Gravitatia, procesele si formele de relief legate de actiunea ei

Gravitatia, procesele si formele de relief legate de actiunea ei.
Gravitatia este un agent care actioneaza din interiorul Pamantului fiind generata de un ansamblu de particule (gravitoni) concentrate in nucleu. Ea a stat la baza structurarii materiei din care Pamantul este alcatuit, a mentinerii atmosferei si are un rol esential pentru geneza si evolutia multor forme de relief (ex. alunecari de teren, prabusiri etc.). Pentru unele dintre acestea ea constituie forta care pune in miscare alt agent (ex. apa curgatoare) care prin procese specifice realizeaza forme de relief. Astfel, apa raului curge avand o anumita energie rezultata din marimea debitului si din viteza ce este facilitata de gravitatie exprimata prin valoarea pantei.
insa exista o categorie aparte de forme de relief la care actiunea gravitatiei se manifesta direct, ea reprezentand nu numai forta ce declanseaza un proces specific, dar si cea care intretine dinamica acestuia conducand la un relief deosebit de complex. Ca urmare, toate acestea alcatuiesc grupa proceselor si formelor de relief gravitationale la care agentul (gravitatia) desi pare imperceptibil imprima materialelor din depozitele de versant si rocilor o miscare cu viteze variate. in unele situatii miscarea are viteze mari (prabusiri), iar alteori este extrem de lenta ea fiind dedusa din modificarile periodice in fizionomia si dimensiunile formelor de relief. De aici, uneori diferentierea in procese gravitationale brusce, (miscarea rapida, vizibila) si lente (miscari imperceptibile si la nivel de componente materiale). Indiferent de situatie cateva lucruri le sunt comune. Mai intai, existenta pe de-o parte a unui interval mai lung in care prin numeroase modificari mici in starea fizica sau chimica a materialelor sau rocilor se ajunge la o limita extrema (prag) a stabilitatii pe care gravitatia o rupe declansand miscarea, iar pe de alta parte a unui interval in care prin deplasare se creeaza forme de relief specifice. in al doilea rand in marea majoritate a situatiilor procesele gravitationale, desi aparent sunt singulare in realitate se combina, se asociaza nu numai intre ele ci si cu altele, apartinand altor agenti (circulatia apei subterane, eroziunea la baza versantilor etc.). in al treilea rand, indiferent de proces viteza elementelor pe parcursul desfasurarii miscarii este diferita - mica la inceput pana cand se rupe echilibrul si in final (cand se tinde spre un nou echilibru) si ridicata pe parcursul accentuarii instabilitatii.

1. Procese gravitationale brusce:
1.1. Prabusirile
Definitie. Sunt deplasari ale unor volume de roca care se produc brusc, aproape instantaneu sub efectul gravitatiei. Miscarea se face prin cadere libera cand versantii sunt abrupti sau prin saltare cand acestia sunt inclinati. Procesul i se mai atribuie si termenii de naruire (se produce pe versantii, malurile alcatuite din roci slab consolidate, ex. in loess, nisipuri etc.) si surpare (au loc pe pantele a caror baza este supusa unei eroziuni ce creeaza excavatii rupand stabilitatea, ex. in malul concav al meandrelor raurilor, pe falezele litorale).
Conditii de realizare. Sunt mai multe, unele avand caracter potential, iar altele de pregatire. in prima grupa se impun:
- versantul sa aibe o panta mare (cu cat valoarea este mai ridicata cu atat gravitatia se devine mai activa), iar rocile din care este alcatuit sa fie in contact direct cu diversi agenti externi;
- rocile sa fie heterogene in continut si fisurate cat mai mult;
- stratele sa opuna o rezistenta slaba, iar succesiunea lor cat mai deasa;
- vegetatia sa lipseasca sau sa aiba un rol redus in protectia pantei expuse;
- in cea de a doua grupa se includ toti factorii care conduc la fragmentarea rocii pregatind ruperea echilibrului;
- oscilatiile termice si de umiditate cu amplitudini mari realizate in intervale de timp cat mai scurt;
- frecventa ciclurilor diurne de inghet si dezghet;
- circulatia apei prin crapaturile rocilor si indepartarea materialelor cu dimensiuni reduse rezultate prin dezagregare si alterare;
- producerea dizolvarii;
- patrunderea si dezvoltarea radacinilor in crapaturile rocilor urmate de largirea si adancirea acestora si separarea blocurilor de roca in versant;
- crearea de nise de eroziune la baza versantilor ce conduc la realizarea unei stari de instabilitate;
- activitati antropice care indirect (sectionarea versantilor, indepartarea vegetatiei protectoare, exploatari in cariere etc.) accelereaza fragmentarea rocilor si apropierea de ruperea echilibrului).
Dinamica procesului. Desi prabusirea este un act brusc care de cele mai multe ori poate fi dedus prin rezultate (blocurile de roca raspandite la baza versantului) totusi in evolutia dinamica a lui pot fi diferentiate faze. Mai intai o indelungata perioada de timp in care, prin interventia indeosebi a meteorizarii, roca este fragmentata in blocuri cu dimensiuni variabile slabindu-se foarte mult elementele ce asigura stabilitatea versantului (coeziunea dintre componentele rocii, frecarea interna etc.) ajungandu-se la limita echilibrului.
Ruperea echilibrului se realizeaza in conditiile unei interventii externe ce poate fi legata de o perioada cu precipitatii bogate, (accentueaza umectarea rocilor, depozitului slabind coeziunea dintre componente), cresterea brusca a temperaturii aerului (determina o topire rapida a ghetii dintre blocuri), seisme naturale sau provocate prin exploatari in cariere (determina ruperea legaturilor care mai exista intre blocuri) etc.
Din acest moment intervine direct gravitatia care imprima blocurilor de roca, o miscare brusca, acestea cazand la baza versantului unde se sfarma, rostogolesc si se acumuleaza dand diverse forme (blocuri izolate, conuri sau poale de grohotis). in functie de marimea lor, rostogolirea si incetarea miscarii se realizeaza diferit (cele mici raman la baza versantului pe cand la cele voluminoase gravitatia le imprima o viteza de deplasare mai mare. Reluarea miscarii lor se va face fie lent (blocurile se dezagrega sau se afunda in depozitul de sub ele ca efect al propriei greutati), fie brusc (prin izbirea lor de catre alte blocuri care se prabusesc ulterior).
Tipuri de prabusiri. Frecvent sunt separate doua categorii in functie atat de volumul deplasat, cat si de complexitatea procesului.
- Prabusirile individuale de blocuri. Sunt specifice abrupturilor stancoase ale muntilor in etajul alpin. Dezagregarea reprezinta principalul proces preliminar, iar acumularea de blocuri singulare sau grupate sub forma de (conuri, poale de grohotis), este rezultatul i interventiei gravitatiei. (ex. la baza abrupturilor muntilor Bucegi, Piatra Craiului, Ceahlau, Ciucas, Fagaras etc.).
- Prabusiri sub forma de naruiri. Sunt frecvente pe versantii a caror instabilitate este pregatita de eroziunea fluviatila, abraziunea marina ce creeaza nise adanci la baza lor sau de catre sufoziune care realizeaza diverse goluri subterane. Prin prabusire rezulta trepte sau o masa cu configuratie neuniforma (apar frecvente pe versantii alcatuiti din loess, in malurile concave ale meandrelor raurilor, pe falezele lacustre sau marine).
- Prabusiri-alunecari. Sunt deplasari de volume insemnate de roca sau de depozite care se realizeaza in conditii care determina o instabilitate pe spatii largi din versanti. Poate sa se produca in conditiile in care rocile din care este alcatuit versantul sau depozitul ce-l acopera capata o cantitate mare de apa in urma unor ploi bogate si de durata sau a topirii unei cantitati mari de zapada. Slabirea coeziunii dintre blocuri si a frecarii interioare dintre acestea faciliteaza ruperea echilibrului si prin gravitatie, deplasarea unor volume insemnate din versant. Aceasta nu se va realiza prin cadere libera, ci printr-o translatie combinata cu rostogoliri. Rezultatul va fi o masa de grohotisuri cu infatisare haotica (valuri, trepte, microdepresiuni) care se va desfasura la baza versantilor uneori cuprinzand o mare parte din lunca si albia din vai. Se poate ajunge chiar la bararea albiilor si crearea unor lacuri pe fundul vaii in amonte de baraj (ex. Lacul Rosu rezultat in 1837 pe raul Bicaz).

2.Alunecarile de teren
Definitie. Sunt deplasari gravitationale care se produc cu viteze variabile, dar in majoritatea situatiilor sunt ridicate. Procesul desi este considerat ca brusc, se desfasoara mai incet decat in cazul prabusirilor, intr-un interval de timp mai indelungat si poate fi urmarit. El consta in desprinderea, sub actiunea gravitatiei, a unui pachet de roci care se deplaseaza spre baza versantului pe strate argiloase. Ca urmare, rezulta o forma de relief complexa cu sectoare ridicate ce alterneaza haotic cu portiuni coborate.
Conditii de realizare. Exista trei tipuri de conditii, unele care dau posibilitatea infaptuirii fenomenului, iar altele care conduc catre starea de instabilitate propice declansarii si cele care produc fenomenul.
- Conditiile potentiale sunt mai multe dar patru asigura realizarea lui. Mai intai este alcatuirea petrografica care solicita existenta rocilor argiloase, marno argiloase care prin umectare puternica devin plastice favorizand deplasarea prin alunecare a stratelor permeabile de deasupra. in al doilea rand este prezenta unor pante prin care miscarea sa se poata infaptui (suprafetele orizontale nu vor asigura deplasari de tipul alunecarilor). La acestea se adauga necesitatea prezentei apei si lipsa unei vegetatii cu sistem radicular bogat capabila sa stabilizeze terenurile. in aceste conditii fenomenul este posibil, dar nu obligatoriu.
- Conditii care conduc la starea de instabilitate. Sunt legate de doua categorii de factori. Prima implica abundenta apei in roci sau in depozitele de pe versant. Este asigurata prin caderea unor ploi bogate si de durata sau de topirea unui strat gros de zapada coroborate cu temperaturi nu prea ridicate ce-ar conduce la evaporari rapide. A doua categorie include factorii care imping spre pante mari, favorabile ruperii starii de echilibru. Unii sunt naturali (adancirea ogaselor, torentilor, raurilor, subminarea bazei falezelor de catre eroziunea valurilor etc.) iar altii impusi de actiuni antropice (sectionarea versantului pentru cai de comunicatie si alte constructii).
- Conditii de declansare sunt cele care conduc in timp, prin cumularea efectelor singulare, la ruperea echilibrului. Se disting-presiunea exercitata asupra rocilor din versanti prin cresterea greutatii unor elemente aflate pe ele (constructii, arborii dintr-o padure mai ales daca au radacini superficiale etc.), fisurarea rocilor prin seisme naturale si antropice, adoptarea unui sistem de folosinte a terenurilor neadecvat pantei si alcatuirii (permite infiltrarea rapida a apei in adanc spre stratul argilos).
Declansarea si desfasurarea procesului. Producerea unei alunecari de teren se face pe termen mai mare care presupune separarea mai multor faze de evolutie.
- Pregatirea procesului este faza cea mai indelungata in care sunt multe actiuni singulare (cresterea treptata a cantitatii de apa din roci si imbibarea stratului de argila; seisme, diverse actiuni antropice etc.) ce se coreleaza si conduc la momentul ruperii echilibrului.
Alunecarea propriu-zisa. Implica secvential mai multe momente.
- inceputul deplasarii volumului de roca si al depozitelor aflate peste stratul argilos (impermeabil dar care datorita imbibarii cu apa devine plastic usurand miscarea); rezulta crapaturi profunde in fata carora materialele se lasa pornind lent in sensul pantei; se contureaza arealul alunecarii;
- Dezvoltarea alunecarii cand masa materialelor se deplaseaza cu viteze deosebite in functie de gradul de umezire al lor si de marimea locala a pantei versantului. Viteza este ridicata la partea superioara si scade spre baza; viteza este mai mare in sectoarele unde concentrarea apei asigura o umezire deosebita; viteza scade pe masura derularii procesului si eliminarii apei din corpul alunecarii; in general ea variaza de la cativa metri pe ora in momentele active la sub un metru pe zi in faza ce conduce la stabilizare; rezulta trepte, valuri de alunecare separate de microdepresiuni cu forma si dimensiuni variabile; procesul dureaza de la cateva ore la mai multe zile.
- Stabilizarea alunecarii se realizeaza treptat pe masura pierderii apei din depozitul care a suferit deplasarea fie pe cale naturala, fie prin diverse lucrari antropice.
- Reluarea procesului. Se produce in conditiile in care se ajunge la dezechilibre in anumite sectoare ale vechii alunecari. Acestea corespund fie unor pante mari (rapa desprinderii anterioare, fruntile treptelor de alunecare, malurilor abrupte ale unor torenti sau rauri care s-au adancit in alunecare etc.), fie locurilor unde se mentin conditii de umezire bogata (sectoare mlastinoase, ochiuri de apa, izvoare bogate etc.). Reluarea se face dupa ploi bogate si cuprinde mai intai punctele labile; prin insumarea deplasarilor locale se poate ajunge la generalizarea si extinderea alunecarii inaintand mai ales spre baza si catre partea superioara a versantului.
Componentele alunecarilor de teren. Formele de relief rezultate prezinta caracteristici deosebite atat ca infatisare, cat si ca dimensiuni. Tuturor le sunt comune cateva componente care au nu numai caracteristici diferite, dar si evolutie aparte. (fig. 15).
- Rapa de desprindere. Se afla la partea superioara a alunecarii de unde se rup pachetele de roca; are forma variabila (de la semicirculara la dreapta) si dimensiuni deosebite de la un loc la altul (de la cativa decimetri la peste 100 metri), in functie de stadiul de evolutie; aici roca apare la zi; constituie un sector activ cu frecvente reactivari; prezenta crapaturilor in versant, mai sus de ea, reprezinta un indicator ce marcheaza sensul dezvoltarii procesului.
- Corpul alunecarii. Reprezinta masa deplasata care capata in functie de caracteristicile materialelor, de panta si umezeala din ea, o infatisare deosebita (extindere mare in suprafata sau lineara in lungul unor vai). in sectorul inferior apar frecvent valuri de pamant alungite si aproape paralele rezultate, fie din revarsarea materialelor (daca sunt bine umectate) deplasate peste o portiune de versant stabila, fie din impingerea depozitelor de aici de catre o masa mai putin umeda. Elementele sale sunt - treptele de alunecare (frecvent sunt la partea superioara si au in alcatuire strate de roci bine conservate ca alcatuire si dispunere; difera doar unghiul de inclinare al stratelor; pe fruntea lor se produc reactivari; valurile de alunecare (forme pozitive conice sau alungite in care materialele sunt puternic amestecate; sunt relativ stabile); microdepresiunile (se afla intre trepte, intre valuri si sub rapa; au dimensiuni variabile; daca pe fund materialele sunt argiloase acestea favorizeaza excesul de umiditate si chiar individualizarea unor ochiuri de apa; sunt relativ stabile), glacisul de alunecare (se dezvolta la cele cu extindere mare pe seama nivelarii prin spalare in suprafata sau a lucrarilor agricole);
- Patul de alunecare. Constituie baza corpului alunecarii fiind alcatuita din insumarea suprafetelor argiloase pe care s-a inregistrat miscarea. Rar ea coincide cu suprafata unui strat de argila; la cele cu dimensiuni deosebite corpul inainteaza pe mai multe strate argiloase si chiar de alta natura, indeosebi in sectiunea inferioara unde efectul impingerii de sus a fost mult mai activ.
- Jgheabul de alunecare se individualizeaza doar la unele alunecari cu dezvoltare lineara de amploare; formeaza un uluc prin care materialele desprinse se dirijeaza sub actiunea gravitatiei catre baza versantului.
Tipuri de alunecari. Fiind un proces cu frecventa mare in modelarea versantilor insotit de numeroase consecinte nefavorabile sub raport economic, alunecarile nu numai ca au fost mult studiate, dar au fost si grupate diferit in functie de diverse criterii, actiune insotita si de introducerea in literatura a unei terminalogii variate, multe denumiri fiind preluate din limbajul regional (grui, gruiet, vartop, iuz, pornitura etc.).
Se pot separa tipuri de alunecari dupa diferite criterii:
-dimensiuni (mici, mijlocii, extinse);
-pozitia (adancimea) la care se afla patul de alunecare (alunecari la suprafata, la mica adancime, profunde etc.);
-forma pe care o capata corpul alunecarii (alunecari in suprafata, lineare);
-vechime (alunecari prezente, vechi etc.);
-sensul evolutiei (detrusive - se dezvolta din josul in susul versantului; delapsive se produc in partea superioara a versantului si inainteaza catre baza lui);
-stabilitate (alunecari active, partial stabilizate, fixate);
-raportul dintre sensul deplasarii si cel al inclinarii stratelor geologice (alunecari consecvente -ele coincid; obsecvente -ele sunt opuse);
Gruparile sunt relative, intrucat orice alunecare poate fi incadrata aproape in oricare din categoriile mentionate.
Pentru studiile geografice, desi importante sunt toate, ceea ce intereseaza este forma, intrucat aceasta reflecta tot ansamblul de conditii ce-a generat nu numai declansarea ci si intreaga evolutie a lui. Ea este conditionata mai intai de adancimea la care se afla patul alunecarii si de factorii care au condus la starea de instabilitate. in acest sens frecvent se disting:
Alunecari superficiale care se produc de la suprafata pana la adancimi reduse (maximum 1,5 m). intre acestea cateva tipuri sunt mai insemnate.
- Solifluxiunile sunt deplasari la care patul de alunecare este situat la nivelul unui orizont inghetat dintr-un sol sau depozit din etajul alpin sau la contactul acestora cu rocile de la baza lor. Procesul se produce in zilele calduroase de primavara cand dezghetul se transmite de sus in jos, iar apa rezultata inmoaie diferentiat materialele. Sub impulsul gravitatiei deplasarea lor se face neuniform rezultand o rapa de mai multi metri lungime si cu o diferenta de nivel de sub 50 cm. in fata vor rezulta brazde sau valuriri haotice ce vor afecta stabilitatea depozitelor de pe versant. Este o deplasare cu viteza redusa.
- Blocurile glisante - sunt bolovani care se prabusesc primavara de pe stanci sau abrupturi si care prin cadere sub impulsul propriei greutati realizeaza mai intai implantarea in orizontul dezghetat din depozit (sol) iar apoi alunecarea in sensul pantei. Rezulta un jgheab de alunecare de mai multi metri lungime si un val cu forma semicirculara (potcoava) produs prin impingerea in fata si lateral a materialelor dezghetate. Sunt frecvent intalnite in muntii inalti pe pantele cu inclinare redusa de la baza abrupturilor.
- Brazdele de alunecare -Sunt alunecari superficiale realizate pe orice versant unde vegetatia ierboasa este slab dezvoltata sau lipseste in conditiile unei umeziri puternice a materialelor depozitului. Procesul se face la nivelul unui orizont argilos prezent in depozit sau a unui strat argilos aflat la baza acestuia. Ia nastere o rapa, de obicei lineara (mai multi zeci de metri lungime) cu o diferenta de nivel de pana la 1 m inaltime in fata careia materialele se dispun in cateva trepte (brazde) inguste cu diferente de nivel reduse (sub 0,5 m). Procesul este accentuat prin presiunea exercitata, prin circulatia vitelor care pasc si de catre spalarea in suprafata (adanceste si largeste spatiile dintre brazde favorizand starea de instabilitate).
Alunecarile de mica adancime. Afecteaza depozitele groase de pe versanti iar uneori si o mica parte din rocile de dedesubt. Patul de alunecare se afla pe un strat de argila, iar dimensiunile nu sunt prea mari. Rapa de desprindere, frecvent semicirculara, are o inaltime de 1,5-2 m; masa alunecata se dispune in cateva valuri separate de microdepresiuni adanci. Fenomenul se produce in sectoarele versantului cu panta mai mare, pe care vegetatia este slab dezvoltata sau unde s-au inregistrat activitati antropice cauzatoare de instabilitate (sectionare, pastorit intens etc.) in conditiile infaptuirii unei intense umectari prin precipitatii. Sunt cele mai frecvente tipuri intalnite in regiunile de deal si de munte, care apar izolat dar care prin evolutie ajung sa se uneasca, creand deplasari cu dimensiuni mari. Poarta cele mai variate denumiri regionale legate de multe ori de forma. Cand sunt izolate stabilizarea este ceva mai rapida.
Alunecarile profunde. Au dimensiuni foarte variate, uneori cuprinzand versantii in intregime sau cea mai mare parte din bazinele unor vai torentiale. Afecteaza stratele de roci care intra in alcatuirea versantilor, patul de alunecare fiind la adancimi de mai multi metri. in evolutia lor pot fi surprinse toate fazele de pregatire (se concentreaza in individualizarea unei retele de crapaturi care se diversifica, se unesc, largesc si se adancesc), de manifestare activa (rezulta - rapa de desprindere care se extinde, mai multe trepte si valuri de alunecare etc.), de stabilizare partiala si de reactivare pe sectoare. (fig. 16, 17)
Diferentierea subtipurilor se face dupa criterii diferite din care trei sunt frecvent invocate - sensul evolutiei (delapsiv sau detrusiv), raportul dintre directia de dezvoltare si sensul inclinarii stratelor si forma generala ca rezultat al evolutiei (lineara sau de vale si areala sau de versant).
- Alunecarile masive de versant. Sunt cele mai extinse, uneori cuprinzand intregul versant. Rapa de desprindere se afla in treimea superioara a versantului si are o desfasurare neordonata (sectoare semicirculare legate de altele lineare si dimensiuni variabile (inaltimi de la 2-3 m la peste 50 m), intrucat a rezultat din insumarea si evolutia mai multor rape cu pozitie diferita. in fata ei corpul alunecarii constituie o masa extrem de heterogena, atat ca forma (trepte, valuri, curgeri de noroi, microdepresiuni lacustre, cu exces de umiditate etc.), cat si ca grad de amestec si fragmentare a materialelor. Evolutia incepe prin individualizarea in jumatatea superioara a versantului a unei alunecari profunde cu rapa de mai multi metri inaltime si una-doua trepte. in fazele urmatoare se produc pe de-o parte, retragerea si extinderea rapei, dezvoltarea corpului alunecarii prin aparitia a noi trepte si inaintarea lui spre baza versantului de unde caracterul detrusiv-delapsiv. Pe de alta parte, alunecarea creste lateral prin antrenarea unor spatii noi de pe versant, ceea ce conduce la detasarea altor rape si trepte secundare. Cand dimensiunile ating valori insemnate se ajunge la evolutii diferite pe sectoare. Astfel, din rapa principala care ramane activa se desprind trepte dar cu marime redusa; treptele vechi cunosc transformari prin siroire, spalare in suprafata, alunecari; masa frontala a alunecarii datorita amestecului materialelor si impingerilor repetate, iar uneori si interventiilor antropice (aratura) isi modifica infatisarea de la puternic valurit, la un glacis deluvial ondulat. Uneori, in portiunile intens umezite, materialele nisipo-argiloase se transforma in curgeri de noroi. Sunt si situatii (in Subcarpati sau Podisul Moldovei) cand datorita alcatuirii argilo-nisipoasa a materialelor din corpul alunecarii si abundentei apei se ajunge la transformarea intregii deplasari, intr-o masa puternic amestecata cu caracter curgator.
Alunecarile masive de versant in regiunile deluroase cu structura monoclinala sau larg cutata pot fi consecvente si obsecvente. Indiferent de situatie, daca in alcatuirea geologica alterneaza strate groase de gresii, tufuri, microconglomerate, marne, argile se ajunge la un tip de alunecare numit in Transilvania si Moldova - glimee.
Aceasta are rape mari, 2-5 siruri de trepte la care se pot distinge stratele de roci, mai multe aliniamente de valuri si un glacis deluvial. Treptele sufera modificari trecand de la infatisarea unor trunchiuri de piramida extinse (coparseu), la aceea de conuri tuguiate (tiglai) sau rotunjite (gruieti).
- Alunecarile masive de vale (lineare). Sunt frecvente in regiunile deluroase si montane alcatuite din roci sedimentare in strate subtiri, intre care multe au caracter nisipo-argilos. A doua conditie este fragmentarea impusa de o retea densa de torenti, ravene a caror bazine de receptie sunt despadurite sau padurea este rara. in conditiile unor precipitatii bogate pe versantii din bazinul de receptie, se produc desprinderi locale, masa alunecata canalizandu-se pe ravene, spre axul vaii. Deci, concomitent se individualizeaza mai multe limbi de materiale valurite care umplu ravenele, iar pe restul versantilor, rape secundare cu dimensiuni variabile sub care exista brazde de alunecare. Evolutia ulterioara se concretizeaza in doua directii. Prima conduce la extinderea si unirea rapelor care vor crea in final, o rapa semicirculara la partea superioara a bazinului, iar cea de a doua la inaintarea ''limbilor'' de materiale de pe ravene pe canalul de scurgere al torentului pe care il umplu treptat pana la baza sa unde masa deplasata va crea o forma de acumulare conica. in lungul porniturii alterneaza portiuni cu materiale groase dispuse ca trepte si valuri cu portiuni unde umezeala bogata le-a transformat in noroi.
Astfel de alunecari au lungimi de la cateva sute de metri, la mai multi kilometri. Procesul cunoaste o evolutie cu numeroase reactivari care se produc in perioadele cu precipitatii bogate. Sunt favorizate de pantele mai mari de pe versanti si de instabilitatea creata prin adancirea realizata de suvoaiele de apa in masa deplasata.
Masuri de prevenire si combatere a alunecarilor de teren.
Desfasurarea alunecarilor este insotita pretutindeni de degradari ale terenului la scara diferita. Sunt afectate culturile agricole, caile de comunicatie, diverse constructii, structura si insasi pastrarea solului, iar in cazuri mai rare, vietile oamenilor. Nu trebuie omis nici faptul ca prin acest proces se modifica mai mult sau mai putin in intregime fizionomia, alcatuirea reliefului anterior. Toate acestea impun atat cunoasterea detaliata a mecanismului producerii sale, dar si a activitatilor menite sa le previna sau sa le combata.
- Masurile de prevenire se au in vedere inainte ca fenomenul sa se produca, ele avand ca scop slabirea actiunii fortelor care mai mult sau mai putin rapid conduc la ruperea echilibrului de versant. intre acestea importante sunt: un mod de utilizare a terenurilor adecvat caracteristicilor fizice ale lor (panta, alcatuire, permeabilitate, capacitate de retinere a apei etc.); mentinerea si protejarea vegetatiei (indeosebi a padurii); drenarea suprafetelor cu exces de umiditate, a izvoarelor si a ochiurilor de apa aparute frecvent la ploi; amenajarea corespunzatoare a pantelor mari (rezultate prin sectionarea versantilor) prin plantatii speciale de arbori si arbusti, cat si prin lucrari de constructii speciale.
- Masurile de combatere trebuiesc gandite si aplicate in functie de nivelul la care a ajuns evolutia alunecarii si de consecintele deja inregistrate. Ca urmare, este necesar a fi stabilite, actiuni eficace in directiile -eliminarea rapida a apei din corpul alunecarii (prin lucrari de drenaj a izvoarelor, ochiurilor de apa, in arealele cu exces de umiditate etc.), fixarea rapei de desprindere (impadurire cu esente lemnoase care indeplinesc trei conditii - isi dezvolta repede sistemul radicular pivotant, are capacitate de extragere si eliminare a apei, sunt compatibile cu conditiile pe care le ofera regiunea), fixarea diferentiata a corpului alunecarii in functie de caracteristicile locale (nivelarea pantelor mari, plantarea de arbori si arbusti care elimina rapid apa incorporata in materialele deplasate, micsorarea puterii de adancire a ravenelor prin aplicarea de baraje cu caracteristici deosebite in functie de situatiile concrete, lucrari de zidarie in sectoarele frontale cand sunt necesare etc.), un mod de folosinta a terenurilor din regiunile limitrofe alunecarii adecvat mentinerii echilibrului si impiedicarii extinderii procesului.
1. Curgerile de pe versanti
Sunt procese gravitationale ce se realizeaza cu viteza mare prin care un volum important de materiale (argilo-nisipoase, cenusa vulcanica etc.) cu consistenta redusa si cu caracter fluid sunt deplasate catre baza versantului. Producerea lor este insotita de numeroase consecinte care afecteaza nu numai elementele cadrului natural, dar si asezarile, diversele constructii, culturi agricole etc. in functie de caracteristicile fizice ale materiei ce sufera deplasarea si de modul in care acesta se infaptuieste, se pot separa mai multe tipuri.
Torentii noroiosi. Materialul deplasat este un noroi mai mult sau mai putin vascos in functie de gradul de umezire al rocilor dominant argiloase, marnoase existente in bazinul de receptie a unor vai torentiale.
- Conditii de manifestare. Frecvent procesul se produce daca sunt:
- roci sedimentare in strate relativ subtiri, slab consolidate intre care o pondere insemnata o au cele argiloase, nisipo-argiloase, marnele etc.; se pot inregistra si in depozite de alterare groase;
- lipseste vegetatia arborescenta ceea ce conduce la posibilitatea patrunderii apei si inmuierii materialelor si rocilor;
- are loc o adancire a torentului, ravenelor, ogaselor care conduce la realizarea starii de instabilitate, accentuata;
- un mod de utilizare neadecvat a suprafetelor de teren limitrofe canalelor de scurgere a apei (pasunat abuziv, indepartarea vegetatiei arbustive)
- Evolutia procesului poate fi urmarita in mai multe faze.
Faza preliminara implica adancirea ravenelor din bazinul de receptie al torentului si producerea de alunecari superficiale si de mica adancime catre acestea, pana la umplerea lor. Uneori, adancirea poate cauza desprinderi (alunecari-prabusiri) cu volume insemnate de roca care umplu ravenele. Indiferent de situatie, in aceasta faza trebuie sa se disloce o masa de roci ce ajung in cadrul unor canale prin care sa se produca evacuarea.
Faza de torent noroios este conditionata de caderea unor precipitatii bogate care vor imbiba materialele transformandu-le intr-o masa vascoasa ce incepe deplasarea in lungul ravenelor si apoi a canalului de scurgere al torentului catre baza versantului. in functie de continutul in apa deplasarea se va realiza mai rapid sau mai incet. Rezultanta va fi o insumare de valuri, brazde separate de microdepresiuni mai mici sau mai mari, care vor alcatui o forma generalizata de limba noroioasa ''in lungul torentului''. Aceasta la baza versantului se va revarsa pe un pod de terasa sau in albia unei vai construind aici un con de noroi. Pierderea treptata a apei din limba de noroi va micsora viteza de deplasare a ei.
Faza de relativa stabilitate cand masa de materiale se opreste, crapaturile rezultate in timpul deplasarii se vor accentua prin uscaciune. Ulterior, apa provenita din ploi va produce unele modificari intre care mai importante sunt crearea de santuri de siroire si desprinderi locale.
Reluarea procesului de curgere noroioasa se va face numai in conditii de umezire accentuata si prin aportul unor noi volume de roca insemnate, desprinse din partea superioara. Limbile de noroi venite de sus, fie vor inainta pe santurile create, fie pe portiunile mai joase ale curgerii vechi, iar in functie de volum vor ajunge sau nu peste conul anterior.
- Masurile de prevenire sunt similare cu cele de la alunecari, iar combaterea vizeaza drenarea locurilor cu exces de apa si fixarea prin vegetatie, cleionaje, nivelari dar si o schimbare totala a folosintei terenului.
Curgerile de noroi de pe flancurile vulcanilor noroiosi au forma unor limbi cu dimensiuni diferite in functie de debitul de noroi care este expulzat din cratere dar si de gradul de vascozitate a lui. Cu cat este mai fluid cu atat suprafata si lungimea sunt mai mari. Curgerile de la mai multi vulcani se pot concentra pe anumite aliniamente rezultand limbi de noroi care ajung la mai multe sute de metri lungime si grosimi de peste un metru (ex. la vulcanii noroiosi de la Paclele Mari).in timp, prin pierderea apei argilele se usuca, rezultand aliniamente de crapaturi pe care la ploile urmatoare apa se concentreaza creand sentulete si santuri de siroire.
Curgerile de nisip se produc pe versantii alcatuiti dominant din strate din roci silicioase slab coezive sau pe pantele nisipoase ale dunelor de nisip (indeosebi in regiunile temperate). Masa nisipoasa, desi este dominant alcatuita din granule de cuart, contine si particule de argila. in conditiile unor precipitatii bogate, apa patrunde in jurul fiecareia, micsoreaza coeziunea si frecarea facand posibila deplasarea pe panta sub impulsul gravitatiei. Mobilitatea se realizeaza pe aliniamente intens umezite, de unde si formele variate pe care le imbraca rezultanta procesului.
- Curgerile lineare se produc frecvent in doua situatii: -fie pe aliniamentele stratelor nisipoase slab cimentate si cu pozitie aproape verticala incadrate de strate de roci consolidate, fie in lungul unor vaiugi, santuri de pe versantii alcatuiti dominant din roci nisipoase slab consolidate. in faza preliminara prin procese de meteorizare rezulta o masa nisipoasa in loc, iar la ploile bogate, aceasta prin inmuiere va curge. Rezulta o limba de nisip care se termina printr-un con mai mare sau mai mic in functie de masa deplasata. Prin repetarea procesului se ajunge la un jgheab, din care nisipul este evacuat, incadrat de pereti de roca consolidata.
- Curgerile areale se fac pe suprafetele inclinate ale dunelor de nisip, dupa ploi bogate in portiunile cu un continut de particule argiloase mai mare unde si umectarea este ridicata.
Grosimea masei de nisip deplasate variaza in functie de pozitia in adancime a stratului intens umectat. Prin pierderea apei in urma infiltrarii sau evaporarii, nisipul se usuca, iar forma valurita, creata de proces se atenueaza.
Deosebit de periculoase sunt curgerile care se produc in galeriile de exploatare miniere din stratele nisipoase imbibate cu apa intersectate de acestea. Pe de-o parte, umplerea galeriilor, iar pe de alta rezulta goluri ce faciliteaza surpari.
Curgerile de cenusa vulcanica se inregistreaza pe versantii vulcanilor, atat in timpul eruptiei acestora, cat si ulterior. Materialul este cenusa acumulata in volum insemnat care la ploile bogate se imbiba devenind o masa vascoasa ce se deplaseaza rapid spre baza versantului. Gravitatia ii imprima o forta suficienta pentru a antrena si alte produse vulcanice ceea ce o transforma intr-un amestec heterogen cu putere de izbire si eroziune deosebita. in Indonezia, Filipine si alte insule vulcanice din Oceanul Pacific, unde ploile sunt frecvente, producerea curgerilor de acest gen a cauzat distrugeri materiale foarte mari inclusiv de vieti omenesti.
Curgerile de lava - reprezinta o situatie aparte, intrucat aceasta constituie materie topita, venita din interiorul scoartei si care se revarsa prin cratere. Ca urmare, aici intervin mai multi factori care imprima deplasarea. Mai intai este forta care o expulzeaza, corelata cu presiunea gazelor ce o imping si o aduc pana la locul de iesire la suprafata terestra. De aici, se imbina actiunea gravitatiei care ii determina miscarea pe panta si fluiditatea generata de compozitia chimica (lavele acide sunt vascoase si au mobilitatea redusa in raport cu cele bazice) in functie de care capata o viteza mai mare sau mai mica. Limbile de lava se suprapun, se consolideaza contribuind la dezvoltarea aparatelor vulcanice sau a platourilor vulcanice.
2. Procese gravitationale lente (deplasarile lente in depozite)
Sunt miscari imperceptibile care se inregistreaza la nivelul elementelor mai mari sau mai mici care alcatuiesc depozitele ce acopera, atat suprafetele orizontale cat si pantele. Si in cazul acestora, desi sunt scurte si ca durata si ca spatiu intervin succesiv doua categorii de forte. Primele sunt cele care conduc la o instabilitate, pe un spatiu restrans, urmare a producerii unor presiuni (prin variatii de natura termica sau de umiditate, prin inghet-dezghet, caderea unor corpuri pe suprafata depozitului etc.) sau a crearii unor goluri prin circulatia apei si preluarea de catre apa infiltrata a unor particule sau a unor substante (in solutie). Slabirea legaturilor dintre particule permite interventia gravitatiei care se manifesta ca o forta ce tinde sa creeze un nou echilibru. Ca urmare, elementele vor suferi mici deplasari in ideea ajungerii intr-o pozitie noua.
Daca acesta este specificul general al miscarii, alti factori, indeosebi cei de natura climatica si litologica, conduc la diversificarea tipului de deplasare de unde si rezultatele diferite ale procesului. in acest sens se pot separa mai multe subtipuri de deplasari lente. (fig. 18)
2.1. Deplasarile uscate - frecvente in depozitele heterogene din regiunile desertice calde. in campurile de pietre colturoase exista elemente cu dimensiuni si alcatuire mineralogica diferite separate de goluri mai mari sau mici. Variatiile de temperatura produc cresteri sau descresteri de volum care se transmit in presiuni laterale ce conduc la ruperea stabilitatii. Ca urmare, sub efectul gravitatiei, pietrele se reaseaza in spatiile goale in raport de forta de deplasare impusa de propria greutate. Elementele grele se afunda in depozit in timp ce acelea mai mici se grupeaza la partea superioara. Miscarea este insotita si de o usoara tocire a muchiilor si colturilor pietrelor. Procesul este stimulat de indepartarea elementelor fine, fie prin actiunea de spulberare a vantului (deflatie), fie prin antrenarea lor de catre apa la precipitatiile rare, dar care au caracter torential. Prin indepartarea acestora, volumul golurilor creste, se accentueaza starea de instabilitate si devine propice tendinta de deplasare (cadere) a pietrelor.
2.2. Deplasarile in depozite prin inghet-dezghet sunt legate de regiunile alpine, subpolare si polare, acolo unde trecerile diurne de la valori termice pozitive la cele negative sunt frecvente si unde apa este prezenta. Tensiunile create prin inghetarea apei in spatiile dintre blocuri si respectiv relaxarea acestora pricinuita de topirea ghetii, determina instabilitatea grohotisurilor care se vor reaseza (deplasa) sub actiunea gravitatiei materializata prin propria greutate. Procesul poate fi stimulat fie prin exercitarea unor presiuni din exterior (prin acumulare, troienirea, unei cantitati importante de zapada sau caderea unor blocuri dezagregate de la partea superioara a versantilor fie in interior datorita circulatiei apei in timpul verii la baza depozitului si printre elementele acestuia ceea ce duce la antrenarea elementelor fine si la marirea volumului spatiilor goale.
2. Creepul (reptatia) - este un tip de deplasari extrem de lent care se realizeaza la nivel de particula, intr-un depozit de versant alcatuit din elemente cu dimensiuni foarte mici. Mai intai procesul consta in miscarile fiecarei particule determinata de producerea unor presiuni in depozit ca urmare a variatiilor de temperatura, inghet-dezghetului, circulatiei lente a apei, penetrarii lui de catre radacinile plantelor si de catre animale. Ea consta intr-o deplasare imperceptibila spre locul unde rezistenta e mai mica si in sensul pantei. Al doilea aspect se refera la rezultatul insumarii mobilitatii particulelor si care indica o modificare a dispunerii lor in depozit cu reflectare si in structura acestuia. Evident acesta apare exteriorizat in diverse situatii din care doua sunt usor de constatat. Una se refera la asimetria dispunerii materialelor in fata si in spatele unor arbori grosi cu radacini puternice. Pe versantii cu inclinari reduse creepul face ca in spatele trunchiului copacilor particulele antrenate in deplasare din partea superioara a pantei sa se ingramadeasca (arborele este un obstacol) pe cand in fata ele se vor indeparta si ca urmare, radacinile sunt scoase la suprafata. Deseori procesul se asociaza cu spalarea in suprafata. A doua imagine relevanta este aceea a arbustilor si arborilor tineri aplecati in sensul pantei. Ei au radacini scurte si fixate doar in depozit. Ca urmare a faptului ca miscarea particulelor este mai activa la suprafata acestuia, trunchiul este impins spre baza pantei paralel cu alungirea radacinilor in acelasi sens.
2.4. Coraziunea (deraziunea) - este un proces de deplasare lent in sensul pantei atat a elementelor depozitului cat si a capetelor stratelor de sub el.
Procesul este favorizat de anumite conditii - strate heterogene ca alcatuire, subtiri si cu pozitie aproape de verticala, un depozit gros si o panta generala a versantului de peste 200.
infaptuirea fenomenului se produce in timp indelungat prin insumarea mai multor actiuni simple (creep, alunecari superficiale) etc., dar sub controlul gravitatiei. Aceasta pe de-o parte impune deplasarea generala a materialelor in sensul pantei, iar pe de alta exercita o presiune asupra capetelor stratelor prin greutatea depozitului de deasupra la care se poate asocia greutatea altor materiale care se suprapun pe acesta (ex. strat de zapada).
Ca urmare, capetele stratelor se vor 'indoi' in sensul pantei si opus inclinarii initiale.
incovoierea este insotita de fragmentarea capetelor stratelor, bucatile, cu dimensiuni variabile, insirandu-se in prelungirea lor. in unele sectoare ale versantului, unde deplasarea materialelor este mai rapida (stimulata si de o circulatie activa a apei subterane) se ajunge la individualizarea unor vaiugi putin adancite, lipsite de apa si inierbate (vaiugi de deraziune).
Fenomenul de coraziune este frecvent intalnit in unitatile sedimentare ale flisului paleogen din Carpati si in molasa miocena subcarpatica.
2.5 Tasarea este un proces gravitational lent care se realizeaza cu predilectie in depozite groase sau in roci afanate cu porozitate mare ce permit, circulatia apei pe verticala . intre acestea importante sunt loessurile, depozitele loessoide, nisipurile argiloase, slab cimentate si depozitele groase. Realizarea acestuia mai necesita existenta unor suprafete orizontale sau cu inclinare foarte redusa, precipitatii bogate si o buna drenare naturala a apei in adanc.
Circulatia apei prin porii si crapaturile rocilor sau prin golurile din depozite produce antrenarea particulelor fine si a elementelor luate in solutie catre baza acestora marind volumul spatiilor goale la partea superioara slabind astfel legaturile dintre elemente. Particulele ramase si aflate intr-un echilibru precar, prin greutatea lor impusa de gravitatie, se vor deplasa in spatiile goale. Prin insumarea miscarii lor la nivelul suprafetei terenului se vor crea, excavatii circulare sau ovale cu dimensiuni diferite. Individualizarea acestora este conditionata de sectoarele in care exista o circulatie mai rapida a apei pe verticala ca urmarea a unui grad de porozitate mai insemnat, la care se adauga posibilitatea exercitarii din exterior a unor actiunii diverse, menite fie sa preseze roca (troiene de zapada, diverse constructii grele) sau sa suplimenteze local aportul de apa care patrunde in roca (topirea zapezii din troiene, irigatii gresit realizate).
Principala forma de relief care rezulta in urma tasarii este crovul. Acesta poate ajunge la diametre de mai multi zeci de metri si adancime de cativa metri. Cand pe fundul sau precumpanesc elementele argiloase exista conditii pentru realizarea excesului de umiditate sau a fenomenului de lacuire temporara. Prin evolutia laterala a lor, ele se pot intersecta rezultand microdepresiuni cu dimensiuni mult mai mari si cu un contur festonat. Ele sunt numite in tara noastra, gavane, iar cele mai extinse padine. in ultimele se pastreaza frecvent lacuri, unele cu apa sarata si namol sapropelic (ex. in Baragan). (fig. 18)
Daca la baza depozitului loessoid exista un strat argilos slab inclinat ce permite circulatia apei pe anumite directii se poate ajunge la dezvoltarea la suprafata depozitului a crovurilor care se vor insira pe anumite aliniamente. Prin unirea lor rezulta vaiugi cu un contur neregulat care sunt lipsite de apa o buna parte din an. Printr-o evolutie indelungata vaiugile se unesc intr-un sistem haotic cu frecvente coturi in unghi drept, dar cu un ax de drenaj principal al apei efectuat dupa ploile bogate. Astfel de vai sunt cunoscute sub numele de vai de tip ''furcitura'' si au fost descrise prima data in Campia Romana de catre George Valsan. Acelasi geograf explica si desfasurarea concentrata a crovurilor in Baragan pe aliniamente orientate NE-SV ca urmare, a frecventei vanturilor pe aceasta directie care impun si dezvoltarea troienilor de zapada. Sub fiecare troian datorita greutatii zapezii, dar si asigurarii unei cantitati mai mari de apa care se infiltreaza se ajunge la individualizarea unui crov.
Prin tasare se realizeaza o fragmentare a campurilor loessoide si o diminuare a potentialului productiv al lor.
Tasari imbinate frecvent cu prabusiri sau sufoziuni se produc in depozitele si stratele de roci care acopera goluri subterane realizate natural sau antropic. in prima situatie, procesul este frecvent in regiunile unde sub depozite sunt roci solubile (sare, gips, calcar); la contactul dintre ele se dezvolta prin dizolvare goluri cu dimensiuni reduse care determina tasarea-prabusirea depozitelor de deasupra si formarea de microdepresiuni. Cea de a doua situatie apartine galeriilor si salilor in care s-au exploatat diferite minereuri sau substante si care sunt in legatura cu suprafata prin diverse aliniamente de fisuri, crapaturi. in timp, mai ales daca sunt parasite, se realizeaza o circulatie a apei din depozit spre golurile subterane care va conduce la tasari, sufoziune, prabusiri (frecvent in regiunile cu exploatari de sare, dar si la alte mine (Balan, Baia Sprie).
2.6. Sufoziunea este un proces gravitational complex in care deplasarile lente (precumpanitor in prima parte a producerii lui) se completeaza cu altele rapide. Rezulta un relief variat care se insumeaza pe masura dezvoltarii procesului in timp si pe spatii tot mai largi.
Realizarea acestora implica cateva conditii: -un depozit sau roci cu porozitate mare (loess, depozit loessoid sau nisipos etc.) care permite o circulatie activa a apei de sus in jos sub impulsul gravitatiei; existenta la baza acestuia a unui strat de roci impermeabile (argilos) care este inclinat si intersectat de un versant; suprafata topografica a terenului orizontala sau cvasiorizontala propice procesului de infiltrare a apei; precipitatii bogate in anumite perioade de timp separate de intervale secetoase; se adauga aportul apei din irigatii.
Procesul se imbina cu tasarea si alte actiuni care conduc la miscarea particulelor din roca sau depozite. Esentiala este patrunderea apei si circulatia ei prin pori, dar mai ales crapaturi, fisuri sub impulsul gravitatiei. Aceasta pe de-o parte dizolva unele saruri (indeosebi carbonati) iar pe de alta antreneaza particule fine nisipoase sau argiloase. Deasupra stratului din roci impermeabile ea nu numai ca imbiba un orizont de la baza loessului sau depozitului prin care a trecut, dar capata o directie de miscare (scurgere) in sensul inclinarii stratului argilos pana ce iese in versant (izvor sufozional). Prin aceasta ea antreneaza si particule din masa loessului pe care le elimina pe versant. in timp rezulta largirea spatiilor prin care apa circula ajungandu-se la crearea unor goluri cu desfasurare verticala de la suprafata pana la baza loessului si cvasiorizontala in lungul stratului de argila pana la izvorul sufozional. Cand golurile devin mai mari se modifica modul de circulatie al apei din prelingere in curgere propriuzisa, actiune impusa de gravitatie (este deosebit de intensa la ploile torentiale si cand golurile verticale coincid cu fundul unor microdepresiuni ce concentreaza apa). Suvoaiele de apa care strabat golurile incarcate cu particule nisipoase exercita o actiune de smulgere a materialelor de pe peretii acestora largindu-le continuu. Rezulta treptat trei tipuri de microforme- la suprafata microdepresiuni care concentreaza apa (palnii de sufoziune), iar in interior mai intai, goluri verticale (hornuri) si apoi goluri slab inclinate la baza (tunele sufozionale). Ele se largesc continuu pana se ajunge, local, la stari de instabilitate care conduc la prabusiri (surpari). (fig. 18).
Cand suprafata terenului este slab inclinata (sub 200), evolutia se complica in sensul ca, circulatiei apei pe verticala i se adauga una in lungul acesteia. Daca prima conduce la formarea hornurilor si a tunelelor sufozionale, cealalta creeaza vaiugi sufozionale prin unirea microdepresiunilor de tasare, cand panta este mica (uneori cu puturi sufozionale in fiecare) sau vaiugi dezvoltate prin concentrarea apei prin aliniamente joase (in lungul lor se pot individualiza puturi sufozionale in sectoarele cu frecvente crapaturi verticale). Deci, se produce o evolutie dubla, la suprafata si in adancul depozitului de loess. Acestea vor conduce la instabilitatea locala si apoi generala a loessului sau depozitului dintre cele doua planuri (de suprafata si din adanc). in timp sub influenta gravitatiei se vor realiza prabusiri si astfel la zi vor aparea sectoare tot mai mari din tunelul sufozional. Vaiuga capata un caracter complex (vale sufozionala). Acestea va avea un profil transversal cu doua sectoare distincte (unul larg superior si altul ingust cu pereti verticali in baza) si un profil longitudinal in trepte cu sectoare in care prabusirea a scos la zi baza tunelului si sectoare cu poduri sufozionale (portiuni de roca cu tunel in baza inca neprabusite).
Rezulta ca sufoziunea, desi este un proces in care circulatia apei incarcata cu particule se realizeza intr-un depozit sau roca afanata; ea are un rol esential in crearea unui relief specific, in si pe acesta; pe parcursul evolutiei ea se imbina cu alte procese gravitationale (tasarea, prabusiri, alunecari etc.), de meteorizare (dizolvarea) sau cu spalarea si siroirea slaba. Ca urmare, rezulta un relief variat de la un sector la altul, avand maximum de dezvoltare in vecinatatea malurilor sau versantilor abrupti cu diferenta de nivel mare (ex. versantii Dunarii in Baragan sau in Dobrogea).
Sufoziunea se produce si deasupra golurilor create antropic in roci la diferite adancimi (exploatari miniere) in urma stabilirii unor legaturi prin crapaturi intre cele doua sectoare. Apa antrenata de gravitatie de la suprafata prin crapaturi, le largeste creand puturi si prin extinderea acestora, hornuri de mai multi metri inconjurate de microdepresiuni mixte (tasare si sufoziune). Fenomenul are frecventa ridicata in depozitele ce acopera rocile cristaline in care se afla sapate o parte a galeriilor de exploatare a minereului de cupru de la Balan sau in formatiunile sedimentare de deasupra galeriilor de extractie a lignitului din Oltenia.
Fenomene similare se produc si in depozitele argilo-nisipoase care imbraca blocuri de sare sau gips. Apa care se infiltreaza de la suprafata la contactul cu rocile solubile genereaza goluri de dizolvare. in timp caile de acces ale apei se largesc sufozional transformandu-se in puturi si hornuri. Prin largirea tuturor golurilor se ajunge la stari de instabilitate a rocilor si dezvoltarea de prabusiri sau prabusiri-alunecari. Cele mai frecvente cu efecte observabile pe suprafete intinse sunt intalnite la Slanic Prahova, Telega, Ocnele Mari, Ocna Mures, Turda, Ocna Sugatag etc. unde succesiunea proceselor s-a realizat rapid in conditiile existentei unor galerii si sali de exploatare a sarii aflate la adancimi reduse. Sunt si regiuni unde blocurile de sare imbracate in depozite marno-argilo-nisipoase (brecia sarii) se afla la suprafata sau la foarte mica adancime. Si aici, in timp prin circulatia apei si asocierea proceselor de dizolvare, sufoziune, prabusire, siroire rezulta in timp forme de relief complexe (microdepresiuni, hornuri, tunele, vai torentiale cu caracter sufozional (ex. pe platoul Sarii-Meledic din bazinul raului Slanic).
Producerea proceselor de sufoziune in toate aceste situatii, mai ales cand se asociaza cu prabusiri si alunecari este insotita de urmari extrem de nefavorabile pentru activitatile economice (degradarea terenurilor pana la scoaterea definitiva din circuitul agricol ex. la Ocnele Mari in 1977 si 2002; distrugerea pe sectoare a cailor de comunicatie - ex. calea ferata Galati - Tulucesti; daramarea de locuinte - ex. Ocnele Mari 2002) si chiar pierderi de vieti omenesti. De aceea
este important a stabili riscul producerii acestui proces si delimitarea terenurilor care au potential pentru el.

Verificari:
- Precizati rolul gravitatiei in deplasarea materialelor pe diferite pante.
- Care sunt conditiile ce favorizeaza producerea prabusirilor si alunecarilor de teren
- Desenati un profil printr-o alunecare de teren, stabiliti principalele componente si descrieti-le.
- Care este specificul mecanismului deplasarilor lente
- Numiti principalele forme de relief create prin sufoziune si tasare si indicati modul in care rezulta.