Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Pesteri din MUNTII BIHORULUI

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Danemarca - Relieful, Clima, Hidrosfera
Oceanele - o intindere de apa mai mare decat un continent
Muntii Apuseni
Comuna Buntesti
CARACTERIZAREA CLIMATICA A JUDETULUI TULCEA - Caracteristici fizico – geografice
Oslo - capitala Norvegiei, Portul orasului
Grupa Bucegi
Ecosistemul
GEOGRAFIA ACTIVITATILOR INDUSTRIALE: INDUSTRIA PETROLULUI SI A GAZELOR NATURALE
Accelerograma miscarii seismice


MUNTII BIHORULUI

11 – Schita Muntilor Bihorului




* PORTILE BIHORULUI

Sinonimii. Pestera Ponorului, Portale.

Localizare si cai de acces: inscris in peisajul framantat de la izvoarele Crisului Baita, acest impunator fenomen carstic se afla la obarsia Vaii Crisurilor, la o altitudine de 674 m. Din soseaua care urca in lungul Crisului (traseu turistic marcat cu triunghi rosu) se desprinde pe stanga, dupa 3 km de la localitatea miniera Baita-Plai, o poteca taiata in versantul stancos, care, patrunzand curand in padurea de fagi ce imbraca malurile vaii, castiga progresiv in inaltime, pana intr-o poienita unde intalneste apa Vaii Cosurilor. Urmand in continuare firul acesteia se ajunge, dupa mai putin de o ora de mers de la sosea, la picioarele unei faleze inalte de calcar ce intrerupe net valea. Aici se deschide o arcada neobisnuit de regulata, masurand 10 m inaltime si 12 m latime, de sub care se iveste apa Vaii Cosurilor.

Vizitarea Portilor Bihorului constituie in mod obisnuit o derivatie fie de la traseul turistic deja amintit, fie de la soseaua DN 75 Vascau-Campeni- Turda, inainte ca aceasta sa atace in serpentine pantele abrupte ale Vartopului.

Date istorice. Scrierile geografice din secolul trecut, cum sunt cele ale lui A. Schmidl (1863) sau F. Posepny (1874), mentioneaza la locul cuvenit existenta Portilor Bihorului. Pestera este cercetata, de asemenea, in primavara anului 1922 de marii biospeologi P. A. Chappuis si R. Jeannel, in colaborare cu entomologul vienez A. Winkler, iar in 1975 L. Valenas (Cercul „Z” al speologilor amatori din Oradea) si P. Brijan (Cercul „Speodava” din orasul Dr. Petru Groza) ridica planul cavitatii.

12 - Portile Bihorului (cartare L. Vailenas, O. Marcus col., 1976)

Descriere Marea arcada de la intrare este urmata de un spatiu larg, orizontal, a carui podea este acoperita de bolovanisul adunat pe malurile cursului de apa. In partea opusa intram, apa se arunca, uneori tumultuoasa, peste o cascada de 4 m inaltime, la picioarele careia vartejurile au sapat in piatra o excavatie circulara, cu pereti slefuiti, numita, in limbaj geomorfologic, o marmita. Depasirea - destul de dificila - a pragului format de aceasta cascada permite accesul intr-o sala vasta de aproape 20 m diametru, care constituie de fapt fundul in intregime luminat al unui mare aven. Peretii verticali si lustruiti de siroirea apelor se ridica la 30-35 m inaltime, in timp ce pe podea zace un larg con de daramaturi amestecate cu frunze moarte si acoperite de zapada pana catre inceputul verii. Dincolo de acest con, in latura stanga a salii, se afla deschiderea stramta a unei galerii, de obicei ocupata in intregime de apele care razbat pe aici in fundul avenului. Dupa perioade secetoase indelungate atunci cand debitul torentului scade mult, acesta nu mai apare decat la baza falezei calcaroase, in talvegul vaii, iar galeria poate fi parcursa, nu fara greutati, pe o lungime de 89 m, pana la un put adanc, inecat de ape.

Conditii de vizitare. Lasand deoparte galeria resurgenta, vizitarea Portilor Bihorului este simpla si nu implica nici macar utilizarea unor mijloace de iluminat.

Bibliografie. A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si S. Bordea (1967, 1974), M. Bleahu si col. (1976), L. Valenas si col. (1977).

* PESTERA DE LA FANATE

Localizare si cai de acces, inainte de comuna Nucet, la kilometrul 8 al soselei DN 75, Crisul Baita primeste pe dreapta apele Vaii Bulzului. Un drum de tara, accesibil in parte si mijloacelor auto, urca pe aceasta vale pret de 2 km, pana intr-o poiana unde se intalnesc trei viroage, dintre care doar cea din mijloc adaposteste un parau modest, in capatul de jos al poienii incepe o poteca ce urca pe versantul viroagei din dreapta, numita Sodolul Plopului, pana deasupra unui prag abrupt. Aici, tot in latura dreapta, incepe o cararuie care se intoarce catre gura vaii, castigand in continuare in inaltime pana deasupra poienii. La foarte putin timp dupa intrarea in padurea de fagi, la o altitudine de 560 m, apare deschiderea inalta si larga a Pesterii de la Fanate.

13 - Pestera de la Fanate (dupa R. Jeannel si E. Racovita, 1929)



Date istorice. Aceasta pestera se numara si ea printre cavitatile intrate de multa vreme in inventarul speologic. Descrisa sau mentionata pe rand de E. Nedetky (1774), A. Schmidl (1863), E. Bokor (1921), Z. Schreter (1922-1925), R. Jeannel si E. Racovita (1929), ea a devenit cu timpul un obiectiv bine cunoscut din punct de vedere stiintific si turistic. Ca urmare, o gasim deseori citata in lucrarile de specialitate, mai ales de factura bio-speologica, dar si in literatura pentru turism referitoare la Muntii Apuseni.

Descriere. Pestera de la Fanate este constituita in principal dintr-o galerie aproape rectilinie, lipsita de ramificatii, a carei lungime cunoscuta insumeaza 300 m si care ofera in cea mai mare parte a sa dimensiuni considerabile, ajungand la 15-20 m in latime si la 10-25 m in inaltime. Podeaua, in general orizontala, este formata dintr-un strat gros de argila acoperita cu pietre si, spre fund, cu fragmente de crusta stalagmitica. In acest important depozit de umplutura s-au concentrat numeroase resturi scheletice ale ursului de caverna care, prin degradare progresiva, au dus la constituirea unui humus bogat in compusi fosfatici. Peretii sunt in buna masura concretionati, dar majoritatea formatiunilor au avut, din pacate, de suferit in lungul rastimp de cand pestera este vizitata de turisti. Dupa un pasaj mai stramt, galeria principala ia sfarsit intr-o sala ocupata in parte de blocuri prabusite, din latura dreapta a careia se poate ajunge intr-un scurt sistem de galerii superioare, astfel incat lungimea intregii retele subterane se ridica la 450 m.

Conditii de vizitare. Sunt necesare numai mijloace de iluminat.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si S. Bordea (1967, 1974), M. Bleahu si col. (1976), L. Valenas si col. (1977).

** PESTERA MAGURA

( 14) Pestera Magura (dupa C. Piesa, 1981)

Localizare si cai de acces. Intrarea in Pestera Magura se afla in versantul drept al Vaii Sighistelului (bazinul Crisului Negru), imediat in aval de canionul pe care il formeaza cursul superior al acesteia, la o altitudine de 555 m si la 40 m diferenta de nivel fata de patul vaii.

Din comuna Campeni, situata pe DN 75 (Lunca-Turda), la 7 km de orasul Dr. Petru Groza si avand punct de statie pentru cursele I.T.A. din directiile Oradea si Campeni, se ramifica un drum accesibil mijloacelor auto piana la iesirea din satul Sighistel (3 km). De aici se urca in lungul vaii urmarindu-se o poteca marcata cu triunghi albastru, care ajunge in cele din urma sub Varful Tapul. Dupa aproximativ 4 km apare peisajul salbatic al canionului Vaii Sighistelului. O carare se desprinde din fata acestuia spre stanga, parasind marcajul si urcand la inceput prin padure, apoi peste o limba de grohotis, dincolo de care apare intrarea in pestera. In afara gospodariilor din satul Sighistel, nu exista alte posibilitati locale de cazare.

Date istorice. Prima descriere, insotita de o schita a principalelor galerii, este publicata de G. Hazay in 1887. In anii 1921 si 1922, pestera se numara printre obiectivele campaniilor biospeologice intreprinse de E. Racovita, R. Jeannel si P. A. Chappuis. Explorarea completa a cavitatii si ridicarea unui plan amanuntit sunt rezultatul cercetarilor efectuate in perioada 1956-1962 de Sectia din Cluj a Institutului de speologie „E. Racovita” (C. Piesa, M. Alb, I. Viehmann), in colaborare cu M. Bleahu si V. Puscariu.

Descriere. Caracterizata in primul rand prin exceptionala bogatie si diversitate a concretiunilor pe care le adaposteste. Pestera Magura este considerata ca una din cele mai frumoase cavitati subterane ale tarii. Ea este constituita dintr-o retea labirintica de galerii lipsite de denivelari importante si in general usor accesibile, a caror lungime insumeaza l 500 m. Deschiderea larg arcuita, cu o inaltime de 6 m si o latime de 10 m, se continua cu o galerie spatioasa, rectilinie, in care formatiunile stalagmitice isi fac foarte curand aparitia si care se termina in Sala Mare, dupa ce depaseste un pilon gros de calcar. Aceasta sala este un fel de intersectie, care pune in evidenta cele doua aliniamente tectonice care au directionat formarea golului subteran. Cel dintai, orientat nord-sud, este materializat in primul rand de Galeria de Intrare. Cel de al doilea, desfasurat pe directia nord-est-sud-vest, corespunde ramificatiilor acesteia : spre dreapta se deschid Galena Valului si Galeria Gururilor, bogat concretionate, care iau sfarsit in Sala Minunilor; spre stanga se patrunde pe sub bolta joasa a Galeriei Santurilor pentru a razbate intr-o imbinare de sali incapatoare oferind de asemenea o gama larga de concretiuni. Pe acelasi aliniament se situeaza si ultimul sector al pesterii, cuprinzind Sala Liliecilor, Sala Gururilor si Galeria Ursilor, aceasta din urma avand in capatul sau un sorb in prezent inactiv.



Pestera Magura ar putea fi considerata ca un aliniament fosil al drenajului subteran care strabate in momentul de fata Pestera Coliboaia, dar argumente care sa intareasca aceasta presupunere sunt greu de gasit in configuratia actuala a reliefului. In depozitele de umplutura care acopera planseul au fost descoperite numeroase oase apartinand cu precadere ursului de caverna, iar intr-un diverticol al Galeriei Ursilor se conserva urme de activitate ale acestui mare mamifer (urme de gheare si suprafete de stanca lustruite prin frecare). Pestera adaposteste si o bogata fauna subterana, din randurile careia se remarca prin abundenta sa coleopterul Pholeuon leptoderum hazayi; uneori, de pilda in jurul unui cadavru de liliac, se concentreaza mii de astfel de insecte.

Conditii de vizitare. Datorita importantei pe care o prezinta sub raport cristalografic, bio-speologic si paleontologic, Pestera Magura este declarata monument al naturii iar vizitarea ei nu poate fi facuta decat cu respectarea tuturor normelor prevazute de lege. Nu sunt necesare decat mijloace individuale de iluminat.

Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si col. (1976), L. Valenas si col. j (1977).

** PESTERA COLIBOAIA

( 15) Pestera Coliboaia (cartare G. Halasi, P. Ermesz, G. Halasi si D. Colosi, 1978)

Localizare si cai de acces. Situata la o altitudine de 560 m si doar cu 120 m amonte de Pestera Magura, Pestera Coliboaia este accesibila pe acelasi traseu, cararea de pe versantul drept al Vaii Sighistelului facand legatura intre intrarile celor doua cavitati.

Date istorice. Primul cercetator al cavitatii a fost A. Schmidl (1863). Este interesant cum acest tenace explorator s-a marginit la a semnala doar existenta marelui portal al Pesterii Magura, fara a incerca sa patrunda in galeriile ei spatioase, dar si-a indreptat atentia spre o cavitate mult mai modesta, cum este Pestera Coliboaia. De altfel, cele doua pesteri vor face intotdeauna impreuna obiectul cercetarilor viitoare intreprinse de Institutul de speologie.

Descriere. Intrarea triunghiulara, de numai 2 m inaltime, strajuita de o faleza inalta de calcar, se deschide in varful unei pante de grohotis care coboara intr-o sala de 15 m latime si de vreo 40 m lungime, continuata cu o galerie larga, rectilinie, vadit dezvoltata in lungul unei diaclaze directoare si parcursa in toata desfasurarea ei de un curs de apa care apare dintr-un sifon impenetrabil. Alte doua puncte de sifonare complica intr-o oarecare masura traseul subteran. Paraul curge in cea mai mare parte printre terase de argila si se pierde, in functie de debit, fie la capatul galeriei, fie sub peretele sudic al salii ; el reapare definitiv la zi printr-un izbuc situat sub intrarea in pestera. Apele pot inunda la viituri intreg planseul galeriei, ceea ce ne face sa presupunem ca ele isi au originea intr-un bazin de receptie mai larg, cu toate ca pana acum nu a fost depistata nici o pierdere organizata pe seama careia sa poata fi pus acest drenaj subteran. Concretiunile sunt limitate la ultima treime a galeriei, unde peretii sunt acoperiti de largi scurgeri stalagmitice. Lungimea totala a pesterii este de 750 m.

Conditii de vizitare. Deoarece este vorba de o pestera activa, cu puncte mai deficile pe traseu, parcurgerea intregii galerii necesita salopeta, cizme de cauciuc si o scara speologica pentru depasirea celui de al doilea sifon.

Bibliografie. A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si S. Bordea (1967), M. Bleahu si col. (1976), L. Valenas si col. (1977).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1382
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site