Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Muntii Semenicului - PREZENTARE A MUNTILOR SEMENICULUI Sl ANINEI

geografie



+ Font mai mare | - Font mai mic



INTRODUCERE

"Semenic' este numele unei flori. Sora buna cu floarea-de-colt, mai putin aratoasa insa si nu atit de rara. Floarea mica, alba sau roza, pufoasa, alaturare de mai multe floricele - specifica familiei din care face parte - se pastreaza si ea mult timp uscata. In Muntii Banatului, in finetele de prin vai sau in golurile din inaltimi e intilnita adeseori.



Un munte ii poarta numele, singurul din tara noastra cu nume de floare. E si singurul din intinderea valurata a acestor munti, ce se inalta greoi si plesuv, cu o pajiste intinsa pe platou. Un gol de munte coborit mult in imparatia codrilor. Pe culmea aceasta inalta, bintuita de vinturile reci ce se preling din Tarcu si Retezat, golul are totusi ceva din specificul zonelor alpine. Are farmecul zarilor deschise.

Golul Semenicului este si singurul loc de larga perspectiva al acestor munti. In rest, muntii ce se intind pina spre apa Nerei, in Tara Almajului, sau spre cimpiile din vest, sint o masa de paduri compacte. Cu greu intilnesti pe aceste intinderi puncte de perspectiva. Dar golul Semenicului se pare ca l-a creat omul. Stramosii ce se pierd in ceata veacurilor trecute isi minau agale turmele de oi, vara, spre inaltimile racoroase, cu iarba grasa si apa cristalina, intinsurile acestea domoale, pasnice, obirsii de piraie, pe care le-au descoperit aici, deasupra vailor salbatice, i-au impins sa-si faca lumina in intunecimea codrilor.

Sintem in plina zona forestiera. La l 400 m padurea creste viguroasa, fagul nu a cedat locul molidului. Toporul si focul insa au deschis goluri intinse. Copitele vitelor au batatorit locul si treptat padurea s-a retras spre vai, pe coastele mai repezi. Pe inaltimi a napadit lumina, iar pajistea s-a intins in covor compact. Lumina si prospetimea de aici au constituit de veacuri o adevarata oaza in imparatia intinsa a codrilor intunecati, atragind oamenii care isi aveau asezarile departe la poalele muntilor. Semenicul e si astazi o oaza de lumina ce imbie pe drumet la recreare si visare. Golul de munte s-a naturalizat si e parca astfel de cind lumea. Piciorul il calea domol si ochiul admira privelistile. Complexul turistic ii asigura comoditatea.

Muntii Semenicului si Aninei fac parte din categoria muntilor care nu se impun prin grandoarea piesajului alpin, cu creste golase si caldari salbatice. Originalitatea lor consta in numeroasele surprize presarate pe intinderile impadurite: surprize ale reliefului si ale miinii omului. Surprize ale reliefului intilnim in special in Muntii Aninei si Munceii Domanului: chei, pesteri, cimpuri de doline pe platouri intinse etc.

Mina omului se simte in amenajarile pe care le-a facut peste tot. Vechi si noi drumuri forestiere, necesare pazei si exploatarii lemnului, impinzesc acesti munti. Cantoane silvice au fost presarate in cele mai neasteptate si infundate locuri, alese bine, cu discernamint. Astazi ele constituie locuri de popas si de adapost.

Drumurile existente permit, in mare parte, vizitarea acestor munti cu masina.

Bogatiile minerale au schimbat si ele fata muntilor. Mineritul, practicat inca din timpul romanilor, a rupt linistea acestor intinderi impadurite in urma cu citeva sute de ani. La Anina si Steierdorf, datorita carbunelui, s-au ridicat noi asezari. La Sasea, Ciclova, Oravita minele au dat nastere, de asemenea, unor colonii noi, sate mai impinse in munte. Dezvoltarea Resitei, cresterea nevoii de apa au dus la necesitatea crearii unui complicat sistem hidrotehnic. Se zidesc baraje, se fac canale si uzine. Birzava e cutreierata de om pina sus la obirsie. Se nasc asezari noi: Valiug, Garina, Brebu Nou.

Importanta turistica a acestor munti este remarcabila. Ca aspecte de originalitate mentionam: cheile Carasului, cheile Nerei la limita lor sudica, cursul subteran al vaii Buhui, intinsele platouri calcaroase presarate cu doline. Amintim aici si vegetatia specifica stincariilor calcaroase, cu intinsele tufarisuri de liliac, cu raritatea alunului turcesc si cu abundenta florilor. In acesti munti pesterile abunda. Pestera Comarnic, pestera Tolosu, pestera Liliecilor, pestera Buhui sint citeva dintre cele mai valoroase.

O alta atractie turistica a muntilor o constituie sistemul hidrotehnic, cu toate lacurile de acumulare presarate in ei. Si, nu mai putin incintatoare, sint intinsele paduri de amestec de specii, cu balsamul cetinei si o liniste adinca.

Redam aici un citat al scriitorului Virgil Birou, care a descris cu mult suflet locurile Carasului:

,,Turismul in Caras nu cere eforturi de recordman. Oricine poate ajunge oriunde. Cine face turism pentru delectarea sufletului si nu ca sx adauge inca un trofeu la ispravile de ieri, sa vina in Caras. Va fi rasplatit din belsug. Dupa fiecare serpuire de drum, dupa fiecare coasta de deal, delectari noi.'

Indragiti si cutreierati de numerosi drumeti care le-au descoperit frumusetile, Muntii Semenicului sint inca si astazi putin cunoscuti, ocoliti si ignorati de masa mare de turisti. Popularizari partiale, locale, fragmentate au mai existat si in trecut. De curind a aparut insa in literatura noastra turistica o lucrare de ansamblu[1]. Am fi nespus de multumiti, daca, alaturi de ea, aceasta modesta prezentare a Muntilor Semenicului va contribui si ea la batatorirea potecilor si va darui ochilor dornici de frumos noi si inedite imagini.

Cu exceptia imprejurimilor golului Semenicului, acesti munti sint lipsiti de marcaje, dar sint strabatuti de numeroase drumuri. Amenajarile specifice turismului, cabane, adaposturi, sint, de asemenea, localizate numai in partea de nord a masivului, in timp ce in sud lipsesc cu totul. Dar lipsa lor aici poate fi substituita in parte de existenta unor asezari omenesti. Toate acestea ne-au determinat sa alcatuim ghidul, pornind din anumite centre turistice, care sa serveasca drept locuri de acces si popas. In jurul acestor centre si facind legatura intre ele, au fost descrise traseele cele mai importante. Din pacate, marea lacuna a turismului nostru de munte - valorificarea incompleta a potentialului turistic - este prezenta si aici. In lipsa marcajelor si a cabanelor, drumetia poate deveni adeseori anevoioasa, motiv pentru care o buna parte din acesti munti, in special partea lor estica, a fost tratata sumar in acest ghid.

La inceput de drum, emotia necunoscutului este un indemn. Apoi, pe masura ce intelegi taina si glasul locurilor, ele te cheama cu taria dorului.

SCURTA PREZENTARE A MUNTILOR SEMENICULUI Sl ANINEI

ASEZARE

Muntii Semenicului (intelegind in acest sens larg geografic si Muntii Aninei si Munceii Domanului) sint situati la limita vestica a Carpatilor Meridionali, reprezentind ultimele cutari importante spre cimpia intinsa de la varsarea Tisei in Dunare. In prelungirea lor, spre sud-vest, peste valea Nerei, sint individualizati Muntii Gorganului si Munceii Locvei. Spre sud, ajungind pina la Dunare, se intind Muntii Almajului, putin mai scunzi. Intre Muntii Semenicului, in sensul de mai sus, si cei ai Almajului, valea Nerei curge printr-o larga depresiune intramontana, in care omul s-a asezat si a dainuit din vechi timpuri, denumita Tara Almajului.

In ansamblu, acesti munti ocupa o regiune intinsa, cu o forma neregulata, alungita in directia nord-est si sud-vest. Limita acestor munti spre est o constituie culoarul Timis-Cerna, care ii separa distinct de Muntii Tarcului si ai Cernei. Spre sud, limita lor o constituie valea Nerei pe cea mai mare parte si, pe o mica distanta, trecerea dintre valea Mehadica si Nera, pe unde se strecoara si drumul. Spre vest, valea Carasului ii limiteaza distinct in jumatatea sudica, raminind o portiune mai putin clara intre Resita si Carasova, unde dealurile inalte ce se continua spre vest mai poarta denumirea de Munceii Dognecei. Spre nord, acesti munti se termina in cimpia banateana, mult prelungiti cu dealuri joase.

Conturam astfel Muntii Semenicului intre urmatoarele localitati: Caransebes - Resita - Oravita--Slatina-Nera - Bozovici - Crusovat. Partea vestica a acestor munti, despartita de valea Birzavei si in continuare de valea Poneasca, mai poarta si denumirea de Muntii Aninei, distinctie care o mentinem si in titlul ghidului. Cu toata eterogenitatea lor geologica si de relief, care a stat la baza acestei separari, ei sint considerati in mod obisnuit, din punct de vedere geografic, ca o individualitate, muntoasa.

RELIEFUL

Determinanta pentru relieful acestor munti este structura lor geologica. Jumatatea lor estica (Muntii Semenicului) este alcatuita din sisturi cristaline si, mai putin, roci eruptive, in care apele au sapat un relief bine conturat, cu vai numeroase, adinci, cu culmi clare. In aceasta zona se situeaza masivul central al Semenicului, cu golul de munte si culmea principala ce coboara spre sud (intre valea superioara a Nerei la est si vaile Birzava, Poneasca, Minis spre vest). Bazinele superioare ale Timisului, Mehadicei, Nerei sint situate, de asemenea, in aceasta zona. Sint munti greoi, cu o retea hidrografica bogata, compact impaduriti. Aici se situeaza si cele mai mari inaltimi ale acestor munti: Piatra Goznei (l 444 m) si Semenic (l 444 m). O mare parte din culmile acestei zone se mentin la altitudini de peste l 000 m.

Aceasta masivitate de creste inalte, bine impadurite, cu numeroase precipitatii, determina si caracterul climatic al acestei zone, tipic montan, cu toata modestia inaltimilor si influenta climatului mediteranean.

Partea vestica a muntilor (Muntii Aninei si ai Domanului) este alcatuita din variate roci sedimentare, cu predominarea calcarelor. Pe acest substrat apele au daltuit un relief neregulat, cu vai oarbe, cu chei, cu podisuri presarate de doline, acolo unde apele au avut drenaj subteran, si cu multe alte forme. In contrast cu zona sisturilor, aceasta zona prezinta multe curiozitati de relief, care constituie atractii turistice. Cu inaltimi in general mai reduse, cu o retea hidrografica inconstanta, cu roca ce retine caldura si permite usor spalarea solului, situata in fata curentilor calzi mediteraneeni, aceasta zona are un climat distinct diferit, reflectat in special in caracterul vegetatiei.

La nord de Anina, aceasta zona are in general culmi joase, sub l 000 m, realizind insa valori mai mari in sud, in virfurile Albinelor si Plesiva, care trec de l 000 m. Ca forme de relief specifice acestei zone mentionam: cheile Carasului, abrupturile Rolului, cimpul cu doline de la Iabalcea, platformele cu doline de la Ceresnaia - obirsia Carasului si Bradet-Marila. Dupa categorisirea muntilor facuta in monografia geografica, acesti munti se incadreaza in tipul Codru-Moma, munti josi, dezvoltati pe cristalin si pe cuverturi sedimentare, cu suprafete de eroziune in trepte. In cuprinsul suprafetelor calcaroase apar cele mai intinse reliefuri carstice.

RETEAUA HIDROGRAFICA

Apele Banatului izvorasc din Semenic. Dintr-o parte si alta a culmii principale a Semenicului, bogat rezervor de ape, izvorasc cinci vai ce se desfac apoi in evantai, impinzind intreg Banatul: Timisul, Mehadica (afluent al Cernei), Nera, Carasul si Birzava. Timisul izvoraste din partea nordica a muntilor, formindu-se din trei piraie. Curge intii spre est, printr-o vale salbatica, pina in culoarul deschis spre Tarcu, de la Teregova se indreapta spre nord, pentru ca apoi, intr-o bucla larga pe la Caransebes si Lugoj, imbogatit cu apele Bistrei, sa se indrepte spre vest prin intinsul cimpiei banatene.

Mehadica izvoraste din limita estica a Muntilor Semenicului, curge spre sud, si, unindu-se cu Bela-Reca si cu Cerna, se varsa in Dunare la Orsova.

Nera si-a dezvoltat cel mai mare bazin hidrografic in acesti munti, pe mai mult de jumatate din ei, daca socotim si afluentii inferiori, Minisul si Beiul, care dreneaza toata partea lor sudica, implinita cu afluenti din sud, din Muntii Almajului, ea strapunge zona calcarelor din vest prin chei spectaculoase.

Carasul izvoraste din muntii calcarosi ai Aninei, impreuna cu afluentii sai Buhuiul si Girlistea. Curge intii spre nord, apoi strapunge zona calcaroasa, realizind minunatele chei ale Carasului. Atit Carasul, la obirsia sa, cit si Buhuiul, curgind in zone calcaroase, au portiuni de curs subteran.

Birzava isi aduna apele din clinele vestice ale culmii principale a Semenicului, curge intii spre nord si apoi, printr-o zona salbatica, isi schimba directia spre vest, pe unde paraseste muntii, udind intii Resita.

Multimea apelor ce izvorasc din Semenic se explica prin abundenta precipitatiilor si retinerea apei de catre intinsele paduri ce-i acopera. Dezvoltarea industriei siderurgice la Resita a impus executarea unor complexe lucrari de retentie a apei intr-un complicat sistem hidrotehnic. Au fost create lacuri de baraj: trei lacuri pe apa Birzavei si unul, in curs de realizare, pe Timis. O intreaga retea de canale colecteaza o mare parte a apelor din bazinele Birzavei, Timisului si Nerei. Pentru nevoile Aninei au fost realizate doua lacuri de baraj: Buhui si Marghitas.

CONDITII CLIMATICE

In cadrul climatului general montan de aici exista mari variatii climatice. Aceste variatii apar atit din cauza altitudinii si aglomerarii muntoase, cit si din cauza substratului si pozitiei. Influenta climatului blind mediteranean se resimte in general in aceasta parte a tarii, mai putin pe platoul Semenicului si mai mult in sudul acestor munti.

In Semenic zapada dureaza inca si in martie, oferind conditii bune pentru schi, in timp ce pe versantele cheilor sau ale crestelor calcaroase diti Muntii Aninei, liliacul aproape e inflorit.

In general acesti munti au un climat blind, cu ierni usoare, cu primaveri timpurii, cu toamne lungi, permitind astfel practicarea turismului o mare parte a anului. Influenta climatului se resimte in special in ceea ce priveste vegetatia acestor mutati.

VEGETATIA SI FAUNA

Diferentele de altitudine si variatiile de clima influenteaza si pun amprenta pe vegetatia si fauna acestor munti. Se constata aici o interesanta suprapunere a elementelor montane si nordice cu cele de origine meridionala, uneori o coborire neobisnuita a unor elemente montane, ca fagul, bradul, tisa, iar dintre pesti pastravul. In schimb in alte parti, elemente sudice ca cerul, mojdreanul, alunul turcesc urca foarte mult. Bogatia deosebita a acestor munti o constituie in special vegetatia lemnoasa, padurile, care ocupa si in prezent si au ocupat, mai ales in trecut, mari suprafete.

Fagul este specia predominanta, cu un areal foarte intins, de la altitudini de 100-200 m si pina la peste l 400 m in Semenic. Se pare ca el a imigrat din sud, deoarece intr-o perioada imediat postglaciara a fost foarte putin raspindit, dupa cum arata analizele de polen din turbariile Semenicului. El a luat locul molidului si pinului, care in perioada interglaciara au fost masiv raspindite.

Alaturi de fag, o raspindire mare o are bradul care coboara pina la altitudini neobisnuit de joase, sub 300 m, pe valea Nerei si valea Beiului.

Mai interesanta este raspindirea elementelor sudice, in special in portiunile aride, pe stincariile calcaroase. Pe versantele acestea insorite, cu putin sol, se intilnesc intinse tufarisuri de liliac, alaturi de scumpie, paduri marunte de carpinita, cu paducel, corn etc. Adeseori se intilneste nucul comun. Un interes deosebit il prezinta alunul turcesc (Corylus colurna), care in valea Beiului realizeaza arborete de amestec rar intilnite. Am insistat asupra vegetatiei lemnoase, deoarece ea reprezinta formatiunea predominanta in acesti munti, cu interes deosebit chiar si pentru turisti.

Lumea florilor este foarte bogata si ea in toate poienile si finetele din acesti munti, incintind ochii drumetului. Dintre animale se intilnesc frecvent: capriorul, mistretul, vulpea, viezurele, jderul. Cerbul, ursul, capra neagra lipsesc. In aproape toate apele acestor munti se intilnesc pastravi.

RESITA-CENTRU TURISTIC

Situata la nord-vestul masivului muntos, Resita, important centru industrial, resedinta judetului Caras-Severin, este si un important centru turistic. Viata zgomotoasa de urbe industriala a determinat inca din timpuri vechi exodul muncitorilor in natura, in timpul lor liber. La formarea traditiei turistice a orasului a contribuit, desigur, si prezenta in apropiere a numeroase obiective valoroase: Semenic, Prolaz, Comarnic. Amenajarile ulterioare, legate in special de lucrarile hidrotehnice, barajele si lacurile aparute, drumurile de acces si constructiile anexe, au marit valoarea turistica a regiunii. Consideram astfel aceasta cetate moderna a otelului ca pe cel mai important centru turistic al muntilor descrisi, ca poarta aproape obligatorie de intrare in ei.

Istoria Resitei este legata de istoria uzinelor. Pentru acest motiv, orasul vechi e impletit aproape organic, de-a lungul vaii Birzavei, cu constructiile uzinale. O inclestare dramatica, reciproc sufocanta, intre halele ce au crescut mereu si pasnicele adaposturi ale familiilor de muncitori. O inclestare de doua veacuri intre doua culmi prelungi ce coboara lin din inaltimile Semenicului. Din strinsoarea halelor a curs putere apocaliptica pe drumurile de fier ale patriei. Din strinsoarea caselor s-au scurs generatii ce au impinzit coasta insorita de deasupra Birzavei. In furnalul veacurilor s-au topit impreuna minereu si om, iar suvoiul incandescent al istoriei a zidit Resita noua, in lumina luncilor largi din vale, in Moroasa si Lunca Pomostului.

La inceputul secolului al XVIII-lea, omul a inceput sx sfredeleasca muntii dupa comori. Comori ale adincurilor, pe care acesti munti le ofereau din plin. Asezari noi au inceput sa apara, cu oameni stramutati din diferite colturi ale lumii. Asa a luat fiinta Resita.

In 1769 au fost infiintate Uzinele metalurgice de la Resita, dupa ce inainte luasera fiinta altele la Bocsa. Uzinele s-au dezvoltat repede, fiind preluate in 1854 de o societate cu capitaluri straine purtind denumirea prescurtata de STEG.

In 1919 societatea se transforma, luind denumirea de UDR. Pe linga activitatea extractiva si prelucratoare, noua societate detinea si circa 100000 ha paduri si intinse suprafete de terenuri agricole. Detinind o mare parte a acestor munti, dezvoltarea intregii regiuni a fost complexa si coordonata. Se incepe realizarea sistemului hidrotehnic prin care sa se asigure necesarul de apa al uzinelor: baraje, canale, uzine. Padurile sint impinzite de drumuri, poteci taiate in stinca cheilor si de cantoane de paza. Adevarata dezvoltare a Resitei are loc insa abia dupa al doilea razboi mondial, in noua orinduire. Uzinele se dezvolta, se modernizeaza, se extinde mult gama de produse. Sistemul hidrotehnic se dezvolta si el, apar noi lacuri ce impodobesc mutitii. Orasul si-a schimbat complet infatisarea cu cartierele nou aparute. Viata culturala a cunoscut un salt, prin valoroasele institutii social-culturale: teatru, biblioteci etc.

Resita de astazi este unul din importantele centre ale industriei grele din Romania, fiind si prin aceasta un obiectiv turistic, imprejurimile, numeroasele cai de pornire spre diferitele obiective ale Muntilor Semenicului ii maresc mult valoarea turistica.

TRASEE DIN RESITA

RESITA-VALIUG (PRIN CUPTOARE)

Sosea partial asfaltata. Distanta 18 km. Linie de autobuz, cursa zilnica.

Resita veche, inghesuita de-a lungul Birzavei, intre dealurile calcaroase ce o coplesesc de ambele parti, incolacire continua de constructii-instalatii uzinale si cladiri de locuit, este strabatuta de drumul ce urca la Valiug. Aproape de capatul de sus al orasului, drumul paraseste apa Birzavei si urca in continuare pe un afluent mai mic, valea Riul Mare. La citeva sute de metri de ultimele case apare o bifurcatie de drumuri. In stinga - drumul spre Valiug, in dreapta - spre Anina prin Comarnic.

Drumul spre Valiug urmeaza inca putin firul unui piriias, apoi incepe sx urce, desfasurindu-se in curbe dese pe versant. Peisajul este comun, mozaic de finete si trupuri de padure, intr-o panorama ce creste mereu pe masura inaintarii. Un element deosebit il reprezinta canalul suspendat ce duce apele Birzavei la Resita, ce se observa sus pe versant, la citeva treceri peste piriiase.

Dupa un urcus nu prea lung, drumul ajunge pe o culme secundara, dupa care se deschide bazinul vaii Secu. In ocoluri mari, drumul urca continuu. Trecind prin localitatea Cuptoare, el se desfasoara pe la obirsia vaii Secu, cu o continua schimbare de perspectiva: in vale, comuna Secu, cu viaductul canalului de apa ce planeaza deasupra ei, in fund, valurarea de culmi inspre Resita si inca mult mai departe. La mica distanta dupa un canton silvic, padurea in care intra drumul curma perspectiva. De aici inainte, pina la marginea Valiugului, drumul trece numai prin padure.

Facem astfel cunostinta cu fenomenele padurii de amestec intre fag si brad, bine ingrijita si gospodarita. Mereu aceeasi si totusi plina de farmec, ca variatie de forme si linii, de imbinari si asocieri, ea odihneste ochiul. Drumul merge mult pe versant, in urcus lin, ocoleste piraie in bazinul Riului Alb. Dupa o mica poiana, singura ce-i apare in cale, el continua in coboris pina la Valiug.

Trece intii prin poiana Valiugului, pe linga citeva case izolate, iar intrarea in comuna si-o face pe sub uriasa conducta de apa ce porneste din lacul Valiug.

RESITA-VALIUG (PE APA BIRZAVEI)

Poteca nemarcata. Distanta 25 km.  Timp necesar: 6-8 ore.

Drumul de culme spre Valiug, ce trece prin Cuptoare, a fost construit in trecut pentru ca era usor si, in special, pentru a se scurta distanta. Valea Birzavei ca sa ajunga de la Valiug la Resita are un mers ocolit. Un drum greu practicabil, mai mult de caruta, a existat si pe valea Birzavei. In anii urmatori se va construi pe aici un drum nou. Va fi un drum de vale, cu destul farmec, conferit atit de salbaticia vaii pe anumite portiuni, cit si de cele doua lacuri de acumulare pe care le va intilni: Secu si Breazova. Pina atunci se poate strabate cu piciorul acest traseu turistic, important prin ineditul celor doua lacuri amintite.

Partea superioara a Resitei se imparte pe valea Riului Mare, descrisa la traseul anterior, si pe valea principala a Birzavei. Drumul pe valea Birzavei se abate in stinga din strada principala, ceva mai jos de confluenta celor doua vai. Pe Birzava, orasul continua cu case tot mai modeste, catarate pe versant. In dreapta se contureaza uzina electrica si lacul creat linga uzina, de unde apele care au generat curent sint indrumate la uzinele de jos. Lung si rodnic drum al apelor incatusate.

Depasind putin ultimele case, valea Birzavei se ingusteaza mult si la un mare cot al sau este situat strandul orasului. Cu amenajarile necesare, cu perspectiva versantelor abrupte si impadurite, este un punct de atractie in sezonul cald. In amonte de strand, un drum auto, ce urmeaza traseul unei vechi linii ferate industriale, urca pe valea Birzavei circa 2 km pina la primul lac de acumulare al Birzavei: Secu. Piriul Secu, afluent pe stinga al Birzavei, vine din asezarea miniera cu acelasi nume, amintita anterior.

Imediat in amonte de varsarea piriului Secul se afla barajul.

Impresionant prin dimensiune si prin originalitatea constructiva, imensul zid de beton sprijinit pe contraforturi, cu jgheabul lat al scurgerii de preaplin, ca un papirus desfasurat, el este un punct de atractie prin insasi constructia sa, nesocotind intinsul de ape pe care-l sprijina in spatele sau. Urcarea pe coroana barajului se face pe o poteca frumos amenajata, sapata in versantul repede. Perspectiva lacului meandrat printre malurile ce-l asalteaza, intinderea albastra de cer reflectata in ape, inghesuita intre versante, este deosebit de odihnitoare. Lungile lui maluri sint un indicat loc de recreare si campament, deosebit de valoros aici, in apropierea orasului cu mult fum.

Lacul are o lungime de aproximativ 3 km. Ceva mai sus de mijlocul sau, in portiunea cea mai lata, Riul Alb ii este tributar cu apele sale, intr-un loc cu o frumoasa perspectiva, unde amenajari viitoare se pare ca vor imbogati mult pitorescul lacului. La coada lacului, Birzava face un cot scurt si apoi, pe o distanta lunga, se zvircoleste in nelinistite coturi, printr-o portiune salbatica, cu versante abrupte, iti mare parte impadurite. Pe alocuri se linisteste putin, deschizind lunci scurte, cu perspective limitate. Din versantele lungi ce o strajuiesc primeste mereu afluenti: ogasul Stirnicel, ogasul Pietrosul, valea Liscovului, valea Groposului, valea Breazovei, parte din ele captate in complexul sistem hidrotehnic al Resitei.

Dupa aproximativ 14 km de la coada lacului Secu, uzina si in special lacul Breazova constituie alt obiectiv turistic important de pe valea Birzavei. Lacul e mult mai mic decit Secul, inghesuit in munte, napadit de padurile ce coboara pina la mal, amestec de fag si rasinoase, este original prin constructia si amplasarea sa.

Barajul este alcatuit din doua parti, sprijinite in mijloc pe un bot stincos, reminiscenta a unei culmi mai inalte dintre doua vai, ce domina deosebit de placut intreaga perspectiva a lacului. Un suvoi de ape ce tisneste la baza barajului, o veritabila jerba de stropi inspumati in semiintunericul unei padurici constituie un alt element aparte.

Citeva poteci, banci, mici locuri de popas fac din acest lac ascuns in inima muntilor un minunat loc de refugiu si meditatie. In dinamica continua a liniilor ascendente, pe care relieful salbatic ti-l ofera pe o lunga portiune, contrastul luciului orizontal si pasiv, albastru-verzui, reconfortant, da acestui lac o valoare estetica deosebita. La mai putin de 2 km in amonte intilnim noua uzina de la Crainicei, apoi marginea Valiugului.

RESITA-ANINA (PRIN COMARNIC)

Drum auto pietruit. Distanta: 34 km.

Din partea de sus a Resitei, de la cantonul silvic Minda, se ramifica drumul ce duce la Anina. Drumul urmeaza un timp firul vaii Riului Mare, printr-o zona impadurita, apoi urca pe versant spre a trece in bazinul vaii Carasului, printr-un peisaj variat de paduri si pasuni. Din culmea apelor el coboara usor numai prin padure, ajungind la cantonul silvic Padina-Seaca (km 10). Aici se intilneste cu drumul - greu practicabil cu masina - ce vino din Iabalcea (circa 3 km). Pozitia cantonului este frumoasa, fiind situat intr-o padure de amestec de fag cu rasinoase. De aici drumul continua sx coboare prin padure pina la piriul Toplitei, iese in lumina unei poieni lungi, ce se prelungeste la Comannic (km 14).

Cantonul silvic Comarnic, cu o frumoasa constructie de lemn, asezat in lunca unde se intilnesc piriul Toplitei cu cel al Comarnicului, este un loc cautat atit prin frumusetea priveliste, cit si pentru vecinatatea pesterii Comanic, una din frumoasele pesteri ale tarii noastre.

Drumul pe care il descriem, spre Anina, se intilneste aici cu o poteca marcata ce face legatura la est cu Semenicul, prin cabana Crivaia sau vila Klaus, si la vest cu comuna Carasova, in parte prin cheile Carasului.

Pestera Comarnic este printre cele mai vechi cunoscute si descrise din patria noastra. Declarata monument al naturii, inchisa cu o poarta de fier - vizitarea facindu-se cu ghid - ea ofera azi, pe cei 4040 m lungime, adevarate minuni ale genezei subpamintene. Sapata de apele piriiasului Ponicova, care si-a gasit cale mai scurta prin fisurile Cracului Putnata, prelungire a culmii Navesul Mare, ea prezinta o galerie fosila superioara si una inferioara activa. Galeria superioara este deosebit de bogata in formatiuni concretionare; asa este, chiar la intrare, "Barba lui Mahomed'. Galeria continua apoi cu cele mai variate fructe exotice: "nuci de cocos', ,,lamii', "banane', printre "trunchiuri de palmieri'. Undeva, printre "candelabre' si "orgi', intilnim un original "cronometru cu picaturi de apa'. Mai departe intilnim "Panteonul', "Sala festiva', "Clopotul', "Vezuviul', si denumirile continua in aceasta infinitate de forme, nascute dintr-o adevarata betie a genezei cavernicole.

Trecind de Comarnic, drumul urca usor, ocolind culmea Navesului. Din inaltimea pe care a cistigat-o dupa aproximativ l km, prin scurtele raristi se poale observa valea Carasului si inceputul salbaticelor chei ce incep de la varsarea piriului Comarnic. Imagini indepartate, salbatice - drumul in continuare este lipsit de perspectiva - dezvaluie aceeasi lume nesfirsita a padurilor, pe care in special pe acest traseu o gusti din plin, in variate forme.

Aici, in apropiere, urmind terasamentul unei vechi linii industriale, dam de pestera Popovat, cu o lungime a galeriilor de l 100 m, deosebit de bogata si ea in formatiuni concretionare. Cu putin inainte de km 17, drumul care a urmarit linia seaca si de mult parasita a Ponicovei, punctata de un sir de doline, iese in lumina poienilor. Imediat in stinga apare si valea Ponicovei si gura prin care apele sale sint inghitite de adincuri. Valea se deschide larga, cu poieni intinse ce ajung pina la cantonul silvic Navesul Mare - km 18, rascruce de drumuri. Aici se desparte un al drum ce trece culmea in valea Birzavei si coboara apoi la Valiug (cantonul Navesul Mare - Valiug: 16 km). Cantonul, situat pe o mica culme, are o perspectiva frumoasa spre valea Carasului, marginita de stincarii de calcar.

De la canton drumul coboara spre valea Carasului in citeva serpentine desfasurate pe un versant despadurit, oferind tot timpul perspectiva vaii. Continuind drumul pe vale, cu padurea ce a coborit si a inchis iarasi perspectiva, se ajunge la cantonul silvic Jervanul (km 22).

Valea Jervanului, un afluent mare al Carasului, aici, spre obirsie, a creat o mica lunca, un loc de frumoasa perspectiva. In spre est, catre Semenic, culmile lungi, greoaie, pe stinci sistuoase, sint bine impadurite, adapostind exploatari forestiere. In fata, spre vest, peste apa Carasului, se inalta stinci calcaroase ale Iesi-Navesului, cu vegetatia si pitorescul specific. Ca in atitea alte locuri frumoase din munti, si aici omul si-a creat loc de odihna si popas. Alaturi de cantonul silvic si de cabanele de exploatare sint inca doua cladiri, amenajate vara ca tabara pentru copii. Citeva saptamini de viata in munti in singuratatea peisajului cind aspru, cind pasnic, in apropierea nemijlocita a padurii, a lumii ei de taine si intelesuri, sint fara indoiala binevenite. 

Parasim Jervanul si ne pregatim de un drum lung in pustietatea codrilor, fara perspectiva, fara locuri amenajate pentru popas. Este trecerea din valea Carasului in valea Buhuiului si apoi a Aninei. Daca aproape de Resita drumul descris a urmat cu aproximatie linia de separare dintre sisturi si calcare, aici la 3 km in amonte de Jervan, drumul paraseste valea Carasului si se avinta pe versant, in imparatia calcarului, in lumea sa de surprize. Pe drumul foarte ingust, in panta, spalat de ape, calcarul a ramas curat ca un pavaj alb. Rupturi de mal ici-colo dezgolesc piatra alba. Padurea creste bine aici, amestec de fag si brad. Ajunsi sus la culme, ne asteapta surpriza unei configuratii geografice rare: un platou intins, neregulat, presarat cu doline si acoperit de podoaba padurii.

La km 30, o ramificatie de drum spre stinga ne abate la colonia Ceresnaia. Dupa numai 2 km, printr-o impresionanta padure de brad, instalata pe acelasi platou neregulat, intilnim cladirile fostei colonii: un mic centru silvic, amenajat in trecut mai mult pentru recreare. O statiune in plina padure, contopita cu intinderile nesfirsite si tainice ale codrilor. Un virf de creasta putin dezgolit a deschis perspectiva spre valea Carasului, spre culmile neregulate printre care se infiripa izvoarele lui. Aici, citeva terase si chioscuri au valorificat intr-un mod deosebit aceasta pozitie. In alta parte, ceva mai jos, o poiana deschisa lung in padure a realizat o a doua perspectiva, de data aceasta limitata, interioara, cu lizierele ce inchid in trepte padurea. In partea ei de sus se afla cladirile. In totalitate, colonia a fost proiectata si realizata cu mult descernamint, punind in valoare pozitia si conditiile naturale. Destinatia ei actuala este insa neprecizata, pentru turisti nefiind asigurate posibilitati de cazare.

La numai l km de ramificatia spre Ceresnaia, traseul pe care-l urmarim ajunge la o incrucisare de cinci drumuri. Punctul denumit "Cuptoare' fiind o rascruce periculoasa ca orientare, in lipsa indicatoarelor, reclama multa atentie. Geografic, portiunea se afla deasupra scurgerii subterane a vaii Buhuiului. Valea, care pq aici si-a sapat un pat subteran, a lasat o trecere foarte comoda pentru drum. Consideram necesara o prezentare de detaliu a ramificatiilor din acest punct, spre a evita ratacirile in aceasta lume intinsa de codri, vai pierdute, doline (vezi schita).

Drumul ce vine de la Resita.

Drumul ce duce la Anina, la limita sa nordica, colonia Celnic, trecind pe la cantonul silvic cu acelasi nume.

Drum forestier ce duce prin padure la cantonul silvic Ma?al, de unde se ajunge la cimitirul dintre Anina si Steierdorf.

Drum forestier ce duce la lacul Buhui (circa 4 km).

Drumul spre cantonul Cirneala si Valiug.

Apele Buhuiului, scapate din actualul lac, se pierd in ponoare si dupa un curs subteran de peste 2 km ies din nou la lumina zilei. Acesta este unul dintre cele mai lungi trasee de curs subteran din tara noastra. La acest piriu subteran se poate ajunge prin trei intrari:

Intrarea Certej, la varsarea piriului Certej in Buhui, intrarea prin doline, in apropiere de saua Cuptoare, si intrarea grotei Buhui, punctul de iesire a apelor din cursul subteran. Fiecare intrare permite cunoasterea doar a unei parti din cursul subteran, din cauza unor portiuni inaccesibile. In grota Buhui, apa subterana a fost captata si condusa printr-un tunel la Anina, pentru alimentarea orasului. Lungimea acestui traseu subteran al pesterii Buhui, formatiunile interesante din pestera, captarea apelor si folosirea lor fac din ea un interesant obiectiv turistic, a carui cunoastere este insa limitata, din cauza captarii apei, ca apa potabila si industriala a Aninei.

Traseul urmarit, care face legatura intre Resita si Anina prin Comarnic, desi dificil de parcurs cu masina, este un traseu variat, cu mult inedit, cu mult farmec.

RESITA-ANINA (PRIN CARASOVA)

Drum auto pietruit. Distanta: 34 km.

Din apropierea podului peste Birzava, acolo unde Resita noua se innadeste cu cea veche printr-un cot brusc, pe valea Domanului in sus porneste drumul spre Anina. Citeva case, tot mai razlete, stadionul cu tribunele sale aeriene, apoi carierele ce intra in piatra alba a muntelui alcatuiesc decorul acestui inceput de traseu.

Dealurile bine impadurite se apropie mult. Scapat de instalatiile industriale "galagioase' ale concasoarelor, unde se macina calcarul pentru furnale, drumul continua valurit, pe malul piriului Domanului ce are un coboris repede. Dupa 4 km valea se deschide, pe dealurile domoale se intind finete si culturi, si undeva in stinga se afla satul Doman.

Km 6. In serpentine usoare drumul a urcat pina in culmea apelor dintre valea Birzavei si un afluent al Carasului, valea Nermedului. A urcat printre finete si livezi. Din culme, perspectiva se deschide clara spre dealurile Resitei, in spatele carora se ridica fumul uzinelor. Spre sud apar dealurile inalte ce se inlantuie continuu pina la Anina.

Parasim aici ultimele semne - chiar indepartate - ale aglomerarii si zgomotului industrial, linistea instapinindu-se tot mai mult. Linga drum, in culme, apar citeva doline, simbol al unei regiuni intinse, bogate in fenomene carstice. Drumul continua intr-o suita de coborisuri si urcusuri, intr-un peisaj caracteristic, pe care indraznim a-l denumi peisaj carasovean. Sint framintari continue de relief, cu tufarisuri, cu bolovani de calcar la suprafata, impestritind pajistea, cu doline presarate enigmatic in peisaj.

Km 10. Din drumul spre Anina se ramifica un alt drum spre satul Iabalcea. La numai 2 km de aceasta ramificatie, satul Iabalcea se intinde intr-o zona intens dolinara, deosebit de interesanta, intreaga asezare este o imprastiere neregulata de case printre doline numeroase, un relief imprecis, o lume a misterelor, Iabalcea se afla in apropiere de cheile Carasului. In preajma satului, spre virful Patesan, se afla si un imens platou ciuruit de doline, cu stinca de calcar la suprafata, spalata si roasa de ape in forme curioase, caracteristicele cimpuri de lapiezuii ale carsturilor. De la ramificatia spre Iabalcea drumul coboara continuu spre valea Carasului, la care ajunge in comuna Carasova.

Km 14. Comuna Carasova. La ultima serpentina pe care o face drumul apare perspectiva intregii comune, foarte mare, ocupind o larga depresiune. Comuna este foarte veche si se pare ca istoria ei este strins legate de cea a cetatii din apropiere. Pe malul drept, abrupt al cheilor Carasului, intr-un loc de o frumoasa si intinsa perspectiva, la numai circa 4 km de comuna, se afla ruinele fostei cetati. Originea ei este foarte veche si nesigura. Avind in vedere pozitia sa strategica similara cu alte asemenea amplasari din Banat de pe timpul Dacicei romane, gindul ne-ar putea duce la plasarea ei in acele indepartate timpuri. Istoria vorbeste de ea insa abia in anul 1247, intr-un document de pe timpul acela. Este amintita adeseori in documente, pina in anul 1520, cind probabil a fost darimata de turci.

Riul cu numele de Caras este pomenit din anul 1129, cind, cu ocazia unei lupte dintre imparatul bizantin Ion Comnenul si regele maghiar Stefan al Il-lea, se spune ca batalia a fost asa de crincena de s-au inrosit apele Carasului.

Comuna este si ea foarte veche. Luindu-si numele de la cetate si de la riu, ea figureaza sub denumiri asemanatoare: Carasu, Crassov, Karassova, Krassovar, iar astazi Carasova. In trecut comuna a fost un centru insemnat. Pe la mijlocul veacului al XVI-lea este ridicata la rangul de oppidum, probabil dupa sporirea populatiei cu asa-numitii crasoveni. La recensamintul din 1717, Carasova avea 400 case, in timp ce Lugojul abia 218, iar Caransebesul 422.

Iesind din Carasova, drumul urca mult, in serpentine largi, pregatindu-se sa treaca in alte bazine. Din valea Jejnitei trece in valea Celnicului, ambele afluenti ai vaii Girlistei, tributara la rindul sau Carasului. Ajuns deasupra Carasovei, perspectiva se deschide frumoasa in special spre dealurile Dognecei. In jur, aceleasi versante despadurite, cu pasuni, cu albeata permanenta a pietrei de calcar. Dupa nai bine de 8 km drumul ajunge la padurile dese ce se intind compact spre Anina, pe care le va strabate pe mai multi kilometri in mers sinuos, bogat in curbe, la umbra fagilor si in mirosul discret al rasinoaselor.

Inainte de intrarea in Anina drumul se zbenguie in lumina citorva poieni, cu margini foarte regulate, contrastind puternic cu neregularitatea lizierelor intilnite in restul traseului. Intrarea in Anina se face prin colonia Celnic, la circa 2 km de centrul Aninei.

VALIUG-SEMENIC, CENTRU TURISTIC

Centrul care polarizeaza cea mai intensa circulatie turistica din acest masiv muntos este fara indoiala Complexul Semenic. Datorita amenajarilor existente la poalele Semenicului, in jurul lacului Valiug, a accesului principal spre golul Semenic prin telefericul existent, consideram ca centru turistic intregul ansamblu de amenajari existente: Valiug - Semenic.

Valiugul este o comuna de munte infiintata, ca si multe altele din masiv, dupa avintul industrial din secolul al XVIII-lea, fiind initial o asezare de carbunari. Spre obirsia sa, sub muntele Semenic, Birzava are presarate citeva lunci in care s-a durat Valiugul. Comuna curata, cu case bine aranjate, prinsa intre munti si ape, ea este un indicat centru turistic. In partea superioara a comunei, la o interesanta gituitura de culmi, s-a construit un mare baraj pentru captarea apei in cadrul sistemului hidrotehnic al Resitei, care a creat in spatele sau un lac intins. Ramificat in mai multe bazine, cu malurile impadurite pina jos, el constituie un important punct de atractie. Este primul lac al Birzavei de la obirsia sa. In apropierea barajului exista o cabana, "Casa Baraj', cu circa 40 de locuri. Pe malul lacului se gasesc amenajari pentru sporturi nautice unde adeseori au loc competitii. Ceva mai sus de coada lacului se afla Complexul turistic Crivaia.

Legatura intre lacul Valiug si golul Semenicului se face fie pe o poteca ce urca de la Crivaia (1 -2 ore de mers), fie cu telefericul ce urca din piriul Gozna. Primul afluent in aval de baraj, pe care se continua inca Valiugul, este piriul Gozna. Pe acest piriu, la circa 3 km de centrul comunei, este situata statia de urcare a telefericului. Tot pe aceasta vale, o scurta portiune urca drumul spre Garina si Slatina-Timis, continuindu-se apoi pe versant, in stinga.

Telefericul a fost construit in anul 1941, de catre uzinele Resita (proiectant - inginer profesor Mateescu), dupa sistemul un singur cablu, cu scaune de doua persoane. Lungimea: 2 973 m. Diferenta de nivel: 658 m. Durata transportului 20-30 min. Capacitatea de transport: 120 de persoane pe ora.

Constructia, din blocuri de sisturi, a statiei de pornire, in stil cubist, este destul de originala. Are o sala mare de asteptare. Peisajul din jur este salbatic: o vale ingusta cu versante stincoase, cu orizontul limitat, contrast izbitor cu ceea ce ofera calatoria in inaltime.

Fie vara, fie iarna, jumatate de ora cit dureaza urcusul este o adevarata recreare, atit datorita reliefului si padurii, cit mai ales perspectivei ce creste continuu. Valiugul, valea Birzavei pina jos la Groposu, dealurile Resitei, valea Carasului, intinderile deluroase ce se pierd in cimpie sint elemente ale peisajului ce se desfasoara pe masura ce ochiul cistiga inaltime. Semenicul isi are originalitatea sa: o lume domoala de culmi si intinderi pasnice, sus, la inaltimile Vulturilor. Acest relief linistit, comod, odihnitor, al golului Semenicului, face din intregul complex turistic, imprastiat ca un sat, o lume aparte. Acest gol de citeva mii de hectare, izolat deasupra padurilor, este creat de om. Artificialitatea sa o atesta altitudinea si prezenta fagului pina sus, la limita lui.

Intregul gol este incadrat de trei virfuri, ce se ridica deasupra lui doar cu citeva zeci de metri si cu asprimea ingramadirilor de stinci. La nord, virful Semenic are l 444 m. Citeva lespezi de sisturi ce se ingramadesc pe pajiste sugereaza silueta unui virf. El domina insa intins zarile. La poale, dupa un versant lung cu rasinoase, peste virful Gradistei, se insiruie intr-o ordine meticuloasa asezarile Garina si Brebul Nou. Apoi tot spre nord, dupa o valurare de culmi mai joase, se intrezareste culoarul Caransebesului si, in zilele senine, intinsul cimpiei banatene. La rasarit se ridica pieptise culmile Tarcului si ale Godeanului. Spre apus se observa valea Carasului si toate culmile calcaroase ce marginesc muntii in aceasta parte, iar undeva departe, in cimpie, rasar dealurile Virsetului. Spre miazazi se intind culmile impadurite din bazinul superior al Nerei, undeva departe se banuieste depresiunea Almajului si culmile muntilor cu acelasi nume, dincolo de care Dunarea se framinta prin defileu.

Perspectiva e bogata, intinsa, admirabila, de parca ar vrea sa compenseze lipsa ei aproape totala din restul acestor munti. Spre vest, Piatra Goznei, avind tot l 444 m ca Semenicul, domina valea Birzavei si intreaga parte de vest a muntilor. In spatele Pietrei Goznei incep sa se insiruie cladirile Complexului Semenic. Sub Piatra Goznei se afla si statia de sus a telefericului. Cabanele presarate in gol, prin raristea de fagi, par un adevarat sat alpin. Pe culmea domoala ce se prelungeste din Piatra Goznei se ridica silueta zvelta a unei bisericute maramuresene, cu turnul ascutit, ce domina intins golul Semenicului.

Complexul, alcatuit din 18 cabane, este oriental spre est. Cabana centrala, deosebita ca arhiteciura, este dotata cu toate amenajarile moderne: curent electric, apa curenta, incalzire centrala. Are un club spatios si cantina. Celelalte cabane, majoritatea construite din lemn, isi au fiecare originalitatea sa. Urmind prin gol o poteca spre sud (marcaje: cruce rosie si banda albastra), la circa 30 min de complex se ajunge la Baia Vulturilor. In lipsa cristalinelor iezere din inaltimi, ochiul se multumeste aici cu luciul unui izvor cu apa curata, denumit Baia Vulturilor. Izvorului i se atribuiau puteri miraculoase si - in trecut - aici se faceau pelerinaje.

TRASEE DIN SEMENIC

SEMENIC - TREI APE - SLATINA-TIMIS

Distanta: 32 km. Drum auto. Timp necesar cu piciorul: 7-8 ore.

Sub virful Semenic, spre soare-rasare, se deschide un bazin mare, obirsia vaii Timisului. Se intilnesc aici trei piraie: piriul Semenicului, cel mai bogat in ape, pe care le suge din pieptul muntelui Semenic si din culmea Nerganei; piriul Gradistei ce colecteaza apele din versantul impadurit cu molid la nord de virful Semenic, iar o alta parte din golurile Garinei; piriul al treilea, Brebu, care vine din nord, de sub comuna Brebu Nou. Toate trei se intilnesc intr-un punct, unde doua culmi pieptise le-au inchis dezvoltarea. Locul se numeste foarte firesc: Trei Ape, Comuna Brebu Nou se afla chiar deasupra acestui punct.

Aici s-au incheiat lucrarile unui nou baraj ce imbogateste peisajul Semenirului cu inca un intins de ape, cu sticliri de smaragd. Apele adunate in acest loc sint ridicate de pompe puternice la sute de metri si trecute in bazinul Birzavei, spre a astimpara setea uriasei geneze metalice de la Resita. Aces ,,Setila' al contemporaneitatii industriale, dupa ce a inghitit in intregime apa Birzavei, a strigat iar de sete. Strigatele lui, care au incremenit in calea apelor Birzavei trei umeri uriasi de beton, au porni a creste un altul, aici, la Trei Ape. Semenicul si-a intregit cununa sa de nestemate cu lacul cu trei brate rasarit pe aceste meleaguri.

Poti ajunge din Semenic la Trei Ape pe doua cai principale:

o poteca ce coboara de sub virful Semenic la Garina, circa l-1 ore - marcaj cruce albastra;

un drum ce urmareste culmea care separa cele doua bazine (Dealul Morminti, mai jos virful Gramada Ursului 1174 m), pina la cantonul silvic Prislop (circa 6 km de la complex). In acest punct se intilneste drumul Resita-Slatina care a urcat in serpentine de la Valiug si continua pe sub Garina la Trei Ape si apoi la Slatina-Timis.

Prislopul, sa intre bazinul vaii Birzavei si vaii Timisului, are pajisti linistite in jurul celor doua cantoane, o perspectiva intinsa, facind din el un loc foarte placut. Tot pe aici trece si canalul colector al apelor din bazinul Timisului spre cel al Birzavei. In parte, de la obirsia piraielor( apele Timisului au fost si pina in prezent indrumate spre Resita.

Garina si Brebu Nou, asezari de munte in inima Semenicului, au fost infiintate cu colonisti adusi in special pentru lucrarile de exploatare a padurilor. Dealurile domoale din jur sint propice iarna schiorilor. Cele doua localitati apropiate sint adevarate statiuni climaterice. Viitorul lac, care le va imbogati pitorescul, va inmulti cu siguranta numarul turistilor.

Valea Timisulu1, in aval de Trei Ape, este salbatica si greu accesibila. La asezarea lor aici, oamenii din cele doua comune si-au taiat drum mai usor prin bazinul vecin, valea Slatinei. Astfel, drumul urca putin pe piriul Brebului, apoi, in citeva serpentine ajunge in culmea apelor spre Slatina.

Punctul acesta de culme este un alt minunat loc de perspectiva: spre est, valea Slatinei si, profilat pe orizont, Tarcul. Spre vest si nord, culmi domoale, despadurite cu comunele Brebu Nou si Garina, apoi in fund, spre sud si sud-vest, masivitatea Muntilor Semenicului, complet impaduriti, ca un covor verde. Undeva, sus, o dunga galbena tradeaza golul de munte.

Spre obirsia vaii Slatina drumul coboara grabit in serpentine prin finete si pasuni. Ajuns in vale, el intra in padure, continuind inca 12 km pina la Slatina: o vale rasucita mereu printre stinci, cu drumul ce se zvircoleste si el continuu.

Slatina-Timis este o comuna mare de poale de munte, pe lunca destul de larga a Timisului. La l km de comuna se intilneste soseaua nationala, de unde la 20 km se afla Caransebesul. In apropiere este statia de cale ferata Slatina-Timis, pe linia Caransebes-Orsova.

SEMENIC-COMARNIC-CARASOVA

Poteca marcata. Distanta: circa 30 km. Timp necesar: 7-9 ore.

Legatura intre complexul Semenic si valea Birzavei, amonte de lacul Valiug, se face prin doua poteci marcate:

marcajul banda albastra face legatura cu Complexul cabanei Crivaia;

marcajul crucea rosie coboara in valea Birzavei la circa 3 km amonte de Crivaia, la vila Klaus.

Din valea Birzavei ambele duc la pestera Comarnic, pe trasee in parte diferite, ele intilnindu-se insa la poiana Betii. Pina la Carasova ajunge doar marcajul banda albastra.

In fata cabanei centrale a Complexului Semenic, poteci marcate se despart in evantai spre toate directiile. Poteca spre Crivaia (marcaj banda albastra) trece intii printre cabanele izolate ale complexului, prin apropiere de Piatra Goznei, pe la capul telefericului dupa care se afunda in padure. Se coboara continuu prin padurea de amestec, cu un singur divertisment: poiana Bolnovatului. Dupa circa l-1 ore de mers se ajunge in spatele cabanei Crivaia. Exista aici o cabana centrala, bine amenajata, cu o asezare placuta si inca citeva cabane mai mici. Cabana se afla intr-o portiune cu finete, la cel mult l km de coada lacului Valiug.

De aici, poteca continua pe valea Birzavei in amonte, pe drumul forestier existent, dupa care se abate spre dreapta in urcus, pentru a trece culmea apelor spre valea Carasului. Urca intii prin padure, apoi in apropierea culmii intilneste numeroase poieni impestritate cu mesteceni si fagi rari, placut loc de popas. Aici se intilneste cu marcajul cruce rosie.

Urmeaza apoi un coboris lung, de asemenea prin padurea bine inchisa, lipsit de perspectiva, pentru ca dupa circa 2-2 ore de mers de la Crivaia sa coboare in piriul Comarnicului, la citeva sute de metri in amonte de cantonul si pestera Comarnic. Aici se face legatura cu traseul descris anterior: Resita-Comarnic-Anina.

Piriul Comarnic este un afluent al vaii Carasului. In amonte de varsarea lui in Caras (Ia circa 2 km aval de canton) incep impresionantele chei ale Carasului. Adunindu-si cele mai multe ape din ultimele cline de sisturi ale Semenicului, valea strapunge cu indrazneala depozitele de calcar ce marginesc muntii spre vest. Este o trecere spectaculoasa, plina de farmec, cu multe curiozitati, din pacate insa accesibila abia pe o mica parte, in jumatatea inferioara, spre Carasova. Partea superioara, pina la deschiderea depresionara a Prolazului, este neamenajata si foarte greu accesibila. Trecerea prin apa este uneori aproape imposibila, valea fiind presarata cu "dorne' si "marmite' - portiuni de adincime mare a apei intre pereti abrupti. In partea inferioara, intre Carasova si Prolaz, exista o poteca sapata in stinca, permitind trecerea.

De la Comarnic poteca marcata ocoleste zona inaccesibila a cheilor urcind in platforma calcaroasa a Iabalcei si coborind numai la Prolaz. In spatele cantonului Comarnic, poteca are un urcus destul de repede dar scurt, si ajunge in platforma amintita. Printr-un relief foarte neregulat, culmi stincoase neclare, vai oarbe, numeroase doline prin pasuni, finetej livezi, poteca parcurge mai multi kilometri, apropiindu-se de Prolaz. Perspectiva este mereu larg deschisa, atragind insa atentia in mod special ruptura cheilor ce se mentine in stinga, cu neregularitatea peretilor ce se imbina parca, ascunzind in fundul lor apa in cursul sau salbatic. Dolinele sint numeroase si variate ca marime, unele ajungind la adincimi de 25 m. Vegetatia este interesanta, vadind o puternica influenta a climatului mediteranean. Abunda arbustii: paducelul, cornul, singerul, lemnul ciinesc, iar pe versantele abrupte spre chei, undele apele au dezgolit mult stinca, liliacul si mojdreanul. Primavara e si aici o lume a florilor. Coastele insorite pe care infloreste timpuriu liliacul sint o minunatie a regiunii.

Trecind pe linga citeva case razlete ale Iabalcei poteca se apropie mult de marginea abrupta a cheilor, pentru ca dintr-o data sa inceapa sa coboare pe versantul drept al cheilor, spre mica depresiune a Prolazului. In acest gavan se afla citeva salase si mici terenuri de cultura.

In continuare, cheile Carasului - circa 5 km pina la Carasova - sint ceva mai putin salbatice, cu o albie mai larga si cu versantele adeseori tocite si domolite de ape. Poate ca la aceasta impresie contribuie si poteca ce face comoda parcurgerea lor. Se intilnesc totusi si aici pereti amenintatori, blocuri imense ce stau gata sa cada, precum si citeva pesteri. Sus, pe o creasta, abia vizibile, confundindu-se aproape cu stinca, se afla ruinele cetatii carasovene, amintita intr-un traseu anterior. Apa curge mai linistit, fara framintarea cascadelor, adeseori adunata in mici laculete. Coborind mereu, portiunile mai largi se indesesc, adeseori fiind plantate cu nuci si pruni, semne ale miinii omului. La un cot ne apare gura suspendata a pesterii Liliecilor. Stincarie alba a cheilor, in care se intilnesc vipere, tine pina la marginea comunei Carasova, unde acestea se intrerup si ochiul cuprinde depresiunea destul de mare a Carasovei.

Cheile Carasului sint presarate cu mai multe pesteri, dintre care in portiunea accesibila amintim: pestera Liliecilor, Pestera de sub Cetate II si Pestera de dupa Cirsa. Pentru zona inaccesibila amintim pestera Socolovat si pestera Tolosu.

Pestera Tolosu este cea mai interesanta. Ea prezinta un complex de sifoane clasice, de drenaj subteran al apelor, functionind din plin in perioadele de abundenta de precipitatii. De la gura pesterii spre valea Carasului, pe circa 30 m, apele au sapat in caderea lor un sir de marmite sau caldari, asezate in trepte de mari dimensiuni. In perioadele de ploi abundente, apele se arunca peste sirul acestor caldari, formind o cascada continua, cu un zgomot asurzitor. Deasupra pesterii, un perete de peste o suta de metri inaltime da o nota deosebita de salbaticie.

Pestera Liliecilor, cu o lungime de peste 400 m explorati, este una din cele mai cunoscute.

Traseul descris, ducind de la domoalele cline ale Semenicului la abrupturile Carasului, de la lumina golului alpin la intunecimea misterioasa a pesterilor, de la aerul ozonat al molidului la parfumul liliacului, este unul din cele mai variate si interesante trasee ale masivului.

SEMENIC-LACUL BUHUI-ANINA

Traseu combinat - poteca si drum. Distanta: 25 km. Timp necesar: 6-8 ore.

Acest traseu, important prin faptul ca face legatura intre partea de nord a masivului si cea de sud, se desfasoara aproape in exclusivitate prin padure. De la Complexul Semenic, poteca marcata cu cruce rosie se indreapta spre sud prin golul alpin. Dupa ce trece de Baia Vulturilor, la o mica distanta, ea se abate in dreapta spre padure, despartindu-se de marcajul triunghi albastru care a insotit-o si care continua spre virful Nedeii si cantonul silvic Cosava. Ajunsa in padure, poteca coboara de-a lungul unei culmi bine impadurite, circa 4 km, ajungind in valea Birzavei la vila Klaus, o splendida constructie de vilegiatura, ridicata inca din veacul trecut, izolata in intinderile impadurite. In apropiere de apa Birzavei, pe un versant linistit, bine impadurit cu brad, constructia, cu o admirabila arhitectura, cu amenajarile din imediata vecinatate, se incadreaza armonios in peisaj.

De aici, marcajul cruce rosie urca pe versantul sting si se continua spre Comarnic, il vom parasi, traseul pe care-l descriem urmarind in amonte valea Birzavei. Spre obirsia sa, valea Birzavei este din ce in ce mai linistita, cu podoaba codrilor ce coboara pina in firul apei, cu lunci scurte si bine luminate, presarate ici-colo. Putin in amonte de vila Klaus se afla o pastravarie, iar la alti citiva kilometri ultimul canton silvic din aceasta vale.

Depasind si aceasta constructie, drumul trece valea Birzavei (aici un mic piriias de munte), urcind pe versantul sting, inainte de a ajunge in culme se bifurca: spre dreapta drumul duce la cantonul silvic Navesul Mare, in valea Carasului, iar spre stinga la Anina. Urmind drumul spre Anina, el se desfasoara numai pe versant, in bazinul superior al vaii Carasului, cu un mers unduios, ocolind toate piraiele ce-i ies in cale. Drum vechi, neintretinut, folosit pe anumite portiuni pentru exploatarea lemnului, el este practic inaccesibil pentru masini, fiind ingust, spalat de ape, dar foarte comod pentru picior. Trebuie mentionat ca este un drum monoton, fara frumuseti turistice pe o mare portiune a sa, deoarece este aproape total lipsit de perspectiva, dar reprezinta cea mai scurta legatura intre Semenic si Anina, centrul zonei de atractie din sudul masivului.

La inceput padurile sint numai de fag, unele tinere, altele batrine, treptat insa bradul le impestriteaza. Cind bradul devine numeros, drumul paraseste acel versant continuu pe care l-a urmat multi kilometri, angajindu-se intr-un relief neregulat, asemanator platoului calcaros din jurul coloniei Ceresnaia. Aici isi are obirsia valea Carasului. Unul dintre izvoare are o aparitie foarte scurta, pierzindu-se imediat printr-un ponor, in apropierea drumului, pentru a apare intr-un izbuc mult mai jos.

Se ajunge apoi la cantonul silvic Cirneala. Izolat intr-o poienita in mijlocul padurii intunecate, el este parca un punct de popas asteptat. La 4 km de cantonul Cirneala, urmarind drumul ce coboara in mai multe serpentine, se ajunge la lacul Buhui, lac de acumulare pentru necesarul de apa potabila al Aninei. Situat la obirsia vaii Buhuiului, intr-o regiune calcaroasa, la o confluenta de piraie, intr-un relief linistit, impadurit din plin, el este deosebit de odihnitor. In jurul barajului sint citeva amenajari: banci, peluze, plaje. La citeva sute de metri, reusit asezata fata de pozitia lacului, se afla cladirea cantonului silvic.

Superba este linistea acestui lac, in lumea aceasta a calcarelor si dolinelor, a numeroaselor taine subpamintene. Deosebit de tonica este padurea de brad, cu verdele ei inchis ce se reflecta in ape estompat in albastrul cerului. Perspectiva e inchisa de culmile domoale, dar atit de usor, incit nu ai de loc impresia de coplesire. Te afli parca undeva suspendat in azurul cerului, o frintura din el fiind inconjurata de un chenar gros de cetina.

Lacul Buhui se afla la 5 km de Anina, respectiv la marginea Aninei spre Steierdorf. Drumul trece prin Maial, la 2 km de Anina, locul unde la inceputul primaverii se tine serbarea cimpeneasca a minerilor. Drumul Anina-Buhui este accesibil in bune conditii vehiculelor auto. La lacul Buhui se mai poate ajunge si din Cuptoare, punct descris la traseul Resita-Comarnic- Anina.

ALTE TRASEE

Situat destul de central in masivul muntos Semenic, golul si Complexul Semenic ofera posibilitatea unor numeroase trasee turistice. Pina aici au fost descrise acele trasee care permit o parcurgere in bune conditii, fiind identificabile cu usurinta.

Din pacate, lipsa oricaror marcaje in intinsele si uniformele paduri ce se intind spre sud si sud-est fac foarte dificile traseele din aceasta parte a masivului. Pentru acest motiv, descrierea lor, cu valoare informativa, este aproape imposibila si contraindicata. Totodata, datorita uniformitatii padurilor si lipsei de perspectiva, precum si a lipsei unor elemente deosebite de peisaj, ele au si o redusa valoare turistica. Consideram totusi necesar sa le amintim aici.

SEMENIC-BOZOVICI, PRIN VALEA PONEASCA

De la Piatra Nedeii se continua drumul spre sud, pe culmea denumita Gruiul Bun, care separa valea Birzavei de cea a Nerei la obirsiile lor. La izvoare, valea Birzavei este vecina cu valea Poneasca. Depasind culmea ce separa cele doua obirsii, se poate cobori din poiana Ali Beg in valea Poneasca, pe care, urmind-o la vale, se ajunge la tabara de pionieri Poneasca, apoi in valea Minisului, de unde se poate continua drumul la Bozovici

SEMENIC-BOZOVICI, PRIN CANTONUL COSAVA

Marcajul triunghi albastru face legatura intre Complexul Semenic si cantonul silvic Cosava. Cantonul se afla in apropiere de trecerea canalului colector. (O parte din apele Nerei superioare sint colectate si trecute in valea Birzavei). De la canton se poate cobori pe valea Cosavei, component al Nerei, apoi de la confluenta, pe drumul forestier, la Borlovenii Vechi si Bozovici. In prezent s-a realizat si un drum forestier de legatura intre obirsia vaii Birzava si valea Nerei, care trece pe linga cantonul silvic Cosava.

SEMENIC-TEREGOVA

Din apropierea Complexului Semenic, spre sud-est porneste culmea prelunga ce separa bazinul Timisului de cel al Nerei. Ea trece prin poiana Preluca si prin Tilva Nerganita Mare (1364 m). Mai departe, in locul denumit Zanoaga, culmea principala se desparte in doua: o ramura spre sud, intre valea Nerei si valea Mehadica, peste Tilva Nerganita Mica (l 264 m), iar alta spre est, intre valea Mehadica si cea a Timisului. Pe prima culme se poate cobori in Tara Almajului la Borlovenii Noi. Culmea cealalta coboara pina in apropierea Teregovei, trecind prin virful Ratcoane.

ORAVITA-CENTRU TURISTIC

Inima si capitala vechiului Caras, Oravita este al doilea mare centru turistic al Muntilor Semenic. Ca vechime a unor amenajari si ca traditie turistica l-am putea socoti chiar primul. Este totodata si al doilea oras important din sud-vestul tarii. Cimpia ce se intinde de la varsarea Tisei in Dunare, cuprinzind si valea Carasului, se sfirseste aici spre est, la poalele Muntilor Aninei, intrerupta doar - nefiresc - de dealurile Virsetului, ce se observa in departare. Orasul s-a dezvoltat ca urmare a exploatarilor miniere din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. In partea de jos a actualului oras a existat, comuna Oravita Romana. Se spune ca odinioara trei ciobani ar fi gasit prin actualul oras de sus niste pietre sclipitoare, luindu-le drept aur. Autoritatile de atunci au anuntat imediat Curtea de la Viena, care a intemeiat aici prima colonie de mineri, inceperea ulterioara a exploatarilor a dus la marirea coloniei, luind fiinta astfel Oravita Montana.

Exploatarile continuind in timp si luind amploare, localitatea a crescut cu mult prin colonizari, ajungind ca cele doua asezari sa se uneasca, devenind un oras lung de circa 6 km. Au existat aici exploatari de aur, pirita, malachite, azurite. Inflorirea industriei a determinat o intensa civilizare si o puternica dezvoltare a culturii. Oravita a inceput a fi cautata inca din acele timpuri, atit pentru climatul sau foarte placut, cit si pentru pozitia si imprejurimile ei. In anul 1817 s-a infiintat aici unul din cele mai vechi teatre din tara, pe la care a trecut si Eminescu.

O constructie veche remarcabila este linia ferata Oravita-Anina, inceputa in 1864. Ea este o continuare a celei mai vechi linii ferate din tara, Oravita-Bazias, terminata in anul 1847. Ca amenajari urbane este de remarcat vechea gradina de tir, cu poligonul de tragere si parcul din jur, plantat cu esente rare.

Dupa primul razboi mondial, in Oravita se construieste un frumos palat administrativ si se amenajeaza parcul din fata acestuia. Prinosul de realizari ale anilor pe care-i traim se cunoaste din plin si aici. Daca vechiul oras, ascuns si alungit pe valea Oravitei, inghesuit intre cele doua Tilve si muntele Simion, cu case cocotate pe versant, a ramas acelasi, in partea sa de jos insa, unde perspectiva se deschide larga spre lunca Carasului, a inceput sa creasca un oras nou, cu blocuri inalte, in culori vesele pastelate, schimbind cu totul in aceasta parte fizionomia orasului.

Peisajul oravitean e dominat de doua elemente caracteristice: unul natural, Rolul, muntele de calcar ce flancheaza Muntii Aninei spre vest in aceasta portiune, impresionant prin salbaticia si inaltimea lui; altul artificial, constructiv, Sanatoriul Marile, care domina nu mai putin impresionant intreaga vale a Oravitei.

Oravita este astazi un oras de provincie cu climat deosebit de placut - submontan cu influenta mediteraneana - permitind cresterea castanului si a altor specii cu caracter mediteranean, si un important centru turistic, de acces spre multe obiective ale muntilor invecinati. Pe aici se poate trece la Sasea si cheile Nerei, ajunge la Anina si apoi in inima Semenicului sau in Tara Almajului, tot de aici putind fi vizitate obiective turistice apropiate de oras.

Spre sud, comuna cea mai apropiata este Ciclova Romana (circa 5 km). Existenta minelor de cupru in apropierea comunei a determinat infiintarea si aici in trecut a unei asezari de colonisti: Ciclova Montana. Linga aceasta a existat o vestita fabrica de bere. Tot aici a fost construita de calugarii franciscani, inca din 1727, o mica manastire, cocotata pe o stinca, iar in jurul anului 1860 a fost zidit de localnici si oraviteni schitul Ciclova.

Din Ciclova se pot face excursii pe muntele Rol. Nu exista insa poteci amenajate sau marcate. Pentru a ajunge sus, in stincariile in care se ascund pesteri si de pe care se deschide o frumoasa perspectiva pi'na departe spre dunele de nisip ale Deliblatei, este nevoie de ajutorul unui ghid localnic. Exista acolo sus mici padini, poieni ascunse, greu accesibile prin peretele de stinci si grohotis, minunate locuri de recreare. In aceste locuri se spune ca si-ar fi avut ascunzatoarea haiducul Adam Neamtu. Tot linga Ciclova, spre Marila, se ridica masiv Muntele Simion. Bine impadurit spre nord, spre valea Oravitei si Marila, cu comoara cetinelor de brad pe coltul sudic, pirlit de soare si vinturi, el este stincos, arid, cu vegetatia specifica de calcar, cu intinse tufisuri de liliac si scumpie. Pe stinci izolate in inaltimea lui, ochiul poate gasi aceeasi intinsa panorama a vaii Carasului.

TRASEE DIN ORAVITA

ORAVITA-ANINA (PRIN MARILA)

Distanta: 17 km. Drum auto.

Drumul spre Anina strabate Oravita in toata lungimea ei, pe strazi inguste, gituite, ca si intreg orasul vechi, de dealurile vecine, cu case aratoase, unele urcate pe terasele versantelor. In partea de sus a orasului, unde drumul incepe sa urce, se afla doua baraje, construite inca din 1733, pentru apa necesara orasului si exploatarilor miniere. Unul din lacurile de baraj este in mare parte colmatat.

Depasind ultimele case si barajele amintite, drumul incepe sa urce pe versant, parasind valea Oravitei. Un drum bun ce se desfasoara in numeroase curbe, pentru a ocoli piraiele, cu perspectiva apropiata a versantului impadurit al muntelui Simion, a Sanatoriului Marila ce se apropie mereu si a Oravitei ce ramine jos, in vale. Dupa un urcus continuu, de aproape 8 km, se ajunge in culmea apelor, unde se afla Sanatoriul Marila. Asezat intr-o splendida pozitie, la curmatura dintre obirsiile vailor Oravitei si Jitinului, el domina aceasta parte a muntilor. Constructia inalta, multietajata, masiva, pare crescuta din munte. Privita dinspre Oravita, te frapeaza masivitatea ei, pe care o compari cu cea a dealurilor invecinate si place ritmica teraselor suprapuse, motiv arhitectural furat parca de la padure, din suprapunerea cetinilor de brad. Aerul e mereu proaspat aici, bogat in ozonul pe care-l emana intinsele paduri de brad. E multa lumina.

In dreptul sanatoriului, imediat sub drum, se afla colonia Bradisor. Infiintata ca statiune climaterica la inceputul secolului al A-lea, ea este in prezent colonia personalului ce deserveste sanatoriul. Numeroase vile originale stau ascunse parca in padurea racoroasa de brad. Sanatoriul Marila a fost construit in 1933 de catre stat.

Trecind de Marila, drumul strabate in contituare padurile bine inchise de brad si fag, instalate pe o alta platforma calcaroasa, bogata in doline, platforma Bradetului, ce se intinde in aceasta parte a Muntilor Aninei, prin acelasi relief neregulat, confuz, enigmatic. El trece pe linga doua canoane silvice, traverseaza o cale ferata industriala si, inainte de a intra in Steierdorf, iese in lumina finatelor.

In apropiere de Steierdorf (suburbie a Aninei) relieful se contureaza din nou, drumul angajindu-se in bazinul unui piriu, valea Steierului, afluent al vaii Minisului. Drumul strabate citeva colonii marginale ale Steierului, asezate pe culmi, dupa care coboara in centrul comunei. De aici se continua la dreapta, in jos pe valea Minisului spre Bozovici, sau la stinga, unde dupa 4 km ajunge la Anina.

ORAVITA-ANINA (CU TRENUL)

Distanta: 34 km. Durata calatoriei: 2-3 ore.

Oravita reprezenta in secolul al XIX-lea un important centru economic si industrial, dovada linia ferata ce s-a construit de la Bazias inaintea altora. In apropierea ei, la actuala Anina, s-a descoperit atunci un bogat zacamint de carbune superior. Necesitatea economica de a valorifica aceasta bogatie a determinat construirea liniei ferate Oravita-Anina, un exemplu al indraznelii de proiectare, al gindirii si al energiei creatoare chiar pentru tehnica timpurilor noastre. Trebuiau rezolvate doua probleme dificile: neregularitalea si salbaticia reliefului si diferenta mare de nivel (de peste 300 m) intr-un traseu scurt. Solutionarea diferentei mari de nivel s-a facut prin lungirea traseului. In ceea ce priveste dificultatea reliefului, singura solutie a fost indrazneala: lupta cu stinca, cu haurile adinci ale vailor, cu culmile prelungi ce ieseau in cale. Din aceasta lupta, anticipata tehnic si tactic de ingineri si dusa de miinile harnice ale oamenilor, s-a nascut aceasta linie, cu numeroase viaducte si tunele, adevaratii constructie de arta.

La pornirea din Oravita, in timp ce strabate pantele domoale si cultivate cu finete si livezi ale Braduletului (fost Maidan), nici nu banuiesti originalitatea ei. Treptat, ea intra in privelistea inchisa a vaii Lisava, dupa care relieful tot mai accidentat o obliga sa strabata tunele si sa treaca peste viaducte. Traseul, pe o mare lungime, este sapat in versantul stincos de calcar. Dupa un tunel, viaductul peste valea Jitinului este un indraznet salt de pe un munte pe altul. Pe versantele stincoase, acoperite cu liliac si mojdrean, trenul se strecoara incet, parca abia tirindu-se prin piatra dura, cu perspectiva ce creste mereu. Undeva la poalele versantului apare colonia Ciudanovitei, peste care, departe, se vede valea Carasului si, undeva mai sus. comuna Carasova, cu drumul ce duce la Resita. Dupa gara Girliste se strabate un tunel, apoi linia iese in pasunea Girliste, de unde ochiul cuprinde o mare parte a Muntilor Semenicului, ispraviti cu insusi golul de munte.

Apropiindu-ne de Anina, linia angajata acum in bazinul vaii Aninei se zbenguie la inaltimi ametitoare deasupra vaii, uneori cu adevarate abrupturi sub ea. Trenul merge foarte incet, pentru a avea deplina siguranta si parca pentru a te lasa sa te saturi de splendoarea peisajului. Un ultim viaduct, dupa care intrarea in Anina se face pe linga mina centrala, ispravindu-se astfel o calatorie cu trenul, aproape unica in tara.

In prezentarea acestui traseu, socotim binevenit un expresiv citat al scriitorului banatean Virgil Birou:

"Sa descrii frumusetea liniei ? Dar ea trebuie traita ! Nu se poate povesti, cum nu se poate povesti farmecul unui tablou facut de un mester mare. Trebuie sa traiesti cu linia, sa te cateri cu ea pe coaste, cu ea sa te guduri sub frunzis de fag si sa te scalzi in razele de lumina ce se strecoara prin frunzis. Trebuie sa ametesti cu ea deasupra prapastiilor si pe viaducte inalte, sa te infioare fluierul locomotivei cind ai intrat in adincul tunelului si sa zburzi cu voiosia unui copil cind ai iesit la lumina, ca peste un minut sa intri iar in negura din sinul muntelui. Pe dreapta, stinca inalta, pe stinga, prapastia abrupta. O intorsatura, un salt de pe un munte pe altul si tabloul se schimba, acolo unde ai avut coasta, privirea ti se afunda intr-o vale insorita, in care pacurarul ti se pare copil, iar oaia cit pisica. De cealalta parte, in schimb, nu poti scoate capul pe geam, ca-ti freci nasul de stinci. Iar sufletul tau se bucura ca sta sigur intre ele pe o platforma lata de trei metri.'

ANINA - CENTRU TURISTIC

Muntii Aninei, crescuti din mari framintari geologice, au inchise in inima lor numeroase bogatii. Acolo unde suvoaiele fierbinti de lava au patruns prin crapaturile scoartei, au lasat impietrite bogate filoane cu diferite minerale de aur, fier, arama etc. Unde zvircolelile scoartei au fost mai aprige, rasturnind creste de stinca peste vechi lagune cu apa, au ramas prinse in maruntaiele scoartei depozite uriase de lemn. Mileniile le-au carbonificat, iar apele au scos la iveala cite un colt, si omul a inceput sa scormoneasca pamintul in cautarea lor. Asa s-au nascut in intunecimile codrilor, departe de satele vechi romanesti, Anina si Sleierul.

Spre sfirsitul secolului al XVIII-lea, prin aceste locuri umblau doar padurarii si carbunarii, care faceau mangal. Se spune ca in 1790 un carbunar, lucrind la bocse pe aici, ar fi descoperit carbunii naturali. La inceput ei nu au fost folositi decit de ciobani, vanatori, carbunari si abia cu timpul diversi antreprenori incep exploatari serioase. In jurul minelor de carbuni, pentru exploatarea carora se construieste peste citiva ani - 1864 - linia ferata, incepe constructia si a altor obiective industriale: cuptoare de cocs, furnale, turnatorii de fier si otelarii, fabrica de caramida refractara, uzina electrica etc. In mijlocul padurilor se dezvolta exploziv un centru industrial.

Dupa acest avint insa, la citeva decenii, se produce o stagnare. Industria siderurgica se dezvolta impetuos la Resita, favorizata de bogatia minereului din apropiere, ceea ce duce la stagnarea ei la Anina, care ramine in timp numai cu exploatarea carbunelui. Zacaminte mari de carbune valoros dau si astazi suflu de viata Aninei. Vechea asezare, insirata pe o strada lunga, pina sus la obirsia vaii Aninei chiar, s-a imbogatit cu constructii noi, blocuri, asezaminte social-culturale. In continuarea orasului Anina, pe un piriu ce da in valea Minisului, se afla cealalta asezare: Steierdorful. Mine sint si aici, intinsul zacamint fiind atacat din toate partile.

Intre cele doua asezari, azi unite in orasul Anina, pe culmea usoara ce separa cele doua bazine, se afla un intins cimitir. Siluetele crucilor vechi de marmura sint parca un tipat de lumina din destinul intunecat al multor mineri ce s-au daruit cu amara truda stihiei adincurilor. Aici se afla urmele celui mai groaznic accident din aceste mine: 7 iunie 1920 - o suta optzeci si sase de morti.

Pentru nevoile centrului industrial s-au facut si in jurul Aninei o serie de amenajari, care au imbogatit pitorescul regiunii. Exista si aici o retea hidrotehnica. Pentru nevoia de ape au fost construite doua baraje: Buhui si Marghilas. Din lacurile create, apa a fost adusa prin conducte subterane la Anina. In apropierea Aninei, pe platoul calcaros dinspre Oravita, s-a ridicat o colonie pentru mineri: Bradetul. Vechea administratie a padurilor a construit drumuri si cantoane forestiere, care reprezinta astazi bune locuri de popas.

Anina este un centru turistic atit prin obiectivele din apropierea sa, cit si prin convergenta a numeroase drumuri turistice. O parte din ele au fost descrise la capitolele anterioare.

TRASEE DIN ANINA

ANINA-BOZOVICI, PE VALEA MINISULUI

Drum auto. Distanta: 33 km.

Intre centrul Aninei si centrul Steierului distanta este de 4 km. Drumul spre Bozovici porneste din Steicr, avind inca 29 km; bine intretinut, el este accesibil pentru masini.

Din marginea Steierului, drumul insoteste piriul cu acelasi nume ce strabate comuna. La km 2 se ramifica spre dreapta drumul forestier ce duce la cantonul silvic Crivina. Dupa aceasta ramificatie drumul paraseste un timp piriul, mentinindu-se pe versant si coboara apoi, dupa circa 2 km, in valea Minisului. O recunoastem dupa debitul mai mare, dupa calea ferata forestiera ce o urmareste si dupa versantele stincoase de calcar ce o inconjura. La km 5,5 se ramifica spre dreapta un alt drum forestier, pe valea Pauleasca. Aceasta vale, destul de lunga, vine din sud, izvorind in apropiere de valea Beiului.

Trecind de valea Pauleasca, Minisul continua sa strabata cheile marunte in care s-a angajat, pina la km 7. Aici valea se deschide, apar lunci cultivate, culminind cu lunca de la km 10, unde se afla mica asezare Colonia Minisului. In trecut a existat aici un mic centru industrial: o fabrica de spirt si una de pulbere, in jurul carora s-a creat o colonie. Fabricile au disparut dupa primul razboi mondial, iar asezarea este in prezent o colonie forestiera. De aici, din apropiere, linia ferata forestiera transporta lemn la Anina.

Trecind de Colonia Minisului, luncile continua inca vreo 2 km, pina la Gura Golimbului, unde Riul Alb isi coboara apele din culmile dinspre sud, din framintatul teren calcaros ce da in pasunile Lapusnicului Mare. Alungita din aceste culmi, Cirsia Rosie se apropie pina in valea Minisului.

De la Gura Golimbului, km 12, valea se ingusteaza iarasi, incepind a doua zona de chei. Peretii cheilor, puternic sfirtecati, salbatici, cu pesteri, nu au inaltimi prea mari. Pe la mijlocul lor, ogasul Gura Izvorului vine din stinga, din dealul Zabal. La km 15, valea se deschide iarasi, cu lunci cultivate si salase izolate. La km 16, valea Minisului primeste din stinga un afluent, Poneasca. In sus pe vale exista un drum forestier, pe care, la circa 4 km, se afla colonia Poneasca. Situata intr-o frumoasa pozitie, unde valea se largeste intr-o lunca deschisa, la confluenta cu un alt piriias, colonia are mult farmec. Cladirea centrala, din piatra, si inca alte trei cladiri sint situate pe o mica terasa a apei, la circa 10-20 m deasupra acesteia, inconjurate de brazi, curate, ingrijite, ele au in preajma un parculet vechi, baraje, uzina, precum si intinderile nesfirsite ale codrilor.

Terenul si vechile constructii au fost distruse dupa primul razboi mondial, dar astazi, refacute si amenajate, functioneaza din 1959 ca tabara de pionieri.

Urmind in amonte piriul Poneasca, se poate trece usor in valea Birzavei prin saua denumita Trei Movile. La circa 500 m in aval de varsarea piriului Poneasca, valea Minisului se angajeaza in cea de-a treia zona de chei, denumite cheile Bigarului. Desi mai scurte, ele sint mai impresionante prin inaltimea peretilor si prin curiozitatile ce le ofera. Cirsia Mare, ce se ridica pieptis in stinga, este denumita Cirsia Zagrazii, iar cea din dreapta, Gozna.

Apa si-a sapat aici anevoie albia strimta si adinca, ca un canal de piatra presarat cu bolovani, sub pereti uriasi. Cheile nu au nici un kilometru lungime. In ele Minisul primeste pe dreapta un piriias, Bigarul, care izvoraste de sub stinca uriasa a Cirsiei Goznei si i se adauga cu un salt spectaculos, printr-o spintecatura a albiei. Locul acesta al izbucnirii, la numai vreo 100 m de valea Minisului, pazit de inaltimea peretelui, e plin de farmec. Suvoiul de apa se aduna in firul piriiasului, sare un prag, apoi, la umbra padurii, inspumeaza in cadere apa Minisului. Aici s-a amenajat un pod si un mic loc de popas, binevenit pentru drumet. Iesita din chei, valea se deschide brusc in spatele unui cleant mic, cu o padurice de pini alaturi. De aici, spre vale, Minisul nu va mai fi incatusat de stincarii, curgind linistit si agale pe cei mai bine de 10 km pina la Bozovici.

Pe stinga se ramifica mai multe drumuri forestiere: pe valea Zagrade, valea Cizmarului, valea Radovacea. La km 23 se apropie un alt afluent mare, valea Taria. Luncile sint din ce in ce mai largi, frumoase, cu finete si livezi, cu salase tot mai numeroase. Apoi cind dealurile se deschid in largul Tarii Almajului, intram in comuna Bozovici, situata pe valea Minisului.

ANINA - CANTONUL CRIVINA - REZERVATIA BEUSNITA

Distanta: 30 km. Timp necesar: 6-8 ore.

Traseul porneste din Steierdorf, pe drumul spre Bozovici, pina la km 2, de unde continua pe drumul forestier ce duce la cantonul silvic Crivna. Acest drum urca prin padure pina la pasunea comunei Steierdorf, apoi coboara in valea Minisului, unde la confluenta acestuia cu Mindrisagul se afla cantonul Crivina, intr-o pozitie plina de farmec. De la Crivina poteca spre Beiul urca intii pe valea Mindrisagului, apoi prin Padina Seaca si, urcind pe Rarasdianu, ajunge in poiana cu multe doline din culmea apelor, denumita Poiana Omului Mort. Din poiana se coboara spre sud, la izvorul Racasdianu, care dispare in bolovanisul vaii Beiul Sec.

La aproximativ 6 km pe valea seaca in jos se afla cantonul Beiul Sec. Valea este mereu impadurita, avind frumoase paduri de fag, cu exemplare de alun turcesc prin fundaturi si cu o mare bogatie de flori. Cantonul Beiul Sec este si el un loc de popas.

In aval, la circa 4 km, se afla Ochiul Beiului si valea Beusnite;, cu splendidele sale cascade. De aici se poate continua drumul pe traseul descris ulterior, Sasea - Beusnita, si ajunge in cheile Nerei sau iesi pe un alt drum la coama Potoc (vezi traseul amintit). Daca pina la Crivina se poale merge cu usurinta pe drumul forestier, de acolo in continuare poteca nemarcata cere multa atentie in urmarirea ei pina la coborirea in valea Beiului, dupa care albia seaca a Beiului inlatura iarasi dificultatile de orientare.

Traseul, din pacate nemarcat, face legatura directa intre zona Aninei si atractiile din sudul masivului: valea Beusnita si cheile Nerei.

SASCA MONTANA - CENTRU TURISTIC

Un alt centru care permite vizitarea partii sudice a Muntilor Anina este si comuna Sasca Montana. Desi situata in exteriorul muntilor descrisi, o semnalam ca favorizand drumetia in aceasta parte a muntilor. Ea se afla pe drumul care face legatura dintre Oravita si Moldova Noua (Oravita-Racasdia: 6 km; Racasdia - Moceris - Slatina-Nera - Sasea Montana: 20 km). In curind insa Sasea va ramine in afara traficului intens de circulatie dintre cele doua centre, deoarece noua artera modernizata trece din Racasdia spre Moldova pe alt traseu. Aceasta modificare a traseului se face in special pentru a evita serpentinele de pe muntele Gheorghe, care domina Sasca.

Sasca Montana, o comuna inghesuita intre doua culmi neprietenoase de-a lungul vaii Susara, afluent al Nerei, a aparut in secolul al XVIII-lea, o data cu dezvoltarea industriei extractive in Banat. Colonizata cu muncitori, ea a cunoscut dezvoltarea si febrilitatea centrelor miniere importante. Minele de aur si alte metale neferoase au fost bogatia regiunii. Pe o lungime de 3 km, comuna pastreaza azi doar vestigiile acestei dezvoltari, cladiri de administratie, instalatii industriale, hoteluri etc., parasite si ruinate.

Sasca Montana este azi o comuna tihnita, inviorata deocamdata, dar probabil pentru inca scurt timp, de circulatia spre Moldova. Prin tihna si izolarea care ii sint harazite, pe viitor ea va deveni un cautat centru turistic datorita pozitiei sale si in special frumusetilor regiunii invecinate. Din capatul de sus al comunei drumul urca continuu muntele Gheorghe, pe aproape 5 km, ajungind pe culme in comuna Stinapari si, in vecinatate, comuna Carbunari, ambele asezate pe inaltimi de dealuri, cu o pozitie frumoasa, cu intinsa perspectiva, dar cu peisajul apropiat cam dezolant din cauza despaduririi totale din jur. Briul de paduri se incheaga mult mai spre est de ele.

Prin Stinapari si Carbunari drumul ajunge la Moldova Noua, 28 km.

In marginea Stanaparilor se desparte un drum care merge mult pe culmi de dealuri, in directia din care vine Nera, pentru a cobori la Sopotu Nou in Tara Almajului. Acest drum trece prin comuna Stancilova, cocotata si ea pe inaltimile impadurite (Stinapari - Stancilova - Sopotu Nou: 22 km).

In apropierea comunei Sasca, continuind drumul pe valea Susara, ingustata si destul de salbatica, la cca 2 km se afla baza de cercetare a universitatii din Timisoara - Susara, care in trecut a functionat si ca baza turistica. Pozitia este placuta, pe un fund de vale, dar lipsita de perspectiva din cauza padurii ce o napadeste din toate partile.

Sasca Montana este astfel un punct de trecere spre vecinatatea masivului - Moldova Noua, Tara Almajului, si un punct de pornire spre doua obiective deosebite ale masivului: cheile Nerei si valea Beiului. Atit comuna Sasca cit si traseul amintit, Stinapari - Sopotu Nou, se afla in Muntii Gorganului.

Am considerat necesar sa le amintim, deoarece ele constituie singura posibilitate de deplasare cu masina la limita sudica a munt lor descrisi.

TRASEE DIN SASCA

SASCA ROMANA-SOPOTU NOU (CHEILE NEREI)

Poteca nemarcata. Distanta: 20 km. Timp necesar: 8-10 ore.

Cheile Nerei reprezinta douazeci de kilometri de salbaticie si pitoresc, de piatra si apa, de izolare si surprize. Ele constituie fara indoiala cel mai valoros obiectiv turistic dintre Muntii Aninei si Almajului. Ele isi vor pastra inca multa vreme, cel putin pe o portiune, farmecul drumetiei adevarate cu piciorul. Nora izvoraste din inima Semenicului, din golul muntelui, strabate apoi paduri de fag ce se intind intunecate si dese spre sud, pina departe in Tara Almajului. Alintata la inceput cu diferite nume ca Nergana, Nerganita, cit timp curge prin padure, ramine cu numele de Nera atunci cind strabate agale Tara Almajului.

Imbogatita cu apele ce vin din sud, din Muntii Almajului, ea vrea sa scape, sa-si incerce norocul in alte zari. Dar muntii, care i-au plamadit cosita viorie, vor s-o retina. Dupa un cot spectaculos la Sopotu Nou, apa se avinta in imparatia pietrei albe, pe care o ferastruieste cu rabdarea mileniilor si, abia departe, in zarea indepartata a Carasului, scapa, ducindu-si multumita limpezimea si fiorul spre destinul sau geografic.

Te indeamna ineditul ei, te indeamna izolarea sa-i cunosti framintarea in lungul celor 20 km de chei. Drumetul trebuie sa se obisnuiasca de la inceput cu un gind: minimele amenajari ce te ajuta sa strabati cheile nu te scutesc de neplacerea citorva treceri prin vad. Apa, caldicica vara, ajunge pina sub genunchi.

Sosit cu autobuzul sau masina din Oravita, cobori in Sasca Montana, imediat dupa podul de la intrare. De aici, la numai 2 km se afla Sasca Romana. Sat vechi, de bastinasi, asezat in loc larg, unde Nera iesita din chei si-a intins lunca, dupa ce a ros si nivelat un deal intins. Perspectiva aici este frumoasa si intinsa in lungul Nerei. La intrarea in Sasca Romana se urmeaza un drum pe stinga, in apropiere de cursul Nerei, in timp ce comuna ramine mai mult in dreapta, pe un usor platou. Drumul, dupa iesirea din sat, se apropie mai mult de Nera si la un moment dat apare o punte peste apa. Este o punte noua, suspendata pe cabluri, in locul nenumaratelor punti pe care apele infuriate le-au smuls. Poteca strabate apoi lunci cu livezi, culturi, apropiindu-se de chei. Sint aproximativ 2 km de la punte pina in locul unde piciorul incepe sa simta coltul dur al pietrei de calcar si ochiul se opreste in peretii cheilor.

Peretii de stinca, crestele ce rasar din peisaj se numesc aici, in general, ,,cirsii', spre deosebire de ,.geanturi' si "Ciuceve' cum sint denumite pe valea Cernei, intilnim astfel, la aproximativ o ora de mers din Sasca Montana, prima cirse: Foeroaga Mare sau Cirsia Tunelului, cu care se termina cheile.

Poteca veche, sapata in stinca pe o mare lungime a Nerei, cu tunele si prispe, se incadreaza aproape organic in peisaj. Aceasta poteca veche, amenajare minima care permite vizitarea cheilor, nu afecteaza cu nimic salbaticia si originalitatea cheilor. De la prima intilnire cu stinca, de la cirsia amintita, intilnim si tunelele. La o inaltime de mai multi metri deasupra apei, poteca nu a putut ocoli anumite picioare de stinca si atunci le-a strapuns. Tunelele mici, scurte de citiva metri, prin care abia te strecori, te obisnuiesc cu stinca. In dreapta, Nera iti ofera perspectiva unei cotituri bruste, la poalele unui perete pe care l-a sapat drept in dealul montan. Pe malul opus celui in care izbeste stinca, apa a depus nisip si pietris. Aici, un picior de culme coboara prelung pina in cotitura vaii. Ai impresia ca va trebui sa-l urci, dar poteca te conduce la intrarea unui alt tunel de 40 m, cel mai lung din suita lor.

Dupa citeva clipe de intuneric apar secventele unui decor schimbat: o lunca destul de larga, cu mari dune de pietris, coaste impadurite, cu citeva poieni, silueta altor creste in fund si valea ce serpuieste agale, ia: in spate, peretele pe care l-a strabatut poteca. Oamenii spun ca luncile acestea largi, cu depuneri de pietris, isi schimba fizionomia de la un an la altul, dupa fiecare viitura a Nerei.

In locul unde se termina lunca, poteca intra din nou in stincarii acoperite cu o vegetatie caracteristica acestor regiuni: mojdrean, carpinita, scumpie, liliac, cu liane de curpen, cu lastari de vita de vie salbatica ce se catara pe tufisuri. Te asteapta aici surpriza unei alte serii de tunele. Tunelele sint apropiate unul de altul si la iesirea din ultimul iti apare in fata valea Beiului, coborind din padurile intinse spre nord, din interesanta rezervatie a Beusnitei. Tot aici se intilneste si drumul forestier ce vine din Potoc-Socolari si continua pina la valea Lindinei. Aici se poate ajunge si cu masina, pierzindu-se insa, in acest caz, aceasta portiune a tunelelor.

Drumul forestier se construieste pe urmele unui vechi drum de caruta. Pe aceasta portiune Nera curge domoala pe sub salcii si anini, pe sub revarsarea de ierburi si brusturi de pe maluri. Fundul apei e adeseori un covor de nisip si pietricele.

La ogasul Lindina se intinde o lunca, apoi peisajul devine mai salbatic, versantele mai strinse, stincoase. Txancurile incep sa cistiga in semetie pe masura ce ne apropiem de primul mare cot al Nerei de sub Cirsia Rolului. Drumul vechi de caruta, comod, destul de larg, ne scoate usor in unul din cele mai placute locuri ale vaii, pe care-l reprezinta acest cot. O culme joasa, mai mult impoienita, patrunde ca o spinare in bucla pe care o face Nera, intre impresionantii pereti ai Cirsiei Rolului la nord si Cirsia cu turnurile Begului la sud. Culmea Ciochini, cum este denumita aceasta culme joasa dintre ape, cu o perspectiva panoramica splendida, este poate unul din cele mai reusite locuri in care o cabana ar oferi incintare. Gospodarii padurilor din trecut au apreciat acest loc si au construit aici un canton silvic, denumit cantonul Damian. El se afla intr-o poiana, dupa cotul mare al Nerei, pe versantul drept. O cladire sanatoasa ce poate oferi drumetului adapost (timp de mers din Sasca Montana 2-3 ore).

Se spune ca in stincile inalte ale Cirsiei Rolului si Begului, cu ascunzatori si putine poteci, si-ar fi gasit loc de ascunzis si siguranta haiducul legendar Adam Neamtu.

Continuindu-ne drumul de la cantonul Damian, drumul de caruta ne conduce tot pe stinga apei inca citiva kilometri. Peisajul se schimba treptat, cistigind in salbaticie. Pe partea cealalta a apei apare Cirsia Soimului, imensa despicatura de piatra, cu desene originale in stratigrafie rocii, cu o culoare batind adeseori in rosiatic, cu guri de pesteri, cu o vegetatie saraca catarata prin prispe ratacite. Cleanturile apar si pe versantul pe care trece poteca, valea devenind din ce in ce mai ingusta, De aici incepe cea mai salbatica zona a cheilor. Apa simte si ea strinsoarea pietrei, din domoala devenind sprintena, galagioasa, nelinistita prin multimea de bolovani ce-i garnisesc albia.

Cind poteca se ingusteaza si se pierde in stinci, in cleanturile de "La Cirsige', drumetul trebuie sa treaca prin vad. Poteca pe care o gasim pe celalalt mal, de la inceput mai putin prietenoasa, mai ingusta, adeseori in mers neregulat, jos-sus, din cauza viiturilor ce au sapat-o, ne conduce totusi cale de kilometri in sus, de-a lungul cheilor. Foarte greu de observat, un alt bazin care - Valea Rea - se deschide in valea Nerei. Portiunea este foarte salbatica, o imbinare de stinci, vegetatie si apa.

Salbaticia cheilor continua pe mai bine de 3 km. Poteca, tot mai greoaie, te conduce prin mai multe prispe sapate in piatra, in peretii Cirsiei Barbesului, apoi al cirsiilor dese. Cursul apei este pe aici mereu cotit, in zvircoliri salbatice. Una din prispe, sapata adinc in stinca, iti lasa deasupra un tavan urias de piatra. Jos, la circa 4 m sub poteca, Nera a adincit o toaie intinsa, o viitoare intunecata, verzuie, cu lunecari de pesti si reflexe de soare. Putin mai departe, piciorul de munte, prelungit jos in cotul vaii, asemanator celui de la Damian, iti da iar nostalgia unei sederi pline de visare, in vreun adapost cit de mic. Un adapost la care ai trece peste o punte suspendata, ti-ar oferi aici o incintatoare sihastrie in ragazul zilelor de drumetie. O mica plaja, stincarii, padure, apa ce te ocoleste si in care se oglindeste o frintura de cer, constituie decorul locului.

In peretii cirsiilor printre care trecem se afla citeva pesteri scurte, greu de gasit fara indicatii. In aceasta zona, poteca trece iarasi printr-un tunel. Ceva mai departe, pestera Boilor, de circa 100 m, se desprinde in marginea potecii. In apropiere de padina Ulmului se insira pesterile lui Vit.

In dreptul Cirsiei Caprarului Nera face un cot mare, apoi perspectiva se deschide, oferind spatiu, mai mult cer. Am ajuns in luncile de la Ogasul Alunilor, unde si-a durat vatra un om: Mos Vogiun. Denumirea s-a incetatenit repede, onorind - nu postum - pe cel caruia i-au placut singuratatile si tariile locurilor. Mos Vogiun e gospodar bun, are vite, stupi, holde si vrea sa-si innoiasca casa marunta de piatra.

In finul placut mirositor, cu o cana de lapte gras, cu povestile lui Mos Vogiun, un popas de noapte nu e de dispretuit. Peste apa Nerei, in apropiere de salasul lui Vogiun, se afla o puternica izbucnire de apa, numita Izvorul Iordanului. De aici in sus peisajul, care s-a mai indulcit putin, ne mai rezerva inca ineditul a doua coturi mari (conveie sau coveie) pe care le face apa, precum si o surpriza. Coborind, Nera a izbit masivitatea Cirsiei Albinei, pe care nu a putut-o despica. I-a spalat pieptul, lasind un urias perete vertical, cu linii paralele si neregulate descrise de stratificarea rocii, apoi a ocolit-o pe stinga cu o bucla eleganta spre Ogasul Porcului, unde a gasit slabiciune. Si-a redresat apoi mersul si a izbit din nou Cirsia Iordanului. Dupa o lupta dirza apele au trebuit iarasi sa ocoleasca. Acest al doilea ocol, Coveiul Scurt, ne intimpina in amonte de casa lui Vogiun, cu bolovani imensi in albie, rupti din coasta, cu pereti spalati de ape si cu o frumoasa plaja de nisip pe mal. Depasim acest covel, fie urmarind poteca dificila de pe dreapta, fie trecind de citeva ori apa si mentinindu-ne pe mal pentru a-i sorbi mai bine farmecul. La intrarea in Coveiul Lung, cind valea coteste iar brusc spre stinga, poteca urca pe Culmea Lacului. Trecind de aici in partea cealalta a culmii, se ajunge iarasi in valea Nerei, scurtind un ocol mare, Coveiul Lung. Dar trecind pe aici se pierde cea mai neasteptata surpriza pe care Nera o ofera drumetului, Lacul Dracului. Asa ca ajuns sus la locul in care poteca se intretaie cu alta, se apuca poteca din stinga, urcind usor pe culme la inceput, printr-o padure de liliac, apoi coborind pina la lac, in serpentine repezi pe versant.

Ca o aparitie diabolica, brusca, emotionanta, imaginea Lacului Dracului rasare in fata ochilor. Ai ajuns aproape de vale, mai sint vreo douazeci de pasi si pe pragul unde te-ai oprit esti fascinat de ochiul de apa cernita, ascuns pe jumatate in gura unei pesteri. E destul de mare, mai bine de 200 m, si apa aceasta linistita, cu citeva trunchiuri de arbori uscati pe mal, e atit de neobisnuita, incit te tintuieste locului. Se pare ca nivelul lacului se ridica pina la cel al apei Nerei, de care il despart doar vreo 25 m. Intre lac si vale se ridica un prag inalt, de vreo 8 m, bine impadurit. Pe alte doua parti ale lacului se inalta pereti abrupti si intunecati, deasupra carora padurea isi apleaca bolta. In toiul zilei, cind peretii sint batuti de soare, ei contrasteaza puternic cu culoarea apei, de albastrul marii indepartate. In pestera se poate intra coborind atent de pe prispa de la gura ei. 

Peisajul este cu totul neobisnuit. Oglinda aceasta cornelie, intre lumina si intuneric, depaseste orice inchipuire. In timpul aceleiasi zile chiar, sau in zile diferite, culoarea si infatisarea ei e parca mereu alta. Se poate ajunge la lac si urmind cursul Nerei, prin Coveiul Lung. Iesind insa din ultima curba a vaii, de sub peretele stincos, la aproximativ 400- 500 m, trebuie sa te opresti si sa iscodesti versantul, pentru ca nimic deosebit nu semnaleaza de pe mal prezenta aceasta atit de neobisnuita.

De aici in sus, Nera are un curs fara conveie mari, mai putin salbatic. Pe stinga se mai apleaca asupra vaii o cirsie mare, cea a Meliugului, si inca citeva, dupa care versantele vaii Nerei, desi inalte, devin mai putin abrupte, apar lunci si case. Un drum de carute rasare iarasi sub picioare si datorita alternantei de paduri, lanuri si livezi, cu aparitii izolate de cleanturi, uiti treptat salbaticia vaii Nerei si te integrezi in peisajul Tarii Almajului. De la primul salas al lui Trifu, pina la Sopotu Nou, drumul se strabate fara dificultate.

Poteca ce urca de linga lac prin padurea de liliac si ajunge pe Culmea Lacului, inainte amintita, continua din acel punct de rascruce a potecilor pe versantul din dreapta, in usor urcus, pina la Ogasul Porcului. Apoi, urmind mai multi kilometri firul acestui ogas, intr-un decor uniform de padure, iese in drumul Stinapari-Sopoiu Nou, in punctul denumit de drumeti ,,Fagul ingemanat'. Punctul se poate recunoaste pe acest drum prin borna silvica 113, aflata la o cotitura, la numai 300 m de km 4 al drumului, unde se ramifica si un drum forestier.

Din acest punct, comuna Stinapari se afla la 4 km pe drumul Sasca-Moldova Noua.

SASCA-CHEILE NEREI-VALEA BEIULUI

Distanta: 16 km. Timp necesar: 4-5 ore.

Afluent al Nerei din partea nordica, Beiul si-a sapat albia mai mult in calcar, in coltul de sud-vest al Muntilor Aninei. La obirsia sa, in apropiere de Steierdorf, relieful este deosebit de interesant, bazinul sau patrunzind ca o pana intre bazinele vailor Pauleasca si Mindrisag, afluenti ai vaii Minisului. Sec in partea sa superioara (de unde si denumirea cantonului, Beiul Sec) el poarta prinosul apelor si curiozitatile pe care le creeaza intr-un asemenea relief, abia in partea inferioara. Pe o lungime de aproximativ 15 km, valea ofera drumetului variate frumuseti, culminind cu cele din partea mijlocie, unde se varsa principalul afluent, valea Beusnitei. Intregul bazin al vaii Beusnita, precum si alte suprafete invecinate cu cheile Nerei, constituie o intinsa rezervatie naturala. Obiectivul ocrotit aici este atit peisajul variat si salbatic, cit si vegetatia forestiera si ierbacee.

Se intilnesc aici numeroase exemplare batrine de alun turcesc, poate cele mai numeroase in Carpatii nostri. Alaturi de intinsele paduri de fag se intilnesc speciile termofile caracteristice stincariilor calcaroase, intr-o abundenta rara: liliac, scumpie, mojdrean, corn etc. Vegetatia ierboasa este si ea deosebit de bogata in specii, multe din ele relicte ale unor specii climatice indepartate. Datorita importantei floristice, o parte din valea Beusnitei a fost decretata rezervatie inca din anul 1943. Recent, ea a fost extinsa asupra intregului bazin.

Se poate ajunge aici pe trei cai de acces principale:

din nord, de la Anina-Steierdorf, prin cantonul silvic Crivina (traseul descris anterior);

din sud, din valea Nerei (traseul descris anterior), urcind pe valea Beiului, circa 5 km pina la cantonul Beiul, apoi inca circa 2 km pina la Ochiul Beiului;

al treilea drum de acces vine din vest, din drumul Oravita-Moldova Noua. Aproximativ la jumatatea distantei dintre Moceris si Slatina-Nera se desparte un drum care duce in comuna Potoc - 4 km, apoi la Socolari, alti 2 km. La intrarea in Socolari un drum pe dreapta face legatura cu valea Beiului. Drumul este greu practicabil pentru masini.

Pornind din marginea satului, drumul urca intii o coasta intinsa, dupa care urmeaza aproximativ curba de nivel, intr-un peisaj despadurit, cu destula stincarie, dezolant. Trece firul unui piriias, apoi ocoleste Dealul Cetatii, unde ruinele unei vechi cetati cocotate pe virful stincos al dealului stapinesc intinderile spre vest. Cetatea, construita se pare in timpul turcilor, a fost un important punct strategic.

Amintirea beiului - fostul comandant al cetatii - s-a pastrat in denumirile locurilor. Pe valea Beiului se afla Ochiul Beiului, imediat la poalele cetatii si la varsarea vaii Beusnita. Dupa ce trece pe la poalele cetatii, la cel mult l km de ea, drumul coboara repede spre vale, pe un versant stincos, ajungind in valea Beiului ceva mai sus de cantonul Beiul. Mergind in sus pe vale, dupa aproximativ un kilometru si jumatate, la o cotitura a vaii, o padurice de brad ne atrage atentia. In fata paduricii, linga varsarea Beusnitei in valea Beiului, se afla minunatul Ochi al Beiului. In stinca alba a versantului, un gavan mic are pe fundul sau un izbuc, care il umple cu apa. Apa cristalina, venita pe cai subterane din locuri indepartate, se revarsa printr-o parte a gavanului, formind dintr-o dala un piriias. Prin cristalinul apei pietrele de pe fund au culori verzui-vinetii, cele doua culori estompindu-se pe masura adincimii. Culorile se datoreaza muschilor ce acopera pietrele, precum si reflexelor cerului si ale paduricii de brad ce completeaza admirabil locul.

Ochiul Beiului! Ochii beiului ar fi fost negri ca ai intregului sau neam, dar lacrimile lui, adunate in gaocul acesta al stincii dupa pierderea fiicei, au furat azurul cerului, topindu-l in ele. Veacurile au sters treptat realitatile, iar imaginatia a inceput sa coloreze ea legende pe fundalul privelistilor. Variante sint multe. Unii au inecat-o aici pe fiica beiului, umplind apoi cu lacrimile tatalui stinca seaca. Altii i-au gasit ei prilej de dragoste cu un voinic al locurilor, iar neinduplecarea tatalui a iscat izvor de lacrimi curate, ce s-au pastrat peste veacuri, ca si credinta in dragoste.

La un pas de Ochiul Beiului, valea Beusnitei se avinta naprasnic peste o suita de cascade: un salt si o involburare continua, inainte de a se varsa in valea Beiului.

Jocul zglobiu al apei te indeamna sa-i cunosti cursul. O poteca ce urmareste firul vaii te ajuta. Rasfirarea suvitelor de apa, pragurile continue se datoresc depunerilor de tuf calcaros, opera constructiva a apelor. Dupa ce le urmaresti citeva sute de metri, poteca ce trece prin padure te scoate intr-o poiana frumoasa. Perspectiva ce se deschide iti arata in lungimea ei valea Beusnitei, terminata sus in asprimea peretilor stincosi ai Plesivei. Dar chiar in apropiere, stincariile din virful Cerboanei sint maiestuoase.

Trecind de aceasta poiana, minunat loc pentru asezarea unei cabane, padurea se inchide iarasi si dupa un pilc de brazi ne apare surpriza celei de-a doua cascade. Toate cascadele Beusnitei au ceva aparte. Pragurile de pe care sare apa sint in continua geneza, datorita depunerilor de tuf calcaros din apa prea bogata in calcar. Ele nu sint simple praguri de roca, cu o singura cadere. Aici apa se imprastie in numeroase brate mai mici, cu diferite caderi in pinze continue, in suvoaie neregulate, in jerbe de stropi, dind un admirabil spectacol. Si pragul inainteaza mereu, depunerile cresc, schimbind tot mereu fizionomia cascadei. Sub toata aceasta cladarie de tuf exista un labirint de grote in miniatura, de galerii, cu ape ce gilgiie peste tot. In jur, padurea ce se intinde chiar peste cascada ascunde in umbra admirabilul spectacol al apelor, luminindu-1 doar ici-colo cu cite o raza razleata.

O poteca le urca deasupra cascadei, unde apele sint linistite, curgind in meandre domoale. Mai sus, mersul lor e iarasi grabit si, la vreun kilometru, intilnim a treia cascada a Beusnitei, la fel de mareata ca cea pe care am depasit-o. Am urcat deja mult pe vale in sus, sub peretii salbatici ai Plesivei, spre obirsia apelor. Splendoarea locurilor ne impinge gindul acolo, sus - unde cu multa greutate se poate ajunge - in culmea Plesivei, in platoul neregulat dinspre Fata Albilor, impreunare de culmi de sub care izvorasc jur imprejur cinci vai, unde ochiul cuprinde intinsul acestei minunate parti de tara.

Ii sfatuim pe drumet sa lase aceste locuri salbatice si putin umblate si sa se intoarca la minunea ochiului albastru, de neuitat, al Beiului.

BOZOVICI - CENTRU TURISTIC

In sirul Carpatilor nostri, ,,tarile' sint presarate ca adevarate nestemate turistice. Tara cu care incep sau se sfirsesc Carpatii aici la Dunare, in sud-vest, este Tara Almajului. Muntii Almajului o despart de culoarul Cernei spre sud-est si Clisura Dunarii spre sud. Muntii Semenicului o inchid din cealalta parte.

In mijlocul codrilor, pe malurile Nerei, se deschide loc larg, imbietor. Pe scurgerea Nerei, la vale, stincariile i-au oprit pasul. In celelalte zari, culmile i-au ingreuiat iesirea. Omul a ramas aici prizonier veacurilor si a dainuit cu toata experienta sa milenara, artistica si umana.

Acesta este "Almajul', pe care il intilnim si astazi. Dar veacul nostru a rupt tacerea patriarhala a plaiurilor. Drumuri noi i-au incins trupul. Lumini i-au strapuns intunecimea noptilor.

In centrul Tarii Almajului e Bozoviciul. Situat pe valea Minisului, aproape de varsarea acestuia in Nera, este comuna cea mai mare, fost centru administrativ, care in ultimii ani s-a dezvoltat mult. Dar nu numai Bozoviciul, ci si comunele din jur sint astazi bine amenajate: lumina electrica, camine culturale, dispensare, numeroase case noi. Pentru turist, vizitarea Tarii Almajului are valoarea unei adevarate descoperiri, prin bogatia cintecelor si a portului si prin aspectele specifice ale vietii.

Drumul cel mai scurt de acces la Bozovici este cel ce pleaca imediat in amonte de comuna Mehadia, de pe soseaua Orsova-Caransebes. Drumul, in curs de modernizare, trece prin mai multe asezari de pe valea Mehadicei, apoi trece culmea in bazinul Nerei la Prigor, Prilipet si apoi Bozovici.

Distanta Mehadia-Bozovici (51 km) este strabatuta zilnic de un autobuz care pleaca de la Orsova. Se mai poate ajunge la Bozovici din vest, pe traseele descrise anterior, unul pe valea Minisului, de la Anina, altul de la Stinapari, prin Sopotu Nou si Dalboset. Dupa un popas in Bozovici, sau in oricare alta comuna, unde oamenii primitori iti vor oferi cu drag adapost, se poate porni spre alte zari. Din Bozovici mai pornesc si alte trasee turistice nemarcate insa, cum sint legaturile cu golul Semenic, fie prin impadurita si frumoasa vale a Nerei, insotita mult, in sus, de un drum forestier si apoi pe valea Nerganitei sau Cosavei, fie pe Cracul Rosu de linga Bozovici, tinind mereu culmea pina la Piatra Nedeii.

Mentionam si alte citeva obiective turistice in apropierea Bozoviciului: valea Rudariei, cu interesantele mori infipte parca in stinca, la sud, culmea Plesiva, spre vest, interesanta regiune calcaroasa, din apropierea careia izvoraste valea Beusnita.

Amintim, de asemenea, cheile Nerei, care pot fi vizitate plecind din Bozovici prin Sopotu Nou. Pentru farmecul acestei depresiuni, ,,tara' ascunsa in munti, pentru originalitatea cu care te intilnesti aici, pentru drumetiile mai lungi prin Muntii Semenicului, ea nu trebuie ocolita de cei ce cauta darnica oboseala a drumetiei.

CABANE SI POSIBILITATI DE CAZARE IN SEMENIC

Muntii Semenicului sint saraci in constructii specific turistice, care sa ofere adapost drumetilor. Complexul Semenic si Complexul Crivaia, ambele in nordul masivului, in apropierea golului Semenic, sint singurele cabane din acest masiv muntos.

Complexul Semenic, alcatuit din doua cladiri, dispune de peste 300 locuri.

Complexul Crivaia, cu cele patru cladiri anexe, are circa 240 locuri.

Ambele dispun de bufet si restaurant-cantina permanente, apa curenta si lumina electrica de la reteaua publica. In principalele centre turistice amintite - Resita, Oravita, Anina - exista hoteluri.

O camera de dormit se poate gasi cu usurinta si in toate celelalte comune ce inconjoara Muntii Se-menicului si Aninei: Valiug, Garina, Brebu Nou, Carasova, Steierdorf. Sasca, Bozovici, Borloveni etc.

La Garina si Brebu Nou, gazduirea turistilor a intrat in obiceiul localnicilor, localitatile fiind considerate ca statiuni climaterice inca de multa vreme.

In mai multe din aceste comune exista si camere special amenajate pentru turisti, prin ingrijirea O.N.T. Canioanele silvice amintite pot oferi si ele adapost, la nevoie. Unele din ele dispun de camere oficiale, in celelalte, ospitalitatea padurarilor poate oferi adapost drumetilor ajunsi acolo in prag de noapte.

In concluzie, desi lipsiti in cea mai mare parte de amenajari turistice, drumetul poate gasi in Muntii Semenicului un adapost in caz de nevoie.

TURISMUL DE IARNA IN SEMENIC

Dotarile de care beneficiaza Complexul Semenic fac posibila desfasurarea activitatii turistice in tot timpul anului. Cursele regulate de autobuze intre Resita si Valiug, telefericul si deservirea permanenta a turistilor in cabane permit ca Semenicul sa fie intesat de turisti si in timpul iernii. La aceasta contribuie si relieful invecinat, culmile domoale din jur, care permit practicarea schiului chiar de catre incepatori. Exista citeva amenajari si pentru competitii: o pirtie de coborire paralela cu linia telefericului. Ea pleaca de sub virful Goznei, la circa l 200 m alt. si strabate prin padure un culoar destul de larg, de 8-15 m. Traseul continua pina la statia de jos a telefericului, fiind un traseu relativ usor, fara mari dificultati, cu exceptia citorva viraje. De aceea el nu pretinde schiorilor o tehnica avansata.

Lungimea totala a pirtiei este de circa l 600 m, cu o diferenta de nivel de aproximativ 600 m. Tot in apropierea statiei de funicular, spre Valiug, se afla pirtia de slalom. Ea are circa 200 m lungime, printr-o defrisare larga de aproape 30 m. Alaturi se afla si o trambulina cu o putere de aruncare de circa 25 m.

Sezonul de schi incepe de obicei la sfirsitul lupii decembrie si dureaza pina la sfirsitul lunii martie. Pentru turistii fara schiuri, urcati in miez de iarna pe inaltimea Semenicului, zarile limpezi, cu prospetimea cojocului alb, intinse peste culmile indepartate, reprezinta un adevarat balsam. Originalele cabane, introienite in mantia iernii, cu fuioarele fumului din cosuri, cu tacerile inghetatului anotimp, ii ramin imprimate drumetului, ca o chemare vesnica.



L. Botosaneanu, St. Negrea - Drumetind prin Muntii Banatului, Editura C.N.E.F.S., 1968



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3789
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved