Biodiversitatea - fenomen ecologic si politic

Biodiversitatea - fenomen ecologic si politic

Toate aspectele legate de problematica biodoversitatii au devenit o chestiune politica. Din fericire, se pare ca se manifesta o "trezire la realitate" a comunitatii internationale iar factorii de decizie se impun treptat. Impunerea in forta a Conventiei asupra Diversitatii Biologice (Decembrie 1993) a insemnat deja si impunerea unor strategii de conservare a biodiversitatii. Incepe sa se afirme din acest moment o pozitie activa a popoarelor in sustinerea capitalului biologic al Pamantului. Programele de Mediu ale Natiunilor Unite (PMNU) au jucat de asemenea un rol cheie in afirmarea bazei legale, juridice, referitoare la aspectele complexe ale biodiversitatii. Proiectul Evaluarii Biodiversitatii Globale (EBG) s-a lansat si amplificat sub egida PMNU.

Toate conventiile, legile sau actiunile sustenabile in acest domeniu se caracterizeaza prin 3 aspecte fundamentale: - o orientare comuna spre problemele globale, - un consens in actiuni; - urmarirea unui tel final de succes in promovarea programelor si activitatilor care privesc natura, mediul.

In ultimii ani, in intreaga lume a crescut interesul pentru nediu, atat la nivelul conditiilor locale cat si globale. Specialistii au realizat se pare treptat ca sistemul biologic care este Pamantul are o importanta fundamentala pentru societatea umana dar si faptul ca influenta omului asupra sistemelor de pe pamant este in crestere exponentiala. In ultima decada, cel mai mare interes s-a concentrat asupra biodiversitatii. Conceptele stiintifice si sociale, precum si pierderile inregistrate se constituie in ceva deosebit de complex iar fenomenele si cauzele sunt putin intelese si uneori slab explicate.

Pentru ca a devenit o necesitate stringenta, pentru conservarea biodiversitatii, pentru protectia mediului ambiant este necesara impunerea unei legislatii, pentra afirmarea principiilor si modalitatilor de cunoastere, observare, intelegere si inlaturare a fenomenelor negative. O preocupare pentru mediu, pentru protejarea si conservarea biodiversitatii nu a existat insa numai azi. Iata mai jos a "trecere" prin cele mai semnificative momente:

- 802 - apare o ordonanta de gestionare a domeniilor defrisate;

- 1669 - ordonanta lui Colbert (Franta) asupra apelor si padurilor;

- 1872 - Apare ideea salvarii speciilor periclitate prin protejarea lor (conservarea biodiversitatii) in rezervatii; a luat fiinta cel mai vechi Parc National din lume (Yellowstone, SUA);

- 1970 - Programul Om - Biosfera (lansat de UNESCO);

- 1972 - Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului; Conferinta UNESCO asupra patrimoniului Mondial Cultural si natural; Prima Conferinta asupra Mediului Ambiant (Stockholm, 5-12 iunie 1972) care se incheie cu inregistrarea celor 7 puncte si 25 de principii,

- 1973 - Conventia de la Washington cu privire la comertul international cu specii pe cale de disparitie;

- 1974 - Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (PNUE); Conferinta ONU pentru Comert si Dezvoltare (CNUCED) (Mexic)(aici se semneaza Declaratia de la Cocoyoc - "dezvoltare fara distrugere"), Conferinta ONU asupra populatiei (Bucuresti, 1974); Conferinta Mondiala pentru Alimentatie (Roma);

- 1976 - Conferinta Mondiala pentru Habitat (Vancouver);

- 1977 - Conferinta ONU asupra Apei (Mar del Plata, martie); Conferinta ONU asupra Desertificarii (Nairobi); Conferinta Interguvernamentala asupra Educatiei in materie de Mediu Ambiant (Tibilisi)

- 1990 - Programul de Salvare a Padurilor din Europa; s.a.

- 1993 - Conferinta Internationala a Grupurilor de Experti pentru Cooperare in Europa in Protectia Mediului si Promovarea Dezvoltarii Durabile.

Ar mai fi multe altele. Un calcul statistic arata ca in ultimii 20 de ani a existat o medie de 1,68 conferinte sau congrese anuale, pe probleme de mediu si conservarea biodiversitatii.

Asa cum afirma specialistii o protectie eficienta este posibila numai prin cooperare, prin legislatie internationala. In ultimii ani se impun cooperarile interdisciplinare. S-au infiintat centre regionale (ex. Universitatea Internationala a Biomediului, Universitatile Deschise, Comitetele Interdisciplinare pentru Protectia Sanatatii Omului etc) care pregatesc specialisti cu aceleasi conceptii de actiune in protectie si conservare. Aderarea tuturor tarilor la un spatiu european comun este imposibil de realizat fara aceasta interrelatie de colaborare.

Asa cum termenul de ecologie a ajuns ceva universal, vehiculat de specialisti dar si de nespecialisti, o componenta a domeniului - biodiversitatea - a devenit azi o notiune cheie in programe nationale si internationale. Pentru primadata termenul a fost folosit in 1986 (Forumul National asupra Diversitatii; SUA; organizator E.O. Wilson, intemeietorul Sociobiologiei). Imediat dupa aceasta au aparut si adeptii si sustinatorii, culminand cu Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992). Aici s-a semnat Conventia pentru Diversitatea Biologica (CDB) care spune:
"diversitatea reprezinta o variabilitate a organismelor vii (de orice origine si inclusiv intre ele), a ecosistemelor terestre, marine, acvatice si complexele ecologice din care ele fac parte, cuprinde variabilitatea din sanul speciilor si intre specii la fel ca si pe cea a ecosistemelor".

3. Tipuri de biodiversitate

Dupa ce Conventia asupra Diversitatii Biologice a lansat termenul, in literatura de specialitate s-au consemnat unele aspecte de aprofundare a termenului de biodiversitate (conventia a fost semnata de 168 de tari si a fost ratificata de 120 de state). Unii au considerat ca termenul trebuie sa se refere numai la acele relatii care privesc legatura dintre OM si NATURA (Leveque si Mounoulou, 2001), in timp ce terminologia de diversitate biologica sa se refere la evaluarea si inventarierea speciilor; in plus, ar mai fi necesara terminologia de biocomplexitate, pentru o abordare spatio-temporatla, interdisciplinara (deci o abordare unitara asupra complexelor ecologice dar privit prin prisma interactiunilor, implicand atat socialul cat si economicul).

Specialistii vorbesc azi despre o criza globala a biodiversitatii. S-a remarcat astfel in ultimii 20 de ani o rapida si accelerata disparitie a speciilor a populatiilor, o ingrijoratoare "domesticire" a varietatilor o transformare profunda si uneori ireversibila a habitatelor. Se considera azi ca mai mult de jumatate din suprafata habitatelor de pe planeta sunt semnificativ alterate de activitatile umane (Hannah si Bowles, 1995). De asemenea, specialistii sugereaza ca deja suntem inscrisi in spirala unei extinctii in masa a speciilor (Myers, 1979; Wilson, 1985). Si toate aceste se completeaza cu o incompleta cunoastere a noastra a diversitatii si variabilitatii plantelor, animalelor, microorganismelor si a ecosistemelor in care acestea traiesc.

Ecologii utilizeaza astazi terminologii noi, cum ar fi: diversitate biologica, diversitate ecologica, diversitate genetica, diversitate culturala.

Daca se iau in considerare si alte concepte, prin aprofundarea domeniului se poate spune ca biodiversitatea are urmatoarele caracteristici:

- este o valoare reala a patrimoniului national si universal;

- asigura stabilitatea si evolutia tuturor tipurilor de ecosisteme;

- este un "ansamblu interactiv intre diferite nivele ale ierarhiei biologice, este o versiune moderna a evolutiei care face sinteza intre acumularile recente ale biologiei molecvulare si ale ecologiei (Leveque, 1997);

- se constituie intr-o sfera care include obligatoriu OMUL, cu activitatile, traditiile si obiceiurile sale ( "sa vrei sa ai in vedere o conservare a naturii fara OM, ar fi absurd si imoral Baer, 1968, cit. in Potvin, 1997).

Marile probleme pe care le pune azi lumea contemporana (saracie, alimentatie, criza ecologica, poluare etc) fac ca biodiversitatea sa se integreze perfect in categoria "biocomplexitate". In plus, trebuie vazuta problema biodiversitatii si sub alt aspect: nu este numai apanajul biologilor (astazi se constata ca in domeniu sunt implicati o gama larga de "actori": naturalisti, juristi, economisti, sociologi, politicieni, ziaristi, silvicultori, agricultori, tineri si batrani, femei si copii etc).

Diversitatea se refera, simplist, la bogatia in specii a unei biocenoze, a ecosistemelor. Deci, cu alte cuvinte, diversitatea inseamna numarul de specii dintr-o anumita zona. Atentie insa, biodiversitatea nu trebuie suprapusa cu un studiu floristic si faunistic ci implica si prezentarea tipurilor de comunitati si metodele noi de evaluare, modelare si interpretare. Pentru a defini tipurile de biodiversitate trebuie sa retinem cel putin 4 aspecte care o definesc:

- identificarea elementelor constitutive ale diversitatii biologice, importante fie pentru conservarea sa fie pentru utilizarea sa durabila (adica, atunci cand se fac studii asupra biodiversitatii nu ne vom rezuma doar la liste de specii, dar trebuie amplu cunoscuta si variabilitatea din interiorul populatiilor acestor specii, care este marimea relativa si absoluta sau nivelul acestor populatii, care sunt tipurile de ecosisteme unde aceste specii ar avea conditiile cele mai bune de conservare, care sunt specii din grup care ar putea fi exploatate si pana la ce nivel pote fi extins acest grad de folosinta);

- supravegherea biodiversitatii, prin sampling sistematic sau alte tehnici, apoi cunoasterea precisa a elementelor constitutive si asigurarea unei atentii deosebite pentru cele importante care ar trebui sa faca de urgenta obiectul unor masuri de conservare sau care pot fi folosite in dezvoltarea durabila (aici constatam ca deja se trece dincolo de sfera biologicului; biologicul este esential dar intervine si agronomul, farmacistul, zootehnistul, etnograful, biochimistul, economistul, sociologul, juristul);

- evidentierea si identificarea tuturor proceselor si activitatilor care pot avea influenta sensibila sau defavorabila asupra conservarii si utilizarii durabile a diversitatii biologice, dar in acelasi timp si supravegherea efectelor prin tehnicide sampling si monitorizare (aceasta valoare implica a gandi si selecta metode de monitorizare prin care sa pota fi evidentiati factorii care influenteaza supravietuirea componentelor biodiversitatii);

- sinteza si structurarea tuturor datelor, valorificarea lor prin tehnici moderne de modelare (se constituie astfel banci de date, unitare si operationale).

Atunci cand practicienii trec concret la studiul biodiversitatii o fac la diferitele nivele de organizare a materiei vii, pentru fiecare fiind folosite metode specifice, dar interpretarea rezultatelor se face prin prisma conceptelor de integrare si functionare dinamica

Majoritatea studiilor pun in evidenta existenta a 3 categorii de biodiversitate (genetica specifica si ecosistemica), iar unii mai adauga si biodiversitatea culturala (aceasta ia in calcul si omul cu traditiile sale).

Diversitate biologica = biodiversitate = variabilitatea totala a vietii pe Pamant (Lovejoy, 1980; Wilson, 1985; Norse si colab., 1986; Wilson si Peters, 1988; Reid si Miller, 1989; McNelly si colab., 1990; Chauvet si Olivier, 1993). Conform cu definitiua de mai sus, diversitatea biologica a fost definita prin includerea a doua concepte inrudite: diversitatea genetica (nivelul variabilitatii genetice in cadrul speciei) si diversitate ecologica (numarul de specii intr-o comunitate ecologica) (Norse si McManus, 1980; Harper si Hawksworth, 1994). Forma constransa de biodiversitate a fost lansata prin 1985 (Rosen, 1985) si a fost supusa atentiei oamenilor de stiinta de Wilson si Peters (1988).

Chestiunea privind diversitatea vietii a preocupat mintea omului de mult timp. Adiviza diversitatea plantelor, animalelor, microorganismelor sau ciupercilor, pe medii de viata si in cadrul unor grupari care pot fi mai apoi usor recunoascute este o caracteristica umana. Clasificarea apare astfel ca un proces necesar pentru supravietuirea noastra (Davis si Heywood, 1963). De exemplu, este absolut necesar a cunoaste care plante, animale, ciuperci sau microorganisme sunt folositoare si care sunt toxice si periculoase. Cu aceasta se ocupa taxonomia.

* Biodiversitatea specifica (interspecifica)

Unii autori considera ca aceata este cea mai frecvent studiata categorie de diversitate biologica (Cristea si Coroiu, 2002) iar alaturi de ea sunt cuprinse celelalte 3 forme ale biodiversitatii: genetica, ecosistemica si culturala. Alti autori (Heywood si Baste, 1995) vorbesc doar de 3 tipuri de diversitate: biologica, ecologica si genetica. Revenind la primii 2 autori am putea considera ca biodiversitatea specifica = diversitate biologica. Numai ca biodiversitatea specifica evidentiaza numarul de specii dintr-o biocenoza, biotop, ecosistem, regiune, numar corelat cu unitatea de suprafata sau volum, cu numarul de indivizi/specie, importanta biogeografica a speciei si particularitatile ecotopului. Este deci o abordare calitativa, cantitativa, ecologica a sistemelor biologice suprapopulationale si nu este vorba de o suprapunere cu cercetarile de floristica sau faunistica. Cu ajutorul indicilor ecologici (concret cu indicii de biodiversitate) se evalueaza si se compara diverse regiuni ori diferite ecosisteme studiate ierarhizandu-le. In acest caz se poate vorbi de urmatoarele situatii:

regiuni cu megadiversitate (numarul de indivizi, specii, taxoni endemici ori relictari este foarte mare; 11 tari au primit acest calificativ: mexic, Columbia, Ecuador, Zair, China, Indonezia, Australia);

regiuni cu suprematie in specii endemice: Australia (pentru mamifere - 210 specii; pentru reptile - 605 specii), Brazilia (pentru amfibieni - 293 specii), Indonezia (pentru pasari - 356 specii), China (pentru cormofite - 18.000 specii);

regiuni cu biodiversitate de tip αβγ (cele de tip α evidentiaza ecotopuri uniforme; cele de tip β se refera la ecotopuri cu mare heterogenitate; cele de tip γ sunt considerate de nivel regional);

regiuni cu biodiversitate supusa unor gradienti (acesti gradienti depind de de latitudine, altitudine, continentalitatea terenului, stadiul de evolutie a ecosistemului, gradul de izolare a regiunii, caracterul extrem sau nu al ecotopului, intensitatea si vechimea presiunii antropo-zoogene, retelele trofice constituite in ecosistemul studiat etc);

☻- ierarhizarea este sugestiva cand se refera la acelasi tip de ecosistem si nu la ecosisteme diferite.

Cand vine vorba de masuri de conservare a biodiversitatii, pentru a fi siguri de reusita, pe langa aceste aspecte trebuie sa se ia in considerare si biologia speciilor, fie ca ne referim la specii cheie (cu rol bioindicator in functionalitatea ecosistemului), specii tinta (cele cu grad ridicat de vulnerabilitate) sau specii redundante ( cele care sunt capabile in conditii speciale de perturbare functionala, sa substituie anumite specii).

* Biodiversitatea genetica (intraspecifica)

Se refera la variabilitatea existenta in interiorul populatiilor unei specii. Pentru analiza si evidentierea ei se folosesc metodele clasice ale geneticii sau ale geneticii moleculare sau biochimiei. Iata cateva exemple pentru o mai buna intelegere:

☻- gena pentru glutamat-oxalacetat-transaminaza (GOT) cuprinde 3 alele (a, b, c) dar care sunt distribuite diferit in populatiile diferitelor specii. La Gastridium ventricosum (Gramineae) din S-V Angliei, fiecare populatie contine una dintre cele 3 alele; in schimb, la Agrostis curtisii, fiecare populatie contine toate cele 3 alele, in proportii diferite (Fig. 6-38). Ce rezulta de aici ?. In cazul unor masuri de conservarea biodiversitatii, in primul caz sunt necesare minim 3 populatii pentru a asigura perenitatea alelelor; in cazul al doilea este suficienta o singura populatie.

☻- un alt caz: s-a analizat distanta genetica (pe baza secventei de nucleotide din ARN mitocondrial) la ppopulatiile de Ursus arctos si astfel s-au identificat 3 grupari (clustere, evidentiat prin dendrograma): populatiile din Spania si Pirinei, populatiile din Croatia, Slovenia si N Italiei, precum si populatiile din Romania, Rusia si Laponia. Daca se va aplica o strategie de conservare a biodiversitatii se vor folosi indivizi din populatiile apropiate genetic (chiar daca ursii sunt asemanatori din punct de vedere morfologic), altfel, o distanta genetica prea mare va impiedeca succesul recolonizarilor.

Studii similare se refera si la soiuri si rase. Astfel omul este nu numai un distrugator de biodiversitate dar si un creator. Sa amintim ca in timp s-au creat cca. 4.000 soiuri de cortof, 3.000 soiuri de mere, 900 rase de ovine, 800 rase de bovine.

Fig. 6-38. Repartitia alelelor genei GOT in populatiile gramineelor Gastridium ventricosum si Agrostis curtisii din Marea Britanie (dupa Gray, 2000; din Cristea si Coroiu, 2002). a, b, c - reprezinta cele 3 categorii de alele.

Cercetarile moderne in domeniul biodiversitatii genetice folosesc metode directe pentru studiul structurii genetice la nivel molecular (secventa nucleotidelor) (Polymerase Chain reaction -PCR; Randomiz Amplified Polymorfic DNA - RAPD; Restriction Fragment lengts Polimorfism - RFLP), studii care apreciaza biodiversitatea genetica prin calcularea unor indici.Un alt aspect care se cere a fi abordat este biodiversitatea la nivel molecular. Suntem tentati sa credem ca omul a devenit specia cheie de bolta in biosfera. Traptat-treptat el a luat in mainile sale destinul a mii si mii de specii si a modelat continuu ecosisteme. Una din consecintele cele mai evidente a fost rapida reducere a biodiversitatii (ex. despaduririle). Pentru a remedia multe lucruri in acest domeniu lumea stiintifica este de acord ca, din pacate, se stie foarte putin despre originea biodiversitatii (Castri si Younes, 1990; Mounlou, 1992).

Trei contributii in acest domeniu sunt asteptate a veni de la specialistii in biologie moleculara. Acestea ar fi:

- identificarea biodiversitatii la nivel individual (organism, celula, genotip, fenotip) impreuna cu activitatea si potentialul adaptativ;

- date despre procesele moleculare care genereaza, mentin si reorganizeaza acestea;

- care parametrii moleculari sunt implicati in a determina ca o specie sa devina cea mai importanta ioar la polul opus alta sa tinda spre o pozitie critica.

* Biodiversitatea ecosistemica

Este practic o terminologie sinonima cu diversitatea ecologica. Luand in considerare numarul de specii dintr-o suprafata data se analizeaza rolul ecologic al acestor specii, schimbarile in compozitia specifica, gruparile de specii sau de ecosisteme care se realizeaza, interactiunile in interiorul si dintre sisteme. Acest tip de biodiversitate este mai putin studiata. Deci nu se refera numai la ecosistem ci la structura sa, la marimea lanturilor si retelelor trofice, la circulatia materiei si energiei. Sunt cercetari care implica echipe de specialisti, aparatura si costuri ridicate. In acest caz se analizeaza tipurile de asociatii dintr-un spatiu dat, ierarhizarea habitatelor in functie de biodiversitate in cadrul aceleiasi categorii. O biodiversitate generala mare presupune atat o diversitate fitocenotica ridicata cat si o bogatie specifica ridicata pentru speciile de animale (Fig. 6-39).

Fig. 6-39. Relatia directa dintre diversitatea vegetatiei si si bogatia in specii animale (a. 18 lacuri din Wisconsin, USA; b. Habitate terestre de tip mediteranean: California - ▲; Chile - ● ; Africa S-V - ■ ) (dupa Begon si colab., 1989, din Cristea si Coroiu, 2002).

* Biodiversitatea     culturala

De-a lungul timpului, peste tot inb lume, Omul si-a construit un sistem agro-silvo-pastoral care in timp a ajuns in echilibru cu ambianta ecologica. Au fost si exista ritualuri care folosesc elemente ele mediului inconjurator. Practicile acestea au dus la o anumita atitudine (protectiva sau distrugatoare) dar eliminarea lor a dus implicit si la disparitia acelor factori care au mentinut o anumita specie si un anumit tip de habitat. S-a realizat in timp o stransa interactiune dintre societatea umana si biodiversitate (Fig. 6-40).

Fig. 6-40. Reprezentarea schematica a interactiunii dintre societatea umana si biodiversitate (dupa Heywood si Baste, 1995).

Elementele componente ale biodiversitatii si relatiile dintre ele sugereaza o relatie dinamica si o evolutie complementara intre capitalul natural de care dispunem si sistemul socio-economic. La confluen'a dintre ele se gasesc toate sistemele antropizate (fie ca au fost create de catre factorul uman, fie ca sunt doar dominate de catre acesta) (Fig. 6-41).

Fig. 6-41. Elementele componente ale biodiversitatii si relatiile dintre capitalul natural si sistemul socio-economic (dupa Sarbu, 2001)