CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Zone morfoclimatice
1. Zona morfoclimatica calda si umeda cu modelare impusa dominant de alterarea
chimica.
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Ocupa mai intai spatii extinse de-o
parte si de alta Ecuatorului uneori pana la latitudinea de 100 suprapunandu-se
in linii largi peste domeniul zonei climatice ecuatoriale. Se includ Amazonia,
coasta golfului Guineea, o mare parte din bazinul fluviului Congo, Malaezia,
Indonezia, Filipine etc. La acestea se adauga si alte regiuni situate intre 100
si tropice unde pozitia barierelor muntoase in raport cu circulatia maselor de
aer (climat musonic) a favorizat precipitatii bogate si o vegetatie luxurianta
(coastele Indiei, Indochinei, sudul Chinei, Australia de NE, estul
Madagascarului, Brazilia de NE, Antilele etc.).
Climatul acestor regiuni este cald si foarte umed. Temperaturile medii lunare
depasesc 200, amplitudinile termice anuale dar si cele diurne oscileaza intre
3-50 la Ecuator si 100 la tropice (sunt mici in spatiul padurii si mai mari
unde ea a fost indepartata. Anual cad cca 1200 - 2200 mm precipitatii; in
lunile cu echinoctii peste 200 mm pe cand cele mai mici in cele cu solstitii
(sub 100 mm) in insule muntoase (ex. Marschall unde se produc anual cca 4 500
mm) in nici o luna valorile nu scad sub 100 mm; in regiunile musonice aproape
2/3 din cantitatile medii de 2000-2500 mm se produc in sezonul de vara. Cu
toate acestea in lunile sau in sezonul cu ploi mai putine in sol exista apa
suficienta pentru a nu afecta ciclul biotic si alterarea chimica.
Climatul cald si umed favorizeaza dezvoltarea unei vegetatii bogate si dense
reprezentata de paduri higrofile (in climatul ecuatorial) si mezofile (la
latitudini mai mari). Ele se remarca printr-o densitate mare a plantelor,
dispunere etajata (arbori inalti ce ajung la 40-50 m ce creeaza o suprafata
umbroasa discontinua; arbori cu inaltimi de 20 m cu o densitate mare care
alcatuiesc un strat compact intretinand un grad de umbrire si umiditate aproape
uniform; un nivel cu arbusti si unele plante ierboase la parter) ce intretine
un topoclimat cald, extrem de umed (90% umiditate relativa si aproape
constanta), cu aproape 60% din precipitatiile retinute de sol, un grad de
umbrire ridicat. in padurile mezofile exista amplitudini termice, mai multa
lumina si diminuarea umiditatii in sezonul cald si secetos. Padurea reprezinta
un ecran de protectie a rocilor in raport cu majoritatea agentilor externi dar
favorizat alterarii chimice.
Procese si forme de relief specifice
- Alterarea este in aceste conditii bioclimatice procesul de baza care
afecteaza solul, depozitele groase dar si rocile. Cantitatile mari de materie
organica sunt aproape in intregime descompuse, procesul fiind realizat de
bacterii, ciuperci (in mediul acid) si mucegai (in solutiile oxigenate). Apa
calda incarcata cu acizii rezultati din descompunerea materiei organice si CO2
are un rol esential in procesul de alterare chimica a rocilor, indeosebi prin
hidroliza. Solutia patrunde lent prin reteaua de fisuri si crapaturi din roca
provocand un lant de reactii chimice care in final determina transformarea
acesteia pe grosimi mari intr-un depozit de alterare (alterit). Pe rocile acide
(granite) alterarea este mai rapida si intensa in raport cu cele bazice
(bazalte) datorita continutului alcalin al solutiei. De asemenea procesul este
rapid in rocile cu un grad de fisurare accentuat sau in cele cu alcatuire
mineralogica variata.
La inceput prin hidroliza sunt eliminate din constitutia rocii-bazele care dau
hidroxizi (K, Ca, Mg, Na) prin care se asigura un mediu alcalin ce stimuleaza
extragerea unei parti din silice sau chiar separarea de oxizi si hidroxizi de
fier si aluminiu de unde culoarea rosie sau portocalie a depozitului.
intr-o faza avansata a procesului, cand prin epuizarea bazelor mediu devine
acid, se ajunge la mobilitatea oxizilor de fier si aluminiu care sunt antrenati
spre baza depozitului unde prin concentrare vor forma un orizont distinct. in
regiunile unde se produc alternante sezoniere in cantitatile de apa si in
valorile de umiditate orizontul se intareste dand cruste de culoare rosie.
Pentru depozitele de alterare se folosesc termeni diferiti - argile lateritice
cand domina caolinul, cuirasa lateritica bauxitica cand abunda oxizii de
aluminiu, cuirasa alteritica feruginoasa cu predominarea oxizilor de fier.
in alcatuirea unui depozit de alterare (alterit) se diferentiaza mai multe
orizonturi cu caracteristici distincte.
Astfel la partea superioara exista un orizont argilos cu un continut bogat in
silice. Sub acesta, pe grosimi uneori de mai multi zeci de metri, urmeaza un
orizont in care roca este intens alterata se sfarma usor si are un continut
bogat in caolin la care se adauga silicea. Orizontul al treilea este alcatuit
din portiuni de roca nealterata si portiuni in lungul crapaturilor unde
hidroliza a dat caolin. in baza lui este roca nealterata. Deasupra depozitului
exista solul (latosol sau pedalfer) cu grosime de cativa metri.
Realizarea unei astfel de structuri se face in timp indelungat (zeci de mii de
ani) prin insumarea rezultatelor mai rapide sau mai lente ale alterarii.
in afara de meteorizare care impune depozitul de alterare in aceste regiuni se
inregistreaza si actiunea altor agenti si procese care pot fi urmarite local,
la nivelul versantilor si in albii. intre acestea, semnificative pentru
dezvoltarea unor forme de relief cu reflectare in peisaj sunt:
- Alunecarile de teren sunt favorizate de prezenta argilelor, a pantelor si a
unei cantitati mari de apa. Ele afecteaza depozitele de alterare uneori pe
grosimi importante. Dau forme diferite in functie de pozitia patului de
alunecare. Acesta poate fi la sub 1 m (alunecari superficiale, valurite),
alunecari cu jhgiabul de glisare la baza orizontului argilos sau la contactul
cu roca putin alterata (rezulta deplasari de proportii care au rape, trepte si
valuri cu dimensiuni mari). La o imbibare intensa a unor sectoare din alterit
se poate ajunge la curgeri noroioase ce produc distrugeri materiale insemnate.
- Spalarea in suprafata si siroirea sunt procese a caror realizare depinde de
mai multi factori - cantitati mari de apa din precipitatii si frecventa
producerii de averse (indeosebi la latitudini mai mari), tipul de roca sau
depozit (cele argiloase favorizeaza spalarea iar cele silicoase si usor
cimentate procesele de siroire), panta (pe cele sub 100 precumpaneste spalarea
iar pe cele care depasesc aceasta valoare se manifesta siroirea), formatiunile
vegetale (pe suprafetele impadurite lipsesc iar pe terenurile despadurite se
infaptuiesc in functie de celelalte conditii). Importanta insa este spalarea in
suprafata care disloca cantitati insemnate de materiale de pe versanti ce ajung
in albiile raurilor constituind preponderent debitul solid al acestora.
Totodata se produce pe ansamblu o evolutie a versantilor care capata treptat un
profil convex-concav. Prin eliminarea materialelor alterate din lungul
crapaturilor rezulta un relief rezidual de coloane, turnuri fara muchii si
unghiuri. Sunt 'capatanile de zahar' care abunda pe masivele
granitice vechi unde exista un grad ridicat de fisurare. in aceeasi masura
fragmentele de roca prabusite alunecate sunt supuse alterarii si transformate
in blocuri sferoidale.
- Procesele fluviatile. Cantitatile mari de precipitatii asigura debite bogate
si cu fluctuatii reduse (evidente la raurile mici prin producerea de inundatii
sau restrangerea albiei). Frecvent regiunile ecuatoriale sunt alcatuite din
roci vechi (cristalin, granite, gneise etc.) care au fisuri si alcatuire
variata. Acestea constituie elementele principale care influenteaza mecanismul
proceselor din albie. Specificul este dat de o imbinare intre alterare si
transport, celelalte procese fluviatile avand un rol secundar. Alterarea in
lungul fisurilor din albia raurilor si maluri conduce la transformarea locala a
rocilor intr-un produs argilo-nisipos fin care este spalat si transportat de
catre apa raurilor. in timp portiunile dure ramase din roca vor forma
aliniamente nealterate cu blocuri si praguri cu dimensiuni mici printre care
apa raului se despleteste. Materialelor fine rezultate in albie li se adauga
cele spalate de pe versanti. impreuna formeaza debitul solid care predominant
este in suspensie.
Eroziunea este extrem de slaba si limitata la locurile din albie unde rezulta
materiale grosiere aduse prin alunecari sau din alterarea unor roci
sedimentare, cu elemente silicioase mari. Desi exista praguri (multe de natura
tectonica), ce au diferente de nivel importante, fenomenul de retragere
regresiva a lor este redus fiind impulsionat de alterarea selectiva a rocilor
cel compun, indepartarea prin spalare a produselor descompunerii chimice si
ruperea de fragmente din cele ramase. Cand pragul este alcatuit din roci
rezistente si omogene atunci panta se conserva timp indelungat.
Acumularea materialelor transportate se face in sectoarele de albie cu panta
mica, cu predilectie la fluvii in cursul inferior la varsarea in ocean.
in aceste conditii profilul longitudinal al vailor se va caracteriza printr-o
insumare de sectoare cu panta redusa (in aval la varsare dar si in amonte in
portiunile alcatuite din roci puternic fisurate unde alterarea chimica este
intensa) si sectoare cu praguri (de natura tectonica sau create prin
diferentierea intensitatii alterarii pe contactele dintre portiunile de albie
cu roci diferit diaclazate).
3. Zonele morfoclimatice tropicale cu morfogeneza sezoniera:
- Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Au o extindere mare si continua
intre 5-200 latitudine (in Africa din Senegal in Sudan si din Angola pana in
vestul Madagascarului; in America de Sud in podisurile Braziliei, Venezuelei si
Columbiei; in nordul Australiei) si regional (insular) chiar pana la 300 in
sudul Africii si 350 in Argentina.
Pe ansamblu peisajul este definit de regiuni deluroase si de podis acoperite de
o vegetatie formata de ierburi, arbusti dezvoltata intr-un climat cald cu un
sezon secetos si altul ploios si in care pedimentele, inselbergurile si
crustele se impun in relief. Constituie zone morfoclimatice de trecere de la
cea impusa de meteorizare bazata pe alterare chimica la cele in care procesele
mecanice si fizice sunt pe primul plan.
Climatul are doua anotimpuri distincte si relativ egale ca durata legate de
pendularea sezoniera a ecuatorului termic si a sistemului de influentare a
circulatiei maselor de aer. Vara se extinde aria calmelor ecuatoriale,
temperaturile medii lunare sunt intre 200 si 250, cade cea mai mare parte din
cantitatea anuala de precipitatii (cca 1000-1200) in buna parte sub forma de
averse, umiditatea relativa va avea valori de peste 75%. in sezonul uscat in
aceste zone isi extind aria de manifestare alizeele care aduc dinspre tropice
aer cald, fierbinte si uscat. Acum pentru morfogeneza sunt semnificative
amplitudinile termice de 10-150 (incalziri diurne de peste 300 si raciri
nocturne in jur de 150), o slaba umiditate a aerului, precipitatii reduse
(averse) cu una-doua luni cand lipsesc. Situatii aparte se inregistreaza in
regiunile din vecinatatea zonelor ecuatoriale si desertice unde sunt mai
intense sezoanele umed si respectiv arid.
in aceste conditii vegetatia este de ierburi sezoniere si arbori rari. Ea nu
are o dezvoltare continua deci, un grad de acoperire diferit (areale cu
vegetatie dense si areale in care acestea lipsesc). Pe versantii inclinati unde
se produc siroiri precumpanesc blocurile si fragmentele de crusta intre care se
pastreaza petece de vegetatie; in albiile vailor, cu intense aluvionari, exista
o vegetatie bogata. Variatiile de umiditate sezoniere se reflecta si in
oscilatia rolului de ecran al vegetatiei. in perioada pluviala plantele care se
dezvolta bine si repede retin o mare parte din apa diminuand producerea
siroirii dar favorizand producerea de hidroxizi. in sezonul uscat cand acestea
lipsesc temperaturile diurne se propaga cca 0,5 m (la incendii ajung pana la 1
m scazand de la 1000 la suprafata la 50-600 in adancime) ceea ce stimuleaza
trecerea hidroxizilor in oxizi dar si intarirea orizonturilor argiloase.
- Agenti, procese si forme de relief.
Principalii agenti modelatori sunt - meteorizarea, apa de ploaie, apa
curgatoare si vietuitoarele.
- Meteorizarea, procese morfogenetice si formarea crustelor. Existenta a doua
sezoane cu diferite caracteristici pluviale si grad de acoperire cu vegetatie
impune diferentierea functionala si ca intensitate a proceselor de meteorizare.
in perioada umeda domina cele care produc alterarea chimica (indeosebi
hidratarea si hidroliza) avand consecinte aproape similare cu ceea ce se
realizeaza in zona ecuatoriala. Are loc indepartarea bazelor si a unei parti
din silice dar si concentrarea hidroxizilor de fier si aluminiu. in intervalul
uscat lipsa vegetatiei ierboase faciliteaza incalzirea puternica a solului si
rocilor. Se produc - eliminarea apei din acestea, transformarea hidroxizilor in
oxizi dominant de fier, aluminiu si mangan, intarirea depozitului, formarea
unor cruste rosii, portocalii groase.
Prin modul de concentrare a oxizilor (in loc si la oarecare departare de locul
provenientei) rezulta si tipurile principale de cruste.
- Concretiuni autogene (in loc) se produc in depozitele si solurile ce acopera
podurile interfluviilor (resturi din pediplene, mai ales in sectoarele cu roci
cu continut bogat in fier). Aici in sezonul umed se produc alterari (bacteriile
descompun mineralele si faciliteaza deplasarea fierului catre baza depozitului)
si o saracire in silice (este preluata de plante care o incorporeaza in
tulpini) iar in cel uscat acumularea de oxizi care determina formarea si
ingrosarea unei creste autogene (Brazilia, Guyana, Liberia).
in soluri, oxizii de fier precipita in jurul particulelor de silice sau de
argila. in depozite si in rocile partial alterate oxizii se concentreaza pe
fisuri, crapaturi formand cu fragmentele de roca nealterate o crusta
conglomeratica.
- Concretiuni alogene se produc pe suprafete slab inclinate si cvasiorizontale
intalnite pe glacisuri, in lunci, conuri de dejectie si in depresiuni. Rezulta
cruste alogene cu dimensiuni mari. in anotimpul umed apele care vin de pe
versanti acopera suprafetele de la baza lor creand aici solutii. in sezonul
uscat este eliminata apa prin evaporare, aerul patrunde prin pori, fisuri,
crapaturi de uscaciune, galerii create de animale si produce oxidari insotite
aici de aglomerari de graunti de cuart imbracate cu oxizi. in timp depozitul
capata o structura formata din concretiuni clare si portiuni argiloase. in
depozitele din lunci sau de pe fundul depresiunilor unde precumpanesc
nisipurile si argilele si ca urmare porozitatea este mare in conditiile in care
aportul de solutii bogate in hidroxizi este mare concretionarile sunt deosebit
de insemnate rezultand cruste groase. Daca aportul este mic rezulta un depozit
nisipos rosu care prin cimentare se transforma in gresii feruginoase.
Deci crustele au caracteristici structurale si grosimi diferite in functie de
tipul de materiale in care s-au realizat. Astfel se pot prezenta sub forma de
placi (pot avea grosimi de cativa metri) sau blocuri care dupa continut pot fi
grezoase, conglomeratice (in depozite de pietris), brecioase (concretiunile
unesc blocuri de alta natura sau fragmente din placi sfaramate), epigenetice
(indeosebi pe rocile sistoase care sezonier sunt acoperite de apa;
concretiunile sunt pe planuri de sistuozitate).
Crustele nu ocupa suprafete foarte mari si au un caracter discontinuu
caracteristici legate de formarea lor in locurile cu panta mica si unde exista
o circulatie activa a solutiilor bogate in fier, aluminiu, mangan etc. Ca
urmare, in aceste regiuni sunt sectoare in care exista cruste in alternanta cu
altele cu depozite sau roci partial alterate situatii care fac ca modelarea sa
aiba un net caracter selectiv, crustele avand rol de roci cu duritate mare.
Evolutia cea mai rapida o au crustele autogene si peste tot unde au grosimi si
extindere mica. Ele sunt atacate din lateral la contactul cu alteritul
necimentat. in final sunt transformate in martori de eroziune ce domina cu
cativa metri sectoarele mai joase rezultate din excavarea alteritului.
Mult mai variata este evolutia crustelor ologene care au o structura completa.
Scoarta propriu-zisa are grosime mare (frecvent peste 5 m) iar sub aceasta se
afla alteritul la fel de bine dezvoltat. La cele formate pe conuri aluviale sau
glacisuri acestea prezinta atat o crestere in grosime si in consistenta plecand
de la baza versantului spre exterior cat si o inclinare in acelasi sens.
Evolutia conduce mai intai la detasarea crustei de versantul interfluviului
eroziunea apelor fiind deosebit de activa pe contactul dintre ele. Astfel
sectorul cu crusta apa forma un martor de eroziune cu dimensiuni mari si cu
forma asimetrica. Ulterior modelarea se va face diferit pe versantii
martorului. Cel dinspre interfluviu va avea o panta generala cu valoare
ridicata intrucat sectioneaza capetele crustei dar si alteritul. inclinarea
crustei ii confera caracter de frunte de cuesta. Modelarea se face prin diverse
procese - mai activ in alterit prin siroire, alunecari, sufoziuni etc. si mai
slab in crusta (siroire si prabusiri) astfel ca frecvent profilul versantului
va evolua spre o configuratie cu un sector abrupt pe crusta, o surplomba la
contactul acesteia cu alteritul si o panta larga concava pe alterit. Cand
surplombele se dezvolta mult marginile placii (crustei) se fragmenteaza si se
prabusesc la baza pantei unde prin recimentare se poate ajunge la
individualizarea unor petece de cruste secundare.
Versantul opus are un caracter de suprafata structurala fiind adesea neted
(bowal in Africa). Eroziunea se va produce in doua situatii. Mai intai pe
suprafata structurala in sensul inclinarii prin spalare, siroire in lungul
fisurilor sau a fasiilor slab consolidate. Fragmentarea va fi inceata intrucat
atat grosimea cat compactitatea sunt insemnate. A doua situatie se produce dupa
crearea unor vai. in timp poate rezulta un versant secundar cu crusta la partea
superioara si alterit in baza care va urma o evolutie similara cu aceea a
versantului dinspre interfluvii.
- Spalarea in suprafata, siroirea si formarea pedimentelor (glacisurilor de
eroziune). Sunt procese cu rol esential in modelarea versantilor datorita
frecventei averselor care au o intensitate deosebita in lunile de trecere de la
un sezon la altul. Eficacitatea este mare la schimbarea celui uscat cu cel umed
cand ploilor torentiale li se adauga lipsa vegetatiei si prezenta crapaturilor
de uscaciune sau local a celor produse de incendii.
Pe pantele sub 100 predomina spalarea in suprafata care la inceput apare ca
suvoaie care prin unire dau panze ce antreneaza mase insemnate de materiale
fine rezultate din alterare. Pe suprafetele care depasesc 100 inclinare,
solurile si alteritul sunt subtiri (sub 1 m grosime), rezerva de apa este mica,
iar vegetatia discontinua si slab dezvoltata nu asigura protectie. Ca urmare,
la averse apa se concentreaza producand eroziuni lineare ce dau nastere la
ravene cu marimi diferite.
Efectul generalizat al actiunii succesive a meteorizarii si pluvio-denudarii va
fi retragerea versantilor si dezvoltarea la baza lor a unor pante de echilibru
morfodinamic de tipul pedimentelor (in terminologie engleza) si glacisuri de
eroziune (in terminologie franceza) care au o mare desfasurare in Brazilia si
Sudan. La exteriorul lor materialele transportate de apa se acumuleaza si pot
fi cimentate prin concentrarile de oxizi de fier rezultate din spalarea
versantilor. Rezulta diferite tipuri de concretiuni feruginoase cu grosime
mica.
in timp, prin extinderea pedimentelor, se ajunge pe de o parte la
individualizarea unor suprafete de nivelare mari de tipul pediplenelor iar pe
de alta la fragmentarea interfluviilor si reducerea lor la un ansamblu de
varfuri cu infatisare conica de cupola (numite inselberguri) si care sunt
separate de pedimente.
Inselbergurile sunt legate de sectoarele din interfluvii unde sunt roci dure
(gneise, granite, diabaze). Daca punerea in evidenta a acestor forme este
legata de producerea eroziunii selective pe contactul dintre roci cu duritate
diferita, ulterior pantele mari ale inselbergurilor vor evalua atat prin
meteorizare (indeosebi dezagregari prin cristalizare si insolatie) cat si prin
prabusiri, pluviodenudare.
- Procesele fluviatile si tipurile de vai. Se produc diferit in functie de
generatia de rauri si de succesiunea sezoanelor. Exista rauri cu bazin superior
in regiunile ecuatoriale care au debite mari si care la traversarea savanelor in
anotimpul secetos inregistreaza variatii mici de nivel si debit. Pe de alta
parte sunt mai multe generatii de rauri autohtone a caror scurgere este
puternic influentata de regimul sezonier al ploilor, marea majoritate secand in
lunile fara precipitatii. in albiile lor ajung materiale grosiere rezultate
prin eroziunea exercitate de ravene sau din spargerea crustelor etc. Apa
raurilor incarcata cu acestea, in timpul averselor, va exercita mai intai o
puternica eroziune liniara dar si laterala ceea ce va duce la cresterea
debitului solid dar si la largirea albiilor. in al doilea rand se va inregistra
un transport bogat si rapid in concordanta cu crearea unor pante de scurgere cu
valori ridicate (capabile sa asigure transportul elementelor mari) unde roca este
la zi dar si a unor pante mici unde se inregistreaza acumularii insemnate.
Raurile cu debite mici care nu pot prelua in intregime materialele sosite de pe
versanti au dezvoltat vai cu profil transversal rotunjit. Spre deosebire de
acestea la cele care au o scurgere bogata se asigura nu numai indepartarea
materialelor alohtone dar si a alterarilor realizate in loc astfel ca in
configuratia vailor se impun albii si lunci largi si netede incadrate de
versanti cu pante ridicate. in lunci in sectoarele cu aluvionari bogate se pot
realiza concretiuni feruginoase si chiar cruste.
- Alunecarile de teren se produc pe versantii in care alteritul este gros si
mai ales bogat in argila. Efectele sunt mai mari pe cei la care peste alterit
exista cruste feruginoase unde alunecarile determina si ruperea unor bucati din
aceasta.
- Sufoziunea are loc in depozitele argilo-nisipoase care au grosime mare iar
crusta feruginoasa de deasupra lor prezinta crapaturi. Apa patrunde prin
acestea, circula la nivelul formatiunilor argiloase pana in versanti unde dau
izvoare sufozionale. in timp in depozit rezulta tunele, hrube si hornuri
sufozionale care contribuie impreuna cu alunecarile si siroirea la degradarea
crustelor.
- Procesele biotice sunt legate mai intai de activitatea bacteriilor in sezonul
umed si apoi a termitelor. Acestea din urma sunt frecvente in depozitele
nisipo-argiloase mai ales in cele fara crusta feruginoasa dar acoperite de
ierburi. Furnicile extrag din depozit particule de argila si de nisip fin pe
care le acumuleaza in exterior formand cuiburi cu inaltime de 2-4 m aflate la
distante mici.
3. Zonele morfoclimatice uscate cu morfogeneza impusa permanent de procese
fizice:
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Zonele includ regiuni desfasurate
in extrem intre 50 si 450 latitudine dar cu o concentrare mai mare la tropice.
Le sunt specifice cantitatile extrem de mici de precipitatii care cad foarte
rar si sub forma de aversa, amplitudini termice mari, deficit de umiditate
ridicat, o slaba prezenta a vegetatiei si a solurilor si un contact direct al
agentilor externi cu roca. in functie de gradul de ariditate, din cca 35% cat
insumeaza din suprafata terestra aceste regiuni, G. Shonlz, P.Meigs citati de
Petrov M.P. (1986), se pot separa deserturi hiperaride (4%), aride (15%) si
semiaride cu caracteristici tranzitorii spre zonele vecine (16%). Cele mai
extinse sunt in Africa si Asia dar raportat la suprafata continentelor ele
ocupa 83% in Australia, 64% in Africa, 39% in Asia, 33% in Americi. Daca din
vestul Africii si pana in Mongolia ele alcatuiesc un sistem care se intinde pe
cca 11 000 km, in celelalte continente reprezinta unitati disparate mai mici la
diferite latitudini. Altimetric cuprind preponderent regiuni pana in 500 m
(campii si podisuri) la care se adauga depresiuni mari si podisuri intramontane
de inaltime medie (Takla Makan,Tibet, Mexic) sau chiar munti din zona tropicala
(Ahagar, Hogar, Tibesti in Africa, muntii din Iran si Afganistan etc.). Cea mai
mare parte a lor sunt in regiuni de platforma veche supuse modelarii inca din
mezozoic la care se adauga si altele mai noi.
Caracteristicile climatice dominante sunt uscaciunea accentuata corelata cu
precipitatii extrem de putine si cu o evaporatie puternica. Exista regiuni in
care cantitatea de precipitatii anuala (cca 300 mm) se realizeaza cu o oarecare
regularitate (in Sahelul african in iulie-septembrie; sud-vestul Australiei,
Orientul Apropiat, California in sezonul de iarna; Asia Centrala in
martie-aprilie si octombrie etc.) dar si intinse unitati unde ploile asigura o
medie multianuala de cca 200 mm care se produce la intervale fara periodicitate
dar cu 1-3 averse la intervale foarte mari de timp (uneori de mai multi ani).
Cantitatile reduse de precipitatii conditioneaza, cu exceptia fasiilor litorale,
o umiditate relativa modesta (in jur de 60%) dar care variaza in timp si de la
un sector la altul al desertului. Aerul uscat favorizeaza o insolatie puternica
care va determina ziua temperaturi la nivelul suprafetei de nisip de peste 500
(in Sahara s-au inregistrat valori de 70-780). in timpul noptii radiatia
terestra intensa conduce la temperaturi apropiate de 00 si chiar sub aceasta
valoare (ex. in M. Hoggar inghetul nocturn depaseste 110 zile cu minime ce
coboara la -100, in desertul Gobi in sezonul rece scad la -350 pe cand ziua se
apropie de 00). in aceste conditii termice evaporatia este deosebita ceea ce
conduce la un deficit de umiditate enorm, lucru accentuat local de constitutia
petrografica (rocile magmatice impermeabile care nu favorizeaza stocarea apei;
masele groase de nisip care conduc la un grad ridicat si rapid de infiltrare la
adancime a slabelor cantitati de precipitatii.
in aceste conditii aceste regiuni nu constituie medii propice dezvoltarii
vegetatiei. Aceasta este prezenta pe suprafete limitate, discontinui si numai
in scurte intervale de dupa caderea precipitatiilor. Exista asociatii cu un
numar redus de specii si indivizi aflati la distanta si care au suferit
adaptari in raport cu deficitul de umiditate (bulbi, tepi si spini in locul frunzelor,
tesuturi cornoase verzi). La contactul cu zonele morfoclimatice limitrofe se
dezvolta formatiuni ierboase de stepa desertica (ierburi scunde ce acopera
partial un sol subtire si care se dezvolta doar in sezonul cu ploi). Urmeaza
formatiuni arbustice aproape circumdesertice, diferite ca alcatuire de la o
regiune la alta (brusa cu acacii, euforbii si graminee scunde in Africa de Vest
saxaul si pelin in Asia Centrala; brusa cu cactee in S.U.A. si Mexic; catinga
braziliana cu arbusti si tufe; scrubul din Australia cu eucalipti si ierburi
putine), cu dezvoltare pe suprafete limitate si discontinui neoferind protectie
solului subtire si rocilor de sub acesta.
in deserturile propriu-zise formatiunile vegetale sunt rar raspandite
(indeosebi in albiile vailor, in depresiuni) au un numar redus de specii, un
ciclu biotic mic (in perioade scurte dupa ploi extrem de rare) si unele
adaptari (radacini foarte adanci).
in aceste conditii rocile sunt supuse unei intense actiuni directe de modelare.
Agenti, procese si forme de relief rezultate:
Meteorizarea, apa din precipitatii, vantul constituie agentii principali in
sistemul morfogentic. Specificul acestuia este determinata pe de o parte de
modul de asociere a lor in timp dar si de la o regiune la alta iar pe de alta
aparte de dominarea actiunilor fizice, mecanice in raport cu cele chimice si
biochimice (aproape neglijabile). Unii agenti intervin lent dar continuu
(variatiile de temperatura si de umiditate in roca si cu efecte sesizabile dupa
durata mare), iar altii se manifesta in intervale de timp diferite dar cu
efecte imediate (vantul, apa din precipitatii si local apele curgatoare).
- Meteorizarea se manifesta prin variatii de temperatura si de umiditate atat
in roci cat si in depozite. Oscilatiile termice diurne dar si sezoniere marcate
de amplitudini ridicate brusce in conditiile unei alcatuiri mineralogice
neomogene a rocilor conduc la producerea de produse de dezagregare prin
insolatie (termoclastism) in regiunile tropicale si gelivatie (in munti si
deserturile de la latitudini mari unde exista mici cantitati de apa in fisurile
de roci). Rezultatul il reprezinta mase de materiale dezagregate situate in
strate subtiri pe suprafetele cvasiorizontale si poale de grohotis la baza
versantilor. Pe versantii dezvoltati pe roci cu alcatuire heterogena
termoclastismul poate duce la aparitia unor forme de relief rezidual de tipul
coloanelor, crestelor, corniselor, alveolelor de tip taffoni.
in deserturile din Asia Centrala, Mongolia unde cad mai multe precipitatii dar
sunt frecvente gerurile in sezonul rece se produce dezagregare prin gelivatie
care creeaza mase de grohotis care pe suprafetele slab inclinate raman pe loc
formand pavaje de lespezi iar, la baza versantilor conuri si poale de blocuri
colturoase.
Variatiile starii de umectare a rocilor se inregistreaza in deserturile
litorale sau in depresiunile unde se acumuleaza temporal apa. Ele conduc la
diverse procese chimice si mecanice. Astfel in fazele mai umede se realizeaza
dizolvarea sarurilor, antrenarea solutiilor in fisuri pentru ca in cele de
intensa evaporare prin dezvoltarea cristalelor in fisuri sa se produca presiuni
asupra peretilor acestora insotite de largirea si cresterea lor in adancimea
rocii (haloclastism). in terenurile argiloase (Asia Centrala) unde predomina
montmorilonitul (are o capacitate insemnata de absorbtie a apei) prin umezire
se ajunge la cresteri insemnate de volum (gonflari). in fazele de uscaciune
prin eliminarea apei se produc crapaturi inscrise in retele de poligoane cu
marimi variate in care se strang saruri fie aduse de vant fie de ploile ce
survin ulterior.
Relatia umectare-uscare constituie baza mecanismului producerii diverselor
tipuri de precipitare a sarurilor la suprafata rocilor. in general ele presupun
faze scurte cu umezeala accentuata (din ploi) si faze lungi de uscaciune. Au
loc procese fizico-chimice care se inscriu in cicluri de la cateva ore la mai
multe saptamani si luni dar numai pe arealele afectate de precipitatie.
- Patina desertica reprezinta pojghita lucioasa de culoare inchisa (rosie,
caramizie, vinetie) formata din oxizi (de fier, magneziu etc.) care imbraca
suprafata rocii expusa variatiilor de umiditate. Fixarea fierului si
magneziului din solutiile care se evapora este rezultatul actiunii unor
microorganisme. in timp prin repetarea ciclurilor umezeala-uscare se produce nu
numai o crestere inceata in grosime dar si craparea ei si in final sfaramarea
rocii.
- Eflorescentele de saruri apar pe sei si in formatiunile argilo-maloase din
vatra unor depresiuni. Aici are loc mai intai o concentrare de saruri provenite
din evaporarea apei din precipitatii sau de la unele izvoare minerale. intr-o
noua faza de umectare sunt dizolvate si antrenate in depozit pentru ca ulterior
evaporarea treptata a solutiei din depozit sa faciliteze cristalizarea
sarurilor atat la suprafata (eflorescente) cat si in adanc (aici rezulta o
structura cu agregate argiloase si cristale de sare). Eflorescente sunt
frecvent din sare, ghips.
- Crustele rezulta din sarurile spalate de pe versanti (cloruri, sulfati) si
acumulate fie in materialele de la baza acestora fie in conurile de dejectie si
depozitele aluvionale din unele depresiuni. Au grosime redusa la suprafata
depozitului dar patrunde in acesta pana la diferite adancimi sub forma de
pilieri dezvoltati in spatiile goale dintre componentele lor.
- Vantul constituie un agent activ a carui importanta este facilitata de lipsa
unui ecran (vegetatie) care sa protejeze rocile. in afara alizeelor se produc
multe vanturi locale cu intensitate ridicata si chiar pe alte directii de
deplasare. Ele au un rol morfogenetic insemnat. Actiunile sale depind de
durata, intensitatea si viteza de propagare dar si de caracteristice
petrografice ale suprafetei. Principalul proces il reprezinta spulberarea
(deflatia) particulelor de nisip si a altor materiale fine. Ea se realizeaza in
trei moduri - rostogolirea elementelor grosiere (1-1,5 mm in diametru) pe
distante scurte, saltarea celor cu dimensiuni de 0,2-1 mm (particulele sufera
un grad de uzura prin izbire) si mai ales in suspensie (elemente mai mici de
0,1 mm) ce pot frecvent fi ridicate la mai multi metri inaltime si deplasate la
distante foarte mari. Cele mai fine particule (diametre sub 0,005 mm) plutesc
in masa de aer aflata in miscare ajungand la inaltimi de sute sau chiar cateva
mii de metri si la departari de mai multe mii de kilometri (prafurile din
Sahara sunt antrenate pana in Europa). Deflatia conduce la o sortare a
produselor dezagregarii. Prin spulberarea materialelor fine raman in loc
versantii abrupti si masele de grohotisuri care se desfasoara pe intinderi mari
formand campurile de pietre. Pe de alta parte pe campuri de nisip deflatia
determina la vanturile mai putin intense suite de 'riduri' (ondulari)
iar la cele puternice asocieri de dune cu forma si dimensiuni variabile.
Deflatia insa se imbina mai intai cu coroziunea (izbirea rocilor, stancilor,
versantilor abrupti de catre particule de nisip) care este maxima la inaltimi
reduse (sub 1,5 m) iar apoi cu acumularea (pe masura scaderii puterii de transport
conditionata in principal de micsorarea vitezei) in urma careia rezulta dune si
mai ales campurile de nisip.
Deci deflatia are un rol esential intrucat ea indeparteaza si sorteaza
materialele fine permitand pe de-o parte crearea unui relief rezidual dar si a
unuia de acumulare iar pe de alta parte asigura noi suprafete de atac eolian
dar si pentru ceilalti agenti.
- Spalarea in suprafata si siroirea sunt procese legate de actiunea apei de
ploaie care se produc la intervale mari de timp. Producerea proceselor este
legata de ploi care pot asigura cel putin un volum de apa echivalent cu un
strat de cca 5 mm si care are cel putin o intensitate de 0,5 mm/minut.
Eficacitatea lor morfogenetica consta in faptul ca aceste ploi au caracter de
aversa situatie care le determina o insemnata capacitate de transport de
material solid. incarcata cu acesta apa devine o panza sau mai multe suvoaie cu
putere de eroziune deosebita pe care si-o exercita in suprafata sau pe diferite
directii in lungul versantilor. De aici rezulta rolul morfogenetic insemnat al
lor in regiunile montane supuse acestor conditii climatice care se transpune in
fragmentarea si retragerea suprafetelor de versant si generarea la baza lor a
unor pante de echilibru dinamic de tipul pedimentelor in continuarea carora la
exterior, prin acumularea materialelor rezulta pante de acumulare (playa) a
pietrisurilor si nisipurilor in care apa se infiltreaza rapid. Pe versantii
alcatuiti din roci impermeabile procesele sunt deosebit de eficace in jumatatea
superioara a lor intrucat catre baza o buna parte a apei se pierde prin
infiltrare, evaporare iar puterea de atac si transport slabeste treptat. inca
de la finele secolului XX uni cercetatori au acordat spalarii in suprafata si
siroirii un rol esential in formarea pedimentelor si glacisurilor.
in deserturile din Asia Centrala, Mongolia, China de nord vest etc. actiunea
proceselor este mult mai eficace primavara cand exista apa din topirea zapezii
si ploi dar si un strat de roca sau depozit inca inghetat aflat la adancime
mica. in aceste conditii apa se va incarca rapid cu materialele dezagregate pe
care le va transporta spre baza verantilor lasand in urma blocurile mari care
vor fi supuse dezagregarii.
O foarte slaba spalare in suprafata se inregistreaza si pe campurile de nisip
unde apa este absorbita rapid pe grosime de 1-2 cm facilitand o usoara
deplasare a particulelor spre baza pantei.
- Apele curgatoare si tipurile de vai. Desi exista numeroase vai, ape
curgatoare permanente sunt relativ putine ele fiind legate de rauri care-si au
bazine de alimentare in zonele cu precipitatii bogate (ex. Nilul, Senegalul si
Nigerul in Africa, Amu Daria si Sar Daria in Asia Centrala etc.) iar la
traversarea deserturilor pierd o parte din debitul lichid prin evaporare si
infiltrare. Raurile vor transporta cantitati insemnate de aluviuni (dominant
fine) pe care odata cu micsorarea debitului lichid le va depune treptat.
Aproape similare sunt scurgerea si procesele din albiile raurilor care isi au
obarsia in regiuni cu ploi bogate si frecvent locul de varsare in unele lacuri
din desert carora le asigura existenta (Sari care se varsa in lacul Ciad). Opus
acestora sunt cursurile de apa semipermanente apa fiindu-le insuficienta pentru
o scurgere permanenta care sa le asigure varsarea in mare, lac etc. Unele au
bazin extins ceea ce le da debite bogate la precipitatii si o activitate cu
durata mai mare. Ele se pierd in desert. Majoritatea sunt scurgeri de apa
scurte si pe durata mica. Sunt specifice regiunilor de munte, ele concentreaza
la averse cantitati importante de apa care le impune energie si putere
insemnata de transport si eroziune. Viiturile mari provocate de ploi bogate si
intense conduc la dezvoltarea unor cresteri bruste de nivel (cativa metri
grosime), debite de 10-15 m3/s si viteze mari (variaza in functie de regiunile
pe care le strabat). Actiunile exercitate de acestea vor fi diferite ca
intensitate in functie de rocile ce intra in alcatuire vailor. Unde exista roci
moi viitura va antrena o buna parte din materialul solid din albie si va
exercita atat eroziune lineara cat si laterala. Ca urmare, vaile se vor adanci
dar si largi. Daca rocile din albia si versantii vaii sunt rezistente atunci
apa va exercita preponderent eroziune liniara rezultand vai inguste.Transportul
in timpul viiturilor va fi excesiv in faza producerii nivelului maxim cand va
rostogoli bolovanisurile de provenienta laterala si va amesteca fara triere
elementele mai mici; prin acestea apele vor dobandi o forta de atac deosebita.
Diminuarea viituri se va transmite in slabirea capacitatii de transport (doar
elementele fine), depunerea in albie a pietrisurilor si nisipurilor iar in
final a malului ce va umple golurile dintre aluviunile grosiere. in intervalul
secetos ce urmeaza apa va fi eliminata din depozit iar acesta se va intari,
uneori rezultand si cruste.
Rezultatele acestor procese vor fi vaile cu dimensiuni si forme variate. Se
impun doua tipuri:
- vaile scurte, adanci si inguste create de torenti pe versantii cu panta mare
care uneori datorita frecventei ridicate impun un peisaj specific de
badlandsuri;
- vaile de tip ued - care au dimensiuni foarte mari, profil transversal in
forma literei 'U', cu sectoare in profil longitudinal cu roca la zi
si altele in care sunt acumulari de aluviuni bogate. Multe sunt vai vechi
dezvoltate in prima parte a cuaternarului in conditiile unui climat care
asigura cantitati mai mari de precipitatii si o ritmicitate a caderii lor. in
prezent evolutia este determinata de cursuri de apa tumultoase care se produc
la intervale mari de timp in urma unor averse insemnate. Apa cu materialele
antrenate exercita o actiune de eroziune laterala intensa ce favorizeaza
largirea si malurile abrupte. Pierderea treptata a apei se face prin evaporare
dar si prin infiltrarea in masa de materiale depuse. Ultimile scurgeri creeaza
prin eroziune lineara santuri in propriile aluviuni.
Tipuri de reliefuri specifice:
- Campurile de nisip sunt desfasurate pe suprafete imense in regiunile joase si
depresionare fiind rezultatul acumularii aici a materialelor transportate fie
de catre vanturile permanente (alizee) fie de catre reteaua de rauri deosebit
de active in conditiile unor climate mai umede in pleistocen si holocenul
inferior.
Sunt numite erguri in Sahara si kumuri in Asia Centrala. in cuprinsul lor
exista insa si depresiuni (gassi) cu izvoare bogate ce-au favorizat atat
dezvotarea vegetatiei dar si aunor asezari (oaze).
Pe ele vanturile au impus o morfologie de dune cu forme si marimi variabile
care se inscriu in sectoarele cele mai aride ale regiunilor de deserturile
Sahara, Kara Kum, Kazal Kum, Atacama, Kalahari etc.
- Campurile de pietre se afla in marginile muntilor vechi, materialele grosiere
care intra in componenta lor provenind din procese complexe de dezagregare
(prin termoclastism sau haloclastism), siroire, pluviodenudare sau din conurile
de aluviuni depuse de raurile active in pleistocen-holocen. Prin spulberarea de
catre vant a elementelor fine au ramas aici blocuri si bolovanisuri pe care se
dezvolta patine desertice.
- Hamadele - sunt platouri aproape orizontale individualizate datorita
existentei unor strate groase de roca cu rezistenta mare la atacul apelor de
siroire. Suprafata poate avea caracter structural, poate fi un rest de
pediplena sau din glacisuri a caror materiale sunt cimentate. Platourile domina
uedurile sau depresiunile limitrofe prin versanti abrupti; prin fragmentare
rezulta martori de eroziune (gara). Meteorizarea, spalarea in suprafata si
vantul pot favoriza dezvoltarea pe platou de blocuri si bolovanisuri de dezagregare.
- Pedimentele, glacisurile, pediplenele si inselbergurile. Sunt forme cu
dimensiuni variate si care au rezultat printr-o evolutie de durata a
versantilor muntilor.
- Pedimentale sunt considerate ca forme de relief mostenite, rezultate in timp
indelungat si intr-un climat cu sezoane mai umede si aride care favorizau
retragerea versantilor montani prin imbinarea mai multor procese (meteorizarea
care slabea rezistenta rocilor si producea fragmente de roca mici; spalarea in
suprafata si siroirea care la aversele de ploaie le indepartau etc.). Ele
constituie suprafete de echilibru dinamic ce rezultau la baza acestor versanti
in retragere; au inclinare mica si implica doua sectoare, unul taiat in roca si
altul la exterior pe care s-au acumulat materiale in strat subtire (numit
bajada). Contactul dintre pediment si versant se realizeaza brusc in lungul
unei linii numita knick. La exteriorul pedimentelor sunt depresiuni umplute cu
materiale acumulate (playa) frecvent nisipoase. Pe aceasta sunt sectoare mai joase
cu acumulari de saruri (sebkra sau salinas). in conditiile climatice actuale
continua evolutia dar mult mai slaba.
- Pediplena este o campie de eroziune cu intindere mare rezultata din unirea
pedimentelor. Din vechiul relief muntos raman martori de eroziune care domina
pediplena si care poarta numele de inselberguri. in conditiile ridicarii
sacadate si pe ansamblul a acestor regiuni se poate ajunge la formarea mai
multor generatii de pediplene care se imbuca. (L.King in Africa a diferentiat
cinci generatii).
- Glacisurile reprezinta forme de echilibru dinamic asemanatoare pedimentelor.
Difera de acestea prin forma (larg concava), dimensiuni (mai reduse), lipsa
knikului, depozite mai groase care pot fi cimentate, absenta inselbergurilor.
Conditiile de formare sunt similare (sezon uscat si sezon in care pot surveni
ploi torentiale) la care se imbina procesele de meteorizare, pluviodenudare. La
cele dezvoltate in Asia se adauga crioclastismul, solifluxiurile (J.Demangeot,
E.Bernus 2001).
- Vaile au scurgere doar la viituri; reprezentative sunt uedurile.
- Endo si exocarstul este dominant reprezentat prin forme in regiunile cu
climat mai umed.
4. Zonele morfoclimatice subtropicale cu morfogeneza in doua sezoane:
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Ocupa suprafete cu extindere
diferita la latitudini de 30-400, precumpanitor in insulele si in statele
riverane M.Mediterane. Areale mai mici sunt in California, sud-vestul Africei,
sud-vestul Australiei si in Chile la sud de tropic. Fac trecerea intre regiunile
aride si cele temperat propriu-zis. in cea mai mare parte sunt tinuturi
muntoase si de podisuri, peisajele specifice urcand frecvent pana la altitudini
de 1 500 m.
Climatul se caracterizeaza prin doua sezoane distincte intre care in unele
situatii se produc scurte intervale de tranzitie. in sezonul cald predomina
masele de aer tropical calde si uscate care impun temperaturi ridicate (medii
lunare de 20-250), uscaciune datorita lipsei uneori aproape totale a
precipitatiilor. Sezonul rece se caracterizeaza prin frecventa maselor de aer
ciclonale ce provin de la latitudini mai mari si care determina temperaturi mai
coborate (medii lunare de 5-100), nebulozitate accentuata, precipitatii bogate
sub forma de averse de durata. Anual cad cca 800-1 000 mm precipitatii
(extremele fiind 350 si 1 500 mm) dominant sub forma de ploi torentiale. Exista
si rare ninsori in regiunile de munte. intre tinuturile subtropicale sunt
diferentieri de natura bioclimatica. in estul Mediteranei cele doua sezoane
sunt relativ egale (5-6 luni ploioase si 6-7 luni uscate si aride; in vestul
Mediteranei ploile bogate sunt concentrate in lunile de trecere la cele doua
sezoane. in California si Chile climatul este influentat de curentii reci
litorali ceea ce face ca verile secetoase sa fie cu durata mare insa evaporatia
este mai mica si umiditate relativa mai ridicata. Deci nu peste tot se
inregistreaza acelasi grad de uscaciune si ca urmare, seceta biologica nu are
aceeasi intensitate. Le sunt caracteristice padurile xerofile (stejar de stanca
si de pluta, pinul maritim si de Alep) si tufarisuri xerofile (maquisul pe
solurile silicioase pe tarmurile Mediteranei, frigana in Grecia, garriga pe
soluri calcaroase in sudul Frantei in Spania, Maroc, Algeria, chaparal in
California, mattora in Chile etc.).
Vegetatia naturala a suferit modificari insemnate prin defrisari pentru
terenuri de cultura, pasunat, incendii etc. in multe locuri padurile au capatat
caracter insular.
Solurile sunt afectate dar agresivitatea ploilor care a condus in multe locuri
la degradare si chiar indepartarea lor. Pentru diminuarea acestui proces s-au
extins plantatiile in majoritatea situatilor cu conifere (pinul de Alep).
Relieful accidentat care ofera o varietate de pante (inclinari, forma,
dimensiuni diferite), regimul pluviometric specific (ploi concentrate intr-un
sezon ce au caracter de aversa si se produc in cicluri de mai multe zile),
uscaciunea excesiva in sezonul cald, covorul vegetal dominat de tufarisuri (cu
radacini adanci si lungi si frunze mici, dure, cerate) si lipsa ierburilor
asigura o morfodinamica activa a agentilor (apa din precipitatii, apa raurilor,
meteorizare etc.) care alcatuiesc un sistem morfogenetic specific a carui
agresivitate conduce la realizarea unor peisaje caracteritsice.
Agenti, procese si forme de relief:
- Meteorizarea este activa dar cunoaste o evolutie diferentiata pe sezoane
datorita variatiilor insemnate de natura termica si pluviala. Procesele
dominante sunt alterarea substratului mineral si descompunerea masei organice
provenite din resturi vegetale. Hidratarea, hidroliza, carbonatarea se fac lent
datorita temperaturilor coborate si afecteaza rocile pe cativa decimetri
adancime pregatind materialele pentru formarea solurilor brune caracteristice.
in sezonul cald catre suprafata sunt aduse (prin capilaritate) saruri diverse
(indeosebi bicarbonati) care se acumuleaza la diferite adancimi in solurile
care au o grosime de cca un metru. in regiunile joase, de campie cu panza
freatica la adancime mica se ajunge la dezvoltarea locala de soluri halomorfe.
Efectele incalzirii excesive din lunile de vara se transmit in deshidratari
intense insotite de producerea de crapaturi adanci in depozit si roca.
Dizolvarea este un proces activ in culmile si podisurile calcaroase datorita
cantitatilor mai mari de apa provenita din precipitatii diaclazarii intense si
regimului termic favorabil. Desi dizolvarea este intensa, marea majoritate a
formelor (carstice de suprafata si adanc cu dimensiuni mai mari constituie
rezultanta unei evolutii din tot cuaternarul daca nu si mai vechi.
in peisajul tinuturilor subtropicale se impun adesea doua tipuri de depozite
care sunt mostenite din prima parte a cuaternarului sau chiar din tertiarul
superior cand au fost create in conditii climatice relativ diferite decat cele actuale.
Pe tarmurile M.Mediterane si in Magreb sunt frecvente solurile rosii (terra
rosa) mai ales pe calcare ce au grosimi uneori de peste un metru. Sunt argile
decarbonatate cu un continut bogat in oxizi de fier realizate intr-un climat
asemanator celui de savana. Similar, in California pe roci cristaline au
rezultat soluri rosii si galbene intens podzolite.
in Australia se SV, la Perth, pe pediplena ce reteaza roci cristaline se
pastreaza vechea laterita cu petece de cuirasa feruginoasa. in regiunile unde
climatul a fost mai arid s-au dezvoltat cruste calcaroase de cativa decimetri
grosime a caror duritate si consistenta scad catre baza. in multe locuri sunt
acoperite de soluri recente.
- Spalarea in suprafata, siroirea si torentialitatea sunt procese care
actioneaza cu intensitate deosebita in modelarea versantilor dar au un ritm
sezonier fiind legate de producerea averselor. Favorabilitatea este legata de
cativa factori - durata mare si intensitatea cu mai multe varfuri in caderea
ploilor lipsa unui covor vegetal compact care sa poata asigura protectia
solului si a rocilor, varietatea ca rezistenta a rocilor si multitudinea
pantelor reliefului dominant montan.
Rezultatele producerii lor sunt multiple dar fecvente sunt:
- Ravene si torenti instalate pe pantele mari cu vegetatie rara. Uneori au o
dezvoltare atat de mare incat datorita densitatii mari portiuni insemnate din
versanti, cateodata in intregime, sunt transformate in complexe de viroage
separate de creste. Aici solul a fost in intregime indepartat iar rocile se vad
in pantele accentuate ale crestelor. S-a creat un peisaj specific regiunilor
subtropicale, cel al 'pamanturilor rele' sau badlandsuri (Grecia,
Turcia, Italia etc.). Unirea ravenelor in colectori faciliteaza formarea
canalelor de scurgere torentiala prin care materialele erodate de pe versanti
sunt transportate fie spre rauri constituind o sursa insemnata de alimentare a
acestora fie sunt depuse la marginile depresiunilor, in lunci sub forma unor
conuri de dejectie extinse pe care apa venita se imprastie. Torentii cu bazine
de receptie in evantai si conuri largi constituie un alt component specific
tinuturilor subtropicale.
- Desi spalari in suprafata sunt pretutindeni dar cu intensitate diferita,
acestea asociindu-se altor procese, efectele sale sunt insa sesizabile pe
terenurile cu arbusti rari, unde s-au inregistrat incendii ori unde s-a
practicat un pastorit abuziv. Producerea ploilor conduce la indepartarea
solului si scoaterea la suprafata a radacinilor. Daca solul este subtire sau vegetatia
este indepartata prin spalare se ajunge repede la roca din baza.
- Glacisurile sunt caracteristice acestor regiuni, mai ales in sectoarele
alcatuite din roci sedimentare cu strate care opun rezistenta. Cele trei
procese conduc la individualizarea a doua tipuri - glacisuri de eroziune la
baza versantilor puternic inclinati (contact munte-depresiuni, munte-campii,
versanti de falie, la baza cuestelor etc.) care sufera o retragere activa prin
eroziune in suprafata si siroire; glacisuri de acumulare - dobandite frecvent
din unirea conurilor de dejectie ale torentilor ce debusaza in depresiuni sau
la marginea luncilor. Sunt terenuri folosite pentru plantatii pomicole. Multe
glacisuri sunt vechi din pleistocenul superior.
- Apele curgatoare permanente au o scurgere influentata puternic de regimul
caderii precipitatiilor si marimea bazinului. in sezonul ploios debitele sunt
mari ajungand in timpul ploilor foarte bogate cu durata de mai multe zile la
valori de cateva mii de m3/s si viteze deosebite. Prin acestea capata o forta
de eroziune si transport de materiale enorma care conduc la adancirea si
largirea albiilor, la revarsari si inundatii. Pe masura scaderii viiturilor se
realizeaza depunerea heterogena a materialelor in albie. La contactul muntilor
cu campia si pe marginea depresiunilor se produc acumulari sub forma de conuri
aluviale enorme ce au panta mare impusa de regimul scurgerii torentiale. La fel
la gurile de varsare in mare, se realizeaza acumulari care in anumite conditii
locale dau delte extinse (Guadalquivir, Tibru, Pad etc.). in sezonul uscat
albia minora se ingusteaza ajungand fie la un fir de apa care se strecoara prin
mase de aluviuni fie sa sece.
Ca urmare a acestui specific dinamic vaile din regiunile subtropicale au cateva
caracteristici. Sunt inguste si cu panta longitudinala mare in munti unde in
albie sunt frecvente blocuri cu dimensiuni diferite. se deschid mult la iesirea
din munte (efect al cresterii eroziunii laterale in conditiile micsorarii
pantei) unde albiile majore ajung la cateva sute de metri latime, in ele
constituindu-se panze groase de bolovani, pietrisuri printre care se pierd
numeroase albii seci parasite. in campii si depresiuni au albii cu latimi
variabile (in functie de oscilatia debitului) care adesea se despletesc (pe
suprafata conurilor aluviale); aici sunt si cele mai multe lucrari antropice de
indiguire.
- Piemonturile reprezinta forme de relief specific regiunilor subtropicale
intrucat aici se intrunesc cel mai bine conditiile care conduc la geneza lor -
contacte brusce asigurate de versantii cu pantele accentuate ale muntilor in
marginea unor depresiuni sau campii extinse; precipitatii bogate cu caracter
torential si cu un regim de producere sezonier ce pot asigura un transport
urias de aluviuni din munte ce sunt imprastiate pe suprafetele cvasiorizontale
de la exteriorul lor. in acest mod torentii si raurile cu bazine mici dar cu
pante accentuate din munti au construit din aluviunile carate panze care s-au
suprapus rezultand intinse campii piemontane. Specificul lor este dat de panta
care scade de la contactul cu muntele spre exterior, albii parasite putin
adancite dar si cursuri active sezonier adanci cu maluri abrupte in care se
observa structura in panze (pietrisurile au dimensiuni tot mai mici catre
exteriorul campiei); un sol subtire ce permite practicarea agriculturii.
Cele mai multe piemonturi sunt legate de pleistocen fiind o reflectare a
oscilatiilor climatului. Ele au fost antrenate de ridicarea muntilor situatie
in care s-au dezvoltat 2-3 generatii de vai care le fragmenteaza (Italia, sudul
Frantei, Spania).
- Terasele fluviatile sunt in cursurile inferioare si mijlocii ale raurilor
mari fiind corelate genetic cu oscilatiile de nivel in pleistocen ale bazinelor
marine in care se varsau (urmare a variatiilor climatice de amploare pe
intervale mari de timp) si cu ridicarea sacadata a muntilor. Sunt 2-5 trepte
generale (in functie de generatia de rauri care le-a creat, la altitudini
relativ constante care se racordeaza cu terasele marine.
- Alte procese si forme de relief. Producerea lor are specific local fiind
conditionate de caracteristici ale rocilor, pantelor, utilizarii terenurilor,
interventiei antropice. Se imbina cu actiunea celorlalte procese contribuind la
complexitatea sistemului morfogenetic subtropical. Semnificative ca frecventa
si efecte sunt:
- Alunecarile de teren (franele italiene) sunt legate de prezenta stratelor sau
orizonturilor argiloase aflate in depozite de alterare sau in alcatuirea
versantilor. Climatul uscat vara conduce in final la producerea de crapaturi
profunde ce ajung la argila si creeaza ruperi ale echilibrului rocilor si
provoaca alunecari cu dimensiuni si forme variabile.
- Abraziunea si acumularile din lungul tarmurilor maritime conduc la
dezvoltarea de faleze, platforme de abraziune, plaji cu dimensiuni variabile,
tipuri de tarm cu configuratie specifica. in lungul tarmurilor sunt terase de
abraziune, forme de relief mostenite de la o evolutie pleistocena cu caracter
eustatic; in jurul M.Mediterane sunt in numar de cinci avand o de desfasurare
relativ constanta (ex. din Tunisia pana in Maroc). La unele tarmuri joase sunt
acumulari imense de nisip de la finele pleistocenului si inceputul holocenului
pe care in prezent vantul a creat o multitudine de dune longitudinale. Cand in
masa de nisip exista un procent ridicat de calcar se ajunge la o cimentare
partiala a acestuia rezultand cruste (in Spania la nord de Alicante, in
sud-estul Australiei).
5. Zonele morfoclimatice temperate cu sisteme morfogenetice concentrate
regional.
Au cea mai mare desfasurare intinzandu-se de la 35 la 660 latitudine dominant
in continentele emisferei nordice. Reprezinta spatiul de actiune al vanturilor
de vest dar si al interferentei cu extinderea sezoniera a alizeelor si
vanturilor polare. Ca urmare, in timpul anului suprafete insemnate sunt supuse
actiunii unor mase de aer cu proprietati variate (reci, calde, umede, uscate
etc.) situatii care se reflecta intr-o manifestare sezoniera a regimurilor
elementelor componentelor de mediu exprimata in evolutia peisajului.
Precipitatiile cad in fiecare luna a anului dar in cantitati si sub forma
diferita. La fel regimul termic se va concretiza prin valori medii lunare care
se inscriu in curbe cu un minim de iarna (2-3 luni) si un maxim de vara (2-4
luni) legatura dintre acestea reprezentand-o marimile moderate. Acestea asigura
un grad ridicat de acoperire cu vegetatie si soluri groase ce exercita un rol
protector depozitelor si rocilor de dedesubt. in aceste conditii morfodinamica
va fi dominata de procese impuse de actiunea apei sub diferite forme (apa
curgatoare, apa din ploi, zapada, apa in circulatie prin roci). O serie de
factori regionali (desfasurarea lanturilor de munti atat in sens latitudinal
dar mai ales longitudinal, prezenta in vecinatatea tarmurilor a curentilor
oceanici reci sau calzi; distantele enorme intre oceane si centrul
continentelor; lanturile montane foarte inalte si relativ compacte etc.)
modifica structura zonei morfoclimatice impunand in cadrul acesteia cu sisteme
morfogenetice specifice. Cateva sunt reprezentative.
5.1. Regiunile morfoclimatice temperat oceanice.
Desfasurare si conditii bioclimatice. Include centrul si vestul Europei, fasii
la vestul Cordilierilor si Anzilor, o mare parte din centrul si estul SUA,
sudul Canadei, in estul Asiei, sud-estul Australiei, Tasmania, Noua Zeelanda si
sudul Americii de Sud.
Climatul este dependent de predominarea circulatiei maselor de aer oceanic care
au o umiditate ridicata si sunt racoroase vara si moderate iarna. Ca urmare,
aici nu se manifesta nici calduri excesive dar nici ingheturi de durata;
amplitudinile termice lunare sunt moderate, nebulozitatea este ridicata,
precipitatiile variaza intre 800 si 1 500 mm/an (repartizate diferit lunar si
sezonier dar si de la tarm catre interiorul continentelor), vanturile sunt
frecvente fiind legate de activitati ciclonale, se produc diverse fenomene
meteorologice intre care ceata, burnita si roua. Exista diferente intre
climatele sectoarelor continentale care apartin acestui sistem. Situatiile extreme
sunt intre cel vest european (veri cu temperaturi medii lunare de 16-250,
precipitatii reduse, unele sub forma de aversa; ierni blande termic 0-120, ploi
si ninsori bogate cu strat subtire de zapada; precipitatii anuale de 800-1500
mm, de la vest catre est cresc ariditatea si amplitudinile termice) si cel est
asiatic (veri cu frecventa maselor de aer oceanic ce dau ploi bogate si asigura
temperaturi moderate 18-200; ierni cu dominarea aerului rece continental ce
provoaca temperaturi scazute de -50-150, ingheturi frecvente si strat
subtire de zapada; precipitatii de 700-1200 mm/an).
Vegetatia bogata este alcatuita din paduri de stejar si fag, un variat strat
arbustiv si de ierburi sub care sunt argiluvisoluri si cambisoluri cu profile
dezvoltate. Ele protejeaza rocile si depozitele de atacul direct al agentilor
externi constituind un factor intermediar in desfasurarea proceselor
morfodinamice.
Agenti, procese si forme de relief. Sistemul morfogenetic este dominat de
actiunea comuna a meteorizarii, pluviodenudarii si a apelor curgatoare
rezultatele vizibile si rapide fiind legate de ultimul agent.
- Meteorizarea actioneaza permanent dar cu intensitate si specific diferit
sezonier. in lunile si anotimpul cu precipitatii bogate se produc alterari
(indeosebi hidratare si carbonatare care duc la formarea de caolin, dar si o
iluviere a argilei pe profilul de sol. Cand se suprapun si cicluri gelivale
(inghet-dezgheturi) atunci sunt posibile dezagregari in rocile expuse gerului;
in cele calcaroase se produc dizolvari si dezvoltarea formelor carstice. De
altfel in masivele si podisurile calcaroase exista complexe carstice vechi
care-si continua evolutia.
- Pluviodenudarea este activa doar pe suprafetele de versant despadurite. Se
produce spalarea solurilor, dezvoltarea de ravene izolate. Obarsia multor vai
torentiale este formata din ravene in stadii diferite de adancire.
- Apele curgatoare constituie agentul modelator principal. Variatia pe sezoane
a producerii precipitatiilor, marimea bazinelor hidrografice si relieful
complex (ca pante, alcatuire litologica si structura) au impus diverse regimuri
de scurgere a apei raurilor. Specificul scurgerii raurilor din aceasta regiune
este reflectata de cel al raurilor cu bazine nu prea mari in care este o
anumita omogenitate in distributia factorilor hidrodinamici. La raurile din
Europa de vest apele mari ce dau scurgerea maxima sunt legate de ploile de
iarna. Ele au si un debit solid insemnat intrucat gradul de protejare a solului
de catre vegetatie este mai mic astfel ca se realizeaza un contact direct al
apei din precipitatii cu acesta. in intervalele de timp, de altfel scurte, cand
se produce inghetul debitul scade si au loc acumulari ale materialelor
grosiere. in sezonul cald fluctuatiile nivelelor scurgerii sunt numeroase cu
cresteri la averse ce produc eroziuni si transport bogat si scaderi insemnate
in intervalele secetoase (au loc acumulari). Marile artere hidrografice ale
caror bazine includ si spatii insemnate din muntii inalti au un regim al
scurgerii mult mai complex la care intervin, in luni diferite, aporturi de apa
din topirea zapezii sau de la marginea ghetarilor. Astfel, apele mari de iarna
se prelungesc si primavara iar vara scaderile debitelor este mai redusa
intrucat exista aportul din munti. Ca urmare, aceste rauri dispun de energie
insemnata care le confera potential de eroziune dar si capacitate de transport
mari. Nu trebuie omis faptul ca aceste regiuni sunt intens populate si ca
urmare terenurile folosite in agricultura ocupa suprafete mari a caror extindere
s-a realizat pe seama indepartarii padurilor ceea ce indirect a favorizat, in
anumite intervale de timp (la inceputul primaverii si la finele toamnei cand
solul este neprotejat de culturi), intensificarea proceselor de versant dar si
scurgerile din albie. Pentru diminuarea efectelor acestora in aceste regiuni
s-au efectuat cele mai complexe lucrari de amenajare hidrotehnica.
in lungul raurilor sunt albii largi cu multe aluviuni incadrate de mai multe
nivele de terase. Aceste sunt marturii ale unei evolutii genetice complexe
determinata atat de variatia climatului (faze reci glaciare si faze moderate
termic si pluvial) cat si de ridicari neotectonice sacadate si pe areale largi.
- Alunecarile de teren constituie un proces frecvent pe versanti cu pante mai
ridicate. Precipitatiile bogate si prezenta stratelor argiloase sunt factori
care asigura realizarea lor pe versantii dealurilor si ai spatiului montan. Se
produc sub diferite forme in oricare luna. Efectele sunt mici intrucat se
aplica masuri complexe care urmaresc atat micsorarea riscului realizarii lor
dar si anularea rapida a consecintelor.
- Activitatile antropice extrem de numeroase au drept consecinte fie stimularea
sau diminuarea actiuni celorlalti agenti fie crearea unor forme de relief
specifice (ramblee, deblee, cariere, canale, nivelari, iazuri, sectionarea
versantilor etc.) si prin toate acestea se fac modificari in peisaj care de la
caracterul natural au trecut la unele de tip antropizat sau antropic.
5. Regiuni morfoclimatice temperat semiaride.
Desfasurare si conditii bioclimatice. Cea mai mare parte a acestor regiuni se
afla la latitudini de 380-500 si la distante mari de bazinele oceanice fiind
delimitate de sisteme de munti inalti ce constituie bariere in calea maselor de
aer umed de provenienta vestica. Sunt larg deschise spre regiunile polare de
unde in sezonul rece patrunde aerul ce provoaca ingheturi. Au o dezvoltare mare
in Eurasia (din estul Romaniei si pana in vestul Chinei si Mongoliei), iar pe
areale mai mici in centrul S.U.A., Canadei apoi in pampasul argentinian.
Climatul se va caracteriza prin amplitudini termice anuale mari, precipitatii
putine legate de sezonul rece (cad zapezi ce dau un strat subtire de zapada)
dar si de unele ploi torentiale de vara, apoi printr-o puternica
evapotranspiratie (accentuata in sectoarele inchise din centrul continentelor
unde impune o trecere spre semideserturi si deserturi).
Temperaturile medii anuale se situeaza intre 50 si 100, dar valorile lunare
cunosc variatii insemnate (in lunile de iarna intre -30 si -150 cu minime
zilnice ce pot ajunge la -350.-450; in lunile de vara oscileaza intre 200 si
250 cu maxime ce pot depasi 350); exista cca 35-50 zile de iarna, 100-130 zile
de inghet, 100-125 zile de vara si 35-55 zile tropicale. Amplitudinile termice
anuale depasesc 400 ceea ce reflecta continentalismul accentuat. Aceasta
caracteristica este accentuata mai intai de cantitatile de precipitatii anuale,
frecvent sub 400 mm, cu variatii mari de la un an la altul, de la o luna la
alta si apoi de concentrarea lor sub forma averselor. Ploile sunt frecvente
primavara si la inceputul verii (peste 55% din total); iernile desi dau putina
zapada, aceasta datorita temperaturilor coborate se mentine peste 2 luni.
Aceste conditii se reflecta nu numai in tipul de formatiuni vegetale si de
soluri dezvoltate dar si in regimul scurgerii apei raurilor si al proceselor
morfogenetice.
Vegetatia dominant este ierboasa alcatuita mai ales din graminee ea definind
structura peisajelor cunoscute sub numele de stepa, preerie, pampas. Sunt
ierburi dense adaptate la uscaciune prin radacini adanci si o perioada
vegetativa scurta. in regiunile cu precipitatii mai multe ierburile sunt inalte
pe cand acolo unde cad sub 350 mm pe an sunt scunde si discontinui. Arborii si
arbusti sunt rari si concentrati in luncile raurilor sau in locurile cu
umiditate pe durata mai mare.
Agenti, procese si forme de relief.
Relieful dominant de campie, de podisuri sau dealuri joase este alcatuit din
suprafete in majoritate cu pante reduse acoperite de soluri cernoziomice cu
grosimi in general peste 1 m, la care exista un orizont bogat in humus si
altele in care sunt acumulati carbonati. Astfel vegetatia densa si solurile
groase reprezinta doua ecrane care impiedica realizarea unui contact brusc si
direct intre agenti si roci. De aici atat o asociere intre mai putine procese
dar si o intensitate mai slaba a actiunii lor. Evidenta este gruparea agentilor
in functie de tipul de forme de relief in care se manifesta.
- Pe interfluviile plate (campuri, podurile podisurilor) slab inclinate,
netede, cu extindere relativ mare si care sunt acoperite de loessuri sau
depozite loessoide groase ce au la partea superioara soluri se impune asocierea
proceselor biochimice, pluviodenudarea, tasarea sprijinita uneori de nivatie.
- Procesele biochimice sunt legate mai intai de circulatia apei in depozite si
chiar roca la topirea zapezii sau imediat dupa producerea precipitatiilor.
Actiunea este intensa primavara fiind amplificata si de lipsa vegetatiei. Apa
preia saruri si produse dintr-o slaba alterare a materiei organice pe care le
transporta pe o anumita adancime unde partial precipita dand concretiuni
(indeosebi calcaroase sau de gips). in sezonul secetos o parte din solutii urca
prin capilaritate la suprafata si prin evaporare faciliteaza acumulari de
saruri care apar sub forma de petece cu dimensiuni variabile. in regiunile cu
ariditate pronuntata astfel de petece cu concentrare de sare si gips au
frecventa mare fiind legate indeosebi de fundul microdepresiunilor.
- Pluviodenudarea este evidenta pe terenurile desertice sau incendiate in
intervalele de timp cat ierburile sau culturile nu s-au dezvoltat. Se
inregistreaza atat dislocarea particulelor dar si antrenarea lor de catre
panzele de apa primavara cand topirea zapezii se coreleaza cu ploi bogate unele
cu caracter torential pe pante de 2-50 doar in conditiile in care vegetatia
este distrusa prin uscare sau incendiere.
- Tasarea este favorizata de existenta loessului sau a depozitelor loessoide.
Prin acestea circulatia activa a apei primavara intretinuta si de topirea lenta
a zapezii si insasi presiunea exercitata de aceasta prin propria greutate
favorizeaza procesul care in final se materializeaza in generarea unor
microdepresiuni de tipul crovurilor si padinelor.
- Deflatia (activa pe suprafetele lipsite de ierburi) va indeparta particulele
fine favorizand concentrarea lor in acumulari de tipul dunelor. Iarna vantul
insa va troieni zapada facilitand tasarea.
in regiunile mai reci, in lunile de trecere dintre sezoanele extreme pe
suprafetele cu roca la zi se produc dezagregari.
- in vai albiile raurilor constituie sectoarele in care precumpanesc procesele
legate de scurgerea apei a carei evolutie este puternic influentata de
conditiile climatice care ii imprima un net caracter sezonier. Raurile
autohtone au alimentare dominant pluvio-nivala si ca urmare in regimul
scurgerii vor exista debite insemnate primavara si la inceputul verii insotite
de revarsari, inundatii si debite reduse la finele verii, toamna si iarna, cand
cele mai mici pot seca. Raurile alohtone, cu izvoare in munti sau in alte zone
naturale au un regim al scurgerii mult mai complex dar la care influentele
spatiului temperat se resimt. Variatiile sezoniere in sistemul scurgerii se
reflecta in dinamica proceselor fluviatile. Eroziunea activa va fi legata de
intervalele cu precipitatii bogate si la viiturile intense cu trecerea pe prim
plan a celei lineare in albii si la obarsii si a celei laterale in malurile
concave ale meandrelor. in timpul revarsarilor suvoaiele de apa principala vor
crea prin eroziune in lunca atat canale de scurgere cat si retragerea
diferitelor maluri, grinduri etc. Concomitent cu acestea aici se produc si
acumulari bogate ale materialelor transportate ceea ce face ca ulterior sa rezulte
modificari insemnate in morfologia albiilor majore. in sezonul cu scurgere
redusa se inregistreaza doar transport in suspensie si solutie insotit de
acumulari in albie cand capacitatea raului slabeste (la debitele foarte mici).
Iarna apa raurilor ingheata frecvent (pod de gheata), la fel si malurile ceea
ce conduce la diminuarea efectelor proceselor din albie. Deci specificul
morfodinamic al majoritatii raurilor este impus de cateva intervale: primavara
(topirea zapezii si ploi bogate) - inceputul verii (ploi torentiale) in care
eroziunea si transportul sub diferite forme sunt foarte active iar acumularile
sunt legate de cresterile de debit ce provoaca inundatii in lunci; vara-toamna
cu secete prelungite, debite reduse ce dau un transport slab si acumulari de
materiale fine in albii; iarna - cu debite foarte mici, inghet si transport
extrem de redus.
- Versantii, fruntile de terasa si malurile inalte constituie sectoarele cu o
dinamica activa impusa de imbinarea siroirii, torentialitatii, pluviodenudarii
cu sufoziunea, prabusiri si chiar unele alunecari. Ele sunt favorizate de
cativa factori - pantele, care depasesc 100 (destul de frecvent peste 400),
lipsa vegetatiei dense protectoare intr-un interval mare de timp, rocile
dominant friabile (mai ales loessuri). Intervalul critic este primavara si
inceputul verii cand factorilor potentiali li se adauga cantitatile de apa
rezultate din precipitatii. in sezonul rece cand aceste suprafete inclinate
sunt lipsite de prezenta protectoare a stratului de zapada in sistemul
morfogenetic se adauga inghet-dezghetul ce faciliteaza modificari in structura
rocilor si depozitelor (fisuri, crapaturi umplute cu gheata) care conduc
primavara la slabirea legaturilor dintre componentele minerale urmate de
prabusiri sau solifluxiuni.
5.3. Regiunile morfoclimatice temperat-rece
- Desfasurare si conditii bioclimatice. Se desfasoara in Eurasia, America de
Nord si de Sud la latitudini de 45-660 incluzand campii, podisuri joase dar si
munti josi (Siberia, Scandinavia). in peisaj se impun padurile de conifere
compacte, dar care spre latitudini mai mici se imbina cu cele de foioase iar
catre cercul polar cu elemente specifice silvotundrei. Extinderea mare si
deschiderea larga face posibila prezenta sezoniera a maselor de aer reci polare
(maritime si arctice) dar si a celor temperate. Sezonul rece este lung cu
temperaturi foarte scazute (minimele absolute coboara sub -350) legate de
stagnarea aerului rece timp indelungat apoi o nebulozitate accentuata, ceturi
frecvente. in timpul verii se produc alternante la intervale scurte, a maselor
de aer ciclonal si anticiclonal umede dar mai calde sau mai reci ceea ce
conduce la instabilitatea vremii si temperaturii pozitive (in iulie ajung la
200). Ca urmare, amplitudinile termice anuale ajung la valori de 300-600 (mai
ales catre centrul continentelor) ceea ce reflecta caracterul excesiv al
climatului.
Anual cad cca 400-600 mm precipitatii dar care sunt inegale in timp. Iarna,
ninsorile sunt dese si dau un strat de zapada relativ gros care rezista mult
datorita temperaturilor negative. Vara cad ploi cu caracter torential.
in Europa de est, nordul Kazahstanului, nord-estul SUA si centrul si sud-estul
Canadei prezenta maselor de aer umed provenite dinspre oceane conduce la
precipitatii mai bogate si temperaturi de 25-300 in sezonul cald. Daca iarna,
in nord, gerurile prelungite si intense produc inghetarea adanca a solului, in
sud, vara, sunt secete.
in aceste conditii s-au dezvoltat soluri podzolice cu un orizont de suprafata
cu masa organica aflata in stadii diferite de descompunere sub care se afla
altul iluvial cu incarcatura de argila, saruri de calciu, magneziu, potasiu,
oxizi de fier si de mangan. Ele au grosime mai mare sub padurile de conifere si
mai redusa spre silvotundra unde depozitele si rocile de dedesubt sunt partial
sau total inghetate. Atat solurile cat si padurile dese, compacte constituie
ecrane distincte in atacul agentilor externi.
Agenti, procese si forme de relief. Relieful variat ca alcatuire si structura,
conditiile climatice care impun un sezon rece cu geruri si altul calduros dar
cu un grad mai insemnat de umiditate, cele doua ecrane protectoare cu
dezvoltare importanta (solul, vegetatia) determina un sistem morfogenetic
alcatuit din mai multe procese cu un regim de manifestare sezonier dar cu
stranse relatii intre ele.
- Pe suprafetele interfluviale inclinate se produc procese biochimice, criogene
si de termocarst (unde se pastreaza un pergelisol in diferite stadii de
degradare si care este mostenit din pleistocen). Alterarea chimica in urma
careia rezulta argila si diversi oxizi ca si transferul lor se realizeaza in
sezonul cald pe cand procesele criogene sunt specifice lunilor de trecere intre
anotimpurile extreme. Formele care rezulta prin termocarst sunt caracteristice
intervalelor cu incalziri mai insemnate.
- Albiile raurilor cunosc un regim de scurgere si procese net diferentiate
sezonier dar si de la o regiune la alta. in Europa de est si la vest de Marile
Lacuri (precipitatii bogate si un regim termic moderat) raurile au o alimentare
nivo-pluviala si un regim al scurgerii cu valori mari in aprilie-iunie, scazute
vara si la inceputul toamnei, cresteri in octombrie-noiembrie si foarte scazute
iarna cand se produc ingheturi. La est de Ural si in Canada continentalismul accentuat
al climatului face ca 2/3 din volumul precipitatiilor sa fie legat de lunile de
vara cand se vor produce debite mari intretinute si de topirea zapezii iar din
septembrie si pana in aprilie sa se produca o scurgere limitata. La marile
fluvii cu obarsia la latitudini mici si varsare in Oceanul Arctic dezghetul in
martie-aprilie in bazinul superior va determina zapoare si inundatii in cursul
mijlociu.
Raportat la regimul scurgerii va fi si desfasurarea proceselor fluviatile cu o
eroziune lineara si un transport insemnat in intervalele cu debite ridicate, cu
eroziune lineara si un transport insemnat in intervale cu debite ridicate, cu
eroziune laterala asupra malurilor primavara cand patul albiei este in curs de
dezghet iar apa transporta sloiuri si o dinamica redusa (absenta la raurile
mici care ingheata) in sezonul rece.
- Versantii despaduriti si cu roca la zi vor fi supusi permanent proceselor
crionivale care au o intensitate deosebita in lunile de primavara si toamna. Se
adauga siroirea, spalarea in suprafata in timpul averselor.
6. Zonele morfoclimatice reci cu modelare glaciara si periglaciara.
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Sunt in cele doua emisfere terestre
la latitudini mari, frecvent de la cercurile polare spre poli incluzandu-se nordul
Canadei, Alaska, Groenlanda, extremitatea nordica a Eurasiei, insule arctice,
Antarctida. Se pot diferentia doua medii naturale distincte - subpolar si
polar.
Primul, la latitudini mai mici si doar in continentele nordice se
caracterizeaza printr-un climat determinat de masele de aer polar ce ii asigura
temperaturi medii anuale de 00.1,50, amplitudini termice reduse,
precipitatii putine, nebulozitate accentuata, vanturi intense. Regional se
separa nuante reci oceanice (mai umede) si continentale. Prima este evidenta
mai ales in nordul Scandinaviei si are o iarna cu o nuanta moderata termic si
cu zapada si o vara cand in iulie-august temperaturile care depasesc 100
provoaca topirea in buna masura a zapezii. Precipitatiile variaza anual de la
450-500 mm in nordul Scandinaviei la 250-400 mm in Siberia si Canada. Cele mai
multe se produc in februarie-martie si septembrie-octombrie cand au loc si
importante viscole. Temperaturile dominant negative, inghetul de durata,
vanturile intense nu permit decat existenta unor formatiuni vegetale ierboase
discontinui, la care se asociaza un numar mic de specii de arbusti ptici, care
se leaga de cele 2-3 luni calduroase. Climatul polar specific Groenlandei,
insulelor din Arctica si Antarctidei este foarte rece, masele de aer extrem de
reci stationeaza mult timp provocand scaderi de temperatura insemnate. Aici nu
numai mediile anuale sunt negative dar, cu unele exceptii si cele ale tuturor
lunilor. Iarna (sezonul noptii polare) temperaturile ajung la valori sub -400 (-600
la stadiu Amundsen-Scott si -880,3 la statia Vostok). Doar vara in cateva zile
temperaturile au si valori pozitive favorizand o usoara topire a zapezii. Acum
desi Soaele se afla permanent deasupra orizontului iar radiatia directa ajunge
la 20-25 kcal/cm2/luna reflexia intensa impusa de zapada si gheata face ca
bilantul radiativ sa fie neglijabil (1-2 kcal/cm2/luna). Precipitatiile sunt
numai sub forma de zapada si variaza de la 200-300 mm/an in vecinatatea
oceanelor la cateva zeci de mm in interiorul continentelor. Dar aceasta se
pastreaza si prin tasare va evolua in gheata. Sunt posibile in orice luna a
anului dar mai ales in sezonul de vara polara.
Agenti, procese si forme de relief.
Relieful reprezentat de campii, podisuri si munti este acoperit aproape in
intregime de gheata si zapada. Deasupra acestora raman doar creste cu versanti
abrupti, varfuri iar la latitudini mai mici unele platouri. in aceste conditii
se manifesta agenti si procese specifice sistemelor morfogenetice-periglaciar
si glaciar care se intrepatrund.
6.1. Sistemul periglaciar este activ pe toate suprafetele lipsite de gheata dar
care sunt acoperite de zapada sau sunt direct expuse gerului si vantului.
Totodata procesele de gelivatie si nivatie, definitorii pentru sistem, se
inregistreaza si la contactul versantilor cu gheata sau pe crestele si
varfurile care sunt situate deasupra ghetarilor. Ca urmare, este activ in
regiunile subpolare si are caracter insular in cele polare.
- Nuantele climatice influenteaza atat ritmicitatea proceselor dar si asocierea
in timp a agentilor. Climatul subpolar cu influente oceanice, mai umed cu veri
de 2-3 luni cand se produc temperaturi zilnice periodice, ce dau dezghet in
roci si depozite iar precipitatiile sunt si sub forma lichida, faciliteaza asocierea
actiunii gerului, nivatiei cu aceea a vantului, apelor de siroire, apelor care
stationeaza si a fluviatiei. Climatul subpolar continental este aspru, cu un
foarte lung interval de inghet total care asigura continuitatea si grosimea
pergelisolului, cu zapada putina dar spulberata sau troienita de vanturi
puternice. Aici se manifesta intens gerul, nivatia, eolizatia si uneori apele
curgatoare.
- inghet-dezghetul constituie un cuplu de procese care au rol esential in
crearea unei morfologii specifice. Ciclurile gelivale rezultate din succesiunea
acestora actioneaza intens in sezonul calduros cand amplitudinile termice
diurne sunt insemnate. Pe suprafetele stancoase se produc dezagregari ce conduc
la grohotisuri cu forme si dimensiuni conditionate de tipul de roci,
intensitatea si frecventa acestor cicluri. Pe suprafete stancoase slab
inclinate determina dezagregari, campuri si pavaje de pietre iar pe cele
acoperite de depozite si cu o vegetatie slaba, o diversitate de structuri (pene
de gheata, involutii, apofize) si forme cu dimensiuni si configuratii distincte
(soluri poligonale, hidrolacoliti, pingo etc.)
- Nivatia pe versanti se concretizeaza in avalanse care pun in miscare mase de
zapada si fragmente de roca cu viteze de 50-200 km/ora. Ele dau nastere la
culoare lineare lungi de sute de metri in care la dezghet se acumuleaza
grohotisuri (rauri de pietre). La baza versantilor persista amestecul de
bolovani cu zapada si gheata. Pe suprafetele plane cu scoarte de materiale
groase prezenta zapezii conduce la tasari ce creeaza microdepresiuni.
- Eolizatia se produce mai intai prin coroziune asupra varfurilor, crestelor si
peretilor abrupti. Vanturile incarcate cu particule fine de gheata si nisip
izbeste si slefuieste suprafetele, colturile si muchiile varfurilor. in al
doilea rand spulbera materialele fine inclusiv zapada permitand detasarea pe de
o parte a unor suprafete stancoase sau cu materiale grosiere iar pe de alta
parte a altora cu acumulari de zapada si prafuri (dune nivoeoliene).
- Siroirea este accidentala si numai in lunile in care se produc averse de
ploaie iar solul sau depozitul de pe pante este dezghetat. Eroziunea da nastere
pe versanti la ravene dar si la acumulari de panze de pietrisuri stratificate
si glacisuri la baza acestora.
- Fluvioperiglaciatia se inregistreaza in lunile de vara cand albiile sunt
partial sau total dezghetate. Scurgerea este puternic influentata de nuanta
climatica dar si de adancimea pana la care se produce dezghetul. in albii sunt
frecvente blocuri care depasesc competenta, pavajul de pietre cu dimensiuni
mari, eroziunea laterala asupra malurilor (extrem de violenta la inceputul
dezghetului cand apa este incarcata cu sloiuri) dar si revarsarile pe spatii
extinse. Actiunile cele mai complexe sunt in albiile fluviilor care se varsa in
Oceanul Arctic la care scurgerea se face pe un pat inghetat iar debitele sunt
mari fiind provocate de dezgheturi si ploi timpuri in regiunile de la
latitudini temperate.
- Procesele biochimice sunt reduse ca intensitate si limitate in sezonul cald
la suprafetele acoperite de vegetatie ierboasa sau arbustiva. Ele faciliteaza o
slaba alterare a unor minerale din roci.
intre toti acesti agenti si procese exista legaturi de interdependenta care
asigura si functionalitatea specifica sistemului.
6. Sistemul glaciar este legat de actiunea maselor de gheata rezultate din
acumularea si transformarea zapezilor multianuale din regiunile polare si in
buna masura subpolare. in pleistocen s-a manifestat pe suprafete mari (43 532
000 km2) indeosebi in emisfera nordica si Antarctida (14 273 000 km2). Calotele
glaciare avand grosimi de peste 1000 m (depaseau 2000 m in Scandinavia si
Canada) coborau pana la latitudinile de 49033' in Europa, 37030' in America de
Nord si 420 in America de Sud. La latitudini mai mici au ocupat suprafete
restranse pe crestele situate deasupra limitei zapezilor vesnice. De la acestia
au ramas numeroase forme de relief (circuri, vai, platouri glaciare etc.) dar
si o multitudine de depozite (morene de tipuri variate, sandre, drumlinuri
etc.). in continentele sudice sunt si depozite din paleozoicul final care
atesta perioade glaciare. in prezent (C.Smiraglia, 1992) suprafata totala cu
ghetari este de 15.861.766 km2 din care 13 586 310 km2 in Antarctida, 1 726 400
km2 in Groenlanda, restul fiind in diferite insule din Arctica sau pe vaile,
platourile si crestele muntoase foarte inalte aflate in zonele calde si
temperate.
in toate aceste locuri gheata acopera un relief vechi preglaciar pe care l-a
supus modelarii. Ea se realizeaza precumpanitor prin eroziune (exaratie) care
se produce mai intens sau mai slab in functie de cativa factori - volumul si
grosimea masei de gheata (cu cat sunt mai mari cu atat presiunea si deci
eroziunea exercitata asupra rocii de pe fundul vaii sunt mai insemnate),
amestecul ghetii cu bucati de roca provenite de pe versanti sau de pe
suprafetele pe care ghetarul de deplaseaza (cu cat acestea din urma sunt mai
numeroase si mai grosiere cu atat exaratia va fi mai intensa), panta
suprafetelor pe care se realizeaza miscarea (la inclinari mari deplasarea este
rapida si ghetarul se fragmenteaza iar eroziunea este mai mica), conditiile
climatice (sunt optime cele care asigura precipitatii solide bogate si
temperaturi care sa permita acumularea ghetii in volume mari favorabile
asigurarii unui bilant glaciar pozitiv), viteza deplasarii masei de gheata (cu
cat este mai mare efectele sunt mai reduse), caracteristicile fizice ale
rocilor aflate in contact cu masa de gheata (rocile cu rezistenta mica sunt
rapid erodate; alternanta de fasii de roci cu rezistenta diferita conduce la
exaratia selectiva si crearea unui relief subglaciar cu microdepresiuni si
praguri glaciare) etc. Eroziunea glaciara se manifesta mai intai pe directia
deplasarii ghetii (pe platouri dar si in lungul vaii) fiind deosebit de intensa
in sectoarele unde se conjuga influenta conditiilor favorabile data de factorii
enuntati creand prin scrijelire, smulgere, slefuire si dislocarea fragmentelor
de roca un relief cu denivelari in principal depresiuni si praguri. in al
doilea rand gheata aflata in miscare exercita o presiune laterala asupra
suprafetelor de roca cu care intra in contact provocand prin aceleasi actiuni,
erodarea acestora (exaratie laterala).
Fragmentele de roca transportate sunt in masa ghetarului sau sunt acumulate pe
fund si mai ales la exterior unde creeaza forme variate ca dimensiuni.
Actiunii ghetarului i se asociaza si alti agenti si procese cu rol diferit. in
acest sens inghet-dezghetul si avalansele au rol mai insemnat. Pe versantii
limitrofi si pe contacte acestea produc gelifracte care se acumuleaza pe gheata
fiind treptat incorporate in masa acesteia. La periferia masei de gheata ploile
rare creeaza suvoaie de apa care se inscriu pe crapaturile acesteia
largindu-le. Tot aici din topirea ghetii la contactul cu suprafata pe care se
afla rezulta torenti subglaciari care realizeaza trei actiuni: - erodeaza patul
glaciar, transporta materiale solide si le depune in fata masei de gheata.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2905
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved