lingvistica, astfel ca limba turca a devenit limba curenta de comunicare, mai intai oficial, apoi popular, in tot teritoriul Hoardei de Aur.

La jumatatea secolului XIII se produce recunoasterea credintei islamice ca religie oficiala a statului - sub Hanul Berke (1257-1266). Hoarda de Aur se sparge apoi, in 1502, in mai multe hanate tataresti, de sine statatoare, dintre care singurul care a rezistat mai mult timp expansiunii rusesti a fost Hanatul Crimeei, supus abia in 1783. In concluzie "tatarii de astazi" - spune Tahsin Gemis - vorbesc o limba (dialect) de origine turca si prin intreaga lor traditie istorica si formatie etno-spirituala apartin lumii turce".

Prin urmare este corecta interpretarea tatarilor ca turci - ramura crimeeana - alaturi de turcii oguzi (adica vechi), numiti si osmanlii, iar Dobrogea a fost teritoriu component al ariei de etnogeneza a poporului turc.

Colonizarea tatarilor in Dobrogea si evolutia lor numerica

Dupa includerea Dobrogei in Imperiul Otoman, o preocupare constanta a acestuia a fost colonizarea Dobrogei cu populatie turceasca, avandu-se in vedere crearea prin Dobrogea si sudul Basarabiei a puntii de legatura cu Hanatul Crimeean.

In secolul XVI, izvoarele istorice (mai cu seama cele polone) si o serie de calatori vorbesc despre tatarii dobrogeni (Tartari Dobriczenses), care au fost colonizati in partea central-sudica a Dobrogei, incepand de la Babadag si continuand pana in zona Deliormanului - un areal stepic si asemanator unei campii.

Marco-Venier, un emisar al Dogelui Venetiei, relata ca in anul 1595 s-au asezat in Dobrogea 40.000 de tatari ce traiau numai din prazile facute in tinuturile vecine.

In secolul XVII, din relatarile calatorului turc Ewlya Celebi, constatam existenta numai in subordinea Babadagului a circa 100 de sate din care peste 30 s-au mentinut pana la integrarea Dobrogei in Romania cu mele tataresti primite (de exemplu: Cara-Habil - Caraibil; Sara-nasuh - Sarinasuf; Nalbant - Nalbant; Hagilari - Hagilar; Tasa-Agal - Tasaul s.a.).

Dupa caderea Crimeei in posesiunea rusilor (1783) se produc noi fluxuri de colonizare a sudului Basarabiei si Dobrogei (dupa 1812 cand Basarabia este ocupata de Imperiul Tarist o parte din tatarii stabiliti in Bugeac trec Dunarea in Dobrogea).

In 1850 Ion Ionescu de la Brad consemneaza tatarii ca situandu-se pe locul doi dupa turci si locuiau singuri in peste 50 de sate (de exemplu: Boaztchik, Eskibulbul, Alakap, Karamourat, Kartal, Kalfa, Rahman s.a.), iar in amestec cu alte etnii se mai gaseau inca in alte cateva sate. Numarul lor il estima la 2225 familii, iar despre ei relata ca "tatarii ca pastori erau mai mult nomazi" si atunci cand deveneau sedentari formau sate compuse din colibe si case mici - inalte de 2-3 m - construite din gard de nuiele, lipite cu balega de vaca, cu acoperisuri din stuf sau chiar pamant.

Dupa razboiul Crimeei - 1856 - peste 12000 de tatari migreaza in Dobrogea, intemeind oraselul Megidia, pe vatra fostului targ Carasu - in onoarea sultanului Abdul-Megid.

Dintre cei 29.476 de tatari recenzati in 1880 in Dobrogea, marea majoritate era venita in anii 1853-1856 si stabilita preponderent in judetul Constanta.

In anul 1882 statistica populatiei tatare din Dobrogea arata astfel:

La data anexarii Cadrilaterului, recensamantul din 1913 prezenta urmatorul tablou:

2. Influenta minoritatilor slave asupra asezarilor dobrogene

Convietuirea romanilor cu slavii si urmasii lor are o lunga istorie. Colonizarea in Dobrogea a unor populatii de origine slava - rusii-lipoveni, cazacii-zaporojeni si bulgarii - s-a produs tarziu, in secolele XVIII-XIX, in chip diferit si avand cauze si specific diferite.

2.1 Comunitatea lipoveneasca din Dobrogea

Schisma Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 1654, provocata de reformele patriarhului Nikon, a divizat puternic societatea rusa impartind-o in "rascolnici (schismatici) sau staroveri - crestinii ortodocsi rusi de rit vechi" si "novstilisti sau nikonieni - crestinii ortodcsi rusi care au acceptat reformele." Prigoana dezlantuita de autoritatile statului rus impotriva staroverilor, mai ales in timpul tarului Petru I, i-a determinat pe acestia sa emigreze cautand refugiu in alte tinuturi, unele foarte indepartate. Din surse istorice ruse, citate de Filip Ipatiov, 2001, p. 29, reiese ca "rusii staroveri au populat regiuni intregi din Ucraina, Belarus, Polonia, Basarabia. Un numar apreciabil de staroveri s-a stabilit in Turcia, Valahia, Moldavia, Austria si Prusia." Acelasi autor afirma ca lipovenii (sau rusii-lipoveni) "fac parte din categoria rusilor crestini ortodocsi de rit vechi, iar actualmente numarul lor total se apreciaza a fi de aproximativ 3 milioane persoane. O buna parte (se avanseaza o cifra de peste doua milioane si jumatate) traiesc, astazi, in ex-URSS . altii in S.U.A., Europa, Australia . se mai adauga Romania, tara in care grupul celor de rit vechi, exceptand ex-URSS -ul, este cel mai numeros."

In acest context trebuie inteles numele generic de lipovean, avand un sens confesionalo-etnic si fiind purtat de acest grup doar in Romania . "Lipovenii sunt rusi de origine, dar nu toti rusii stabiliti in Romania sunt lipoveni" afirma Chirila F., 1993, p. 22.

Etimologia numelui prezinta mai multe ipoteze dintre care cu elemente plauzibile sunt:

provenienta de la cuvantul "lipo" - in slava - Tei, esenta raspandita in Dobrogea si din care lemn a fost realizata prima manastire, din toata lumea, a staroverilor in Dobrogea - pe valea Slavei, in padurile de tei;

provenienta romaneasca, denumire acordata de catre romani acestor rusi de rit vechi, cu sensul de populatie ramasa in urma, mai putin in pas cu timpul si noutatile sale.

provenind de la numele calugarului Filip din Alonet, oponent, pana la sacrificarea vietii, al reformei lui Nikon, prin derivare filipovean-lipovean.

Conchidem ca staroverii din Romania au acceptat cognomenul atribuit de catre altii si chiar l-au si insusit (Ipatior F., 2001).

Cultul crestin de rit vechi a fost recunoscut juridic oficial in Romania abia in anul 1946 si lui ii apartin astazi toti lipovenii, dar in randul lor se gasesc doua ierarhii clericale - cei care apartin de mitropolia de Fantana Alba (cu sediul actualmente la Braila) si cei care apartin de mitropolia de Novozibkov - regiunea Breansk - infiintata in anul 1923 si ridicata la rang de mitropolie in 1988. Intre cele doua ierarhii nu exista nici o diferentiere de dogme sau ritualuri, ci doar de istoria formarii lor si de filiera recrutarii si instalarii prelatilor in fruntea ierarhiilor.

Desi greu de delimitat regiunea principala de emigrare a rusilor staroveri, cei mai multi autori considera ca este patrulaterul Don-Moscova-Volga-Kuban. Din sudul patrulaterului (zona Don-Kuban) provin si cazacii rusi rasculati impotriva tarului si apoi refugiati spre vest si la sud de Dunare.

Prima atestare in Dobrogea a rusilor este considerata de Fenogheh S., 1998, stabilirea la Sarichioi in 1707 a unei "mici comunitati a rusilor alaturi de populatia tatara majoritara."

Intre 1740-1741 circa 1600 refugiati rusi se stabilesc in Dobrogea, cu predilectie in asezarile Sarichioi si Dunavat. In secolul XVIII Sarichioiul a fost centrul in jurul caruia gravita intreaga viata sociala a cazacilor emigrati. Impotriva lor si a celorlalte asezari ale rusilor de rit vechi, se intreprind atacuri de distrugere totala de catre armatele rusesti, in timpul diferitelor campanii ale razboaielor ruso-turce.

Tot cu atestare a infiintarii lor in secolul XVIII sunt si satele Slava Rusa, Carcaliu si Jurilovca, desi apar si alte informatii contradictorii privind vechimea lor.

Patrunderea si stabilirea lipovenilor in Dobrogea s-a produs in secolul XVIII si a avut in vedere cu deosebire zona limitrofa Deltei Dunarii si vaile din masivele forestiere din Dobrogea de Nord (valea Slava indeosebi).

Dificultatile enorme suferite in timpul razboaielor ruso-otomane din secolul XIX, au macinat puternic numarul lipovenilor, astfel ca la mijlocul secolului XIX se inregistrau doar circa 770 de familii, adica 3500 persoane. Raspandirea lor a cuprins in ultimele doua decenii ale secolului XIX si satele Slava Cercheza - de unde plecasera incorpore cerchezii, Ghindaresti, Camena, Navodari si 2Mai (unde au fost adusi de Mihail Kogalniceanu, pentru a lucra terenurile proprietatii sale din zona).

In conformitate cu datele recensamintelor numarul lor a evoluat astfel:

La data ultimului recensamant al populatiei in Romania (2002), existau ..... lipoveni, din care 21999 locuiau in Dobrogea, ceea ce reprezinta ... din total.

Raspandirea teritoriala a lipovenilor in Dobrogea prezinta o mare dispersie, insa satele si orasele in care numarul lor trece de 50 de indivizi sunt urmatoarele: (vezi harta si tabelul - Radu). Dintre acestea constatam ca etnia rusilor lipoveni este majoritara in satele Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Ghindaresti . (vezi harta si tabelul - Radu).

Arealul predilect de localizare a lipovenilor il constituie Delta Dunarii impreuna cu sistemul lagunar Razim. In conditiile cadrului natural deltaic cel mai mare handicap al asezarilor il constituie izolarea, dificultatea circulatiei si chiar imposibilitatea ei in timpul inghetului de iarna. Dotarea edilitara a asezarilor si activitatile productive sunt extrem de putin dezvoltate. In acest tinut al apelor si alimentarea cu apa este o problema inca nerezolvata. Combustibilul pentru incalzire este deficitar sau constituit din esente moi (salcie, plop) cu putere calorica slaba. Terenurile agricole sunt reduse ca suprafata, cu atat mai mult cele arabile, iar pescuitul este tot mai restrictionat si mai putin producti (Echimov Anohei, 1995).

Ca urmare se constata un fenomen de depopulare a deltei, atat ca efect al migrarii cat si al proceselor demografice de imbatranire a populatiei si de scadere a natalitatii care se reflecta si in scaderea numarului lipovenilor de la 26154 persoane in 1992 la 21999 persoane in 2002 (adica 15,9% reducere).

Satul dobrogean lipovenesc

Comunitati lipovenesti semnificative (peste 50 persoane) intalnim in 18 asezari dobrogene din care 6 orase (totalizand 3117 persoane) si 12 sate (cu un total de 15618 locuitori). In 9 dintre aceste sate (vezi fig..) - Periprava, Sfistofca, Carcaliu, Mila23, Jurilovca, Slava Cercheza, Slava Rusa, Sarichioi, Ghindaresti - lipovenii sunt majoritari, cu pondere intre 72,1% (Slava Rusa) si 96,6% (Ghindaresti).

Prin specificul modului de viata si ponderea de circa 80% a locuitorilor ce traiesc in sate, comunitatea lipoveneasca este prin excelenta una rurala, cu caracteristici bine conturate.

Cu exceptia satelor Slava Rusa si Slava Cercheza, toate satele lipovenilor sunt riverane unor unitati hidrografice majore a caror existenta s-a impus pornind de la fizionomia vetrelor, la stilul arhitectural al locuintelor, la tipologia si organizarea gospodariei si pana la functionalitatea si specializarea economica.

Marimea demografica medie a satelor lipovenesti cu o valoare de 1626 locuitori, depaseste registrul regional - 1130 locuitori, sau cele judetene (Constanta 1178 locuitori si Tulcea 1063 locuitori/sat). Conform tipologiei demografice (Ianos I., 1990) aceste sate lipovenesti se clasifica astfel:

sate mici (pana in 500 loc.): Sfistofca (139); Periprava (311) si Mila 23 (492).

sate mijlocii (500-1500 loc.): Slava Rusa (1395 loc.).

sate mari (1500-5000 loc.): Slava Cercheza (1541 loc.); Ghindaresti (2708 loc.); Jurilovca (2913 loc.); Carcaliu (3472 loc.); Sarichioi (3796 loc.).

Situl satelor lipovenesti este localizat in treapta de podis, in cazul celor mijlocii si mari demografic si in zona deltaica, evident intalnim sate mici.

Structura satelor dobrogene este in general de tip adunat, regula pe care o respecta si satele lipovenesti (vezi fig..) Doar acolo unde constrangere naturale au impus intalnim tipul V rasfirat - de exemplu satul Mila 23, amplasat in lungul malului drept al Dunarii Vechi.

Din punctul de vedere al formei vetrei, satele dorbrogene - asa cum sublinia si Ipatiov F., 2001, p. 159 - sunt predominant de forma regulata, geometrizata, dar pot avea si forme complexe (Ghindaresti). Satele lipovenesti prezinta urmatoarea tipologie a formei:

forma regulata trapezoidala: Jurilovca, Sarichioi, Slava Rusa si Carcaliu;

forma geometrizata dreptunghiulara: Slava Cercheza, Periprava si Sfistofca;

forma liniara: Mila 23.

Textura tramei stradale a satelor lipovenesti dobrogene este rectangulara, avand si unele tendinte de dezvoltare tentaculara (Slava Cercheza, Sfistofca).

Triada habitarii rurale: casa, curtea si anexele, alcatuind gospodaria rurala, poarta amprenta traditionala a experientei, specializarii si tehnicii proprii etniei.

"Linia traditionala a unei gospodarii ruso-lipovenesti este determinata de modul ordonat de aranjare al acesteia, cu dezvoltare in profunzime avand latura scurta (de 8-12m) plasata la strada, iar vecinatatile prezinta o delimitare ortogonala sau apropiata de aceasta" (Ipatiov F., 2001, p. 176). Casa este pozitionata la strada, in mod traditional in lungimea curtii, perpendicular pe strada, cu doua-trei incaperi insirate in linie. Construita in trecut din stalpi din lemn fixati la colturi, iar peretii din stuf (in strat de 15-20 cm) legati printr-un amestec de lut cu paie. Acoperisul in doua ape era facut tot din stuf, impletit "ruseste" la coama si cu un balcan situat in partea centrala a prispei. Frontonul spre strada, pazia de la balcon s.a., aveau decoratiuni si modelari artistic mestesugite si viu colorate - predomina albastrul si verdele. Materialele de constructie amintite au avantajul ca exista din abundenta in zona de locuire, se prelucreaza usor si nu sunt grele, ca sa taseze terenul putin consolidat al deltei. Anexele se gasesc in continuarea casei, sunt de dimensiuni mai reduse decat aceasta si realizate din materiale de constructie usoare si abundente in zona: stuf, nuiele, lut cu paie, argila si trunchiuri de arbori de esenta moale. Aceste anexe sunt reprezentate de una, doua magazii, o bucatarie de vara impreuna cu cuptorul de paine, grajdul pentru animale si in cazul celor mai multe gospodarii lipovenesti - un sopron pentru adapostirea barcii si sculelor de pescuit.

In satele pescaresti ale deltei si lacurilor din zona Razim, anexele casei se prelungesc pe piloni deasupra apei cu un mic ponton la care trag barcile largi (lotca) pescarilor. In aceste anexe specifice mai ales constructiilor cu destinatie profesionala numite cherhanale se prelucreaza si conserva pestele prin sarare si afumare.

Curtea si gradina godspodariei sunt in general delimitate prin garduri de nuiele sau stuf si in prima putem intalni diferite amenajari pentru cresterea unor animale (gaste, rate, pasari, porci si mai rar vite, capre, oi si cai). Gradinile de legume care prelungesc curtea sunt si ele imprejmuite cu garduri, astazi din lemn si sarma, in trecut din stuf.

Un element particular, specific doar comunitatilor ruso-lipovenesti este baia, o anexa amenajata la o anumita distanta fata de casa. "Aceasta este formata din doua incaperi: prima, un mic hol (vestibul), de unde se face focul si unde se lasa hainele, iar in a doua exista o vatra dreptunghiulara, cladita din pietre, un vas mare (cazan) pentru apa calda si la perete nelipsitul paloc (lejanca) - un fel de pat de scandura - sarena simpla." (Ipatiov, F., 2001, p. 179).

Studiu de caz - manastirile Uspenia si Vovidenia

In insemnarile raposatului episcop Leonid am gasit ca locasul de inchinaciune a fost construit intre anii 1714-1717 de primii calugari veniti in zona si care locuiau in catacombele din apropiere. Se pare ca acest locas s-a aflat pe locul actualei biserici mari si ca a purtat hramul "Uspenia" - "Adormirea Maicii Domnului" (uspenia in slavona, adormire).

Manastirea de astazi care poarta numele bisericii mari, Uspenia, se afla la 5km de Slava Cercheza, in valea Bajbonarului (un mic afluent al raului Slava), la marginea padurii si avea in trecutul mai indepartat pana la 200 de calugari, iar in ultimii ani au ramas doar patru calugari. Manastirea mai are in incinta inca o biserica, mai mica, biserica de iarna cu hramul "Sfintii arhangheli Mihail si Gavril", mai veche decat biserica mare care a fost sfintita la 28 august 1883, de ziua hramului (care si astazi atrage la sarbatoare 5000-10000 credinciosi). Manastirea de calugarite "Vovidenie" (Intrarea Maicii Domnului se afla situata in satul Slava Rusa si are o vechime mai mica decat manastirea Uspenie, fiind construita dupa consolidarea satului) si prin specificul comunitatii lipovenesti din sat.

In anul 1836 s-a pus problema infiintarii unei mitropolii a staroverilor pentru care s-a avut in vedere si manastirea Vovidenia din Slava Rusa, dar s-a renuntat la acest loc din cauza prezentei in zona a armatelor ruse si deselor razboaie ruso-turce si s-a optat pentru Fantana Alba - in Bucovina (Ipatiov, F., 2001, p. 39).

Biserica este edificiul cel mai important pentru orice comunitate lipoveneasca. In ce priveste constructia bisericii, aceasta se apropie in general de formele clasice ale bisericii ortodoxe - cu naos, pronaos si altar, dar cu dimensiuni mult mai largi pentru turla de deasupra pronaosului. A doua turla, mai mica, a clopotnitei se afla deasupra pridvorului, care are o destinatie diferita, fiind impodobit cu icoane si in acest spatiu pot participa la serviciul divin persoanele carora ca pedeapsa li s-a ridicat dreptul de a intra in biserica.

Elementul particular cel mai evident la o biserica lipoveneasca este crucea cu "opt colturi" (vezi fig..), iar interiorul bisericilor nu este pictat, cel mai important element decorativ fiind iconostasul.

Atentia acordata celor doua manastiri este justificata si prin faptul ca sunt singurele manastiri lipovenesti.

2.2. Comunitatea ucrainenilor dobrogeni

Mai putin numerosi, cu o prezenta istorica si o influenta etnografica mult diminuata in comparatie cu cazacii rusi, cazacii zaporojoeni (ucrainieni) si-au facut aparitia in Dobrogea la sfarsitul secolului XVIII.

In 1775 dupa distrugerea centrului lor de pe Nipru de catre armatele ruse, cazacii zaporojeni au incheiat un tratat cu Poarta prin care s-au asezat in triunghiul delimitat de bratul Sf. Gheorghe, Lacul Razim si satul Dunavat , prin anii 1783-1786. Au intemeiat tabere instarite numite "seci" si si-au pastrat organizarea militara traditionala. Trecerea regimentelor de cazaci zaporojeni din "secea" dobrogeana de partea rusilor in razboiul ruso-turc din 1828 a facut ca cei ramasi in Dobrogea sa piarda drepturile oferite de otomani si sa devina raiale. Numarul lor scazut si dispersia in mai multe asezari precum si confuzia etnica (ce ii ingloba nediferentiat in masa etnicilor rusi), au facut ca existenta lor sa nu mai fie consemnata nici istoric si nici statistic decat incepand cu recensamantul din 1956 si sa constatam o scadere continua a numarului lor:

Evolutia numerica atat de sinuoasa, precum si scaderea cu 462,5% in 46 de ani (adica cu 10,06% pe an, in medie) - practic neverosimila, ne determina sa cautam si alte explicatii care pot fi:

emigrari masive, dintr-o regiune in alta, sau externe;

politici de deznationalizare, segregare etnica, genocid etc;

aculturatie in asimilare etno-lingvistica;

incorectitudini si vicieri ale recensamintelor;

disimulari ale identitatii si pierderea identitatii etno-lingvistice.

Ca si in cazul lipovenilor, si ucrainienii nu au inregistrat procese de emigrare masiva intr-o anumita perioada istorica (poate un nivel modest de reemigrari spre URSS in anii 1945-1947), politici nationaliste impotriva lor nu s-au manifestat, iar inregistrarile oficiale au fost in general corecte. Este plauzibila, asa cum sustine si Filip Ipatiov, 2001, p.112, explicatia disimularii identitatii etnice si a aculturatiei unui grup etnic modest numericeste intr-o masa etnica dominant majoritara. In substrat ar putea exista si cauze de psihologie sociala, emotionale, care tin de istoria relatiilor romano-ruse, in general si de experienta politica a comunismului.

Raspandirea lor teritoriala este legata de spatiul initial de colonizare si ii intalnim in numar de peste 50 de persoane de etnie ucrainiana in urmatoarele localitati (vezi tabel, harta Radu).

2.3. Comunitatea bulgarilor dobrogeni

Un bilant intemeiat exclusiv pe lucrarile istoriografice bulgare, arata ca de la sfarsitul secolului XIV pana in secolul XIX, in peste 400 de ani, prezenta populatiei bulgare in tabloul etnic al Dobrogei este nesemnificativa.

Aparitia unor asezari ale bulgarilor, mai vechi de secolul XIX, se datoresc unor contingente de pastori din regiunea Cotel a Balcanilor rasariteni, atrase de conditiile naturale favorabile vietii pastoresti. Astfel au fost intemeiate cateva casle, formate din 30-40 de locuitori, pastori bulgari, in cazalele Mangalia, Harsova, Silistra, Constanta (Al. P. Arbore, 1924).

De la mijlocul secolului XVIII au inceput emigrari in masa din Bulgaria dunareana si cea sudica spre Tara Romaneasca, Basarabia si sudul Rusiei. Aceasta miscare a durat peste un secol si ca urmare populatia recent colonizata (in Dobrogea) nu e mai veche de 100 de ani (Ly. Miletici citat de C. Bratescu, 1922).

La 1850, Ion Ionescu de la Brad consemna despre colonistii bulgari ca "au venit de 20 de ani, parasind niste pamanturi sterpe" si apreciaza numarul familiilor de bulgari la 200 in Tulcea, 871 in Babadag, 92 in Macin, 26 in Constanta si 5 in Mangalia.

Dupa alipirea Dobrogei la Romania in 1878 comunitatea bulgarilor din Dobrogea a continuat sa existe si a ramas stabila, contrar unor aprecieri cu tenta iredentista. Astfel in judetele Tulcea si Constanta numarul etnicilor bulgari a evoluat astfel:

Repartitia lor teritoriala era de 23000 bulgari in judetul Tulcea - cu o concentrare mai mare in Tulcea, Babadag, Baia, Cerna, Ceamurlia etc. - si 29200 bulgari in judetul Constanta - cu numar mai mare in Constanta, Cernavoda, Cogealac, Dobromir.

In 1940, intre 20 septembrie si 1 octombrie, se produce schimbul de populatie intre Romania si Bulgaria, astfel ca locul celor 117000 romani din judetele Durostar si Caliacra este luat de cei cca 49000 bulgari provenind din judetele Tulcea si Constanta.

In a doua jumatate a secolului XX romanii din Cadrilater si bulgarii din Dobrogea ramasi in numar mic dupa schimbul de populatii, au avut o evolutie numerica  in declin ca urmare a distributiei lor teritoriale dispersate si a asimilarii prin casatorii mixte.

Comparativ la nivelul anului 2002 numarul bulgarilor si romanilor din Dobrogea de Nord si Dobrogea de Sud se prezinta astfel:

tabel

Se poate observa ca numarul romanilor (care reuneste si "vlahii" cum ii inregistreaza recensamantul bulgar) din districtele Silistra si Dobrici (fostul Bazargic), adica 591 persoane, este de 4,6 ori mai mare decat cel al bulgarilor din judetele Constanta si Tulcea, adica 129 persoane. Ponderea procentuala din totalul populatiei fiecarei unitati administrativ-teritoriale variaza intre 0,34% romani in districtul Silistra si 0,06% in Dobrici si 0,03% bulgari in judetul Tulcea, respectiv 0,01% in judetul Constanta.

Distributia teritoriala a bulgarilor in Dobrogea prezinta un indice de dispersie ridicat, reflectand in buna masura existenta comunitatilor bulgare in perioada interbelica. Numarul cel mai mare se inregistreaza in Constanta (48 persoane) si in Tulcea (37 persoane), ceilalti 54 etnici bulgari fiind prezenti in numar foarte mic, 1-3 persoane (Isaccea, Sulina, Baia, Mahmudia, Mangalia, Medgidia, Cernavoda, Ovidiu, Navodari etc.) in 27 localitati si doar in satul Sarinasuf identificam un numar de 6 persoane de etnie bulgara.

Studiu de caz - satul Cerna - Sat dobrogean bulgar

In perioada 1829-1940 locuitorii de origine bulgara detineau majoritatea in populatia satului Cerna, situat la 53 km de municipiul Tulcea. Cerna are la origine doua asezari, una intemeiata de romani si alta de turci, situate la o distanta de 2,5 km una de alta. Dupa razboiul ruso-turc din anii 1828-1829, zone intregi din Dobrogea au ramas depopulate. In aceste conditii in satul Cerna se stabilesc familii de bulgari care proveneau din satele Smiadovo, Ris si Dragoeivo, acestia avand un dialect cu terminatii in "c". Ulterior razboaielor din anii 1850-1853 si 1877-1878, se adauga si alte familii de bulgari, avand o provenienta diversa - Vrata, Iambol, Safia - citate in faptele amintite de ei.

Prezenta bulgarilor in Cerna a impus casa cu specific balcanic avand acoperisuri cu pante line, invelitori de tip olane, stresini largi, prispe late, cu balcon inalt, de multe ori cu doua caturi. Curtea gospodariei este mare, circa 2000mp, dreptunghiulara, cu o gradina de legume ce se extinde in mosia satului si un inventar agricol diversificat.

Alaturi de bulgari (care tineau peste 60% din locuitori) in Cerna au convietuit si turci - o perioada si cerchezi - in asanumite "mahalaua cerchezeasca" - precum si romani provenind din judetele Romanati, Teleorman si Ialomita.

La schimbul de populatii din 1940 locul bulgarilor in Cerna a fost luat de aromani din Cadrilater, provenind din ramura "meglenitilor"  .

Dupa 1950, colectivizarea agriculturii a dus la decaderea gospodariei traditionale, care nu mai este unitatea de productie ce asigura inainte produsele agroalimentare necesare familiei si produsele destinate schimbului sau comertului cu marfuri. Atentia principala se indreapta spre locuinta, casa devenind reprezentativa.

3. Colonistii germani si satele lor din Dobrogea

In 22 iulie 1763 tarina Ecaterina a II-a de origine germana a lansat un manifest prin care invita familii germane sa vina in Rusia unde sa fie improprietarite. Primii emigranti au plecat din Germania in 1767, dar grosul colonistilor a pornit intre 1803-1814 inspre sudul Rusiei. Cei mai multi se numeau svabi si proveneau din Wűrttemberg, Alsacia, Baden, Hessen, Bavaria si tinutul Rinului, iar ceilalti numiti kasubi sau platte, provenind din tinuturile nordice ale Germaniei. Mai tarziu in coloniile lor svabii, mai numerosi si cu nivel cultural mai ridicat, i-au asimilat pe kasubi, numindu-se cu totii swabi. (Stinghe, H., 2003)

Din guberniile sudice ale Imperiului Tarist - indeosebi din Basarabia si Kerson - s-a produs migrarea germanilor colonisti spre Dobrogea. Conform lui Al. P. Arbore, 1929, in sudul Basarabiei coloniile germane aveau circa 24000 de locuitori si purtau nume precum Teplitz, Paris, Borodino, Wittenberg, Leipzig, Mannheim, Berezina, Tarutino etc. Religia colonistilor germani era diferita: catolici, cei mai multi, evanghelici si mai putini, baptisti.

In colonizarea germanilor in Dobrogea deosebim trei etape:

I. - etapa 1840-1850 - s-au infiintat colonii germane la Tulcea, Malcoci, Atmangea, Ciucurova si Cataoi.

II. - etapa 1873-1883 - colonistii germani s-au stabilit in Cogealac, M. Kogalniceanu, Tariverde, Faclia, Colelia, Cocosu, Anadolchioi, Constanta, Cogealia, Ortachioi.

III. - etapa 1890-1891 - colonistii germani veniti din Basarabia sau din existentele colonii din Dobrogea se stabilesc in Albesti, Mangalia, Costinesti, Schitu si Cobadin.

Ulterior au fost o serie de noi migrari din sate cu germani situate in nordul Dobrogei spre judetul Constanta si dupa 1913 si spre Cadrilater, urmarind asezarea in localitati care dispuneau de suprafete mari de teren si cu soluri fertile. Astfel germanii s-au stabilit si in satele Credinta, Cascioarele, Poarta Alba, Valea Seaca, Palazul Mare, cartierul de azi al Constantei - Viile Noi, Techirghiol, Basarabi. In Cadrilater s-au asezat in Balagea, Kalfa (azi Ali-Anife), Musubei si Ciobancuius, langa Bazargic.

Populatie harnica, disciplinata si cu spirit comunitar puternic, germanii au reusit sa isi dureze in timp scurt in Dobrogea, asezari trainice si prospere, gospodarii solide cu case mari, scoli si biserici impunatoare si in cei 100 de ani traiti in Dobrogea au contribuit la prosperitatea si dezvoltarea ei economica si culturala.

In anul 1896 o statistica a Dobrogei pe etnii se prezenta astfel:

Primul Razboi Mondial (la care etnicii etnicii germani dobrogeni au luptat ca cetateni romani impotriva trupelor bulgaro-germane vezi fig..), a bulversat relatiile interetnice in Dobrogea, iar pe plan european se mentinea curentul de emigrare spre Americi - ce fusese intensificat dupa 1880. Chiar si in ultimul deceniu al secolului XIX si in anii premergatori Primului Razboi Mondial au inceput sa emigreze familii din randul comunitatilor germane spre SUA (Dakota de Nord si Sud), spre Canada (Sasckatchewan) si Argentina. De exemplu satul Horia (fost Ortachioi), parasit total de populatia initiala turca dupa 1878, a inceput sa primeasca colonisti germani in 1883, iar in 1892 avea deja peste 170 locuitori germani. Insa in 1920, majoritatea acestora au emigrat in Argentina. Au ramas doar 5 familii germane, care apoi in 1940 au plecat si ele spre Germania (43 persoane), ramanand doar o persoana de etnie germana.

In perioada interbelica evolutia numerica a germanilor din Dobrogea a evoluat astfel:

In anul 1940, propaganda statului german (Vaterland), perspectivele economice mai bune si chiar zvonul secret care circula printre germanii dobrogeni ca Dobrogea urmeaza sa fie ocupata sau cedata URSS, i-au determinat pe acestia (cei mai multi dintre cei nascuti pe aceste locuri), sa emigreze spre Germania (in cea mai mare parte aceasta era tinta). Pe rute mai bine sau mai putin cunoscute, direct sau prin lagare, au plecat deci, in 1940, 13396 de germani dintre care cei care au ajuns la capatul drumului propus, cei mai multi s-au stabilit in zona oraselor Heilbronn si Stuttgart. In Dobrogea au ramas doar 327 de germani (vezi tabelul alaturat).

TABEL - Cu localitatile, data sosirii primilor colonisti germani, numarul celor plecati in 1940 in Germania si al celor ramasi

In 1945 au fost returnati din Cehoslovacia spre Dobrogea 2000-3000 de germani plecati de aici si care doar partial au ajuns la locurile de nastere (au plecat cu 26 camioane din Cehoslovacia, la Arad au ajuns 13, iar la Harsova avea 7 mijloace de transport, dar unii au fost expediati cu trenul).

A doua emigrare s-a produs, dupa multe si insistente demersuri facute pe langa administratia romanasi sovietica, la 12 martie 1947, cand din Medgidia au plecat cu 46 vagoane de marfa 1016 germani dobrogeni, care au ajuns la Dresda.

In a doua jumatate a secolului XX comunitatea germana din Dobrogea a incetat sa mai existe si doar un numar redus de persoane, unele in familii mixte, altele disimuland au ajuns sa pastreze limba, religia si identitatea etnica:

La recensamantul din 2002 doar 6 lcoalitati au mai fost recenzati germani (vezi tabelul si harta T1), iar numarul lor doar in cazul municipiului Constanta atingea 200 de persoane (187 germani si 23 sasi).

In toti acesti ani a continuat sa functioneze insa Landsmann-Schaft der Dobrudschadeutscher, asociatia germanilor dobrogeni care in Germania a tinut legatura cu comunitatile emigrante in toata lumea si a publicat un numar cu scrierile si relatarile lor.

Satul german din Dobrogea

Primul sat german-catolic in Dobrogea a fost Malcoci, infiintat in 1843 de 25 familii provenind din Krasna - Basarabiei, dar de obarsie din Alsacia, Valea Rinului si Baden.

Primele case au fost micute, iar o grija deosebita au avut sa ridice o capela si doua camarute pentru pastor si apoi o cladire pentru scoala. Cu timpul insa si-au durat case mari si solide construite din chirpici, cu fatade varuite si insirate, alaturat, pe stanga si dreapta unei strazi late si obreiste. Casele erau acoperite cu stuf, in straturi groase si curtile erau imprejmuite cu garduri din stuf, iar in fata casei era lasat un loc pentru gradinita de flori. Curtile erau mari (2000-4000 mp) de forma dreptunghiulara, cu latura mica spre strada, avand 16-18 m. Casele cu acoperisuri in doua ape erau liniare, cu 3-4 camere si cu anexele inchizand sub forma de "L" curtea pe doua laturi.

Vatra satului amplasata pe teren ferm, cu panta redusa, avand o forma stradala rectangulara, cu loturile individuale riguros trasate geometric, cat se poate de egale ca marime. Edificiile publice ale satelor germane sunt impunatoare si cu o buna functionalitate. De exemplu bisericile catolice din Malcoci, Colelia, M. Kogalniceanu sau cele evanghelice din Cogealac, Tariverde, Atmagea. (vezi foto .)

In prima jumatate a secolului XX germanii dobrogeni au construit mori, ateliere diverse, au deschis banci populare, au importat din Germania utilaj agricol si tractoare. Odata cu cresterea bunastarii lor si cu noile tehnologii au trecut la construirea caselor din piatra si caramida, cu acoperisuri din tigla sau tabla, cu garduri din lemn si metal.

Studiu de caz - satul Cogealac

In Cogealac (situat cam la jumatatea drumului dintre Constanta si Babadag) primii colonisti germani au venit in anul 1873, din Basarabia ( 15 familii) si apoi in urmatorii 10 ani un aflux masiv din gubernia Kerson, astfel ca in 1885 erau 486 germani. Razboiul din 1877-1878 a produs importante distrugeri localitatii. Din 1881 statul roman recunoaste proprietatile agricole, arendate de la turci (tapiuri), in suprafata de 10 ha / loc., dar nu mai mult de 50 ha / familie, urmand ca acestea sa fie cumparate in 25 de ani, cu cate 48,75 lei / 10ha anual (spre comparatie o oaie costa 20 de lei, un porc gras 50-80 lei, o vaca 100-120 lei).

Cogealacul era cea mai intinsa colonie germana, avand la inceput gospodariile cu suprafata de 4000 mp si apoi redusa la 2000 mp. (Stinghe, I., 2003)

Alaturi de germani au fost improprietariti si 65 familii de romani, veterani din Razboiul de Independenta.

Vatra satului riguros organizata si cu strazi largi (18-20 m), dispuse geometric-rectangular, pastreaza in centrul sau, ca in cazul burgurilor, o piata larga in care erau amplasate pe laturile dreptunghiulare: scoala, casa parohiala, casa invatatorului, primaria, judecatoria, posta. Spre est se aflau ateliere mestesugaresti, carciumi, magazine, iar pe latura vestica cele doua biserici - evanghelica si ortodoxa inconjurate de o frumoasa gradina de flori. Strada principala, foarte larga, numita Toxof, pornea din piata centrala (vezi fig. . pag. 43). (Traeger, P., 1974)

Biserica evanghelica, construita dupa un plan adus din Germania, are o latime de 28,2 m, o inaltime interioara de 11 m, turnul in patru colturi o inaltime de 23 m si o capacitate pe banci de 230 persoane. Dupa emigrarea germanilor si schimbul de populatii, din 1940, biserica a revenit comunitatii ortodoxe.

In Cogealac locuiau in buna intelegere germani, romani, turci, bulgari si cativa evrei comercianti si multa vreme priamrii au fost germani (Johann Klukas, ultimul primar intre 1926-1933). Familii germane detineau: moara de ulei (Rőster), moara cu motor (Sezonov), fabrica de postav, panza si vopsitorie (Gőrres), laptarie (Heim), spital (str. Reidel), banca populara (Otto Koch).

4. Alte minoritati etnice din Dobrogea

In Dobrogea ultimului secol intalnim si ale minoritati etnice decat cele analizate anterior, unele dintre ele fiind simbolice din punct de vedere istoric - grecii si italienii, chiar daca nu este vorba despre urmasii autohtoni ai grecilor colonisti si romanilor cuceritori din antichitate, ci de grupuri etnice, relativ recent stabilite in Dobrogea - iar altele fiind rezultatul unor migrari - tiganii, armenii, evreii - intr-un proces ce a afectat intreg spatiul central-european sau pontic, si in fine si rezultatul procesului de omogenizare etnica si de dezvoltare planificata, dirijista, a economiei socialiste - maghiarii.

Prin ponderea lor cantitativa redusa in totalul populatiei Dobrogei, s-au constituit in comunitati etnice mici, expuse reemigrarii (grecii, armenii, evreii), migrarii nomade (o parte din tigani), sau asimilarii (cand numarul este atat de mic incat comunitatea etnica se stinge prin casatorii mixte, aculturatie si convertire).

4.1. Comunitatea armenilor dobrogeni

Armenii s-au stabilit in spatiul romanesc in diferite perioade istorice, inca din inceputurile statelor feudale. "Vestiti negustori in secolele XVI-XVIII, armenii s-au dovedit rezistenti la vicisitudinile timpului, migratia lor spre Europa (n.n.crestina) incepand sub presiunea turcilor, dupa ocuparea unei insemnatre parti din tara lor, la inceputul secolului XVI" (Tavitian, S., 2003).

Armenii au fost organizatori ai marelui negot intre Orient si Occident, una din caile lor de negot pleca din Lemberg, trecand prin Suceava si dupa trecerea Dunarii, urma ruta Isaccea - Babadag - Bazargic, sau cea prin Sulina, spre Constantinopol.

Cei mai multi dintre armenii din Dobrogea erau veniti din Moldova si Crimeea, iar prima atestare a lor apatine lui Grigore din Daranagh, la Silistra, in 1630. Biserica armeneasca din Babadag este mentionata in  documente (afkate in biblioteca Mechitaristilor din Viena - c.f. Tavitian, S., 2003), la 1649, iar la Constanta se consemneaza parasirea bisericii armenesti in 1760 si mutarea odoarelor la Babadag. Preotul armean Minas Pajichiant, trecand, in 1893, prin Babadag relateaza ca a gasit o biserica veche, din piatra si o colonie cu 40 de case armenesti (Tavitian, S., 2003, p.22).

Ion Ionescu de la Brad consemna la 1850, existenta in Dobrogea a cca. 75 familii de armeni. Alte consemnari ale prezentei apartin lui Belotercovici, Allard, s.a., iar unul din primii functionari romani ajuns la Constanta in 1878 mentiona ca "populatia orasului era compusa din: greci si tatari in majoritate, apoi armeni, bulgari, putini turci ca si evrei de rit spaniol, carain si galitieni" (Auneanu, I.G., 1937). Aceasta descriere a Constantei este sustinuta si de datele Primariei Constanta de scrierile lui M.D.Ionescu (pentru 1895) si rezultatele recensamintelor.

In perioada interbelica numarul armenilor creste in Dobrogea, pana la aproximativ 9000 de persoane, pentru ca dupa 1944, urmare a doua valuri de emigrare sa scada puternic. Aceste emigrari au fost dirijate spre Armenia Sovietica, evident sub organizarea si la initiativa oficiala a URSS.

Un alt val de emigrare, de dimensiune mult mai mica, a avut loc in randul armenilor dobrogeni in anii 1960-1985, cu o directie dominanta spre SUA.

Recensamantiele din 1992 si 2002 inregistreaza pentru Dobrogea un numar foarte redus de armeni: 568 persoane si respectiv 436, toti locuind in mediul urban si aproape 90% din ei fiind locuitori ai municipiului Constanta.

Prin implicarea lor in negot, in domenii precum exportul cerealelor, agentura si comision, articole tehnice si de electricitate, coloniale, articole de lux, manufactura, incaltaminte, bijuterii etc., armenii au contribuit efectiv la dezvoltarea economica, indeosebi a oraselor Constanta, Sulina, Tulcea, Babadag, dar au fost si promotorii unor activitati manufacturier - industriale in localitati rurale. Proprietari de mori (la Sibioara, Murfatlar, Constanta): tabacarii si cizmarii (Constanta, Negru Voda, Cernavoda), comert cu produse industriale, coloniale, alimente (Constanta, Cernavoda, Medgidia, Eforie, Ostrov, Oltina, Ciocarlia de Jos etc.); fabrici de caramida, tigla, creta, betoane, s.a.m.d., armenii au fost promotorii dezvoltarii economice - indeosebi a serviciilor, a comrtului si micilor afaceri familiale. Acestea au contribuit fundamental la desavarsirea caracterului urban al unor asezari si la cresterea influentei in zona a altora.

4.2. Comunitatea grecilor dobrogeni

Locuitorii de etnie greaca din ultimele secole, aflati in Dobrogea nu sunt urmasii colonistilor greci din antichitate si nici macar ai bizantinilor.

Ei sunt in cea mai mare parte negustori comercianti, navigatori si meseriasi din randul celor emigrati in toata lumea din Imperiul Otoman, mai ales in secolele XVIII-XIX, odata cu intensificarea luptei de eliberare nationala.

Veniti direct (dintr-o provincie in alta ale Imperiului Otoman), sau dupa peregrinari prin alte locuri in Balcani si zona riverana Marii Negre, in Dobrogea grecii s-au asezat in orasele dunarene si porturile maritime.

Dupa liberalizarea navogatiei pe Dunare si mai ales odata cu constituirea organismelor Comisiei Dunarene se inmulteste numarul grecilor locuitori ai oraselor Tulcea, Sulina, Macin, iar la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX numarul lor sporeste vrtiginos, mai ales in Constanta - intre 1895 - inaugurarea noului port Constanta si 1928, la aniversarea a 50 de ani de apartenenta la Romania a Dobrogei, numarul lor a crescut de la 2460 la 6170 persoane (vezi tabelul nr..) - o crestere de peste 250%, cu un ritm anual mediu de crestere de 7,6%.

La nivelul provinciei dobrogene numarul grecilor ajunge la 9999 persoane, in 1912 si se mentine la un nivel apropiat, cu fluctuatii + - cateva sute de persoane in toata perioada interbelica (in 1928 numarul grecilor din Dobrogea era de 9265 persoane).

Comunitatile cele mai mari erau la Constanta - in anii 1928 - 1938, cca 60% din toata etnica greaca a Dobrogei - urmata de Tulcea si Sulina.

La sfarsitul secolului XX comunitatea greaca din Dobrogea era foarte restransa atingand in 1992....., iar in 2002 .... persoane.

Cele mai importante comunitati locale elene se consemneaza in satul Izvoarele, judetul Tulcea, cu 1152 persoane, urmat de Constanta, cu 534 persoane si Tulcea cu 460 persoane. In general etnicii greci din Dobrogea sunt urmasii negustorilor si comerciantilor greci stabiliti in orasele dunarene si maritime in secolul XIX si inceputul secolului XX.

Studiu de caz - satul grecesc Izvoarele

Satul Izvoarele este situat la 31 km de municipiul Tulcea, in partea centrala a judetului si este atestat intr-un document turcesc din 1543 sub numele Ali Beg, devenit mai tarziu Alibeichioi.

In prima parte a secolului XIX, desele razboaie ruso-turce din Dobrogea, au dus la pustiirea multor sate.

Diferite surse documentare afirma ca acest sat parasit - Aliberchioi, a fost reinfiintat de greci - M.D.Ionescu, 1904, spune: "grecii si gagautii au sosit in zona Alibeichioi inaintea razboiului Crimeei, satul fiind fondat in anul 1993".

Cert este ca in timpul razboiului ruso-turc din 1828-1829, familii de greci si de bulgari au fost dislocate din locurile de bastina si dupa peregrinari prin Peninsula Balcanica s-au asezat, pentru o vreme in sudul Basarabiei. Dupa incheierea razboiului o parte din emigranti au pasarit Basarabia cu gandul intoarcerii in Grecia.

In memoria colectivitatii se pastreaza legenda intemeierii satului ca un popas de 40 de zile datorat nasterii unor copii. Sosirea iernii a facut ca popasul sa se prelungeasca, iar familiile, stabilite vremelnic, au ramas pentru totdeauna aici.

Tot M.D.Ionescu relateaza ca masivul forestier foarte mare (cca 5000 ha) din zona vaii Taita au constituit atractia activitatii grecilor nou stabiliti care au inceput sa se ocupe cu comertul lemnului, in special destinat constructiei de ambarcatiuni.

Apostolul D.Culea, 1928, aminteste existenta in zona Nalbantului a unor greci originari din preajma Varnei, satul Coparan, a caror colonie de circa 1000 de suflete, locuia la Alibeichioi de aproape 150 de ani.

In "Analele Dobrogei" se afirma ca "majoritatea grecilor veniti dupa 1800, sunt din Basarabia si se ocupa cu comertul in special, singura activitate productiva fiind taierea padurilor din nordul Dobrogei pentru lemnul necesar construirii corabiilor".

Dupa unele informatii, livresti si orale, satul a fost intemeiat numai de familii de greci, originari din jurul Salonicului si a apastrat in continuare numele turcesc de Alibeichioi, pana in 1965 cand a fost schimbat in Izvoarele.

Populatia si-a pastrat limba - de fapt un dialect al limbii elene, cu elemente bulgaresti si aromane, aspect lingvistic lipic pentru lumea balcanica. De asemenea, locuitorii practica inca o serie de obiceiuri reusind sa-si pastreze credinta si chiar costumul traditional pe care il imbraca la sarbatori.

4.3. Minoritatea etnica a italienilor din Dobrogea

Istoria Dobrogei consemneaza in diferite etape prezenta unor locuitori vorbitori de limba italiana si apartinand diverselor entitati statale formate pe teritoriul Italiei de astazi. Intre ei remarcam indeosebi prezenta genovezilor si raguzanilor in Evul Mediu.

In perioada secolelor XIX- XX aparitia unor locuitori de origine italiana este legata de activitati comerciale si de navigatie, iar un numar mai restrans de prelucrarea pietrei pentru constructii.

Argumentul ca prezenta italienilor era legata indeosebi de activitatea comercial - portuara il gasim in evolutia numarului de italieni in Constanta perioadei 1895-1930, astfel:

Alte localitati in care consemnam, pentru perioada sfarsitului de secol XIX si inceputul secolului XX, prezenta unor persoane de etnie italiana sunt porturile Sulina si Tulcea. In total la cumpana de secole, in 1899, se aflau in Dobrogea 1391 italieni.

Intre acestia erau si prietenii adusi si improprietariti in zona Macin - Greci, din regiunea veneto, aflata la acea data in componenta Austro-Unagiariei, pentru a lucra in carierele aflate aici si a contribui la realizarea unor mari lucrari din acel timp (podul peste Dunare, portul Constanta, mari edificii la Constanta, Galati, Braila, Bucuresti).

Acesti pietrari italieni impropritariti in satul Greci au constituit o comunitate etno-confesionala ce a rezistat timpului si la recensamantul din 2002, numara 98 de persoane, adica tot atatia cat se afla la un loc in celelalte patru localitati (toate urbane) in care intalnim italieni: Constanta - 52 persoane, Tulcea - 26 persoane, Macin - 11 persoane si Sulina doar 8 persoane.

Cateva dintre locuintele acestei mici comunitati sunt cu o arhitectura aparte: sunt cu etaj avand scara exterioara inchisa, construite din piatra fasonata, cu camere mari. Curtile acestora sunt partial pardosite cu dale de piatra - indeosebi granit - bine fasonate si asezate mestesugit.

4.4. Evreii din Dobrogea

Asemanator armenilor, grecilor sau italienilor si evreii stabiliti in Dobrogea au fost atrasi de noile posibilitati de negot, finante, comert si navigatie deschise de integrarea Dobrogei la statul roman si de amploarea navigatiei pe Dunare si Mare.

Perioada stabolirii lor in orasele Dobrogei si indeosebi in Tulcea, Constanta si Sulina, a fost intre 1880 - 1900, majoritatea evreilor nou veniti fiind de rit spaniol. Trebuie remarcat faptul ca un numar de cateva zeci de familii de evrei sunt consemnate in diverse surse din secolele XVIII - XIX, in Tulcea, Babadag, Constanta, Sulina; de exemplu in scrierile lui Ion Ionescu de la Brad, din 1850, sunt recenzate 119 familii evreiesti (69 familii in Babadag, 30 in Tulcea si 20 in Isaccea), iar in statictica lui Belosercovici din 1878, evreii apar ca fiind 1% din populatia Dobrogei.

Evolutia numerica a populatiei de etnie evreiasca a inregistrat in ultimii 125 de ani, urmatorul curs:

Dupa cum observam, acest curs a fost continuu descendent, avand doua perioade distincte de mare descrestere prin emigrare:

1. in anii 1938 - 1943 au emigrat cateva zeci de mii de evrei din Romania, prin portul Constanta - cu destinatia Palestina, viitorul stat evreiesc Israel - iar intre acestia au fost si cca 2000 de evrei din Dobrogea;
2. din cei aproape o mie de evrei, inregistrati la recensamantul din 1956 in Dobrogea, peste 80% au emigrat in anii 1960 - 1970 (marea majoritate tot spre Israel), in anii 1980 sinagoga de rit spaniol din Constanta, afectata de cutremur, a fost demolata, iar numarul evreilor recenzati in 2002 in toata Dobrogea a coborat sub o suta (77 persoane).

Din forta comunitate evreiasca mai exista doar doua nuclee, extrem de restranse si ele - la Constanta 48 de persoane si la Tulcea 24 de persoane - beneficiind de cate o sinagoga in ambele orase.

4.5. Influente locale ale armenilor, grecilor, italienilor si evreilor

Aceste etnii au fost reprezentate in Dobrogea ultimilor 125 de ani, in cea mai mare parte prin segmentul de populatie cu activitate comerciala, financiara si de navigatie.

Asezarea in Dobrogea a celor mai multi dintre acesti etnici a avut urmatoarele caracteristici:

1. au fost migrari individuale sau in grup restrans;
2. hotararea de emigrare a fost o optiune proprie, legata mai ales de dorinta prosperitatii;
3. cei mai multi dintre acesti nou sositi s-au stabilit in orase avand in vedere si natura activitatilor lor;
4. oportunitatea imigrarii a fost creata prin dezvoltarea navigatiei, la inceput pe Dunare si apoi din portul maritim Constanta, in care s-au stabilit si cei mai multi dintre ei;
5. marea majoritate a noilor sositi din aceste etnii, aveau o stare materiala buna si foarte buna, erau specializati pe activitati comerciale financiare si de productie industriala, ceea ce a permis o rapida insertie sociala si la fel de rapida dezvoltare industriala, ceea ce a permis o rapida insertie sociala si la fel de rapida dezvoltare edilitara, construind locuinte mari, moderne si cu pretentii arhistructurale;
6. au investit in societati comerciale din sectorul serviciilor in agentii comerciale angrosiste, in manufacturi, ateliere si fabrici, impulsionand dezvoltarea economica si favorizand aportul tehnologiilor moderne cu ajutorul conationalilor din diaspora, prezenti pe cele mai diferite meridiane;
7. s-au aflat in fruntea procesului de modernizare sociala, culturala si mai ales economica, convietuind armonios cu populatia romaneasca si celelalte etnii conlocuitoare si apreciind (mai ales in perioada 1880 - 1920) politica si autoritatile statului roman;
8. vederea lor a fost insa vremelnica in Dobrogea (care devenise un fel de Californie romaneasca, respectand proportiile), deoarece politici opresive, segregationiste si dictatoriale, ostile lor in general, care s-au afirmat pe scena romaneasca in perioada 1930 - 1990, i-au obligat la reemigrare spre statele de origine sau spre Lumea Noua.

4.6. Tiganii din Dobrogea

Desi mai exista controverse asupra originii istoriei si evolutiei tiganilor, este larg acceptata varianta migrarii lor din India. S-a dovedit dificil insa, sa se precizeze data exacta si motivele exodului din tara de origine.

Istoricul francez Bataillard a rezumat, in 1875, sursele scrise despre tigani si a ajuns la concluzia ca acestia si-au inceput migrarea intre secolele VII si VIII. Etnonimul tigan isi are originea in numele tribului de origine, din nordul Indiei, Cingar, Cengar, Tengaris sau Tingaris. Istoriceste este justificat etnonimul, fiind si singurul folosit in decursul a cateva sute de ani in toate decumentele referitoare la tigani. Celalalt termen "rrom" provine din limba tiganeasca si are semnificatia de tigan, adica rromi sunt toti cei care apartin etniei tiganesti. (Cherata, L., 1993)

N.Iorga, 1914, sustine ca tiganii au aparut in Tarile Romane odata cu invazia tatarilor si ea s-ar fi facut atat prin partea de rasarit a tarii (adusi de migrarea tatara), cat si prin sudul Dunarii, prin nomadism.

Ion Ionescu de la Brad, in mult citata lucrare din 1850, inscrie statistic familiile de tigani inregistrate in cazalele Bazargic (40 familii) si Constanta (20 familii).

Tabloul statistic al Dobrogei realizat, in 1899, de Gr.Danescu precizeaza existenta in provincie a 2852 tigani. Evolutia numarului lor marcheaza la recensamantul din 1912, un numar de 3263 persoane si dupa o lunga perioada in care nu ii mai regasim inscrisi in recensaminte, apar in 1992 cu 5983 persoane, iar in 2002 cu 8513 persoane.

Referitor la distributia lor in teritoriu, cei mai multi dintre ei sunt locuitori in mediul urban (91,5%), iar numarul cel mai mare il ating in municipiul Constanta (3014 persoane - peste 35% din totalul etnicilor tigani dobrogeni), urmat de municipiul Tulcea (1319 persoane - 15% din etnie in Dobrogea). Intr-un numar de persoane mai relevant (peste 50/localitate ei sunt prezenti in 19 localitati din care 13 orase si 6 sate) (vezi tabelul si harta).

Cea mai mare parte a lor sunr sedentari si locuiesc in orase, sau sate, in locuinte ale emigrantilor, sau refugiatilor si sunt si familii care si-au ridicat propria locuinta, avand si gospodarie si diverse activitati lucrative. Mai exista, insa si un numar foarte scazut de nomazi, care e posibil sa nu fi fost recenzati. Elemente noi au bulversat modul traditional de viata, de care insa se mai simt legatiu, chiar daca saracia nu ii caracterizeaza (vezi foto).

Banuim ca numarul lor real este mai mare, dar din motive evidente (tinand de marginalizare, discriminare, discreditare) sau conjuncturale (ajutoare si asistenta social - economica acordata de unele comunitati etnice), isi disimuleaza identitatea etnica, sau declara identitate diferita: a majoritatii - romani, sau a unor etnii mai raspandite - turci, tatari.

Aceasta ipoteza rezulta dintr-un tablou comparativ al judetelor limitrofe si judetul Constanta:

4.7. Maghiarii din Dobrogea

Inca din sfarsitul secolului XIX intalnim unguri in Dobrogea, prezenta lor fiind la data respectiva legata de activitati economice si de navigatie, indeosebi pe Dunare. Dupa unirea Transilvaniei cu Romania, numarul cetatenilor romani de etnie maghiara a crescut moderat, avand principale cauze: familiile mixte, departari si concentrari la munca fortata, omogenizarea populatiei tarii (in perioada socialista) prin repartitii ale specialistilor in toate judetele, atractivitatea unor domenii economice (navigatie marina, tursim, pescuit oceanic etc.). Evolutia numerica in peste o suta de ani a maghiarilor in Dobrogea se prezinta astfel:

Distributia teritoriala a celor o mie de unguri recenzati in Dobrogea in 2002, evidentiaza prezenta lor dominant majoritara in mediul urban (81%,m iar municipiul Constanta cu cei 421 unguri detine aproape 40% din numarul total). Repartitia locuitorilor maghiari in orasele dobrogene arata astfel:

Constanta - 421

Mangalia - 176

Navodari - 82

Tulcea - 65

Cernavoda - 44

Eforie - 34

Medgidia - 19

Basarabi - 4

4.8. Asezari rurale dobrogene in care comunitatile etnice conlocuitoare sunt majoritare

In 19 sate ale Dobrogei sunt majoritari locuitori apartinand de cinci comunitati etnice diferite (lipoveni, ucrainieni, turci, tatari si greci), iar in alte 4 sate s-au declarat ca grup etnic distinct aromanii, fiind si numeric majoritari.

In total deci, 23 de sate avand un numar de 24905 locuitori (valoarea medie a taliei demografice este de 1082 locuitori), din care 20683 etnici conlocuitori (adica 83%), reprezinta populatia majoritara, dupa cum se vede in tabelul alaturat.

Tabel

Distributia terioriala (vezi figura) prezinta o concentrare a rusilor - lipoveni si ucrainienilor in zona limitrofa sistemului lagunar Razim, in delta, pe valea Slavei si la Dunare, a turcilor si tatarilor in sudul Dobrogei aproape de frontiera cu Bulgaria, iar grecii si aromanii intr-un perimetru central-sudic al judetului Tulcea.