UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANTA

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

AN DE STUDIU III

DISCIPLINA:

DEMOGRAFIE

Titlul referatului:

CARACTERELE DE TERITORIALITATE ALE ASEZARILOR RURALE IN ROMANIA

(Dispersie, marime, forma, structura)

ARGUMENT

Europa se caracterizeaza printr-o mare diversitate a peisajelor rurale. In vestul si centrul continentului este tipic satul-targ (burg), cu case mari asezate ordonat in jurul unei piete centrale. In regiunea mediteraneana se intalnesc sate-stup, cu constructii dense din piatra si lemn. In tarile nordice predomina catunele si satele risipite, formate din locuinte construite in marea lor majoritate din lemn. In Muntii Alpi, Carpati etc., sunt prezente asezari temporare si sate mici, risipite, ai caror locuitori se ocupa cu pastoritul. In special in Europa Occidentala, tipice pentru marile exploatari cerealiere sunt fermele izolate, formate din cladiri dispuse in jurul unei curti interioare.

Acest tip de peisaj este expresia vizibila a interventiei taranului asupra cadrului natural: campurile cultivate, fermele, satele, dotarile agricole. Intr-un cadru impus de natura, fiecare civilizatie a adus solutii originale pentru organizarea si valorificarea spatiului: unelte, arhitectura rurala, tehnici de amenajare. Rezulta o mare varietate a peisajelor rurale, varietate accentuata si de diferentele de populare si de dezvoltare economica, precum si de diversitatea factorilor naturali.

TIPURI DE ASEZARI RURALE

Asezarile rurale reprezinta grupari de locuinte si oameni,care-si desfasoara activitatile pe un teritoriu delimitat si a carui infatisare se schimba in raport cu conditiile naturale si cu cele economico-sociale. Se materializeaza ca o dubla realitate teritoriala, concretizata prin locul de concentrare a locuintelor (vatra) si prin locul de munca (mosia), ambele fiind parti constitutive ale unei singure unitati teritoriale si avand fiecare functii socio-economice bine gandite in viata colectivitatii rurale. Fata de orase, satele au o forma mai putin evoluata de organizare a spatiului geografic, avand o densitate mai mica a populatiei si a constructiilor in vatra si in care predomina functiile agricole. In ceea ce priveste Romania, satul reprezinta comunitatea umana dominanta, fiind cea mai veche forma de organizare si locuire a acestui spatiu.

Tipurile de asezari rurale sunt determinate de favorabilitatea cadrului fizic, insusirilor si structurilor lor, intalnindu-se:

asezari in zona de campie;

in zona de dealuri, de tip subcarpatic;

in zona montana, de tip carpatic;

de tip deltaic si

de tip litoral.[1]

Aceste tipuri se contureaza dupa mediul fizic dominant, pe o scara ce poate fi urmarita de pe treapta inferioara campiilor inundabile, campii neinundabile pana la cumpene de ape, dealuri domoale sau inalte, iar in cadrul lor bazine depresionare de origini diferite. Campiilor joase, de pana la 200m altitudine, ii revin 43,1% din totalul asezarilor rurale. Aici atrag atentia vaile raurilor care, oricat de neinsemnate ar parea, reprezinta ariile principale de organizare a vetrelor de sate. In zona de campie, cu altitudini de pana la 200 m, asezarile din lungul vailor ocupa, de regula, terasa joasa ori grindurile neinundabile, si deseori se afla in lungul cailor de comunicatie principale. Sunt, in general, usor adaptabile amenajarilor de factura urbana, ingaduind echipari tehnico-edilitare.

Asezarile din zona de campie au o structura adunata si vetre bine delimitate. Prezinta o densitate ridicata a gospodariilor in vatra, terenul cultivat este localizat, in totalitate, in afara vetrelor. Aceste sate au aparut ca o consecinta a limitarii vetrei de catre 'marea proprietate', cu scopul economisirii terenurilor agricole si a valorificarii mai bune a acestora.
Sunt deseori lipsite de vegetatie interioara, dispozitia caselor fiind variata. Sunt comunele marilor regiuni agricole, celor cu culturi cerealiere.

Marea proprietate existenta in tara noastra in trecut (domneasca, boiereasaa, manastireasca) a fost intemeietoarea de slobozii si stapanitoare de clacasi. Aceasta presupune separarea totala a locului de odihna (satul propriu-zis), de campul agricol.

Dupa dispunerea gospodariilor in vatra, ca subtipuri, intalnim:

- sate aglomerate, cu case despartite intre ele prin curti destul de inguste, strazi sau drumuri strict delimitate.

- sate adunate, casele sunt despartite prin curti largi si chiar prin terenuri inchise, prin culturi sau livezi.

Ordinea interioara a drumurilor si forma au fost influentate atat de conditiile naturale (in special cele morfo-hidrografice), cat si de cele sociale, istorice etc.

Asezarile rurale la munte au cautat in general cursurile raurilor cu vai largi si cu terase bine dezvoltate, acoperite cu soluri fertile. In lungul vailor mai inguste, multe asezari s-au dezvoltat, pe micile terase sau pe fruntile lor care le-au oferit conditii de viata mai avantajoase, adapost, apa potabila, posibilitati de circulatie lesnicioasa. In zonele depresionare satele au preferat suprafete netede sau zona de contact cu muntele aici un rol insemnat avand activitatea umana. In culoarul depresionar interfluviile inalte au putine asezari doar cateva fiind mai populate. Asezarea satelor aici a dat posibilitatea omului sa foloseasca si resursele muntelui (pasunile si padurea), precum si cele ale depresiunii. In zona de munte omul a crescut vite si a exploatat padurea; in munte omul din zona subcarpatica si-a construit o a doua locuinta, transformand muntele din apropiere intr-o anexa a vetrei satului.[2]

Linia de sate de sub munte a evitat complet in asezarea lor vaile adanci cu versanti abrupti, lipsite de terase si cu o lunca putin evoluata. Satele s-au dezvoltat numai pe tapsanele care se gasesc la poala muntelui. Datorita suprafetei reduse pe care o au aceste tapsane in general nu a permis o aglomerare mare de case. Satele sunt mici si de cele mai multe ori sunt formate din grupuri de case asezate pe suprafata mai multor tapsane. Principala problema a acestor sate o reprezinta alimentarea cu apa in timpul verii, fantanile aflate in numar redus seaca si populatia duce lipsa de apa.

Atat satele din lungul vailor cat si cele de piemonturi sunt sate lineare si formeaza cursuri neintrerupte de cativa kilometri. Satele din lungul vailor, din zona depresionara se gasesc astazi cu foarte putine exceptii la contactul ultimei terase cu piemonturile unde s-au retras cu timpul pentru a se feri de inundatiile raurilor si pentru a evita curentii de aer reci care in timpul iernii coboara din zona muntoasa si se canalizeaza in lungul acestor vai. Un exemplu in acest sens sunt satele de pe partea stanga a Jiului. Cu toate ca Jiul are terase bine dezvoltate, extinse in unele locuri pe cativa kilometri, astazi nu se gaseste nicio asezare pe podul acestor terase care inainte erau populate. Cand terasele erau ocupate cu paduri, satele isi aveau vatra in aceste locuri la marginea padurii, se vad si astazi fantanile care arata ca au existat asezari.
Pe masura ce padurea a fost defrisata, satul ramanand liber in bataia vantului, populatia a inceput sa se retraga spre un adapost natural si s-a ajuns la situatia ca terasele de pe partea stanga a Jiului sa nu mai fie locuite.

Omul a stiut sa foloseasca avantajele mediului geografic in alegerea vetrelor satului. Datorita faptului ca unele din vai care limiteaza piemonturile sunt adanci si cu versanti abrupti se canalizeaza curenti reci, satele au preferat locurile mai inalte, adica spinarea piemonturilor pe care au urmarit-o pe toata lungimea ei. Multe din aceste localitati duc lipsa de apa ele aducand apa de baut cu butoaiele din izvoarele sau fantanile care se gasesc la vale.

Trasaturile geografice ale satelor subcarpatice sunt[3]:

satele situate in zonele de contact sunt specifice partii nordice a Subcarpatilor zonei de contact dintre munti si depresiuni, unde apele curgatoare ce cobora din Carpati au format numeroase conuri de dejectie cu forma si extensiune variabila.

majoritatea asezarilor s-au instalat pe aceste de conuri de dejectie ale caror pante line, panza freatica la suprafata si un climat bland au atras si fixat din cele mai vechi timpuri aglomerari umane.

vecinatatea muntelui le oferea un adapost sigur in perioadele cu tulburari politice. Posibilitatea ca pe langa culturile agricole, de creste animale si de a se folosi de resursele forestiere a facut ca aceste asezari sa aiba o evolutie neintrerupta.

satele situate pe vaile raurilor se gasesc pe versanti cu pante slabe, cu lunci si terase bine dezvoltate, panza freatica la adancimi mari, terenuri favorabile culturilor agricole extinse atat pe terase cat si in lunca. Din aceasta cauza in zona, in lungul acestor vai s-au concentrat cele mai multe asezari din zona subcarpatica.

asezarile s-au instalat de o parte si de alta a vailor, mai ales pe fruntea si podul teraselor. Luncile, desi deosebit de favorabile pentru agricultura au fost mai putin folosite ca loc de vatra. Satele s-au asezat in partile lor mai inalte, ferite de inundatii, pe terasele de lunca, sau pe conurile de dejectie de la baza teraselor.

din lipsa spatiului unele sate au fost nevoite sa-si extinda ulterior o parte a vetrei si in zone expuse inundatiei provocate de rauri, sau de torenti. La viituri mari in aceste sate apa invadeaza partial vatra si drumurile. Inundatiile afecteaza mosia satelor din zonele respective distrugand culturile. Multe din satele subcarpatilor duc lipsa de apa, fantanile secand vara.
Alimentarea cu apa se face din izvoarele existente in tot lungul faliei de contact dintre bazinetele depresionare si dealuri. Toate satele din interiorul dealurilor s-au dezvoltat numai pe vaile secundare care fragmenteaza aceste dealuri.[4]

Romania actuala este, intr-o masura semnificativa, o Romanie rurala. 93,7% din teritoriul Romaniei este teritoriu rural, in rural locuiesc astazi 47% dintre romani, 40% dintre cei care lucreaza sunt ocupati in activitati localizate in spatiul rural, participarea agriculturii la constituirea PIB fiind, insa, de numai 13,4%, la nivelul anului 2002 (desi la nivelul anului 1990 era de 21,2%). Dosarul rural nu mai poate fi ignorat, fiind unul dintre dosarele de prima urgenta ale momentului actual si, cu siguranta, lunga vreme de aici incolo. Acest dosar are, desigur, o istorie a lui, dar si elemente structurale proprii, care se mentin de-a lungul diferitelor perioade pe care lumea rurala le-a traversat.

Influentele cele mai profunde le-a suferit lumea rurala in perioada comunista si in scurta perioada de dupa 1989.

Satul romanesc a traversat, in a doua jumatate a secolului al XX-lea, cateva mari procese. Intr-o prima etapa s-a desfasurat colectivizarea fortata a agriculturii dupa modelul colhozurilor bolsevice (zeci de mii de tarani au fost arestati sau executati); proprietatea asupra pamantului a fost luata taranilor, trecandu-se peste impotrivirea lumii taranesti, spre a fi inlocuita cu o forma de proprietate colectiva.

In a doua parte a perioadei comuniste s-a petrecut totusi un proces de modernizare a agriculturii caracterizat prin: dezvoltarea marii exploatatii agricole, profesionalizarea, mecanizarea si tehnologizarea muncii agricole, rationalizarea dupa criterii de eficienta economica a sectorului agricol. In tot intervalul comunist s-a produs un adevarat exod rural (o masiva migratie dinspre rural spre urban prin care s-a constituit forta de munca necesara pentru a sustine politica de industrializare), ajungandu-se la sfarsitul perioadei comuniste la injumatatirea populatiei rurale a Romaniei (de la aproximativ 80% rurali la sfarsitul perioadei interbelice la 38% la sfarsitul perioadei comuniste).

In perioada care a urmat caderii regimului comunist, satul a fost supus unei reforme cu efecte profund contradictorii. Startul reformei aplicate lumii rurale a fost dat de legea 18 a fondului funciar, lege controversata inca de la adoptare. Aceasta lege a creat impresia ca reface proprietatea taraneasca, caci a impartit loturi de pamant vechilor proprietari. In realitate, aceiasi lege a deposedat taranul de ceea ce fusese proprietatea muncii taranesti (echipamentele agricole), antrenand consecinte negative (care marcheaza pana astazi exploatatia agricola in Romania). Slaba rentabilitate a exploatatiilor agricole din Romania este data de faptul ca acestea sunt urmare a legii 18 nu doar de dimensiuni mici, ci si foarte dispersate. S-a creat un regim agrar caracterizat prin cateva trasaturi definitorii pentru ceea ce a devenit intre timp noua chestiune rurala :

o teribila faramitare a proprietatii ;

predominarea exploatatiilor de subzistenta, de mici dimensiuni: 67,4% dintre exploatatiile agricole private din Romania au sub 3 ha ;

compromiterea accesului la piete a agricultorilor, ceea ce creaza impresia unei slabe orientari comerciale a acestora ;

exploatatiile mijlocii - avand intre 3-15 ha - reprezinta 25,2 % din totalul acestora ;

dimensiunea medie a unei exploatatii este de 2,67 ha, ceea ce reduce eficienta folosirii mijloacelor si resurselor. In plus, exploatatiile din agricultura Romaniei sunt nu doar de dimensiuni reduse, ci si dispersate, revenind in medie 4, 14 loturi la o exploatatie.

Reforma agrara in Romania a condus la trei tipuri de efecte:

distrugerea dotarilor tehnice din agricultura;

dezorganizarea productiei agricole; faramitarea exagerata a suprafetelor agricole in procesul reimpropietaririi, atfel incat suprafata totala de 8000.000 ha era pulverizata inca la nivelul anului 1996 in peste 30.000.000 de parcele cu o suprafata medie de 0,26 ha/gospodarie.[5]

DEMOGRAFIE RURALA. FERTILITATE, MORTALITATE, MIGRATIE. FAMILIA RURALA SI COPIII IN RURALUL ROMANESC.

Din studiile efectuate de profesorul Vasile Ghetau, reiese ca in ultimii ani rata fertilitatii in Romania atesta o relativa stabilitate, ba chiar un usor reviriment in 1997-1998. Si aceasta intr-un context economic si social in deteriorare. Concluzia pe care o formuleaza demograful este ca aceasta tendinta indica optiunea populatiei spre conservarea unui model cultural inca favorabil familiei cu copii.[6] Pe de alta parte, demograful considera ca reactia fertilitatii la un context socio-economic inca departe de o stare redresata, incadreaza Romania in clasa popoarelor care au intrat intrun declin demografic. Pentru ca acesta sa fie stopat ar trebui sa se treaca de la 1,3 copii la o femeie in ultimii ani, la 2,1 copii la o femeie; acesta ar fi cota simplei inlocuiri a generatiilor.

Modelul reproductiv specific tarilor occidentale este definit de un numar mic de copii, de o calitate mai buna, adusi pe lume la o varsta mai ridicata (pentru ca si casatoria are loc la o varsta mai ridicata) si provenind, in proportie crescanda, de la femei necasatorie legal.[7] Proportia acestor copii in Romania a crescut de la 17% in 1993 la 24% in 1999. Deci, ponderea acestui model roproductiv (numarul de copii fiind mic, acest model nu conduce la simpla inlocuire a generatiilor, ci la o alarmanta recesivitate a generatiilor) a crescut in Romania in sase ani cu 7%, deci cu 1% pe an, ceea ce arata o crestere constanta a frontului de val al acestui model reproductiv care, in realitate, se nutreste din scaderea energiei vietii, din amanarea bucuriei de a avea copii si, pana la urma din stingerea acestei bucurii dupa primul copil. Este ca si cum aparitia primului copil ar fi fost o trauma, de care cuplul se fereste in viitor ca de o nenorocire.

Prin urmare, bucuria copiilor s-a diminuat in Romania ca stare sufleteasca, intr-o proportie alarmanta, care atinge 24% din populatia fertila (la varsta reproductiva) in 1999. Un sfert din populatia Romaniei nu se bucura de copii, si se raporteaza la al doilea copil ca la o trauma care trebuie evitata (clasand evenimentul nasterii in categoria nenorocirilor). Daca tinem seama de faptul ca o familie si, in genere, o comuniune se bazeaza pe bucuria de a fi impreuna in spatiu si in timp, constatam ca la 24% dintre familiile romanesti aceasta bucurie a disparut, ori s-a diminuat la o masura data de o proportie injumatatita. Ca si cum membrii familiei nu si-ar mai voi propagata stirpea (deci neamul si familia) in timp, micsorandu-i sansele de propagare cu 50%. Disparitia acestei bucurii masoara grava prabusire a sentimentului duratei, indiferenta la durata lunga a neamului (si deci a familiei). Ce se intampla, pe acest fond general, cu demografia rurala?

Satul romanesc e obosit, e imbatranit, e depopulat. Sunt sate in care de peste 10 ani n-a mai fost un botez, caci tineri nu mai exista. In mod traditional, satul romanesc a fost izvorul demografic al statului roman.

Astazi satul nu mai are copii sau are tot mai putini de la an la an. Batranii singuri, pustiiti, privesc spre orase cu o privire in care pana mai ieri inca sclipea o raza de speranta. Boala, abandonul, disperarea, alcoolismul, ba insasi degenerarea au coplesit satul romanesc.

Demografia rurala in Romania prezinta in acest moment trei caracteristici:

a) natalitate relativ scazuta, data de numarul scazut al judetelor cu natalitate peste media pe tara: 16 judete din 41;

b) mortalitate relativ ridicata, atestata de numarul judetelor in care mortalitatea depaseste media pe tara: 25 din cele 41 de judete ale Romaniei; c) spor natural negativ in imensa majoritate a judetelor Romaniei.

Sporul natural este o dimensiune a puterii demografice si deci moral-genealogice a unei populatii. In Romania rurala se nasc in medie 11,04 nascuti vii la 1000 de locuitori, si mor 15,41 la 1000 de locuitori. Sporul natural absolut este, iata, negativ. Indicele sporului negativ, cum vedem, este de 4, 37. In 37 de judete el ia valori negative si de abia in 4 judete pozitive (Constanta, Iasi, Suceava, Vaslui). Judetele cu cea mai scazuta natalitate din tara sunt: Teleorman (7, 67 ), Cluj (8,41 ), Giurgiu (8,94 ), Hunedoara (6, 97 ), Olt (8,25 ). Pe de alta parte, judetele cu cea mai ridicata mortalitate din tara sunt: Teleorman (22,10 ), Dolj (20,21), Mehedinti (18,88), Olt (18,42), Giurgiu (18,68), Hunedoara (18,30), Salaj (18,49), Buzau (17,03). Situatia cea mai grava apare in cazul judetelor Teleorman, Hunedoara, Olt, Giurgiu, unde mortalitatea este foarte ridicata, iar natalitatea este foarte scazuta. Acesta este un adevarat pol al depresiei demografice. In aceste judete a scazut enorm bucuria copiilor si a crescut foarte mult incidenta mortii.

Un fenomen inca mai grav pentru ruralul romanesc este mortalitatea infantila. Media copiilor cu varste mai mici de un an morti la 1000 de nascuti vii este, pentru Romania, de 19, 76 . In 21 de judete mortalitatea infantila se situeaza peste acest prag, intre care: Constanta (un adevarat pol al copiilor morti, 30,01), Botosani (24,48 ), Bihor, Calarasi, Iasi, Mehedinti, Neamt, Sibiu, Dolj, Galati, Tulcea, Vaslui etc.

In fine, sporul migratoriu pe intreg mediul rural este de 2, 94 , ceea ce arata ca ruralul romanesc pierde populatie prin migratie. Doar opt judete inregistreaza un indice pozitiv al sporului migratoriu in rural ceea ce arata ca acestea isi pastreaza inca atractivitatea rurala (Arad, Caras-Severin, Cluj, Covasna, Giurgiu, Hunedoara, Sibiu, Timis) in timp ce toate celelalte 33 de judete au pierdut-o in grade variabile. Primele cinci judete cu cei mai mari indici negativi ai sporului migratoriu sunt: Valcea (- 8, 13 ), Vaslui (7,8 ), Iasi (7,35 ), Galati (6,67 ), Bistrita-Nasaud (6,67 ). Aceste judete sunt si campioane ale pierderii demografice. Primele cinci judete cu indicii pozitivi ai sporului migratoriu care compun si polul atractivitatii rurale sunt: Hunedoara (+ 7,50 ), Giurgiu (+ 2, 51 ), Covasna (+1, 91 ), Caras-Severin (+1,61 ), Cluj (1,47 ).

CONCLUZIE

Satul reprezinta o sinteza de componente teritoriale, demografice si functionale, in care functia releva legatura dintre componenta demografica si cea teritoriala.

Asezarile rurale se caracterizeaza prin predominarea populatiei agricole, care reprezinta peste 65% din populatia activa. Populatia nonactiva penduleaza spre orasele apropiate, spre diferite centre ale industriei extractive sau este ocupata pe plan local in activitati din sectorul secundar si tertiar.

Satele pot fi: agricole (cerealiere, cerealier-zootehnice) sau cu functii mixte (agricol-industriale). Asezarile agricole (cerealiere, cerealier-zootehnice) presupun un profilul agricol care nu este static in spatiu si timp, el se modifica in functie de necesitatile economiei si mai ales populatiei, la un moment dat, de mijloacele de productie existente si de ponderea productiei agricole. Asezarile mixte (agricol-industriale) se bazeaza pe valorificarea resurselor de materii prime (petrol, gaze naturale).

Evolutia populatiei este una dintre problemele cele mai dezbatute cu privire la spatiul rural, schimbarile politice si economice intervenite dupa 1989 au avut o reflectare imediata in indicatorii demografici.

BIBLIOGRAFIE

, Populatii si societate, an 5, nr. 1(25), 2001.

Ghetau, V., Romania rurala si Europa urbana, in Geopolitica, nr. 1 (5)/ 2005, an IV.

3. Iscru, G.D., Introducere in studiul istoriei moderne a Romaniei , Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983.

4. Lazar, T., Faramitarea suprafetelor agricole, ca factor de criza, in Adevarul economic, nr.35, 30 aug-5 sept.1996.

5. Negruti, E., Satul moldovenesc in prima jumatate a sec XIX. Contributii demografice, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi, 1984.

6. Ray, R.,  Civilizatie montana, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1985.

7. Zamfir, C., Vlasceanu, L., Dictionar de sociologie , Editura Babel, Bucuresti, 1993.