Carpatii, 'solnita' Europei

Carpatii, 'solnita' Europei

Intelectul uman a produs in imense perioade de timp numai erori.

Nietzsche

S-a spus de numeroase ori ca Istoria trebuie rescrisa periodic.

De ce trebuie ca fiecare epoca sa-si scrie Istoria?

Pentru ca, pe masura ce stiintele pozitive sporesc cunoasterea lumii, apar mai bine conturate desfasurarile trecute si, ca urmare, se obtin viziuni mai aproape de adevar, de realitate.

Dar ce este de fapt adevarul ?

Este un mod specific uman de intelegere teoretica, tehnica si practica a vietii si universului. Aceasta intelegere n-a fost totdeauna aceeasi: atomii lui Democrit reprezentau o intelegere a realitatii, cei comtemporani o cu totul alta intelegere a aceleiasi realitati. Nu realitatea s-a schimbat, ci intelegerea noastra.

Pe parcursul timpului nu s-a trecut deodata de la intelegerea din vremea lui Democrit la cea din vremea noastra, ci printr-o evolutie lenta, treptata, diversele perioade istorice avand intelegeri specifice, ceea ce inseamna ca omenirea se misca asimptotic la adevar, la cunoasterea realitatii inconjuratoare.

Asemanator s-a intamplat cu fulgerul, tunetul, ploaia si ninsoarea, cu nenumaratele aspecte din natura inconjuratoare pentru care intelegerea si explicatiile au variat de-a lungul timpului.

Din aceste putine considerente rezulta ca adevarul poarta pecete istorica, ca fiecare epoca are adevarurile ei

Putinatatea cunoasterii este raspunzatoare de faptul ca istoria scrisa in Evul Mediu si chiar pana in secolul al XIX-lea, desi cu pretentii de stiinta, n-a insemnat uneori mai mult decat povestiri stiintifico-fantastice.

Cand celebrul Max Mller, la jumatatea secolului trecut, 'descopera' un leagan primar la Arienilor (agricultori si pastori) pe cel mai inalt platou al Asiei, la peste 4 500 m altitudine, unde solul nu se desgheata decit doua saptamani pe an, n-a suscitat nici o reactie din partea savantilor contemporani lui.

Sa-l citam chiar pe Max Mller:

Il existait un petit clan d'Aryas tablis probablement SUR LE PLUS HAUT PLATEAU DE L'ASIE CENTRALE (subl. ns.) et parlant un language qui n'tait encore ni le sanscrit, ni le grec, ni l'allemand, mais qui contenait les germes de tous ces dialectes. Ces Aryas taient AGRICULTEURS (subl. ns.) et taient dj parvenus un certain degr de civilisation. (3, p.269)

.Exista un mic grup de arieni, stabiliti probabil PE CEL MAI INALT PLATOU AL ASIEI CENTRALE (subl. ns.) si vorbind o limba care nu era nca sanscrita, nici greaca, nici germana, dar care continea n germeni toate aceste dialecte. Acesti Arieni erau AGRICULTORI (subl. ns.) si ajunsesera deja la un oarecare grad de civilizatie.

Conationalul sau Isaac Taylor califica, spre sfirsitul veacului, descoperirile de acest fel:

Il n'y a pas de plus curieux exemple des aberrations de la science (2, p. 173).

Nu exista exemplu mai curios de aberatii ale stiintei.

Noi am gasit, din pacate, numeroase astfel de erori fundamentale scrise si raspandite chiar de unii savanti ilustri, dar nu este aici locul de a le mentiona:

I.Taylor citeaza citeva astfel de nume:

Il est instructif de voir combien sont mdiocres les arguments qui suffirent convaincre les plus grands rudits de l'Allemagne et de l'Angleterre Pott, Lassen, Grimm, Schleicher, Mommsen et Max Mller que les Aryens taient originaires de l'Asie, d'o, par migrations successives, ils taient venus s'tablir en Occident cette opinion, quoique peu fonde, fut universellement accepte (2, p.16), subl. ns.

Este instructiv de vazut ct de mediocre snt argumentele care fura deajuns sa convinga pe cei mai mari eruditi ai Germaniei si ai Angliei Pott, Lassen, Grimm, Schleicher, Mommsen si Max Mller ca Arienii erau originari din Asia de unde, prin migratii succesive, venira sa se stabileasca n Occident . aceasta parere, desi putin fondata, fu acceptata n mod universal.

O eroare nu mai putin importanta este inventarea de catre istoriografia medievala a unor Goti, care nu au putut sa existe si care nu reprezinta, fara doar si poate, decit un alt nume pentru Geti.

Aceasta dovada va fi facuta in Studiul Introductiv al unei editii bilingve, latina/romana, a Istoriei Getilor, scrisa de Iordanes, la 551 e.n., opera al carei titlu original este: De origine actibusque Getarum (Despre originea si faptele Getilor), in care numerosi istorici au vazut o imaginara confuzie a lui Iordanes, get el insusi, intre asa-zisii goti si geti.

Daca ar fi luat ca indrumar Natura, savantii pe care i-am amintit, si multi altii, s-ar fi scutit de a aduce lemne in padure, bufnite la Atena si apa cu sacaua la Mare, adica sa-si iroseasca viata fara vreun folos.

Conditiile de mediu, cele care asigurau conservarea vietii oamenilor si a animalelor care le sustin existenta, erau cele dintai de identificat. Daca ar fi facut acestea, acesti savanti ilustri n-ar mai fi trebuit sa caute la mii de kilometri distanta, in Asia centrala, ci le-ar fi fost deajuns drumul ideatic pina in centrul Europei, in Spatiul Carpatic, Canaanul Europei, cum a numit Trster Ardealul.

In Istoria Transilvaniei, compendiu anonim, din Biblioteca Vaticanului, manuscris latinesc 6 263, cca 1530, filele 204-253 scrie: Principatul este mai mult decit fericit si mai mult decit oricare altul este fertil pentru orice aici s-a trait extraordinar de usor.

Asemanator raporteaza numerosi alti martori oculari, Paul Strassburg (1632), Evlia Celebi, Marsigli, Petrus si Paulo Manutius (1596), Johann Filstich (1728) etc. etc. Sa-l mai citam, partial, pe Erasmus H.S von Weismantel (1688-1749):

Aceasta tara are pamantul cel mai minunat si cel mai manos cu putina munca si osteneala el produce cele mai frumoase si mai bune grane, cit si zarzavaturi si bucate

Este curios cum istoriografia maghiara din secolul trecut a sustinut teza, care s-a prelungit pina in contemporaneitate, ca Ardealul, care, impreuna cu zonele extracarpatice, constitua in mileniile precedente singurul spatiu din Europa ce asigura integral conditiile necesare zamislirii, conservarii si desavarsirii vietii umane, a fost nelocuit timp de 1000 de ani pina au sosit ungurii din centrul Asiei ca sa-l populeze.

Aceasta istoriografie pentru somnambuli este ridiculizata de aspecte limpezi din geologie, fiziologie etc. imposibil de pus la indoiala si de contestat.

In fig. 1 se prezinta ilustrativ concluziile cercetarii efectuate sub auspiciile Universitatii Californiei din Los Angeles (UCLA) de catre Marija Gimbutas, profesoara de arheologie la aceasta Universitate (5).

Fig. 1 - Vechea civilizatie Europeana ca parte a lumii stravechi in perioada maximei sale expansiuni, mileniul V i.e.n.

Obiectul cercetarii profesoarei M. Gimbutas au fost resturile arheologice din neolitic (6000 - 2700 i.e.n.). Urmele de vietuire umana si obiectele descoperite in sapaturile arheologice se gasesc, in toate tarile, in muzee si in locuri special amenajate.

Dupa cum se vede din fig. 1 (5, p.54), in mileniul V i.e.n., Europa, cu exceptia spatiului Carpatic si a zonelor pericarpatice, era o imensa pata alba, reallitate care se coroboreaza cu absenta scheletelor din neolitic in ceea ce astazi se numesc Franta, Anglia, Germania etc.

Surprinsa, la sfirsitul cercetarii sale, M. Gimbutas scrie (5, p. 55, editia romana): Nu este clar ce a determinat impulsul initial pentru dezvoltarea culturala a Vechii Civilizatii Europene.

Intrebarea este legitima. De ce in Carpati a aparut o societate umana organizata, s-a dezvoltat o civilizatie primara grandioasa, iar in alte zone ale Europei nu s-a intamplat nimic asemanator.

Numarul eruditilor care au observat si scris despre aceasta diferenta calitativa este foarte mare: Mommsen, Virchow, Clmence Royer, Andr Lefvre, Andr Piganiol, Pierre Lvque etc. etc., dar fara sa gaseasca si explicatia acestui fapt.

Fiziologia nu se nascuse, pentru unii, sau nu ajunsese la desavirsire, pentru altii.

Noi am publicat (6, p.49) bilingv, romana/engleza, un articol intitulat Sarea, criteriu pentru regandirea istoriei in care, pe baza datelor oferite de fiziologie, am conchis ca nu exista sare, nu exista viata de tip uman si, evident, nici istorie si istorici, lingvistica si lingvisti etc. etc.

Le sel est absolument indispensable la vie physiologique de l'homme (7, p.5)

Sarea este absolut indispensabila vietii fiziologice a omului.

Fara sa stie de Na si K, prin observatii de toata ziua, taranii din stravechea antichitate stiau ca fara sare nu exista viata.

Numai asa se explica textul din Evanghelia dupa Matei 5/13: Voi sinteti sarea pamantului. Capra cu trei iezi aduce pentru iedutii ei drob de sare la spinare, iar in basmul Sarea in bucate morala este: fara miere si fara zahar poate omul sa traiasca, dar fara sare nu (!!)

Ceea ce stiau ca tarani, au uitat dupa ce s-au facut domni si au fost scoliti prin universitati domniile lor istoricii si lingvistii din diverse timpuri si locuri.

Sa citam in context si doua referinte americane:

a. Without salt, the body goes into convulsions, paralysis, death (Fara sare, corpul intra in convulsii, paralizie, moarte) (9, p.381)

b. Over many generations, only those humans survived who could carefully conserve enough sodium for good health. The rest perished (10, p.136)

a. Fara sare, corpul intra n convulsii, paralizie, moarte.

b. Dupa multe generatii, numai acei oameni au supravietuit care au putut sa-si pastreze cu grija destul sodiu pentru o buna sanatate. CEILALTI AU PIERIT (subl. ns.)

Cu mult inainte de articolul mentionat (6), noi scrisesem, in colaborare, partea de fiziologie a nutritiei pentru o enciclopedie practica de arta culinara (11), ocazie cu care ne-am incredintat de rolul covirsitor al celor 15-16 oligoelemente (oligo = oleaca, putin) anorganice care, desi se gasesc in cantitati mici sau foarte mici in organismul uman, sint indispensabile pentru realizarea functiilor vitale minimale ale organismului.

Intre celelalte, sodiul (Na) si potasiul (K) sint implicati in metabolismul muschiului inimii, in realizarea si pastrarea tonusului, prin rolul lor in producerea excitatiei neuromusculare, a tuturor muschilor, inclusiv a celui cardiac, la pastrarea echilibrului acido-bazic, la realizarea presiunii osmotice intraorganice etc.

Concluzia: desi ponderea Na si K in organismul uman nu reprezinta mai mult de 0,5 - 0,6% din masa corpului (un corp de 70 kg contine cca 245 g K (0,35%) si 105 g Na (0,15%), fara ele viata de tip uman nu este posibila.

In tabelul 2.7 din cartea amintita (11) noi am pus K si Na pe doua coloane alaturate astfel ca se observa usor ca, la lapte si produse lactate, cantitatile de K continute sint de cca 2-3 ori mai mari decit cele de Na; la carne si produse din carne, acelasi raport variaza in genere de la 1/2 la 1/4-1/5 in favoarea potasiului. Cam acelasi raport se regaseste si la pesti si alte vietati acvatice etc. Insa, la produsele cerealiere, legume si fructe, disproportia dintre Na si K este foarte mare, Na putind reprezenta 1/10 fata de continutul de K, dar ajungind in unele cazuri si 1/100 sau chiar 1/200.

Concluzia: cantitatea de K de care organismul are nevoie se obtine din alimentele ingerate, n timp ce nevoile de Na ale organismului nu pot fi asigurate prin alimentatie.

Fara o alternativa la aceasta situatie limita, mamiferele superioare, inclusiv omul, ar fi fost sortite disparitiei. Alternativa au reprezentat-o depozitele de sare gema. Cel mai bogat continent n resurse de sare ste Europa, urmata de America de Nord. Cele mai dezavantajate continente snt Asia, Africa si America de Sud.

Romania este spatiul cel mai favorizat de pe glob, atit in ce priveste cantitatea de sare, cit si calitatea sarii si mai ales prezenta unor masive de sare la suprafata solului (Fig. 2).

Fig. 2 - Pe muntele de sare de la Meledic (Subcarpatii Vrancei)

Ca un corolar al fiziologiei umane, viata de tip uman nu a putut aparea decit intr-un spatiu cu surse de sodiu la indemana. In Europa nu a existat decit un singur astfel de spatiu, cel Carpatic, leaganul civilizatiei europene.

Inca din Neolitic in curtea fiecarui taran exista un bolovan de sare pe care, cand se-ntorceau de la camp, vaca, oaia etc. il lingeau, luandu-si ratia de sodiu pe care le-o cerea organismul. Cand plecau in transhumanta cu turmele de oi, la iernatic, ciobanii carpatici duceau cu ei, pe magarusi, cantitati suficiente de sare pentru ei si pentru oi, ca sa le ajunga pina-n primavara, pina la revenirea acasa, in Carpati, singura sursa de sare la suprafata in tot spatiul transhumant pericarpatic.

Am retine atentia asupra unui fapt deosebit de important pentru istoria Europei care n-a fost inca mentionat: au existat salase ale pastorilor valahi in spatiul din Nordul Marii Negre, pina-n Caucaz, in Peninsula Balcanica, pina la Marea Egee si Marea de Marmara, in Iliria si Panonia, pina la Marea Adriatica, de unde primavara turmele reveneau in Carpati. In toate spatiile circumcarpatice mentionate mai sus nu exista sare la suprafata, de aceea, la fiecare plecare, in transhumanta, toamna, pastorii luau cu ei sarea trebuincioasa pina la revenirea in Carpati, in solnita Europei.

Nu exista, si nu era posibila, o transhumanta inversa, din aceste zone adiacente spre Carpati, pentru ca nimic nu putea veni din zone fara sare, unde, inainte de stabilirea unor drumuri ale sarii, pentru aprovizionarea continua cu sare, nici oamenii, nici animalele lor nu puteau dainui.

Oaia a fost domesticita, in Spatiul Carpatic, inca in Mezolitic, cu circa 10 000 ani in urma, de unde s-a raspandit prin astfel de pendulari periodice, la inceput, neaparat cu samarii doldora de sare carata pe magarusi.

Necesarul minim de sare este stabilit astfel, in lucrarile de specialitate: 1g/zi la copii sub un an, 10 g/zi la cei intre 1 si 14 ani, 25 g/zi la adulti, la munca usoara, si 35 g/zi la munca grea, in zona temperata.

Cifrele medii de consum de sare variaza de la tara la tara. In practica rezulta o cantitate medie de cca 7,5 kg/an.persoana.

Pentru animale sint necesare: 10-30 g/zi de vaca care de lapte (in ultima vreme se prefera furaje sarate), 7-15 g/zi de oaie, 5-10 g/zi porc etc.

In industria alimentara se folosesc: 2-2,5% sare la unt si margarina, 1,75-3,25% la branzeturi, 1,5-2% la legume conservate, 3-20% la legume murate, 2-6% la mezeluri si carne conservata, 10-30% pentru conservarea pestelui etc.

Din cifrele de mai sus (12) rezulta ca pentru existenta fizica (!) a oricarui grup uman sint indispensabile mari cantitati de sare..

De asemenea, trebuie retinut ca, pina la aparitia frigiderelor, mari cantitati de sare erau folosite pentru conservarea alimentelor.

Eminentul antropolog roman Dr. Dardu Nicolaescu-Plopsor, intr-un interviu (v. "Magazin" nr. 33 din 13 august 1983, p. 7) arata: Sarea a fost dintotdeauna folosita de om in alimentatie. O dovada indirecta a acestei supozitii o constituie, dupa unii oameni de stiinta, faptul ca asezarile omenesti cele mai vechi se regasesc, de regula, pe vai si NUMAI IN APROPIEREA IMEDIATA A UNOR MASIVE DE SARE.

Aceasta mentiune a regretatului Dardu Nicolaescu-Plopsor, referitoare la asezarile umane d i n C a r p a t i, c o i n c i d e p i n a l a i d e n t i t a t e c u r e l a t a r i l e l u i H e r o d o t (sec. V i.e.n) care, in Cartea IV CLXXXI - CLXXXV, pomeneste diverse populatii vietuind langa un deal de sare si un izvor de apa.

In interviul citat, Dardu Plopsor continua: Asemenea constatari au indemnat o serie de cercetatori sa avanseze ideea ca, in procesul evolutiei hominizilor spre om, consumul de sare ar fi jucat un rol important.

Intr-adevar, in aria Culturii Cucuteni (mileniul IV i.e.n), intre asezarile neolitice de la Tirpesti si Tolici, in padurea Toliciului, s-au descoperit citeva izvoare de apa sarata, cunoscute si folosite inca in Precucuteni III. Descoperiri asemanatoare s-au facut si in alte zone ale Culturii Cucuteni, dar si in Cultura Cris (cca 5000 i.e.n.). Pentru surse a se vedea Revista 'Getica', 1-2/1992, p. 56.

In acest context, nu trebuie sa mire ca cele mai vechi urme materiale (diafize de tibie si de femur apartinind unui hominid) de acum cca 1 800 000 - 2 000 000 ani au fost descoperite in Spatiul Carpatic, pe malul Lacului Getic, pe teritoriul comunei Bugiulesti, judetul Valcea, in punctul numit Valea lui Graunceanu, de catre antropologii romani Constantin si Dardu Nicolaescu-Plopsor. Comunicate si atestate la diverse congrese internationale, aceste decoperiri ar putea reprezenta prima statiune australopitecina descoperita pe continentul european, cele mai vechi urme de vietuire umana, din perioada de inceput a procesului de hominizare, in cea mai timpurie etapa din istoria omenirii, prepaleoliticul.

Viata umana nu a putut aparea decit intr-o zona cu sare la indemana. Spatiul Carpatic reprezinta un astfel de loc priviligiat natural. Intre toate zonele lumii, Spatiul Carpatic se bucura de cea mai mare densitate de resurse de sare: peste 300 masive de sare, de calitate deosebita, usor de exploatat, unele fiind chiar la suprafata solului, sub forma unor munti (dealuri) de sare. In afara acestor peste 300 masive de sare, situate pe ambele versante ale Carpatilor, in Spatiul Romanesc se mai gasesc peste 3 000 de izvoare sarate (Dr. I.P. Voitesti, 1920) si numeroase lacuri sarate (Amara, Razelm, Lacul Sarat etc.).

Mama noastra ne-a spus ca, in copilarie, dupa primul razboi mondial, in comuna Pietricica, judetul Bacau, luau, cu galeata, apa sarata, dintr-o slatina, cu care gateau mancarea.

Incepind din mileniul VI i.e.n. are loc o explozie demografica, iar apoi o inmultire permanenta a populatiei, astfel ca oamenii au trebuit sa se raspindeasca, sa traiasca si in zone lipsite de zacaminte de sare.

Dependenta de sare fiind fiziologica, naturala, a facut ca aceasta raspindire a populatiei sa fie conditionata de asigurarea aprovizionarii continui cu sare a populatiilor care roiau din Spatiul matca. Asa s-au dezvoltat stravechile drumuri ale sarii care pleaca din Carpati, radial, in toate directiile: spre sud, spre vest, spre nord, spre est, ca o Roza a vinturilor. De-a lungul acestor drumuri au aparut noi si noi asezari omenesti, din ce in ce mai departate de sursele de sare.

Un astfel de drum pornea de la salina Slanic, trecea prin Bucuresti, unde a si ramas o artera care poarta numele Drumul sarii, traversa Dunarea si ajungea pina la Bosfor.

Transportul la distante din ce in ce mai mari nu era scutit de dificultati si de pericole, riscuri care trebuiau platite. De aceea, sarea era scumpa, ajungind in unele momente, in anumite zone, moneda de schimb. Din aceasta situatie s-a nascut expresia a fi (prea) sarat = a fi (prea) scump, referitor la un bun, o marfa. De asemenea, avem expresia daca se varsa sare iese cearta, justificata numai de raritatea si pretul ridicat al sarii in acele timpuri.

Fiind un produs de mare pret, sarea facea parte, in unele zone, dintre produsele care se aduceau ca daruri la altarele diverselor divinitati.

Pe masura indepartarii oamenilor de sursele naturale de sare ia nastere un comert deosebit de prosper cu sare, ca aliment de stricta necesitate. Rolul sarii in istorie a fost crucial: Venetia s-a dezvoltat, la-nceput, datorita comertului cu sare si a purtat razboaie ca sa nu piarda monopolul comertului cu sare, iar Londra si Hamburgul s-au dezvoltat in legatura cu comertul cu sare.

Dardu Plopsor sustinea ca, la Geti, sarea era considerata ca avand insusiri mitico-magice, asa-zisele fructiere dacice nefiind altceva decit recipiente rituale pentru sare.

Asupra insusirilor mitice lucrurile sint neindoielnice. J.J. Ehrler (13. p. 46) scrie: Juramintul (romanilor) se depune pe AP|, P#INE si SARE (subl. ns.), deoarece se stie ca romanul - odata ce a jurat pe acestea - indura mai degraba tortura si isi da viata decit sa declare ceva sau sa-si tradeze complicii, asa dupa cum s-a intamplat in mai multe randuri. Este vorba de un juramint sacru!

In Calus, un ritual preistoric atestat numai in Romania, o datina multimilenara in legatura cu o zeitate zoomorfa (CALUL), in Cercul sacru se depun pentru a fi vrajite de Calus, numai produse - simboluri ale alimentatiei - ale Spatiului Romanesc: DROB DE SARE, seminte, dar numai din plante care cresc in Spatiul Carpatic din stravechime: grau, mei, orz, ovaz, secara, niciodata porumb (Ion Ghinoiu, Calusul, comunicare prezentata la S.C.{. GETICA, la 19 iunie 1993).

Aspectul magic este foarte raspindit: sarea se foloseste in diferite descantece si in talismane, pentru vindecarea unor boli (14, p. 19, 84, 202, 245, 247, 376, 384, 388, 393).

Ca simboluri ale alimentatiei, ale conditiilor minimale de existenta, la Romani, si numai la Romani, oaspetii dragi erau si sint primiti cu paine si sare, in semn de prietenie si de ospitalitate.

Doua forte ocirmuiesc lumea: Foamea si Dragostea (Schiller). Foamea era conditia de existenta a insului, dragostea a speciei. Ca specia sa subziste trebuie ca insii care o compun sa-si asigure, in primul rand, existenta individuala. De aceea, alimentatia, simbolurile ei, reprezenta o constanta existentiala care-i jaloneaza insului si, indirect, speciei, viata, de la nastere la mormint. Nimic nu se facea fara rost in momentele de inceput ale existentei umanitatii ca si pe tot parcursul evolutiei sale, pina de curand, la aparitia asa-zisei societati de consum. In antecedentele sale omul a depins de natura si a colaborat cu ea, intr-un proces, el insusi, natural. Viata nu era usoara, iar omul era format si pregatit pentru lupta zilnica a vietii. De aici totul, in existenta sa, decurgea si se infaptuia sub imperiul necesitatii, moasa oricarui act constient din lunga istorie a umanitatii.

Cand, azi, constatam ca numeroase popoare europene, ne referim la cele care ne-au lasat mentiuni in acest sens, isi revendica originea Carpatica (spanioli, francezi, englezi, danezi, scandinavi), iar pentru altele, daca nu gasim aratari ale lor, directe, ne vorbesc documentele de diverse feluri, tot scenariul de desfasurare al acestei evolutii isi are temeiul in conditiile mai usoare, mai favorabile pentru viata oferite, in mod natural, de Spatiul Carpatic, una din acestea fiind aceea ca a reprezentat, milenii in sir, solnita Europei.

Bibliografie

1 Zaborowski, M.S. Les peuples Aryens d'Asie et d'Europe, Paris, Octave Doin, 1908, 439 p.

2 Taylor, Isaac. L'origine des Aryens (Traduction de l'anglais), Paris, Vigot Frres, 1895, 332 p.

3 Mller, Max. La science du langage, Paris, A. Durand et Pedone Lauriel, 1867, 530 p.

4 Weismantel (von) Erasmus A.S. Scurta descriere a tinuturilor Moldovei, ap. Calatori straini despre tarile romane, vol. VIII, ESE, 1983

5 Gimbutas, Marija. Civilizatie si cultura. Ed. Meridiane, 1989, 296 p.

6 Revista 'GETICA', nr. 1-2/1992

7 Stocker, Jean. Le sel, Paris, PUF, 1949

8 Mollat, Michel (Edit.). Le rle du sel dans l'histoire, Paris, PUF, 1968, 334 p.

9 Young, Gordon. Salt, the essence of life. In: 'National Geographic', september 1977, vol. 152, nr. 3.

10 Adams, Ruth and Murray, Frank. Minerals, kill or cure? N.Y. Larchmont Books, 1977, 370 p.

11 Gheorghe, Gabriel et al. Arta culinara. Mica enciclopedie practica, Ed. Ceres, 1982, 464 p.

12 Atudorei, C. et al. Cercetarea exploatarea si valorificarea sarii, Ed. Tehnica, 1971, 396 p.

13 Ehrler, J.J. Banatul de la origini pina acum - 1774, Timisoara, Ed. Facla, 1982, 208 p.

14 Candrea, I.A. Folclorul medical roman comparat, Ed. Casa {coalelor, 1944, 478 p.