De la razboiul de pe Bosfor la Insula Tenedos

De la razboiul de pe Bosfor la Insula Tenedos

1 Extinderea teritorialǎ a Republicii genoveze

Prin prezentul capitol ne propunem sǎ analizǎm una dintre marile tendinte in ceea ce priveste comertul international in Europa Centralǎ si Europa de Sud-Est in intervalul de timp care separǎ rǎzboiul numit: al Bosforului si cel de la Tenedos, sau mai precis tendinta Genovei si a noului sǎu aliat, Ungaria dinastiei Angevine, de a se substitui Venetiei intr-unul din cele mai importante aspecte care privesc puterea economicǎ a celei din urmǎ si rolul sǎu de mediator intre Europa Centralǎ si Orient, si mai ales ideea Republicii Lagunelor de a se salva din fata acestui pericol eminamente mortal, si de a-si pǎstra pozitia economicǎ detinutǎ panǎ in acel moment.

In 1355, dupǎ un rǎzboi care s-a intins pe o perioadǎ de 5 ani, Genova a trebuit sǎ renunte la scopul principal al rǎzboiului pe care il declansase si sǎ recunoasca, pe de altǎ parte dreptul adversarei sale de a relua comertul la gurile Tanei. Venetia obtinea autorizatia de a-si redeschide comptoarele autonome pe care le fondase la gurile Donului cu 20 de ani mai inainte si care reprezentaserǎ cauza principalǎ a rǎzboiului. Obtinand ceea ce era mai important, Venetia era de acord cu suspendarea pe o perioadǎ de 5 ani a traficului la gurile Tanei. In aceste conditii, Genova a trecut la reorganizarea sa din punct de vedere comercial, prin metode noi, a scopurilor sale din Marea Neagrǎ. Douǎ importante miscǎri teritoriale si politice aveau sǎ favorizeze destinul, ce urma sǎ vinǎ, al Genovei. 

Prima dintre aceste mutǎri a avut loc in Marea Neagrǎ acolo unde genovezii, pentru a ii impiedica pe venetieni, sǎ isi deschidǎ noi comptoare autonome, au luat in stǎpanire atat in timpul rǎzboiului de pe Bosfor cat si in anii urmǎtori, principalele centre strategice ale litoralului septentrional si occidental al bazinului Mǎrii Negre si panǎ la gurile Dunǎrii. Aceastǎ initiativǎ avea sǎ permitǎ genovezilor sǎ cucereascǎ noi spatii, de aceastǎ datǎ in Europa Centralǎ. Din acest punct de vedere de o importantǎ capitalǎ a fost chiar achizitia Portului Licostomo care avea misiunea de a supraveghea Gurile Dunǎrii si asigura controlul uneia dintre cele mai importante legǎturi a comertului pontic cu interiorul continentului european.[1]

Aceastǎ dezvoltare comercialǎ a comertului genovez avea sǎ ducǎ la o serie de efecte ce aveau sǎ fie vizibile pe termen lung, atat in plan politic cat si in plan economic.

2. Inceputul colaborǎrii dintre Ungaria Angevinǎ si Regatul Genovei

In mod simultan cu aceastǎ dezvoltare a Genovei avea sǎ aibǎ loc si cea a Regatului Ungariei, sub cel de-al doilea reprezentant al dinastiei Angevine, Ludovic I, in directia Mǎrii Negre si a Mǎrii Adriatice. Dupǎ un rǎzboi care s-a prelungit pentru circa 10 ani, impotriva mongolilor Hoardei de Aur, Ungaria a reusit in cele din urmǎ sǎ stabileascǎ un contact direct cu regiunile din sudul Dunǎrii si cele din jurul Mǎrii Negre; acest aspect se gǎsea la baza colaborǎrii dintre Regatul Ungariei si Genova pentru a-si asuma astfel intaietatea in bazinul pontic. Fructul, daca nu cel mai rapid, cel mai important, a fost acela al realizarii unei cǎi comerciale care lega Dunarea de Jos de Regatul lui Ludovic I. Incepand cu anul 1358, regele angevin, avea sǎ acorde Brasovului, teritoriu care se gǎsea in Sud-Estul Transilvaniei si care avea misiunea de a devenii punte de legatura si placa turnanta a acestor noi rute, un privilegiu care le oferea negustorilor sai posibilitatea de a circula in libertate pana la gurile Dunarii, de-a lungul unui coridor colonial teritorial pe care fara indoiala il anexase regatului sau.

Acesta este momentul in care incepe puternica dezvoltare a orasului Brasov, loc in care calatorii se intalneau pentru a face schimb de postavuri sau materie prima adusa de pe pietele occidentale si pentru a prelua marfuri aduse din indepartatul Orient de vasele genoveze, la gurile fluviului. Forta de atractie a acestui oras transilvanean a fost atat de mare incat in 1364, regele Ludovic s-a vazut nevoit sa instituie un for anual al carui destin parea a fi desavarsit. Patru ani mai tarziu presiunea existenta pe piata in ceea ce priveste materialele, era atat de mare ca de alt fel si orientarea negustorilor catre pietele de la Marea Neagra, incat, regele, la cererea locuitorilor Brasovului, avea sa instituie dreptul de depozit. Mai apoi incepand cu anul 1369 exista o lege care interzicea dreptul altor negustori care nu erau din imperiu sa treaca cu marfurile lor prin orasul Brasov. Cu toate ca cifrele ne lipsesc pentru a putea intelege exact care erau proportiile comertului pontic in acest teritoriu, nu exista indoiala in ceea ce priveste faptul ca dezvoltarea sa a fost extrem de rapida.

Cu Licostomo in mainile sale, noua cale comeciala care fusese inaugurata de genovezi, care lega Marea Neagra de Europa Centrala a inceput sa functioneze la randament maxim si chiar sa reprezinte un punct important in schimbul dintre Europa Centrala si lumea asiatica.

Dezvoltarea remarcabila a acestei rute incapand cu cea de-a doua jumatate a secolului al-XIV-lea, avea sa fie una dintre cele mai mari reusite ale politicii genoveze si cea mai durabila, in bazinul pontic, dupa razboiul de pe Bosfor. Dar aceasta masura face parte din seria masurilor vizate de noua politica a Genovei ce urmarea in realitate rezolvarea intr-o maniera radicala a antagonismului traditional care avea sa opuna din nou Genova si Venetia.

In timp ce comertul brasovean se indrepta catre gurile Marii Negre, Ungaria reusea sa preia coasta dalmata a litoralului pe care o smulgea din mainile Venetiei in 1358. Aceasta cucerire avea sa ii permita si mai concret sa il determine pe Ludovic I, sa profite la maximum de pe urma noilor sale achizitii teritoriale. Si aici, la fel ca si in Marea Neagra , regele deschidea noi rute comerciale, care lipeau coastele dalmate, ce cazusera in mainile sale, cu interiorul regatului sau, si prin regatul sau cu restul Europei Centrale.

Trei ani mai tarziu, dupa ce avea sa incheie pacea cu Venetia, regele acorda negustorilor din Presbourg, sau Bratislava de mai tarziu, un privilegiu care avea sa ii determine sa se angajeze in comertul de pe coastele dalmate pe care le avea in stapanire. Sase ani mai api, in 1367, regele acorda locuitorilor din Sibiu, un alt oras saxon al Transilvaniei,dreptul de a circula liber cu marfa lor pana la Viena, Praga sau Venetia.[6].

Un alt privilegiu avea sa fie acordat aceluiasi oras in anul 1370, atunci cand, negustorii sai, aveau din nou sa obtina un regim extrem de avantajos, care avea sa duca rutele lor comerciale pana in Austria sau in Boemia, si mai ales pe costele dalmate. Acest document avea sa evidentieze dorinta regelui angevin de a dezvolta comertul in teritoriul dalmat atat pentru tara sa cat si pentru teritoriile vecine.

Aproximativ in acelasi timp, negustorii brasveni aveau sa obtina dreptul sa isi orienteze comertul catre teritoriul Zarei.

Catre sfarsitul aceluiasi an 1370, un nou efort al regelui Ungariei pare sa intareasca odata in plus dorinta sa de a lega caile comerciale ale coastelor sale dalmate si ale regatului sau, printr-un nou privilegiu al vamilor care era acordat tuturor comerciantilor din interiorul Regatului Ungariei, care isi transportau marfurile de la Buda in Dalmatia si din Dalmatia la Buda.

Pierderea litoralului dalmat in 1358 a deschis o mare bresa in sistemul ce fusese elaborat de Venetia in secolulu al-XIII-leadar si in nsecolul al -XIV -lea. Aliata cu Ungaria incepand din anul 1352 printr-un dunblu tratat, Genova a incercat in permanenta sa exploreze si sa exploateze avantajele comerciale ce aveau sa rezulte de pe urma acestei situatii extrem de periculoasa care se intrezarea pentru Venetia.[8]

Este evident ca Genova a incercat in permanenta sa obtina pentru aliata sa o pozitie privilegiata in Marea Adriatica, asa cum si Regatul Ungariei avea sa faca acelasi lucru aliatii sai in interiorul propriului sau teritoriu.

In august 1376, Florenta avea sa evoce textul prin care in timpul razboiului Bosforului, Genova avea sa obtina din parte Ungariei dreptul de a face comert pe teritoriul sau, si mai mult decat atat chiar va cere sa se acorde si oamenilor sai de afaceri dreptul de a tranzita teritoriul condus de Dinastia Angevina.

Pentru a recompensa bunavointa lui Ludovic I, Genova avea sa acorde la randul sau curtii imperiale, doi importanti tehnicieni, Baldassare da Sorba si Simone Doria, care aveau sa poarte o serie de misiuni diplomatice cu alte state in numele regelui ungar.[9] Mai mult decat atat Simion Doria avea sa primeasca o serie de onoruri in teritoriul Dalmatiei acolo unde se petrecea o mare parte a activitatii sale.

Un proiect comercial de mare anvergura avea sa fie rezultatul intalnirii in Marea Neagra dar si in Marea Adriatica, a intereselor Genovei si Ungariei. Acest proiect se asemana in mare parte cu cele pe care Genova le adoptase de-a lungul timpului pentru a combate forta Venetiei, care reprezenta in linii mari dorinta celor doua state aliate de a preluat rolul de mediator intre Europa Centrala si Asia; acest element este cel care va crea de altfel legatura dintre razboiul asa zis al Bosforului si cel de pe Tenedos.

Stabilirea relatiilor comerciale germano-genoveze `

Razboiul de pe Bosfor nu se incheiase de multa vreme, moment in care Genova a hotarat cu indarjire sa preia prerogativele avute de Venetia pana la data respectiva, in Europa Centrala, rol pe care il consolidase de-a lungul mai multor secole.

Din anul 1352, autoritatile genoveze au intervenit pe langa imparatul Ludovic de Anjou, pentru a-i solicita acestuia sa intervina pe langa imparatul german si sa ii solicite acestuia ruperea legaturilor comerciale dintre Venetia si lumea germana.[10] Louis s-a folosit de influenta de care se bucura la curtea lui Charlea al-IV-lea si va reusi sa obtina din partea acestuia un ,,devetum,, prin care negustorilor din imperiul sau le era interzis sa mai mentina legaturi comerciale cu teritoriul Venetiei.

Tocmai pentru a-si atinge obiectivul comun si fundamental, al celor doua state aliate: Ungaria si Genova, regele Louis de Anjou avea sa acorde toate acele privilegii, despre care am vorbit anterior, negustorilor sai. Si tot din acel motiv, regele avea sa reinoiasca la 24 iunie 1379, privilegiile acordate negustorilor genovezi, care puteau sa foloseasca drumul comercial ce legau Dunarea si Marea Neagra de regatul Genovei si de cel al Ungariei.[11]

Dar se pare ca acest proiect nu avea sa se opreasca aici, ci dimpotriva Genova incerca sa atraga de partea sa negustorii germani care pana la acea data facusera afaceri cu Venetia, si acestea se desfasurasera tocmai pentru a putea sa aprovizioneze Regatul german cu produse orientale, care devenisera dealt fel indispensabile, ce erau aduse de ambarcatiunile venetiene.

Pentru a intari aceasta dorinta a Genovei de a-si atrage comerciantii germani, se adauga si imbunatatirea serviciului vamal, astfel incat comerciantii germani sa numai fie supusi unor regimuri atat de apasatoare ca cele practicate de Venetia si obtineau un alt atu: dreptul de depozit.

Aceste inovatii ne sunt cunoscute multumita unui text al lui Sigismund de Luxembourg, rege si imparat, care era de asemenea angajat intr-un duel pe viata si pe moarte cu Venetia, va incerca sa dea un nou aspect intelegerii dintre regatul sau si Genova.

Prin proiectul prezentat de predecesorul lui Sigismud de Louxembourg, se va atinge apogeul in timpul celui mentionat initial.

Conceput in timpul razboiului Bosforului si refacut in timpul dintre cele doua razboaie, acest proiect nu avea sa raman intr-un con de umbra, ci dimpotriva avea sa vina mai energic din spate.

Din acest aspect avea sa fie declansat un alt conflict ce se ve derula in doua etape: prima intre 1372-1373, iar cea de-a doua avea sa inceapa in 1376, pentru a se incheia mai apoi in 1381 si care avea sa opuna pe langa mai vechii adversari: Genova si aliata sa , Ungaria, iar pe de alta parte Venetia, si intrega forta comerciala a Europei de sud-est si a Marii Negre.

Dupa incheierea pacii din 1373, cedand presiunilor lui Louis d`Anjou si ale ambasadorului sau, amiralul Simion Doria, Venetia recunostea dreptul; lui Ragusin de a negocia direct pe pietele sale cu negustorii straini.

Aceasta concesiune nu avea sa fie recompensata de latura lui Ragusa si care largea in mod considerabil bresa ce putea sa ii ofere sansa Venetiei sa patrunda mult mai lesne in Marea Adriatica.

Venetia a trebuit sa se plieze cererilor formulate de Ungaia di Genova in ceea ce priveste acordarea unei mai mari libertati a circulatiei in apele Marii Adriatice.[12]

4. Izbucnirea unui nou razboi: Razboiul Bosforului

Continuand sa se considere stapana suprema pe ceea ce la data respectiva numea,, golfil sau,, Venetia avea sa primeasca o grea lovitura in Marea Mediterana. In realitate conflagratia prin care se luase in posesie teritoriul Adriaticii, in 1372 lasase mainile libere genoveziloe care intelegeau ca trebuie sa actioneze dupa proriile lor reguli care vizau indeplinirea intereselor si rezolvarea situatiei din Cipru.[13]

Catre sfarsitul verii 1373, un corp expeditionar genovez a luat cu rapiditate in stapanire Ciprul iar Republica Ligura va impune guvernului din Insula, acceptarea propriilor conditii de pace.[14]

Imobilizata in apele Adriaticii si mai mult decat atat simtindu-se incapabila sa mai faca fata unui alt atac, Venetia se afla in pozitie de a reactiona iar Senatul hotareste ca nici un comerciant genovez sa nu mai mearga in Cipru pentru a inlatura astfel ideile genovezilor.[15]

Genova va incerca din nou sa faca o serie de mutari politice care sa ii asigura acea suprematie de atat de multa vreme ravnita. Astfel, la Constantinopol, pentru a putea contracara posibilele atacuri care aveau sa vina din partea Venetiei, Venetia incerca sa-si asigure intr-o masura sau alta din partea puterii supreme alianta, ceea a determinat sa propuna si in mod evident sa sustina la tronul Bizantului un candidat ales de ea.

Tentativa avea sa esueze in anul 1373, cand o data cu candidatura genovezilor din Pera, Andronic al-IV-lea Paleologul a reusit sa preia puterea

Imperiala, dupa ce il indepartase pe tatal sau de la tron.

Dorind sa isi arate recunostinta fata de genovezi, noul imparat a promis Genovei ca va face tot posibilul sa divagheze comertul venetienilor catre Tana si sa aduca astfel, in egala masura si ruinarea lor. Deasemeni, tot acesta a hotarat sa le ofere genovezilor insula Tenedos.

Venetia a incercat sa opreasca aceasta decadere a comertului sau oriental si a ales sa isi fixeze ca locatie teritoriul de l;a Detroits, ca loc de intalnire cu trupele genoveze.

In 1376, datorita ezitarilor care veneau din partea lui Ioan al-V-lea Paleologul, Venetia avea sa ii ia din maini Insula Tenedos, care era considerata o insula cheie si intrarea in Marea ca Mare. Acest proiect fusese vizat de Venetia inca din timpul razboiului Bosforului, dar care nu isi gasea solutionarea decat in acest moment, Venetia reusind astfel sa ia in posesie un punct strategic in Marea Neagra.

4. Razboiul de la Tenedos

Acesta avea sa fie de alt fel si razboiul de la Tenedos, care avea sa isi desfasoare ultimele lupte la Chioggia.

Cele trei forte: Genova, Venetia si Ungaria aveau sa atraga de partea unora sau a celorlalte o serie de treitorii din Marea Neagra sau din Marea Mediterana, Adriatica sau insusi Bizantul.

In ceea ce priveste principalele urmari, se cuvine a aminti ca turcii aveau sa se intoarca victoriosi de la Galipolli, eveniment ce avea sa marcheze situatia existenta in Balcani iar in Bizant aveau sa aiba loc o serie intreaga de atacuri venetiano-genoveze, ce marcau de alt fel o alta urmare a razboiului comercial de la Tenedos si urmarile sale care nu erau de loc de neglijat nici de o parte nici de alta.

Pacea care avea sa se incheie la Turin nu a reprezentata pentru Venetia ceea ce isi doreau cele doua puteri aliate: Ungaria si Genova, in pofida tuturor prevederilor lor care erau suferite de Venetia in mod apasator, si toate astea aveau sa se intample datorita incapatanarii cu care orasul lagunelor dorea sa isi mentina in continuarea marea sa suprematie comerciala si politica in apele Marii Negre si nu numai aici.[17]

Aceasta pace lasa sa se intrevada toate motivele antagoniste care condusesera catre declansarea unui astfel de razboi.

Numai problema succesiunii la tronul Ungariei care survenise dupa moartea lui Louis d`Anjou dar si extinderea dominatiei otomane catre Gurile Dunarii aveau sa ii acorde inca o data Venetiei sansa de a relua in posesie regiunile Dalmate care ii fusesera luate chiar in ziua premergatoare declansarii razboiului Bosforului.

Ca o concluzie, Razboiul Bosforului a reusit sa mute centrul comercial de greutate catre Europa Centrala mai alea.

Venetia si Ungaria au incercat si chiar au reusit gratie jonctiunilor pe care le-au dezvoltat in apele Marii Negre si ale Marii Adriatice sa duca la decaderea Venetieii si preluarea punctului sau strategic de punte de legatura intre lumea asiatica, Oreintul si Europa Centrala.[18]

Din aproape in aproape aceasta conjunctura avea sa implice toate fortele comerciale care existau de-a lungul bazinului sud-est european, al Mediteranei Orientale si al Marii Negre.

5.O noua orientare a politicii genoveze in Marea Neagra in sec al-XIV-lea: deschiderea cailor continentale in directia Europei Centrale

Una dintre calitatile Genovei pentru a reusi in atingerea obiectiveor propuse in ceea ce priveste exploaterea comerciala a baziunului Marii Negre dar si punerea in valoare a calitatii sale mercantile in Evul Mediu a fost adaptabilitatea sa extrem de ridicata la schimbarile care au survenit de-a lungul timpului, in mediul in care si-au desfasurat activitatea.

Prin capitolul de fata imi propun sa atrag atentia asupre modificarilor care au intervenit in Nordul bazinului pontic, in cea de-a doua jumatate a secolului al-XIV-lea.

In aceasta epoca masurile, care, cu cateva decenii in urma favorizasera in mod clar Genova continuau a se arata optime atat pentru ea cat si pentru Republica Ligura.

Inca din momentul in care s-au instalat in Crimeea, anul anterior semnarii acordului de la Nymphaion si intoarcerea bizantinilor la Constantinopol, genovezii au reusit in mod practic sa domine comertul local si intercontinental al regiunilor deptyentrionale ale bazinului pontic, teritoriu controlat la data respectiva de Hanul Hoardei de Aur.

Conditia aproape esentiala a acestei dominatii aproape exclusivista fusese reprezentata de expulzarea Venetiei din regiune, sau mai precis, de refuzul categoric al Genovei de a permite venetienilor sa isi instaleze in zona un centru comercial autonom, asemanator cu cel pe care chiar genoivezii l-au instalat cu cativa ani in urma la Caffa. Gratie politicii economice pa care au urmat-o cu strasnicie, Genova, avea sa aduca la Caffa, principalul sau comptoar din Marea Neagra, cea mai mare parte a traficului comercial care se desfasura pe litoralul Mari Negre.

Avantajul comercial al acestui port a fost atat de mare, astfel incat in numai cateva decenii, teritoriul care le fusese cedat cu cativa ani in urma de hanul mongol, avea sa reprezinte cel mai important obiectiv comercial din Marea Neagra.

Avantul comercial al acestui comptoar al Caffei, avea sa se repercuteze si asupra metrolpolri, care avea sa cunoasca o perioada de inflorire si de imbogatire fara precednt in istorie si totodata aveau sa fie legate o serie de legaturi istorice cu alte teritorii.

La finele celui de-al XIII-lea secol Genova avea sa ajunga la apogeul sau.

Dar in pofida tuturor incercarilor genoveze de a-si mentine intaietatea in, teritoriul Hoardei de Aur, se pare ca in cel de-al-XIV-lea secol, hegemonia sa comerciala, avea sa primeasca o nota ultimativa.

In anul 1333, Venetia reusisie in cele din urma sa isi deschida un comptoar la gurile Donului, la Tana, datorita unui teritoriu ce le fusese acordat de hanul Uzbek, eveniment ce avea sa marcheze modificarea situatiei existente in bazinul nordic al Marii Negre.[20]

Era monopolului genovez in zona, avea sa ia astfel sfarsit.

Reactia imediata a genovezilor care se vedeau pusi in fata acestui nou eveniment, care le era defavorabil, a fost aceea de a indeparta din zona toate acele corpuri de oasta de origine straina, care se instalasera la Tana fara acordul lor, Tana reprezentand de alt fel deschiderea spre o noua cale comerciala pe care ei o exploatasera cu mult mai inainte fara sa fie implicati in vreo masura si venetienii. O prima incercare in acest sens a fost intreprinsa de Genova chiar in timpul razboilui care opunea cele doua republici italiene, in anul 1343 dar si pe parcursul celorlalti ani. Tana avea sa fie devastata sub forta nimicitoare a tatarilor, in timp ce Caffa, in mod solidar avea sa se retraga in spatele intaririlor sale, si reusind in acest mod sa le reziste , genovezii considerand ca acest ar fi momentul in care er trebui sa le propuna venetienilor sa renunte in mod caategoric si definitiv la comptoarul lor de la Gurile Donului, si in locul acestora sa se instaleze genovezii iar locul acestora sa fie luat in bazinul pontic de venetieni.Venetia s-a aratat in schimb rezervata in a accepta propunerea facuta de genovezi, pentru ca daca ei si-ar fi dat acordul asta ar fi insemnat ca comertul lor in urmatorii ani sa fie subordonat dorintelor comerciale ale genovezilor, ceea ce in mod evident ar fi dus la disparitia autonomiei venetiene.

Cativa ani mai tarziu, Venetia avea sa incheie un acord cu tatarii, care intelegeau imensa greseala pe care o facusera cu cativa ani mai inainte prin obligativitatea impusa celor doua rtepublici italiene de a se asocia si de a colabora in pofida antagonismului care le separa de atatea decenii, si chiar mai mult, secole.[22]

Datorita acordului comercial pe care l-au incheiat cu hanul Hoardeii de Aur, Venetia si-a reluat pozitia sa la Gurile Donului, si isi va relua activitatea comerciala la Tana.[23]

Datorita esecului pe care il suportasera, genovezii aveau sa intoarca armele, tocmai pentru a-i determina pe venetieni sa paraseasca teritoriul de la Don. Dar se pare ca aceasta activitate nu avea sa le aduca mai mult succes decat incercarea de a atinge pe cale pasnica obiectvul de a disloca Venetia din zona. Pacea pe care au incheiat-o prevedea dreptul venetienilor de a-si frecventa comptoarul ori de cate ori isi doreau si era util. Fara sa renunte nici un moment la indepartarea spinului venetian care se instalase in zona, Genova va incerca noi modalitati pentru a-si inlatura inamicii din zona. Asceasta tendinta avea sa se gaseasca la baza unei veritabila intorsaturi politice pe care statul genovez avea sa o aplice in secolul al-XIV-lea.

In Europa Centrala au incercat genovezii sa gaseasca refugiul si mai ales refacerea situatiei economice, care survenise de pe urma conflictului care avusese loc inyre el si Venetia si aliata acesteia: Hoarda de Aur.

Dezvoltarea formidabila a lunii urbane si comerciale a acestor teritorii, aveau sa determine Genova sa caute in estul continentului european, in secolul al-XIV-lea, o piata de desfacere pentru produsele ce se realizau in manufacturile sale dar si pentru cele pe care le aduceau de pe piata occidentala - materialele in primul rand - si totodata sa gaseasca o sursa de aprovizionare continua cu produse orientale. Ofensiva care avea sa inceapa din partea unor state precum: Ungaria, Valahia, Moldova si Polonia impotriva atacurilor venite din partea tatarilor isi gasea corespondent mai spre Est pe fominatia Hoardei de Aur, in deceniul al saselea si al saptelea al celui de-al XIV-lea secol. Aceasta conjunctura, daca eliminam, factorul venit din partea atacurilor tatarilor, avea sa reprezinte un cadru ideal pentru dezvoltarea comerciala pontica cu Europa Centrala, pe care o viza Genova.

Iar genovezii nu puteau rata aceasta ocazie care le permitea sa recupereze esecul suferit la Tana, impotriva venetienilor.

Doua rute continentale care ajungeau si plecau de la Marea Naegra au rezultat in urma implicarii Genovei.

Pentru a fi siguri ca detin controlul absolut asupra terminalelor noii caii comerciale ce lega, de aceasta data, Marea Neagra de Europa Centrala: Licostomo( impreuna cu anexa sa comerciala: Chilia) la Gurile Dunarii iar Maurocastrum la Gurile Nistrului, genovezii au inceput activitaea lor comerciala.

In timpul razboiului de pe Bosfor Genova avea sa ia in stapanire Licostomo , punct ce se gasea situat pe o insula care lega Marea Negra de Dunare; si tot prin intermediul acestui punct aveau sa se realizeze si legaturile comerciale si de alianta cu regele Louis d` Anjou, regele Ungariei si principal adversar al Venetiei.

Incepand cu aceasta data cele doua state aveau sa fie leagte de un obietiv comun: luarea in posesie a teritoriilor astapanite de Venetia si indepartarea acesteia de pe scena principalelor puteri comerciale ale bazinului pontic.

Tot aceasta uniune avea sa duca si la deschiderea unei noi cai comerciale care avea sa lege Marea Neagra de Europa Centrala, traversand Valahia, Transilvania si Ungaria.[25]

Louis d`Anjou incerca si nu numai dar si reusea sa sustina prin toate fortele sale noua ruta comerciala recent deschisa. El avea sa acorde, asa cum am mentionat si in capitolul anterior o serie de atributii orasului Brasov, care avea sa devina in scurt timp unul dintre cele mai importante obiective comerciale de pe acest drum si care avea sa fie in egala masura si un livrator de mare importanta a marfurilor care veneau din lumea orientala si occidentala catre restul continentului.

In 1358, regele acorda negustorilor orasului dreptuil de a circula liber pana in Portul Braila acolo unde acostau toate navele dupa ce in prealabil trecusera pe la Licostomo.[26]

Dar pe masura ce importanta comerciala a noi rute crestea, Valahia se arata nemultumita datorita faptului ca ei nu ii reveneau sume prea grozave din teritoriul pe care il pusese la dispozitia acestui nou canal de circulatie, din taxele vamale, cea mai mare parte a taxelor aveau sa intre in trezoreria Ungariei, acest aspect avea sa ii determine pe negustorii brasoveni sa plateasca taxe vamale de fiecare data PrincipatuluiValahiei, taxe ce aveau sa fie negociate cu principele teritoriului valah.

Cu toate aceste conditii ruta avea sa funtioneze pentru aproximativ inca un secol si jumatate in aceleasi conditii.

Importanta acestui drum devenise vitala pentru Europa Centrala, element care l-a determinat pe regele Ungariei sa ceara autoritatilor orasului Brasov sa acorde dreptrul de depozit pentru toti negustorii care veneau din Europa Centrala, si care se vedeau obligati in aceste conditii sa descarce toate marfa pe care o aveau asupra lor si sa o vanda negustorilor brasoveni, care isi rezervau marele avantaj al raportului comercial direct cu Marea Neagra.

Genovezii nu au luat parte la aceste schimburi comerciale care aveau loc in interiorul continentului si nici nu au fost prezenti macar in aceste tinuturi dupa cum o demonstreaza cronicile care nu ii mentioneaza. Dar isi rezervau dreptul de a obtine beneficii din tranzitul comercial al rutei continentale.

In realitate treceau convoaie cu marfuri pretioase orientale; acestea veneau la Braila si Chilia pentru a fi mai apoi indreptate spre Transilvania, Ungaria sau Boemia.[27]

Cu toate ca este mult mai recenta, ea datand de la finele celui de-al XIV-lea secol,ruta comerciala care lega Moldova de Polonia, Marea Baltica si Silistra, nu a fost mai putin importanta pentru dezvoltarea Europei Centrale.

In 1386 sursele ne amintesc un prim contact diplomatic intre genovezii din Caffa si Moldova, si care la un moment dat a avut o mare importanta sau conotatie comerciala.[28]

In orice caz este evident ca la finele celui de-al XIV-lea secol si inceputul urmatorului, vechea ruta Tartarica, care lega orasul Lvov de Caffa si Tana avea sa cedeze locul sau noi rute, mult mai comoda si mai sigura decat cea anterioara.[29]

Genovezii nu s-au multumit cu ideea de a asigura orasului de la Marocastrum posibilitatea de a se schimba produsele orientale cu cele din interiorul continentului, si de aceea au hotarat sa se ocupe de o mare parte a traficului comercialpe drumul moldovean, iar aici aveau sa devina unii dintre agentii cei mai activi. Acest drum avea sa asigure mari beneficii Moldovei pana in momentul in care turcii otomani au dat un termen limita italienilor din Genova de a nu mai frecventa aceste teritorii.

Chiar si dupa ce aveau sa piarda teritoriul de la Maurocastrum, genovezii aveau sa beneficieze de o sema de avantaje.

Cel mai mare privilegiu a fost acela de a le interzice venetienilor sa isi instaleze in acest teritoriu un comptoar propriu.

In cel de-al XV-lea secol avantul economic al acestui stat avea sa provoace gelozia autoritailor locale din Moldova , ceea ce va duce in cele din urma la declansarea unui conflict intre autoritatile de la Genova si pe de alta parte a celor din Polonia si Moldova.

Initiativa genovezilor din bazinul Marii Negre din a doua jumatate a secolului al-XIV-lea, au pus bazele unui nou sistem de retele comerciale, doua rute continentale intre Marea Neagra si Europa Centrala, una s-a realizat gratie colaborarii cu Ungaria si Valahia, iar cea de-a doua cu Polonia si Moldova, a scos in evidenta o importanta istorica exceptionala, care nu a putut fi apreciata la adevarata sa valoare.