Repere conceptuale si metodologice - Conceptul de urbanizare

Repere conceptuale si metodologice

1.2. Conceptul de urbanizare

In Dictionarul Explicativ a Limbii Romane, urbanizarea este definita ca fiind un "Proces istoric de crestere a oraseelor si decrestere a rolului acestora indezvoltarea societatii".

Majoritatea specialistilor considera urbanizarea ca fiind procesul prin care teritoriile impreuna cu populatia lor devin urbane (Ilinca, 1999).

In acelasi timp, urbanizarea se poate defini ca process de crestere a ponderii populatiei urbane intr-un teritoriu. Aceasta se poate face pe mai multe cai: cresterea demografica a oraselor existente, ridicarea unor localitati rurale la rangul de oras, extinderea spatiala a oraselor si inglobarea satelor invecinate, imigrarea locuitorilor din mediul rural in orase.

De asemenea, urbanizarea poate fi privita sub aspect sociologic, in sensul adoptarii de catre populatie a stilului de viata urban. Acesta se caracterizeaza prin concentrarea teritoriala a populatiei si modificarea sistemului ei de valori. Acesta se caracterizeaza prin valori diferite de cele ale mediului rural. In primul rand orasul este un mediu artificializat, in care omul nu mai este supus rigorilor mediului natural, cum se intampla la sate. De asemenea, structura ocupationala a populatiei este caracterizata prin predominarea sectoarelor II si III. In primul rand un oras se defineste prin profilul sau economic neagricol.

Din punct de vedere al organizarii spatiului, orasul are caracteristici distincte in sensul ca densitatea cladirilor este mult mai mare decat in mediul rural. De asemenea, in definirea unui oras un rol important il are nivelul de dotare tehnico-edilitara: spatii amenajate cu destinatie speciala (pentru agreement si recreere, spatii industriale, apatii rezidentiale, zone comerciale, etc.) In cadrul unui oras densitatea infrastructurii de transport este mai mare, iar calitatile ei sunt superioare.

Din punctul de vedere al arhitectilor, urbanizarea este definita de schimbarea fizionomiei localitatilor, cu trecerea de la stilul de locuinta traditionala la imobilele moderne, caracterizate printr-un anume stil architectonic - propriu fiecarei epoci istorice - care imprima peronalitatea localitatii, un nivel superior de dotare cu echipamente si instalatii.

O componenta deloc neglijabila a sistemului urban o constituie cultura. Definitoriu pentru viata urbana este nivelul superior de instruire al populatiei si existenta cadrului organizatoric in care se desfasoara acest activitati culturale: teatru, cinematograf, biblioteca, institutii de invatamant si cercetare, etc. Asadar urbanizarea este sincrona dezvoltarii culturale a unui teritoriu.

In ultimele doua secole urbanizarea a fost un proces sincron industrializarii. Prin urmare ea poate fi caracterizata si prin dezvoltarea industriei. Insa, cel putin dupa Al Doilea Razboi Mondial, industria a incetat sa mai fie un apanaj exclusiv al oraselor.

Dupa geograful Ion Iordan, citat de N. Ilinca (1999, p.12), factorii de baza ai urbanizarii pot fi inclusi in trei grupe operationale (factori fizionomici, factori economici, factori sociali) si una potentiala (factorii naturali):

Factorii fizionomici se refera la echiparea edilitara, alimentarea cu apa si energie, serviciile comunale, organizarea retelei stradale, dotarile tehnice, socio-culturale, administrative, de productie, sanitare, transportul urban, deservirea, aprovizionarea, fizionomia si silueta urbana, structura urbanistica, capacitatea de polarizare si influanta asupra mediului adiacent.

Factorii economici exprima dezvoltarea si structura ramurilor de activitate economica: industria, sectorul tertiar, agricultura intensiva de tip capitalist (orientata spre productia - marfa) si alte activitati nerurale. Orasul ofera un potential ridicat pentru functiile economico - sociale, posibilititi de amplasare a intreprinderilor industriale, valorificarea productiei, a serviciilor si functiilor locale.

Factorii sociali vizeaza dimensiunea demografica, cresterea numerica a populatiei, mobilitatea teritoriala a populatiei, structra social - economica si gradul de asigurare cu servicii, densitatea rezidentiala, navetismul populatiei din spatiul adiacent spre oras si in interiorul orasului, caracterul portului vestimentar, mentalitatea cetatenilor, nivelul material - spiritual.

Factorii naturali sunt reprezentati prin potentialul de locuire al mediului natural: relief, clima, ape, invelis pedobiotic. La acestea se adauga: accesibilitatea spatiului respective, posibilitatile de reconstructie si sistematizare, de evacuare a reziduurilor menajere si industriale, resurse naturale de sol si subsol, potentialul turistic.

O componenta importanta a studiilor privind urbanizarea o constituie impactul acesteia asupra mediului ecologic. Orasul este o un mare emisar de sustante poluante si un consummator de energie. In acelasi timp, el creeaza un mediu geographic distinct, profound antropizat, in care se poate distinge: o microclima urbana - cu temperaturi mai ridicate decat media inregistrata in zona adiacenta, evapotranspiratie mai mare, modificarea directiei si a vitezei curantilor de aer, - un regim aparte de scurgere si infiltrare a apei pluviale, vegetatie si fauna profound modificate, solul acoperit in cea mai mare parte de constructii.

In concluzie putem afirma ca urbanizarea constituie un concept polivalent care exprima evolutia ascendenta, trecerea pe o treapta superioara de dezvoltare a populatiei unui anumit teritoriu. Saltul calitativ este resimtit in structura si caracteristicile tuturor componentelor sistemului social, demografic si economic al localitatilor. Prin urbanizare se produc modificari profunde la nivelul mentalitatii colective si individuale a populatiei. Practic, aceasta renunta la stilul de viata si valorile culturale traditionale in favoarea principiilor moderne, aflate mereu in schimbare.

Inceputa in perioada de debut a industrializarii, in secolul al XVIII - lea, urbanizarea a evoluat in paralel cu aceasta, apoi, dupa Al Doilea Razboi Mondial s-a desprins teptat de ea. Daca secole de-a randul cresterea populatiei urbane se facea in cea mai mare parte prin cresterea oraselor datorita sporului demografic al acestora si a exodului rural, in ultimele decenii tendinta generala este de ridicare a satelor la stadiul de oras.

Mai mult, un fenomen characteristic etapei actuale il constituie tendinta de descentralizare si desconcentrare, adica de difuzare de la centrele nodale spre teritoriul adiacent, o descongestionare a partilor centrale ale ariilor urbane prin migrarea activitatilor si a oamenilor apre zonele periferice si suburbane.

1.3. Specificul geografic al orasului mic

In cetegoria oraselor mici se incadreaza localitatile urbane cu populatia sub 20000 locuiutori.

Principalele caracteristici ale acestora sunt legate de faptul ca majoritatea sunt sate care au fost ridicate dupa 1950 la rangul de oras.

Caracterul rural al tramei stradale si al arhitecturii caselor se impune in peisaj. Multe din aceste orase au inca functii economice agricole. Populatia nu este implicata numai in depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor agricole, ci si in producerea acesteia. Prin urmare, in orasele mici exista un segment al populatiei ocupat in sectorul primar.

De asemenea, nivelul de echipare tehnico - edilitara este inferior oraselor de marime medie (20000 - 100000 locuitori). Reteaua de canalizare nu acopera in totalitate vatra orasului. In orasele de campie alimentara cu apa acopera in totalitate vatra orasului. In schimb, in Buzias si Faget exista inca un segmet al populatiei care se alimenteaza din fantani.

Reteaua de termoficare acopera numai partial necesitatile locuitorilor. Cele mai multe immobile au centrale autonome sau sunt incalzite cu sobe.

Strazile au un grad de modernizare inferior fata de orasele mai mari. In orasele cu populatie sub 20000 locuitori sunt cuvertura asfaltica se intalneste de obicei pe arterele principale si in centru. O buna parte din strazi sunt doar pietruite.

Legat de viata sociala a oraselor mici, relevante sunt aspactele care le apropie de mediul rural. In afara de Sannicolau Mare, Deta si Jimbolia, unde exista intreprinderi industriale mari, in celelalte orase cea mai mare parte a populatiei ocupate face naveta.

In ceea ce priveste viata culturala, se observa, de asemenea, similitudini cu localitatile rurale. Ca si in centrele de comuna, in orasele mici lipsesc teatrele si cinematografele. Invatamantul este structurat pe patru nivele: (prescolar, primar, gimnazial si liceal), ca si in madiul rural. Diferita este dimensiunea institutiilor de invatamant. De asemenea, nivelul de instruire al populatiei este superior fata de comune.

In concluzie, putem afirma ca in Romania, orasele mici reprezinta o treapta in evolutia asezarilor umane care, desi pornite pe calea dezvoltarii urbane, mai pastreaza, inca, o suma de caracteristici rurale.

1.4. Metodologia de studiu

Cunoasterea fenomenului urban se realizeaza pe mai multe directii complementare:

cercetarea specificului dezvoltarii asezarilor urbane

cercetarea zoala sau regionala a dezvoltarii urbane

cercetari comparative, bazate pe evaluari de tip cantitativ, ale nivelurilor si ritmurilor urbanizarii

tipologia asezarilotr urbane (Ilinca, 1999, p.14)

Specificul dezvoltarii asezarilor urbane este relevat de abordarea a doua directii metodologice: evidentierea caracteristicilor urbanului in raport cu ruralul si dezvoltarea localitatilor urbane propriu - zise.

In ceea ce priveste studiu de fata evidentierea raportului dintre caracteristicile urbane si rurale ale localitatilor este foarte importanta deoarece toate aceste orase au fost de fapt centre de comuna ridicate la rangul de oras. Toate au facut acest salt in ultimii 50 de ani, iar unele cum sunt Ciacova, Gataia si Recas au facut saltul in ultimul deceniu.

Dezvoltarea economica si sociala a oraselor este evidentiata prin analiza fiecarui sector economic in parte si al indicatorilor demografici si sociologici. In aceasta ordine de idei, am inclus in studiul de fata referiri la caracteristicile geodemografice ale localitatilor studiate si la valoarea si evolutia unor indicatori cum sunt nivelul de instruire al populatiei, analfabetismul, criminalitatea, somajul, gradul de ocupare al populatiei aciva, etc.

Cercetarea zonala sau regionala a procesului de urbanizare se refera la dezvoltarea ruralului si urbanului in cadrul unor ansambluri de localitati aflate in interactiune dinamica.

In acest context, de o importanta deosebita sunt studiile referitoare la ierarhia urbana intr-un teritoriu si la definirea raporturilor in cadrul acesteia.

De asemenea, in lucrarea de fata voi dedica un capitol raporturilor dintre asezarile urbane si spatiul adiacent. De asemenea, importanta este studierea rolului pe care il are fiecare oras in cadrul zonei, respectiv al regiunii in care se afla.

In ceea ce priveste metodologia de studiu, am folosit urmatoarele metode:

Metoda observatiei. Am facut observatii directe la fata locului. Metoda analizei

Metoda modelarii. Principalele modele folosite in aceasta lucrare sunt hartile, diagramele si graficele

Consultarea bibliografiei. Aceasta s-a facut in scopul de a completa informatiile culese in teren si din materiale statistice.

Metoda problematizarii. Orice studiu stiintific porneste cu punerea unei probleme. In cazul de fata principala problema o constituie evolutia si dezvoltarea oraselor mici din judetul Timis, in contextul urbanizarii.

Metoda explicatiei. Folosita in toate studiile stiintifice, metoda explicatiei se folosesteintr-un studiu geografic pentru a descoperi cauza producerii fenomenelor.

Analiza. Inerenta oricarui studiu stiintific, metoda analizei a fost utila in studierea informatiior statistice.

Sinteza. Aceasta metoda, cu rol primordial in realizarea studiilor stiintifice, ne-a folosit, in punerea cap - la - cap a rezultatelor obtinute prin analiza datelor statistice, a observatilor facute in teren si a informatilor din bibliografie.