CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Gravitatia,
procesele si formele de relief legate de actiunea ei.
Gravitatia este un agent care actioneaza din interiorul Pamantului fiind
generata de un ansamblu de particule (gravitoni) concentrate in nucleu. Ea a
stat la baza structurarii materiei din care Pamantul este alcatuit, a
mentinerii atmosferei si are un rol esential pentru geneza si evolutia multor
forme de relief (ex. alunecari de teren, prabusiri etc.). Pentru unele dintre
acestea ea constituie forta care pune in miscare alt agent (ex. apa curgatoare)
care prin procese specifice realizeaza forme de relief. Astfel, apa raului
curge avand o anumita energie rezultata din marimea debitului si din viteza ce
este facilitata de gravitatie exprimata prin valoarea pantei.
insa exista o categorie aparte de forme de relief la care actiunea gravitatiei
se manifesta direct, ea reprezentand nu numai forta ce declanseaza un proces
specific, dar si cea care intretine dinamica acestuia conducand la un relief
deosebit de complex. Ca urmare, toate acestea alcatuiesc grupa proceselor si
formelor de relief gravitationale la care agentul (gravitatia) desi pare
imperceptibil imprima materialelor din depozitele de versant si rocilor o
miscare cu viteze variate. in unele situatii miscarea are viteze mari
(prabusiri), iar alteori este extrem de lenta ea fiind dedusa din modificarile
periodice in fizionomia si dimensiunile formelor de relief. De aici, uneori
diferentierea in procese gravitationale brusce, (miscarea rapida, vizibila) si
lente (miscari imperceptibile si la nivel de componente materiale). Indiferent
de situatie cateva lucruri le sunt comune. Mai intai, existenta pe de-o parte a
unui interval mai lung in care prin numeroase modificari mici in starea fizica
sau chimica a materialelor sau rocilor se ajunge la o limita extrema (prag) a
stabilitatii pe care gravitatia o rupe declansand miscarea, iar pe de alta
parte a unui interval in care prin deplasare se creeaza forme de relief
specifice. in al doilea rand in marea majoritate a situatiilor procesele
gravitationale, desi aparent sunt singulare in realitate se combina, se
asociaza nu numai intre ele ci si cu altele, apartinand altor agenti
(circulatia apei subterane, eroziunea la baza versantilor etc.). in al treilea
rand, indiferent de proces viteza elementelor pe parcursul desfasurarii
miscarii este diferita - mica la inceput pana cand se rupe echilibrul si in
final (cand se tinde spre un nou echilibru) si ridicata pe parcursul
accentuarii instabilitatii.
1. Procese gravitationale brusce:
1.1. Prabusirile
Definitie. Sunt deplasari ale unor volume de roca care se produc brusc, aproape
instantaneu sub efectul gravitatiei. Miscarea se face prin cadere libera cand
versantii sunt abrupti sau prin saltare cand acestia sunt inclinati. Procesul i
se mai atribuie si termenii de naruire (se produce pe versantii, malurile
alcatuite din roci slab consolidate, ex. in loess, nisipuri etc.) si surpare
(au loc pe pantele a caror baza este supusa unei eroziuni ce creeaza excavatii
rupand stabilitatea, ex. in malul concav al meandrelor raurilor, pe falezele
litorale).
Conditii de realizare. Sunt mai multe, unele avand caracter potential, iar
altele de pregatire. in prima grupa se impun:
- versantul sa aibe o panta mare (cu cat valoarea este mai ridicata cu atat
gravitatia se devine mai activa), iar rocile din care este alcatuit sa fie in
contact direct cu diversi agenti externi;
- rocile sa fie heterogene in continut si fisurate cat mai mult;
- stratele sa opuna o rezistenta slaba, iar succesiunea lor cat mai deasa;
- vegetatia sa lipseasca sau sa aiba un rol redus in protectia pantei expuse;
- in cea de a doua grupa se includ toti factorii care conduc la fragmentarea
rocii pregatind ruperea echilibrului;
- oscilatiile termice si de umiditate cu amplitudini mari realizate in
intervale de timp cat mai scurt;
- frecventa ciclurilor diurne de inghet si dezghet;
- circulatia apei prin crapaturile rocilor si indepartarea materialelor cu
dimensiuni reduse rezultate prin dezagregare si alterare;
- producerea dizolvarii;
- patrunderea si dezvoltarea radacinilor in crapaturile rocilor urmate de
largirea si adancirea acestora si separarea blocurilor de roca in versant;
- crearea de nise de eroziune la baza versantilor ce conduc la realizarea unei
stari de instabilitate;
- activitati antropice care indirect (sectionarea versantilor, indepartarea
vegetatiei protectoare, exploatari in cariere etc.) accelereaza fragmentarea
rocilor si apropierea de ruperea echilibrului).
Dinamica procesului. Desi prabusirea este un act brusc care de cele mai multe
ori poate fi dedus prin rezultate (blocurile de roca raspandite la baza
versantului) totusi in evolutia dinamica a lui pot fi diferentiate faze. Mai
intai o indelungata perioada de timp in care, prin interventia indeosebi a
meteorizarii, roca este fragmentata in blocuri cu dimensiuni variabile
slabindu-se foarte mult elementele ce asigura stabilitatea versantului
(coeziunea dintre componentele rocii, frecarea interna etc.) ajungandu-se la
limita echilibrului.
Ruperea echilibrului se realizeaza in conditiile unei interventii externe ce
poate fi legata de o perioada cu precipitatii bogate, (accentueaza umectarea
rocilor, depozitului slabind coeziunea dintre componente), cresterea brusca a
temperaturii aerului (determina o topire rapida a ghetii dintre blocuri),
seisme naturale sau provocate prin exploatari in cariere (determina ruperea
legaturilor care mai exista intre blocuri) etc.
Din acest moment intervine direct gravitatia care imprima blocurilor de roca, o
miscare brusca, acestea cazand la baza versantului unde se sfarma, rostogolesc
si se acumuleaza dand diverse forme (blocuri izolate, conuri sau poale de
grohotis). in functie de marimea lor, rostogolirea si incetarea miscarii se
realizeaza diferit (cele mici raman la baza versantului pe cand la cele
voluminoase gravitatia le imprima o viteza de deplasare mai mare. Reluarea
miscarii lor se va face fie lent (blocurile se dezagrega sau se afunda in
depozitul de sub ele ca efect al propriei greutati), fie brusc (prin izbirea
lor de catre alte blocuri care se prabusesc ulterior).
Tipuri de prabusiri. Frecvent sunt separate doua categorii in functie atat de
volumul deplasat, cat si de complexitatea procesului.
- Prabusirile individuale de blocuri. Sunt specifice abrupturilor stancoase ale
muntilor in etajul alpin. Dezagregarea reprezinta principalul proces
preliminar, iar acumularea de blocuri singulare sau grupate sub forma de
(conuri, poale de grohotis), este rezultatul i interventiei gravitatiei. (ex.
la baza abrupturilor muntilor Bucegi, Piatra Craiului, Ceahlau, Ciucas, Fagaras
etc.).
- Prabusiri sub forma de naruiri. Sunt frecvente pe versantii a caror
instabilitate este pregatita de eroziunea fluviatila, abraziunea marina ce
creeaza nise adanci la baza lor sau de catre sufoziune care realizeaza diverse
goluri subterane. Prin prabusire rezulta trepte sau o masa cu configuratie
neuniforma (apar frecvente pe versantii alcatuiti din loess, in malurile
concave ale meandrelor raurilor, pe falezele lacustre sau marine).
- Prabusiri-alunecari. Sunt deplasari de volume insemnate de roca sau de
depozite care se realizeaza in conditii care determina o instabilitate pe
spatii largi din versanti. Poate sa se produca in conditiile in care rocile din
care este alcatuit versantul sau depozitul ce-l acopera capata o cantitate mare
de apa in urma unor ploi bogate si de durata sau a topirii unei cantitati mari
de zapada. Slabirea coeziunii dintre blocuri si a frecarii interioare dintre
acestea faciliteaza ruperea echilibrului si prin gravitatie, deplasarea unor
volume insemnate din versant. Aceasta nu se va realiza prin cadere libera, ci printr-o
translatie combinata cu rostogoliri. Rezultatul va fi o masa de grohotisuri cu
infatisare haotica (valuri, trepte, microdepresiuni) care se va desfasura la
baza versantilor uneori cuprinzand o mare parte din lunca si albia din vai. Se
poate ajunge chiar la bararea albiilor si crearea unor lacuri pe fundul vaii in
amonte de baraj (ex. Lacul Rosu rezultat in 1837 pe raul Bicaz).
2.Alunecarile de teren
Definitie. Sunt deplasari gravitationale care se produc cu viteze variabile,
dar in majoritatea situatiilor sunt ridicate. Procesul desi este considerat ca
brusc, se desfasoara mai incet decat in cazul prabusirilor, intr-un interval de
timp mai indelungat si poate fi urmarit. El consta in desprinderea, sub
actiunea gravitatiei, a unui pachet de roci care se deplaseaza spre baza
versantului pe strate argiloase. Ca urmare, rezulta o forma de relief complexa
cu sectoare ridicate ce alterneaza haotic cu portiuni coborate.
Conditii de realizare. Exista trei tipuri de conditii, unele care dau
posibilitatea infaptuirii fenomenului, iar altele care conduc catre starea de
instabilitate propice declansarii si cele care produc fenomenul.
- Conditiile potentiale sunt mai multe dar patru asigura realizarea lui. Mai
intai este alcatuirea petrografica care solicita existenta rocilor argiloase,
marno argiloase care prin umectare puternica devin plastice favorizand
deplasarea prin alunecare a stratelor permeabile de deasupra. in al doilea rand
este prezenta unor pante prin care miscarea sa se poata infaptui (suprafetele
orizontale nu vor asigura deplasari de tipul alunecarilor). La acestea se
adauga necesitatea prezentei apei si lipsa unei vegetatii cu sistem radicular
bogat capabila sa stabilizeze terenurile. in aceste conditii fenomenul este
posibil, dar nu obligatoriu.
- Conditii care conduc la starea de instabilitate. Sunt legate de doua
categorii de factori. Prima implica abundenta apei in roci sau in depozitele de
pe versant. Este asigurata prin caderea unor ploi bogate si de durata sau de
topirea unui strat gros de zapada coroborate cu temperaturi nu prea ridicate
ce-ar conduce la evaporari rapide. A doua categorie include factorii care
imping spre pante mari, favorabile ruperii starii de echilibru. Unii sunt
naturali (adancirea ogaselor, torentilor, raurilor, subminarea bazei falezelor
de catre eroziunea valurilor etc.) iar altii impusi de actiuni antropice
(sectionarea versantului pentru cai de comunicatie si alte constructii).
- Conditii de declansare sunt cele care conduc in timp, prin cumularea
efectelor singulare, la ruperea echilibrului. Se disting-presiunea exercitata
asupra rocilor din versanti prin cresterea greutatii unor elemente aflate pe
ele (constructii, arborii dintr-o padure mai ales daca au radacini superficiale
etc.), fisurarea rocilor prin seisme naturale si antropice, adoptarea unui
sistem de folosinte a terenurilor neadecvat pantei si alcatuirii (permite
infiltrarea rapida a apei in adanc spre stratul argilos).
Declansarea si desfasurarea procesului. Producerea unei alunecari de teren se
face pe termen mai mare care presupune separarea mai multor faze de evolutie.
- Pregatirea procesului este faza cea mai indelungata in care sunt multe
actiuni singulare (cresterea treptata a cantitatii de apa din roci si imbibarea
stratului de argila; seisme, diverse actiuni antropice etc.) ce se coreleaza si
conduc la momentul ruperii echilibrului.
Alunecarea propriu-zisa. Implica secvential mai multe momente.
- inceputul deplasarii volumului de roca si al depozitelor aflate peste stratul
argilos (impermeabil dar care datorita imbibarii cu apa devine plastic usurand
miscarea); rezulta crapaturi profunde in fata carora materialele se lasa
pornind lent in sensul pantei; se contureaza arealul alunecarii;
- Dezvoltarea alunecarii cand masa materialelor se deplaseaza cu viteze
deosebite in functie de gradul de umezire al lor si de marimea locala a pantei
versantului. Viteza este ridicata la partea superioara si scade spre baza;
viteza este mai mare in sectoarele unde concentrarea apei asigura o umezire
deosebita; viteza scade pe masura derularii procesului si eliminarii apei din
corpul alunecarii; in general ea variaza de la cativa metri pe ora in momentele
active la sub un metru pe zi in faza ce conduce la stabilizare; rezulta trepte,
valuri de alunecare separate de microdepresiuni cu forma si dimensiuni
variabile; procesul dureaza de la cateva ore la mai multe zile.
- Stabilizarea alunecarii se realizeaza treptat pe masura pierderii apei din
depozitul care a suferit deplasarea fie pe cale naturala, fie prin diverse lucrari
antropice.
- Reluarea procesului. Se produce in conditiile in care se ajunge la
dezechilibre in anumite sectoare ale vechii alunecari. Acestea corespund fie
unor pante mari (rapa desprinderii anterioare, fruntile treptelor de alunecare,
malurilor abrupte ale unor torenti sau rauri care s-au adancit in alunecare
etc.), fie locurilor unde se mentin conditii de umezire bogata (sectoare
mlastinoase, ochiuri de apa, izvoare bogate etc.). Reluarea se face dupa ploi
bogate si cuprinde mai intai punctele labile; prin insumarea deplasarilor
locale se poate ajunge la generalizarea si extinderea alunecarii inaintand mai
ales spre baza si catre partea superioara a versantului.
Componentele alunecarilor de teren. Formele de relief rezultate prezinta
caracteristici deosebite atat ca infatisare, cat si ca dimensiuni. Tuturor le
sunt comune cateva componente care au nu numai caracteristici diferite, dar si
evolutie aparte. (fig. 15).
-
- Corpul alunecarii. Reprezinta masa deplasata care capata in functie de
caracteristicile materialelor, de panta si umezeala din ea, o infatisare
deosebita (extindere mare in suprafata sau lineara in lungul unor vai). in
sectorul inferior apar frecvent valuri de pamant alungite si aproape paralele
rezultate, fie din revarsarea materialelor (daca sunt bine umectate) deplasate peste
o portiune de versant stabila, fie din impingerea depozitelor de aici de catre
o masa mai putin umeda. Elementele sale sunt - treptele de alunecare (frecvent
sunt la partea superioara si au in alcatuire strate de roci bine conservate ca
alcatuire si dispunere; difera doar unghiul de inclinare al stratelor; pe
fruntea lor se produc reactivari; valurile de alunecare (forme pozitive conice
sau alungite in care materialele sunt puternic amestecate; sunt relativ
stabile); microdepresiunile (se afla intre trepte, intre valuri si sub rapa; au
dimensiuni variabile; daca pe fund materialele sunt argiloase acestea
favorizeaza excesul de umiditate si chiar individualizarea unor ochiuri de apa;
sunt relativ stabile), glacisul de alunecare (se dezvolta la cele cu extindere
mare pe seama nivelarii prin spalare in suprafata sau a lucrarilor agricole);
- Patul de alunecare. Constituie baza corpului alunecarii fiind alcatuita din
insumarea suprafetelor argiloase pe care s-a inregistrat miscarea. Rar ea
coincide cu suprafata unui strat de argila; la cele cu dimensiuni deosebite
corpul inainteaza pe mai multe strate argiloase si chiar de alta natura,
indeosebi in sectiunea inferioara unde efectul impingerii de sus a fost mult
mai activ.
- Jgheabul de alunecare se individualizeaza doar la unele alunecari cu
dezvoltare lineara de amploare; formeaza un uluc prin care materialele
desprinse se dirijeaza sub actiunea gravitatiei catre baza versantului.
Tipuri de alunecari. Fiind un proces cu frecventa mare in modelarea versantilor
insotit de numeroase consecinte nefavorabile sub raport economic, alunecarile
nu numai ca au fost mult studiate, dar au fost si grupate diferit in functie de
diverse criterii, actiune insotita si de introducerea in literatura a unei
terminalogii variate, multe denumiri fiind preluate din limbajul regional
(grui, gruiet, vartop, iuz, pornitura etc.).
Se pot separa tipuri de alunecari dupa diferite criterii:
-dimensiuni (mici, mijlocii, extinse);
-pozitia (adancimea) la care se afla patul de alunecare (alunecari la
suprafata, la mica adancime, profunde etc.);
-forma pe care o capata corpul alunecarii (alunecari in suprafata, lineare);
-vechime (alunecari prezente, vechi etc.);
-sensul evolutiei (detrusive - se dezvolta din josul in susul versantului; delapsive
se produc in partea superioara a versantului si inainteaza catre baza lui);
-stabilitate (alunecari active, partial stabilizate, fixate);
-raportul dintre sensul deplasarii si cel al inclinarii stratelor geologice
(alunecari consecvente -ele coincid; obsecvente -ele sunt opuse);
Gruparile sunt relative, intrucat orice alunecare poate fi incadrata aproape in
oricare din categoriile mentionate.
Pentru studiile geografice, desi importante sunt toate, ceea ce intereseaza
este forma, intrucat aceasta reflecta tot ansamblul de conditii ce-a generat nu
numai declansarea ci si intreaga evolutie a lui. Ea este conditionata mai intai
de adancimea la care se afla patul alunecarii si de factorii care au condus la
starea de instabilitate. in acest sens frecvent se disting:
Alunecari superficiale care se produc de la suprafata pana la adancimi reduse
(maximum 1,5 m). intre acestea cateva tipuri sunt mai insemnate.
- Solifluxiunile sunt deplasari la care patul de alunecare este situat la
nivelul unui orizont inghetat dintr-un sol sau depozit din etajul alpin sau la
contactul acestora cu rocile de la baza lor. Procesul se produce in zilele
calduroase de primavara cand dezghetul se transmite de sus in jos, iar apa
rezultata inmoaie diferentiat materialele. Sub impulsul gravitatiei deplasarea
lor se face neuniform rezultand o rapa de mai multi metri lungime si cu o
diferenta de nivel de sub 50 cm. in fata vor rezulta brazde sau valuriri
haotice ce vor afecta stabilitatea depozitelor de pe versant. Este o deplasare
cu viteza redusa.
- Blocurile glisante - sunt bolovani care se prabusesc primavara de pe stanci
sau abrupturi si care prin cadere sub impulsul propriei greutati realizeaza mai
intai implantarea in orizontul dezghetat din depozit (sol) iar apoi alunecarea
in sensul pantei. Rezulta un jgheab de alunecare de mai multi metri lungime si
un val cu forma semicirculara (potcoava) produs prin impingerea in fata si
lateral a materialelor dezghetate. Sunt frecvent intalnite in muntii inalti pe
pantele cu inclinare redusa de la baza abrupturilor.
- Brazdele de alunecare -Sunt alunecari superficiale realizate pe orice versant
unde vegetatia ierboasa este slab dezvoltata sau lipseste in conditiile unei
umeziri puternice a materialelor depozitului. Procesul se face la nivelul unui
orizont argilos prezent in depozit sau a unui strat argilos aflat la baza
acestuia. Ia nastere o rapa, de obicei lineara (mai multi zeci de metri
lungime) cu o diferenta de nivel de pana la 1 m inaltime in fata careia
materialele se dispun in cateva trepte (brazde) inguste cu diferente de nivel
reduse (sub 0,5 m). Procesul este accentuat prin presiunea exercitata, prin
circulatia vitelor care pasc si de catre spalarea in suprafata (adanceste si
largeste spatiile dintre brazde favorizand starea de instabilitate).
Alunecarile de mica adancime. Afecteaza depozitele groase de pe versanti iar
uneori si o mica parte din rocile de dedesubt. Patul de alunecare se afla pe un
strat de argila, iar dimensiunile nu sunt prea mari.
Alunecarile profunde. Au dimensiuni foarte variate, uneori cuprinzand versantii
in intregime sau cea mai mare parte din bazinele unor vai torentiale. Afecteaza
stratele de roci care intra in alcatuirea versantilor, patul de alunecare fiind
la adancimi de mai multi metri. in evolutia lor pot fi surprinse toate fazele
de pregatire (se concentreaza in individualizarea unei retele de crapaturi care
se diversifica, se unesc, largesc si se adancesc), de manifestare activa
(rezulta - rapa de desprindere care se extinde, mai multe trepte si valuri de
alunecare etc.), de stabilizare partiala si de reactivare pe sectoare. (fig.
16, 17)
Diferentierea subtipurilor se face dupa criterii diferite din care trei sunt
frecvent invocate - sensul evolutiei (delapsiv sau detrusiv), raportul dintre
directia de dezvoltare si sensul inclinarii stratelor si forma generala ca
rezultat al evolutiei (lineara sau de vale si areala sau de versant).
- Alunecarile masive de versant. Sunt cele mai extinse, uneori cuprinzand
intregul versant. Rapa de desprindere se afla in treimea superioara a
versantului si are o desfasurare neordonata (sectoare semicirculare legate de
altele lineare si dimensiuni variabile (inaltimi de la 2-3 m la peste 50 m),
intrucat a rezultat din insumarea si evolutia mai multor rape cu pozitie
diferita. in fata ei corpul alunecarii constituie o masa extrem de heterogena,
atat ca forma (trepte, valuri, curgeri de noroi, microdepresiuni lacustre, cu
exces de umiditate etc.), cat si ca grad de amestec si fragmentare a
materialelor. Evolutia incepe prin individualizarea in jumatatea superioara a
versantului a unei alunecari profunde cu rapa de mai multi metri inaltime si
una-doua trepte. in fazele urmatoare se produc pe de-o parte, retragerea si
extinderea rapei, dezvoltarea corpului alunecarii prin aparitia a noi trepte si
inaintarea lui spre baza versantului de unde caracterul detrusiv-delapsiv. Pe
de alta parte, alunecarea creste lateral prin antrenarea unor spatii noi de pe
versant, ceea ce conduce la detasarea altor rape si trepte secundare. Cand
dimensiunile ating valori insemnate se ajunge la evolutii diferite pe sectoare.
Astfel, din rapa principala care ramane activa se desprind trepte dar cu marime
redusa; treptele vechi cunosc transformari prin siroire, spalare in suprafata,
alunecari; masa frontala a alunecarii datorita amestecului materialelor si
impingerilor repetate, iar uneori si interventiilor antropice (aratura) isi
modifica infatisarea de la puternic valurit, la un glacis deluvial ondulat.
Uneori, in portiunile intens umezite, materialele nisipo-argiloase se
transforma in curgeri de noroi. Sunt si situatii (in Subcarpati sau Podisul
Moldovei) cand datorita alcatuirii argilo-nisipoasa a materialelor din corpul
alunecarii si abundentei apei se ajunge la transformarea intregii deplasari,
intr-o masa puternic amestecata cu caracter curgator.
Alunecarile masive de versant in regiunile deluroase cu structura monoclinala
sau larg cutata pot fi consecvente si obsecvente. Indiferent de situatie, daca
in alcatuirea geologica alterneaza strate groase de gresii, tufuri,
microconglomerate, marne, argile se ajunge la un tip de alunecare numit in
Transilvania si
Aceasta are rape mari, 2-5 siruri de trepte la care se pot distinge stratele de
roci, mai multe aliniamente de valuri si un glacis deluvial. Treptele sufera
modificari trecand de la infatisarea unor trunchiuri de piramida extinse
(coparseu), la aceea de conuri tuguiate (tiglai) sau rotunjite (gruieti).
- Alunecarile masive de vale (lineare). Sunt frecvente in regiunile deluroase
si montane alcatuite din roci sedimentare in strate subtiri, intre care multe
au caracter nisipo-argilos. A doua conditie este fragmentarea impusa de o retea
densa de torenti, ravene a caror bazine de receptie sunt despadurite sau
padurea este rara. in conditiile unor precipitatii bogate pe versantii din
bazinul de receptie, se produc desprinderi locale, masa alunecata
canalizandu-se pe ravene, spre axul vaii. Deci, concomitent se individualizeaza
mai multe limbi de materiale valurite care umplu ravenele, iar pe restul
versantilor, rape secundare cu dimensiuni variabile sub care exista brazde de
alunecare. Evolutia ulterioara se concretizeaza in doua directii. Prima conduce
la extinderea si unirea rapelor care vor crea in final, o rapa semicirculara la
partea superioara a bazinului, iar cea de a doua la inaintarea ''limbilor'' de
materiale de pe ravene pe canalul de scurgere al torentului pe care il umplu
treptat pana la baza sa unde masa deplasata va crea o forma de acumulare
conica. in lungul porniturii alterneaza portiuni cu materiale groase dispuse ca
trepte si valuri cu portiuni unde umezeala bogata le-a transformat in noroi.
Astfel de alunecari au lungimi de la cateva sute de metri, la mai multi
kilometri. Procesul cunoaste o evolutie cu numeroase reactivari care se produc
in perioadele cu precipitatii bogate. Sunt favorizate de pantele mai mari de pe
versanti si de instabilitatea creata prin adancirea realizata de suvoaiele de
apa in masa deplasata.
Masuri de prevenire si combatere a alunecarilor de teren.
Desfasurarea alunecarilor este insotita pretutindeni de degradari ale terenului
la scara diferita. Sunt afectate culturile agricole, caile de comunicatie,
diverse constructii, structura si insasi pastrarea solului, iar in cazuri mai
rare, vietile oamenilor. Nu trebuie omis nici faptul ca prin acest proces se
modifica mai mult sau mai putin in intregime fizionomia, alcatuirea reliefului
anterior. Toate acestea impun atat cunoasterea detaliata a mecanismului
producerii sale, dar si a activitatilor menite sa le previna sau sa le combata.
- Masurile de prevenire se au in vedere inainte ca fenomenul sa se produca, ele
avand ca scop slabirea actiunii fortelor care mai mult sau mai putin rapid
conduc la ruperea echilibrului de versant. intre acestea importante sunt: un
mod de utilizare a terenurilor adecvat caracteristicilor fizice ale lor (panta,
alcatuire, permeabilitate, capacitate de retinere a apei etc.); mentinerea si
protejarea vegetatiei (indeosebi a padurii); drenarea suprafetelor cu exces de
umiditate, a izvoarelor si a ochiurilor de apa aparute frecvent la ploi;
amenajarea corespunzatoare a pantelor mari (rezultate prin sectionarea
versantilor) prin plantatii speciale de arbori si arbusti, cat si prin lucrari
de constructii speciale.
- Masurile de combatere trebuiesc gandite si aplicate in functie de nivelul la
care a ajuns evolutia alunecarii si de consecintele deja inregistrate. Ca
urmare, este necesar a fi stabilite, actiuni eficace in directiile -eliminarea
rapida a apei din corpul alunecarii (prin lucrari de drenaj a izvoarelor, ochiurilor
de apa, in arealele cu exces de umiditate etc.), fixarea rapei de desprindere
(impadurire cu esente lemnoase care indeplinesc trei conditii - isi dezvolta
repede sistemul radicular pivotant, are capacitate de extragere si eliminare a
apei, sunt compatibile cu conditiile pe care le ofera regiunea), fixarea
diferentiata a corpului alunecarii in functie de caracteristicile locale
(nivelarea pantelor mari, plantarea de arbori si arbusti care elimina rapid apa
incorporata in materialele deplasate, micsorarea puterii de adancire a
ravenelor prin aplicarea de baraje cu caracteristici deosebite in functie de
situatiile concrete, lucrari de zidarie in sectoarele frontale cand sunt
necesare etc.), un mod de folosinta a terenurilor din regiunile limitrofe alunecarii
adecvat mentinerii echilibrului si impiedicarii extinderii procesului.
1. Curgerile de pe versanti
Sunt procese gravitationale ce se realizeaza cu viteza mare prin care un volum
important de materiale (argilo-nisipoase, cenusa vulcanica etc.) cu consistenta
redusa si cu caracter fluid sunt deplasate catre baza versantului. Producerea
lor este insotita de numeroase consecinte care afecteaza nu numai elementele
cadrului natural, dar si asezarile, diversele constructii, culturi agricole
etc. in functie de caracteristicile fizice ale materiei ce sufera deplasarea si
de modul in care acesta se infaptuieste, se pot separa mai multe tipuri.
Torentii noroiosi. Materialul deplasat este un noroi mai mult sau mai putin
vascos in functie de gradul de umezire al rocilor dominant argiloase, marnoase
existente in bazinul de receptie a unor vai torentiale.
- Conditii de manifestare. Frecvent procesul se produce daca sunt:
- roci sedimentare in strate relativ subtiri, slab consolidate intre care o
pondere insemnata o au cele argiloase, nisipo-argiloase, marnele etc.; se pot
inregistra si in depozite de alterare groase;
- lipseste vegetatia arborescenta ceea ce conduce la posibilitatea patrunderii
apei si inmuierii materialelor si rocilor;
- are loc o adancire a torentului, ravenelor, ogaselor care conduce la
realizarea starii de instabilitate, accentuata;
- un mod de utilizare neadecvat a suprafetelor de teren limitrofe canalelor de
scurgere a apei (pasunat abuziv, indepartarea vegetatiei arbustive)
- Evolutia procesului poate fi urmarita in mai multe faze.
Faza preliminara implica adancirea ravenelor din bazinul de receptie al
torentului si producerea de alunecari superficiale si de mica adancime catre
acestea, pana la umplerea lor. Uneori, adancirea poate cauza desprinderi
(alunecari-prabusiri) cu volume insemnate de roca care umplu ravenele.
Indiferent de situatie, in aceasta faza trebuie sa se disloce o masa de roci ce
ajung in cadrul unor canale prin care sa se produca evacuarea.
Faza de torent noroios este conditionata de caderea unor precipitatii bogate
care vor imbiba materialele transformandu-le intr-o masa vascoasa ce incepe
deplasarea in lungul ravenelor si apoi a canalului de scurgere al torentului
catre baza versantului. in functie de continutul in apa deplasarea se va
realiza mai rapid sau mai incet. Rezultanta va fi o insumare de valuri, brazde
separate de microdepresiuni mai mici sau mai mari, care vor alcatui o forma
generalizata de limba noroioasa ''in lungul torentului''. Aceasta la baza versantului
se va revarsa pe un pod de terasa sau in albia unei vai construind aici un con
de noroi. Pierderea treptata a apei din limba de noroi va micsora viteza de
deplasare a ei.
Faza de relativa stabilitate cand masa de materiale se opreste, crapaturile rezultate
in timpul deplasarii se vor accentua prin uscaciune. Ulterior, apa provenita
din ploi va produce unele modificari intre care mai importante sunt crearea de
santuri de siroire si desprinderi locale.
Reluarea procesului de curgere noroioasa se va face numai in conditii de
umezire accentuata si prin aportul unor noi volume de roca insemnate, desprinse
din partea superioara. Limbile de noroi venite de sus, fie vor inainta pe
santurile create, fie pe portiunile mai joase ale curgerii vechi, iar in functie
de volum vor ajunge sau nu peste conul anterior.
- Masurile de prevenire sunt similare cu cele de la alunecari, iar combaterea
vizeaza drenarea locurilor cu exces de apa si fixarea prin vegetatie,
cleionaje, nivelari dar si o schimbare totala a folosintei terenului.
Curgerile de noroi de pe flancurile vulcanilor noroiosi au forma unor limbi cu
dimensiuni diferite in functie de debitul de noroi care este expulzat din
cratere dar si de gradul de vascozitate a lui. Cu cat este mai fluid cu atat
suprafata si lungimea sunt mai mari. Curgerile de la mai multi vulcani se pot
concentra pe anumite aliniamente rezultand limbi de noroi care ajung la mai
multe sute de metri lungime si grosimi de peste un metru (ex. la vulcanii
noroiosi de la Paclele Mari).in timp, prin pierderea apei argilele se usuca,
rezultand aliniamente de crapaturi pe care la ploile urmatoare apa se
concentreaza creand sentulete si santuri de siroire.
Curgerile de nisip se produc pe versantii alcatuiti dominant din strate din
roci silicioase slab coezive sau pe pantele nisipoase ale dunelor de nisip
(indeosebi in regiunile temperate). Masa nisipoasa, desi este dominant
alcatuita din granule de cuart, contine si particule de argila. in conditiile
unor precipitatii bogate, apa patrunde in jurul fiecareia, micsoreaza coeziunea
si frecarea facand posibila deplasarea pe panta sub impulsul gravitatiei.
Mobilitatea se realizeaza pe aliniamente intens umezite, de unde si formele
variate pe care le imbraca rezultanta procesului.
- Curgerile lineare se produc frecvent in doua situatii: -fie pe aliniamentele
stratelor nisipoase slab cimentate si cu pozitie aproape verticala incadrate de
strate de roci consolidate, fie in lungul unor vaiugi, santuri de pe versantii
alcatuiti dominant din roci nisipoase slab consolidate. in faza preliminara
prin procese de meteorizare rezulta o masa nisipoasa in loc, iar la ploile
bogate, aceasta prin inmuiere va curge. Rezulta o limba de nisip care se
termina printr-un con mai mare sau mai mic in functie de masa deplasata. Prin
repetarea procesului se ajunge la un jgheab, din care nisipul este evacuat,
incadrat de pereti de roca consolidata.
- Curgerile areale se fac pe suprafetele inclinate ale dunelor de nisip, dupa
ploi bogate in portiunile cu un continut de particule argiloase mai mare unde
si umectarea este ridicata.
Grosimea masei de nisip deplasate variaza in functie de pozitia in adancime a
stratului intens umectat. Prin pierderea apei in urma infiltrarii sau
evaporarii, nisipul se usuca, iar forma valurita, creata de proces se
atenueaza.
Deosebit de periculoase sunt curgerile care se produc in galeriile de
exploatare miniere din stratele nisipoase imbibate cu apa intersectate de
acestea. Pe de-o parte, umplerea galeriilor, iar pe de alta rezulta goluri ce
faciliteaza surpari.
Curgerile de cenusa vulcanica se inregistreaza pe versantii vulcanilor, atat in
timpul eruptiei acestora, cat si ulterior. Materialul este cenusa acumulata in
volum insemnat care la ploile bogate se imbiba devenind o masa vascoasa ce se
deplaseaza rapid spre baza versantului. Gravitatia ii imprima o forta
suficienta pentru a antrena si alte produse vulcanice ceea ce o transforma
intr-un amestec heterogen cu putere de izbire si eroziune deosebita. in
Indonezia, Filipine si alte insule vulcanice din Oceanul Pacific, unde ploile
sunt frecvente, producerea curgerilor de acest gen a cauzat distrugeri
materiale foarte mari inclusiv de vieti omenesti.
Curgerile de lava - reprezinta o situatie aparte, intrucat aceasta constituie
materie topita, venita din interiorul scoartei si care se revarsa prin cratere.
Ca urmare, aici intervin mai multi factori care imprima deplasarea. Mai intai
este forta care o expulzeaza, corelata cu presiunea gazelor ce o imping si o
aduc pana la locul de iesire la suprafata terestra. De aici, se imbina actiunea
gravitatiei care ii determina miscarea pe panta si fluiditatea generata de
compozitia chimica (lavele acide sunt vascoase si au mobilitatea redusa in
raport cu cele bazice) in functie de care capata o viteza mai mare sau mai mica.
Limbile de lava se suprapun, se consolideaza contribuind la dezvoltarea
aparatelor vulcanice sau a platourilor vulcanice.
2. Procese gravitationale lente (deplasarile lente in depozite)
Sunt miscari imperceptibile care se inregistreaza la nivelul elementelor mai
mari sau mai mici care alcatuiesc depozitele ce acopera, atat suprafetele
orizontale cat si pantele. Si in cazul acestora, desi sunt scurte si ca durata
si ca spatiu intervin succesiv doua categorii de forte. Primele sunt cele care
conduc la o instabilitate, pe un spatiu restrans, urmare a producerii unor
presiuni (prin variatii de natura termica sau de umiditate, prin
inghet-dezghet, caderea unor corpuri pe suprafata depozitului etc.) sau a
crearii unor goluri prin circulatia apei si preluarea de catre apa infiltrata a
unor particule sau a unor substante (in solutie). Slabirea legaturilor dintre
particule permite interventia gravitatiei care se manifesta ca o forta ce tinde
sa creeze un nou echilibru. Ca urmare, elementele vor suferi mici deplasari in
ideea ajungerii intr-o pozitie noua.
Daca acesta este specificul general al miscarii, alti factori, indeosebi cei de
natura climatica si litologica, conduc la diversificarea tipului de deplasare
de unde si rezultatele diferite ale procesului. in acest sens se pot separa mai
multe subtipuri de deplasari lente. (fig. 18)
2.1. Deplasarile uscate - frecvente in depozitele heterogene din regiunile
desertice calde. in campurile de pietre colturoase exista elemente cu
dimensiuni si alcatuire mineralogica diferite separate de goluri mai mari sau
mici. Variatiile de temperatura produc cresteri sau descresteri de volum care
se transmit in presiuni laterale ce conduc la ruperea stabilitatii. Ca urmare,
sub efectul gravitatiei, pietrele se reaseaza in spatiile goale in raport de
forta de deplasare impusa de propria greutate. Elementele grele se afunda in
depozit in timp ce acelea mai mici se grupeaza la partea superioara. Miscarea
este insotita si de o usoara tocire a muchiilor si colturilor pietrelor. Procesul
este stimulat de indepartarea elementelor fine, fie prin actiunea de spulberare
a vantului (deflatie), fie prin antrenarea lor de catre apa la precipitatiile
rare, dar care au caracter torential. Prin indepartarea acestora, volumul
golurilor creste, se accentueaza starea de instabilitate si devine propice
tendinta de deplasare (cadere) a pietrelor.
2.2. Deplasarile in depozite prin inghet-dezghet sunt legate de regiunile
alpine, subpolare si polare, acolo unde trecerile diurne de la valori termice
pozitive la cele negative sunt frecvente si unde apa este prezenta. Tensiunile
create prin inghetarea apei in spatiile dintre blocuri si respectiv relaxarea
acestora pricinuita de topirea ghetii, determina instabilitatea grohotisurilor
care se vor reaseza (deplasa) sub actiunea gravitatiei materializata prin
propria greutate. Procesul poate fi stimulat fie prin exercitarea unor presiuni
din exterior (prin acumulare, troienirea, unei cantitati importante de zapada
sau caderea unor blocuri dezagregate de la partea superioara a versantilor fie
in interior datorita circulatiei apei in timpul verii la baza depozitului si
printre elementele acestuia ceea ce duce la antrenarea elementelor fine si la
marirea volumului spatiilor goale.
2. Creepul (reptatia) - este un tip de deplasari extrem de lent care se
realizeaza la nivel de particula, intr-un depozit de versant alcatuit din
elemente cu dimensiuni foarte mici. Mai intai procesul consta in miscarile
fiecarei particule determinata de producerea unor presiuni in depozit ca urmare
a variatiilor de temperatura, inghet-dezghetului, circulatiei lente a apei,
penetrarii lui de catre radacinile plantelor si de catre animale. Ea consta
intr-o deplasare imperceptibila spre locul unde rezistenta e mai mica si in
sensul pantei. Al doilea aspect se refera la rezultatul insumarii mobilitatii
particulelor si care indica o modificare a dispunerii lor in depozit cu
reflectare si in structura acestuia. Evident acesta apare exteriorizat in
diverse situatii din care doua sunt usor de constatat. Una se refera la
asimetria dispunerii materialelor in fata si in spatele unor arbori grosi cu
radacini puternice. Pe versantii cu inclinari reduse creepul face ca in spatele
trunchiului copacilor particulele antrenate in deplasare din partea superioara
a pantei sa se ingramadeasca (arborele este un obstacol) pe cand in fata ele se
vor indeparta si ca urmare, radacinile sunt scoase la suprafata. Deseori
procesul se asociaza cu spalarea in suprafata. A doua imagine relevanta este
aceea a arbustilor si arborilor tineri aplecati in sensul pantei. Ei au
radacini scurte si fixate doar in depozit. Ca urmare a faptului ca miscarea
particulelor este mai activa la suprafata acestuia, trunchiul este impins spre
baza pantei paralel cu alungirea radacinilor in acelasi sens.
2.4. Coraziunea (deraziunea) - este un proces de deplasare lent in sensul
pantei atat a elementelor depozitului cat si a capetelor stratelor de sub el.
Procesul este favorizat de anumite conditii - strate heterogene ca alcatuire,
subtiri si cu pozitie aproape de verticala, un depozit gros si o panta generala
a versantului de peste 200.
infaptuirea fenomenului se produce in timp indelungat prin insumarea mai multor
actiuni simple (creep, alunecari superficiale) etc., dar sub controlul gravitatiei.
Aceasta pe de-o parte impune deplasarea generala a materialelor in sensul
pantei, iar pe de alta exercita o presiune asupra capetelor stratelor prin
greutatea depozitului de deasupra la care se poate asocia greutatea altor
materiale care se suprapun pe acesta (ex. strat de zapada).
Ca urmare, capetele stratelor se vor 'indoi' in sensul pantei si opus
inclinarii initiale.
incovoierea este insotita de fragmentarea capetelor stratelor, bucatile, cu
dimensiuni variabile, insirandu-se in prelungirea lor. in unele sectoare ale
versantului, unde deplasarea materialelor este mai rapida (stimulata si de o
circulatie activa a apei subterane) se ajunge la individualizarea unor vaiugi
putin adancite, lipsite de apa si inierbate (vaiugi de deraziune).
Fenomenul de coraziune este frecvent intalnit in unitatile sedimentare ale
flisului paleogen din Carpati si in molasa miocena subcarpatica.
2.5 Tasarea este un proces gravitational lent care se realizeaza cu predilectie
in depozite groase sau in roci afanate cu porozitate mare ce permit, circulatia
apei pe verticala . intre acestea importante sunt loessurile, depozitele
loessoide, nisipurile argiloase, slab cimentate si depozitele groase.
Realizarea acestuia mai necesita existenta unor suprafete orizontale sau cu
inclinare foarte redusa, precipitatii bogate si o buna drenare naturala a apei
in adanc.
Circulatia apei prin porii si crapaturile rocilor sau prin golurile din
depozite produce antrenarea particulelor fine si a elementelor luate in solutie
catre baza acestora marind volumul spatiilor goale la partea superioara slabind
astfel legaturile dintre elemente. Particulele ramase si aflate intr-un
echilibru precar, prin greutatea lor impusa de gravitatie, se vor deplasa in
spatiile goale. Prin insumarea miscarii lor la nivelul suprafetei terenului se
vor crea, excavatii circulare sau ovale cu dimensiuni diferite.
Individualizarea acestora este conditionata de sectoarele in care exista o
circulatie mai rapida a apei pe verticala ca urmarea a unui grad de porozitate
mai insemnat, la care se adauga posibilitatea exercitarii din exterior a unor
actiunii diverse, menite fie sa preseze roca (troiene de zapada, diverse
constructii grele) sau sa suplimenteze local aportul de apa care patrunde in
roca (topirea zapezii din troiene, irigatii gresit realizate).
Principala forma de relief care rezulta in urma tasarii este crovul. Acesta
poate ajunge la diametre de mai multi zeci de metri si adancime de cativa
metri. Cand pe fundul sau precumpanesc elementele argiloase exista conditii
pentru realizarea excesului de umiditate sau a fenomenului de lacuire
temporara. Prin evolutia laterala a lor, ele se pot intersecta rezultand
microdepresiuni cu dimensiuni mult mai mari si cu un contur festonat. Ele sunt
numite in
Daca la baza depozitului loessoid exista un strat argilos slab inclinat ce
permite circulatia apei pe anumite directii se poate ajunge la dezvoltarea la
suprafata depozitului a crovurilor care se vor insira pe anumite aliniamente.
Prin unirea lor rezulta vaiugi cu un contur neregulat care sunt lipsite de apa
o buna parte din an. Printr-o evolutie indelungata vaiugile se unesc intr-un
sistem haotic cu frecvente coturi in unghi drept, dar cu un ax de drenaj
principal al apei efectuat dupa ploile bogate. Astfel de vai sunt cunoscute sub
numele de vai de tip ''furcitura'' si au fost descrise prima data in Campia
Romana de catre George Valsan. Acelasi geograf explica si desfasurarea
concentrata a crovurilor in Baragan pe aliniamente orientate NE-SV ca urmare, a
frecventei vanturilor pe aceasta directie care impun si dezvoltarea troienilor
de zapada. Sub fiecare troian datorita greutatii zapezii, dar si asigurarii
unei cantitati mai mari de apa care se infiltreaza se ajunge la
individualizarea unui crov.
Prin tasare se realizeaza o fragmentare a campurilor loessoide si o diminuare a
potentialului productiv al lor.
Tasari imbinate frecvent cu prabusiri sau sufoziuni se produc in depozitele si
stratele de roci care acopera goluri subterane realizate natural sau antropic.
in prima situatie, procesul este frecvent in regiunile unde sub depozite sunt
roci solubile (sare, gips, calcar); la contactul dintre ele se dezvolta prin
dizolvare goluri cu dimensiuni reduse care determina tasarea-prabusirea
depozitelor de deasupra si formarea de microdepresiuni. Cea de a doua situatie
apartine galeriilor si salilor in care s-au exploatat diferite minereuri sau
substante si care sunt in legatura cu suprafata prin diverse aliniamente de
fisuri, crapaturi. in timp, mai ales daca sunt parasite, se realizeaza o
circulatie a apei din depozit spre golurile subterane care va conduce la
tasari, sufoziune, prabusiri (frecvent in regiunile cu exploatari de sare, dar
si la alte mine (Balan, Baia Sprie).
2.6. Sufoziunea este un proces gravitational complex in care deplasarile lente
(precumpanitor in prima parte a producerii lui) se completeaza cu altele
rapide. Rezulta un relief variat care se insumeaza pe masura dezvoltarii
procesului in timp si pe spatii tot mai largi.
Realizarea acestora implica cateva conditii: -un depozit sau roci cu porozitate
mare (loess, depozit loessoid sau nisipos etc.) care permite o circulatie
activa a apei de sus in jos sub impulsul gravitatiei; existenta la baza
acestuia a unui strat de roci impermeabile (argilos) care este inclinat si
intersectat de un versant; suprafata topografica a terenului orizontala sau
cvasiorizontala propice procesului de infiltrare a apei; precipitatii bogate in
anumite perioade de timp separate de intervale secetoase; se adauga aportul
apei din irigatii.
Procesul se imbina cu tasarea si alte actiuni care conduc la miscarea
particulelor din roca sau depozite. Esentiala este patrunderea apei si
circulatia ei prin
Cand suprafata terenului este slab inclinata (sub 200), evolutia se complica in
sensul ca, circulatiei apei pe verticala i se adauga una in lungul acesteia.
Daca prima conduce la formarea hornurilor si a tunelelor sufozionale, cealalta
creeaza vaiugi sufozionale prin unirea microdepresiunilor de tasare, cand panta
este mica (uneori cu puturi sufozionale in fiecare) sau vaiugi dezvoltate prin
concentrarea apei prin aliniamente joase (in lungul lor se pot individualiza
puturi sufozionale in sectoarele cu frecvente crapaturi verticale). Deci, se
produce o evolutie dubla, la suprafata si in adancul depozitului de loess.
Acestea vor conduce la instabilitatea locala si apoi generala a loessului sau
depozitului dintre cele doua planuri (de suprafata si din adanc). in timp sub
influenta gravitatiei se vor realiza prabusiri si astfel la zi vor aparea
sectoare tot mai mari din tunelul sufozional. Vaiuga capata un caracter complex
(vale sufozionala). Acestea va avea un profil transversal cu doua sectoare
distincte (unul larg superior si altul ingust cu pereti verticali in baza) si
un profil longitudinal in trepte cu sectoare in care prabusirea a scos la zi
baza tunelului si sectoare cu poduri sufozionale (portiuni de roca cu tunel in
baza inca neprabusite).
Rezulta ca sufoziunea, desi este un proces in care circulatia apei incarcata cu
particule se realizeza intr-un depozit sau roca afanata; ea are un rol esential
in crearea unui relief specific, in si pe acesta; pe parcursul evolutiei ea se
imbina cu alte procese gravitationale (tasarea, prabusiri, alunecari etc.), de
meteorizare (dizolvarea) sau cu spalarea si siroirea slaba. Ca urmare, rezulta
un relief variat de la un sector la altul, avand maximum de dezvoltare in
vecinatatea malurilor sau versantilor abrupti cu diferenta de nivel mare (ex.
versantii Dunarii in Baragan sau in Dobrogea).
Sufoziunea se produce si deasupra golurilor create antropic in roci la diferite
adancimi (exploatari miniere) in urma stabilirii unor legaturi prin crapaturi
intre cele doua sectoare. Apa antrenata de gravitatie de la suprafata prin
crapaturi, le largeste creand puturi si prin extinderea acestora, hornuri de
mai multi metri inconjurate de microdepresiuni mixte (tasare si sufoziune).
Fenomenul are frecventa ridicata in depozitele ce acopera rocile cristaline in
care se afla sapate o parte a galeriilor de exploatare a minereului de cupru de
la Balan sau in formatiunile sedimentare de deasupra galeriilor de extractie a
lignitului din Oltenia.
Fenomene similare se produc si in depozitele argilo-nisipoase care imbraca
blocuri de sare sau gips. Apa care se infiltreaza de la suprafata la contactul
cu rocile solubile genereaza goluri de dizolvare. in timp caile de acces ale
apei se largesc sufozional transformandu-se in puturi si hornuri. Prin largirea
tuturor golurilor se ajunge la stari de instabilitate a rocilor si dezvoltarea
de prabusiri sau prabusiri-alunecari. Cele mai frecvente cu efecte observabile
pe suprafete intinse sunt intalnite la Slanic Prahova, Telega, Ocnele Mari,
Ocna Mures, Turda, Ocna Sugatag etc. unde succesiunea proceselor s-a realizat
rapid in conditiile existentei unor galerii si sali de exploatare a sarii
aflate la adancimi reduse. Sunt si regiuni unde blocurile de sare imbracate in
depozite marno-argilo-nisipoase (brecia sarii) se afla la suprafata sau la
foarte mica adancime. Si aici, in timp prin circulatia apei si asocierea
proceselor de dizolvare, sufoziune, prabusire, siroire rezulta in timp forme de
relief complexe (microdepresiuni, hornuri, tunele, vai torentiale cu caracter
sufozional (ex. pe platoul Sarii-Meledic din bazinul raului Slanic).
Producerea proceselor de sufoziune in toate aceste situatii, mai ales cand se
asociaza cu prabusiri si alunecari este insotita de urmari extrem de
nefavorabile pentru activitatile economice (degradarea terenurilor pana la
scoaterea definitiva din circuitul agricol ex. la Ocnele Mari in 1977 si 2002;
distrugerea pe sectoare a cailor de comunicatie - ex. calea ferata Galati -
Tulucesti; daramarea de locuinte - ex. Ocnele Mari 2002) si chiar pierderi de
vieti omenesti. De aceea
este important a stabili riscul producerii acestui proces si delimitarea
terenurilor care au potential pentru el.
Verificari:
- Precizati rolul gravitatiei in deplasarea materialelor pe diferite pante.
- Care sunt conditiile ce favorizeaza producerea prabusirilor si alunecarilor
de teren
- Desenati un profil printr-o alunecare de teren, stabiliti principalele
componente si descrieti-le.
- Care este specificul mecanismului deplasarilor lente
- Numiti principalele forme de relief create prin sufoziune si tasare si
indicati modul in care rezulta.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 13907
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved