Mediul rural si lumea capitalista europeana

Mediul rural si lumea capitalista europeana

1. Evolutii si tendinte in demografia Uniunii Europene

Cele 15 tari care formeaza Uniunea Europeana acopera o suprafata de 3,2 milioane km², cu o populatie totala de 377,8 milioane locuitori in 2002 (117 locuitori/km²), cu un PIB de 24060 Euro/ locuitor sunt pe ordinea de zi in toata mas-media (ziare, radio, televiziune).

Mas-mediile europene si mondiale se fac ecoul a tot ceea ce se intampla in acest spatiu european: declaratiile ministerelor, summit-urile care reunesc in mod regulat sefii de stat si de guverne, negocierile dificile uneori interminabile pentru rezolvarea conflictelor de interese ale diferitilor parteneri. Daca Europa politica ramane inca departe (in ciuda tratatului de la Maastricht), Europa economica exista, fiind o realitate, piata comuna, in ciuda tuturor divergentelor, functioneaza si inca cu un succes notabil.

Din punct de vedere demografic se inregistreaza o crestere naturala (incetinita), un declin demografic evident si o crestere alarmanta a fenomenului imigrationist, ceea ce a dus la o imbatranire relativa a populatiei Uniunii Europene.

O crestere naturala incetinita. Demografia Uniunii Europene se caracterizeaza printr-un ritm lent de crestere a populatiei (tabelul 2.1) si existenta unei piramide a varstelor cu o baza ingusta reprezentativa pentru tarile cu o populatie in varsta.

Progresele realizate in domeniul medical si al ameliorarii nivelului de viata determina o scadere a mortalitatii generale si o mortalitate infantila care este inferioara cifrei de 8 % pentru cea mai mare parte a statelor comunitatii, cu exceptia Greciei si Portugaliei.

Tabel nr. 2.1

Date demografice ale tarilor U.E.

Sursa: Images conomoques du monde 1995/96 (Sedes)

O alta consecinta este cresterea notabila a sperantei de viata la nastere - peste tot mai mare la femei decat la barbati - care a contribuit la stabilizarea ratei mortalitatii brute, dar putem constata chiar o usoara crestere a acestei rate, urmare fireasca a unei structuri de varsta a populatiei caracterizata printr-un numar din ce in ce mai important de persoane in varsta.

Regimul demografic al tarilor din U.E. este determinat de variabila fundamentala, rata natalitatii. Dupa al doilea razboi mondial se inregistreaza un adevarat "baby-boom" care dureaza pana la mijlocul anilor '60 (cu o rata a natalitatii de 18-19%), ca sa se ajunga in anii '70 la situatia inversa, de "baby-crash", datorita faptului ca rata bruta de reproductie a scazut peste tot, chiar si in Irlanda (o tara prin excelenta catolica).

Toate tarile europene sunt preocupate de aceasta evolutie, scaderea semnificativa inregistrandu-se in tarile traditional prolifice din regiunile mediteraneene, peninsula Iberica, Italia, Grecia. Astfel, comportamentul demografic al Europei meridionale se aliniaza la cel al Europei de Nord-vest, urmare a laicizarii vietii private, dorintei de emancipare si de elevare in ceea ce priveste formarea (dar in special a femeilor), dezvoltarii individualismului, acompanierii placerilor cu evolutia economica si sociala.

La ora actuala asistam la o usoara remontare a ratei natalitatii si a fecunditatii in cea mai mare parte in Statele septentrionale, reintarind opozitia dintre un 'Nord fertil' si un 'Sud steril'.

Declinul demografic. De la mijlocul anilor '60, Europa a intrat intr-un nou regim de tranzitie demografica caracterizat prin coexistenta unei natalitati scazute si a unei mortalitati puternice care a antrenat o mai mica crestere a efectivelor populatiei si o reducere a ponderii Vechiului Continent in populatia mondiala (tabelul 2.2)

Cresterea sperantei de viata (avantaj persoanele in varsta) si scaderea natalitatii (mai putini tineri) se conjuga pentru a antrena o puternica imbatranire a populatiei: la nivelul anului 2000, categoria de varsta mai putin de 14 ani nu reprezinta decat o sesime (16.8%) din populatia Uniunii, contra un sfert la inceputul anilor '70, in acelasi timp ponderea celor de peste 65 ani urca la circa 16.3% din total fata de 12% in anii '70.

Tabel nr. 2.2

Evolutia populatiei U.E. si ponderea sa in populatia lumii in perioada 1950-2002 ⁽¹⁾

in milioane; (2) Germania de Vest si de Est; (3) Franta metropolitana.

Sursa: Images conomiques du monde 1995/96 (Sedes)

Populatia europeana dupa 1965, creste ceva mai putin si imbatraneste ceva mai mult. Aceasta imbatranire ipotetica a populatiei in viitor este perceputa si mai rau intr-o lume aflata in criza si afectata de somaj.

Efectul se va accelera in primele decenii ale viitorului secol si va risca punerea unor probleme dramatice legate de plata pensiilor celor retrasi din activitate sau ne vom confrunta cu din ce in ce mai putini activi care trebuie sa suporte o masa excesiva de inactivi. In acest fel, evolutia demografica se adauga dificultatilor economice si bugetare ce reclama punerea in discutie a 'modelului social' european.

Fenomenul imigrationist. In timpul fazei de crestere puternica pe care a cunoscut-o Europa din perioada 1958-1973, redistribuirea interna (exodul rural) a populatiei si repatrierea masiva, cateodata, a conationalilor (refugiati germani, colonisti francezi, olandezi, belgieni, italieni sau britanici) nu au fost suficiente pentru a acoperi enormele nevoi de mana de lucru.

A trebuit sa se faca apel la tarile limitrofe, in special cele mediteraneene, care au trimis spre CEE milioane din conationalii lor pentru a lucra in activitati care utilizeaza mana de lucru fara calificare si abandonate de salariatii europeni. Daca Franta si Regatul Unit au facut apel la vechile lor colonii (Maghreb pentru Franta, Jamaica si Pakistanul pentru Regatul Unit), Germania s-a orientat spre Balcani (yugoslavi, turci) dar peste tot in Europa portughezii si spaniolii au acceptat absolut tot genul de slujbe care li se ofereau.

Oprirea brutala a cresterii economice a lovit inainte de toate aceste cohorte de straini care au platit primii efectele crizei. Tarile Comunitatii Europene au luat decizia de a inchide frontierele pentru mana de lucru din exterior in anul 1974, angajand diverse politici de incitare a intoarcerii muncitorilor straini in tarile lor. Dar numarul populatiei straine a continuat sa creasca sub efectul politicilor de reintregire a familiei si al presiunii migratorii a tarilor din sud atrase de prosperitatea economica a unei Europe imbatranite si in plina depresiune demografica.

Astazi, Comunitatea Europeana numara mai mult de 10 milioane de straini, ceea ce reprezinta aproape 3% din populatia UE (tabelul 2.3)

Presiunea demografica in tarile din lumea a treia, se manifesta, de asemenea, prin dezvoltarea unei imigrari clandestine din ce in ce mai importanta, numarul strainilor ce locuiesc ilegal in UE fiind evaluat la 3 milioane. La imigrarea originara din sud se adauga de acum inainte o imigrare provenita din estul Europei, care s-a amplificat dupa caderea regimurilor comuniste din aceasta parte a continentului in 1989-1990 si a caror destinatie principala este Germania. Fata de aceasta situatie, responsabilii politici ai U.E. au intarit masurile de limitare a fluxurilor migratorii cu o politica de integrare a strainilor care traiesc in UE, cautand solutii convenabile la criza demografica din viitorul apropiat al Europei celor 15.

Tabel nr. 2.3

Populatia straina provenita din tarile exterioare U.E.

Sursa: L'Europe en chiffres, Eurostat

Datele prezentate confirma ceea ce s-a afirmat referitor la tendintele la nivel european si mondial:

forta de munca din agricultura se reduce la jumatate, de la 12730 mii peroane in agricultura UE-15 in 1980 la numai 6.527 mii persoane in 2002 (tabelul 2.4);

forta de munca utilizata pe total economie (civila, fara armata) creste considerabil in cifre absolute in toate tarile. Ex. in UE de la 154.988 mii persoane in 1999 la 162.974 mii persoane in 2002;

reducerea ponderii fortei de munca din agricultura in ultimul sfert de secol, ajungand la numai 1.4% in Anglia, 2,5% in Germania reunificata, 4,1% in Franta;

absorbtia fortei de munca de catre sectorul tertiar, cel al serviciilor, de exemplu: 67,8% in UE-15 la nivelul anului 2002;

forta de munca salariata din agricultura este relativ ridicata (de trei ori mai multi salariati in agricultura fata de Romania), cu o mare variabilitate totusi de la o tara la alta (4,5% in Grecia si 50% in Danemarca), media pe UE-15 fiind de 30,9%.

Tabel nr. 2.4

Evolutia fortei de munca ocupata "in agricultura, vanatoare, silvicultura si pescuit" in U.E. in perioada 1980-2002

Mii persoane

Sursa: European Union, Directorate General for Agriculture; Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information, 2003.

Tabel nr. 2.5

Evolutia fortei de munca ocupata "in agricultura, vanatoare, silvicultura si pescuit" in U.E. in perioada 1970-2002

Sursa: European Union, Directorate General for Agriculture; Agriculture in the European Union; Statistical and Economic Information, 2003.

2. Caracteristicile sistemului agroalimentar in tarile Uniunii Europene

Sistemul agro-alimentar din tarile dezvoltate (S.U.A., tarile din Vestul Europei, Japonia, Canada etc.) privit ca un sistem economic si comercial a ajuns in prezent la performante tehnice si economice mult superioare perioadei corespunzatoare sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial.

Componenta esentiala a sistemului agro-alimentar - productia agricola propriu-zisa - se sprijina pe o structura celulara formata din: proprietatea funciara, familie si exploatatie agricola. In amonte si aval de agricultura exista o retea de distributie a materialelor necesare agricultorilor, o retea de prelucrare a materiilor prime din agricultura, o retea de valorificare a produselor agricole primare si a produselor alimentare, o retea financiara de creditare si de asigurare precum si o retea de asistenta tehnica de specialitate. Toate aceste retele impreuna cu productia agricola se constituie intr-un sistem agro-alimentar complex, modern si performant.

Retelele din amonte si aval de agricultura s-au constituit intr-o perioada de timp destul de mare prin doua modalitati juridice: modalitatea cooperatista si modalitatea societara.

In agricultura vest europeana s-au produs mutatii profunde in ceea ce priveste modernizarea structurilor economico-sociale, distingandu-se mai multe etape in evolutia lor temporala: intr-o prima etapa, in care predomina mica productie are loc demararea procesului de modernizare si dezvoltare a agriculturii, puternic sustinuta de politicile agrare nationale; a doua etapa este marcata de constituirea Comunitatii Economice Europene (C.E.E.), urmata de integrarea economica, promovarea progresului tehnico-stiintific si cresterea masiva a productiei agricole; cea de-a treia etapa, aflata inca in desfasurare este caracterizata prin accentuarea masurilor de ajustare structurala, prin intensificarea reformei structurilor la nivel comunitar si prin promovarea noilor orientari ale politicii agrare comunitare (P.A.C.).

In tarile comunitatii europene domina tipul familial de agricultura constituit din ferme familiale mici si mijlocii. Ferma familiala mijlocie este considerata drept modelul politicii agricole comunitare. Aceasta ferma este considerata in tarile dezvoltate unitatea de baza in agricultura, reprezentand o forma de organizare care asigura stabilitate politica, sociala si economica. Fermele familiale de marimi corespunzatoare, bazate pe proprietatea privata asupra pamantului, sau pe arendare sau inchiriere, in care familia este sursa principala a fortei de munca (cu exceptia fermelor mari care angajeaza munca salariata), cu o productie diversificata din care o buna parte este destinata pietei, acestea sunt un rezultat al politicilor de orientare si sustinere a agriculturii, folosindu-se din plin actiunea benefica a legilor pietei.

Performantele agriculturii UE sunt rezultatul unei evolutii inceputa in urma cu peste patru decenii, urmare a Tratatului de la Roma din 1957 care a pus bazele unei politici agricole comune. In acea epoca Europa de Vest, care tocmai iesea din razboi, era in suferinta in ceea ce priveste necesarul in produsele agro-alimentare. Cea mai mare parte a agriculturilor europene, chiar si acelea care erau de mai mult timp angajate pe calea modernizarii, erau inca putin mecanizate, utilizau un numar mare de membrii ai familiei care traiau mediocru. Consumul de ingrasaminte era inca redus. Produsele fitosanitare erau ignorate, randamentele erau slabe. Autoconsumul era insa practicat pe scara larga, si obliga agricultorii la un sistem de policultura, care era de o mare diversitate. Structurile de exploatare, mostenire a istoriilor nationale diferite erau ele insele foarte dispersate, generand conditii de munca dificile. Cum, in aceste evolutii, se poate face sa evolueze de o maniera armonioasa agriculturi atat de diferite, care in plus sa fie bine protejate prin solide bariere vamale ? Trebuia sa li se propuna un model de dezvoltare. Ceea ce a facut PAC, alegand un model inspirat din agricultura suedeza care, in epoca, era deja cea mai performanta, fiind fondata pe exploatatia de tip familial, obtinerea unei productivitati maximale.

Europa celor 15 a devenit astazi o mare putere exportatoare de produse agricole si agro-alimentare. Exporturile sale au trecut de la 7 miliarde de ECU in 1968 la 62,2 miliarde de ECU in 1996 mentinandu-se in continuare la un nivel ridicat dar cu o reducere sensibila a soldului balantei in ultimii ani (vezi tabelul nr. 2.6).

Tabel nr. 2.6

Comertul exterior cu produse agricole al UE

Sursa: Situation de l'agriculture de l'Union europeene, Raport 1997;

(* "Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003", february 2004, in miliarde Euro

Comparand agricultura Statelor Unite cu cea a Europei celor 15, constatam existenta anumitor caracteristici agricole similare. Aceasta apartenenta comuna la aceeasi civilizatie agrara nu poate totusi masca marea diversitate a agriculturilor europene, care se explica prin modalitatea de ocupare a solurilor si prin structurile de exploatare, a caror combinare a dat nastere unor peisaje agrare extrem de diferite.

Se foloseste o importanta suprafata utila pentru compensarea lipsei terenurilor bune.

Suprafata agricola a Europei celor 15 se ridica la 129 milioane de hectare, reprezentand 40 % din suprafata totala.

In tarile nordice unde din ratiuni evident legate de latitudine care induce efecte defavorabile asupra climatului, agricultura este mai putin frecventa. Astfel, daca vrem sa avem o idee mai apropiata de realitate privind adevaratul potential agricol al fiecarei tari, trebuie sa luam in considerare numai campiile si platourile care astazi sunt singurele zone cu posibilitati de practicare a unei agriculturi de mare productivitate. In acest sens Germania este cea mai favorizata gratie marii campii din nord, dar intinsele suprafete inalte din zona herciniana si alpina cu o mare densitate a populatiei nu prea sunt corespunzatoare unei agriculturi moderne. In schimb in tari ca Danemarca, Belgia si Olanda campiile constituie suprafata agricola cu posibilitate de a pune in valoare o mare parte a teritoriului lor, cu toate ca Belgia si Olanda au un grad ridicat de urbanizare, ceea ce restrange in mod notabil suprafata cultivata. Franta cu 60 % din teritoriu situat la o altitudine mai mica de 250 m are suprafata agricola cea mai importanta si apta pentru practicarea unei agriculturi intensive, de mare productivitate in special in bazinul Parizian si bazinul Aquitaniei.

Astfel, daca consideram suprafata agricola utila in globalitatea sa si in privinta potentialului sau agricol, suntem obligati sa rectificam judecati dupa care agricultura europeana dispune, in raport cu agriculturile concurente de o mai mare suprafata de terenuri apte pentru agricultura de mare productie. In realitate lipsa de terenuri bune este o problema acuta pentru cea mai mare parte a tarilor din Comunitatea Europeana. Ea este cauza preturilor ridicate la produsele agricole si apasa greu asupra costurilor de productie.

In agricultura Uniunii Europene domina exploatatiile mici si medii

In 2000, Europa celor 15 numara 6.770.700 exploatatii, in scadere fata de 7.370.000 cat detinea in 1995. Aici intrand si exploatatiile mai mici de 1 hectar care raspund unor caracteristici de productie bine specificate - culturi specializate, exploatatii numite "fara pamant" care comercializeaza o parte a productiei. Aceste exploatatii sunt mici : 18,7 in medie in 2000. Reamintim ca in SUA in aceeasi perioada marimea medie a unei exploatatii era de 180 hectare.

Marimea unei exploatatii agricole este un indicator complex, pentru calcularea acestuia putandu-se recurge la date extrem de diverse, referitoare la suprafata, efective de animale, dotarea cu masini si tractoare, incarcatura acestora, folosirea fortei de munca, dar si la date privind rezultatele economice.

In agricultura Uniunii Europene fondul funciar precum si celelalte mijloace de productie sunt aproape in totalitate in proprietate privata, individuala, statul detinand suprafete foarte mici pentru statiunile de cercetari.

Din datele prezentate in tabelele 2.7 si 2.8 rezulta ca exploatatiile agricole din cadrul UE. pot fi caracterizate ca avand dimensiuni mici si mijlocii mai degraba din punctul de vedere al structurii exploatatiilor pe clase de marime decat din punctul de vedere al ponderii suprafetelor agricole pe clase de marime. La nivelul anului 2000, 58% din numarul fermelor agricole se incadreaza in clasa de marime de la 1-5 ha, dar acestea nu detin decat 5,2 % din aria totala. Exploatatiile cu o suprafata mai mare de 50 ha detin o pondere de 8.9% in numar total exploatatii dar acopera 63.8%.din suprafata agricola, cu o clara tendinta de crestere a ponderii acestora intre 1997 si anul 2000. Distributia acestor ferme pe clase de marime a suprafetelor este diferita de la o tara la alta. In Grecia, Italia, Portugalia, (zona mediteraneana) cea mai mare pondere o detin fermele mici iar in Anglia, Germania, Danemarca (nordul U.E.) ponderea cea mai mare o au fermele cu 10-20 ha si cele de 20-50 ha, ceea ce face sa evidentieze si mai bine clasica de acum diferenta intre nordul si sudul Europei.

Tabel nr. 2.7

Distributia exploatatiilor pe clase de marime in tarile UE -15 in anul 2000

Sursa: Eurostat, "Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003", february 2004

Tabel nr. 2.8

Ponderea suprafetelor agricole din tarile UE -15, pe clase de marime a exploatatiilor

in anul 2000

Sursa: Eurostat "Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003", february 2004

Urmarindu-se evolutia structurilor agricole in cadrul tarilor membre ale U.E. se constata tendinta de reducere a numarului fermelor mici si de crestere a atat a ponderii cat si a suprafetei acoperite de exploatatiile mai mari de 50 de ha. Schimbari esentiale s-au produs aproape in toate tarile comunitare, cu exceptia Angliei si Irlandei, si in ceea ce priveste suprafata medie a exploatatiei, aceasta inregistrand cresteri cuprinse intre 50 si 100%. Mai mult de jumatate din suprafata agricola a UE. (63.8%) se afla in fermele de peste 50 ha.

Si in cadrul fermelor specializate din sectorul de crestere a animalelor este de retinut variatia mare in functie de profilul fermei, de tara dar caracteristica dominanta a exploatatiei zootehnice este consolidarea marimii mijlocii a efectivelor de animale.

Gradul extrem de inalt de intensificare a productiei agricole se poate exemplifica cu datele din tabelul 2.8: Prezentarea comparativa si in evolutie a datelor privind valoarea productiei agricole totale, a productiei vegetale si animale atat in tarile membre EU cat si ale tarilor candidate.

Tabel nr.2.9

Valoarea totala a productiei agricole, valoarea productiei vegetale si a productiei animale in tarile UE in anii 2001 -2002

Mio EUR

Source: European Commission, Eurostat (Economic Accounts for Agriculture).

In tarile comunitare inaltul grad de inzestrare tehnica determina obtinerea de rezultate economice deosebite. Intr-o serie de tari (Olanda, Belgia, Danemarca) productivitatea medie este apropiata de cea realizata in industrie.

Sistemul agroalimentar vest-european are la baza cateva idei fundamentale care pot servi ca orientare in reorganizarea sistemului agroalimentar din Romania (P. I. Otiman, 1997):

ferma privat-familiala, de talie mica sau medie, puternic echipata tehnic constituie celula de baza a productiei agricole propriu-zise;

ferma (exploatatia agricola) poate sa fie proprietatea fermierului (a familiei) sau luata in arenda (totala sau partiala), iar forta de munca se asigura in principal dintre membrii familiei (in cazuri speciale se apeleaza la forta de munca salariata);

aprovizionarea fermierilor cu diversele materii si materiale necesare se face prin intermediul unor cooperative sau societati de aprovizionare al caror membru este fermierul; de asemenea valorificarea (comercializarea) productiei realizate de fermier se realizeaza prin intermediul unor cooperative sau societati specializate in acest scop;

relatiile dintre fermele de productie agricola si cooperativele sau societatile de aprovizionare - prelucrare - desfacere sunt asezate pe baze comerciale;

intreaga politica generoasa de sustinere a agriculturii de catre guvernele tarilor membre ale U.E. sau de catre organismele comunitare are la baza principii exclusiv economice: pretul produselor agricole (prin intermediul legii cererii si a ofertei) si creditarea productiei agricole si a investitiilor (credite curente si pe termen lung) ;

economia sistemului agrolimentar se bizuie din plin pe factorii de progres din acest domeniu: stiinta, tehnologia, invatamantul agroalimentar, economic si de marketing-management;

intreaga legislatie comunitara (comerciala, financiara, fiscala, funciara, tehnica) are ca principala caracteristica stimularea si sprijinirea puternica a agricultorilor .