PETROLUL SI INDUSTRIA PETROLIERA

PETROLUL SI INDUSTRIA PETROLIERA

Exploatarea industriala a petrolului | Rezervele mondiale de petrol si repartitia lor geografica

Repartitia geografica a rezervelor certe de petrol | Repartitia geografica a productiei petroliere

Industria de rafinare a petrolului | Repartitia geografica a exploatarilor petroliere

Exploatarea industriala a petrolului

Ca materie prima ce a mobilizat in jurul sau atatea energii si a revolutionat tehnicile industriale si de transport, petrolul a fost semnalat cu mult inainte de inceperea exploatarii pe scara industriala. Inca din antichitate (cu 3 000 de ani i.Hr.) Herodot, Plutarh si Strabo au facut in, lucrarile lor, mentiuni asupra existentei petrolului in regiuni din zona Golfului Persic.

Este plasata la jumatatea secolului al XIX-lea datorita sistemului de forare prin sonde mecanice experimentat in S.U.A., apoi in Rusia si Romania, descoperirii sistemului de separare a petrolului lampant (Franta, 1854) si construirii primelor rafinarii.

Alaturi de Romania care este prima tara din lume cu o productie de petrol inregistrata statistic (1857), cu exploatari in vaile raurilor Prahova si Trotus, se inscrie prin contributiile sale Polonia.

Sfarsitul secolului al XIX-lea consemneaza aparitia primelor societati petroliere cu rol deosebit in extinderea exploatarilor petrolifere si constituirea unor noi cai de transport a petrolului la consumator.

Aceasta etapa incipienta contureaza deja cateva regiuni de baza ale productiei pe Terra: Pennsylvania (S.U.A.), Baku, Caucazul de Nord si Emba (Rusia), Valea Prahovei (Romania), s.a.

Petrolul va detine un rol important ca resursa energetica, dupa anul 1930 invingand definitiv in competitia cu carbunele. El castiga tot mai mult teren dupa cel de al doilea razboi mondial datorita dezvoltarii rapide a petrochimiei. Ponderea sa a crescut de la 10% din totalul energiei consumate in 1910 la 20% in 1938, 45% in 1980, dupa care in intervalul 1981-1993 are o evolutie oscilanta, intre 43-46%.

Perioada postbelica contureaza, in fapt, schimbarile substantiale in repartitia geografica a productiei mondiale prin aparitia marilor regiuni petrolifere actuale: zona Golfului Persic, zona Golfului Mexic, zona centrala americano-canadiana, zona Marii Caraibilor, Africa de Nord, zona Golfului Guineii, Asia de Sud - Est, zona Volga-Ural, Siberia de Vest; in Romania s-a impus regiunea Podisului Getic.

Dezvoltarea exploziva a productiei de petrol si odata cu aceasta a ponderii absolute a acestuia in balanta energetica a lumii, a alimentat aparitia noii politici petroliere, manifestata prin limitarea profiturilor companiilor straine, nationalizarea totala sau partiala a industriei petroliere, stabilirea unui pret de cost echitabil fata de cel al altor materii prime, grija de protejare a rezervelor, toate creand veritabile dificultati tarilor puternic industrializate. Criza energetica aparuta, pe acest fond, in anii 1970-1974 nu s-a datorat, deci, diminuarii sau epuizarii rezervelor de petrol, fiind, in fapt, o criza a noilor raporturi economice si politice ale tarilor producatoare si consumatoare de petrol.

Rolul decisiv in conturarea si promovarea politicii mondiale in domeniul petrolului revine Organizatiei tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), creata in 1960 la Baghdad de catre Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. Surse recente arata ca productia de petrol a statelor membre ale OPEC a fost devansata de celelalte state producatoare cu circa 14 milioane barili zilnic. Acestea acopera 42,1 milioane barili/zi dintr-o cerere totala zilnica de 69,3 milioane barili/zi.

Rezervele mondiale de petrol si repartitia lor geografica

In ultimii ani rezervele de petrol ale Terrei au inregistrat un usor recul datorita cresterii productiei, ajungand in 1994 la circa 137 miliarde de tone, din care tarilor OPEC le reveneau 105 miliarde. Raportata la productia mondiala a aceluiasi an (3,15 miliarde tone) rezervele actuale pot acoperi consumul pentru circa 43 ani³.

Extinderea activitatilor de explorare petroliera pe aproape intreaga planeta a determinat conturarea marilor regiuni detinatoare de rezerve: Golful Persic, Sahara, Golful Mexic, Midcontinent (S.U.A.), Alberta (Canada), Volga-Ural (Rusia), laguna Maracaibo si bazinul Orinoco (Venezuela), zonele preandine din Columbia si Ecuador, Marea Nordului, bazinul inferior al Fluviului Galben (China) s.a.

Din rezervele sigure de petrol ale Terrei in anul 1994, 66,4% erau cantonata in spatiul geografic al Orientului Mijlociu, 25,9% revenind Arabiei Saudite. OPEC detinea in acelasi an 76,8% din rezervele mondiale.

Potrivit revistei 'Oil and Gas', rezervele mondiale de petrol au crescut spectaculos: cu 27% sau 190 miliarde barili, o cantitate suficienta pentru a asigura consumul mondial pe inca noua ani. Estimarile astfel realizate arata o rezerva de 887,35 miliarde de barili in 1988, fata de 697,45 miliarde de barili in 1987. Cresterea este datorata atat marilor descoperiri, cat mai ales reevaluarii resurselor, semnificative fiind, astfel, cresterea rezervelor inregistrate de Venezuela (de la 28 la 56 miliarde de barili) si Abu Dhabi (de la 25,26 la 92,2 miliarde de barili).

Repartitia geografica a rezervelor certe de petrol

Asia detine 70,6% din rezervele mondiale, dintre care 66,4% numai in Orientul Mijlociu. Cele mai mari detinatoare de rezerve din Orientul Mijlociu sunt: Arabia Saudita, urmata de Irak (11%), Emiratele Arabe Unite (9,6%), Kuweit (9,5%), Iran (9,1%). In acelasi perimetru geografic rezerve importante detin R.P.Chineza (2,4%), India si Indonezia.

Europa detine 7,4% din rezervele certe incluzand si ex-U.R.S.S.

(5,6% din rezerve). Tot aici se remarca Norvegia si Marea Britanie pentru rezervele situate in platourile continentale ale marilor Nordului si Norvegiei.

America de Nord poseda 3,1% din totalul rezervelor certe de petrol ale lumii, concentrate in regiunile petroliere din S.U.A. (2,7%) si Canada.

Africa detine 6,6% din rezerva mondiala, indeosebi datorita contributiei zacamintelor plasate in Libia (2,9%) si Nigeria (1,5%). Acestora li se asociaza cele din Algeria, Egipt si Angola.

America Latina detine 12,6% din rezervele Terrei, concentrate in special pe teritoriul Venezuelei (6,4%) si Mexicului (4,8%).

Australia si Oceania se inscriu ca un areal geografic care 'vine din urma', rezervele sporind de aproape 7 ori in ultimul deceniu, urmare a explorarilor efectuate in zona platoului continental circumaustralian si a unor insule din Pacific (Noua Guinee, Noua Zeelanda).

Productia mondiala de petrol a fost in anul 1996 de 3,13 miliarde tone, un sfert din aceasta fiind obtinuta din zacaminte situate in platformele continentale. Ultimii ani releva o 'stationare' si chiar un usor recul al productiei datorate unei 'modelari' a consumului in procesele de combustie in deplina corelatie cu promovarea unor politici protectioniste, mai ales de catre marii producatori si exportatori (tarile OPEC).

Tabelul nr. 2

Repartitia productiei de petrol in principalele state producatoare ale Terrei

Sursa: Britannica Book of the Year 1990 (prelucrare); J.P.Allix, J.Soppelsa - Images de la Terre et des Hommes, Belin, Paris, 1981, p.136-138; Petroleum Economist, nr.9/1989, p.300 (prelucrare); Images conomique du monde, Edition SEDES, Paris, 1998.

Repartitia geografica a productiei petroliere

Orientul Mijlociu si Apropiat concentreaza cea mai mare parte a rezervelor certe ale lumii si are cea mai importanta pondere in productie (fig. 1).

Petrolul exploatat in acesta zona este in cea mai mare parte usor si foarte usor, deci cu vascozitate redusa, situat la adancimi mici (in medie intre 300 si 2 000 m). Aceasta explica productivitatea mare a instalatiilor de extractie (700-1 000 t/zi) si costul redus al acesteia. Acestor prerogative se asociaza pozitia geografica favorabila a exploatarilor, in proximitatea Golfului Persic pana in platoul continental al acestuia, 35% din productia mondiala submarina fiind obtinuta in aceasta zona.

Arabia Saudita cea mai mare detinatoare de rezerve certe din zona si lume, ocupa locul intai si la productie.

Zacamintele si exploatarile sunt concentrate in vecinatatea si pe litoralul Golfului Persic. Mai important este marele camp petrolier Ghawar, situat spre interior la 50-100 Km de tarm, un zacamant tipic cu structura anticlinala dispus pe o suprafata de peste 200 Km.p. si cantonand peste 10 miliarde de tone petrol, constituind din acest punct de vedere unul din marile zacaminte ale lumii. Exploatarile mai importante se fac la: Ghawar, Haradh, Abqaiq si Riyadh.

Litoralul Golfului Persic, intre Dhahran (sud) si Safaniyah (nord), reprezinta a doua zona cu exploatari terestre si submarine. Deosebit de productive sunt zacamintele de la Ras Tannurah, Safaniyah si Manifa, care dau peste jumatate din productia submarina de petrol a Orientului Mijlociu.

Iranul - cea mai veche producatoare din zona - si-a scazut simtitor productia (de la 300 milioane de tone in 1973 la 120 milioane tone in 1988), ca o consecinta directa a razboiului purtat cu Irakul si a unor masuri protectioniste proprii. In ultimii ani productia inregistreaza un reviriment (183,8 mil. tone in 1996).

Exploatarile mai importante se fac in sud-vestul tarii in spatiul dintre Muntii Zagros si Golful Persic la Gurren, Marun si Ahwaz. A doua zona este situata la granita cu Irakul.

Importante magistrale de conducte leaga centrele de productie cu rafinaria din Abadan si cele de la Isfahan si Teheran, precum si cu terminalul situat in insula Karq (tabelul nr.4).

Irakul dispune de zacaminte importante in nordul tarii, pe aliniamentul Mossul-Kirkuk-Khanaquin, care detine cele mai mari rezerve ale tarii. Exista exploatari si in sud, in campurile petroliere: Rumaila, Mufthia si Basrah pana la Golful Persic, de unde zacamintele se continua in platoul continental.

Kuweitul - stat cu un teritoriu foarte mic (16 000 Km.p.), este unul din primii detinatori de rezerve si producatori ai lumii. Aici se afla unul dintre cele mai productive zacaminte ale lumii - Burgan - , situat in sudul tarii, in apropierea Golfului Persic.

Emiratele Arabe Unite s-au impus rapid (exploatarile au inceput dupa 1960) ca un mare producator (50% in exploatari submarine). Productia se realizeaza in cea mai mare parte in emiratul Abu-Dhabi, in extractiile terestre din campul petrolier Murban si in cele submarine de la Zekum. Alte exploatari sunt in emiratul Dubai. Intre ceilalti producatori din zona se detaseaza statele Oman, Qatar si Bahrein, ultimele doua cu productii mai mici.

A doua zona producatoare de petrol a lumii este America de Nord (circa 500 milioane tone in 1994), 80% din petrolul extras provenind din S.U.A.

Intre marile zone de exploatare se distinge regiunea Golfului Mexic, cuprinzand sudul statului Texas si statul Louisiana, care concentreaza o treime din rezerve si asigura peste 40% din productia nationala. Extractia se realizeaza deopotriva pe uscat, in delta fluviului Mississippi si in perimetrul Lake Charles (Louisiana), cat si submarin in centrele Corsicana, East Texas si Taylor, in apropierea litoralului statului Texas.

A doua zona petroliera, situata in Middlecontinent, concentreaza 35% din totalul rezervelor certe ale tarii si participa cu 30% la productie. Mai importante sunt exploatarile din statul Texas (Panhandle - in nord, Ranger, Sweetwater, Electra - in partea central - estica), Oklahoma (in jurul oraselor Oklahoma City, Ponca City si Wichita), Kansas si Arkansas. Mai nou exploatarile s-au extins in statul New Mexico.

Zona petroliera din regiunea montana din vestul S.U.A. cuprinde exploatarile din statele California (bazinele Los Angeles, St.Joaqin si Santa Maria-submarin), Colorado, Utah, New Mexico. O alta zona este sudul Marilor Lacuri, cu statele Illinois, Indiana si Michigan, fiind importanta ca prima furnizoare de petrol pentru marea aglomeratie industriala de la sud de Marile Lacuri.

Dupa 1960 incepe exploatarea petrolului in Alaska, in zacamintele terestre si submarine din nord (Prudhoe Bay), iar mai recent in sud (Cook Inlet). Conditiile specifice ale climatului polar si subpolar fac ca exploatarile si transportul petrolului sa fie mai scumpe.

S.U.A. se situeaza pe locul doi in lume pentru productia submarina de petrol, dupa Arabia Saudita. Dispune de cea mai vasta retea de conducte, depasind 275 000 km. Importante magistrale de transport pleaca din Middlecontinent spre Marile Lacuri (Oklahoma City - Chicago), spre regiunea 'Megalopolisului' atlantic (Oklahoma City - New York) si spre Golful Mexic (Oklahoma City - Dallas - Houston).

Canada, tara cu rezerve modeste ce pot acoperi consumul pentru mai putin de 10 ani, a produs in 1996 aproximativ 92 milioane de tone. Cea mai mare parte a productiei (75%) a fost realizata in provincia Alberta (Pembina, Readwater, Judy Creek, Rainbow Lake), apoi in provinciile vecine, Saskatchewan si Columbia Britanica.

Explorari recente au evidentiat rezerve importante in nord, in delta fluviului Mackenzie, precum si in platoul continental al Marii Beaufort (asociat cu gaze naturale).

America Latina se inscrie ca spatiul geografic ce a inregistrat o dinamica accentuata in ultimele decenii, productia sa depasind astazi 400 milioane de tone. Principalii producatori sunt Mexic si Venezuela, care detin circa 75% din productie.

In Mexic se disting trei zone petroliere, dintre care doua sunt situate in Peninsula Yukatan. Prima este zona Campo de Reform. A doua este situata pe litoralul vestic al Golfului Mexic, unde exploatarile au luat amploare. In sfarsit, de mentionat zona Golfului Campeche (cu zacaminte submarine), situata in nordul Peninsulei Yukatan.

Pe teritoriul Venezuelei se disting doua zone importante: prima este cea a lagunei Maracaibo, cu exploatarile principale la Mene Grande, Cabimas, Lagunillas, Mara, Tra Juana s.a.; a doua zona este Oriente, situata pe cursul mijlociu al fluviului Orinoco (Oficina, Jusepin, El Temblador s.a.).

Argentina ocupa locul doi intre producatoarele din America de Sud. Productia este obtinuta in sudul tarii, cu extractii in Podisul Patagoniei, arhipelagul Tierra del Fuego si partea central-nordica, intre localitatile Salta si Mendoza.

In America de Sud se cuvin mentionate pentru productiile obtinute: Trinidad-Tobago (producator vechi), Ecuador, Peru, Columbia si Brazilia, ultima cu mari disponibilitati de rezerve in Amazonia.

Europa de Est se situeaza foarte aproape ca productie de America Latina, fiind a patra zona producatoare a lumii. Din cele 406 milioane tone extrase in 1994, 92% revin Ex-URSS, spatiu geografic cu traditie in exploatarea petrolului, zona caspiana, reprezentata de orasul Baku, fiind intre primele in care a aparut extractia industriala a petrolului.

Prima zona de extractie este Siberia de Vest ('al treilea Baku'), cu zacamintele situate in tinutul Tiumeni, pe cursul inferior al fluviului Obi. Exploatarile mai importante se fac in perimetrele Surgut si Mamontovo.

In partea europeana cea mai mare parte a productiei se obtine in zona Volga-Ural, denumita si 'al doilea Baku" remarcandu-se exploatarile de la Romaskino, Sugorovo si Tuimazi, precum si cele de la Kuibasev si Volgograd in partea de sud-vest. Recent (1988) a intrat in exploatare un mare zacamant la Tengiz, in vestul Kazahstanului.

Celelalte subzone ale partii europene sunt: Caucazul de Nord si vecinatatile sale nordice (Baku I), cu exploatari terestre si submarine concentrate in perimetrul Baku - Groznii - Maikop; Republica Belarus (Mozir), Ucraina (Poltava) si bazinul Peciora.

In partea asiatica, se mai exploateaza petrol pe tarmul nordic si estic al Marii Caspice in zonele Emba si, respectiv, peninsula Mangislak si zona Okarem, ultima in Turkmenistan. Mici exploatari sunt plasate in Valea Fergana (Uzbekistan) si in Insula Sahalin in Extremul Orient rus, la Marea Japoniei.

In Europa Occidentala se remarca Marea Britanie, a treia producatoare europeana dupa ex-URSS, cu toate ca exploatarile sale sunt mai recente, dupa anul 1970. Petrolul se extrage numai submarin din largul Marii Nordului.

Norvegia, locul al doilea la productie in Europa, isi plaseaza exploatarea petrolului in acelasi orizont de timp cu Marea Britanie. Exploatarile sunt situate in platforma Marii Nordului, extinse mai recent in Marea Norvegiei pana in nord la Marea Barents, unde au fost depistate rezerve importante. Extractia de petrol graviteaza in jurul marelui areal Ekofisk, cu cele 14 platforme de productie, unele dintre acestea de mare productivitate (Ekofisk Area, Gullfaks, Statfjord, Ula, Valhall s.a.), precum si altele intrate in exploatare dupa 1990 (Gydo, Snorre, Hod s.a.)

Extremul Orient si Oceania au produs in 1996 circa 390 mil. tone petrol, aproape jumatate extrase in R.P.Chineza, tara cu o productie relativ recenta (1939) dar a carei productie a evoluat rapid, de la 104 mil.tone in 1978 la 158,5 mil.tone in 1996.

Exploatarile importante ale tarii sunt situate in China de Nord (Tacheng) si Regiunea Shengli (delta fluviului Huanghe), aceasta regiune prin dezvoltarea din ultima perioada a unor campuri petroliere (Liufanjia, Chunhua, Shengtud s.a.) avand o contributie importanta la productia nationala. Zacamintele se continua si submarin in Golful Bohai unde se concentreaza, de altfel, cea mai mare parte a rezervelor chineze (3,2 miliarde de tone). Alte zone de extractie sunt: China de Nord-Vest (Regiunea Xinjiang) si provincia Hebei (China de Nord). Indonezia este cea mai importanta producatoare de petrol din sud-estul Asiei si una dintre cele mai vechi de pe continent. Cea mai mare parte a productiei se obtine in Insula Sumatera, precum si in insulele Kalimantan (sud-est) si Java. O treime se realizeaza in exploatarile submarine din nord-vestul insulei Java si stramtoarea Sulawesi.

Continentul african concentreaza importante rezerve (9,2 miliarde tone), avand o contributie relevanta la productia mondiala. Pe teritoriul sau s-au conturat doua mari zone petroliere: una in nord, cu exploatarile situate, in cea mai mare parte, in Sahara si alta in regiunea Golfului Guineii, cu prelungire spre sud.

Libia, primul detinator de rezerve al Africii (4 miliarde tone), si-a micsorat productia in ultimele doua decenii, de la 97 milioane tone in 1978 la 69 milioane tone in 1996. Prima zona de exploatare este situata in centrul si nord-estul tarii, in Desertul Libiei, cu principalele exploatari la Dahra, Zelten, Amal, Raguba, Sarir s.a.; zona este legata de litoralul Mediteranei in vederea exportului (Port Brega, Marsa-el-Brega, Ras-Laun, Flavia) si rafinarii petrolului (Es Sider, Tripoli s.a.). A doua zona, cu productie modesta, este situata la granita cu Algeria.

Algeria, detine rezerve mai mici (0,9 miliarde tone), avand o productie in scadere. Rezervele sale sunt cantonate in est, la granita cu Libia, unde se disting cele doua grupari de centre: Hassi Messaoud (Nezla, Messdar, Gassi Touil s.a.) in nord si Edjeleh (Alrar, Askarene, Zarzaitine s.a.) in sud.

Egiptul, cunoaste o crestere sensibila a productiei de petrol (de la 25 milioane tone in 1978 la 45 milioane tone in 1996), dispunand de zacaminte in Peninsula Sinai si Golful Suez (Morgan, Belayim, July, Ras Fanar s.a.) cu zacaminte complexe - terestre si submarine.

Zona Golfului Guineii, cu prelungirea sa sudica realizeaza cea mai mare parte din productia submarina a Africii. Nigeria, primul producator african, are exploatari indeosebi pe continent, cele mai importante fiind in sud-vestul tarii pe un aliniament Bonny-Port Harcourt-Warri-Escravos, care incepe si se termina la Oceanul Atlantic. Exploatarile submarine sunt situate in sud-est si in extremitatea sud-vestica a tarii.

 Industria de rafinare a petrolului

Industria de rafinare a titeiului este astazi una dintre ramurile industriale foarte importante, dezvoltate pe tot globul.

La finele anului 1993 pe Terra erau in functiune 712 rafinarii, dispuse in 114 tari cu o capacitate de prelucrare ce depasea 73 milioane barili/zi. Dintre acestea, 507 rafinarii sunt concentrate in 28 de state ale lumii, fiecare cu o capacitate ce depasea 500 000 barili/zi (tabelul nr.5), cele mai numeroase fiind amplasate in S.U.A. (184), Japonia (41) si Rusia (29).

Mari proiecte de amenajare a unor capacitati de rafinare sunt in derulare in Orientul Mijlociu, Bandar Abbas si Arak, in Iran, Rabigh si Quesim, in Arabia Saudita, extinderea rafinariei Abadan din Iran, de la 6,5 la 19 milioane tone/an, precum si in India (Karnal si Mangalore), Indonezia (West Java), S.U.A. (Valdez), Mexic (Lazaro Cardenas), Venezuela s.a.

In America de Nord, S.U.A. dispune de cea mai mare capacitate de rafinare din lume. Rafinariile sunt grupate in cateva zone reprezentative: Golful Mexic si vecinatatile (Houston, Texas City, Beaumont, New Orleans, Baton Rouge, Galveston s.a.); nord-estul atlantic (New York, Baltimore, Boston s.a.); Marile Lacuri (Chicago, Toledo, Cleveland); Middlecontinent (Tulsa, Ponca City, Sugar Creek, Cushing s.a.) si zona litoralului vestic (El Segundo, Martinez, Carson).

In Canada, marile capacitati de rafinare sunt plasate in nordul Marilor Lacuri: Montreal (intre cele mai mari din tara), Sarnia, St.John si Halifax (in zona atlantica). Capacitati mai mici sunt in vest (Vancouver).

Mexicul rafineaza petrol, in general, pentru sine, la Ciudad Madera si Salamanca (in centru) si Salina Cruz (in extindere pentru dublarea capacitatii).

Europa Occidentala constituie o alta zona cu puternica industrie de rafinare. In cadrul acesteia, se remarca Italia, cu mari rafinarii amplasate in porturile Milazzo, Priolo (ambele in Sicilia), Cagliari, Porto Torres (in Sardinia) si Genova. Mari capacitati sunt situate in nordul industrial, in apropiere de Milano, Torino si Novarra.

In Franta se disting patru mari concentrari ale industriei de rafinare: 1) Zona Marsilia; 2) Sena inferioara, cu cea mai mare capacitate de rafinare din tara (Gonfreville); 3) Estuarul Gironde (Bordeaux) si 4) Zona Parisului. Alte capacitati sunt amplasate in porturile Donges (estuarul Loirei) si Dunkerque.

Germania concentreaza pe teritoriul sau urmatoarele grupari:

a) Renano-Westfaliana (Kln, Gelsenkirchen, Wesseling, Godorf, Dinslaken); b) sudul tarii (Karlsruhe, Ingolstadt, Neustadt) si c) nordul tarii, mai ales in porturile Hamburg, Bremen si Wilhelmshaven.

Marea Britanie dispune de rafinarii mari pe litoral, mai importante fiind concentrarile: estuarul Tamisei (Shellhaven, Coryton s.a.); sudul tarii Galilor (Milford Haven, Pembroke s.a.); tarmul Marii Nordului spre care converg conducte din platoul continental (Nord Tees, Teesport, Immingham s.a.). In portul Southampton (la Marea Manecii) si centrul Fawley functioneaza cele mai mari rafinarii din tara.

In Olanda, in portul Rotterdam se afla una dintre cele mai mari capacitati din lume - rafinaria Pernis.

Spania si-a dezvoltat o puternica industrie de rafinare portuara atat pe litoralul maditeraneean (Cartagena), cat si pe cel nord-atlantic (Bilbao si La Coruna).

In celelalte tari din Europa de Vest capacitati importante sunt plasate in Belgia (Antwerpen si Gand), Suedia (Gteborg), Norvegia (Oslo) s.a.

In randul tarilor din est, cea mai mare capacitate de rafinare revine Comunitatii Statelor Independente, cu deosebire Rusiei, locul doi mondial cu o capacitate de rafinare de aproape 6,5 milioane barili/zi. Numeroase rafinarii sunt situate in zonele de extractie: Baku si Groznii (Caucazul de Nord), Ufa (cea mai mare rafinarie a lumii, cu aproape 500 000 barili/zi), Isimbai, Saratov, Kuibisev si Volgograd (intre Volga si Ural), Gurievr (Emba). Alte rafinarii sunt amplasate pe traseul conductelor magistrale: Iaroslavl, Gorki, Riazan (pe traseul Volga-Ural-Moskova), Krasnoiarsk, Angarsk, Omsk, Habarovsk, Vladivostok (de-a lungul conductelor siberiene), Mozir (pe conducta 'Prietenia'). Capacitati mai mici sunt situate in porturile de la Marea Neagra (Odessa, Batumi), Marea Baltica (Sankt-Petersburg) si Oceanul Pacific (Nikolaevsk).

In Asia, Japonia este a treia tara din lume dupa capacitatea de rafinare, integral amplasata in porturi. Se evidentiaza, astfel, zona capitalei (Chiba, Kawasaki, Yokohama), zona porturilor Kobe-Nagoya si unele porturi de pe coasta de sud-vest a insulei Honshu si cea de nord-vest a insulei Kyushu.

Tot pe continentul asiatic se pot evidentia capacitatile existente in Indonezia, India si Singapore.

America de Sud si Centrala cuprinde numeroase capacitati in Venezuela (Arabo), Trinidad-Tobago (Pointe-a-Pierre), Argentina (La Plata) si Brazilia (Recife).

Orientul Mijlociu si Apropiat reprezinta regiunea geografica cu cele mai mari remanieri privind capacitatile de rafinare, aflate in continua extindere, ponderea acestei zone crescand de la 5% la aproape 8%. Mai importante sunt rafinariile din Iran (Isfahan, Abadan), Arabia Saudita (Ras Tannurah si cele in constructie), Kuwait (Al Ahmadi), Irak (Daura, Basra), Siria (Banias) s.a.

Cele mai mari capacitati de rafinare din Africa sunt in Africa de Sud (Durban), Algeria (Skikda), Egipt (Alexandria si Suez), Nigeria (Cadouma).

Australia are rafinarii importante in porturile Melbourne, Sydney, Brisbane si Kwinana (in sud-vest).

ROMANIA

Se inscrie ca un producator traditional de petrol al Terrei, acesta fiind cunoscut inca din timpul dacilor si exploatat, mai apoi, in secolele XV - XVII in stare naturala, in gropi, in Subcarpatii Moldovei si ai Prahovei.

In anul 1857 Romania se inscrie ca prima tara cu o productie de petrol inregistrata statistic. Dupa aparitia in anul 1840 a primei distilerii (gazarii), in anul 1857 la Rafov (langa Ploiesti) a intrat in functiune rafinaria lui Teodor Mehedinteanu, marcand astfel inceputurile industriei romanesti de rafinare a petrolului. Un an mai tarziu, Bucurestiul era iluminat cu petrol lampant fiind a patra localitate din Europa si din lume.

Cea mai mare productie de petrol este obtinuta in anul 1938, 8,7 milioane tone, Romania situandu-se pe locul patru in lume. Aproape integral productia era obtinuta in zona Prahovei (99%) si in bazinul Tazlaului din Moldova.

Rezervele tarii noastre sunt apreciate la circa 250 milioane tone, in scadere, desi in ultimii ani, datorita intenselor activitati de prospectare, s-au descoperit noi rezerve, indeosebi in Subcarpatii si Podisul Getic, Campia Romana, Campia de Vest s.a.

Repartitia geografica a exploatarilor petroliere

Sub raportul marimii rezervelor si al ponderii in productia mondiala, arealul dintre Carpati si Dunare ramane in continuare cel mai important (70%). Zonele importante de productie sunt:

A) Zona Podisului si Subcarpatilor Getici

Situata intre Dambovita si Jiu, este prima zona intrata in exploatare dupa 1950, cuprinzand patru grupari de centre de extractie:

1. Gruparea din jurul orasului Pitesti cu exploatari la: Oarja, Draganu, Poiana Lacului, Sapata, Merisani s.a.

2. Gruparea Valcii, intre Olt si Oltet, mai importante fiind centrele de extractie Babeni, Tomsani, Alunu s.a.

3. Gruparea dintre Targu Jiu si Craiova cu exploatari la: Ticleni, Balteni, Stoina, Bibesti, Ghercesti, Melinesti, Iancu Jianu, Turburea, Bradesti s.a. - 50% din productie obtinandu-se din exploatari la mare adancime (4 000 - 6 000 m).

4. Gruparea Oltului (din Podisul Getic) cu exploatarile de la Dragasani, Teslui, Verguleasa, Oporelu, Corbu s.a.

B) Zona Campia Dunarii, ce asigura astazi 25% din productia tarii, desi productia a debutat aici dupa 1960. Rezervele principale sunt cantonate la est de Olt, unde se contureaza si cele mai importante perimetre de extractie:

1. Perimetrul teleormanean gravitand in jurul orasului Videle, cuprinde unul dintre zacamintele mari ale tarii noastre (Blejesti-Videle-Balaria-Cartojani), dar care prezinta un grad mare de vascozitate si un indice redus (13-33%) de recuperare a petrolului din zacamant.

2. Perimetrul Urziceni-Galati cu o mare dispersie a centrelor de exploatare. Extractia se realizeaza la Ulmu, Pogoanele, Liscoteanca, Oprisenesti, Independenta s.a.

C) Zona Subcarpatilor dintre Dambovita si Buzau, o zona veche de exploatare, cu zacaminte aflate in stadiu avansat de epuizare, ceea ce implica adancimi de foraj si extractie din ce in ce mai mari. In cuprinsul zonei exploatarile prezinta trei concentrari importante:

1. Concentrarea Dambovitei, cu exploatarile din proximitatea orasului Targoviste: Razvad, Teit, Aninoasa, Gura Ocnitei, Ochiuri s.a.

2. Concentrarea Prahovei cu centre care graviteaza in jurul orasului Ploiesti: Baicoi, Moreni, Boldesti, Tintea, Podeni s.a.

3. Concentrarea Subcarpatilor Buzaului cu exploatarile Berca, Tisau, Beceni, Sarata Monteoru s.a.

D) Zona Campiei de Vest dispune de zacaminte si exploatari modeste. Extractiile se concentreaza in sud, de o parte si de alta a Muresului (Zadareni, Pecica - in nord; Satchinez, Varias, Ortisoara, Sandra, Calacea, Biled - in sud) si in nord intre vaile Crisului Repede si Somesului (Supalcu de Barcau, Abramus, Bors). In aceasta ultima zona se extrag in general petroluri vascoase.

E) Zona Subcarpatilor Moldovei se evidentiaza prin exploatarile din bazinul Tazlaului, unele dintre cele mai vechi din tara, continuate in zona carpatica. Mai importante sunt cele de la Modarzau, Tescani, Moinesti, Lucacesti, Zemes s.a., depresiunea Targu Neamt este un al doilea sector, mai nou, al zonei cu exploatari la Pipirig.

Zacaminte mai noi, aflate in stadiu incipient de exploatare sunt situate in depresiunile Targu Secuiesc (Ghelinta), Comandau si Baraolt, la curbura interna a Carpatilor.

In anul 1987 a fost consemnata extractia primei cantitati de petrol din Platforma continentala a Marii Negre.

In anul 1993 Romania a extras 6,7 milioane tone de petrol, productia fiind in sensibila scadere.

Industria de rafinare a cunoscut o puternica dezvoltare, capacitatea totala actuala fiind de peste 32 milioane tone/an. Combinate complexe functioneaza la Onesti, Pitesti si Brazi - Ploiesti, precum si la Midia-Navodari, pentru rafinarea petrolului din platforma continentala a Marii Negre si din import. Rafinarii cu capacitati mai mici sunt amplasate la Ploiesti, Teleajen, Campina, Brasov (ultimele trei pentru productia de lubrifianti), iar in Campia de Vest la Suplacu de Barcau, unde se rafineaza petrolurile grele din zona.